reclama youtube lumeasatuluitv
update 22 Nov 2019

Corect gestionată, apa din sol asigură reușita culturilor agricole

În condițiile frecventelor schimbări climatice, apa din sol constituie factorul decisiv al realizării nivelului și calității recoltelor. În astfel de condiții, reușita și gradul de profesionalism al fiecărui agricultor sunt evidențiate de modul cum a putut să gestioneze acumularea și conservarea apei în sol. Ne referim la zonele fără irigații care cuprind majoritatea suprafețelor agricole. Aceasta presupune ca solul să se mențină în permanență ca un burete care înmagazinează fiecare picătură de apă din precipitații și limitează la minimum pierderile de apă prin diferite căi.

Prezentăm principalele mijloace prin care se poate dirija regimul de apă din sol:

  • Sistemul de lucrări aplicate solului în vederea creșterii porozității și permeabilității prin desființarea straturilor impermeabile aflate la diferite adâncimi din sol. Se urmărește ca pe profilul de până la adâncimea de 100-150 cm să se poată înmagazina apă, adică pe stratul în care se dezvoltă sistemul radicular al culturilor agricole.

Importante nu sunt numai măsurile de acumulare a apei ci, în egală măsură, căile prin care se pot reduce pierderile de apă. Terenul trebuie menținut bine nivelat. Pierderile de apă cresc cu cca 30% pe terenul denivelat în funcție de suprafața expusă la soare și vânt. În primăvară terenul nu trebuie răscolit cu grapa cu discuri când pierderile de apă pot ajunge la 28-29% și să se însămânțeze direct, în terenul pregătit din toamnă, mai ales culturile din urgența I. Când este necesar, pregătirea patului germinativ se efectuează numai cu combinatorul, bine reglat și printr-o singură trecere, până la adâncimea de încorporare a seminței, caz în care pierderile de apă se situează sub 5-6%.

Efect important în reducerea pierderilor de apă prin evaporare la suprafața solului are operația de mulcire care,

totodată, împiedică și îmburuienarea culturilor agricole. La plantele prășitoare, aplicarea lucrării de prășit contribuie la distrugerea crustei și a buruienilor, astupă crăpăturile și, în final, reduce pierderea apei din sol.

De exemplu, la cultura porumbului în luna mai s-au pierdut 1,8 mm/zi apă în parcela prășită și 4,9 mm/zi în cea neprășită.

  • Ameliorarea structurii solului prin care se asigură o porozitate și permeabilitate optime se obține printr-o corectă fertilizare organo-minerală, prin valorificarea tuturor resturilor vegetale, prin aplicarea de amendamente acolo unde este necesar și prin folosirea în asolament a culturilor de graminee și leguminoase perene.

La fel de importante sunt măsurile de evitare a distrugerii structurii solului prin lucrări la umiditate necorespunzătoare cu utilaje care provoacă prăfuirea solului (grapa rotativă).

Se va avea în vedere că materia organică din sol are capacitatea de a reține cu 20% mai multă apă, iar humusul poate reține de 5-6 ori mai multă apă, întârziind cu două săptămâni efectele secetei.

  • Rotația culturilor asigură dirijarea regimului de apă din sol prin aceea că, după culturile cu înrădăcinare adâncă, urmează culturi cu înrădăcinare superficială care folosesc apa din alt strat al solului care nu a fost epuizat de cultura premergătoare.
  • Alegerea speciilor și soiurilor (hibrizilor) cultivați în funcție de zonă, de rezerva de apă din sol și de prognoza evoluțiilor precipitațiilor în perioada următoare. În condiții de secetă se vor prefera culturi mai rezistente precum sorgul, meiul, șofrănelul, năutul etc. care pot asigura producții satisfăcătoare și în anii mai dificili. Acestea au coeficientul de transpirație (consumul specific) mai mic, adică pentru a forma 1 kg de substanță uscată consumă: meiul 311 kg de apă, sorgul 322 pe când orzul 534, cartoful 536 și ajunge la in 905 kg de apă.

Consumul specific variază și în funcție de starea de fertilitate a solului. Spre exemplu, grâul fertilizat are consum specific de 349, iar nefertilizat 922, iar la sfecla de zahăr în prealabil fertilizată este 305, iar nefertilizată 522. Dacă floarea-soarelui cu 1 litru de apă consumat realizează 3,4 g substanță uscată, sorgul realizează 6,6 g sau porumbul cu 1 mm apă consumată realizează o producție de 2-3 kg/ha pe când sorgul realizează 11 kg/ha.

Hibrizii de porumb Optimum Aqua Max sunt foarte rezistenți la secetă deoarece au sistemul radicular foarte dezvoltat și ramificat, știuletele este compact, cu pănuși subțiri, boabe de tip dentat și cu inserție adâncă pe un rahis subțire.

  • Semănatul în epoca optimă asigură creșterea și dezvoltarea plantelor în lipsa stresului termo-hidric. La semănat se va asigura o densitate a plantelor corespunzătoare rezervei de apă din sol acumulată în perioada de toamnă-iarnă.
  • Reducerea gradului de îmburuienare sub pragul economic de dăunare deoarece acestea consumă de 2-3 ori mai multă apă decât plantele de cultură. Aceasta se realizează prin creșterea plantelor de cultură înainte de apariția buruienilor care sunt înăbușite prin prașile și pe cât posibil cu mai puține chimicale.
  • Folosirea rațională a îngrășămintelor chimice în funcție de rezerva de apă existentă în sol. Dozele mari de îngrășăminte în condiții de secetă fac ca acestea să nu fie dizolvate și soluția solului foarte concentrată poate provoca fenomenul de exosmoză.
  • De aceea, doza de azot va crește la 5 kg/ha când s-au acumulat în sol în plus 10 mm de apă, față de normalul zonei, și scade cu 3 kg/ha pentru fiecare 10 mm în minus.
  • Culturile verzi realizează menținerea și îmbunătățirea fertilității solului. Ele asigură valorificarea energiei solare până la sosirea înghețului, producând importante cantități de masă vegetală. Totodată, se asigură protecția solului, valorifică substanțele nutritive ușor solubile din sol a apei provenite din ploi și rețin zăpada care nu mai este spulberată. În final, masa vegetală a plantelor verzi se întoarce în sol, îmbogățindu-l în materie organică.
  • Perdelele forestiere de protecție ar fi bine să fie cât mai multe deoarece asigură o bună reglare a regimului de apă din sol. Perdelele forestiere reduc viteza vântului cu 25-50%, reduc transpirația plantelor cu 30% și reduc pierderile de apă prin evaporare cu 20-45%. Au rol important în reținerea zăpezii care nu este spulberată și fiecare strat de 10 cm de zăpadă, prin topire, asigură solului 300 mc/ha de apă. În lipsa perdelelor este necesar să se folosească celelalte mijloace prin care se poate reține zăpada pe teren.

Iată o serie de posibilități și de mijloace prin care se poate gestiona regimul de apă din sol și, odată cu acesta, nivelul și calitatea recoltelor.

Prof. dr. ing. Vasile POPESCU

Diversificarea lucrărilor solului

Mozaicul tipurilor de sol existent în țara noastră, din care unele au conținut mai ridicat în argilă, iar majoritatea au grad de îmburuienare ridicat, impun ca fermierul să se orienteze foarte bine asupra celui mai adecvat sistem de lucrare a solului.

Marele agronom Gh. Ionescu-Șișești spunea: „Lucrarea rațională a solului nu este numai o știință, ci și o artă pe care ajungem să o stăpânim numai dacă iubim obiectul.“

Pe suprafețele cu sol mai ușor, luto-nisipos sau lutos și cu grad de îmburuienare mai redus se pot aplica și lucrările minime sau semănatul direct, în teren nelucrat, dacă se dispune de sistema de mașini necesară agriculturii conservative.

Marea majoritate a agricultorilor din țara noastră aplică sistemul convențional de lucrare a solului cu efectuarea arăturii la diferite adâncimi. În mod practic, necesitatea arăturii se apreciază astfel: dacă după o ploaie de 15-20 mm terenul se zvântă în mai puțin de 5 zile nu este necesară arătura, iar dacă necesită mai mult de 8 zile este necesară deoarece terenul nu este suficient de permeabil, de afânat.

Se preferă executarea arăturii deoarece are următoarele avantaje:

  • afânează solul și creează un regim optim de apă, aer și căldură favorabil creșterii și dezvoltării plantelor și activității microbiologice din sol;
  • încorporează bine îngrășămintele, resturile vegetale și ierbicidele volatile, asigurând o bună eficiență a acestora;
  • acumulează și conservă mai multă apă în sol, cu 750-800 m3/ha în plus;
  • favorizează eliminarea CO2 care poate deveni toxic și înlocuirea lui cu aer proaspăt, oxigenat;
  • asigură o bună înrădăcinare a plantelor pentru a valorifica un volum mai mare de sol și un raport favorabil humificare/ mineralizare;
  • contribuie la distrugerea buruienilor, a bolilor și dăunătorilor, reducând necesarul de pesticide;
  • terenul pregătit din timp asigură însămânțarea în epoca optimă.

Avantajele menționate sunt valabile atunci când plugul lucrează în agregat cu grapa stelată, la adâncime uniformă, cu brazda bine răsturnată la 135° și suprafața arăturii este uniformă, nivelată, mărunțită și ușor „așezată“ pentru a reduce pierderile de apă prin evaporare și a evita aerisirea puternică cu mineralizarea intensivă a humusului din sol.

Arătura trebuie efectuată când solul are umiditatea optimă (maturitatea fizică), adică conținutul în apă este de 18-20% pe solul argilos, 15-25% pe solul lutos și un interval mai mare, 8-30%, pe solul nisipos.

În asemenea condiții pământul este reavăn, se varsă în urma plugului și se desface după suprafața de contact de minimă coeziune, protejând astfel agregatele structurale. Solul nu se lipește de unelte, opune cea mai mică rezistență la înaintare, nu uzează utilajele și realizează consum redus de combustibil.

În condiții normale se ară până la 20 cm adâncime deoarece la peste 20 cm solul are o afânare naturală.

În condiții de secetă se ară până la adâncimea la care nu ies bolovani.

Arătura mai adâncă diluează materia organică și substanțele minerale din sol, risipind apa.

Arătura pe sol uscat scoate bolovani, iar pe sol umed scoate brazde curate.

În ambele cazuri sunt necesare lucrări repetate pentru mărunțire care provoacă distrugerea structurii și prăfuirea solului, praf care astupă porii solului, împiedicând circulația aerului și a apei care băltește.

Este contraindicată folosirea grapei rotative care macină solul și a tăvălugilor Güttler grei de 3.240 kg, cu discuri de fontă care pisează solul producând praf.

Arătura însă are și dezavantaje:

  • produce o aerisire puternică a solului cu mineralizarea materiei organice, a humusului, cu pierderi de apă și de azot prin levigare și volatilizare;
  • produce o dereglare a activității microbiologice din sol și a râmelor;
  • stratul arat este desprins din mediul său natural și își schimbă caracteristicile;
  • este destul de scumpă.

În toamnele secetoase, pentru înființarea culturii de grâu se folosesc:

– arat + discuiri, consum motorină 100%, producția de grâu 100%

– cizel + discuiri, consum motorină 70%, producția de grâu 114%

– discuire, consum motorină 34%, producția de grâu 109-168%

Se alege sistemul cel mai convenabil.

Pe suprafețele cu straturi impermeabile, la diferite adâncimi, se aplică lucrarea cu cizelul până la 35-40 cm și cu scarificatorul până la 50-70 cm.

Din cele de mai sus rezultă necesitatea ca fermierul să analizeze temeinic situația concretă în care se găsește solul în momentul respectiv și să stabilească, cu discernământ, ce fel de lucrări să efectueze.

Prof. dr. ing. Vasile POPESCU

Din experiențele cultivatorilor de porumb: Apa contează, dar nu e totul!

În această perioadă probabil că cei mai mulți dintre fermierii care se ocupă de cultura mare sunt cu ochii pe semănăturile de primăvară. Deja porumbul ar trebui să fi răsărit, mai ales după ce am avut norocul de a avea parte și de ploile de la jumătatea lunii aprilie. Destul de curând vor urma erbicidarea și, eventual, fertilizarea fazială. Pentru a veni în sprijinul cititorilor noștri, publicăm o scurtă sinteză a experiențelor unor membri AIDER din anul trecut.

Densitățile mari s-au dovedit eficiente

Așa cum am mai spus, AIDER înseamnă „agricultură integrată durabilă economic rentabilă“. Obiectivul membrilor acestei organizații este să practice o agricultură cu un impact minim asupra mediului, dar cu rezultate economice cât mai bune. Mulți dintre ei practică o agricultură ecologică. Începând de anul trecut au început să își împărtășească între ei experiențele. Dintre ele am preluat și noi câteva povești.

Unul dintre fermierii din județul Iași a ales să folosească hibridul de porumb Turda 201. Semănatul s-a făcut în a treia decadă a lui aprilie, cu o densitate de 69.000 plante/ha. Pentru fertilizare s-a folosit un îngrășământ pe bază de fosfor la pregătirea patului germinativ și NPK 20:20:0 la semănat. Cu ocazia prășitului s-a mai aplicat și o fertilizare cu uree. Ca erbicide și insecticide s-au folosit isoxaflutol, tiencarbazon metil, ciprosulfamide și acetamiprid, aplicate postemergent timpuriu. În condițiile unor precipitații însumând 200 litri/m², căzute în doar zece zile, la sfârșitul lunii iulie, s-a realizat o producție medie de 7,5 t/ha.

În județul Ilfov producția a fost semnificativ mai mare, respectiv 9,85 t/ha. Materialul genetic utilizat a fost P 9911, cu o densitate de 70.000 plante/ha, semănat tot în a treia decadă a lunii aprilie. Pentru fertilizare s-au utilizat NPK și uree. Erbicidarea a fost făcută cu nicosulfuron, rimsulfuron și mezotrione. Împotriva insectelor s-a utilizat lambda-cihalotrin. Este de remarcat că pe unele sole producția a urcat până la 12,3 t/ha. Costul total al culturii a fost de 1.990 lei/ha.

În Călărași, apa a făcut diferența

Nu departe, în Călărași, costul producției a fost doar cu 69 de lei mai mic, respectiv 1.931 lei/ha. Fermierul a ales hibridul DKC 4590, pe care l-a semănat cu o densitate de 65.000 plante/ha. În prealabil, în toamnă, înființase și un covor vegetal, alcătuit din măzăriche și secară. Erbicidarea terenului a fost făcută cu glifosat, înainte de semănat, în a treia decadă a lunii aprilie. A urmat o fertilizare cu MAP, la semănat. În a doua decadă a lunii mai s-a mai făcut o erbicidare cu un amestec de acid 2,4D și dicamba. După aceea, în a treia decadă a lui mai, s-a făcut încă o fertilizare cu uree. Apoi, pentru că situația a cerut-o, a urmat încă o erbicidare, cu tembotrione și isoxadifen-etil. Cu aceeași ocazie s-a aplicat și un supliment de fertilizare cu zinc. În ciuda tehnologiei complexe, producția medie a fost de numai 4,61 t/ha, cu zone de maximum 6,32 t/ha. Probabil că unul dintre motive a fost și lipsa precipitațiilor, care abia au ajuns să însumeze 216 mm. Că nu a fost o greșeală a fermierului o confirmă și bilanțul asemănător al unei alte exploatații din același județ. Acolo s-a preferat hibridul Herculi, semănat cu o densitate de 70.000 plante/ha în a doua decadă a lunii aprilie. Pentru fertilizare s-au folosit azotat de amoniu microgranulat și NPK 20:20:0.

S-au făcut două erbicidări. Prima dintre ele cu glifosat, preemergent, și o a doua în stadiul de 4-6 frunze, cu bromoxynil și terbutilazină, în combinație cu nicosulfuron. Costul total al culturii a fost de 2.096 lei/ha, dar producția medie a fost de numai 4 t/ha, cu unele sole unde a ajuns la 6 t/ha. Dar precipitațiile nu au depășit 216 mm, în condițiile în care de la topirea zăpezii și până pe 10 iulie nu a plouat deloc. Apoi, precipitațiile din iulie au favorizat o dezvoltare aproape imposibil de controlat a buruienilor.

Că apa face diferența a demonstrat un alt fermier din Călărași, care a beneficiat de irigații. Folosind hibridul PO 937, semănat foarte dens – 80.000 plante/ha, a reușit să obțină o medie de producție de 12 t/ha. Pentru fertilizare a folosit gunoi de pasăre, aplicat la arat, NPK la trecerea cu combinatorul și, ca biostimulator, azotat de amoniu microgranulat, în fenofaza de 6-8 frunze. Pentru erbicidare a folosit un amestec de florasulam cu 2,4 D EHE și nicosulfuron. Dar soluția magică s-a dovedit a fi apa. S-a irigat prin picurare, de la stadiul de 10 frunze până la înflorire. Cantitatea de apă a fost de 50 l/m². Acesteia i s-au adăugat cei 277 litri proveniți de la ploile care au început la momentul înfloririi. Costul total al culturii a fost de 2.895 lei/ha, dar este evident că plusul de producție a acoperit cu vârf și îndesat cheltuiala!

Și totuși, se poate și cu apă puțină!

Un fermier din județul vecin, Ialomița, a avut de-a face cu o situație și mai dramatică decât colegii săi din Călărași. În tot sezonul precipitațiile abia au ajuns să însumeze 97 l/m². La semănat a folosit hibridul Cobalt, semănat cu o densitate de 85.000 plante/ha (!), în prima decadă a lunii aprilie. În toamnă, fermierul a fertilizat cu azotat de amoniu, înainte de discuire. La semănat a adăugat DAP 18:46. După semănat a erbicidat cu un amestec de isoxaflutol, tiencarbazon-etil și ciprosulfamide. Până la faza de patru frunze a aplicat și două tratamente cu insecticide pe bază de cipermetrin. Când s-a ajuns la patru frunze a urmat a doua erbicidare, cu micosulfuron. Apoi a mai urmat o fertilizare cu un îngrășământ foliar. Cu toate aceste tratamente, costul investiției nu a depășit 1.593 lei/ha! Iar producția a fost aproape nesperată, având în vedere condițiile: 9,31 t/ha!

În același județ, Ialomița, un fermier care beneficiază și de posibilitatea de a iriga, a semănat în a treia decadă a lunii aprilie un amestec de Arioza, P 9903 și P 0023. Densitatea a fost de 78.000 plante/ha. În prealabil, în toamnă, pe teren fusese înființat și un covor vegetal alcătuit din ovăz, bob și secară. Înainte de semănat s-a erbicidat cu glifosat. Odată cu sămânța s-au aplicat fertilizanți MAP12:52:0 și APP 6-21 pe rând, sub sămânță. În a treia decadă a lunii aprilie și a doua a lunii mai s-au mai făcut două erbicidări, iar în prima decadă a lui iunie s-a aplicat o fertilizare foliară cu zinc. Prin fertirigare s-a administrat și UAN 32 și tiosulfat. În total, cultura a beneficiat de 260 l/m² din irigație și de alți 290 l/m² din precipitații. Adică un total frumos, de 540 mm. Costul de producția a urcat la 2.745 lei/ha, iar producția la 13,29 t/ha.

Desigur că experiența fermierilor din AIDER este cu mult mai vastă. În acest articol am dorit doar să prezentăm câteva exemple situate la extreme, astfel încât fiecare fermier ce îl va citi să poată cântări mai bine opțiunile pe care le are în continuare.

Alexandru GRIGORIEV

Perioada de toamnă-iarnă, favorabilă acumulării apei în sol

Condițiile climatice din țara noastră îi obligă pe agricultori să ia toate măsurile ca în perioada de toamnă-iarnă să acumuleze maximum de apă în sol pentru a trece cu bine perioada de primăvară care, deseori este secetoasă în majoritatea zonelor agricole.

În sezonul rece cad, de regulă, cantități importante de precipitații și noi trebuie să avem solul pregătit pentru a înmagazina și conserva maximum de apă. În acest scop, solul trebuie să fie ca un burete care înmagazinează și păstrează apa rezultată din precipitații.

Solul nu trebuie să fie nici prea afânat, pentru că prin el circulă aerul care provoacă evaporarea apei și, mai ales, intensifică mineralizarea humusului cu eliberarea de săruri nutritive care sunt levigate. Nu trebuie să fie nici afânat pe adâncime mai mare decât nivelul de creștere a rădăcinilor, pentru că apa se pierde prin infiltrare în adâncime. Cel mai corect este ca solul să aibă o structură glomerulară care permite infiltrarea și păstrarea apei în sol în stratul necesar plantelor.

Solul nu trebuie lucrat decât la umiditatea optimă pentru a nu rezulta bolovani sau „curele“ care, după uscare, se întăresc precum betonul. Acestea, pentru mărunțire, necesită intervenții multiple care sfarmă și prăfuiesc solul, praf care astupă porii solului și nu mai permit infiltrarea apei. Același lucru se întâmplă când se lucrează cu utilaje agresive precum freza și mai ales grapa rotativă care macină solul. În acest caz, apa provenită din precipitații se scurge la suprafața solului, băltește și se evaporă, deci se pierde.

Solul nu trebuie să conțină straturi impermeabile care nu permit infiltrarea apei și stânjenesc creșterea rădăcinilor. Când un astfel de strat se găsește în orizontul arabil (0-30 cm) se poate sfărâma prin executarea arăturii cu plugul prevăzut cu scormonitori care afânează solul, sub fundul brazdei, pe 10-15 cm. Când se găsește la 35-40 cm se lucrează cu cizelul, iar când este mai adânc stratul impermeabil (60-70 cm) se lucrează cu scarificatorul.

Din aceste lucrări solul capătă porozitatea și permeabilitatea corespunzătoare înmagazinării și conservării apei.

Capacitatea maximă pentru apă a unui sol cultivat este de 59% pe teren afânat, 46% pe teren așezat și 38% pe terenul compactat. Când pe adâncimea 0-90 cm solul a înmagazinat 100-150 mm apă poate rezista la 1-2 luni de secetă. Când după o ploaie umiditatea ajunge la 1 m adâncime în 24 ore înseamnă că solul respectiv are permeabilitate corespunzătoare.

De menționat că materia organică din sol are capacitatea de a reține cu 20% mai multă apă, iar humusul reține de 4-6 ori mai multă apă, putând întârzia cu 2 săptămâni efectele secetei.

Când pe stratul 0-100 cm s-au acumulat sub 600 t/ha apă utilă este insuficientă, la 1.000-1.400 t/ha cantitatea este mică, la 1.400-1.700 t/ha este mijlocie, iar la peste 1.700 t/ha este mare.

În aprecierea cantității de apă înmagazinată în sol nu trebuie să ne ghidăm după cantitatea de precipitații căzute, ci trebuie să se analizeze în laborator, după care se calculează cu relația:

U = Ug x Da x H

Ug este procentul de apă din sol rezultat la analiză

Da – densitatea aparentă

H – adâncimea analizată

Ex.: U = 18% x 1,4 g/cm3 x 100 cm = 2.520 m3 (t)/ha

Pentru a asigura acumularea în sol a unor cantități mai mari de apă este necesar ca în perioada de iarnă să se ia următoarele măsuri:

– executarea unor valuri de zăpadă cu plug special la 10-15 m perpendicular pe vântul principal din zonă;

– realizarea unor ziduri din baloți de paie sau calupuri din zăpadă distanțate la 12-15 m;

– pe teren în pantă tăvălugit zăpada la 20 m distanță – paralel cu curbele de nivel. Pe zona tăvălugită se topește mai greu zăpada.

– realizarea unor perdele din câte 2-3 rânduri de tulpini porumb/sorg, cânepă etc. la distanță de 20-25 m între ele.

– montarea unor parazăpezi ca cele de la căile ferate, drumuri; când sunt îngropate 2/3 se mută pe altă poziție la 20-25 m;

– executarea unor arături cu coame, de-a lungul curbelor de nivel, pentru reținerea zăpezii și pentru a împiedica eroziunea solului;

– pe stratul de zăpadă se împrăștie materiale de culoare deschisă (paie, pleavă, rumeguș) care întârzie cu o săptămână topirea zăpezii, facilitând infiltrarea apei în sol;

– în ultimul timp se folosesc „culturile verzi“ care pot acumula peste 97% din precipitații și evită spulberarea zăpezii;

– cele mai indicate ar fi perdelele forestiere de protecție care asigură strat uniform de zăpadă și reduc viteza vântului.

De menționat că fiecare strat de 10 cm de zăpadă asigură 300 m3/ha apă și 1 mm apă acumulată în sezonul rece echivalează cu 2-3 mm din perioada de vegetație. Prin urmare, sunt la îndemâna agricultorilor posibilități multiple pentru acumularea și conservarea apei în sol.

Seceta din primăvara 2018 ne-a demonstrat că cei care au luat asemenea măsuri au trecut cu bine perioada de secetă.

Prof. dr. ing. Vasile POPESCU

Folosirea eficientă a apei din sol

Cantitatea de apă existentă în sol, în stratul în care se dezvoltă sistemul radicular al plantelor, poate asigura recolte mai mari sau mai mici în funcție de mai mulți factori și în primul rând de tehnologia de cultură aplicată.

Apa din sol poate fi folosită pentru consum productiv, în procesul de transpirație a plantelor, dar și în consum neproductiv (pierderi), prin evaporare la suprafața solului și prin consumul de către buruieni.

Evaporația apei și volumul de îmburuienare pot fi limitate printr-o tehnologie de cultură adecvată.

Dar și apa destinată consumului productiv, în procesul de transpirație al plantelor, poate fi folosită cu eficiență mai mare dacă se iau măsuri ca:

– menținerea umidității aerului cât mai ridicată prin asigurarea lanurilor compacte, fără goluri, prin perdele de protecție, prin reducerea vitezei vântului;

– folosirea soiurilor (hibrizilor) cu frunze dispuse mai aproape de verticală, prevăzute cu strat de ceară și cu pori care micșorează transpirația;

– realizarea unei fertilizări raționale, echilibrate, care asigură concentrarea sucului celular, reținând astfel mai multă apă.

De exemplu, fertilizarea corectă a porumbului a redus transpirația cu 20-40%. Transpirația este procesul fiziologic prin care plantele elimină în atmosferă apa sub formă de vapori.

Care este rolul transpirației plantelor?

Prin transpirație se intensifică absorbția apei și a sărurilor minerale din sol în plantă. Soluția solului (apa cu sărurile minerale dizolvate în ea) este absorbită de plante, prin procesul de osmoză, deoarece sucul celular al plantelor este mai concentrat decât soluția solului.

Transpirația este motorul care asigură circulația sevei în corpul plantelor, jucând rol de pompă aspiratoare. Totodată, prin transpirație se împiedică supraîncălzirea frunzelor și se reglează temperatura plantelor deoarece pentru transformarea a 1 g, apă în vapori se consumă 536 de calorii, motiv pentru care frunzele au temperatura mai scăzută cu 6-7°C decât temperatura aerului înconjurător.

Transpirația previne creșterea exagerată a turgescenței plantelor care ar influența negativ procesele fiziologice de fotosinteză, respirație, transpirație etc. Când soluția solului este mai concentrată, ca urmare a aplicării îngrășămintelor, cantitatea de apă consumată în procesul de transpirație este mai mică.

Coeficientul de transpirație sau consumul specific reprezintă cantitatea de apă consumată de plante pentru a forma 1 g de substanță uscată. Când nu s-au mai aplicat îngrășăminte, consumul specific este de 1,5-2 ori mai mare, adică planta consumă mai multă apă pentru a forma 1 g de substanță uscată și în condiții de secetă plantele suferă mai mult. Așa, de exemplu, grâul are consumul specific de 928 când nu s-au aplicat îngrășăminte și de 349 când s-a fertilizat.

Consumul specific mediu la diferite culturi este:

Mei – 311       porumb – 368          cartof – 636

Sorg – 322      sfecla zahăr – 397     lucerna – 831

Ce factori influențează transpirația plantelor?

Temperatura influențează transpirația prin aceea că de la energia luminoasă primită de la soare plantele folosesc în procesul de fotosinteză 1-10% care se transformă în energie chimică și este înglobată în substanțele organice sintetizate, iar restul se transformă în căldură, care mărește intensitatea transpirației. Stratul de ceară, porozitatea și alte modificări anatomo morfologice micșorează intensitatea transpirației.

Lumina este importantă deoarece într-o atmosferă saturată cu vapori de apă, în lipsa acesteia, transpirația are loc numai pe seama energiei puse în libertate în procesul de respirație, care ridică temperatura plantelor peste temperatura mediului înconjurător.

În timpul zilei transpirația este de 10-12 ori mai mare decât noaptea. Radiațiile albastru-violet cresc de 1,5 ori intensitatea transpirației față de radiațiile roșii-galbene.

Umiditatea atmosferică influențează transpirația plantelor în sensul că, atunci când umiditatea relativă a aerului este scăzută, crește intensitatea transpirației.

Vântul intensifică transpirația în primul rând prin stomate deoarece sunt înlăturați de vânt vaporii de apă din jurul plantelor.

În funcție de intensitatea vântului, transpirația poate crește de 2-3 ori până la 20 ori.

Prin urmare, cunoscând fenomenul de transpirație al plantelor, respectiv consumul specific de apă al fiecărei culturi, se poate realiza o zonare corectă a plantelor în funcție de rezerva de apă și regimul precipitațiilor.

Prin tehnologii de cultură corect aplicate se pot obține producții agricole ridicate și în anii cu precipitații mai reduse.

Prof. dr. ing. Vasile POPESCU

Revista Lumea Satului nr. 7, 1-15 aprilie 2017 – pag. 16

Apa - factor limitativ extrem al producției agricole

Creșterea și dezvoltarea plantelor presupun existența unor condiții de vegetație corespunzătoare și ne referim la prezența aerului, căldurii, luminii, apei și substanțelor nutritive.

Aceste condiții au fost numite factori de vegetație, având acțiune hotărâtoare asupra nivelului și calității producției agricole.

Când toți acești factori sunt asigurați în optim se realizează maximum de recoltă. Dar acest deziderat este greu realizabil și mereu câte unul dintre factori se găsește în cantitate mai mică, mai ales apa și substanțele nutritive.

Oamenii de știință, studiind amănunțit acțiunea factorilor de vegetație asupra culturilor agricole, au elaborat anumite legități privind comportarea plantelor față de acești factori.

Astfel, „Legea nesubstituirii și egalității factorilor de vegetație“ demonstrează că toți factorii sunt egali în creșterea și dezvoltarea plantelor și nu se poate înlocui unul cu celălalt.

De asemenea, „Legea factorului limitativ al producției sau legea minimului‟ arată că nivelul producției agricole este hotărât de factorul care se găsește în cantitatea cea mai mică.

Se cunoaște că de-a lungul timpului agricultorii se mulțumeau să introducă sămânța în pământ și, fără nicio altă intervenție, dacă ploua, reușeau să culeagă ceva. Fără ploaie însă nu se putea obține nimic. Rezultă că, dintre toți factorii de vegetație, APA este hotărâtoare în realizarea de recolte.

Fac această afirmație pe baza experienței de peste 70 ani de activitate în agri­cultură. Am trăit faimoasa secetă din anul 1946 când lucram la câmp, ca adolescent, alături de părinți și când într-adevăr, din lipsa apei, totul s-a uscat.

Era imediat după război, când țara era într-o sărăcie cumplită. A apărut această secetă, urmată de o epidemie de tifos, care împreună au secerat multe vieți, în special copii.

Dar de ce este APA atât de importantă și hotărâtoare?

● Apa dizolvă substanțele nutritive din sol împreună cu care formează soluția solului care este absorbită de plante și condusă prin toate țesuturile pe care le hrănește.

● Apa menține multe substanțe din sol în stare disociată, sub formă de ioni, folosiți în nutriția plantelor.

● Apa, având polaritate pronunțată (H+ și OH–), participă la fenomenele de hidratare.

● Este un factor de stabilizare a temperaturii corpului plantelor deoarece în procesul de transpirație, pentru transformarea a 1 g de apă în vapori, se consumă 536 de calorii, scăzând temperatura plantelor.

● Componentele apei (O și H) fac parte din materia organică sintetizată de plante (glucide, protide, lipide ș.a.).

● Apa menține celulele în stare de turgescență, realizând echilibrul mecanic al plantelor.

● Apa participă la fenomenele importante din viața plantelor precum hidroliza, oxidări, reduceri, fotosinteză, asimilații și dezasimilații.

● Apa este factorul care contribuie la legătura plantelor cu mediul exterior.

Reflectând asupra contribuției apei la desfășurarea acestor fenomene, ne dăm seama de ce în lipsa apei totul se usucă.

Care sunt posibilitățile de dirijare a regimului de apă în lipsa irigațiilor?

a) Măsura principală luată de agricultori este ca să facă din sol un organism capabil să înmagazineze întreaga cantitate de apă provenită din precipitații. Aceasta se poate obține prin lucrări raționale care asigură o bună afânare a solului, cu creșterea permeabilității și îmbunătățirea porozității. Totodată, să se asigure o bună conservare a apei în sol, barând toate căile de pierdere neproductivă a apei. Pe stratul 0-120 cm s-au înregistrat pierderi de apă de 835 t/ha pe terenul nearat și de 181 t/ha pe terenul arat în vară.

b) Îmbunătățirea structurii solului prin aplicarea de îngrășăminte organice, a resturilor vegetale, precum și prin asolamente cu sole înierbate care participă împreună la formarea humusului ce favorizează structurarea solului. Îngrășămintele organice au capacitatea de a înmagazina cu 20% mai multă apă, iar humusul reține de 6 ori mai multă apă, întârziind cu două săptămâni seceta.

c) Reducerea pierderilor de apă prin evaporare la suprafața solului, asigurând un teren bine nivelat, prin mulcire și evitat lucrările de răscolire a solului.

d) Prin reducerea gradului de îmburuienare, acestea fiind mari consumatoare de apă.

e) Cultivarea speciilor, a soiurilor (hibrizi) mai precoce, cu consum specific mai mic de apă și care valorifică bine puțina apă existentă în sol. Consumul specific la mei este 311, la sorg 322, pe când la lucernă este 831, iar la inul de ulei 905.

f) Efectuarea semănatului în epoca optimă pentru ca plantele să crească și să se dezvolte normal în primele faze, fără stresul hidric care apare mai târziu, când plantele sunt afectate mai puțin.

g) Totodată, densitatea la semănat să fie corelată cu rezerva de apă existentă în sol și când se prognozează seceta să se asigure densități mai reduse.

h) Când pe stratul 0-90 cm solul a înmagazinat 100-150 mm apă plantele de pe solul respectiv pot rezista la 1-2 luni de secetă.

Așa se explică de ce, chiar în condiții de secetă, cultivatorii care au știut să acumuleze și să păstreze apa în sol au obținut rezultate mulțumitoare.

Prof. dr. ing. Vasile POPESCU

Revista Lumea Satului nr. 5, 1-15 martie 2017 – pag. 12-14

Posibilități de dirijare a regimului de apă din sol

Acad. D. Davidescu făcea următoarea ierarhizare a factorilor care contribuie la obținerea de pro­ducții agricole: APA – substanțele nutritive – însușirile solului cu capacitatea sa productivă – combaterea bolilor, dăunătorilor și buruienilor. Prin urmare, apa este factorul primordial care trebuie avut în vedere. Fiecare agricultor trebuie să își propună ca obiectiv prioritar crearea condițiilor ca fiecare picătură de apă din precipitații să fie înmagazinată în sol și să fie evitate la maximum pierderile de apă. Aceasta deoarece în condițiile țării noastre seceta afectează peste 7 mil. hectare.

Vom prezenta principalele mijloace prin care se poate dirija regimul de apă din sol:

1. Sistemul de lucrări aplicate solului în vederea creșterii porozității și a permeabilității prin desființarea straturilor impermeabile. Când pe stratul 0-30 cm s-a format hardpanul (talpa plugului) se va lucra cu plugul prevăzut cu scormonitori care afânează solul pe 5-10 cm adâncime, sub fundul brazdei. Când stratul impermeabil este situat la 30-40 cm se va lucra cu cizelul pe această adâncime, iar dacă se găsește la 50-70 cm se va lucra cu scarificatorul. Prin aceasta se asigură condiții pentru acumularea de mari cantități de apă în sol pe adâncimea de până la 100-150 cm care se poate valorifica de către rădăcini. Aprovizionarea optimă cu apă a solului pe 0-100 cm este de 1.200-1.500 m3/ha când poate rezista, fără pierderi semnificative, la 1-2 luni de secetă. S-a determinat că din precipitațiile căzute în perioada de toamnă s-au pierdut 80% pe solul nelucrat și numai 13,7% pe cel lucrat corect.

2. Ameliorarea structurii solului, care asigură o porozitate și permeabilitate optime, se realizează printr-o corectă fertilizare organo-minerală, cu valorificarea tuturor resturilor vegetale, prin aplicarea de amendamente unde este necesar și prin cultivarea de ierburi perene într-un asolament rațional întocmit. Desigur, trebuie evitate multiplele lucrări ale solului și la umiditate necorespunzătoare care duc la distrugerea structurii, la prăfuirea solului.

3. Măsuri eficiente pentru reducerea pierderilor de apă din sol. Cele mai mari pierderi se produc prin evaporare la suprafața solului. Trebuie evitate lucrările de răscolire, de vânturare a solului, cum se constată la grapa cu discuri la care s-au înregistrat pierderi de apă de până la 29%. Realizarea unui mulci natural sau artificial la suprafața solului evită pierderile prin evaporare. Un teren bine structurat realizează la suprafața solului, pe 2-5 cm, un strat izolator, un mulci natural care împiedică pierderile de apă prin evaporare.

Prașilele efectuate foarte superficial, cu cuțite plate care doar taie buruienile pe dedesubt, fără a răscoli solul, asigură reducerea pierderilor de apă prin evaporare. S-a demonstrat că porumbul prășit în luna mai a înregistrat pierderi de apă de 1,8 mm/zi, iar cel neprășit 4,9 mm/zi. Foarte important este ca terenul să se mențină nivelat, fără coame. Prin analize efectuate în primăvară pe stratul 0-10 cm s-a găsit 23% umiditate pe terenul nivelat și 17% pe cel denivelat, iar pe coamă s-a găsit doar 7,74% apă.

4. Rotația culturilor asigură dirijarea regimului de apă prin aceea că se are în vedere ca, după culturile mai consumatoare de apă, să urmeze culturi cu consum mai mic, iar după culturile cu înrădăcinare adâncă să urmeze culturi cu înrădăcinare superficială care, deci, vor folosi apa din straturi diferite.

5. Folosirea rațională a îngrășămintelor este foarte importantă în dirijarea regimului de apă din sol. Aplicarea îngrășămintelor organice asigură înmagazinarea și reținerea unor cantități mai mari de apă (humusul reține de 6 ori mai multă apă).

Pe suprafețele corect fertilizate consumul de apă este mai mic. Astfel, porumbul într-un sol sărac consumă 550-600 l de apă pentru a forma 1 kg de substanță uscată, iar pe un sol fertilizat, doar 350-400 l de apă.

6. Semănatul în epoca optimă asigură o creștere și dezvoltare normală a plantelor cu capacitatea de a realiza o masă vegetală mai mare cu un consum redus de apă deoarece sunt evitate stresurile. La semănat se va asigura o densitate a plantelor corespunzătoare rezervei de apă din sol. Când în perioada de toamnă-iarnă au căzut mai puține precipitații, densitatea plantelor va fi mai mică.

7. Folosirea de specii și soiuri (hibrizi) care valorifică mai bine apa existentă în sol, care s-au dovedit mai rezistente la secetă. Astfel, consumul specific (coeficientul de transpirație) care ne indică necesarul de apă pentru a forma 1 kg de substanță uscată este: 311 la mei, 322 la sorg, 518 la grâu, 831 la lucernă etc. S-a constatat că floarea-soarelui la 1 l de apă consumat realizează 3,4 g de substanță uscată (s.u.), pe când sorgul realizează 6,6 g de substanță uscată. Tot așa porumbul la fiecare 1 mm de apă consu­mată realizează o producție de 2-3 kg, pe când sorgul realizează 8-11 kg.

8. Distrugerea buruienilor care sunt mari consumatoare de apă (de 2-3 ori mai mult decât plantele de cultură) asigură ca apa existentă în sol să fie consumată numai de plantele de cultură.

9. Prezența perdelelor forestiere de protecție asigură o îmbunătățire radicală a regimului hidric din sol. Ele reduc viteza vântului cu 26-50% și pierderea apei prin evaporare cu 20-45%. În spațiul dintre perdele se menține o atmosferă mai umedă, determinând reducerea transpirației plantelor și deci consum mai mic de apă. La Stațiunea Mărculești – Ialomița s-a găsit în spațiul pro­tejat de perdele un strat de zăpadă de 60-80 cm, iar în afara acestui spațiu doar 15 cm. Se știe că fiecare 10 cm strat de zăpadă aduce în sol 300 m3/ha apă.

10. Irigarea este măsura cea mai sigură de dirijare a regimului de apă din sol dar, deocamdată, este asigurată pe suprafețe reduse.

Pentru aceasta este necesar să fie valorificate, cu maximă eficiență, celelalte mijloace care stau la îndemâna agricultorilor.

Prof. dr. ing. Vasile POPESCU

Măsuri pentru dirijarea factorului APĂ în sol

Apa este factorul determinant al realizării producției agricole.

În ultima perioadă fenomenul de secetă este tot mai frecvent în țara noastră și numai cine știe să gestioneze bine factorul APĂ poate realiza recolte profitabile.

Desigur că mijlocul cel mai eficient ar fi irigarea culturilor care deocamdată nu este la îndemâna agricultorilor decât pe suprafețe limitate.

De aceea se impune găsirea altor mijloace care să asigure apa necesară plantelor folosind numai apa provenită din precipitații.

Asta presupune ca solul să fie în permanență ca un burete care înmagazinează fiecare picătură de apă din precipitații și să limiteze la minimum pierderile de apă prin diferite căi.

Prezentăm mai jos câteva din posibilitățile de dirijare a apei în sol:

1. Lucrările solului asigură afânarea și distrugerea straturilor impermeabile care ar împiedica pătrunderea apei. Din experimentări a rezultat că din precipitațiile căzute, într-un sol lucrat, afânat, se infiltrează 64,4%, iar în cel nelucrat, doar 9,2%.

Solul trebuie menținut nivelat și cu strat protector (mulci natural) la suprafață pentru a împiedica pier­derea apei prin evaporare.

Terenul denivelat pierde 25-30% și chiar 50% din apa acumulată, în funcție de gradul de denivelare. S-a dovedit că în arătura grăpată, nivelată, apa ajunge în sol până la 78 cm, iar în cea negrăpată la 43 cm.

În primăvară terenul nu trebuie să fie răscolit cu grapa cu discuri deoarece pierderile de apă ajung la 12-15% și chiar 29%, ci pregătirea patului germinativ se va face cu combinatorul, printr-o singură trecere, când pierderile de apă se situează sub 6%.

Prașila contribuie la reducerea pierderilor de apă din sol prin distrugerea crustei, a buruienilor și prin astuparea crăpăturilor. De exemplu, în parcela cu porumb prășit s-au pierdut, în luna mai, 1,8 mm/zi, iar în cel neprășit 4,9 mm/zi.

2. Aplicarea îngrășămintelor organice asigură structurarea solului și creșterea porozității, deci a permeabilității pentru apă. Ele au capacitatea de a înmagazina cu 20% mai multă apă. Humu­sul rezultat din descompunerea îngrășămintelor organice are capacitatea de a reține de 6 ori mai multă apă și de a decala cu 2 săptămâni apariția secetei.

3. Mulcirea solului ușurează pătrunderea apei în sol și împiedică pierderea ei prin evaporare. Totodată, împiedică creșterea buruienilor care sunt mari consumatoare de apă.

4. Alegerea speciilor și soiurilor (hibrizilor) cultivați.

În condiții de secetă prognozată se vor cultiva plante mai rezistente ca sorgul, meiul, șofrănelul, nău­tul ș.a. Acestea au coeficient de transpirație (consum specific) mai mic. Exemplu: la mei este 311, la sorg 322, pe când la lucernă 831, la in 905 etc.

Dacă floarea-soarelui, cu 1 l apă consumată, realizează 3,4 g de substanță uscată, sorgul reali­zează 6,6 g. Sau porumbul cu 1 mm apă consumată realizează 2-3 kg/ha, iar sorgul 8-11 kg/ha.

Compania Pioneer a realizat un hibrid de porumb Optimum Aqua max foarte rezistent la secetă deoa­rece are un sistem radicular foarte dezvoltat și ramificat. Știuletele este compact, cu pănuși subțiri și ușor de deschis, boabele sunt de tip dentat și au inserție adâncă pe un rahis subțire. Are consum redus de apă.

5. Semănatul în epoca optimă și cu densitate mai mică asigură folosirea mai eficientă a rezervei reduse de apă din sol.

6. Folosirea rațională a îngrășămintelor chimice în funcție de rezerva de apă existentă în sol. Dozele mari în condiții de secetă fac ca acestea să nu se dizolve, iar soluția solului devine concentrată, putând provoca fenomenul de exosmoză.

S-a stabilit că doza de azot poate crește cu 5 kg/ha dacă s-au acumulat în plus 10 mm apă față de normele zonei și va scădea cu 3 kg/ha când sunt minus 10 mm.

7. Rotația culturilor dă indicații fermierului că, după culturile recoltate mai timpuriu (rapiță, orz, grâu ș.a.), până toamna se pot acumula cantități importante de apă în sol, pe când după porumb și sfeclă-de-zahăr, care se recoltează târziu și sunt mari consumatoare de apă, pământul rămâne secătuit. În funcție de această stare de lucruri se vor programa culturile următoare.

8. Folosirea diferitelor mijloace de reținere a zăpezii pe câmp, inclusiv așa-numitele culturi strategice, cunoscut fiind faptul că fiecare strat de zăpadă gros de 10 cm aduce 300 m3 apă/ha în sol.

9. Perdelele forestiere de protecție asigură realizarea rezervei de apă a solului atât din ploi cât mai ales din zăpezile care cad în strat uniform (nespulberate) și se topesc treptat, favorizând infiltrarea și acumularea apei în sol.

Perdelele reduc viteza vântului cu 25-50%, transpirația plantelor cu 30% și pierderile de apă din sol prin evaporare cu 20-45%. Acestea sunt o parte din posibilitățile care stau la îndemâna fermierilor pentru a gestiona mai bine apa din sol.

Anul 2015 a fost destul de dificil și totuși fermieri din diferite zone au reușit să obțină producții bune, fără irigare.

Exemple: ing. Mihai Dolerică, fermier la Dragalina – Călărași, a realizat 3.000 kg/ha de floarea-soarelui și 8.000 kg/ha de porumb, ing. N. Sitaru – Ialomița, 7.700 kg/ha de grâu, Cosmin Min – Arad, 4.300 kg/ha de rapiță, 7.200 kg/ha de grâu, 8.000 kg/ha de orz etc.

Notă:

În literatura de specialitate a fost prezentat un produs mexican Solid Rain (ploaia solidă), un polimer asemănător cu zahărul care, încorporat în sol la nivelul sistemului radicular, în contact cu apa se transformă în gel care poate păstra 95-99% din excesul de apă din precipitații. Acesta poate rezista 10 ani în sol.

Prof. dr. ing. Vasile POPESCU

Factorii care pot împiedica pierderile de apă din sol prin evaporare

Diminuarea rezervei de apă din sol poate avea loc pe trei căi:

• prin consumul de către plantele de cultură (consum productiv);

• prin consumul de către buruieni (pierdere);

• prin consumul la suprafaţa solului (pierdere).

În cele ce urmează ne vom referi numai la pierderile de apă prin evaporare la suprafaţa solului care sunt cele mai păguboase şi care ajung la 100 mm într-un sezon de vegetaţie.

Principalii factori care pot împiedica pierderea apei prin evaporare la suprafaţa solului sunt:

a. Solul cu structură bună, cu spaţii mari între microagregate, cu puţine puncte de contact, frânează curentul ascendent al apei şi deci opreşte pierderile de apă din sol. Solul nivelat şi uscat formează la suprafaţă un fel de mulci natural care împiedică pierderea apei prin evaporare.

b. Terenul nivelat şi fără crustă reduce pierderile de apă comparativ cu terenul denivelat care, în funcţie de gradul de denivelare, determină pierderi de apă cu 30-50% mai mari.

c. Aplicarea îngrăşămintelor organice asigură reţinerea cu 20% mai multă apă în sol, împiedicând pierderea ei prin evaporare. Totodată, participă la formarea humusului care, împreună cu argila din sol, contribuie la structurarea solului, împiedicând pierderile de apă prin evaporare.

d. Aplicarea dozelor echilibrate de îngrăşăminte chimice asigură creşterea concentraţiei soluţiei solului, caz în care se reduc pierderile de apă din sol.

e. Grăpatul terenului cu grapa cu colţi sau cu grapa stelată asigură sfărâmarea crustei formate la suprafaţa solului şi deci întrerupe vasele capilare prin care are loc ascensiunea apei şi pierderea ei prin evaporare. Nu este indicată folosirea grapei cu discuri, a frezei sau a altor maşini care răscolesc solul pe adâncime, mai ales în sezonul de primăvară, deoarece provoacă mari pierderi de apă. Dacă prin folosirea grapei cu colţi, care mobilizează solul în stratul superficial, s-au pierdut sub 6 mm apă, prin folosirea grapei cu discuri pierderile au ajuns la 12,8 mm şi chiar 22 mm.

f. Lucrarea de prăşit este foarte importantă în gestionarea apei din sol. Sunt indicate cultivatoarele echipate cu organe active plate care taie buruienile pe dedesubt, la mică adâncime, acestea rămânând la suprafaţa solului şi împiedicând pierderea apei. În acelaşi timp, prin praşile se distrug crusta şi capilarele prin care au loc pierderile de apă. Totodată, sunt astupate crăpăturile care constituie adevărate canale de ventilaţie care provoacă pierderea apei din straturile adânci ale solului.

Determinări efectuate în luna mai au înregistrat pierderi de apă de 4,9 mm/zi în parcela neprăşită şi de numai 1,8 mm/zi în parcela prăşită.

g. Prin lucrarea de dezmiriştit se realizează amestecarea resturilor vegetale cu stratul superior al solului, formând un fel de mulci care împiedică pierderea apei. Determinările efectuate în toamnă ale umidităţii din sol au înregistrat 19,5% umiditate pe terenul dezmiriştit şi numai 11% pe cel nedezmiriştit.

h. Mulcirea solului constă în acoperirea cu un strat gros de 5-10 cm format din pleavă, paie tocate, turbă, gunoi de grajd bine fermentat (mraniţă) etc. În stratul respectiv se menţine o atmosferă umedă care împiedică ascensiunea apei şi pierderea ei prin evaporare.

i. Perdelele forestiere de protecţie au un rol foarte important în realizarea unui microclimat favorabil creşterii şi dezvoltării plantelor. Ele pot reduce pierderile de apă cu 20-45%.

În spaţiul dintre perdele viteza vântului se reduce cu 30%, determinând reducerea pierderilor de apă din sol, prin evaporare, cu 20%. Perdelele asigură o umiditate relativă a aerului mai mare cu 30-35% decât în afara perdelelor şi prin aceasta contribuie la reducerea pierderilor de apă din sol.

Este la îndemâna agricultorilor să realizeze aceşti factori pentru a preveni pierderile de apă prin evaporare la suprafaţa solului.

Prof. dr. ing Vasile POPESCU

Contribuţia lucrărilor mecanizate la gospodărirea apei din sol

Lucrările solului efectuate la timpul optim, de calitate corespunzătoare şi cu utilaje adecvate au o contribuţie hotărâtoare la buna gospodărire a apei provenite din precipitaţii.

Solul trebuie ca în permanenţă să aibă un anumit grad de afânare pentru a putea recepţiona întreaga cantitate de apă provenită din precipitaţii şi să menţină la suprafaţă un strat izolator, care să împiedice pierderea apei prin evaporare.

Un sol tasat, compactat are capilaritate prin care se ridică apa până la suprafaţă şi se pierde prin evaporare.

Când solul este prea afânat pierde o parte din apă care se infiltrează în adâncime şi totodată favorizează circulaţia aerului printre bolovani, antrenând apa pe care o elimină în atmosferă.

Terenul denivelat expune o suprafaţă mărită atmosferei, evaporând o cantitate de apă proporţional cu suprafaţa expusă (de regulă, cu 30-50% mai mare).

Prin lucrările solului trebuie avute în vedere toate aceste aspecte.

1. După culturile recoltate în vară solul trebuie imediat lucrat. Fiecare zi de întârziere aduce importante pierderi de apă din puţina rezervă a solului.

Experimental s-a dovedit că dacă imediat după recoltare solul mai conţinea, pe stratul 0-30 cm, 11,4% umiditate, după 4 zile a ajuns la 8,4, iar după 10 zile la 6,16%.  Dacă se lucrează imediat, se conservă această apă şi lucrarea se execută mai uşor.

În mod obişnuit se execută aşa-numitul dezmiriştit cu grapa cu discuri la 8-12 cm adâncime, când solul se amestecă cu miriştea şi cu celelalte resturi vegetale, formând un fel de mulci la suprafaţa solului care favorizează pătrunderea apei din precipitaţii şi împiedică pierderea ei prin evaporare. La determinările efectuate în toamnă, terenul dezmiriştit conţinea 19,5% umiditate, iar cel nedezmiriştit numai 11%.

2. Un rol important în gospodărirea apei din sol îl are felul organelor active şi utilajele cu care se efectuează lucrările solului. La determinările efectuate în toamnă, pe stratul 0-10 cm, conţinutul în apă se prezenta astfel: • după lucrarea cu combinatorul cu organe active „săgeată“ – 20,9%; • după lucrarea cu combinatorul cu organe active „daltă“ – 19,5%; • după lucrarea cu paraplow-ul (plug fără cormană) – 17,8%; • după lucrarea cu plugul cu cormană (fără grapa stelată) – 11,7%

Deci, utilajele care răscolesc solul (plugul cu cormană) provoacă pierderile cele mai mari de apă din sol.

3. Lucrarea de arat, prin afânarea corespunzătoare, are un rol foarte important în creşterea capacităţii de înmagazinare a apei. Plugul trebuie să lucreze obligatoriu în agregat cu grapa stelată care asigură mărunţirea, nivelarea şi aşezarea solului, reducând pierderile de apă prin evaporare. După arătura de vară, la determinările de umiditate efectuate în toamnă, s-a găsit cu 800 t/ha mai multă apă decât pe terenul nearat.

Din precipitaţiile căzute într-un anumit interval de timp, s-au infiltrat în sol, în terenul arat 64,4% şi numai 9,2% în parcela nearată.

Într-un teren arat din toamnă, la determinările de umiditate efectuate în primăvară, s-a găsit 23% la varianta nivelată, 17,60% la cea nenivelată şi numai 7,74% în solul din coamele brazdelor nenivelate.

4. Lucrarea de pregătire a patului germinativ, în special pentru culturile de primăvară, trebuie să se execute numai până la adâncimea de semănat şi cu utilaje care nu răscolesc solul.

Faţă de lucrarea cu grapa cu colţi reglabili, când s-a lucrat cu combinatorul s-au pierdut în plus 6,2 mm, iar când s-a lucrat cu grapa cu discuri pierderile au ajuns la 12,8 mm până la 28 mm.

De aceea nu este recomandată lucrarea cu grapa cu discuri în primăvară.

5. Lucrarea de prăşit contribuie la reducerea pierderile de apă din sol atât prin combaterea buruienilor – mari consumatoare de apă – cât şi prin reducerea evaporării prin crearea unui strat de sol izolator (afânat) la suprafaţă. Cultivatoarele trebuie să fie dotate cu cuţite plate care nu răscolesc solul, care taie buruienile pe dedesubt, la mică adâncime, şi le lasă la suprafaţa solului, formând un mulci izolator.

6. În condiţii speciale de soluri cu straturi compactate la diferite adâncimi, se folosesc organe speciale care afânează solul fără întoarcerea brazdei, asigurând o uşoară pătrundere a apei, dar nu permite pierderea ei prin evaporare.

Pentru straturile compactate situate în stratul arabil se pot folosi plugurile prevăzute cu scormonitori care afânează la 10-15 cm sub fundul brazdei. Când stratul impermeabil se găseşte la adâncime mai mare se execută lucrarea cu cizelul care lucrează la 40-50 cm adâncime, iar pentru straturile compactate situate la adâncime şi mai mare se execută o lucrare specială de scarificare la 60-80 cm adâncime. Prin urmare, printr-o dirijare corectă a lucrărilor solului se poate asigura o bună gospodărire a apei în sol.

Prof. dr. ing. Vasile POPESCU

Abonează-te la acest feed RSS