reclama youtube lumeasatuluitv
update 22 Nov 2019

Diversificarea lucrărilor solului

Mozaicul tipurilor de sol existent în țara noastră, din care unele au conținut mai ridicat în argilă, iar majoritatea au grad de îmburuienare ridicat, impun ca fermierul să se orienteze foarte bine asupra celui mai adecvat sistem de lucrare a solului.

Marele agronom Gh. Ionescu-Șișești spunea: „Lucrarea rațională a solului nu este numai o știință, ci și o artă pe care ajungem să o stăpânim numai dacă iubim obiectul.“

Pe suprafețele cu sol mai ușor, luto-nisipos sau lutos și cu grad de îmburuienare mai redus se pot aplica și lucrările minime sau semănatul direct, în teren nelucrat, dacă se dispune de sistema de mașini necesară agriculturii conservative.

Marea majoritate a agricultorilor din țara noastră aplică sistemul convențional de lucrare a solului cu efectuarea arăturii la diferite adâncimi. În mod practic, necesitatea arăturii se apreciază astfel: dacă după o ploaie de 15-20 mm terenul se zvântă în mai puțin de 5 zile nu este necesară arătura, iar dacă necesită mai mult de 8 zile este necesară deoarece terenul nu este suficient de permeabil, de afânat.

Se preferă executarea arăturii deoarece are următoarele avantaje:

  • afânează solul și creează un regim optim de apă, aer și căldură favorabil creșterii și dezvoltării plantelor și activității microbiologice din sol;
  • încorporează bine îngrășămintele, resturile vegetale și ierbicidele volatile, asigurând o bună eficiență a acestora;
  • acumulează și conservă mai multă apă în sol, cu 750-800 m3/ha în plus;
  • favorizează eliminarea CO2 care poate deveni toxic și înlocuirea lui cu aer proaspăt, oxigenat;
  • asigură o bună înrădăcinare a plantelor pentru a valorifica un volum mai mare de sol și un raport favorabil humificare/ mineralizare;
  • contribuie la distrugerea buruienilor, a bolilor și dăunătorilor, reducând necesarul de pesticide;
  • terenul pregătit din timp asigură însămânțarea în epoca optimă.

Avantajele menționate sunt valabile atunci când plugul lucrează în agregat cu grapa stelată, la adâncime uniformă, cu brazda bine răsturnată la 135° și suprafața arăturii este uniformă, nivelată, mărunțită și ușor „așezată“ pentru a reduce pierderile de apă prin evaporare și a evita aerisirea puternică cu mineralizarea intensivă a humusului din sol.

Arătura trebuie efectuată când solul are umiditatea optimă (maturitatea fizică), adică conținutul în apă este de 18-20% pe solul argilos, 15-25% pe solul lutos și un interval mai mare, 8-30%, pe solul nisipos.

În asemenea condiții pământul este reavăn, se varsă în urma plugului și se desface după suprafața de contact de minimă coeziune, protejând astfel agregatele structurale. Solul nu se lipește de unelte, opune cea mai mică rezistență la înaintare, nu uzează utilajele și realizează consum redus de combustibil.

În condiții normale se ară până la 20 cm adâncime deoarece la peste 20 cm solul are o afânare naturală.

În condiții de secetă se ară până la adâncimea la care nu ies bolovani.

Arătura mai adâncă diluează materia organică și substanțele minerale din sol, risipind apa.

Arătura pe sol uscat scoate bolovani, iar pe sol umed scoate brazde curate.

În ambele cazuri sunt necesare lucrări repetate pentru mărunțire care provoacă distrugerea structurii și prăfuirea solului, praf care astupă porii solului, împiedicând circulația aerului și a apei care băltește.

Este contraindicată folosirea grapei rotative care macină solul și a tăvălugilor Güttler grei de 3.240 kg, cu discuri de fontă care pisează solul producând praf.

Arătura însă are și dezavantaje:

  • produce o aerisire puternică a solului cu mineralizarea materiei organice, a humusului, cu pierderi de apă și de azot prin levigare și volatilizare;
  • produce o dereglare a activității microbiologice din sol și a râmelor;
  • stratul arat este desprins din mediul său natural și își schimbă caracteristicile;
  • este destul de scumpă.

În toamnele secetoase, pentru înființarea culturii de grâu se folosesc:

– arat + discuiri, consum motorină 100%, producția de grâu 100%

– cizel + discuiri, consum motorină 70%, producția de grâu 114%

– discuire, consum motorină 34%, producția de grâu 109-168%

Se alege sistemul cel mai convenabil.

Pe suprafețele cu straturi impermeabile, la diferite adâncimi, se aplică lucrarea cu cizelul până la 35-40 cm și cu scarificatorul până la 50-70 cm.

Din cele de mai sus rezultă necesitatea ca fermierul să analizeze temeinic situația concretă în care se găsește solul în momentul respectiv și să stabilească, cu discernământ, ce fel de lucrări să efectueze.

Prof. dr. ing. Vasile POPESCU

Să extindem sistemul conservativ de lucrare a solului

Extinderea acestui sistem, în condițiile țării noastre, este îngreunată de faptul că o bună parte a solurilor din România au un conținut mai ridicat de argilă, fiind predispuse mai mult fenomenelor de tasare-compactare, și au un grad de îmburuienare foarte ridicat.

Totodată, fermierii nu dispun încă de mașinile specifice unor astfel de lucrări. Dar nici pe suprafețele mari ușor pretabile sistemului de lucrări conservative nu se aplică și, dacă parcurgem în prag de iarnă Câmpia Română de la Mehedinți la Constanța, Câmpia de Vest, de la Timișoara la Satu Mare și Câmpia Moldovei, de la Galați la Botoșani, constatăm că toate câmpurile sunt arate.

Desigur că arătura, pe termen scurt, prezintă o serie de avantaje pentru fermieri, motiv pentru care nu renunță așa ușor la această lucrare. Totuși, prin arătură stratul de sol prelucrat este desprins din mediul său natural și i se schimbă radical condițiile de stabilitate, de aerisire, de umezire, iar procesele biologice sunt în derută totală.

Aerisirea intensă prin arătură duce la mineralizarea humusului cu pierderi de azot prin levigare și volatilizare.

Prin lucrări solul devine un corp artificial, având alt regim al infiltrării și scurgerilor superficiale ale precipitațiilor, cu consecințe directe în spălarea orizonturilor superioare și producerea eroziunii, cu mari posibilități de pierdere a apei prin evaporare.

O arătură adâncă provoacă diluarea materiei organice și a substanțelor minerale din sol. Mai trebuie avut în vedere că executarea arăturii este foarte scumpă.

De aceea este indicat ca, acolo unde este posibil, adică există soluri ușoare, mai puțin infestate cu buruieni, boli și dăunători, iar suprafețele sunt nivelate și cu mai puține resturi vegetale, să se aplice sistemul conservativ de lucrare a solului care constă în executarea de lucrări minime sau semănatul direct, în teren nelucrat.

Acest sistem prezintă următoarele avantaje:

  • se reduce consumul de muncă prin reducerea lucrărilor;
  • se scurtează timpul de execuție, încadrându-se ușor în epoca optimă;
  • se reduce necesarul de mașini și deci de investiții pentru procurarea lor;
  • se reduce consumul de combustibil la 10-11 l/ha față de 52 l/ha;
  • se asigură o bună conservare a solului, iar eroziunea se reduce cu 77%;
  • se îmbunătățește stratul arabil prin menținerea structurii solului și prin conservarea humusului;
  • crește capacitatea de acumulare și conservare a apei în sol;
  • se îmbunătățește procesul de infiltrare a apei;
  • se reduce procesul de tasare-compactare a solului;
  • se asigură o bună adaptare la condițiile climatice ale zonei;
  • se asigură îmbunătățirea producției agricole pe termen lung;
  • se reduc cheltuielile și necesarul de forță de muncă;
  • crește cantitatea de materie organică în stratul superficial al solului la 30% față de 12% în sistemul clasic.

Asemenea considerente au determinat multe state să treacă la sistemul conservativ de lucrare a solului.

În Franța, analizându-se comparativ, la cultura grâului se constată că la sistemul clasic sunt necesare 6-7 ore/ha cu 78-97 l/ha consum combustibil, iar la semănatul direct 2-2,4 ore cu 26-31 l/ha.

În SUA se aplică de multă vreme pe suprafețe ce depășesc 30%, în Argentina peste 32%, iar în Paraguay peste 52%.

În țara noastră s-a experimentat, încă din anii 1970-1980, sistemul de lucrări minime, cu bune rezultate, și se așteaptă aplicarea lui pe suprafețe mai mari.

Trebuie avut în vedere însă că acolo unde se aplică sistemul conservativ de lucrare a solului sunt necesare doze sporite de îngrășăminte, cantități mai mari de sămânță la semănat și o atenție sporită la măsurile de combatere a buruienilor, bolilor și dăunătorilor.

Acest sistem are și el limitele sale, și anume:

  • nu încorporează îngrășămintele, resturile vegetale și erbicidele volatile;
  • se înmulțesc buruienile, bolile și dăunătorii;
  • crește PH-ul solului și necesitatea aplicării amendamentelor;
  • se reduce porozitatea și schimbul de gaze;
  • sistemul radicular este mai puțin dezvoltat și superficial.

Prin urmare, este necesar să se analizeze temeinic atât avantajele, cât și limitele sistemului conservativ de lucrare a solului și, acolo unde este posibil, avantajele fiind mult superioare, să se treacă treptat la acest sistem care asigură o mai bună conservare a proprietăților solului, în vederea unei agriculturi durabile.

Prof. dr. ing. Vasile POPESCU

Măsuri pentru evitarea evoluției negative a solurilor

Exploatarea nerațională a solului, prin aplicarea de tehnologii de cultură necorespunzătoare, a dus la degradarea continuă a acestuia, ajungând uneori la starea de nefolosință prin sărăturare secundară, acidifiere, înmlăștinare, eroziune avansată, tasare-compactare, prin scăderea conținutului în humus, distrugerea agregatelor structurale, reducerea activității microbiologice și prin diminuarea elementelor fertilizante din sol etc.

O contramăsură la aceste dezechilibre o constituie agricultura durabilă.

Dezvoltarea durabilă a agriculturii constă în capacitatea acesteia de a satisface necesitățile generației actuale, fără a compromite șansa generațiilor viitoare de a-și satisface propriile necesități.

Dacă se dorește evitarea degradării solului sau măsuri de reducere a acestor fenomene pe suprafețele degradate, sunt necesare o serie de măsuri la care ne vom referi în continuare:

1. Dezvoltarea sectorului zootehnic care, pe lângă faptul că poate valorifica superior producția agricolă, este un furnizor de îngrășăminte naturale complexe, foarte favorabile îmbunătățirii însușirilor solului.

Dacă ne referim numai la sectorul taurin, acesta a scăzut, din păcate, de la peste 5 mil. de capete în 1990, la cca 2 mil. de capete în prezent.

a) Dacă există zootehnie, există gunoi de grajd care, prin aplicarea a 30 t/ha se asigură 3.000 kg de humus care constituie sursa de elemente nutritive pentru plante. Totodată, humusul împreună cu argila formează complexul coloidal argilo-humic care constituie liantul (cimentul) unirii particulelor de sol în agregate structurale stabile. În solul cu structură regimul aero-hidric este favorabil creșterii și dezvoltării plantelor și activității microbiologice din sol.

b) Dacă există zootehnie, suntem obligați să cultivăm plante furajere graminee și leguminoase anuale și perene incluse în asolamente științific întocmite. Acestea, pe lângă furajul asigurat animalelor, au acțiune benefică asupra structurii solului, asupra acumulării și conservării apei în sol și asupra îmbogățirii solului în azot natural prin acțiunea simbiotică a plantelor leguminoase. Totodată, plantele leguminoase, prin sistemul radicular pivotant adânc, aduc la suprafață calciu, care foarte important în asigurarea structurii stabile a solului.

2. Menținerea solului permanent verde, adică după recoltarea culturilor principale se însămânțează culturi secundare sau, cel puțin, favorizarea creșterii buruienilor și a samulastrei după dezmiriștit și arătură. Prin aceasta se valorifică energia soarelui până toamna târziu, se protejează solul de acțiunea mecanică a picăturilor de ploaie și de temperaturile foarte ridicate, se reține apa și se previne eroziunea, se asigură consumarea nitraților formați, evitând levigarea lor și, nu în ultimul rând, se asigură cantități importante de materie organică pentru sol.

3. Încorporarea în sol a tuturor resturilor vegetale. Pentru menținerea în echilibru a cantității de humus din sol este necesar să se adauge anual câte 10 t/ha materie organică. Prin resturile vegetale de la culturile agricole se asigură 4-5 t/ha. Restul trebuie adăugat. Culturile secundare și buruienile crescute și tocate înainte de a produce sămânță sunt bine-venite pentru asigurarea solului cu materie organică.

4. Fertilizarea corectă a culturilor, evitând fenomenul de acidifiere sau de alcalinizare. Scăderea sau creșterea pH-ului solului este cauzată atât de fertilizarea necorespunzătoare folosind îngrășăminte cu caracter acid pe solurile cu pH-ul scăzut sau cele cu caracter bazic pe solurile cu pH-ul ridicat, cât și de capacitatea de tamponare a solului scăzută ca urmare a legării calcului de către radicalii acizi.

Prin aplicarea gunoiului de grajd și prin culturile leguminoase care aduc calciu din adâncime și, dacă este nevoie, prin aplicare de amendamente se pot îmbunătăți aceste soluri.

5. Executarea de lucrări mecanice mai puține, cu utilaje mai ușoare, la umiditatea optimă și fără mașini de tip freză sau grapă rotativă care pur și simplu macină solul, îl prăfuiesc, distrugând structura și contribuind la tasarea și impermeabilizarea solului prin înfundarea porozității cu praful produs. Sunt recomandate utilaje ușoare și prevăzute cu roți duble sau cu șenile care tasează mai puțin solul.

Este indicat ca presiunea pneurilor pe sol să nu fie mai mare de 1 daN/cmp, iar utilajele cu șenile reduc presiunea pe sol cu 60% față de cele cu pneuri.

Ca urmare a tasării solului se reduce porozitatea și permeabilitatea, se înrăutățește regimul aerohidric, scade activitatea microbiologică și conținutul în humus, se degradează structura solului, crește densitatea aparentă (Da) și lucrările solului se efectuează din ce în ce mai greu, cu consum ridicat de combustibil, iar recoltele obținute sunt scăzute.

Așa se explică de ce un sol natural, sub vegetația unei pajiști, nederanjat, are grad de fertilitate ridicat. El are structură glomerulară, asigură o bună înmagazinare și conservare a apei, o activitate microbiologică optimă, cu conținut ridicat de humus și elemente fertilizante, fără eroziune.

În măsura în care, prin tehnologiile de cultură aplicate, se va ajunge la apropierea de aceste caracteristici, nu vor mai fi probleme cu privire la evoluția negativă a solurilor.

Prof. dr. ing. Vasile POPESCU

Câteva aspecte cu privire la arătură

În zilele noastre întâlnim unii specialişti foarte vehemenţi împotriva arăturii, afirmând că este o lucrare depăşită, că plugul trebuie dus la muzeu.

Printre aceştia se găsesc şi specialişti de marcă precum prof. dr. Valeriu Tabără, dr. ing. Gh. Niţu ş.a. care recomandă mai multă atenţie la lucrările solului.

Alţi specialişti însă folosesc arătura ca mijloc important în sporirea producţiei. Astfel, de exemplu, ing. N. Sitaru în tehnologia de cultură a porumbului pentru Loturile demonstrative de la Orezu-Ialomiţa, unde s-a desfăşurat Ziua porumbului în 2014, pentru aceste loturi a efectuat arătura la 35 cm adâncime.

Ing. Răcman Biţă, fermier recunoscut în judeţul Giurgiu, spune că el nu cultivă porumb decât în arătură la 30 cm adâncime.

Dr. ing. Ştefan Poenaru din Feteşti-Ialomiţa menţionează că, în lipsa arăturii, s-au înmulţit rozătoarele (şoarecii) care au distrus culturile.

Prin urmare, problema arăturii trebuie analizată diferenţiat în funcţie de mai mulţi parametri. Este cunoscut că o parte din solurile noastre au conţinut mai ridicat în argilă, sunt soluri grele, reci. De asemenea, gradul de îmburuienare foarte ridicat ne obligă la asemenea lucrări.

Marii agronomi afirmau că pe terenurile argiloase nu se poate renunţa la arătură. Ei recomandau şi anumite observaţii practice, ca de exemplu, după o ploaie de 10-20 mm, dacă solul se usucă în mai puţin de 5 zile nu este absolut necesară arătura; dacă însă sunt necesare mai mult de 8 zile pentru a se usca, arătura este necesară.

De-a lungul timpului agrofitotehnicienii au experimentat tot felul de sisteme de lucrare a solului:

– prin alternarea adâncimii la care se ară în fiecare an în asolament;

– prin alternarea arăturii cu lucrări superficiale;

– prin sistemul de lucrări minime ale solului;

– prin executarea semănatului direct, în teren nelucrat.

Toate acestea au fost publicate cu recomandările corespunzătoare.

În funcţie de condiţiile concrete din fiecare parcelă şi de maşinile de care dispun, agricultorii vor alege metoda cea mai convenabilă.

Ce se realizează prin arătură?

– se asigură o afânare a solului, creşte volumul cu 20-30%, iar densitatea aparentă (Da) ajunge la 0,8-1,0 g/cm3, crescând capacitatea de acumulare a apei;

– se realizează încorporarea îngrăşămintelor, resturilor vegetale, erbicidelor;

– contribuie la combaterea buruienilor, diminuează atacul de boli şi dăunători;

Prof. Guş menţionează că îmburuienarea după arătura anuală la 20-25 cm era de 48 buruieni/m2 şi producţia 100%, iar în discuitură timp de 3 ani îmburuienarea a ajuns la 179 buruieni/m2 şi producţia a scăzut la 74%.

– se asigură o îmbunătăţire a activităţii biologice din sol.

Acad. Gh. Ionescu-Şişeşti menţionează că arătura timpurie face cât o îngrăşare cu azot.

– contribuie la reglarea regimului aerohidric al solului, asigurând un raport optim între porozitatea capilară şi cea necapilară. În terenul arat se infiltrează de 7 ori mai multă apă şi se înmagazinează de 2 ori mai multă. În terenul arat se evaporă 13%, faţă de 80% în cel nearat.

– prin arătură creşte eficienţa îngrăşămintelor, erbicidelor şi a apei de irigaţie.

Putem aprecia că în peste 90% din suprafeţele arabile se execută arătura.

Ce se obţine prin reducerea lucrărilor solului?

– se reduce eroziunea solului;

– creşte conţinutul în materie organică şi fertilitatea solului. S-a determinat că pe stratul 0-10 cm se găsesc 12% materie organică în sistemul convenţional şi 30% în sistemul conservativ;

– se reduce gradul de compactare a solului;

– se scurtează timpul de execuţie a lucrărilor;

– se reduce necesarul de maşini şi, prin urmare, volumul investiţiilor;

– se înmagazinează şi conservă mai bine apa în sol;

– consumul de combustibil se reduce de la cca 50 l la 10 l/ha;

– se reduc substanţial cheltuielile de producţie.

S-a determinat că 30-35% din volumul de energie consumat în tehnologia convenţională se datorează arăturii. Din forţa de tracţiune necesară la arat 41% se consumă pentru frecarea sol-plug, 56% pentru tăiere, ridicare, mărunţire şi răsturnarea brazdei, iar 3% pentru aruncarea solului de pe cormană.

În tabelul 1 prezentăm „Indicii agrofizici şi de productivitate la arat“.

Tabelul 1 – Indicii agrofizici şi de productivitate la arat

Felul solului

Rezistența specifică
Kgf/dm2

Densitatea aparentă
g/cm3

Coeficientul de ofilire
%

Capacitatea de câmp
%

Productivitatea
ha/sch.

Consum de motorină

l/ha

Ușor

35

1,40

2

8

4

18,00

Mijlociu

46-55

1,35

7

22

3,5

22,75

Greu

61-75

1,30

14

28

2,6

31,25

Trebuie menţionat că, în general, lucrările solului duc la degradarea structurii solului, prin efectul mecanic de mărunţire a agregatelor, prin tasare şi prin aerare, intensificând mineralizarea materiei organice.

Rezistenţa la arat creşte cu 10% pe un sol slab tasat şi cu 30% pe cel excesiv tasat. Totodată, creşte cu 30-50% când solul este prea uscat şi rezultă bolovani sau este prea umed şi rezultă brazde sub formă de curele. În solul bine structurat rezistenţa la arat se reduce cu până la 40%. Întârzierea arăturii cu 10-20 zile de la recoltare duce la creşterea rezistenţei la arat.

Cele prezentate mai sus au rolul de a determina agricultorii, care au sprijinul specialiştilor, să aleagă modul corespunzător de executare a lucrărilor solului în funcţie de situaţia concretă din teren.

Prof. dr. ing. Vasile POPESCU

Abonează-te la acest feed RSS