update 30 Jan 2023

Agricultura regenerativă trebuie să facă parte din soluția de diminuare a efectelor schimbărilor climatice

Cel mai recent studiu realizat de cercetătorii Academiilor Naționale de Științe din Europa oferă dovezi potrivit cărora agricultura regenerativă poate contribui la reducerea riscurilor climatice și prezintă potențial pentru asigurarea hranei populației mondiale în creștere și pentru îmbunătățirea biodiversității.

Agricultura regenerativă nu este în contradicție cu utilizarea tehnologiilor moderne de cultivare a solului, nici cu folosirea de îngrășăminte sau de pesticide. În schimb, vizează o utilizare limitată și mai bine direcționată a acestora. De exemplu, folosirea pesticidelor chimice poate fi redusă prin alternative biologice, prin utilizarea de culturi modificate genetic rezistente la agenți patogeni sau chiar prin introducerea de prădători.

Agricultura regenerativă poate prelua cantități mari de dioxid de carbon din atmosferă și le poate reda solului. Ne aflăm pe cel mai vast și puternic sistem de captare a carbonului. Multe teste de teren arată cât de mare este capacitatea de stocare a solului. Dacă dorim să păstrăm biodiversitatea, să extindem producția de alimente și să combatem schimbările climatice, agricultura regenerativă este singura soluție.

Agricultura regenerativă e necesar să fie prioritară pentru statele membre atunci când implementează noua Politică Agricolă Comună. Aceasta include o mai mare diversificare în cadrul culturilor și între culturi, introducerea culturilor permanente și perene, extinderea agrosilviculturii și a culturilor intercalate, menținerea culturilor vegetale verzi care să acopere toate câmpurile agricole, în toate anotimpurile, și reducerea la minimum a lucrărilor solului.

După un an dominat de războiul din Ucraina, lumea a revenit asupra angajamentelor ecologice; summitul COP27, găzduit de Egipt, este ultima șansă de a readuce în prim-plan efectele schimbărilor climatice. Această ultimă etapă a conferinței anuale asupra climei a Națiunilor Unite evidențiază, pe de o parte, vulnerabilitatea țărilor în curs de dezvoltare din sud, care au fost zguduite de evenimente meteorologice extreme deosebit de dure, și, pe de altă parte, adaptarea insuficientă la climă și finanțarea „pierderilor și daunelor“ oferite de nordul lumii.

În ciuda semnelor provizorii de progres, țările mai bogate și mai puțin vulnerabile ezită să plătească factura globală a acțiunii climatice, chiar dacă sunt responsabile pentru cea mai mare parte a emisiilor care induc încălzirea globală. Schimbările climatice exacerbează în mod deosebit provocările legate de securitatea alimentară în zona de sud a lumii, iar, pentru că fondurile pentru pierderi și daune rămân în urmă, părțile interesate din sectorul agricol trebuie să coopereze pentru a dezvolta și a implementa soluții inovatoare, cum ar fi cele prezentate de agricultura regenerativă, pentru a stimula producția de alimente, accelerând în același timp tranziția spre agricultura verde.

O gamă largă de provocări, de la dezastrele naturale determinate de schimbările climatice până la războiul din Ucraina și o populație globală în creștere rapidă, s-au unit pentru a crea o furtună perfectă pentru insecuritatea alimentară.

Până în 2050, se estimează că populația lumii va crește cu aproximativ 25%, ajungând la 9,7 miliarde de oameni, o mare parte din această creștere provenind din țările în curs de dezvoltare vulnerabile climatic din Africa și Asia, foarte dependente de exporturile agricole ucrainene și rusești pentru a-și hrăni cetățenii. Această dependență a fost scoasă în evidență de invazia Ucrainei de către Putin, care a făcut ca milioane de tone de exporturi ucrainene să fie oprite luni de zile, precum și de o scădere de 22% a suprafeței de teren agricol cultivat de Ucraina. Pentru cei 50 de milioane de oameni care trăiesc în Cornul Africii, care se confruntă deja cu cea mai gravă secetă din ultimii patruzeci de ani, această lovitură a împins regiunea în pragul disperării.

Combinația dintre presiunile climatice, geopolitice și demografice a creat o nevoie urgentă de a stimula producția, minimizând în același timp impactul asupra mediului al sectorului agricol. Cu toate acestea, agricultura tradițională „intensivă“, orientată spre maximizarea producției în detrimentul sănătății solului și al biodiversității – cu practici care includ utilizarea nediscriminată de îngrășăminte chimice și pesticide și cultivarea excesivă a solului –, alimentează problema. Sectorul agricol consumă în prezent 70% din apa dulce din lume și reprezintă aproape un sfert din emisiile globale de gaze cu efect de seră (GES).

Pentru a scăpa de acest „cerc vicios“ este necesară o nouă abordare inovatoare pentru a face din agricultură o parte a soluției și nu o parte a problemei. Printre cele mai promițătoare modele promovate de comunitatea globală este agricultura regenerativă, care oferă o modalitate durabilă de a satisface cererea globală de alimente în creștere. Agricultura regenerativă este un sistem inovator de agricultură care combină practici vechi, ecologice, cum ar fi rotația culturilor, pășunatul animalelor și cultivarea cu tehnologiile digitale de monitorizare și optimizare ale agriculturii de precizie pentru a restabili ecosistemele și sănătatea solului, sporind în același timp randamentele și diminuarea inputurilor cheie precum apa și îngrășămintele chimice.

Un sol sănătos întărește rezistența ecosistemelor agricole la inundații și secetă, mobilizând în același timp „potențialul de atenuare“ al sectorului prin captarea carbonului. Iar, dincolo de beneficiile de mediu și de securitate alimentară, agricultura regenerativă oferă sectorului un avantaj economic atât de necesar, Uniunea Internațională pentru Conservarea Naturii și Vivid Economics estimând că ar putea genera 70 de miliarde de dolari pentru fermierii africani și așa ar putea ajuta la crearea a cinci milioane de locuri de muncă până în 2040.

Pentru ca agricultura regenerativă să aibă un efect cu adevărat transformator, ea trebuie să fie desfășurată pe scară largă. Acest lucru necesită sprijin financiar și tehnic și investiții în cercetare și dezvoltare din partea sectorului privat și al guvernelor pentru a face din sistem o opțiune viabilă pentru fermieri, în special pentru cei 33 de milioane de fermieri mici din Africa vulnerabilă la climă, care găzduiește un sfert din terenul arabil din lume și care dă numai 10% din producția agricolă.

De exemplu, compania agricolă Syngenta din Elveția a lucrat cu peste 1.500 de ferme care au adoptat practici regenerative în ultimii ani, beneficiind de o creștere medie a randamentului cu 15%, reducând în același timp emisiile de GES cu o treime, precum și cantitatea de îngrășăminte și pesticide utilizate. Dar, pentru a folosi aceste tipuri de soluții, pentru a ajuta fermierii să se adapteze la schimbările climatice, anumite bariere de implementare trebuie sa fie depășite.

În mod similar, compania canadiană de îngrășăminte Nutrien Ag Solutions a investit masiv în dezvoltarea instrumentelor agricole digitale și a aderat recent la Midwest Row Crop Collaborative (MRCC) – împreună cu companii precum PepsiCo – pentru a sprijini fermierii să implementeze practici regenerative. Această inițiativă a ajutat șapte fermieri participanți să aplice aceste metode pe o suprafață de peste 14.000 ha pentru a reduce mai mult de 8.800 de tone de emisii de gaze cu efect de seră. În plus, giganții agroalimentari precum General Mills și Nestle fac pași mari în direcția agriculturii regenerative, primii dezvoltând și oferind cursuri de formare tehnică pentru fermieri, iar cei din urmă împărțind cu aceștia costurile inițiale ale investițiilor, mobilizându-și experții științifici pentru a dezvolta soluții și culturi cu randament mai mare.

Pentru a completa aceste inițiative din sectorul privat, guvernele trebuie să promoveze practicile regenerative cu subvenții pentru inovare și stimulente fiscale care vizează input-uri agricole cheie.

În condițiile în care schimbările climatice împing lumea în pragul disperării, COP27 aruncă în centrul atenției povara climatică a Sudului, unde sunt necesare soluții concrete luate urgent. Agricultura regenerativă oferă multe dintre răspunsurile la provocările actuale, dar nordul industrializat va trebui să accelereze investițiile pentru a-și maximiza potențialul de a alimenta tranziția ecologică, garantând în același timp securitatea alimentară și mijloacele de trai.

Dr. ing. Daniel BOTĂNOIU

Transformarea biodiversităţii sălbatice în biodiversitate cultivată şi semispontană (II)

Pe scurt, provocarea fermierilor (și deci și a consumatorilor, chiar și a celor care nu știu) este să obțină o recoltă corectă dintr-o plantă cultivată. Pentru aceasta este necesar să semănăm, să hrănim și să protejam cultura până la recoltare.

Nutriția plantelor este o problemă importantă legată de biodiversitate și funcționarea solului, foarte tehnică și complexă. Pentru orice cultură, la orice latitudine, lupta constantă pentru a salva recoltele de la concurența acerbă cu buruienile este încă provocarea numărul unu pentru toți fermierii din lume.

Alte flageluri ale culturilor sunt organismele parazite, bolile fungice, ciupercile, mucegaiurile, virusurile, insectele, nematozii, păsările, rozătoarele etc. Lista este lungă! Toată această biodiversitate este extrem de variată și abundentă.

Micotoxinele sunt toxine naturale produse de boli fungice (ciuperci parazite ale culturilor). Acestea fac cerealele necomestibile, îmbolnăvind oamenii sau animalele care se hrănesc cu ele, posibil până la decesul acestora. Această biodiversitate este dăunătoare culturilor, deci alimentelor și umanității.

Provocarea producției sănătoase a culturilor a fost, până în secolul al XX-lea, să se producă în fiecare an mai mult decât cantitatea necesară pentru cantitatea de semințe din anul următor. Adică pentru grâu mai mult de 220 kg/hectar necesare pentru însămânțare.

Din secolul al XV-lea până în secolul al XVIII-lea, randamentele agricole medii au fost scăzute: când semănați 120 kg grâu/ha, recoltați 600 kg/ha, fiind nevoie de 320 kg de grâu de panificație/an pentru a hrăni un individ.

Foametea se producea frecvent când o recoltă proastă nu permitea ieșirea din iarnă și hrănirea până la recolta următoare.

Motivele principale ar putea fi (în afară de războaie sau taxe exagerate) un climat prea ploios sau prea uscat, prea rece sau prea cald, dificultăți de plivire din cauza lipsei forței de muncă sau a animalelor de tracțiune, atacuri de boli fungice, insecte, păsări sau alte animale, lipsa îngrășământului. Fără un mijloc eficient de protejare eficientă a culturilor, recoltele au fost limitate, incerte și foarte dependente de condițiile de mediu ale anului respectiv.

Randamentul mediu la hectar de grâu în România, în 2021, a fost de 53 de chintale/hectar. Prin urmare, a fost înmulțit cu 12 din secolul al XVIII-lea și până în prezent.

Astăzi semănăm în medie 220 kg pentru a recolta 7.300 kg, deci pentru 1 kg semănat recoltăm 33, față de 5 kg recoltate pentru 1 kg semănat în secolul al XVIII-lea.

Acest lucru este să ne reamintim că provocarea fermierilor este să producă materii prime pentru a hrăni concetățenii și nu să producă biodiversitate sălbatică care este spontană sau dăunătoare culturilor.

Dacă populația actuală de 8 miliarde de oameni este alimentată mai mult sau mai corespunzător este datorită acestui salt cantitativ și calitativ gigantic al producției agricole. Ceea ce a permis această explozie a producției agricole este dezvoltarea unei întregi serii de tehnici, menite să crească producția sau să îmbunătățească calitățile sanitare sau tehnologice ale culturilor destinate alimentației sau altor utilizări.

Genetica, nutriția plantelor, chimia îngrășămintelor și produselor fitosanitare, mecanizarea, irigațiile, tehnologia digitală... și lista poate continua.

Printre aceste tehnici, o problemă deosebită este aceea a locului instrumentelor care protejează culturile de paraziți și de buruieni.

Din motive pe care nu le vom aminti aici din lipsă de spațiu, un mod de gândire și de cultură a ajuns să pună sub semnul întrebării schema de creștere a randamentelor agricole și utilizarea tehnicilor care duc la aceasta. Aceasta este agricultura ecologică (AB), numele său mic „Bio“. Deși puțin reprezentată ca suprafață și ca volum, această mișcare din țările industrializate care au intensificat producția agricolă a adoptat standarde oficiale, caietul de sarcini al Agriculturii Ecologice și un arsenal de comunicare, sporind specificul clienților săi. Este vorba, în esență, de refuzul de a folosi semințe din metode moderne de inginerie genetică (transgeneza etc.), îngrășăminte și produse fitosanitare de sinteză.

Totuși, agricultura ecologică folosește și produse fitosanitare, derivate din plante și chiar din reacții chimice, precum sulfatul de cupru, ceea ce înseamnă că logica refuzului se regăsește mai mult în istoria mișcării și în sociologia actorilor ei decât în agronomia rațională.

Unul dintre rezultatele acestui refuz este de a hrăni mai puțin culturile și, pe cale de consecință, buruienile ceea ce duce la pierderi mai mult sau mai puțin semnificative de recoltă. Pentru producători, profitabilitatea este interesantă dacă prețurile de vânzare sunt mai mari decât în prezent.

La nivel macroeconomic, pierderea extrem de mare de producție are un impact colosal, producerea a 100 de kilograme de grâu ecologic necesită 222 m², pe când producerea a 100 kg de grâu convențional necesită 137 m². În consecință, producerea aceleiași cantități de boabe în AB necesită o suprafață cu 67% mai mare decât în agricultura convențională. Acesta este primul impact masiv al conversiei la scară largă a agriculturii convenționale către agricultura ecologică, în conformitate cu Politica Agricolă Comună a Uniunii Europene.

Sperăm să fi arătat clar că actualele politici europene New Deal, Farm to Fork, sub pretextul „restaurării biodiversității“, sunt în realitate dezastre ecologice masive care condamnă la dispariția definitivă a puținului „natural“ care ne-a rămas în Europa sau a ecosistemelor seminaturale și a tuturor speciilor de animale, pe cale de dispariție, pe care acestea le adăpostesc.

Este paradoxal și total aberant faptul că, în același timp, Uniunea Europeană condamnă agricultura productivă care hrănește oamenii, permite economisirea unui spațiu pentru Natură și autorizează derogări automate de la Directivele pentru Protecția Naturii și a speciilor protejate în mod sistematic și fără recurs, cum ar fi autorizarea instalării de complexe industriale eoliene și solare la sol, care afectează masiv suprafețele teritoriilor rurale și forestiere cele mai bogate în biodiversitate și distrug fauna înaripată, păsările și liliecii, precum și fauna marină din larg, odată cu habitatele acestora.

„Biodiversitatea“ are o presă bună și majoritatea lumii politice de partea ei, susținând activitățile activiștilor verzi. Dar este clar că Natura nu a fost niciodată atât de amenințată, chiar de oamenii care pretind că o protejează de activitățile umane.

A șasea extincție se apropie cu pași repezi, dar adevărații vinovați nu sunt fermierii, cei care sunt de obicei identificați pentru a hrăni răzbunarea publică.

Dr. ing. Daniel BOTĂNOIU

Transformarea biodiversităţii sălbatice în biodiversitate cultivată şi semispontană (I)

Biodiversitatea este reprezentată de diversitatea speciilor vii și moștenirea lor genetică. Biodiversitatea reprezintă ansamblul speciilor vii care locuiesc pe planetă: plante, animale, ciuperci, microorganisme, dar și diversitatea lor genetică și toate ecosistemele în care trăiesc.

Organismele care o alcătuiesc participă la ciclurile ecologice majore ale aerului, solului și apei.

Ceea ce determină diversele tipuri de specii de animale și plante sunt în esență solurile și condițiile climatice locale, precipitațiile, temperaturile, lumina soarelui.

Pe scurt, condițiile pedoclimatice locale determină capacitatea fotosintetică, care influențează potențialul primar de biomasă pe care îl poate furniza un ecosistem.

Acest lucru explică de ce pădurile tropicale ecuatoriale sunt cele mai luxuriante jungle de biomasă vegetală (și, prin urmare, animală) de pe planetă, în timp ce tundrele circumpolare și cele din altitudinile înalte se mulțumesc cu licheni și plante pipernicite, iar în zonele temperate, dacă există apă întâlnim stepe sau deșerturi, dacă lipsește apa.

În aceeași climă, influența decisivă a solului se vede cu ușurință: de exemplu, o pădure calcaroasă de stejar-frasin (pe sol calcaros) nu va avea deloc aceleași specii de animale sau de plante ca o pădure acidofilă de fag-brad.

Aceste specii sunt organizate în ecosisteme, asemănătoare societăților cu specii care interacționează între ele, în lanțuri trofice, prădare, parazitism (cine mănâncă sau beneficiază de ce), colaborare (simbioze) sau competiție pentru resurse (spațiu, aer, lumină, apă, nutrienți).

Ceea ce imaginarului colectiv îi place să descrie în Occident ca un echilibru natural armonios al naturii este în realitate o lume în perpetuă transformare, un univers nemilos, în care singurul rezultat care contează în viața indivizilor este supraviețuirea speciei.

Acest lucru creează tipologii de ecosisteme, fiecare dintre acestea fiind bine descrisă de ecologia științifică (fără legătură cu ecologia politică) prin natura condițiilor sale pedoclimatice, lista și abundența tuturor speciilor care trăiesc acolo.

Există încă multe necunoscute în privința interacțiunilor multilaterale foarte complexe dintre specii și chiar asupra compoziției speciilor care trăiesc în anumite zone. De exemplu, oamenii de știință de specialitate estimează că știu abia 5% din speciile de microorganisme din sol, în timp ce masa lor subterană la hectar reprezintă mai mult decât cea a unei turme de vite pe suprafața unei pajiști ținute pe aceeași suprafață.

Toate cele de mai sus se aplică tuturor ecosistemelor naturale.

Acțiunea omului este deosebită: specia de animale este cea care a transformat cel mai mult spațiile naturale, prin capacitatea sa de a-și modifica mediul prin acțiuni tehnice a căror putere și impact sunt dincolo de îndemâna unei specii de animale.

În primul rând, bărbații preistorici foloseau focul, la fel ca populațiile de vânători, precum aborigenii australieni sau băștinașii din câmpiile americane, pentru a facilita dezvoltarea poienilor sau a vegetației favorabile speciilor pe care preferă să le vâneze în prezent.

Lucrări de cercetare recente sau în curs de desfășurare chiar stabilesc ipoteza că aceste arderi repetate ar fi putut favoriza înființarea de pajiști, stepe, savane, selectând plante naturale capabile să reziste la foc sau chiar să necesite replantare.

Acest lucru poate merge până la crearea sau accelerarea deșertificării (Sahara, Australia Centrală etc.).

Cu cât existența impactului omului modern asupra mediului este cunoscută și acceptată în literatura științifică și în imaginarul colectiv, și tot mai mult denunțată ca o catastrofă sau chiar ecocid, aceste ipoteze ale unei acțiuni străvechi a omului preindustrial sunt cel mai adesea denunţate.

Pentru că un curent de antropologie și științe umane asociate este influențat de noțiunile de „nobil sălbatic“ ale lui Jean-Jacques Rousseau (un filozof), Daniel Defoe (Robinson Crusoe) și antropologii mai recenți (Tristes Tropiques, Claude Levi-Strauss). Să remarcăm în treacăt preferința multor agronomi pentru agricultura de subzistență a micilor țărani săraci care provine, fără îndoială, din aceeași înclinație de a prefera micul spre mare, apropierea naturii de modernitatea tehnologică, chiar dacă acest lucru înseamnă ascunderea impactului real al tehnicilor și tehnologiilor implementate, pozitiv sau negativ, atât asupra obiectivului urmărit, cât și asupra efectelor nedorite. Ceea ce este totuși interesul primordial al unei lucrări de evaluare științifică, mult mai interesantă și operațională decât o judecată morală între bine și rău.

Agricultura constă, practic, în înlocuirea vegetației naturale care nu este foarte productivă la hectar (care necesită călătorii lungi pentru a culege ceea ce este comestibil sau utilizabil acolo) cu culturi care concentrează într-un singur loc o cantitate mai mare de producție utilă și necesară.

Aceeași abordare este cea a reproducerii, înlocuind speciile sălbatice cu echivalentele lor domestice. Interesant este să privim și la speciile sălbatice vânate, din rolul esențial și vital de hrană și utilitate, într-un rol recreativ, decorativ, contemplativ, accesoriu religios, chiar concurenți pentru pășuni sau dăunători ai culturilor.

Sistemele de creștere a animalelor și culturilor depind la fel de mult de condițiile pedoclimatice ca și de ecosistemele naturale care le-au precedat.

De exemplu, solurile calcaroase care se usucă vara nu sunt potrivite pentru porumb. Dar sunt potrivite pentru culturile de cereale de iarnă și rapiță. Dimpotrivă, multe culturi de porumb sunt transportate în prezent pe terenuri care au fost odinioară mlaștină deoarece apa este foarte aproape de suprafață și ușor accesibilă porumbului, care are nevoie de ea vara.

Deoarece natura detestă vidul, o mulțime de plante s-au așezat spontan pe câmp datorită defrișărilor și „curățării“ și au însoțit culturile încă de la originile agriculturii. Ele sunt în cea mai mare parte moștenitorii plantelor existente în ecosistemele naturale, care s-au adaptat la ciclurile de cultură și la practicile culturale ale fermierilor, în special lucrarea manuală și apoi mecanizată a solului, aratul, graparea, prășitul, plivitul etc., cerându-le sfatul cultivatorilor. Prin urmare, încă de la început s-au confruntat cu o dilemă: lăsați aceste așa-numite plante buruieni să crească în câmpul lor sau le eliminați? Și cum?

Din păcate, prima opțiune are ca efect dispariția recoltei sau obținerea unei recolte mici. Pentru că buruienile sunt, din păcate, mult mai bine adaptate să se dezvolte, prin natura lor sălbatică, decât plantele cultivate care au nevoie de țăran ca să se dezvolte bine.

Există, desigur, multe plante hrănitoare sălbatice în mediul natural. Dar care este randamentul acestora? Producția la hectar este extrem de scăzută. Acesta este și motivul pentru care strămoșii noștri au început să cultive plante sălbatice care îi interesau la fel ca: strămoșul grâului în bazinul Mesopotamien, orezul în Asia, porumbul în America Centrală.

Dr. ing. Daniel BOTĂNOIU

AsolamEntul, fundament al biodiversității și garant al producției agricole sporite

Asupra problemei securității alimentare am reflectat mai serios când m-am gândit că atunci când m-am născut existau 2 miliarde oameni pe glob, iar acum sunt 8 miliarde, adică în decurs de o generație populația globului a crescut de 4 ori, iar sursa de procurare a hranei a rămas aceeași, adică cele 1,7 miliarde ha de pământ. În prezent ar putea exista două soluții principale de asigurare a hranei pentru populația în continua creștere, și anume:

1. Perfecționarea biodiversității pe cale genetică și

2. Creșterea capacității de producție a aceleiași suprafețe de sol.

Mă voi referi, în cele ce urmează, la posibilitățile de creștere a capacității de producție a solului despre care se poate spune că, până în prezent, a răspuns acestei necesități, evoluând în paralel cu perfecționarea genetică. Dacă ne referim numai la cultura porumbului în țara noastră, în anii ’30 se obțineau producții în jur de 1.000 kg/ha, iar în prezent s-a ajuns la producții record de peste 20.000 kg/ha, pe când în SUA se vorbește de 35.000-39.000 kg/ha.

Ținând seama de suprafața limitată a pământului, cultivatorii din SUA au trecut la așa-zisele ferme de interior, ferme verticale care sunt total robotizate și există deja 2.000 de asemenea ferme. Desigur, acestea sunt valabile pentru produs salată și alte verdețuri și nu pentru cultura porumbului în tăvi suprapuse până la 4,5 m înălțime.

Principala măsură pentru creșterea biodiversității și a capacității de producție a solului este asolamentul științific întocmit.

În prezent, unii fermieri, în virtutea acțiunii economiei de piață, au ajuns la 2-3-4 culturi care se vând mai ușor și cu prețuri convenabile, fără să se gândească la evoluția solului.

De exemplu, cultivă grâu, porumb și floarea-soarelui sau grâu, porumb și rapiță. Ce fel de asolament, ce rotație se poate face cu aceste culturi, când unele precum sfecla de zahăr, floarea-soarelui cer 4-5-6 ani interval până să revină pe aceeași suprafață și unde este biodiversitatea în acest caz?

Un asolament rațional presupune, în mod obligatoriu, cel puțin o solă cu leguminoase pentru boabe (soia, în condiții de irigare, mazărea, la neirigat, și năutul, în condiții de secetă) și o solă săritoare cu graminee și leguminoase perene (lucernă+golomăț în sud și trifoi+timoftică în nord).

După sola de leguminoase anuale, în urma procesului de simbioză cu bacterii din genul Rhizobium rămân în sol 60-100 kg/ha azot biologic, care este pus la dispoziția plantelor postmergătoare.

În acest fel se face economie de azot mineral, care poate fi în parte levigat, producând poluarea apei freatice.

După sola săritoare rămâne un sol cu structură glomerulară hidrostabilă, bogat în elemente nutritive și favorabil culturilor postmergătoare.

Cum asigură asolamentul biodiversitatea?

Prin culturile leguminoaselor pentru boabe, prin culturile din sola săritoare care constituie stâlpii asolamentului în jurul cărora se cultivă grâu, orz, triticale, rapiță, porumb, floarea-soarelui, sfeclă de zahăr etc. Și, bineînțeles, sunt acceptate diverse specii de buruieni sub pragul economic de dăunare (PED).

În asolament se reduce gradul de îmburuienare astfel: în monocultura de grâu s-au găsit 525 buruieni/m2, iar în rotație de 3 ani 67 buruieni/m2; în monocultura de porumb s-au găsit 163 buruieni/m2, iar în rotația de 3 ani 45 buruieni/m2.

Buruienile rămase în asolament se pot reduce sub PED prin lucrările mecanice fără a mai folosi erbicide, care sunt foarte scumpe și poluante.

În asolament se obțin producții superioare astfel:

Producția de grâu în rotația porumb-grâu a fost 100%, iar după lucernă 220%

Producția de porumb în monocultură a fost de 100%, iar în rotația mazăre-grâu-porumb 132%.

În asolament sunt valorificate mai bine îngrășămintele astfel:

– cu 1 kg de azot, în monocultura de grâu se obțin 3,7 kg în rotația porumb-grâu 7 kg, iar în rotația de 4 ani 13,5 kg grâu.

Sporurile de producție obținute în asolament se datorează îmbunătățirii însușirilor solului, astfel:

– porozitatea de aerație în rotația grâu-porumb a fost de 12,62%, iar după trifoi 18,34%.

– densitatea aparentă în rotația grâu-porumb a fost 1,41 g/cm3, iar după trifoi de 1,25 g/cm3.

– umiditatea în sol după rotație grâu-porumb a fost 16,94%, iar după trifoi 24,06%.

Buruienile, în regim controlat, sub PED, asigură o bogată biodiversitate și nu numai că nu sunt dăunătoare, ci ele se dovedesc folositoare pentru agricultură, astfel:

a) Buruienile, având sistem radicular dezvoltat, fragmentează și presează solul, contribuind la unirea particulelor elementare de sol și cimentarea lor de către complexul coloidal argilo humic în agregate structurale.

b) Buruienile, prin însușirea rădăcinilor de a secreta anumite substanțe, contribuie la solubilizarea substanțelor fosfatice și potasice pe care la pune la dispoziția plantelor.

c) Rădăcinile buruienilor afânează straturile compactate din sol.

De exemplu, pălămida cu sistemul radicular etajat și adânc la 3-7 m perforează solul ca un scarificator.

d) Prezența buruienilor pe sol evită procesul de eroziune care este prezent pe 7 mil.ha și care pierde 150 mil tone sol fertile cu 1,5 mil. tone humus și 0,5 mil. tone NPK.

e) Existența buruienilor sub PED consumă îngrășămintele rămase de la cultura anterioară și azotul rezultat din nitrificare, evitând levigarea acestora.

f) Buruienile protejează solul de acțiunea mecanică a picăturilor de ploaie și de la aspersoare care cad cu o viteză de 7 m/sec, spărgând agregatele structurale care se transformă în praf, astupă porii solului și îngreunează circulația apei și a aerului.

g) În perioada de arșiță umbresc solul și menține o temperatură mai scăzută cu 2-4°C, favorabilă activității microorganismelor din sol și în special celor nitrificatoare.

h) Buruienile valorifică energia solară și consumă CO2, producând materie organică pentru sol. Totodată, reduc din emisiile de CO2 care au efect de seră și provoacă schimbările climatice.

i) În perioadele secetoase, buruienile fiind mai rezistente, pot constitui furaj pentru animale și unele se folosesc în hrana oamenilor, ca plante medicinale etc.

Prof. dr. ing. Vasile POPESCU

Chimia, pesticidele dăunează biodiversității? (II)

Chiar și cei mai convinși susținători ai ideologiilor organice, cei care exclud orice altă formă de agricultură decât cea bio și care au un discurs agresiv împotriva agriculturii productive convenționale amenințată de ACS, au susținut reducerea lucrărilor solului ca și componentă indispensabilă a „agriculturii bune“.

În această nouă formă de organic, numită Agricultură Regenerativă (AR), toate caracteristicile pozitive ale ACS sunt promovate.

Descoperirea mediatică extrem de rapidă a Agriculturii Regenerative Bio arată clar atractivitatea fenomenală a unui astfel de discurs deoarece ignoră subiectul dificil din punctul de vedere al emoțiilor și opiniilor, cel al chimiei sau cel al lucrării solului.

În fața acestui lucru, promisiunea AR bio este să nu folosească nici chimia, nici prelucrarea solului.

Problema este că nimeni nu a reușit vreodată să realizeze acest lucru în cultura mare, fiind posibil doar într-o grădină sau în cazul microgrădinăritului.

Realizarea celor două sisteme în același timp este posibilă doar pe Youtube, Twitter sau în cadrul conferințelor 4pentru1000 de la FAO sau Bruxelles, în timpul dezvoltării Farm To Fork.

În câmp trebuie să alegeți unul sau altul dintre sistemele AB, AR sau ACS.

Aceasta nu este cu adevărat o problemă în care fermierii sunt liberi să-și aleagă sistemele de cultură, iar consumatorii să-și aleagă furnizorii fără influența propagandei private sau publice.

Din păcate, astfel de țări sunt rare și devin din ce în ce mai rare pe măsură ce acordurile progresează în cadrul ONU sau al altor organisme internaționale la care cetățeanul obișnuit nu are acces și asupra cărora are și mai puțină influență.

Prin urmare, este important ca toată lumea să fie informată despre mizele alegerilor pe care le fac factorii de decizie, care nu sunt nici fermieri, nici consumatori.

Chiar și în ceea ce privește biodiversitatea, ACS are un beneficiu vizibil asupra biodiversității, cum ar fi râmele, insectele. Chiar și detractorii ACS și ai chimiei se aventurează pe acest teren doar cu precauție, știut fiind faptul că vor fi contraziși de cel mai mic studiu realizat de o manieră serioasă.

Biodiversitatea microbiană a solurilor rămâne însă un domeniu puțin cunoscut, favorabil oricărei speculații din lipsă de cunoștințe. Aici sunt din ce în ce mai multe semne de intrebare. Dacă viața solului este amenințată de pesticide și de „cel mai periculos dintre toate“ care este glifosatul?

Informațiile despre această moleculă sunt tot mai căutate, în timp ce există alte substanțe al căror efect este mult mai agresiv.

Într-adevăr, cum se dovedește absența efectului? Este imposibil. Mai ales că nu se cunoaște identitatea a mai mult de 5% dintre microorganismele din sol și cu atât mai puțin modul în care funcționează.

Prin urmare, este imposibil să se evalueze impactul și importanța oricărui efect observat sau presupus. Această stare de profundă ignoranță lasă loc oricărei speculații și, mai ales, „discursului catastrofismului“ legat de biodiversitate cu care ne-am obișnuit în ultimii ani.

Auzim tot mai des că „sănătatea solului“, „solurile vii“ sunt esențiale pentru sănătatea globală a planetei și a omului. Cea mai mică alterare potențială a stării „naturale“ și a purității originare a acestei entități sacre care este solul este trăită ca o catastrofă absolută care amenință toată viața de pe pământ.

Studiile care sugerează că o aplicare a unui produs ar putea avea efecte asupra microorganismelor, poate chiar asupra râmelor (studii contrazise de alte studii), nu duc decât la punerea sub semnul întrebării a sistemului agricol funcțional de astăzi.

Ceea ce ne interesează este să comparăm și să alegem cea mai bună opțiune posibilă într-un set de soluții în sisteme, cu rezultate egale.

Amintiți-vă întotdeauna că obiectivul agriculturii este de a face producție agricolă, de a obține recolte sigure. Putem compara impactul organicului și ACS pentru a vedea care sistem de agricultură are cel mai bun echilibru, beneficii / dezavantaje.

Întrebarea ar trebui mai degrabă pusă după cum urmează: care este impactul minim al unui sistem complet (și nu al unui instrument) care ne interesează cel mai mult, cu rezultate egale asupra biodiversității? Acesta este exact raționamentul pe care îl fac fermierii: cum să optimizeze beneficiile producției durabile cu instrumentele pe care le folosesc. Raționamentul în afara sistemului pe un instrument izolat nu are sens. Chiar dacă un produs are impact asupra microorganismelor, nu este o problemă dacă face posibilă operarea celui mai bun sistem posibil, ținând cont de obiective și constrângeri.

Raționamentul absurd ar fi eliminarea oricărui instrument care are un impact, începând cu arătura, apoi chimia, iar la final să păstrăm natura sălbatică și să revenim la epoca de piatră. Știm că vânătorii-culegătorii au avut și un impact negativ asupra faunei și florei și poate chiar și asupra climei.

Cel mai impactant efect al agriculturii asupra ecosistemelor naturale este, în primul rând, cultivarea. Prin urmare, sistemele cele mai productive fac tot posibilul pentru a menține refugiile pentru ecosistemele amenințate, rare și pe cale de dispariție, precum și a speciilor pe care le susțin.

Practica cu cel mai mare impact asupra biodiversității ecosistemelor cultivate este lucrarea mecanică a solului, îndepărtarea stratului protector de sol în anumite perioade și degradarea humusului și a vieții solului.

Utilizarea instrumentelor chimice rămâne esențială pentru a elimina prelucrarea solului, menținând în același timp un nivel ridicat de randament.

Implementarea ACS în teren are ca efect posibilitatea de a permite o strategie alimentară care să optimizeze biodiversitatea în cel mai mare număr posibil de ecosisteme antropice și naturale.

Aceasta nu este o strategie perfectă. Există loc considerabil de îmbunătățire a agriculturii și creșterii animalelor, în același timp cu protecția sau chiar renaturarea ecosistemelor de interes biologic sau ecologic deosebit, cu îmbunătățirea climei prin adaptarea la schimbările sale, fără a renunța la dezvoltarea umană.

Cei care cunosc ACS și îl practică sunt în cea mai bună poziție pentru a vedea marjele sale de progres și lucrează pentru a le pune în aplicare, dezvoltându-l în același timp în câmpul cu cel mai mare număr de fermieri.

Cele mai realiste prognoze sugerează că producția ar putea fi cel puțin dublată cu know-how-ul actual, fără a dăuna ecosistemelor care sunt încă puțin afectate de om, deschizând perspective promițătoare la fel de mult în producerea de energie regenerabilă, precum și în alimente sau biomateriale.

Pentru a-și păstra viitorul și pe cel al altor specii, specia noastră va trebui să investească în continuare în inteligență și rațiune. Calea renunțării, a fuziunii și a supunerii față de natură, a animismului și a animalismului reprezintă o fundătură mortală. Natura nu face favoruri învinșilor. Omul este unic prin inteligența și capacitatea sa tehnologică. Acesta este singurul său avantaj, cel care i-a permis să nu dispară. Ar fi păcat să renunțăm la el.

Liderii noștri politici, ca de altfel orice persoană puțin conștientă, ar trebui să profite de aceste reflecții și să se alăture cu hotărâre oamenilor angajați pe calea progresului, aceasta fiind cea mai bună cale pentru planetă, precum și pentru biodiversitate.

Dr. ing. Daniel BOTĂNOIU

Chimia, pesticidele dăunează biodiversității? (I)

Este o întrebare bună. De fapt, pesticidele ucid. Sunt chiar făcute și folosite pentru a ucide. Etimologic, pesticid înseamnă ucigaș de ciumă. Dăunătorii sunt dăunători de cultură și buruieni, fiind părțile biodiversității de care un fermier trebuie să scape pentru a produce o cultură utilizabilă.

Dacă luăm exemplul buruienilor, fermierul de altădată avea doar trei modalități de a-și proteja recoltele de invazia buruienilor care îi concurau recoltele și îi limitau producția.

Prima pârghie a fost să împiedice aceeași specie de buruieni să se înmulțească exponențial și să preia un întreg câmp de-a lungul anilor. A folosit rotația culturilor, ceea ce înseamnă succesiunea diferitelor culturi în același câmp. Fermierii de astăzi îl mai folosesc pentru mulți dintre ei. De exemplu, rapiță urmată de grâu, urmată de orz.

Pentru Agricultura Conservativă a Solului (ACS) și Agricultura Biologică (AB), rotația este chiar una dintre pârghiile esențiale ale acțiunii. Este unul dintre cei trei piloni ai ACS. O rotație convențională de rapiță, grâu, orz este insuficientă deoarece buruienile sunt aproape aceleași în aceste trei culturi. În ACS, vom căuta mai degrabă să alternăm culturile de iarnă (grâu, rapiță) și de primăvară (porumb, floarea-soarelui) și culturile monocotiledonate (grâu, porumb, sorg) și culturile dicotiledonate (rapiță, soia, floarea-soarelui), care au buruieni diferite. Într-un fel, buruienile sunt făcute să „se piardă“ mai degrabă decât să se adapteze la culturi. Leguminoasele (mazăre, soia, trifoi, lucernă etc.) sunt bine-venite pentru a îmbogăți diversitatea speciilor cultivate. Și, de asemenea, să furnizeze azot gratuit captat din aer, lucru făcut doar de această familie de plante.

Aceste metode preventive sunt folosite și în agricultura ecologică. Se poate observa că fermierii cu cele mai bune rezultate datorită expertizei lor în rotații și culturi de acoperire în ACS sunt, de asemenea, cei mai buni în agricultura ecologică. Cunoaștem fermieri care fac ambele sisteme împărțind în două părți fermele lor.

În ACS este posibil să mergem mult mai departe în ceea ce privește ingineria culturilor și a acoperirii și performanța acesteia în gestionarea buruienilor deoarece absența solului gol lasă mai puțin spațiu pentru ca buruienile să se instaleze.

A doua pârghie folosită de toți fermierii încă de la început a fost smulgerea manuală sau prășirea buruienilor. În prezent, este încă utilizată pe scară largă de 80% dintre fermierii din lume, cei care practică agricultura de subzistență pe suprafețe mici, hrănindu-și familiile și vecinii. Limita muncii manuale este dată de natura sa anevoioasă și eficiența sa scăzută asupra buruienilor.

Lucrarea mecanică a solului ca a treia pârghie, arat, grăpat sau utilizarea oricărei unelte care mobilizează solul, cu sau fără întoarcere, cu dublu efect de defrișare a vegetației înainte de însămânțarea culturii și de afânare a solului, știut fiind faptul că o sămânță are nevoie de pământ afânat să germineze și apoi să se rădăcineze.

Acest ultim punct face parte dintr-o mitologie adânc înrădăcinată în memoria fermierilor, doar că peste două sute de milioane de hectare de teren se însămânțează direct (fără nicio lucrare a solului), ceea ce dovedește contrariul.

Cel mai recent instrument de control al buruienilor care a apărut este reprezentat de chimia erbicidelor.

După ultimul război mondial, dezvoltarea erbicidelor a făcut posibilă limitarea sau eliminarea plivirii manuale sau mecanice și reducerea dramatică a populațiilor de buruieni și a pierderilor de recolte.

În anii 1970, apariția glifosatului a făcut posibilă limitarea și chiar eliminarea lucrărilor mecanice pentru a putea semăna. Apoi au apărut mai întâi tehnica semănatului direct fără nicio lucrare a solului și tehnici simplificate de cultivare, apoi sistemele de ACS cu acoperirea solului și rotația culturilor.

Există o limită tehnică pe care niciun sistem agricol nu este capabil să o depășească fără glifosat: buruienile perene care se reproduc prin rizomi nu sunt foarte sensibile la rotații. Când încep să se instaleze, nici rotațiile și nici prelucrarea solului nu le pot limita înmulțirea. Lucrarea solului, dimpotrivă, fragmentează rizomii, producând cantități de butași și accelerând exponențial invazia buruienilor perene.

Înainte de apariția glifosatului, lansat în Franța în 1975 sub denumirea de Roundup, pirul era prezent în culturile de cereale și în podgorii, fiind buruieni indestructibile. După recoltare, fermierii petreceau zile întregi săpând rizomii cu unelte în formă de gheare curbate, lăsându-i să se usuce și arzându-i. Unii rizomi pot avea o lungime de zece metri, ceea ce arată importanța glifosatului care a dus la ușurarea muncii fermierilor și la cheltuieli mai mici pe unitatea de suprafață.

Cert este că glifosatul aproape a eradicat aceste buruieni perene din țările dezvoltate deoarece pe parcelele cultivate nu mai apar cantități însemnate de buruieni perene, fermierul putând trata astăzi vetrele de buruieni fără a mai pierde timp și bani.

Este foarte probabil ca interzicerea acestui produs să favorizeze revenirea acestor buruieni în anii următori. Ele sunt mereu prezente la marginile câmpurilor sau a terenurilor lăsate pârloagă. Nu a fost găsită până acum nicio altă moleculă cu aceleași caracteristici ca și glifosatul, iar chimiștii investesc din ce în ce mai puțin în chimia agricolă.

Caracteristicile unice ale moleculei de glifosat l-au făcut popular printre fermieri. Aceasta pătrunde în părțile verzi ale plantelor clorofile, este transmisă prin sevă către organele în creștere, în special în rădăcinile și organele de rezervă subterane, și blochează creșterea acestora. Apoi, plantele mor prin senescență și nu se regenerează decât dacă un organ a scăpat, cu alte cuvinte într-un număr foarte mic. Eficacitatea este încă spectaculoasă ani la rând. Molecula nu are niciun efect asupra germinării semințelor, buruienilor sau culturilor, iar produsul este inactivat la contactul cu solul și degradat de microorganismele din sol, cu atât mai rapid cu cât acestea sunt numeroase și active deoarece acesta devine rapid nedetectabil în pământ sau în apă, cu excepția unui mediu steril (în laborator).

În ceea ce privește toxicitatea și ecotoxicitatea, toate agențiile care evaluează riscurile umane și animale prin combinarea expunerii și a periculozității au ieșit în favoarea produsului. Subiectul este acum în deciziile politicienilor.

Scopul nostru este de a oferi un punct de vedere asupra echilibrului dintre beneficii și riscuri în ceea ce privește biodiversitatea.

ACS permite, atunci când se realizează bine după un timp de tranziție necesar învățării și dezvoltării de către fermier, o reducere semnificativă a populațiilor de buruieni, în același timp cu o creștere a biodiversității în parcele. Rezultă că utilizarea erbicidelor scade semnificativ, după cum arată toate sondajele realizate în rândurile fermierilor.

Am văzut că ACS prezintă avantaje față de alte sisteme, pe toate criteriile de randament, productivitate și profitabilitate pentru fermieri, durabilitate, managementul solului, apei și climei, inclusiv biodiversitatea.

Acest lucru este din ce în ce mai puțin contestat de toți actorii, în special la nivel global, unde există mai multă experiență în ACS decât în Europa și unde se dezvoltă din ce în ce mai rapid, devenind dominantă în America de Nord, America Latină, instalându-se în Africa cu rezultate spectaculoase, trecând peste etapa agriculturii convenționale cu tracțiune animală sau mecanizată.

Dr. ing. Daniel BOTĂNOIU

Lumea naturală, sub o presiune mai mare decât oricând

O imagine cât 1.000 de cuvinte! O imagine care ne îndeamnă să găsim un consens al acțiunilor noastre, care pledează pentru echilibru în orice activitate umană care implică și natura. Biodiversitatea Terrei este o comoară pe cale să fie irosită în multe regiuni ale globului. Expansiunea nesățioasă a antropicului pune în pericol însăși natura și biodiversitatea ei. Dar de ce este atât de important să conservăm resursele pământului? Pentru că fiecare pierdere din lanțul trofic determină un colaps insidios, ale cărui efecte, chiar dacă nu se vor simți imediat, vor fi fatale. Natura are puterea de a se regenera, dar nu în ritmul în care se distruge.

biodiv2

Un milion de specii sunt în pericol de dispariție, iar schimbările climatice și pierderea biodiversității distrug rețeaua de viață a Pământului. Pare că omul este într-un război cu planeta pe care trăiește. David Attenborough, celebrul naturalist britanic, spune că „trebuie să găsim căi pentru dezvoltarea globală care funcționează împreună cu natura, mai degrabă decât împotriva ei și trebuie să oferim comunităților afectate un loc la masă. Lumea noastră naturală se află sub o presiune mai mare acum decât oricând în istoria omenirii, iar viitorul întregii planete – de care depinde fiecare dintre noi – este în mare pericol. Avem încă o oportunitate de a inversa pierderea catastrofală a biodiversității, dar timpul se scurge.“

biodiv3

(D.Z.)

  • Publicat în Mediu

Comisia Europeană: Să ne unim forțele pentru a proteja biodiversitatea în întreaga lume

Cu ocazia Zilei Mondiale a Faunei și Florei Sălbatice, Comisia își reiterează invitația lansată tuturor instituțiilor din lume de a-și face auzită vocea pentru a impulsiona lupta pentru apărarea naturii și a convinge mai multe guverne să propună obiective ambițioase în cadrul Conferinței părților la Convenția privind diversitatea biologică (COP15), care va avea loc în cursul acestui an. A trecut exact un an de când Comisia a lansat coaliția mondială „Uniți pentru biodiversitate” și deja peste 200 de instituții din întreaga lume - parcuri naționale, centre de cercetare și universități, muzee ale științei și istoriei naturale, acvarii, grădini botanice și grădini zoologice- și-au unit forțele împotriva declinului biodiversității. Comisia a aderat, de asemenea, la Coaliția interguvernamentală pentru obiective foarte ambițioase pentru natură și om, lansată cu ocazia Summitului „O singură planetă” din luna ianuarie a acestui an, și sprijină în mod activ obiectivul conservării până în 2030 a cel puțin 30 % din suprafața uscatului și a mărilor și oceanelor.

Vicepreședintele executiv pentru Pactul verde european, Frans Timmermans, a declarat: „Omul distruge natura într-un ritm fără precedent și riscăm ca, din cauza acestui lucru, să dispară aproape 1 milion de specii. O astfel de pierdere constituie o amenințare directă la adresa sănătății și a bunăstării noastre, căci depindem întru totul de țesutul bogat de ființe care alcătuiesc viața planetei. Trebuie să restabilim urgent echilibrul în relația noastră cu natura și să inversăm declinul biodiversității. Or înainte de a trece la acțiune trebuie să conștientizăm situația în care ne aflăm, iar acțiunile întreprinse prin coaliții precum coaliția „Uniți pentru biodiversitate” au un rol esențial în acest sens, contribuind la realizarea de progrese robuste în direcția refacerii mediului natural.”

Comisarul pentru mediu, oceane și pescuit, Virginijus Sinkevičius, a declarat: „Cu ocazia Zilei Mondiale a Faunei și Florei Sălbatice de anul acesta și în contextul sărbătoririi unui an de la lansarea coaliției mondiale „Uniți pentru biodiversitate”, mesajul pe care dorim, de asemenea, să îl transmitem este cât de mult am avea de pierdut într-o lume fără natură. Acesta este motivul pentru care mobilizăm toate mijloacele de care dispunem pentru a convinge și mai mulți parteneri din întreaga lume să ni se alăture și lansăm către toate națiunile apelul de a adera la Coaliția pentru obiective foarte ambițioase, având în vedere apropiata conferință decisivă a COP15.”

De la lansarea sa la Institutul Oceanografic din Monaco în urmă cu exact un an, 205 instituții din 47 de țări și-au exprimat susținerea față de angajamentul comun al coaliției, lansând un apel la acțiune către toate părțile interesate - de la întreprinderi la municipalități și de la cetățeni până la guverne. Comisia își propune să aducă numărul organizațiilor participante la peste 500.

Prin colecțiile și programele lor de educație și conservare, aceste instituții care fac parte din coaliția mondială constituie ambasadori importanți ai cauzei noastre, fiind în măsură să sensibilizeze opinia publică cu privire la consecințele dramatice ale actualei crize a biodiversității. În Europa, printre parteneri se numără instituții precum: muzeele de istorie naturală din Berlin, Paris, Viena și Madrid, Rezervația Biosferei Delta Dunării din România și Parcul Național Lacul Kerkini din Grecia, grădinile botanice din Porto, Roma și Copenhaga și zeci de grădini zoologice și acvarii din întreaga UE, de la Dublin la Riga, de la Barcelona la Odense și de la Stuttgart la Beauval. În urma numeroaselor solicitări primite din partea comunității de cercetare, centrele de cercetare și universitățile au putut, la rândul lor, să se alăture coaliției, Universitatea din Bergen (Norvegia) fiind prima care a făcut acest pas.

Printre primele instituții de pe alte continente care s-au alăturat coaliției se numără Parcul Național Gorongosa din Mozambic și 19 rezerve naturale administrate în 11 țări de către African Parks, Muzeul Științei din Puerto Rico, Grădina Zoologică din São Paulo (Brazilia), Grădina Zoologică Central Park din SUA, Centrul Angkor pentru Conservarea Biodiversității din Cambodgia și Acvariul din Cape Town (Africa de Sud).

Coaliția este, de asemenea, sprijinită de 36 de organizații, inclusiv asociații mondiale, europene și naționale ale grădinilor zoologice, acvariilor și grădinilor botanice, asociații muzeale, organizații de cercetare, asociații ale autorităților locale, societăți de conservare și ONG-uri. 

Anul trecut, Comisia Europeană a adoptat în cadrul Pactului verde european Strategia UE privind biodiversitatea, al cărei obiectiv este ca UE să realizeze, până în 2030, progrese robuste în direcția refacerii biodiversității. Comisia se angajează să creeze la nivelul UE o rețea mai largă de zone protejate gestionate în mod eficace, care să reprezinte 30 % din suprafața uscatului și 30 % din suprafața mărilor și oceanelor, o treime din această suprafață urmând să fie strict protejată. În prezent, Comisia lucrează la elaborarea unor criterii orientative pe baza cărora să se stabilească aceste zone. Prin strategia adoptată, Comisia a dat, de asemenea, glas hotărârii sale de a mobiliza toate instrumentele de acțiune externă și parteneriatele internaționale pentru a contribui la elaborarea la nivel mondial a unui nou cadru ambițios pentru biodiversitate sub egida ONU. Comisia va lansa numeroase acțiuni și inițiative menite să transpună în realitate obiectivele Strategiei sale privind biodiversitatea. Printre acestea se numără o strategie a UE pentru păduri, o strategie a UE pentru protecția solului, un plan de acțiune împotriva traficului cu specii sălbatice, precum și obiective obligatorii din punct de vedere juridic în materie de refacere a naturii.

Context

În pregătirea Conferinței COP15, inițiativele politice s-au intensificat, începând cu „Angajamentului liderilor pentru natură”, lansat în luna septembrie a anului trecut înainte de primul Summit al ONU privind biodiversitatea, organizat în marginea celei de a 75-a Adunări Generale a ONU. În prezent, 84 de țări și Uniunea Europeană s-au angajat să ia măsuri pentru a inversa declinul biodiversității până în 2030 pentru a sprijini dezvoltarea durabilă.

Luna trecută, noul raport al Programului Organizației Națiunilor Unite pentru Mediu (UNEP) intitulat „Să ne împăcăm cu natura” (Making Peace with Nature) și cofinanțat de UE a evidențiat încă o dată provocările cu care se confruntă umanitatea din cauza declinului biodiversității, a schimbărilor climatice și a poluării.

Sursa: ec.europa.eu

Plan pentru însănătoșirea naturii - România trebuie să crească suprafața strict protejată de la 1% la 10% din suprafața țării

Comisia Europeană a adoptat recent noua strategie privind biodiversitatea și strategia agricolă „De la fermă la consumator“ pentru a asigura un sistem alimentar echitabil, sănătos și ecologic.

Cele două strategii sunt integrate, reunind natura, fermierii, întreprinderile și consumatorii pentru a crea împreună un viitor durabil și competitiv, după cum informează un document dat publicității de Asociația Agent Green.

Strategii pe fond de criză

În principal este vorba de „Strategia europeană pentru biodiversitate“ și de „Strategia europeană de la fermă la consumator“. „Cele două strategii armonios integrate nu sunt cu nimic mai prejos decât ceea ce cerem noi, ecologiștii, de mai multe decenii, însă astăzi, în ceasul al 12-lea, aceste solicitări devin obligație pentru toate statele membre ale UE, inclusiv România“, a spus Gabriel Păun, președintele Agent Green.

Criza provocată de pandemia de COVID-19 a demonstrat cât de vulnerabili ne face accentuarea declinului biodiversității și cât de esențială este pentru societatea noastră buna funcționare a sistemului alimentar. În conformitate cu Green Deal (Pactul verde european), strategiile propun acțiuni și angajamente ambițioase ale UE pentru a combate declinul biodiversității în Europa și în întreaga lume și pentru a transforma sistemele noastre alimentare în standarde mondiale pentru durabilitatea competitivă, protecția sănătății umane și planetare, precum și pentru mijloacele de subzistență ale tuturor actorilor din lanțul valoric alimentar. Cele două strategii le acordă cetățenilor o poziție centrală, angajându-se să sporească protecția terenurilor și a mării, refăcând ecosistemele degradate și conferind UE un rol de lider pe scena internațională, atât în ceea ce privește protecția biodiversității, cât și construirea unui lanț alimentar durabil.

Biodiversitatea...

Noua strategie privind biodiversitatea abordează factorii-cheie ai declinului biodiversității, cum ar fi utilizarea nesustenabilă a uscatului și a mărilor, supraexploatarea resurselor naturale, poluarea și speciile alogene invazive. Adoptată în plină pandemie de COVID-19, strategia este un element central al planului de redresare a UE, fundamental pentru prevenirea apariției unor epidemii viitoare și consolidarea rezilienței la acestea, precum și pentru oferirea unor oportunități imediate de afaceri și de investiții pentru relansarea economiei UE. Aceasta urmărește, de asemenea, să integreze considerațiile legate de biodiversitate în strategia globală de creștere economică a UE. Strategia propune, printre altele, stabilirea unor obiective obligatorii pentru refacerea ecosistemelor și a râurilor deteriorate, îmbunătățirea sănătății habitatelor și a speciilor protejate din UE, readucerea polenizatorilor pe terenurile agricole, reducerea poluării, „înverzirea“ orașelor noastre, consolidarea agriculturii ecologice și a altor practici agricole favorabile biodiversității și îmbunătățirea sănătății pădurilor europene.

Strategia prezintă măsuri concrete pentru a repune biodiversitatea Europei pe calea redresării până în 2030, inclusiv transformarea a cel puțin 30% din terenurile și mările Europei în zone protejate gestionate eficient și 10% strict protejate. Mai mult, pentru cel puțin 10 % din suprafața agricolă, se va reveni la elemente de peisaj bogate în diversitate, iar 25% din aceasta va fi utilizată pentru a practica agricultura BIO (ecologică). „Ariile protejate ocupă în prezent 18% din suprafața României, însă doar un incredibil de mic 1% este strict protejată, iar restul în regim de exploatare intensivă a resurselor. Avem la dispoziție 10 ani pentru a crea arii protejate pe 30% din suprafața țării și 10% să fie strict protejate“, a adăugat Păun. Acțiunile prevăzute în domeniul protecției, utilizării durabile și refacerii naturii vor aduce beneficii economice comunităților locale, creând locuri de muncă și creștere durabile. Va fi deblocată o finanțare în valoare de 20 de miliarde euro/an pentru biodiversitate prin diverse surse, inclusiv fonduri UE și finanțare națională și privată. „În prezent, îngrijirea ariilor protejate costă țările UE 6 miliarde de euro anual și oferă 12 milioane de locuri de muncă, oferind la schimb beneficii evaluate la 300 de milarde de euro anual. Deci ariile protejate nu sunt o povară, ci o oportunitate și un privilegiu“, a mai spus Păun.

De la fermă la consumator

În privința strategiei „De la fermă la consumator“, aceasta va permite tranziția către un sistem alimentar durabil al UE, care protejează securitatea alimentară și asigură accesul la o alimentație sănătoasă bazată mai mult pe alimente de origine vegetală, produsă de o planetă sănătoasă. Alimentația mai sănătoasă bazată mai ales pe plante face parte și din planurile pentru prevenirea cancerului și a bolilor cardiovasulare, estimându-se că în anul 2017 au murit aproape 1 milion de europeni din cauza dietei nesănătoase, alți 16 milioane îmbolnăvindu-se grav și pierzând ani buni din viață.

Strategia va reduce amprenta de mediu și climatică a sistemului alimentar al UE și va consolida reziliența acestuia, protejând sănătatea cetățenilor și asigurând subzistența operatorilor economici. Strategia stabilește obiective concrete de transformare a sistemului alimentar al UE, inclusiv o reducere cu 50% a utilizării și a riscului pesticidelor, o reducere cu cel puțin 20% a utilizării îngrășămintelor, o reducere cu 50% a vânzărilor de antimicrobiene utilizate pentru animalele de fermă și acvacultură, precum și atingerea obiectivului de a consacra 25% din terenurile agricole agriculturii ecologice.

De asemenea, aceasta propune măsuri ambițioase pentru a garanta că opțiunea sănătoasă este și cea mai ușor accesibilă pentru cetățenii UE, inclusiv îmbunătățirea etichetării pentru a răspunde mai bine nevoilor consumatorilor în materie de informare cu privire la alimentele sănătoase și durabile.

În calitate de părți fundamentale ale Pactului verde european, cele două strategii vor sprijini, de asemenea, redresarea economică. În contextul pandemiei de coronavirus, ele urmăresc să consolideze reziliența societăților noastre la viitoarele pandemii și amenințări precum impactul asupra climei, incendiile forestiere, insecuritatea alimentară sau focarele de boală, inclusiv prin sprijinirea unor practici mai durabile pentru agricultură, pescuit și acvacultură și prin abordarea protecției speciilor sălbatice de faună și floră și a comerțului ilegal cu acestea.

Ce urmează...

„În perioada imediat următoare, Comisia are nevoie de validarea strategiilor de către Parlamentul European și Consiliul Europei. Toți cetățenii și toate părțile interesate sunt invitați să participe la o amplă dezbatere publică. La baza Pactului verde european stă obiectivul ambițios de a opri și a inversa declinul biodiversității prin transformarea sistemelor noastre alimentare, a utilizării pădurilor, a terenurilor, a apei și a mărilor, precum și a sistemelor energetice, urbane și industriale. Pactul subliniază, de asemenea, importanța crucială de a aborda împreună schimbările climatice și biodiversitatea“, după cum se arată într-un document al CE.

Comisarul pentru mediu, oceane și pescuit, Virginijus Sinkevičius, a declarat: „Natura este indispensabilă pentru bunăstarea noastră fizică și mentală, filtrează aerul și apa, reglează clima și asigură polenizarea culturilor noastre. Cu toate acestea, acționăm ca și cum natura nu are importanță și pierdem astfel patrimoniul natural într-un ritm fără precedent. Această nouă strategie privind biodiversitatea se bazează pe ceea ce a funcționat în trecut și adaugă noi instrumente care ne vor plasa pe traiectoria către adevărata durabilitate, în beneficiul tuturor. Obiectivul UE este de a proteja și a reface natura, de a contribui la redresarea economică în urma crizei actuale și de a deschide calea către un cadru mondial ambițios de protejare a biodiversității întregii planete.“

Vicepreședintele executiv pentru Pactul verde european, Frans Timmermans, a declarat: „Criza provocată de coronavirus ne-a arătat cât suntem de vulnerabili și cât de important este să restabilim echilibrul dintre activitatea umană și natură. Schimbările climatice și declinul biodiversității reprezintă un pericol clar și actual pentru umanitate. Ocupând o poziție centrală în cadrul Pactului verde, strategia privind biodiversitatea și strategia «De la fermă la consumator» preconizează crearea unui nou echilibru mai bun între natură, sistemele alimentare și biodiversitate, pentru a proteja sănătatea și bunăstarea cetățenilor noștri și, în același timp, pentru a spori competitivitatea și reziliența UE. Aceste strategii reprezintă o componentă fundamentală a amplului proces de tranziție pe care îl lansăm.“

Stella Kyriakides, comisarul pentru sănătate și siguranță alimentară, a declarat: „Trebuie să avansăm și să transformăm sistemul alimentar al UE într-o forță motrice pentru durabilitate. Strategia «De la fermă la consumator» va avea o influență pozitivă și amplă asupra modului în care producem, cumpărăm și consumăm alimentele, în beneficiul sănătății cetățenilor, al societăților și al mediului. Aceasta ne oferă oportunitatea de a reconcilia sistemele noastre alimentare cu sănătatea planetei noastre, de a asigura securitatea alimentară și de a răspunde aspirațiilor europenilor, care doresc alimente sănătoase, echitabile și ecologice.“

Bogdan Panțuru

  • Publicat în Mediu

„Eco sfaturi“ pentru o grădină prietenoasă cu mediul

În ultima vreme se pune tot mai mult accent pe metodele de întreținere a grădinii ecologice. Chiar dacă pare un clișeu, folosirea în mod repetat a substanțelor pentru întreținerea și protejarea plantelor de dăunători poate distruge biodiversitatea din jurul nostru. Dacă vorbim strict de oaza de relaxare, aceasta poate fi tratată și îngrijită cu ușurință cu ajutorul unor trucuri venite direct de la Mama Natură.

„Ierbicide“ ecologice

Dacă dorim să împiedicăm creșterea buruienilor, dar în același timp să protejăm mediul putem aplica pe acestea apă fiartă, extracte pe bază de plante, decocturi, infuzii, plămădeli, sare de potasiu, ulei de parafină, sulf și alte substanțe agreate în sistemul ecologic. De asemenea, chiar dacă gazonul arată senzațional în grădini, acesta trebuie hrănit cu tot felul de substanțe neprietenoase cu mediul pentru a căpăta un aspect proaspăt și perfect. Din acest motiv, specialiștii în realizarea grădinilor ne recomandă un covor verde natural compus din iederă ori trifoi. Acestea sunt la fel de spectaculoase, veșnic verzi și nu necesită timp sau bani pentru întreținere.

gradina poza medie

Câteva metode ecologice de întreținere a grădinii

  • Compostați resturile vegetale și întrețineți solul cu îngrășământ natural
  • Îndepărtați părțile deteriorate ale speciilor atacate de boli și dăunători
  • Mențineți un covor vegetal permanent, format din iederă ori trifoi.
  • Apa de ploaie are un pH neutru, de aceea este indicat să o colectați și să o folosiți pentru udarea grădinii.
  • Pentru a înlătura insectele care se hrănesc cu seva plantelor, pulverizați pe frunze un amestec format din 500 ml de apă și ½ căpățână de usturoi
  • Uneori, chiar este indicat să lăsați găinile să umble în voia lor prin grădini. Acestea ajută la combaterea insectelor și au rol de erbicid natural pentru grădină și gazon.
  • Puteți ține la distanță dăunătorii cu ajutorul amplasării unor hrănitoare și căsuțe de păsări. Astfel veți atrage micile înaripate, inamicii numărul 1 al insectelor.
  • Pentru îndepărtarea anumitor dăunători, cum ar fi limacșii, folosiți metode ecologice precum cenușa de lemn, rumegușul sau acele de conifere. De asemenea, varul reprezintă un alt scut de protecție. Această metodă este deseori folosită în solarii.
  • Lucrarea de mulcire a solului poate fi realizată cu ajutorul paielor, scoarței de copac sau prin utilizarea frunzelor uscate.
  • Folosiți-vă imaginația și utilizați ghivece din pet-uri sau alte tipuri de ambalaje
  • În concluzie, o asemenea grădină are o contribuție benefică și plăcută atât asupra mediului înconjurător, cât și pentru cei care o privesc.

Ruxandra Hăbeanu

Păsările, indicatorul sănătății Planetei Albastre

Pe Planeta Albastră totul este într-o ordine ierarhică incredibilă. Fiecare ființă, indiferent cât de infimă ar părea în ochii stăpânitorului absolut al pământului, are rolul ei. Este o verigă din lanțul fragil al biodiversității. Și noi, oamenii, suntem o verigă din acest lanț. Ultima și, contrar tuturor percepțiilor, nu cea mai importantă. Natura poate supraviețui fără noi. Însă noi fără natură suntem sortiți pieirii. Ca să ne salvăm trebuie să învățăm mai mult despre natură și despre necuvântătoarele ei extraordinare. Știați, spre exemplu, că păsările sunt un indicator al sănătății mediului înconjurător? Mai multe despre splendidele înaripate ale României aflăm de la Ovidiu Bufnilă, reprezentant comunicare Societatea Ornitologică Română.

„România are între 380 și 400 de specii de păsări sălbatice. Există trei categorii, și anume păsări sedentare, care nu pleacă niciodată (spre exemplu, pițigoii și vrăbiile), cuibăritoare (spre exemplu, egretele mici) și specii de pasaj precum cocorii. Speciile cuibăritoare vin în România pentru a cuibări, iar apoi pornesc în migrație spre țări mai calde. Gâsca cu gât roșu, cea mai mică și cea mai periclitată specie de gâscă sălbatică din lume, cuibărește în Siberia și parcurge 9.000 de kilometri pentru a ierna în România, în Dobrogea. Spre finalul perioadei de iernare ajunge către zona Deltei Dunării și chiar pe apele Mării Negre. Apoi se reîntoarce în Siberia. Speciile de pasaj trec în migrația lor prin România și au nevoie să găsească aici „halte“ cu apă, resurse de hrană și locuri pentru odihnă. Delta Dunării și Dobrogea sunt ideale. Păsările se opresc aici, își refac rezervele de grăsime care le asigură energie și apoi pleacă. Cât timp vom avea aceste zone naturale protejate va fi foarte bine.“ – Ovidiu Bufnilă

Vanellus vanellus reprezintă 50% din populația cuibăritoare globală și este considerată o specie vulnerabilă amenințată de pierderea habitatelor propice în favoarea agriculturii. În România specia numără între 65.000 și 130.000 de perechi.

„Când vorbim despre biodiversitate, vorbim despre un lanț trofic. Dacă dispare o verigă, cu siguranță vor dispărea și celelalte. Vă dau exemplul banal al ciorilor, păsări pe care nu mulți le îndrăgesc. Cioara este un sanitar, o pasăre omnivoră care se hrănește și cu gunoaiele din orașe. Ciorile își fac cuiburile în copaci destul de înalți. Foarte puțină lume știe că aceste cuiburi sunt folosite și de șoimi. Aceștia nu își construiesc propriile cuiburi, ci le ocupă pe cele ale ciorilor. Așa că, dacă distrugem o colonie de ciori, cu siguranță vom distruge și cel puțin unul sau două cuiburi de șoim. “

„Egreta mică este pasărea de la care a pornit adevărata mișcare de protecție a mediului și a păsărilor. În perioada anului 1900 moda impunea ca doamnele să poarte la pălărie o pană de egretă. Era singurul motiv pentru care aceste păsări erau vânate. În momentul în care femeile au decis să nu mai folosească pene naturale la pălărie, egreta mică a fost salvată de la dispariție. Mișcarea a pornit din Marea Britanie și Statele Unite ale Americii. Cu această pasăre a început totul.“

Potrivit SOR, populația europeană de pelican creț este estimată la un efectiv de până la 2.000 de perechi cuibăritoare. Din cauza efectivelor reduse și a degradării continue a condițiilor de cuibărit, această specie este amenințată cu dispariția.

„Biosfera Deltei Dunării este forma supremă de protejare a păsărilor sălbatice. Acolo toată viața este protejată, vânătoarea este interzisă, iar gradul de protecție este foarte mare. Cea mai mare colonie de pelicani din Europa este în Delta Dunării, în zona Roșca – Buhaiova. Doar foarte rar acolo intră biologii pentru a face studii științifice. Noi, spre exemplu, în fiecare an numărăm pelicanii din Delta Dunării alături de specialiștii Administrației Rezervației Biosferei Delta Dunării. Însă nu facem acest lucru mergând cu barca și intrând în colonie, ci zburând pe deasupra lor la o înălțime care să ne permite totuși să facem o fotografie pe care să putem identifica punctele albe. Fiecare punct alb este un pelican. Așa se face monitorizarea. Nu intervenim absolut deloc. În momentul în care nu intervenim și lăsăm natura să își urmeze cursul nu se pot întâmpla decât lucruri bune. Este cea mai bună metodă de conservare.“

„Să vorbim despre vulturi. Contrar a ceea ce se crede, aceștia nu vânează, ci sunt păsări necrofage. Se hrănesc cu hoituri, deci elimină boli. Sunt echipa de curățenie a naturii pentru că se hrănesc cu hoituri și astfel elimină pericolul răspândirii bolilor. Din păcate, la ora actuală, în țara noastră nu mai există nicio specie de vultur. Accidental mai apare uneori câte un exemplar. Anul trecut, spre exemplu, am avut prima oară după 83 de ani un zăgan în România. Era un pui ieșit dintr-un ou de la o grădină zoologică. După dispariția vulturilor și a dropiilor, care apar accidental în țara noastră, pelicanul creț a ajuns cea mai mare pasăre din România. Și această specie este însă periclitată. Anul trecut coloniile de pelicani creți au primit o lovitură foarte grea. Aproape 200 de păsări au murit în urma unei epidemii de gripă aviară.“

„Unele specii sunt hulite pe nedrept pentru că avem prea puține cunoștințe despre ele. Cucuveaua cuibărește în apropiere de casele oamenilor și se hrănește cu rozătoare. Ciuful de pădure – iarna își face dormitoare și se strâng cu zecile – se hrănește tot cu rozătoarele din sate și orașe. Oamenii se tem de aceste păsări și le strică de multe ori cuiburile. Cucuveaua și-a câștigat un nume rău famat din Evul Mediu. Atunci când murea cineva se organiza un priveghi și, pentru că atunci nu existau geamuri, se deschideau obloanele. Lumina de veghe atrăgea insectele și moliile. Molia mare este o delicatesă preferată de cucuvele. Deci unde erau un priveghi, o lumină și o molie apărea și o cucuvea. De aici a apărut legenda conform căreia cucuvele prevestesc ceva rău și chiar moartea cuiva.“

„Pentru protejarea biodiversității se poate face întotdeauna mai mult și totul ar trebui să pornească de la omul simplu. Situl Natura 2000 este o zonă în care biodiversitatea este conservată și în care anumite activități sunt interzise. Măsurile de conservare trebuie să se ia în acord cu toți factorii implicați, și anume custozii (fiecare zonă protejată are un custode care face un plan de management), agricultorii, societățile comerciale (cele piscicole, spre exemplu), gestionarii fondului cinegetic. Ideea este să nu se creeze un conflict. Atunci când te duci și tai o pădure vei distruge vizuini, cuiburile de pasăre, mediul pentru insecte și habitatele mamiferelor. Este o situație în care impactul antropic este extrem de puternic și de negativ. Toți trebuie să respecte planul de management care ține seama și de activitățile umane, dar și de biodiversitate.“ – Ovidiu Bufnilă

Piciorongii sunt prezenți pe cea mai mare parte a continentului european, cu excepţia zonelor nordice. Astăzi Himantopus himantopus este periclitat. În România specia numără între 1.500-6.000 de exemplare.

Stârcul cenușiu, cea mai mare specie de stârc din țara noastră, cuibărește în aproape toată Europa și se întâlnește în preajma lacurilor, râurilor, iazurilor și mlaștinilor, dar uneori și în iazurile de grădină din zonele urbane. În România specia numără între 4.500-6.000 de perechi. În trecut, declinul populațiilor a fost pus pe seama pesticidelor, care au ucis adulții, au cauzat moartea embrionilor și au făcut ca toată coaja ouălor să fie subțire și casantă.

„Deși suntem în anul 2017, ornitologia este la început în România. Deocamdată facem monitorizări pentru a ști linia de trend la foarte multe specii de păsări sălbatice. După 27 de ani putem spune că populația de pelicani comuni este în creștere. În schimb, populația de pelican creț este în declin. O dată la 10 ani facem un recensământ al berzelor albe și calculăm linia de trend nu doar în România, ci și în Europa. Suntem implicați în 17 custodii la ora actuală, ceea ce înseamnă că avem 17 arii naturale protejate în care avem grijă să nu fie luate alte măsuri decât cele de conservare a biodiversității, dar ținem cont și de comunitățile locale. Suntem implicați în proiecte de monitorizare a păsărilor din zonele umede și a terenurilor agricole pentru că acolo se înregistrează cel mai mare declin. Din păcate, și banala vrabie de casă a început să intre într-un declin ușor. Putem să ajungem la un moment dat în situația londonezilor. În Londra mai sunt la ora actuală doar trei locuri unde mai pot fi văzute vrăbiile de casă și se organizează tururi pe bani. Dacă vrei să vezi o vrabie de casă vine un ghid pe care îl plătești, te duce, vezi, faci poze și ai plecat.“– Ovidiu Bufnilă.

GALERIE FOTO

Laura ZMARANDA

  • Publicat în Turism

„Seminţele tradiţionale, cheia protejării biodiversităţii“

Fundaţia Civitas pentru Societatea Civilă organizează, în cadrul proiectului Seminţele tradiţionale – cheia protejării biodiversităţii, finanţat prin granturile SEE 2009 – 2014, în cadrul Fondului ONG în România, componenta Dezvoltare Durabilă, evenimentul de deschidere oficială a grădinii experimentale înfiinţate lângă Cluj-Napoca.

Proiectul are o durată de 22 luni şi are ca obiectiv general protejarea agrobiodiversităţii în Transilvania, prin crearea unei reţele de cooperare între micii fermieri locali, ONG-uri, instituţii şi autorităţi publice şi consumatori. Ca obiective specifice enumerăm salvarea şi revitalizarea seminţelor tradiţionale prin crearea unei reţele de colectare şi de distribuire; creşterea gradului de conştientizare privind diversitatea genetică a soiurilor tradiţionale, importanţa păstrării acestora prin programe informative şi educative; crearea unei reţele în Europa de Est pentru realizarea activităţilor de advocacy, reţea care contribuie la libera circulaţie a seminţelor tradiţionale în teritoriu.

Rezultatele proiectului: două grădini experimentale în cele două regiuni de dezvoltare Centru şi Nord-Vest, o reţea de cooperare între micii producători, o reţea al ONG-urilor, 50 de comunităţi mobilizate, materiale promoţionale prin care dorim să informăm şi să conştientizăm atât micii producători rurali, grădinarii urbani şi rurali, micii fermieri, care practică sau doresc să practice agricultură tradiţională şi ecologică, cât şi ONG-uri şi instituţii publice care doresc să fie activi în salvarea seminţelor tradiţionale.

Scopul evenimentului este de a prezenta persoanelor interesate, precum şi publicului larg modul de funcţionare a unui astfel de centru de colectare, salvare şi conservare a soiurilor. Înfiinţarea acestei grădini a avut loc în primăvara anului 2015, iar activităţile din grădină sunt conduse de experţi în soiuri tradiţionale şi realizate de un grădinar şi mai mulţi voluntari. Primele seminţe sădite provin din colecţia realizată în cadrul implementării proiectului, iar câteva din colecţia deja existentă a partenerului Eco Ruralis. Orice persoană care doreşte să beneficieze de seminţe începând din primăvara anului 2016 le va putea primi cu titlu gratuit. În schimb, va trebui să contribuie prin muncă voluntară la întreţinerea centrului şi/sau să devină, la rândul său, semănător, furnizând şi altora seminţe obţinute din recoltă.

În cadrul acestui proiect se pune un mare accent pe cooperare şi schimb de experienţă, persoanele care participă la activităţile acestuia împărtăşindu-şi experienţa şi cunoştinţele acumulate cu vecinii, rudele şi cu alte persoane interesate.

Partenerii proiectului sunt Asociaţia EcoRuralis, Asociaţia Agrar Media şi Norgesvel – The Royal Norwegian Society for Development din Norvegia, iar activităţile proiectului se desfăşoară în mediul rural din Transilvania.

Menținerea biodiversității zoogenetice (II)

Rasele rustice valorifică cel mai bine păşunea

Rasele de animale care pot fi crescute ușor pe pășune trebuie să aibă o caracteristică importantă: să fie rustice. În ameliorarea genetică a animalelor din România rusticitatea nu a reprezentat un scop, nefiind inclusă în metodologia de selecție a animalelor sau neexistând posibilitatea de a fi măsurată și apreciată, cu toate că această însușire descrie aptitudinile de producție în condiții dificile de mediu și exploatare. De exemplu, crescătorii cunosc faptul că rasa de taurine Pinzgau de Transilvania face față cel mai bine pășunilor sărace de pe piatră în zona de munte, adaptată la schimbările bruște de temperatură, alimentație grosieră. Acestea au capacitatea de adaptare certă în zonele unde s-au format, sunt robuste, sănătoase și se cresc ușor pe pășune, fără pretenții mari, și dau o paletă largă de producții: carne, lapte, muncă în comparație cu rasele ultraperformante. Adică sunt animale rustice, cu toate că prin acest termen unii înțeleg uneori un animal cu performanțe economice scăzute, care nu interesează pe cei dornici de câștiguri imediate. Rusticitatea conferă raselor și populațiilor de porcine cu aptitudini mixte pentru carne și grăsime Mangalița, Bazna, Negru de Strei, Porcul Șvăbesc calitatea de a fi crescute relativ ușor pe pășune, având calități organoleptice ale cărnii și slăninii deosebite. Reprezintă materialul biologic de calitate pentru obținerea produselor tradiționale. Specialiștii de la Societatea de Etnozootehnie din Toul (Franța) recomandă introducerea rusticității ca un criteriu în ameliorarea animalelor și menținerea raselor polivalente. De altfel, încă din perioada interbelică profesorii de la școlile de agricultură din Germania recomandau studenților români care studiau acolo să mențină în România rasele polivalente care sunt cele mai bune pentru condițiile de aici.

Rusticitatea – atuul raselor locale

Această rusticitate reprezintă un atu important în alegerea raselor locale cu aptitudini polivalente pentru creșterea în ferme organice (bio), unde nu sunt recomandate rasele ultraspecializate. În general rusticitatea este o oportunitate astăzi pentru diversificarea produselor de origine animală, inclusiv la sprijinirea altor ramuri ale agriculturii, cum este viticultura, de înființare a fermelor bio. Pentru ridicarea performanțelor economice în creșterea animalelor se poate practica și acea metodă numită hibridare, prin încrucișarea raselor locale cu rase moderne. Produșii obținuți au așa-numita vigoare hibridă (heterosis) care le conferă rezistență, precocitate și în general performanțe mai bune decât cele ale părinților. O eroare mare care se face este aceea că pe urmă hibrizii obținuți se reproduc între ei, în felul acesta performanțele respective dispar, adică nu se mai manifestă acea vigoare hibridă. De reținut că este indicat ca pentru producția de lapte la taurine, de exemplu, să fie utilizate rase pure, iar pentru carne rase pure sau încrucișate cu alte rase. Se recomandă hibridarea la porcine și la păsări. Aici problema mare este aceea că practic tot materialul biologic provine din import sub formă de hibrizi. Aceștia se utilizează de unii crescători și la reproducție, cu performanțe economice tot mai reduse.

Școlile de agricultură

Numărul animalelor a constituit întotdeauna în România unul dintre criteriile de poziție socială. Respectul pentru numărul acestora se reflectă și în faptul că încă fac parte din zestrea fetelor. Din păcate, în multe zone rurale se manifestă astăzi o reticență pentru creșterea animalelor. Motivele sunt destul de numeroase: este o muncă grea, care necesită răbdare, perseverență, efort fizic, existând riscul de îmbolnăvire al celor care lucrează, la care se adaugă și mirosul specific dejecțiilor animalelor. Crescătorii de vaci cu lapte sunt oameni care au griji tot timpul anului, sunt ca și un fel de „sclavi“; nu au zile libere, vacile trebuie mulse, hrănite, indiferent ce sărbătoare este. Tinerii care totuși doresc să se ocupe de creșterea animalelor trebuie sfătuiți să nu înceapă activitatea cu un număr prea mare de animale. Este bine să crească treptat numărul acestora, pe măsură ce se obișnuiesc cu toate problemele care se ivesc, până când intră într-un fel de rutină.

„Teoria ca teoria, dar practica ne omoară“

În România ar trebui dezvoltată o rețea de școli profesionale pentru agricultură bazate pe practică în fermă. Pentru multe crescătorii de animale nu trebuie chiar așa de multe cunoștințe teoretice, trebuie eficiență economică. Din calcule economice făcute în cadrul Asociației Transilvanian Rare Breeds rezultă că la taurine în România poate fi rentabilă o fermă de vaci de lapte care să nu depășească 15 capete. Acești crescători nu trebuie să depindă de alții care să vină să preia laptele. Ei trebuie însă să prelucreze laptele în diferite produse de calitate după rețete verificate de-a lungul anilor și să-și găsească nișa de market. Cursurile organizate pentru fermieri de diferite instituții ale statului s-au dovedit ineficiente, cu multă teorie și frecvență redusă la ore.

Foarte important este ca tinerii crescători să cunoască metodele care să scurteze drumul de la producția din fermă la procesator și apoi la consumator pentru reducerea numeroaselor cheltuieli. Prin această scurtare se poate monitoriza mai eficient și protejarea produselor respective, inclusiv de accidente întâmplătoare sau voite de contaminare a acestora cu diverse produse chimice, biologice etc.

Asocierea înseamnă forţă economică

Așa cum marile companii care dețin controlul în industria alimentară sau care comercializează aceste produse își iau măsurile de precauție prin așa-numitul defense food (apărarea alimentelor), tot așa și crescătorii de animale trebuie să-și ia măsurile de prevedere, mai ales că au fost frecvente cazuri de contaminare la diferite produse animaliere din neglijență sau rea-voință. Acest fapt reprezintă un alt motiv important pentru ca cei care se ocupă de creșterea animalelor să se unească în asociații. Forța economică a fermelor din vestul Europei se datorează și faptului că sunt bine organizate în acest tip de asociații. Acestea trebuie să reprezinte interesele tuturor membrilor care o constituie, să nu devină o formă de creare a unei elite de „șefi“ care accesează fonduri europene pentru interese personale sau care acționează la comandă politică. Constituirea asociațiilor reprezintă de fapt una dintre căile de dezvoltare rurală și regională. Asociațiile nu trebuie să rămână închise, să nu colaboreze cu nimeni, ele vor menține legătura permanentă cu instituțiile de profil ale statului, institute de cercetare. Este important ca acestea să aibă contacte de colaborare cu asociații de profil din Europa.

Asociațiile trebuie să organizeze expoziții, târguri la date fixe ale anului, astfel încât să se creeze o tradiție unde să prezinte rezultatele muncii lor. Asociația va hotărî cum se va face selecția animalelor spre caracteristicile dorite. De aceea participarea echidistantă a tuturor membrilor la organizarea și alegerea direcțiilor viitoare pentru ridicarea competitivității economice regionale este singura opțiune în zootehnie. Nu există zootehnie performantă fără existența Băncilor de gene și a Bazelor de Date, la care obligatoriu vor avea acces asociațiile de crescători. Strategia de dezvoltare a României în domeniul zootehnic va avea ca prioritate existența acestora. De asemenea se impune existența fermei organice – pilot pentru creșterea animalelor care să aparțină instituțiilor statului, să nu fie obligați cei care doresc să înființeze o astfel de fermă să se deplaseze pentru instruire în străinătate. Toate acestea oferă noi locuri de muncă. De exemplu, există o creștere exponențială a cantității de informații biologice și de genetică care se stochează în Băncile de Date. Acestea necesită un personal instruit, specializat în bioinformatică. 

Dr. Marcel Matiuți
Asociația Transilvanian Rare Breeds