Adama aprilie 2020
update 9 Apr 2020

Anghinare (Cynara scolymus L)

Originară din regiunea mediteraneeană, anghinarea este o plantă erbacee perenă, din familia compozitelor, genul Cynara (ciulin), care înflorește vara-toamna, fiind cultivată în scopuri medicinale și culinare. Planta conține cinarină, oxidaze, polifenoli, flavone, vitaminele A, B, C, mangan, fosfor, fier, lipide, zaharuri, fibre.

Bulbul florii se folosește în gastronomie. În Sicilia există o sărbătoare închinată anghinării, când se consumă doar preparate din această plantă. În Spania, în Navarra, perioada recoltării bulbului se consideră sărbătoare a regiunii, iar toate mâncărurile conțin verdețuri, anghinarea fiind ingredient principal. Pentru uz medicinal s-a demonstrat că planta stimulează sistemul imunitar, facilitează tranzitul intestinal, crește asimilarea magneziului și a calciului în organism. Produsele obținute din anghinare sunt considerate remedii naturale excelente în tratarea și vindecarea afecțiunilor hepatice, renale și ale aparatului circulator, a diabetului, migrenelor etc.

Cerințe

Anghinarea este pretențioasă față de temperatură și lumină, motiv pentru care zonele cele mai propice pentru cultură se regăsesc în sudul și sud-vestul țării. Preferă, dat fiind faptul că rădăcina pătrunde la adâncimi mari, soluri profunde, fertile, permeabile. Planta se comportă relativ bine și pe aluviuni; condiția este să se știe că suferă atât din cauza excesului de umiditate, cât și ca urmare a lipsei apei din substrat. Anghinarea nu trebuie să revină pe același teren mai devreme de 4 ani. Cele mai potrivite premergătoare sunt prășitoarele, dar și cerealele de toamnă ori leguminoasele.

Semănat și lucrări de îngrijire

După premergătoare solul se lucrează printr-o trecere cu grapa și o arătură adâncă, la 28-30 cm. Primăvara se execută nivelarea și, cu 1-2 zile înainte de semănat, se pregătește patul germinativ, constând în mărunțirea și afânarea solului cu discul și grapa cu colți reglabili. Epoca de semănat corespunde cu finalul lunii aprilie; în anii cu desprimăvărare târzie, aceasta coincide cu prima decadă a lunii mai. Atenție: semănatul timpuriu crește numărul plantelor care înfloresc în primul an de cultură, iar întârzierea echivalează cu diminuarea procentului de răsărire. Pentru un hectar de cultură se folosesc 4-5 kg de sămânță cu puritate de 90-95% și germinație de 75-80%. Distanța de semănat este de 70 cm între rânduri, iar adâncimea, de 3-5 cm, în funcție de umiditatea solului. Pe suprafețe mici, lucrate manual, se seamănă în cuiburi, distanțate la 25-30 cm. Lucrările de îngrijire constau în prașile mecanice și/sau manuale. Când plantele au 2-3 frunze adevărate se face rărirea la 20-25 cm între plante pe rând, obținându-se o densitate de 6-9 plante/mp. După realizarea fiecărei recolte de frunze culturile se prășesc pentru a preîntâmpina pierderea apei din sol. În primul an anghinarea poate fi atacată de agenți patogeni precum Ramularia spp., Septoria spp., Erwinia carotovora și Verticillium spp., iar în anul al doilea este periculoasă ciuperca Sclerotinia.


Dintre dăunători, mai periculoși sunt omida scaieților, rățișoara, buha semănăturilor, afidele. Având în vedere că anghinarea impune o cultură ecologică, se utilizează pentru tratamente substanțe bio, dar importante sunt măsurile de igienă culturală și asolamentul corect.

Maria BOGDAN

Anghinarea (Cynara scolymus L.)

Anghinarea este o plantă perenă, cunoscută la noi pentru efectele sale terapeutice și mai puțin pentru consum (inima de anghinare). Conține o cantitate mare de antioxidanți, printre care silimarina, substanță care întreține sănătatea ficatului. Este recomandată în caz de nefrite, angină pectorală, hepatite cronice, ateroscleroză, ciroze hepatice, infecții de natură intestinală etc. Specialiștii recomandă consumul în stare crudă, deoarece are proprietăți diuretice și reduce colesterolul. Inima de anghinare reprezintă o delicatesă culinară.

Planta provine din zona mediteraneană, fiind pretențioasă față de temperatură și lumină. În România se pretează în cultură în sudul și sud-vestul țării. Având rădăcina puternică, necesită soluri profunde, fertile, permeabile. Excesul de umiditate deranjează la fel de mult ca lipsa apei din sol. De asemenea, preferă zonele unde peste iarnă nu se înregistrează frecvent înghețuri (rădăcina rezistă până la minus 15 grade Celsius.

Pregătirea terenului și semănatul

Din puțina experiență de cultură, se știe că leguminoasele și prășitoarele sunt cele mai bune premergătoare, iar cultura nu trebuie să revină pe aceeași solă mai devreme de 4-5 ani. Lucrările solului constau într-o lucrare superficială cu grapa pentru a distruge resturile vegetale ale plantei premergătoare și o arătură adâncă, la 28-30 cm, precedată eventual de administrarea îngrășământului natural. Primăvara se efectuează nivelarea arăturii, iar cu 2-3 zile înainte de semănat solul se mărunțește și se afânează cu grapa. Semănatul are loc la sfârșitul lunii aprilie sau în luna mai. În afara acestui interval, însămânțarea timpurie face ca numărul plantelor care înfloresc în primul an să fie prea mare, iar cea târzie conduce la neuniformități de răsărire. Norma de sămânță este de 4-5 km la un hectar. Distanța dintre rânduri este de 70 cm, iar adâncimea de semănat, de 3-5 cm. Pe suprafețe mai mici (în grădină) se practică semănatul la cuiburi, la distanță de 25-30 cm. De asemenea, există și posibilitatea producerii de răsaduri în spații protejate, în februarie, și scoaterea lor în câmp, în luna mai.

Lucrări de întreținere

Imediat după răsărire se efectuează o prașilă între rânduri, folosind cultivatoarele cu discuri de protejare. Când plantele au 2-3 frunze, cultura se rărește, la o distanță de 20-25 cm între plante pe rând, realizându-se, astfel, o densitate medie de 6-9 plante/mp. Pe măsură ce plantele cresc, la utilajele folosite pentru afânarea solului se îngustează lățimea de lucru a pieselor active. Atenție: când începe recoltarea frunzelor, după fiecare operațiune se face o prașilă, pentru a evita pierderea apei din sol. În anul I de vegetație cultura poate fi afectată de unii agenți patogeni, cum ar fi Ramularia spp. (ramularioza), Septoria spp. (septorioza), Erwinia carotovora (putregaiul rădăcinilor) și Verticillium spp. (ofilirea frunzelor), iar în anul al II-lea cel mai temut atac este cel de Sclerotinia sclerotiorum, care se manifestă pe capitule. Dintre dăunători, frecvenți sunt omida scaieților (Vanessa cardui), rățișoara (Tanymecus spp), afidele (Aphis spp) și buna semănăturilor (Scotia segetum).

anghinarea 1

Maria BOGDAN

Abonează-te la acest feed RSS