După o iarnă marcată de precipitații sub nivelul normal și condiții de ger în diferite zone ale țării, fermierii din România se confruntă cu provocările noului sezon de primăvară. În timp ce în Centrul și Vestul țării, fermierii se bucură de o aprovizionare adecvată cu resurse de apă în sol, lunile de iarnă cu precipitații foarte scăzute și a temperaturilor neobișnuit de ridicate pentru această perioadă, dar cu apariția condițiilor de îngheț brusc au afectat semnificativ culturile din alte regiuni.

Dacă în zona Moldovei, nivelul de umiditate este acceptabil, dar resursele de apă sunt limitate, în Sud și Sud-Est-ul țării, lipsa precipitațiilor din ultimele 60 de zile ridică semnificativ riscul de secetă. Prin urmare, vegetația la păioase întârzie cu cel puțin 30 de zile. Mai mult de atât, în perioada ianuarie-februarie, rapița, o cultură de iarnă cu rol semnificativ, a avut o răsărire lentă și neuniformă, cu multe câmpuri prezentând creștere suboptimală, iar în multe situații acestea au fost afectate de ger.  Astfel, suprafețele de rapiță au fost întoarse pentru a diminua pierderile și fermierii au optat pentru semănarea în primăvară a florii-soarelui.   

Aceste discrepanțe în disponibilitatea apei în sol impun o serie de dificultăți fermierilor din aceste regiuni afectate de clima nefavorabilă, luna martie preconizându-se a urma același tipar al lunilor de iarnă din punct de vedere al condițiilor meteo. Prin urmare, este recomandată fermierilor alegerea hibrizilor de porumb și floarea soarelui care să reziste la condiții de secetă în următoarele luni de primăvară și vară și să asigure producții foarte bune indiferent de impactul climatic.

Pentru culturile de floarea-soarelui, hibrizii gama Pioneer® P64LE162 și P64LE99 din portofoliul Corteva Agriscience sunt ideali pentru a valorifica rezerva actuală de apă din sol și pentru a obține recolte remarcabile, chiar și în condiții de secetă, în acest sezon. P64LE162, un hibrid semitimpuriu, apreciat de fermieri pentru randamentele sale excepționale în medii aride, este cultivat cu succes în toate regiunile de producție a floarei-soarelui din țară în ultimii doi ani marcați de aceeași secetă severă. De asemenea, P64LE99, considerat unul dintre cei mai populari hibrizi aleși de fermierii români, este recunoscut pentru potențialul său ridicat de producție, adaptabilitate și toleranță la condiții dificile precum seceta și arșița.

În toate regiunile unde se cultivă porumb, sunt recomandați hibrizii Optimum® AQUAmax® dezvoltați de Pioneer pentru a rezista la seceta atmosferică și pedologică. Spre exemplu, în ultimii 4 ani hibridul P9889 a oferit rezultate consistente fermierilor care au optat pentru acesta în cele mai uscate luni ale anului. Categoria de hibrizi de porumb Optimum® AQUAmax® rămâne o soluție viabilă pentru fermieri, fapt demonstrat de poziția de lider a companiei în segmentul hibrizilor de porumb.

Cosmin Iancu, fermier SC PICMAR PROD, împărtășește din experiențele sale în legătură cu provocările de mediu: „În lumina schimbărilor climatice cu care ne confruntăm ca fermieri, este necesar să ne adaptăm și să alegem produse care să poată face fațe oricărui scenariu de condiții de mediu. Am ales de-a lungul timpului hibrizii de floarea-soarelui și porumb din portofoliul Corteva Agriscience și de fiecare dată am fost mulțumit de rezultatele producției chiar și după luni întregi de secetă și arșiță. Acești hibrizi sunt o opțiune pentru mine și în acest an, ținând cont că se prezintă a fi un an la fel de greu ca ultimii 2-3 ani.”

Într-un context în care condițiile de mediu devin din ce în ce mai imprevizibile, alegerile fermierilor se orientează către strategii de asigurare a unor producții agricole superioare prin soluții sustenabile. Experiența din ultimii ani a demonstrat că alegerea adecvată a hibrizilor poate face diferența în rezistența culturilor la condițiile meteorologice nefavorabile, iar compania Corteva Agriscience vine cu alternative viabile pentru o agricultură rezilientă în fața condițiilor de mediu nefavorabile.

Autor: Jean Ionescu, Country Leader pentru România și Republica Moldova, Corteva Agriscience

Este evident că nivelul și calitatea recoltelor sunt condiționate de asigurarea culturilor agricole cu apă. Preocuparea de căpetenie a fermierilor constă în măsurile de acumulare, conservare și valorificare cu maximum de eficiență a factorului apă, fără a neglija acțiunile de reducere la minimum a pierderilor de apă din sol.

• În primul rând solul să fie apt pentru a înmagazina maximum de apă care poate ajunge la 59% în solul afânat, 46% în solul așezat și 38% în solul tasat-compactat. Din totalul precipitațiilor se infiltrează 64,4% în solul afânat și numai 9,2% în solul neafânat.

Capacitatea de reținere a apei de către sol este socotită mică atunci când reține 300-500 mm, mijlocie, când reține 500-900 mm, și mare, atunci când reține 900-1.200 mm.

Pentru fragmentarea straturilor impermeabile este indicat ca la 2-4 ani să se aplice o lucrare de sacrificare, iar solul să aibă un conținut ridicat de materie organică, aceasta având capacitatea de a reține cu 20% mai multă apă, iar humusul, rezultat din descompunerea materiei organice, reține de 4-6 ori mai multă apă, prelungind cu 2 săptămâni instalarea secetei.

Prezența complexului coloidal argilo-humic saturat și cationic de Ca asigură formarea unei structuri glomerulare stabile care realizează o bună afânare, spațiile fiind ocupate 2/3 cu apă și 1/3 cu aer, o bună permeabilitate și evită pierderile de apă prin evaporare la suprafața solului.

• În al doilea rând, solul să fie nivelat, fără crovuri și depresiuni în care apa băltește la ploi torențiale și plantele mor prin asfixiere, dacă nu se iau măsuri de evacuare urgentă. Terenul să aibă o ușoară pantă astfel încât, la ploile torențiale, surplusul de apă să se deplaseze lent, fără eroziune, către șanțuri care dirijează apa în lacuri de acumulare artificiale, create special pentru a colecta apa din topirea zăpezii și a ploilor torențiale și care va servi la viitoarele irigații gravitaționale.

Sunt țări care cheltuie sume importante pentru desalinizarea apei mării, iar noi lăsăm să se scurgă în mare multe milioane de metri cubi de apă dulce.

• În al treilea rând, referindu-ne la zonele irigate, și aici trebuie să existe o preocupare pentru folosirea rațională a apei. Risipa de apă, cu norme de irigare mari, duce la degradarea solului, la fenomene de levigare și sărăturare secundară a solului, la înmlăștinire.

Sunt indicate sistemele de irigare prin picurare sau, acolo unde se practică aspersiunea, să se folosească aspersoare mai mici care nu provoacă degradarea mecanică a solului.

Canalele de aducțiune a apei să fie bine etanșate, deoarece pe vechile canale s-au înregistrat pierderi de apă de 75%.

Este indicat să se calculeze norme de udare mai mici pentru a fi bine valorificate precipitațiile care cad în intervalul dintre udări.

• În al patrulea rând avem în vedere zonele neirigate, care constituie majoritatea suprafețelor agricole din țara noastră.

Pentru culturile de primăvară trebuie urmărit ca, la intrarea în iarnă, solul să fie afânat, mărunțit și nivelat, capabil să acumuleze și să conserve precipitațiile de peste iarnă.

În primăvară se vor efectua cât mai puține lucrări asupra solului, și numai strictul necesar.

Culturile cu semințe mici care germinează la 1-3°C se vor însămânța direct, fără o pregătire prealabilă a patului germinativ, deoarece brăzdarele semănătorilor pot pătrunde ușor în solul afânat, 2-3 cm cât este necesar pentru aceste culturi.

Pentru semințele care necesită adâncime mai mare se pregătește patul germinativ cu combinatorul, numai până la adâncimea de încorporare a seminței, efectuată în ziua sau în preziua semănatului.

Dacă au început să apară buruieni anuale, se va efectua o lucrare cu grapa cu colți sau cu sapa rotativă, care distrug buruienile în curs de răsărire.

Pentru culturile însămânțate mai târziu, la temperaturii de 8-9°C, dacă terenul nu s-a îmburuienat, nu se efectuează nicio lucrare până la semănat, deoarece stratul superficial al solului se usucă și constituie un mulci natural care nu permite ridicarea apei până la suprafața solului și evaporarea acesteia.

La timpul corespunzător se va pregăti patul germinativ și se vor însămânța culturile respective. De menționat că nu trebuie folosită grapa cu discuri la lucrările solului în primăvară. Prin determinări riguroase a rezultat că la folosirea grapei cu colți sau a sapei rotative se pierde 2-3% din umiditate, la folosirea combinatorului, 5-6%, iar când s-a folosit grapa cu discuri pierderile au pornit de la 12-15% până la 28%.

În funcție de rezerva de apă existentă în sol în momentul semănatului se stabilește densitatea culturilor. Important este ca să nu rămână goluri în cultură în care cresc buruieni și crește consumul de apă din sol. Într-un lan compact se menține o atmosferă saturată care împiedică evaporarea apei din sol și, în special, reduce transpirația plantelor.

La culturile prășitoare, pe parcursul vegetației se aplică 2-3 lucrări de prășit care gestionează bine apa, atât prin reducerea gradului de îmburuienare, cât și prin evaporarea apei la suprafața solului. Experimental s-a dovedit că într-o cultură de porumb prășită s-au pierdut 1,8 mm/zi apă din sol, iar în cea neprășită, 4,9 mm/zi.

Este indicat cultivatorul cu cuțite plate, bine ascuțite, care taie buruienile la 2-3 cm adâncime și rămân la suprafața solului cu rol de protecție. Unde este posibil se aplică agricultura conser­vativă și agricultura de precizie, prin care se gestionează mai bine factorul APA.

Prof. dr. ing. Vasile POPESCU

Apa este o resursă vitală de viață și este esențială pentru creșterea și întreținerea tuturor organismelor vii. Pentru agricultori, apa este deosebit de importantă pentru irigarea culturilor și hrănirea animalelor. Prin urmare, este important să fim conștienți de potențialele amenințări care pot pune în pericol această resursă prețioasă și să știm cum să le gestionăm eficient pentru protejarea eficientă a culturilor.

Există numeroase amenințări naturale care pot pune în pericol apa utilizată în agricultură. Schimbările climatice reprezintă o preocupare din ce în ce mai mare deoarece pot duce la apariția unor fenomene meteorologice extreme care pot diminua cantitățile de apă necesare pentru susținerea fermelor. Seceta reprezintă astăzi una dintre cele mai frecvente amenințări. Atunci când o regiune se confruntă cu o lipsă prelungită de precipitații, aceasta poate provoca o lipsă de apă pentru irigații, ceea ce face ca anumite culturi să sufere pierderi semnificative, fapt ce pune în pericol eficiența și supraviețuirea fermelor. În mod similar, inundațiile pot reprezenta o problemă pentru fermieri deoarece pot cauza contaminarea apei, distrugerea culturilor și a terenurilor agricole, ceea ce duce la o scădere semnificativă a randamentului culturilor.

Pe lângă amenințările naturale, există și amenințări de origine umană cu referire la apa utilizată în agricultură. Extracția excesivă de apă duce la scăderea nivelului apei freatice și la o lipsă de apă pentru agricultură. În plus, practicile ineficiente de gestionare a apei, cum ar fi stocarea, livrarea, programarea sau aplicarea, pot, de cele mai multe ori, pune în pericol apa utilizată în agricultură deoarece pot duce la pierderi și la o scădere a disponibilității ei.

Aplicarea excesivă a îngrășămintelor cu azot poate contribui la contaminarea directă a apei potabile cu nitrați și nitriți, precum și la scurgeri care pot duce la o serie de probleme devastatoare în ecosistemele de apă dulce și în bazinele hidrografice de coastă. Aceste efecte semnificative asupra mediului au făcut ca eficiența utilizării azotului și gestionarea îngrășămintelor să devină priorități-cheie pentru combaterea efectelor dăunătoare ale aplicării azotului în agricultură.

Din fericire, există soluții care pot fi puse în aplicare pentru a proteja apa utilizată în agricultură. Unele practici durabile sunt concepute pentru a maximiza utilizarea tuturor inputurilor pe bază de azot necesare, reducând în același timp la minimum pierderile de azot pentru a produce nu numai cel mai ridicat randament al investiției, ci și pentru a diminua impactul agriculturii asupra mediului. De exemplu, fermierii români au acum acces la biostimulantul Utrisha™ N dezvoltat de Corteva Agriscience pentru a sprijini gestionarea azotului în mod sustenabil. De asemenea, compania pune la dispoziția fermierilor cei mai adaptați și rezistenți la secetă hibrizi de porumb din portofoliul Pioneer® Optimum® AQUAmax®, care le permit să obțină rezultate bune chiar și în condiții climatice nefavorabile. Acești hibrizi prezintă un front genetic de top, combinând armonios stabilitatea cu potențialul maxim de producție al porumbului de ultimă generație.

În plus, creșterea capacității de stocare a apei poate contribui la creșterea disponibilității ei pentru agricultură. În cele din urmă, monitorizarea și protejarea surselor de apă împotriva contaminării, a utilizării excesive și a altor amenințări provocate de om pot contribui la garantarea faptului că apa utilizată în agricultură este sigură și disponibilă pentru anii următori.

Jean IONESCU, Country Leader

pentru Corteva Agriscience România

Apa acumulată în sol în perioada de toamnă-iarnă este hotărâtoare pentru reușita culturilor de primăvară. Aprecierea rezervei de apă nu se face după cantitatea de precipitații căzute, ci prin analize de laborator.

Când în stratul 0-100 cm se găsește apă sub 600 m3/ha rezerva este insuficientă, la 600-1000 m3/ha este foarte mică, la 1.001-1.400 m3/ha este mică, la 1.401-1.700 m3/ha este mijlocie și la 1.701-2.000 m3/ha este mare.

Se are în vedere că 1 mm apă din rezerva solului este echivalent cu 2-3 mm precipitații căzute în perioada de vegetație.

Principalele vergi tehnologice influențate de nivelul rezervei de apă din sol în momentul semănatului sunt:

• Alegerea epocii de semănat pentru a asigura condiții de germinarea semințelor. În cazul deficitului de umiditate se însămânțează mai devreme și mai adânc pentru a încorpora sămânța într-un strat cu umiditate.
• Adâncimea de pregătire a patului germinativ să fie cât mai mică pentru a nu răscoli solul cu pierderi de apă. Stratul pe care se încorporează sămânța să fie așezat (pat tare) cu densitatea aparentă de 1,3 g/cm3 pentru a asigura aportul capilar al apei la nivelul seminței, iar stratul care acoperă sămânța (plapuma moale) să fie afânat cu densitatea aparentă de 1,0-1,1 g/cm3 pentru a favoriza pătrunderea aerului și căldurii și a ușura străbaterea tinerelor plăntuțe.
• Densitatea culturi se stabilește în funcție de rezerva de apă existentă în sol, asigurându-se un indice optim al suprafeței foliare care să realizeze o fotosinteză corespunzătoare unei producții maxime.

Creșterea densității peste aceste posibilități duce la sterilitatea știuleților de până la 38-44% față de 2-8% existenți în condiții de irigare.

Important este să nu existe goluri în cultură pentru a menține o atmosferă umedă care reduce evapotranspirația și creșterea buruienilor.

• Alegerea speciilor și soiurilor (hibrizilor) de plante astfel încât condiții de deficit de umiditate să se cultive cele rezistente la secetă. De exemplu: sorg, năut, șofrănel, iarba de Sudan etc.
• Fertilizarea cu azot se corelează direct cu rezerva de apă din sol. Este indicat să se folosească îngrășăminte cu eliberare tratată/controlată care să asigure azot pe întreaga perioadă de vegetație.

Corectarea dozelor de azot se efectuează astfel:

• pentru fiecare 10 mm apă acumulată în plus se adaugă 3 kg de azot și se diminuează doza cu 5 kg de azot pentru fiecare 10 mm în minus;
• se scad 30 kg din doza de azot după leguminoasele pentru boabe și se adaugă 20 kg de azot după premergătoarele târzii.
• La erbicidarea culturilor se are în vedere că eficacitatea tratamentului depinde de umiditatea solului. Dacă solul are umiditate, erbicidele se pot aplica după semănat (preemergent), iar când solul este uscat la suprafață este indicat ca erbicidul să se aplice la pregătirea patului germinativ (ppi).
• Efectuarea prașilelor, pe solul cu deficit de umiditate, se execută cât mai superficial, pentru a nu răscoli solul, cu pierderi de apă. Prin prașile se astupă și crăpăturile prin care pierderile de apă cresc cu 18%.

Totodată, prin prașilă se realizează un strat izolator, un mulci natural care împiedică pierderea apei prin evaporare la suprafața solului.

• Combaterea bolilor și dăunătorilor asigură menținerea aparatului foliar al plantelor intact și tulpinile fără leziuni.

Plantele atacate intră într-un stres general și prin porțiunile atacate crește procesul de transpirație al plantelor și deci consumul de apă care este deficitar.

Prin aplicarea măsurilor menționate se pot obține recolte satisfăcătoare și în anii mai dificili climatic.

Prof. dr. ing. Vasile POPESCU

Apa a devenit factorul limitativ al producției agricole.

De aceea trebuie folosite toate mijloacele pentru acumularea în sol a fiecărei picături de apă din perioada de toamnă-iarnă. În această perioadă, de regulă, cad cantități de apă mai mari sau mai mici, dar trebuie să avem pregătit solul să înmagazineze și să conserve apa respectivă. Aceasta presupune ca solul să fie afânat, fără straturi impermeabile și să nu fie prăfuit la suprafață deoarece praful astupă porii solului și apa nu se poate infiltra, se scurge la suprafața solului sau băltește și se evaporă, se pierde.

Se consideră că solul este pregătit pentru a primi cantități mari de apă atunci când are următoarele însușiri:

a) Are porozitatea totală de 48-60%, din care porozitate capilară de 30-36%, iar cea necapilară (de aerație) 18-24%. Acest spațiu lacunar este bine să fie ocupat 2/3 cu apă și 1/3 cu aer.

b) Să aibă densitatea aparentă de 1,0-1,4 m/cm3, interval în care nitrificarea se desfășoară în condiții optime la 1,11-1,15 g/cm3, iar creșterea nestingherită a rădăcinilor la 1,07-1,40 g/cm3. În aceste condiții asigură și acumularea apei în sol.

c) Să asigure o viteză de infiltrare a apei în sol de 3-10 cm/oră.

d) Rezistența la penetrare pe solul nisipos să fie de

15 daN/cm2, iar pe solul argilos de 50-150 daN/cm2.

e) Să posede structură glomerulară stabilă care asigură un regim aerohidric, termic și de nutriție optim pentru plante.

Măsurile care pot asigura acumularea apei în sol în perioada rece a anului se referă la:

a) Realizarea de valuri de zăpadă, cu pluguri speciale, trasate la distanța de 10-15 m perpendicular pe direcția vântului principal.

b) Realizarea de ziduri din baloți de paie sau calupuri de zăpadă distanțate de 12-15 m.

c) Montat panouri parazăpezi, ca cele de la șosele, iar când acestea s-au acoperit 2/3 cu zăpadă, se mută pe alt aliniament la 20-25 m.

d) Lăsat câte 2-3 rânduri de tulpini de porumb, floarea-soarelui, sorg, cânepă cu rol de perdele distanțate la 20-25 m și având rolul de a reține zăpada.

e) Pe terenurile în pantă se execută arături cu coame paralel cu curbele de nivel, iar coamele respective au rolul de a reține zăpada și a se opune eroziunii solului.

f) Se pot efectua deplasări cu tăvălugul distanțate la 20 m și zăpada presată se topește mai greu, apa infiltrându-se în sol, evitând eroziunea.

g) Se împrăștie peste zăpadă materiale de culoare deschisă (paie, pleavă, rumeguș) care reflectă razele solare și întârzie cu o săptămână topirea zăpezii care se topește treptat și se infiltrează apa în sol.

h) Însămânțarea culturilor verzi pe parcelele destinate însămânțărilor de primăvară care rețin 97% din precipitații. Acestea rămân peste iarnă și rețin zăpada care se topește treptat.

i) Plantarea de garduri vii între proprietăți și între parcele.

g) Plantarea perdelelor forestiere de protecție care au cel mai bun efect asupra acumulării și conservării apei în sol prin aceea că:

– reduc viteza vântului cu 30% și asigură depunerea unui strat uniform de zăpadă (între perdele 80-100 cm) în câmp deschis 15 cm;

– reduc pierderile de apă prin evaporare cu 20-45%;

– mențin umiditatea relativă a aerului mai mare cu 30-35% și prin aceasta reduc evaporarea apei;

– între perdele se asigură 300-500 m3/ha apă acumulată în plus.

De menționat că fiecare strat de 10 cm zăpadă asigură 300 m3/ha apă și că 1 mm apă acumulată în sol în perioada de iarnă este echivalentă cu 2-3 mm apă din perioada de vegetație.

Considerăm că se găsesc suficiente posibilități la îndemâna fiecărui fermier pentru a asigura apa, acest factor decisiv al producției agricole.

Prof. dr. ing. Vasile POPESCU

Nu mai este o noutate pentru nimeni că seceta devine un dușman al agriculturii din ce în ce mai prezent de la an la an și va trebui să luptăm cu toate mijloacele împotriva ei.

Se vorbește foarte mult despre conservarea apei în sol, dar cum o putem face?

Mai întâi trebuie să conservăm apa în sol prin toate mijloacele care ne stau la îndemână.

Trebuie, pe de o parte, spartă crusta care se formează la adâncimea arăturii (hardpan-ul) ca să permită circulația apei din adâncime spre suprafața solului prin capilare. Apoi, trebuie afânat stratul de sol de la suprafață pentru a se întrerupe legătura capilarelor cu atmosfera și, astfel, să se reducă evaporarea apei. Se poate folosi un scarificator cu tăvălug sau un combinator greu. Chiar dacă scarificatorul poate lucra la adâncimi de 60-70 cm, nu este necesar să se afâneze mult mai jos decât hardpanul. În general, scarificarea la 40-50 cm este suficientă.

Acolo unde controlul buruienilor s-a făcut eficient ani la rând și rezerva de semințe de buruieni este redusă se pot aplica tehnologiile cu număr redus de lucrări, sau chiar fără lucrări (minimum sau no tillage), care s-a demonstrat că pot aduce recolte comparabile cu tehnologiile convenționale, cu consum de combustibil și de muncă mai reduse, cu creșterea stabilității și fertilității solului. Totuși, în condițiile impunerii de noi restricții privind folosirea pesticidelor și îngrășămintelor și creșterii prețurilor acestora, aceste tehnologii devin din ce în ce mai greu de aplicat. Totuși, din ce în ce mai mulți fermieri au început să aplice aceste tehnologii, iar rezultatele sunt foarte bune.

Pentru conservarea apei în sol trebuie evitate trecerile necontrolate pe sol mai ales când solul este umed. Ghidarea prin GPS este un sprijin important pentru controlul trecerilor și evitarea suprapunerilor.

Apoi, trebuie făcută nivelarea și tasarea solului la lucrările de pregătire a terenului, să se evite „răscolirea“ solului dacă nu este necesară. Dacă avem ogor de toamnă, acesta trebuie nivelat obligatoriu pentru a reduce evaporarea. Există studii care arată că pierderile de apă prin evaporare la un sol arat și nivelat față de arătură nenivelată sunt substanțial mai mici. La fel, buruienile, care sunt mari consumatoare de apă, de cele mai multe ori consumând de câteva ori mai multă apă decât cultură de bază, trebuie distruse în fazele incipiente de vegetație. Apoi, în primăvară trebuie făcută pregătirea patului germinativ la adâncimea de semănare cu combinatorul. În niciun caz primăvara nu se va folosi grapă cu discuri, care răscolește solul și scoate bolovanii, favorizând evaporarea apei.

De fapt, grapa cu discuri trebuie folosită toamna, acolo unde se va semăna după o cultură premergătoare care lasă solul relativ afânat și curat, pentru pregătirea de bază a terenului, dar nu pentru pregătirea patului germinativ, care se face cu combinatorul; la o adâncime cât mai apropiată de cea de semănat distruge buruienile precoce și, eventual, încorporează îngrășămintele sau erbicidele volatile. La limită, grapa cu discuri se poate folosi și la dezmiriștit, lucrând la o adâncime redusă, însă pierdera apei este mai mare decât în cazul combinatorului. Evident, grapa cu discuri este utilajul care trebuie folosit pentru spargerea bolovanilor și nivelarea solului după arat.

Pregătirea patului germinativ trebuie să se facă cu puțin timp înaintea semănatului, pentru ca apa să rămână în sol cu scopul de a ajuta la germinarea semințelor. Este adevărat că din punct de vedere logistic este mai greu să faci pregătirea terenului chiar înainte de semănat, dar, cu o bună organizare, se poate, păstrând astfel cât mai multă apă în sol.

O altă lucrare care reduce evaporarea este tăvălugirea pentru „așezarea solului“, nivelare și tasare după semănat. La culturile de toamnă se poate face și pentru spargerea crustei care poate apărea după o ploaie căzută în cantități mici după semănat sau pentru a ajuta culturile „descălțate“ să crească și să se înrădăcineze suficient de bine primăvara devreme.

La recoltare trebuie pe cât posibil evitată utilizarea pe câmp a remorcilor clasice (cu roți relativ înguste) pentru a prelua cerealele de la combină și de orice trecere cu utilaje grele. Se pot folosi cu succes remorci de transfer, cu capacitate mare și roți late care să transporte cerealele de la combină la capătul tarlalei și să facă rapid transferul în alte mijloace de transport.

La combine trebuie folosite roți cât mai late sau șenile. La fel la tractoarele care execută lucrări grele.

Este esențial ca, imediat, după trecerea combinei, chiar în spatele acesteia dacă este posibil, să se facă o lucrare de dezmiriștire, care efectuează tăierea rădăcinilor buruienilor, afânarea solului la suprafață pentru reducerea evaporării apei, stimulează germinarea samulastrei și a semințelor de buruieni. Eventual, se poate face în aceeași trecere și însămânțarea cu culturi verzi. Amânarea chiar cu o zi a efectuării operației de dezmiriștire poate duce la pierderi imense de apă, la uscarea exagerată a solului, care poate crea greutăți la efectuarea lucrărilor de pregătire și consumuri mari de carburant.

Se poate folosi un combinator mai agresiv, similar cu cel din fotografie (Terria de la Poettinger), care poate prelucra solul la suprafață, la o adâncime de 5-8 cm, având un număr suficient de organe de lucru tip daltă cu aripioare, care prelucrează solul pe toată lățimea de lucru.

Trebuie evitată răvășirea exagerată a solului și chiar arătura pentru că, din cauza temperaturilor mari din vară, solul se usucă pe o adâncime mare și pierde o cantitate mare de apă. Este benefică pentru sol (îmbogățirea cu substanțe organice), dar și pentru reducerea evaporării păstrarea în stratul superficial al solului a unei cantități cât mai mari de resturi vegetale care să creeze un start protector de mulci. Pentru păioase se pot folosi mașini combinate pentru semănat direct în mulci sau în teren semipregătit.

Sunt în general lucruri cunoscute, dar le-am prezentat pentru a reaminti câteva principii de bază legate de acumularea și conservarea apei în sol.

Dr. ing. Florin NEACȘU

Schimbările climatice permanentizate scot în evidență că, în anumite zone, agricultura nu mai este posibilă fără irigații. Sursele de apă în țara noastră sunt: Dunărea, râurile interioare, inclusiv Canalul Siret–Bărăgan, pânza freatică și ar fi de dorit să se amenajeze cât mai multe lacuri de acumulare a apei din precipitațiile abundente care cad în anumite perioade ale anului, ploi torențiale care nu pătrund în sol, se scurg, provoacă eroziune, inundații și colmatări, se deplasează spre mare, deci se pierd. Anii secetoși au demonstrat că apa este factorul decisiv al producției agricole.

În viața plantelor apa are multiple roluri:

• are putere de dizolvare și menținere a nutrienților sub formă de ioni;
• asigură absorția și conducerea substanțelor nutritive în corpul plantelor;
• menține turgescența și temperatura stabilă în corpul plantelor;
• participă la fenomenele de hidroliză, oxidare, reducere, fotosinteză.

Apa folosită la irigat trebuie să aibă următoarele însușiri:

• conținutul în săruri solubile (cloruri, sulfați, carbonate) să fie sub 5 g/l;
• să aibă reacție neutră pHul 6,5-7,2. Poate fi tolerată și apa cu pHul 5,5 – 6,4 și 7,3-7,6;
• conținutul în aluviuni să fie de 1-3 g/l;
• temperatura apei să fie de 20-28°C (apa din subteran are 12-13°C);
• să aibă un bun grad de aerație cu 7-14 g/m3 oxigen.

Irigarea nerațională poate avea unele urmări negative:

• mărește nejustificat cheltuielile și deci prețul produselor agricole;
• umezirea exagerată și repetată este nefavorabilă atât plantelor, cât și activității microbiologice din sol;
• cantitățile mari de apă deteriorează structura solului;
• cel mai grav este că produce sărăturarea secundară și înmlăștinirea solului.

Sărăturarea secundară constă în ridicarea apei freatice mineralizate spre suprafața solului, apa se evaporă, iar sărurile rămân concentrate în zona respectivă. Tot sărăturare secundară este și atunci când se folosește apă cu un conținut de săruri mai mare de 5 g/l.

Aceasta se întâmplă când adâncimea apei freatice este de 2-3 m, numită adâncime critică.

Fenomenul de înmlăștinire are loc atunci când nivelul pânzei freatice ajunge la suprafața solului. În afară de folosirea cantităților mari de apă la irigat, asemenea fenomene mai au loc atunci când prin canalele de adâncime, neetanșate, au loc pierderi de apă de până la 70%.

Pentru prevenirea sărăturării secundare este necesar:

• să se cunoască adâncimea apei freatice și gradul ei de sărăturare;
• să se cunoască gradul de capilaritate a solului.

Pentru a împiedica ridicarea apei la nivelul solului trebuie:

• să se ia măsuri de evitare a infiltrării apei în canalele de aducțiune prin compactare, betonare, cu folie de polietilenă, prin plantarea de arbori de-a lungul canalului care pot elimina prin transpirație 20.000 m3/ha apă.
• să funcționeze corect rețeaua de evacuare și drenaj;
• să se aplice norme de udare moderate, pe teren bine nivelat și cu prezența perdelelor forestiere;
• nivelul pânzei freatice să se găsească la peste 10 m adâncime.

Din cele de mai sus rezultă că, pentru aplicarea tehnologiilor de cultură în zonele irigate, este necesar un grad de profesionalism mai ridicat al fermierilor.

Prof. dr. ing. Vasile POPESCU

Adaptarea este cheia în orice domeniu, în agricultură fiind însă esențială pentru a merge mai departe. Dotarea cu utilaje și echipamente agricole adaptate culturilor pare să nu mai fie suficientă pentru că trebuie luate în calcul și schimbările climatice, provocări destul de dificile, cu efecte pe termen lung.

În ultimii ani, fermierii au început să se adapteze inclusiv la schimbările climatice aplicând rezultatele cercetărilor ce au în vedere reducerea efectelor acestor modificări de climă. Unul dintre aspectele pe care se concentrează fermierii este acumularea apei în sol. De asemenea, conservarea apei în sol este un alt aspect pentru care aceștia aplică soluțiile date de specialiști. De pildă, specialiștii NHR Agropartners recomandă câteva direcții pentru ca rezultatele să fie cele așteptate.

• Toate lucrările trebuie făcute rațional, în perioada optimă, cu evitarea trecerilor inutile pe teren, a tasării solului și a lucrărilor care favorizează evaporarea apei. Cât mai puține treceri pe sol, cu utilaje cu anvelope late sau cu șenile, când umiditatea este optimă și în niciun caz când este exces de umiditate. De altfel, specialiștii recomandă șenile pentru tractoare și combine agricultorilor profesioniști tocmai pentru că acestea garantează efectuarea lucrărilor agricole necesare chiar și în cele mai grele condiții, mai ales acolo unde pneurile nu reușesc să facă față.
• După recoltare este nevoie să se facă imediat o lucrare superficială de dezmiriștire. De ce trebuie să se facă imediat? Ei bine, această procedură are rolul să spargă crusta, să distrugă buruienile, acestea fiind foarte mari consumatoare de apă. De asemenea, această lucrare are rolul să favorizeze răsărirea buruienilor și samulastrei, care pot fi controlate fie mecanic, fie chimic.
• Renunțarea la arătura cu răsturnarea brazdei și aplicarea unor tehnologii cu număr redus de lucrări sau chiar cu lucrări minime. Se poate folosi cu succes scarificarea, cu productivitate mai mare și cu consum mai redus de combustibil, lucrarea solului cu organe de lucru tip daltă până la o adâncime de 25-35 cm, pregătirea patului germinativ doar până la adâncimea de semănat, mașini combinate care efectuează mai multe lucrări într-o singură trecere, lucrarea solului în benzi înguste de câțiva centimetri în care să intre brăzdarul de semănat (strip till), semănatul direct sau în mulci. Alegerea unei tehnologii ce constă în lucrarea pământului pe fâșii – strip till – are multiple beneficii. În primul rând, utilajul trece o singură data. De asemenea, atunci când se va semăna, semănatul se va realiza odată cu tăierea paielor de la suprafață, cu afânarea pământului și cu plasarea îngrășământului din patul germinativ – în cazul în care se dorește acest lucru, firește.
• Tocarea și împrăștierea pe sol a resturilor vegetale (mulcirea) sunt importante atât pentru reducerea evaporării apei cât și pentru aportul de materie organică pentru creșterea fertilității solului.
• Folosirea îngrășămintelor organice și a lucrărilor care contribuie la creșterea calității și fertilității solului,
• Crearea de perdele forestiere de protecție, care formează un microclimat favorabil, opresc vânturile care usucă solul, rețin zăpada și contribuie la menținerea umidității în sol.
• Irigarea, pentru cei mai norocoși care au la îndemână sisteme de irigare. Aceasta trebuie făcută în mod rațional, fără exagerare, care poate duce la sărăturarea și scăderea fertilității solului. Probabil, repararea și întreținerea sistemelor de irigații existente, poate un parteneriat pentru construirea altora noi, întreținerea canalelor trebuie să devină o preocupare de moment a fermierilor, până la realizarea sistemelor de irigații la nivel național. De exemplu, NHR Agropartners colaborează cu doi producători pentru a oferi soluții integrate pentru sisteme de irigații și suntem oricând la dispoziția fermierilor pentru a lucra împreună în găsirea celei mai bune soluții pentru aceștia.
• În cazul în care nu se înlocuiește arătura, nivelarea și tăvălugirea arăturii sunt esențiale pentru acumularea, reducerea evaporării și păstrarea apei în sol. Tăvălugirea după semănat mărește contactul între semințe și sol, îmbunătățind germinarea și elimină aerul din stratul superficial al solului care poate favoriza evaporarea apei. Tăvălugirea de primăvară ajută la spargerea crustei și la realizarea contactului mai bun între rădăcinile plantelor și sol, mai ales la culturile „descălțate“ datorită eroziunii eoliene sau prin scurgerea apei din ploi sau din topirea zăpezii.

„Fermierii trebuie să găsească soluțiile optime care se pretează cel mai bine condițiilor specifice din ferma lor și să aibă curajul de a încerca soluții verificate atât în România cât și în alte țări și care se aplică de zeci de ani în diferite zone ale lumii. Suntem convinși că agricultura își va schimba fața și tehnologiile trebuie adaptate noilor condiții din ce în ce mai aspre“, explică dr. ing. Florin Neacșu, director general adjunct al NHR Agropartners.

Simona Nicole DAVID

Desele schimbări climatice au făcut ca factorul apă să devină determinant în nivelul și calitatea producției agricole. De aceea, trebuie urmărit să păstrăm cu grijă fiecare picătură din apa acumulată în sol.

Căile prin care apa poate ieși din sol sunt:

• Consumul productiv în procesul de transpirație al plantelor agricole, care și el poate fi raționalizat.
• Consumul neproductiv, de către buruieni, care au consumul specific (cantitatea de apă necesară pentru a forma 1 kg de substanță uscată) de 2-4 ori mai mare decât al plantelor de cultură, motiv pentru care ele trebuie reduse până la pragul economic de dăunare (PED).
• Pierderi prin evaporare la suprafața solului care pot depăși 30-50% din precipitațiile căzute.
• Plantele de cultură pot consuma în procesul de transpirație 70-90% din apa acumulată în sol, iar 10-30% se pierde prin evaporare.

Trebuie găsite mijloacele de reducere a consumului de apă prin transpirație fără a diminua semnificativ nivelul producției.

Asemenea mijloace au în vedere:

• Folosirea culturilor cu consum specific mai mic. De exemplu, meiul are 293, sorgul – 322, porumbul – 368 față de floarea-soarelui – 600, cartoful – 636, inul – 905 etc. Grâul are consumul de 513, însă, fiind cultură de toamnă poate ajunge la maturitate cu apa acumulată în sol în perioada de toamnă-iarnă înainte de apariția secetei și arșiței.
• În cadrul speciilor alese se vor folosi soiurile (hibrizii) cu perioada de vegetație mai scurtă. De exemplu, la porumb există hibrizi din grupa 90-100, dar și din grupa 600-800 care au perioada de vegetație cu 50-60 zile mai lungă.
• Sunt indicate culturile prevăzute cu strat de ceară, cu peri care au consum de apă mai mic.
• Plantele cu poziția frunzelor apropiată de verticală care primesc mai puțină lumină, se încălzesc și transpiră mai puțin.
• Plantele cu suprafața foliară redusă și mai puține stomate.
• Printr-o fertilizare corectă, echilibrată, plantele își pot satisface necesarul de hrană cu mai puțină apă.
• Culturile bine încheiate, fără goluri, mențin o atmosferă relativă umedă, contribuind la reducerea transpirației.
• Ideal ar fi să existe perdele forestiere de protecție care au capacitatea de a acumula și păstra mai multă apă în sol.

• Reducerea gradului de îmburuienare, însă este de dorit să se realizeze fără prea multe chimicale, prin măsuri agrotehnice.

• Pierderile de apă prin expunerea la suprafața solului depinde de următorii factori:

• Deficitul de saturație din atmosferă.
• Vântul cald și uscat poate crește de 10-20 ori evaporarea apei din sol.
• Expoziția terenului spre sud sporește încălzirea și evaporarea apei.
• Gradul de denivelare a solului, evaporarea apei crește proporțional cu suprafața expusă atmosferei.
• Textura și structura solului, prezența capilarelor favorizează ridicarea apei spre suprafața solului și evaporarea ei.
• Când concentrația soluției solului este mai mare se reduce evaporarea apei din sol.

Prin urmare, evaporarea apei la suprafața solului poate fi diminuată când solul este mărunțit și nivelat, eventual cu un strat de mulci din resturi vegetale sau mulci natural existent în solurile bine structurate ce mențin în stratul superficial o atmosferă bogată în vapori care împiedică ridicarea apei spre suprafață.

Prof. dr. ing. Vasile POPESCU

Apa a devenit factorul limitativ al producției agricole. Perioadele de secetă sunt tot mai frecvente pe teritoriul țării noastre. Aceasta obligă producătorii agricoli să folosească cele mai eficiente măsuri pentru acumularea și conservarea apei în sol. Sezonul de toamnă-iarnă este cel mai favorabil acestor măsuri.

Principala condiție pentru acumularea apei este ca solul să posede un grad optim de afânare, fără straturi impermeabile, adică să aibă densitatea aparentă de 1,0-1,4 g/cm3, porozitatea totală de 48-60% din care porozitatea capilară 30-36% iar cea necapilară (de aerație) 18-24% și permeabilitatea este socotită bună atunci când, după o ploaie, în 24 de ore umiditatea ajunge la 1 m adâncime. În cazul în care se găsesc straturi impermeabile, acestea trebuie să fie distruse prin lucrări de afânare și scarificare.

Nu este indicată nicio afânare prea mare deoarece permite circulația aerului prin sol care antrenează și elimină apa prin evaporare și, totodată, intensifică mineralizarea humusului cu eliberarea de substanțe nutritive care sunt levigate.

Este foarte important ca solul să posede structură glomerulară care permite infiltrarea și conservarea apei în zona creștereii plantelor. De aceea este necesar ca la intrarea în iarnă solul să fie afânat, mărunțit și nivelat, capabil să înmagazineze fiecare picătură de apă provenită din precipitații.

Capacitatea maximă pentru apă a solului este de 59% pe solul afânat, 46% pe cel așezat și 38% pe solul tasat-compactat. Se apreciază că atunci când pe adâncimea 0,90 cm solul a înmagazinat 100-150 mm apă poate rezista una-două luni la secetă.

De menționat că materia organică din sol are capacitatea de a reține cu 20% mai multă apă, iar humusul poate reține de 4-5 ori mai mult. Capacitatea de apă utilă pe stratul 0-100 cm este insuficientă când este sub 600 mc/ha, este mică la 1.000-1.400 mc/ha și este mare la 1.700-2.000 mc/hectar.

O experiență a prof. Berca cu grâu de toamnă demonstrează că într-un an secetos, când nu s-a ocupat pe perioada de iarnă de acumularea apei în sol, producția de grâu a fost de 700 kg/ha, iar în parcela în care s-au luat măsuri de acumulare a apei s-au obținut 3.700 kg/hectar.

Este la îndemâna fiecărui cultivator să folosească toate mijloacele pentru a acumula cât mai multă apă în sol.

Măsurile necesare pentru a acumula cât mai multă apă în sol se referă la:

• realizarea de valuri de zăpadă, cu pluguri speciale, distanțate la 10-15 metri și perpendiculare pe direcția vântului dominant;
• ziduri din baloți de paie sau calupuri din zăpadă distanțate la 12-15 metri;
• montat parazăpezi care, după ce au fost îngropate 2/3 în zăpadă, se scot și se fixează pe altă poziție la 20-25 metri;
• perdele din 2-3 rânduri de tulpini de porumb, sorg, floarea-soarelui, cânepă distanțate la 20-25 metri;
• pe terenurile în pantă se ară cu coame, paralel cu curbele de nivel, coamele având rolul de baraje contra vântului;
• tot pe pante se execută tăvălugirea zăpezii la distanțe de 20 metri;
• pe zona tăvălugită zăpada se topește mai greu și constituie zonă-tampon contra eroziunii pentru apa venită din amonte;
• împrăștiat materiale deschise la culoare (paie, pleavă, rumeguș) pe anumite zone care întârzie cu o săptămână topirea zăpezii;
• în ultima perioadă se folosesc „culturile verzi“ care au rol important în conservarea apei și reținerea zăpezii;
• cele mai bune ar fi perdelele forestiere de protecție care reduc viteza vântului cu 30% și pierderile de apă prin evaporare cu 20-45%, asigură depunerea zăpezii în strat uniform și fiecare strat de 10 cm zăpadă asigură 300 mc/ha apă.

Prof. dr. ing. Vasile POPESCU

Apa, în condițiile schimbărilor climatice și a frecvenței tot mai mari a secetei pe teritoriul țării noastre, a devenit factorul decisiv al producțiilor agricole. În buna gestionare a apei provenite din precipitații lucrările solului au un rol important prin asigurarea gradului de afânare care să realizeze o bună înmagazinare și conservare a apei.

Pierderile de apă din sol pot avea loc în următoarele situații:

• când solul este tasat-compactat și deține vase capilare fine până la suprafața solului, prin care are loc ascensiunea apei și pierderea ei prin evaporare la suprafața solului;
• când solul este prea afânat, bolovănos, se intensifică circulația aerului (bolovanii măresc de 2-3 ori suprafața de evaporare), aer care antrenează apa din sol și o elimină;
• când terenul este denivelat și expune o suprafață mărită atmosferei, pierderile prin evaporare vor fi proporționale cu suprafața expusă (în medie cresc cu 30-50%);
• cresc pierderile în funcție de gradul de îmburuienare.

Sarcina agricultorilor este să găsească mijloace pentru limitarea acestor pierderi și acestea se găsesc în fiecare lucrare a solului astfel:

• lucrarea de dezmiriștit trebuie să se efectueze imediat după trecerea combinei, când terenul mai păstrează o anumită umiditate. Resturile vegetale tocate de combină și împrăștiate uniform pe teren, prin trecerea grapei cu discuri, care lucrează la 8-10-12 cm adâncime, continuă mărunțirea și amestecarea lor cu stratul superficial al solului, făcând un fel de mulci care facilitează înconjurarea în sol a apei provenite din precipitații și împiedică pierderea ei prin evaporare. La determinările efectuate în toamnă s-a găsit 19,5% în parcela dezmiriștită și 11% în cea nedezmiriștită;
• lucrarea de arat are un rol important în creșterea capacității de înmagazinare a apei în sol. În cadrul rotației culturilor are loc variația adâncimii arăturii, prevenindu-se astfel formarea straturilor impermeabile. Plugul lucrează în mod obligatoriu în agregat cu grapa stelată care are rolul de mărunțire, nivelare și o ușoară așezare a solului, reducând astfel pierderile de apă prin evaporare. În cazul când se lucrează cu pluguri reversibile care nu sunt prevăzute cu dispozitiv pentru grapă, este obligatoriu ca imediat sau cel târziu a doua zi să se efectueze o lucrare de grăpat.

La determinările de umiditate, în parcelele corect arate în vară s-au găsit 800 tone de apă în plus față de terenul nearat.

• lucrarea de pregătire a patului germinativ, în special pentru culturile de primăvară, trebuie să se efectueze numai până la adâncimea de semănat și cu organe active care nu răscolesc solul. Terenul corect pregătit din toamnă, în primăvară se zvântă cu 7-10 zile mai devreme și pentru culturile cu semințe mici, din urgența I, se poate intra direct la semănat, fără pregătirea patului germinativ, evitând pierderile de apă.

Dacă încep să apară buruienile anuale, se va trece cu grapa cu colți sau cu sapa rotativă care distruge buruienile în curs de răsărire sau abia răsărite, situație în care se pot pierde până la 3 mm de apă din sol.

În cazul folosirii combinatorului, printr-o singură trecere, până la nivelul de încorporare a seminței, se pot pierde până la 6,2 mm din apă.

În niciun caz nu trebuie folosită grapa cu discuri care vântură solul la adâncime mai mare, provocând pierderi de 12,8 până la 28 mm din apa din sol.;

• lucrarea de prășit contribuie la reducerea pierderilor de apă prin combaterea buruienilor și prin evaporare la suprafața solului. Este indicat ca organele active (cuțitele) ale cultivatorului să fie cât mai plate pentru a nu răscoli solul și să fie cât mai bine ascuțite pentru a nu tăia buruienile pe dedesubt, la mică adâncime. Prin aceasta se întrerupe capilaritatea , iar buruienile rămase la suprafața solului constituie un strat izolator, un fel de mulci care împiedică evaporarea apei.

Determinările de umiditate efectuate în luna mai au înregistrat pierderi mari de apă prin evaporare de 4,9 mm/zi în parcela neprășită și 1,8 mm/zi în cea prășită.

Este la îndemâna fiecărui agricultor ca, prin lucrări în perioada optimă și de bună calitate, să asigure înmagazinarea în sol a întregii cantități de apă provenită din precipitații și să împiedice  pierderea ei prin infiltrare în adâncime, peste nivelul de creștere a sistemului radicular al plantelor, prin scurgeri la suprafața solului, greu permeabil, și prin evaporare la suprafața solului, fără strat izolator și mai ales prin consumul de către buruieni.

Prof. dr. ing Vasile POPESCU

Este cunoscut și verificat de-a lungul timpului faptul că reușita culturilor de primăvară este condiționată de pregătirea terenului din toamnă. Cu atât mai mult se impune această cerință pe măsură ce procesul schimbărilor climatice este tot mai frecvent. Nivelul și calitatea recoltelor la culturile din urgența I sunt determinate de calitatea pregătirii patului germinativ și a semănatului în epoca optimă.

Cum se pregătește terenul în toamnă

Se cunoaște că primăverile în țara noastră, în special în Câmpia Română, sunt secetoase și cu vânturi uscate care provoacă mari pierderi de apă din rezerva solului. Culturile de primăvară, în special cele din urgența I (grâu, orz, ovăz de primăvară, mazăre, lucernă, linte, bob, năut, lupin, muștar, in, sfeclă de zahăr etc.) pretind la semănat ca solul să aibă conținut ridicat de apă și se mulțumesc cu temperaturi reduse de 1-2 grade Celsius până la 3-4 grade Celsius. De aceea trebuie să fie însămânțate foarte timpuriu.

Realizarea acestei cerințe este condiționată de pregătirea terenului din toamnă. Culturile respective trebuie considerate culturi de toamnă din punctul de vedere al pregătirii terenului. În situația în care, la intrarea în iarnă, terenul este arat, dar are bolovani și denivelări, trebuie urmărit ca în prima fereastră a iernii, după ce au avut loc câteva fenomene de îngheț-dezgheț și bolovanii se sfărâmă ușor, să se treacă cu grapa cu discuri prevăzută în spate cu grapă-tăvălug care poate realiza o bună mărunțire și nivelare a solului. Ulterior, mai cad precipitații, mai au loc fenomene de îngheț-dezgheț care asigură refacerea rezervei de apă din sol și o bună afânare, mărunțire și nivelare.

Condiții pentru semănat

Terenul astfel pregătit se zvântă cu 7-10 zile mai devreme, putându-se intra la semănat chiar în mustul zăpezii. Semințele mici care se încorporează în sol la adâncimea de 2-3 cm se pot semăna direct, fără o prealabilă pregătire a patului germinativ deoarece brăzdarele semănătorilor pot pătrunde ușor în solul afânat la această adâncime. Important este ca sămânța să fie plasată pe un substrat așezat, cu densitate aparentă (Da) 1,3/cmᶟ pentru a asigura aportul capilar al apei la nivelul seminței, iar deasupra solul să fie mai afânat, cu Da 1-1,1g/cmᶟ, pentru a favoriza pătrunderea aerului și a căldurii și a ușura răsărirea plantelor. Semănatul realizat în astfel de condiții asigură o germinare explozivă și uniformă, cu plante viguroase care pot lupta ușor cu buruienile. Dacă după răsărire apar perioade cu temperaturi negative de -4 grade Celsius sau -6 grade Celsius, aceastea sunt suportate ușor de tinerele plante, dar este important că ele își parcurg prima parte a perioadei de vegetație la temperaturi moderate și evită o bună parte din perioada de secetă și arșiță. Pentru culturile însămânțate mai adânc (mazăre, sfeclă de zahăr, năut, lupin etc.) patul germinativ se pregătește numai cu combinatorul, corect reglat, care să afâneze solul uniform numai până la adâncimea de încorporare a seminței.

• Asigurând o bună rezervă de apă în sol, în terenul pregătit din toamnă, se pot realiza semănatul culturilor din urgența I în mustul zăpezii, se pot realiza producții profitabile și în anii dificili din punct de vedere climatic.

• În niciun caz nu trebuie folosită grapa cu discuri la lucrările solului în primăvară. Aceasta răscolește solul cu mari pierderi de apă care pot echivala cu o ploaie de 15 l/m². Totodată, lucrează la adâncime mai mare, greu de controlat, fără posibilitatea de a asigura acel „pat tare“ pe care se așază sămânța. O lucrare cu grapa cu discuri primăvara a dus la reducerea densității culturii la sfecla de zahăr cu 30%.

Prof.dr. ing Vasile POPESCU

Este cunoscut rolul determinat al apei în nivelul și calitatea recoltelor. Referindu-ne la culturile de primăvară, criteriul principal în stabilirea tehnologiilor de cultură trebuie să îl reprezinte cantitatea de apă existentă în sol în momentul semănatului.

Se va avea în vedere că 1 mm de apă din rezerva solului este echivalent cu 2-3 mm precipitații căzute în perioada de vegetație. Schimbările climatice tot mai evidente și frecvente anilor secetoși ne obligă ca în stabilirea tehnologiilor de cultură să pornim de la ideea unui regim pluviometric deficitar.

Principalele verigi tehnologice avute în vedere în aceste condiții sunt:

• Epoca de semănat: aceasta se stabilește mai devreme, în cazul deficitului de umiditate, iar semănatul se execută mai adânc pentru a pune sămânța în contact cu stratul de sol mai umed.
• Adâncimea de pregătire a patului germinativ va fi redusă pentru a evita pierderile de apă prin evaporare, iar brăzdarele semănătorii se vor egala pentru a pătrunde puțin mai adânc, într-un sol așezat cu densitate aparentă (Da) 1,3 mg/cmᶟ, cu posibilități de ascensiune capilară a apei la nivelul seminței.

• Speciile de plante cultivate vor fi cele care suportă mai ușor deficitul hidric. Se au în vedere sorgul, meiul, șofrănelul, năutul etc. De exemplu, floarea-soarelui realizează 3,4 substanță uscată la 1 litru de apă consumat, iar sorgul realizează 6,6 g. Porumbul realizează producții de 2-3 kg la 1 mm apă, iar meiul realizează 8-11 kg/la 1 mm apă consumată.

• Alegerea soiurilor (hibrizilor) se face ținând seama de perioada de vegetație cât mai scurtă, de sistemul radicular bine dezvoltat, de ritmul de creștere mai rapid, de consumul specific mai mic, astfel încât cu apa existentă în sol să ajungă la maturitate înainte de apariția arșiței și secetei puternice.
• Stabilirea densității plantelor astfel încât să se asigure un indice optim al suprafeței foliare care să realizeze fotosinteză corespunzătoare unei producții agricole maxime. La primul, de exemplu, la 30.000 plante/ha se realizează 1,8,1,9 m frunze pe 1 m² și poate capta 90% din energia solară. Depășirea acestei densități se face numai atunci când se asigură apa și hrana corespunzătoare. Creșterea densității de la 30.000 la 50.000 plante/ha necesită un consum suplimentar de 200 mᶟ/ ha apă. Altfel, crește sterilitatea știuleților care, în condiții de secetă, ajunge la 38-44%, față de 2-8% în condiții de irigare.
• Fertilizarea cu azot se va corela direct cu rezerva de apă existentă în sol. Pentru toate culturile agricole sunt stabilite dozele optime de azot pentru un anumit nivel de producție. Aceste doze se vor corecta în fiecare an în funcție de rezerva de apă din sol. Pentru fiecare 10 mm apă acumulată în plus față de normalul zonei se vor aplica 3 kg/ha azot în plus și se va diminua doza de azot cu 5 kg/ha pentru fiecare

10 mm apă în minus. Când cursul perioadei de vegetație cad precipitații suficiente se vor administra cantități suplimentare de azot.

Doza de azot se mai corectează și după nivelul la care se găsește umiditatea în sol:

• când umiditatea a ajuns până la 60 cm se aplică 50% din doza optimă;
• când umiditatea a ajuns până la 90 cm se aplică 75% din doza optimă;
• când umiditatea a ajuns până la 120 cm se aplică 100% din doza optimă;
• când umiditatea a ajuns până la 150 cm se aplică 125-150% din doza optimă;
• O valorificare mai eficientă a rezervei de apă din sol se poate realiza și prin aplicarea îngrășămintelor foliare.

Astfel, aplicarea de Lithovit obținut prin măcinarea dolomitei accelerează metabolismul și fotosinteza, încetinește respirația deoarece se închid stomatele și se reduce necesarul de apă la porumb cu până la 50%.

• la aplicarea erbicidelor se va avea în vedere că eficacitatea acestora este condiționată de starea de umiditate a solului. Dacă în momentul semănatului solul are suficientă umiditate, erbicidele nevolatile se vor aplica imediat după semănat la suprafața solului.

În situația în care solul este uscat la suprafață, erbicidele respective se vor aplica la pregătirea patului germinativ și se vor încorpora în stratul de sol în care găsesc umiditate.

• prașilele pe solurile cu deficit de umiditate se vor efectua cât mai superficial pentru a nu răscoli solul și a evita pierderea puținei ape existente în sol. Este necesar să se efectueze mai multe prașile pentru distrugerea buruienilor mari consumatoare de apă și pentru astuparea crăpăturilor prin care cresc pierderile de apă prin evaporare. Prin lucrarea de prășit, corect executată, se realizează un strat izolator la suprafața solului care împiedică pierderile de apă;
• combaterea bolilor și dăunătorilor urmărește menținerea aparatului foliar intact și tulpinile fără leziuni prin care ar putea crește pierderile de apă. Plantele atacate intră într-un stres general și prin porțiunile atacate crește procesul de transpirație a plantelor, deci și consumul de apă.

Respectând aceste măsuri tehnologice se pot obține producții satisfăcătoare și prevenirea regimului pluviometric deficitar.

Prof. dr. Ing Vasile POPESCU

În perioada de toamnă-iarnă cad cantități importante de precipitații. Solul trebuie să fie pregătit pentru a le acumula și conserva în cantitate cât mai mare. Pentru aceasta solul trebuie să aibă un grad de afânare care să asigure o bună permeabilitate pe adâncimea creșterii și a sistemului radicular.

Nu este indicată nicio afânare prea mare și nici mai adâncă deoarece apa se infiltrează peste nivelul de creștere a rădăcinilor și antrenează substanțele minerale ușor solubile din sol pe care le deplasează în pânza freatică, producând poluarea apei. Solul cu structură glomerulară stabilă răspunde cel mai bine acestor cerințe.

Straturile impermeabile aflate la diferite adâncimi în sol trebuie distruse pentru a nu împiedica infiltrarea apei și creșterea rădăcinilor.

Arătura efectuată an de an la aceeași adâncime creează un strat impermeabil numit talpa plugului (hardpan) care poate fi distrus prin executarea arăturii cu plugul prevăzut cu scormonitori care afânează solul la 10-15 cm sub fundul brazdei.

Dacă un asemenea strat se găsește la 35-40 cm adâncime, el poate fi distrus prin lucrarea cu cizelul. Straturile situate la 50-60 cm pot fi distruse prin executarea lucrării de scarificare.

În același timp, trebuie evitate lucrările solului când este prea uscat deoarece rezultă bolovani mari, greu de sfărâmat, dar nici când este umed pentru că rezultă brazde sub formă de „curele“ care prin uscare se întăresc „beton“. În ambele cazuri pentru mărunțire se folosesc utilaje agresive, prin treceri respectate, care distrug structura solului, îl prăfuiește. Praful rezultat astupă porii solului și împiedică circulația normală a apei și aerului în sol. Apa nu se mai poate infiltra, se scurge la suprafața solului sau băltește, se evaporă, se pierde. După o ploaie, din praful respectiv se formează la suprafața solului o crustă groasă, la fel de greu permeabilă.

Cum se face...

Solul trebuie lucrat numai în intervalul de umiditate optimă care este de 8-30% pe solul nisipos, 15-25% pe solul lutos și un interval foarte scăzut, 18-20%, pe solul argilos. Capacitatea maximă pentru apă a unui sol cultivat este de 59% pe terenul afânat, 46% pe terenul așezat și 38% pe terenul tasat-compactat.

Când pe stratul de până la 90 cm adâncime solul a înmagazinat 100-150 mm apă poate rezista 1-2 luni la secetă. Solul se consideră că are o permeabilitate corespunzătoare atunci când după o ploaie, în 24 ore, umiditatea ajunge la 100 cm adâncime.

Pentru a asigura acumularea în sol a unor cantități cât mai mari de apă este necesar ca în perioada de iarnă să fie luate următoarele măsuri:

• Executarea valurilor de zăpadă cu pluguri speciale care se deplasează perpendicular pe direcția vântului principal și distanțate la 12-15 m.
• Realizarea unor ziduri din baloți de paie sau calupuri de zăpadă așezați la 1 m distanță unul față de celălalt și la 12-15 m între ziduri.
• Realizarea de perdele din câte 2-4 rânduri de tulpini netăiate de porumb, sorg, floarea-soarelui, cânepă etc. distanțate la 20-25 m și cât mai perpendiculare pe direcția vântului principal.
• Montarea de parazăpezi asemănătoare celor de la drumuri, căi ferate. Acestea, după ce s-a depus stratul de zăpadă pe 2/3 din înălțimea lor, se mută pe altă poziție la 20-25 m.
• Executarea de arături cu coame, arături în spinări, de-a lungul curbelor de nivel care au rolul de reținere a zăpezii și de a împiedica eroziunea solului.
• Pe terenurile în pantă se tăvălugește zăpada paralel cu curbele de nivel și la distanțe de câte 20 m. Pe zonele tăvălugite zăpada se topește mai greu și stopează scurgerea apei la vale.
• Pe stratul de zăpadă se împrăștie materiale de culoare deschisă (paie, pleavă, rumeguș) care întârzie cu o săptămână topirea zăpezii, facilitând infiltrarea apei în sol. Prin această măsură a crescut rezerva de apă din sol cu 36 mm.
• În ultimul timp se folosesc culturile verzi care pot acumula 97% din precipitații și se evită spulberarea zăpezii.
• Cele mai indicate sunt perdelele forestiere de protecție care reduc viteza vântului și asigură strat uniform de zăpadă. În Câmpia Bărăganului, în spațiul dintre perdele s-a măsurat un strat de zăpadă de 50-60 cm, pe când în câmp deschis de 15 cm. De menționat că fiecare strat de 10 cm de zăpadă asigură 300 m3/ha apă și că 1 mm de apă acumulată în sezonul rece este echivalent cu 2-3 mm din perioada de vegetație.

Starea de aprovizionare a solului cu apă se poate urmări în tabelul de mai jos.

Solul poate înmagazina în perioada octombrie-martie 160-240 mm de apă, din care ușor accesibilă plantelor este 100-120 mm.

Materia organică din sol are capacitatea de a înmagazina cu 20% mai multă apă, iar humusul reține de 4-6 ori mai multă apă, întârziind cu 2 săptămâni efectele secetei.

Prin urmare, există o multitudine de posibilități la îndemâna agricultorilor pentru a asigura rezerve mari de apă în sol în sezonul rece.

Prof. dr. ing. Vasile POPESCU

În condițiile frecventelor schimbări climatice, apa din sol constituie factorul decisiv al realizării nivelului și calității recoltelor. În astfel de condiții, reușita și gradul de profesionalism al fiecărui agricultor sunt evidențiate de modul cum a putut să gestioneze acumularea și conservarea apei în sol. Ne referim la zonele fără irigații care cuprind majoritatea suprafețelor agricole. Aceasta presupune ca solul să se mențină în permanență ca un burete care înmagazinează fiecare picătură de apă din precipitații și limitează la minimum pierderile de apă prin diferite căi.

Prezentăm principalele mijloace prin care se poate dirija regimul de apă din sol:

• Sistemul de lucrări aplicate solului în vederea creșterii porozității și permeabilității prin desființarea straturilor impermeabile aflate la diferite adâncimi din sol. Se urmărește ca pe profilul de până la adâncimea de 100-150 cm să se poată înmagazina apă, adică pe stratul în care se dezvoltă sistemul radicular al culturilor agricole.

Importante nu sunt numai măsurile de acumulare a apei ci, în egală măsură, căile prin care se pot reduce pierderile de apă. Terenul trebuie menținut bine nivelat. Pierderile de apă cresc cu cca 30% pe terenul denivelat în funcție de suprafața expusă la soare și vânt. În primăvară terenul nu trebuie răscolit cu grapa cu discuri când pierderile de apă pot ajunge la 28-29% și să se însămânțeze direct, în terenul pregătit din toamnă, mai ales culturile din urgența I. Când este necesar, pregătirea patului germinativ se efectuează numai cu combinatorul, bine reglat și printr-o singură trecere, până la adâncimea de încorporare a seminței, caz în care pierderile de apă se situează sub 5-6%.

Efect important în reducerea pierderilor de apă prin evaporare la suprafața solului are operația de mulcire care,

totodată, împiedică și îmburuienarea culturilor agricole. La plantele prășitoare, aplicarea lucrării de prășit contribuie la distrugerea crustei și a buruienilor, astupă crăpăturile și, în final, reduce pierderea apei din sol.

De exemplu, la cultura porumbului în luna mai s-au pierdut 1,8 mm/zi apă în parcela prășită și 4,9 mm/zi în cea neprășită.

• Ameliorarea structurii solului prin care se asigură o porozitate și permeabilitate optime se obține printr-o corectă fertilizare organo-minerală, prin valorificarea tuturor resturilor vegetale, prin aplicarea de amendamente acolo unde este necesar și prin folosirea în asolament a culturilor de graminee și leguminoase perene.

La fel de importante sunt măsurile de evitare a distrugerii structurii solului prin lucrări la umiditate necorespunzătoare cu utilaje care provoacă prăfuirea solului (grapa rotativă).

Se va avea în vedere că materia organică din sol are capacitatea de a reține cu 20% mai multă apă, iar humusul poate reține de 5-6 ori mai multă apă, întârziind cu două săptămâni efectele secetei.

• Rotația culturilor asigură dirijarea regimului de apă din sol prin aceea că, după culturile cu înrădăcinare adâncă, urmează culturi cu înrădăcinare superficială care folosesc apa din alt strat al solului care nu a fost epuizat de cultura premergătoare.
• Alegerea speciilor și soiurilor (hibrizilor) cultivați în funcție de zonă, de rezerva de apă din sol și de prognoza evoluțiilor precipitațiilor în perioada următoare. În condiții de secetă se vor prefera culturi mai rezistente precum sorgul, meiul, șofrănelul, năutul etc. care pot asigura producții satisfăcătoare și în anii mai dificili. Acestea au coeficientul de transpirație (consumul specific) mai mic, adică pentru a forma 1 kg de substanță uscată consumă: meiul 311 kg de apă, sorgul 322 pe când orzul 534, cartoful 536 și ajunge la in 905 kg de apă.

Consumul specific variază și în funcție de starea de fertilitate a solului. Spre exemplu, grâul fertilizat are consum specific de 349, iar nefertilizat 922, iar la sfecla de zahăr în prealabil fertilizată este 305, iar nefertilizată 522. Dacă floarea-soarelui cu 1 litru de apă consumat realizează 3,4 g substanță uscată, sorgul realizează 6,6 g sau porumbul cu 1 mm apă consumată realizează o producție de 2-3 kg/ha pe când sorgul realizează 11 kg/ha.

Hibrizii de porumb Optimum Aqua Max sunt foarte rezistenți la secetă deoarece au sistemul radicular foarte dezvoltat și ramificat, știuletele este compact, cu pănuși subțiri, boabe de tip dentat și cu inserție adâncă pe un rahis subțire.

• Semănatul în epoca optimă asigură creșterea și dezvoltarea plantelor în lipsa stresului termo-hidric. La semănat se va asigura o densitate a plantelor corespunzătoare rezervei de apă din sol acumulată în perioada de toamnă-iarnă.
• Reducerea gradului de îmburuienare sub pragul economic de dăunare deoarece acestea consumă de 2-3 ori mai multă apă decât plantele de cultură. Aceasta se realizează prin creșterea plantelor de cultură înainte de apariția buruienilor care sunt înăbușite prin prașile și pe cât posibil cu mai puține chimicale.
• Folosirea rațională a îngrășămintelor chimice în funcție de rezerva de apă existentă în sol. Dozele mari de îngrășăminte în condiții de secetă fac ca acestea să nu fie dizolvate și soluția solului foarte concentrată poate provoca fenomenul de exosmoză.
• De aceea, doza de azot va crește la 5 kg/ha când s-au acumulat în sol în plus 10 mm de apă, față de normalul zonei, și scade cu 3 kg/ha pentru fiecare 10 mm în minus.
• Culturile verzi realizează menținerea și îmbunătățirea fertilității solului. Ele asigură valorificarea energiei solare până la sosirea înghețului, producând importante cantități de masă vegetală. Totodată, se asigură protecția solului, valorifică substanțele nutritive ușor solubile din sol a apei provenite din ploi și rețin zăpada care nu mai este spulberată. În final, masa vegetală a plantelor verzi se întoarce în sol, îmbogățindu-l în materie organică.
• Perdelele forestiere de protecție ar fi bine să fie cât mai multe deoarece asigură o bună reglare a regimului de apă din sol. Perdelele forestiere reduc viteza vântului cu 25-50%, reduc transpirația plantelor cu 30% și reduc pierderile de apă prin evaporare cu 20-45%. Au rol important în reținerea zăpezii care nu este spulberată și fiecare strat de 10 cm de zăpadă, prin topire, asigură solului 300 mc/ha de apă. În lipsa perdelelor este necesar să se folosească celelalte mijloace prin care se poate reține zăpada pe teren.

Prof. dr. ing. Vasile POPESCU

Mozaicul tipurilor de sol existent în țara noastră, din care unele au conținut mai ridicat în argilă, iar majoritatea au grad de îmburuienare ridicat, impun ca fermierul să se orienteze foarte bine asupra celui mai adecvat sistem de lucrare a solului.

Marele agronom Gh. Ionescu-Șișești spunea: „Lucrarea rațională a solului nu este numai o știință, ci și o artă pe care ajungem să o stăpânim numai dacă iubim obiectul.“

Pe suprafețele cu sol mai ușor, luto-nisipos sau lutos și cu grad de îmburuienare mai redus se pot aplica și lucrările minime sau semănatul direct, în teren nelucrat, dacă se dispune de sistema de mașini necesară agriculturii conservative.

Marea majoritate a agricultorilor din țara noastră aplică sistemul convențional de lucrare a solului cu efectuarea arăturii la diferite adâncimi. În mod practic, necesitatea arăturii se apreciază astfel: dacă după o ploaie de 15-20 mm terenul se zvântă în mai puțin de 5 zile nu este necesară arătura, iar dacă necesită mai mult de 8 zile este necesară deoarece terenul nu este suficient de permeabil, de afânat.

Se preferă executarea arăturii deoarece are următoarele avantaje:

• afânează solul și creează un regim optim de apă, aer și căldură favorabil creșterii și dezvoltării plantelor și activității microbiologice din sol;
• încorporează bine îngrășămintele, resturile vegetale și ierbicidele volatile, asigurând o bună eficiență a acestora;
• acumulează și conservă mai multă apă în sol, cu 750-800 m3/ha în plus;
• favorizează eliminarea CO2 care poate deveni toxic și înlocuirea lui cu aer proaspăt, oxigenat;
• asigură o bună înrădăcinare a plantelor pentru a valorifica un volum mai mare de sol și un raport favorabil humificare/ mineralizare;
• contribuie la distrugerea buruienilor, a bolilor și dăunătorilor, reducând necesarul de pesticide;
• terenul pregătit din timp asigură însămânțarea în epoca optimă.

Avantajele menționate sunt valabile atunci când plugul lucrează în agregat cu grapa stelată, la adâncime uniformă, cu brazda bine răsturnată la 135° și suprafața arăturii este uniformă, nivelată, mărunțită și ușor „așezată“ pentru a reduce pierderile de apă prin evaporare și a evita aerisirea puternică cu mineralizarea intensivă a humusului din sol.

Arătura trebuie efectuată când solul are umiditatea optimă (maturitatea fizică), adică conținutul în apă este de 18-20% pe solul argilos, 15-25% pe solul lutos și un interval mai mare, 8-30%, pe solul nisipos.

În asemenea condiții pământul este reavăn, se varsă în urma plugului și se desface după suprafața de contact de minimă coeziune, protejând astfel agregatele structurale. Solul nu se lipește de unelte, opune cea mai mică rezistență la înaintare, nu uzează utilajele și realizează consum redus de combustibil.

În condiții normale se ară până la 20 cm adâncime deoarece la peste 20 cm solul are o afânare naturală.

În condiții de secetă se ară până la adâncimea la care nu ies bolovani.

Arătura mai adâncă diluează materia organică și substanțele minerale din sol, risipind apa.

Arătura pe sol uscat scoate bolovani, iar pe sol umed scoate brazde curate.

În ambele cazuri sunt necesare lucrări repetate pentru mărunțire care provoacă distrugerea structurii și prăfuirea solului, praf care astupă porii solului, împiedicând circulația aerului și a apei care băltește.

Este contraindicată folosirea grapei rotative care macină solul și a tăvălugilor Güttler grei de 3.240 kg, cu discuri de fontă care pisează solul producând praf.

Arătura însă are și dezavantaje:

• produce o aerisire puternică a solului cu mineralizarea materiei organice, a humusului, cu pierderi de apă și de azot prin levigare și volatilizare;
• produce o dereglare a activității microbiologice din sol și a râmelor;
• stratul arat este desprins din mediul său natural și își schimbă caracteristicile;
• este destul de scumpă.

În toamnele secetoase, pentru înființarea culturii de grâu se folosesc:

– arat + discuiri, consum motorină 100%, producția de grâu 100%

– cizel + discuiri, consum motorină 70%, producția de grâu 114%

– discuire, consum motorină 34%, producția de grâu 109-168%

Se alege sistemul cel mai convenabil.

Pe suprafețele cu straturi impermeabile, la diferite adâncimi, se aplică lucrarea cu cizelul până la 35-40 cm și cu scarificatorul până la 50-70 cm.

Din cele de mai sus rezultă necesitatea ca fermierul să analizeze temeinic situația concretă în care se găsește solul în momentul respectiv și să stabilească, cu discernământ, ce fel de lucrări să efectueze.

Prof. dr. ing. Vasile POPESCU

În această perioadă probabil că cei mai mulți dintre fermierii care se ocupă de cultura mare sunt cu ochii pe semănăturile de primăvară. Deja porumbul ar trebui să fi răsărit, mai ales după ce am avut norocul de a avea parte și de ploile de la jumătatea lunii aprilie. Destul de curând vor urma erbicidarea și, eventual, fertilizarea fazială. Pentru a veni în sprijinul cititorilor noștri, publicăm o scurtă sinteză a experiențelor unor membri AIDER din anul trecut.

Densitățile mari s-au dovedit eficiente

Așa cum am mai spus, AIDER înseamnă „agricultură integrată durabilă economic rentabilă“. Obiectivul membrilor acestei organizații este să practice o agricultură cu un impact minim asupra mediului, dar cu rezultate economice cât mai bune. Mulți dintre ei practică o agricultură ecologică. Începând de anul trecut au început să își împărtășească între ei experiențele. Dintre ele am preluat și noi câteva povești.

Unul dintre fermierii din județul Iași a ales să folosească hibridul de porumb Turda 201. Semănatul s-a făcut în a treia decadă a lui aprilie, cu o densitate de 69.000 plante/ha. Pentru fertilizare s-a folosit un îngrășământ pe bază de fosfor la pregătirea patului germinativ și NPK 20:20:0 la semănat. Cu ocazia prășitului s-a mai aplicat și o fertilizare cu uree. Ca erbicide și insecticide s-au folosit isoxaflutol, tiencarbazon metil, ciprosulfamide și acetamiprid, aplicate postemergent timpuriu. În condițiile unor precipitații însumând 200 litri/m², căzute în doar zece zile, la sfârșitul lunii iulie, s-a realizat o producție medie de 7,5 t/ha.

În județul Ilfov producția a fost semnificativ mai mare, respectiv 9,85 t/ha. Materialul genetic utilizat a fost P 9911, cu o densitate de 70.000 plante/ha, semănat tot în a treia decadă a lunii aprilie. Pentru fertilizare s-au utilizat NPK și uree. Erbicidarea a fost făcută cu nicosulfuron, rimsulfuron și mezotrione. Împotriva insectelor s-a utilizat lambda-cihalotrin. Este de remarcat că pe unele sole producția a urcat până la 12,3 t/ha. Costul total al culturii a fost de 1.990 lei/ha.

În Călărași, apa a făcut diferența

Nu departe, în Călărași, costul producției a fost doar cu 69 de lei mai mic, respectiv 1.931 lei/ha. Fermierul a ales hibridul DKC 4590, pe care l-a semănat cu o densitate de 65.000 plante/ha. În prealabil, în toamnă, înființase și un covor vegetal, alcătuit din măzăriche și secară. Erbicidarea terenului a fost făcută cu glifosat, înainte de semănat, în a treia decadă a lunii aprilie. A urmat o fertilizare cu MAP, la semănat. În a doua decadă a lunii mai s-a mai făcut o erbicidare cu un amestec de acid 2,4D și dicamba. După aceea, în a treia decadă a lui mai, s-a făcut încă o fertilizare cu uree. Apoi, pentru că situația a cerut-o, a urmat încă o erbicidare, cu tembotrione și isoxadifen-etil. Cu aceeași ocazie s-a aplicat și un supliment de fertilizare cu zinc. În ciuda tehnologiei complexe, producția medie a fost de numai 4,61 t/ha, cu zone de maximum 6,32 t/ha. Probabil că unul dintre motive a fost și lipsa precipitațiilor, care abia au ajuns să însumeze 216 mm. Că nu a fost o greșeală a fermierului o confirmă și bilanțul asemănător al unei alte exploatații din același județ. Acolo s-a preferat hibridul Herculi, semănat cu o densitate de 70.000 plante/ha în a doua decadă a lunii aprilie. Pentru fertilizare s-au folosit azotat de amoniu microgranulat și NPK 20:20:0.

S-au făcut două erbicidări. Prima dintre ele cu glifosat, preemergent, și o a doua în stadiul de 4-6 frunze, cu bromoxynil și terbutilazină, în combinație cu nicosulfuron. Costul total al culturii a fost de 2.096 lei/ha, dar producția medie a fost de numai 4 t/ha, cu unele sole unde a ajuns la 6 t/ha. Dar precipitațiile nu au depășit 216 mm, în condițiile în care de la topirea zăpezii și până pe 10 iulie nu a plouat deloc. Apoi, precipitațiile din iulie au favorizat o dezvoltare aproape imposibil de controlat a buruienilor.

Că apa face diferența a demonstrat un alt fermier din Călărași, care a beneficiat de irigații. Folosind hibridul PO 937, semănat foarte dens – 80.000 plante/ha, a reușit să obțină o medie de producție de 12 t/ha. Pentru fertilizare a folosit gunoi de pasăre, aplicat la arat, NPK la trecerea cu combinatorul și, ca biostimulator, azotat de amoniu microgranulat, în fenofaza de 6-8 frunze. Pentru erbicidare a folosit un amestec de florasulam cu 2,4 D EHE și nicosulfuron. Dar soluția magică s-a dovedit a fi apa. S-a irigat prin picurare, de la stadiul de 10 frunze până la înflorire. Cantitatea de apă a fost de 50 l/m². Acesteia i s-au adăugat cei 277 litri proveniți de la ploile care au început la momentul înfloririi. Costul total al culturii a fost de 2.895 lei/ha, dar este evident că plusul de producție a acoperit cu vârf și îndesat cheltuiala!

Și totuși, se poate și cu apă puțină!

Un fermier din județul vecin, Ialomița, a avut de-a face cu o situație și mai dramatică decât colegii săi din Călărași. În tot sezonul precipitațiile abia au ajuns să însumeze 97 l/m². La semănat a folosit hibridul Cobalt, semănat cu o densitate de 85.000 plante/ha (!), în prima decadă a lunii aprilie. În toamnă, fermierul a fertilizat cu azotat de amoniu, înainte de discuire. La semănat a adăugat DAP 18:46. După semănat a erbicidat cu un amestec de isoxaflutol, tiencarbazon-etil și ciprosulfamide. Până la faza de patru frunze a aplicat și două tratamente cu insecticide pe bază de cipermetrin. Când s-a ajuns la patru frunze a urmat a doua erbicidare, cu micosulfuron. Apoi a mai urmat o fertilizare cu un îngrășământ foliar. Cu toate aceste tratamente, costul investiției nu a depășit 1.593 lei/ha! Iar producția a fost aproape nesperată, având în vedere condițiile: 9,31 t/ha!

În același județ, Ialomița, un fermier care beneficiază și de posibilitatea de a iriga, a semănat în a treia decadă a lunii aprilie un amestec de Arioza, P 9903 și P 0023. Densitatea a fost de 78.000 plante/ha. În prealabil, în toamnă, pe teren fusese înființat și un covor vegetal alcătuit din ovăz, bob și secară. Înainte de semănat s-a erbicidat cu glifosat. Odată cu sămânța s-au aplicat fertilizanți MAP12:52:0 și APP 6-21 pe rând, sub sămânță. În a treia decadă a lunii aprilie și a doua a lunii mai s-au mai făcut două erbicidări, iar în prima decadă a lui iunie s-a aplicat o fertilizare foliară cu zinc. Prin fertirigare s-a administrat și UAN 32 și tiosulfat. În total, cultura a beneficiat de 260 l/m² din irigație și de alți 290 l/m² din precipitații. Adică un total frumos, de 540 mm. Costul de producția a urcat la 2.745 lei/ha, iar producția la 13,29 t/ha.

Desigur că experiența fermierilor din AIDER este cu mult mai vastă. În acest articol am dorit doar să prezentăm câteva exemple situate la extreme, astfel încât fiecare fermier ce îl va citi să poată cântări mai bine opțiunile pe care le are în continuare.

Alexandru GRIGORIEV

Condițiile climatice din țara noastră îi obligă pe agricultori să ia toate măsurile ca în perioada de toamnă-iarnă să acumuleze maximum de apă în sol pentru a trece cu bine perioada de primăvară care, deseori este secetoasă în majoritatea zonelor agricole.

În sezonul rece cad, de regulă, cantități importante de precipitații și noi trebuie să avem solul pregătit pentru a înmagazina și conserva maximum de apă. În acest scop, solul trebuie să fie ca un burete care înmagazinează și păstrează apa rezultată din precipitații.

Solul nu trebuie să fie nici prea afânat, pentru că prin el circulă aerul care provoacă evaporarea apei și, mai ales, intensifică mineralizarea humusului cu eliberarea de săruri nutritive care sunt levigate. Nu trebuie să fie nici afânat pe adâncime mai mare decât nivelul de creștere a rădăcinilor, pentru că apa se pierde prin infiltrare în adâncime. Cel mai corect este ca solul să aibă o structură glomerulară care permite infiltrarea și păstrarea apei în sol în stratul necesar plantelor.

Solul nu trebuie lucrat decât la umiditatea optimă pentru a nu rezulta bolovani sau „curele“ care, după uscare, se întăresc precum betonul. Acestea, pentru mărunțire, necesită intervenții multiple care sfarmă și prăfuiesc solul, praf care astupă porii solului și nu mai permit infiltrarea apei. Același lucru se întâmplă când se lucrează cu utilaje agresive precum freza și mai ales grapa rotativă care macină solul. În acest caz, apa provenită din precipitații se scurge la suprafața solului, băltește și se evaporă, deci se pierde.

Solul nu trebuie să conțină straturi impermeabile care nu permit infiltrarea apei și stânjenesc creșterea rădăcinilor. Când un astfel de strat se găsește în orizontul arabil (0-30 cm) se poate sfărâma prin executarea arăturii cu plugul prevăzut cu scormonitori care afânează solul, sub fundul brazdei, pe 10-15 cm. Când se găsește la 35-40 cm se lucrează cu cizelul, iar când este mai adânc stratul impermeabil (60-70 cm) se lucrează cu scarificatorul.

Din aceste lucrări solul capătă porozitatea și permeabilitatea corespunzătoare înmagazinării și conservării apei.

Capacitatea maximă pentru apă a unui sol cultivat este de 59% pe teren afânat, 46% pe teren așezat și 38% pe terenul compactat. Când pe adâncimea 0-90 cm solul a înmagazinat 100-150 mm apă poate rezista la 1-2 luni de secetă. Când după o ploaie umiditatea ajunge la 1 m adâncime în 24 ore înseamnă că solul respectiv are permeabilitate corespunzătoare.

De menționat că materia organică din sol are capacitatea de a reține cu 20% mai multă apă, iar humusul reține de 4-6 ori mai multă apă, putând întârzia cu 2 săptămâni efectele secetei.

Când pe stratul 0-100 cm s-au acumulat sub 600 t/ha apă utilă este insuficientă, la 1.000-1.400 t/ha cantitatea este mică, la 1.400-1.700 t/ha este mijlocie, iar la peste 1.700 t/ha este mare.

În aprecierea cantității de apă înmagazinată în sol nu trebuie să ne ghidăm după cantitatea de precipitații căzute, ci trebuie să se analizeze în laborator, după care se calculează cu relația:

U = Ug x Da x H

Ug este procentul de apă din sol rezultat la analiză

Da – densitatea aparentă

H – adâncimea analizată

Ex.: U = 18% x 1,4 g/cm3 x 100 cm = 2.520 m3 (t)/ha

Pentru a asigura acumularea în sol a unor cantități mai mari de apă este necesar ca în perioada de iarnă să se ia următoarele măsuri:

– executarea unor valuri de zăpadă cu plug special la 10-15 m perpendicular pe vântul principal din zonă;

– realizarea unor ziduri din baloți de paie sau calupuri din zăpadă distanțate la 12-15 m;

– pe teren în pantă tăvălugit zăpada la 20 m distanță – paralel cu curbele de nivel. Pe zona tăvălugită se topește mai greu zăpada.

– realizarea unor perdele din câte 2-3 rânduri de tulpini porumb/sorg, cânepă etc. la distanță de 20-25 m între ele.

– montarea unor parazăpezi ca cele de la căile ferate, drumuri; când sunt îngropate 2/3 se mută pe altă poziție la 20-25 m;

– executarea unor arături cu coame, de-a lungul curbelor de nivel, pentru reținerea zăpezii și pentru a împiedica eroziunea solului;

– pe stratul de zăpadă se împrăștie materiale de culoare deschisă (paie, pleavă, rumeguș) care întârzie cu o săptămână topirea zăpezii, facilitând infiltrarea apei în sol;

– în ultimul timp se folosesc „culturile verzi“ care pot acumula peste 97% din precipitații și evită spulberarea zăpezii;

– cele mai indicate ar fi perdelele forestiere de protecție care asigură strat uniform de zăpadă și reduc viteza vântului.

De menționat că fiecare strat de 10 cm de zăpadă asigură 300 m3/ha apă și 1 mm apă acumulată în sezonul rece echivalează cu 2-3 mm din perioada de vegetație. Prin urmare, sunt la îndemâna agricultorilor posibilități multiple pentru acumularea și conservarea apei în sol.

Seceta din primăvara 2018 ne-a demonstrat că cei care au luat asemenea măsuri au trecut cu bine perioada de secetă.

Prof. dr. ing. Vasile POPESCU

Cantitatea de apă existentă în sol, în stratul în care se dezvoltă sistemul radicular al plantelor, poate asigura recolte mai mari sau mai mici în funcție de mai mulți factori și în primul rând de tehnologia de cultură aplicată.

Apa din sol poate fi folosită pentru consum productiv, în procesul de transpirație a plantelor, dar și în consum neproductiv (pierderi), prin evaporare la suprafața solului și prin consumul de către buruieni.

Evaporația apei și volumul de îmburuienare pot fi limitate printr-o tehnologie de cultură adecvată.

Dar și apa destinată consumului productiv, în procesul de transpirație al plantelor, poate fi folosită cu eficiență mai mare dacă se iau măsuri ca:

– menținerea umidității aerului cât mai ridicată prin asigurarea lanurilor compacte, fără goluri, prin perdele de protecție, prin reducerea vitezei vântului;

– folosirea soiurilor (hibrizilor) cu frunze dispuse mai aproape de verticală, prevăzute cu strat de ceară și cu pori care micșorează transpirația;

– realizarea unei fertilizări raționale, echilibrate, care asigură concentrarea sucului celular, reținând astfel mai multă apă.

De exemplu, fertilizarea corectă a porumbului a redus transpirația cu 20-40%. Transpirația este procesul fiziologic prin care plantele elimină în atmosferă apa sub formă de vapori.

Care este rolul transpirației plantelor?

Prin transpirație se intensifică absorbția apei și a sărurilor minerale din sol în plantă. Soluția solului (apa cu sărurile minerale dizolvate în ea) este absorbită de plante, prin procesul de osmoză, deoarece sucul celular al plantelor este mai concentrat decât soluția solului.

Transpirația este motorul care asigură circulația sevei în corpul plantelor, jucând rol de pompă aspiratoare. Totodată, prin transpirație se împiedică supraîncălzirea frunzelor și se reglează temperatura plantelor deoarece pentru transformarea a 1 g, apă în vapori se consumă 536 de calorii, motiv pentru care frunzele au temperatura mai scăzută cu 6-7°C decât temperatura aerului înconjurător.

Transpirația previne creșterea exagerată a turgescenței plantelor care ar influența negativ procesele fiziologice de fotosinteză, respirație, transpirație etc. Când soluția solului este mai concentrată, ca urmare a aplicării îngrășămintelor, cantitatea de apă consumată în procesul de transpirație este mai mică.

Coeficientul de transpirație sau consumul specific reprezintă cantitatea de apă consumată de plante pentru a forma 1 g de substanță uscată. Când nu s-au mai aplicat îngrășăminte, consumul specific este de 1,5-2 ori mai mare, adică planta consumă mai multă apă pentru a forma 1 g de substanță uscată și în condiții de secetă plantele suferă mai mult. Așa, de exemplu, grâul are consumul specific de 928 când nu s-au aplicat îngrășăminte și de 349 când s-a fertilizat.

Consumul specific mediu la diferite culturi este:

Mei – 311       porumb – 368          cartof – 636

Sorg – 322      sfecla zahăr – 397     lucerna – 831

Ce factori influențează transpirația plantelor?

Temperatura influențează transpirația prin aceea că de la energia luminoasă primită de la soare plantele folosesc în procesul de fotosinteză 1-10% care se transformă în energie chimică și este înglobată în substanțele organice sintetizate, iar restul se transformă în căldură, care mărește intensitatea transpirației. Stratul de ceară, porozitatea și alte modificări anatomo morfologice micșorează intensitatea transpirației.

Lumina este importantă deoarece într-o atmosferă saturată cu vapori de apă, în lipsa acesteia, transpirația are loc numai pe seama energiei puse în libertate în procesul de respirație, care ridică temperatura plantelor peste temperatura mediului înconjurător.

În timpul zilei transpirația este de 10-12 ori mai mare decât noaptea. Radiațiile albastru-violet cresc de 1,5 ori intensitatea transpirației față de radiațiile roșii-galbene.

Umiditatea atmosferică influențează transpirația plantelor în sensul că, atunci când umiditatea relativă a aerului este scăzută, crește intensitatea transpirației.

Vântul intensifică transpirația în primul rând prin stomate deoarece sunt înlăturați de vânt vaporii de apă din jurul plantelor.

În funcție de intensitatea vântului, transpirația poate crește de 2-3 ori până la 20 ori.

Prin urmare, cunoscând fenomenul de transpirație al plantelor, respectiv consumul specific de apă al fiecărei culturi, se poate realiza o zonare corectă a plantelor în funcție de rezerva de apă și regimul precipitațiilor.

Prin tehnologii de cultură corect aplicate se pot obține producții agricole ridicate și în anii cu precipitații mai reduse.

Prof. dr. ing. Vasile POPESCU

Revista Lumea Satului nr. 7, 1-15 aprilie 2017 – pag. 16

Creșterea și dezvoltarea plantelor presupun existența unor condiții de vegetație corespunzătoare și ne referim la prezența aerului, căldurii, luminii, apei și substanțelor nutritive.

Aceste condiții au fost numite factori de vegetație, având acțiune hotărâtoare asupra nivelului și calității producției agricole.

Când toți acești factori sunt asigurați în optim se realizează maximum de recoltă. Dar acest deziderat este greu realizabil și mereu câte unul dintre factori se găsește în cantitate mai mică, mai ales apa și substanțele nutritive.

Oamenii de știință, studiind amănunțit acțiunea factorilor de vegetație asupra culturilor agricole, au elaborat anumite legități privind comportarea plantelor față de acești factori.

Astfel, „Legea nesubstituirii și egalității factorilor de vegetație“ demonstrează că toți factorii sunt egali în creșterea și dezvoltarea plantelor și nu se poate înlocui unul cu celălalt.

De asemenea, „Legea factorului limitativ al producției sau legea minimului‟ arată că nivelul producției agricole este hotărât de factorul care se găsește în cantitatea cea mai mică.

Se cunoaște că de-a lungul timpului agricultorii se mulțumeau să introducă sămânța în pământ și, fără nicio altă intervenție, dacă ploua, reușeau să culeagă ceva. Fără ploaie însă nu se putea obține nimic. Rezultă că, dintre toți factorii de vegetație, APA este hotărâtoare în realizarea de recolte.

Fac această afirmație pe baza experienței de peste 70 ani de activitate în agri­cultură. Am trăit faimoasa secetă din anul 1946 când lucram la câmp, ca adolescent, alături de părinți și când într-adevăr, din lipsa apei, totul s-a uscat.

Era imediat după război, când țara era într-o sărăcie cumplită. A apărut această secetă, urmată de o epidemie de tifos, care împreună au secerat multe vieți, în special copii.

Dar de ce este APA atât de importantă și hotărâtoare?

● Apa dizolvă substanțele nutritive din sol împreună cu care formează soluția solului care este absorbită de plante și condusă prin toate țesuturile pe care le hrănește.

● Apa menține multe substanțe din sol în stare disociată, sub formă de ioni, folosiți în nutriția plantelor.

● Apa, având polaritate pronunțată (H+ și OH–), participă la fenomenele de hidratare.

● Este un factor de stabilizare a temperaturii corpului plantelor deoarece în procesul de transpirație, pentru transformarea a 1 g de apă în vapori, se consumă 536 de calorii, scăzând temperatura plantelor.

● Componentele apei (O și H) fac parte din materia organică sintetizată de plante (glucide, protide, lipide ș.a.).

● Apa menține celulele în stare de turgescență, realizând echilibrul mecanic al plantelor.

● Apa participă la fenomenele importante din viața plantelor precum hidroliza, oxidări, reduceri, fotosinteză, asimilații și dezasimilații.

● Apa este factorul care contribuie la legătura plantelor cu mediul exterior.

Reflectând asupra contribuției apei la desfășurarea acestor fenomene, ne dăm seama de ce în lipsa apei totul se usucă.

Care sunt posibilitățile de dirijare a regimului de apă în lipsa irigațiilor?

a) Măsura principală luată de agricultori este ca să facă din sol un organism capabil să înmagazineze întreaga cantitate de apă provenită din precipitații. Aceasta se poate obține prin lucrări raționale care asigură o bună afânare a solului, cu creșterea permeabilității și îmbunătățirea porozității. Totodată, să se asigure o bună conservare a apei în sol, barând toate căile de pierdere neproductivă a apei. Pe stratul 0-120 cm s-au înregistrat pierderi de apă de 835 t/ha pe terenul nearat și de 181 t/ha pe terenul arat în vară.

b) Îmbunătățirea structurii solului prin aplicarea de îngrășăminte organice, a resturilor vegetale, precum și prin asolamente cu sole înierbate care participă împreună la formarea humusului ce favorizează structurarea solului. Îngrășămintele organice au capacitatea de a înmagazina cu 20% mai multă apă, iar humusul reține de 6 ori mai multă apă, întârziind cu două săptămâni seceta.

c) Reducerea pierderilor de apă prin evaporare la suprafața solului, asigurând un teren bine nivelat, prin mulcire și evitat lucrările de răscolire a solului.

d) Prin reducerea gradului de îmburuienare, acestea fiind mari consumatoare de apă.

e) Cultivarea speciilor, a soiurilor (hibrizi) mai precoce, cu consum specific mai mic de apă și care valorifică bine puțina apă existentă în sol. Consumul specific la mei este 311, la sorg 322, pe când la lucernă este 831, iar la inul de ulei 905.

f) Efectuarea semănatului în epoca optimă pentru ca plantele să crească și să se dezvolte normal în primele faze, fără stresul hidric care apare mai târziu, când plantele sunt afectate mai puțin.

g) Totodată, densitatea la semănat să fie corelată cu rezerva de apă existentă în sol și când se prognozează seceta să se asigure densități mai reduse.

h) Când pe stratul 0-90 cm solul a înmagazinat 100-150 mm apă plantele de pe solul respectiv pot rezista la 1-2 luni de secetă.

Așa se explică de ce, chiar în condiții de secetă, cultivatorii care au știut să acumuleze și să păstreze apa în sol au obținut rezultate mulțumitoare.

Prof. dr. ing. Vasile POPESCU

Revista Lumea Satului nr. 5, 1-15 martie 2017 – pag. 12-14