Adama 750x100 30 martie
update 4 Apr 2020

Județul Teleorman, la cumpăna dintre anii agricoli

Chiar dacă la prima vedere nu este atât de faimos precum Ialomița, Călărași sau Brăila, judeţul Teleorman este totuși o regiune cu o pondere însemnată în producția agricolă a României. Pe lângă potențialul însemnat în domeniul culturii mari, acest județ conține și importante bazine legumicole. Așezarea pe malul Dunării îl face interesant și din punct de vedere al comerțului cu cereale. Iată numai câteva dintre motivele pentru care am dorit să stăm de vorbă cu doamna Veronela Pantalie, directorul Direcției Județene pentru Agricultură, la cumpăna dintre anii agricoli.

Plantele medicinale, tot mai vizibile pe harta culturilor

„Suprafața agricolă a județului este, conform datelor DAJT, de 497.674 ha, dintre care nu mai puțin de 455.865 ha teren arabil“, ne-a spus doamna Pantalie. Terenul a fost utilizat astfel: 268.460 ha pentru cultivarea cerealelor pentru boabe, 129.790 ha pentru plante uleioase, respectiv rapiță și floarea soarelui, 33.510 ha pentru nutrețuri, iar 9.968 ha pentru loturi de producție seminceră. Legumele au crescut pe 1.413 ha de grădini și pe alte 5.433 ha de legume în câmp și solarii.

Un aspect aparte este cultivarea, pe o suprafață de peste 33.200 ha, a plantelor medicinale. „Există o societate care are un contract cu HOFIGAL și le furnizează acestora cantități importante de materie primă. După ei s-au luat și numeroși producători individuali. Această cultură este una destul de scumpă, pentru că majoritatea lucrărilor se fac manual și este o cultură pretențioasă. Cele realizate la noi se încadrează în categoria bio. Cu toate acestea, suprafața ocupată de aceste culturi a înregistrat o creștere însemnată față de anii trecuți“, apreciază directorul DAJ Teleorman.

O altă noutate este că, în ultimii ani, micii producători au început să își înființeze livezi, lucru mai puțin obișnuit în zonă. În partea de nord a județului a existat chiar o încercare de realizare a unei livezi de migdali. Din păcate, din cauza secetei, livada a rămas cu goluri, căci mulți puieți nu s-au prins. Fermierul, însă, a cerut autorizație pentru a replanta în această toamnă.

Privind cu jind la Dunăre

În ceea ce privește rezultatele, la grâu și la orz s-au situat în jurul mediei multianuale: aproximativ 3 t/ha. La floarea soarelui s-au obținut 1,7 t/ha, iar la porumb numai 2,7, conform rezultatelor provizorii. Aceste două din urmă culturi au fost puternic afectate de secetă. „La porumb s-a obținut o producție sub jumătate față de anul trecut. A fost un an foarte ciudat. Pe de o parte, în primăvară mulți fermieri au semănat târziu, din cauza ploilor. Apoi a început seceta, iar porumbul a prins toată perioada de secetă“, explică Veronela Pantalie.

În ceea ce privește irigațiile, deși Dunărea reprezintă limita de sud a județului și există și UAI-uri, nu s-a mai irigat din 2010. Motivul îl reprezintă prețul crescut al apei. „Asta chiar și în condițiile în care au existat și câteva UAI care au fost modernizate în cadrul Măsurii 1.2.5. Fermierii ar vrea irigații, dacă s-ar putea, dar nu își pot permite“, apreciază conducătoarea Direcției Agricole.

Desigur, ca peste tot, a existat și o excepție, respectiv o suprafață de 302 ha, la Zimnicea, plantată cu tutun. „Fiind o cultură foarte bine plătită, proprietarilor probabil că le-a convenit să irige“.

În concluzie, fermierii teleormăneni nu au rămas decât cu privitul Dunării. Și poate, cu un pescuit sportiv în clipele de răgaz...

Grâul, ca emblemă...

Dacă ar fi să numească o cultură reprezentativă pentru județ, dna Pantalie ar alege-o pe cea de grâu, pe care o consideră emblematică atât prin suprafața alocată, cât și prin producția obținută. „Asta cu toate că și suprafața cultivată cu rapiță a crescut mult în ultimul an“.

În Teleorman există peste 600 de exploatații mai mari de 50 de hectare. Cea mai renumită firmă din domeniul agriculturii este InterAgro, aparținând miliar­darului Ioan Nicolae. Caracteristic acestui concern este multitudinea de culturi pe care le practică. În acest an, pe lângă culturile tradiționale, de cereale și floarea soarelui, a cultivat tutun și multă lucernă.

Ajutorul „de minimis“ produce efecte

Un pas înapoi în ceea ce privește dezvoltarea agricolă a județului Teleorman s-a înregistrat în domeniul zootehniei. „Au dispărut marile complexe care existau odată în Teleorman. „Acum mai există doar un complex la Zimnicea și o fermă de porci la Salcia“, ne-a spus doamna Pantalie. Cu toate acestea există o tendință de revenire, căci, în încercarea de a da plusvaloare produselor, marii fermieri au început să facă și ceva zootehnie.

„Cele mai puternice semnale vin însă din partea micilor producători, care au început să crească efectivele de ovine. Cred că este și rezultatul implicării statului, prin acordarea ajutorului de minimis. Există solicitări pentru achiziționarea a 80 de berbecuți, în ultimele săptămâni“, consideră directorul DAJT. Această dezvoltare și-ar putea avea rădăcinile într-o veche tradiție a zonei, căci brânza de Teleorman, ca și oaia cu cap negru, erau emblematice pentru județ.

Pe lângă secetă, și grindina!

„În ultimii doi ani, cea mai mare problemă a agriculturii din zona Teleormanului a fost seceta extremă. Anul acesta, însă, a fost și primul an în care ne-am confruntat și cu grindina. Suprafețe întinse au fost afectate de acest fenomen. Până acum, doar mici suprafețe erau afectate“, adaugă Veronela Pantalie la bilanțul anului agricol.

Cei mai afectați de grindină au fost legumicultorii din cele trei mari bazine legumicole ale județului: Peretu, Cervenia și Dorobăneasa.

Mai ales în Peretu, legumicultura s-a dezvoltat foarte mult în ultima perioadă. Există o tradiție în cultura cartofului timpuriu, urmat apoi, ca și culturi succesive, de varză și mai ales, ardei. „Au apărut multe solarii noi, iar oamenii de acolo sunt foarte muncitori. E îmbucurător că sunt și destui tineri printre ei, care au propriile lor ferme“, spune interlocutoarea mea. „Din păcate, legumicultorii nu au unde să își desfacă marfa. De obicei, merg la București unde o vând en-gros. Prețul obținut, însă, este foarte mic“, încheie domnia-sa.

Alexandru GRIGORIEV

Revista Lumea Satului nr. 21, 1-15 noiembrie 2016 – pag. 10-11

A fost aprobată majorarea sumei alocate pentru plata ajutorului de stat pentru motorină în agricultură în 2016

În şedinţa Guvernului din 5 octombrie 2016 a fost aprobată majorarea sumei alocate pentru plata ajutorului de stat pentru motorină în agricultură în 2016, de la 338,819 milioane lei la 647,248 milioane lei.

Se asigură astfel resursele financiare necesare pentru plata ajutorului de stat pentru motorina utilizată agricultură în trimestrele II și III în 2016, având în vedere că din suma de 338,819 milioane lei alocată inițial a fost utilizată până în prezent 314,446 milioane lei.

Măsura vine în sprijinul agricultorilor prin finanțarea și în anul 2016 a schemei de susținere a cheltuielilor producătorilor agricoli, prin diminuarea costurilor de producție, și încurajează desfășurarea în continuare a activităților din agricultură.

De asemenea, hotărârea aprobată clarifică aspecte legate de gestionarea sumelor, respectiv modalitatea de alimentare a conturilor Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură   și virarea sumelor cuvenite către beneficiari.

Astfel, potrivit actului normativ, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură întocmeşte şi transmite trimestrial la Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale situaţia centralizatoare cu beneficiarii şi sumele exprimate în lei, fără subdiviziuni, aferente cantităţilor de motorină determinate la plată.

După aprobarea de către Ministerul Finanţelor Publice a deschiderii creditelor bugetare, din bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale se alimentează contul Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, care alimentează conturile centrelor județene, respectiv al municipiului București cu sumele cuvenite.

Sumele cuvenite vor fi virate în conturile beneficiarilor, conform legislaţiei în vigoare, de către centrele județene, respectiv al municipiului București, ale Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură.

Hotărârea Guvernului nr.1174/2014 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură se modifică corespunzător.

Informații suplimentare:

Începând cu anul 2015, conform HG nr.1174/2014, se aplică schema de ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură, respectiv prin aplicarea unei rate reduse de impozitare a motorinei utilizate la efectuarea lucrărilor mecanizate în agricultură în sectoarele vegetal, zootehnic și îmbunătățiri funciare.

Valoarea maximă a schemei de ajutor de stat pentru perioada de aplicare 2015-2020 este de 3,334 miliarde lei.

Pentru anul 2016, suma inițială alocată din bugetul Ministerului Agriculturii este de 338,819 milioane lei. Din această sumă, a fost plătită până în prezent suma de 314,446 milioane lei, astfel încât diferența de 24,372 milioane lei nu ar fi fost suficientă pentru acordarea subvenției la motorina utilizată în trimestrele II și III în 2016.

Sursa: madr.ro

Cum se asigură consultanța în agricultură

Nivelul și calitatea recoltelor obținute depind de nivelul tehnologiei aplicate, iar acest nivel este condi­ționat de gradul de pregătire profesională în domeniu al agricultorilor.

Desigur că marile societăți comerciale agricole au specialiști de înaltă clasă (dr. ing. L. Buzdugan, dr. ing. D. Muscă, dr. ing. Gh. Nițu etc.) care aplică cele mai moderne metode agrotehnice și obțin producții la nivelul țărilor din vestul Europei.

Dar ce facem cu cele peste 3,5 mil. de gospodării țărănești individuale care dețin peste 7,5 mil. ha teren, împărțit în peste 30 mil. loturi minuscule? Aceștia nu dispun nici de bani, nici de mecanizare, dar nu au nici cunoștințele necesare pentru a ști ce soiuri (hibrizi) să cultive, ce îngrășăminte și ce pesticide să folosească, cu mențiunea că o bună parte din acești agricultori provin din alte domenii de activitate și nu din agricultură.

Cine se ocupă de aceste milioane de agricultori pentru a-i sfătui ca mai întâi să se asocieze și apoi să practice o agricultură modernă?

Încă de pe la începutul secolului trecut, un inimos ministru al Agriculturii, C. Garoflid, era preocupat de propaganda necesară printre țărani pentru răspândirea celor mai bune mijloace de cultură. El și-a propus să înființeze în acest scop „învățători ambulanți de agricultură‟.

Un alt agronom de frunte al acelei perioade, Marin Chirițescu-Arva, făcând o analiză a perioadei 1900-1935, constată lipsa totală a îndrumării tehnice a producătorilor agricoli. Dar în prezent cine mai este frământat de aceste probleme? A fost cândva ANCA (Agenția Națională de Consultanță Agricolă), dar a fost desființată și aceasta.

Dacă se dorește cu adevărat o intervenție în acest domeniu, în rândurile de față încerc să sugerez câteva din căile ce pot fi urmate. O fac pe baza experienței de peste 20 ani de activitate în extensia și consultanța agricolă. După anul 1990 la INCDA Fundulea s-a înființat primul laborator de extensie din cercetarea agricolă românească de care am răspuns în mod direct.

Acum specialiștii de la nivelul județelor sau centrelor agricole care au această preocupare ce posibilități de documentare au la dispoziție? Fiecare companie care comercializează sămânță, îngrășă­minte, pesticide prezintă broșuri și pliante din care rezultă că produsele lor sunt cele mai bune. Și este firesc să fie așa, nu o să arate că ale altora sunt mai bune.

În asemenea condiții, agricultorul sau chiar consultantul ce criterii de alegere au la dispoziție? Considerăm că cercetarea științifică din agricultură trebuie să devină consultantul Ministerului Agriculturii (MA) în acest domeniu și arbitru corect, imparțial și obiectiv în folosul agricultorilor.

Pentru aceasta însă este necesară o schemă de personal de specialitate, cu orientare în consultanță, angajat la nivelul MA și la județe, precum și în unitățile de cercetare care execută testarea. MA poate stabili regula ca niciun produs (sămânță, îngrășăminte, pesticide ș.a.) să nu fie scos la vânzare în țară până ce nu a fost verificat, experimentat într-o unitate de cercetare agricolă românească.

(Toate firmele care comercializează asemenea produse se înscriu la MA și plătesc o anumită sumă pentru fiecare produs. MA codifică produsele respective și le repartizează la unitățile de cercetare agricolă pe zone care le includ în programul de experimentare și primesc banii necesari de la MA. Aceasta până ce se organizează mai bine asociațiile de fermieri care vor plăti testarea pentru că sunt cei mai interesați de cunoașterea rezultatelor.

Nu este indicat ca firmele din acest domeniu să aibă relații directe cu unitățile de cercetare agricolă.

În prezent, aceste firme finanțează unitățile de cercetare pentru producerea de sămânță, pentru diferite testări. Mai fac și alte intervenții. În astfel de condiții, ce obiectivitate și corectitudine mai poate exista?

De aceea ar fi foarte necesară codificarea produselor astfel:

– pentru erbicide: 101, 108, 103, 100 n; pentru insecticide: 201, 202, 203, 200 n;

– pentru fungicide: 301, 302, 303, 300 n; pentru îngrășăminte 501, 502, 503, 500 n etc.

Aceste coduri se găsesc înscrise în Registrul Unic de la MA și nu sunt cunoscute nici de companiile care le comercializează, nici de unitățile care le testează.

După fiecare an sau ciclu de experimentare, unitățile de cercetare transmit la MA rezultatele obținute iar grupul de specialiști de la MA le decodifică, le trec denumirea comercială corectă, cu rezultatele obținute, le multiplică și le transmit în rețea prin revistele de specialitate. Pentru transmiterea rezultatelor recomandăm tabelele 1 și 2.

Din aceste tabele rezultă și sporurile de producție realizate dar și costul pe hectar pentru a deduce rentabilitatea tratamentului.

În privința soiurilor și hibrizilor recomandați, întrucât și unitățile de cercetare agricolă din țara noastră produc asemenea cultivare, este indicat ca acestea să fie testate de Centrele zonale ale ISTIS care să fie încadrate cu personal suplimentar și suprafața de teren necesară iar rezultatele să fie transmise la MA ca mai sus. Se vor indica cultivarele care s-au comportat cel mai bine în fiecare zonă, cu însușirile acestora privind potențialul de producție, indicii de calitate (gluten, ulei, zahăr etc.) cu rezistență la iernare, secetă, arșiță, boli și dăunători, precocitate, conținutul în apă la recoltare etc.

Companiile care comercializează aceste produse vor transmite și prețul de vânzare. În acest mod se dispune de toate criteriile pentru a face o alegere corectă. La fel ar trebui procedat și cu tractoarele și utilajele agricole care se comercializează în țara noastră. Ele ar trebui mai întâi testate de INMA care le verifică acțiunea asupra însușirilor solului, asupra culturilor, productivitatea, consumul de carburanți și toate acestea aduse la cunoștința cumpărătorilor români, inclusiv prețul de vânzare.

MA mai poate organiza acțiuni demonstrative de tipul celor de la Insula Mare a Brăilei, Diosig, Orezu-Ialomița în care se scot în evidență tehnologiile superioare de cultură.

Organele agricole județene organizează câmpuri demonstrative în zonele apropiate de cultivatori pentru a vedea pe viu ce înseamnă un tratament sau altul, ce înseamnă o tehnologie de cultură profitabilă.

Tabelul 1

Rezultate experimentale privind efectul erbicidelor și insectofungicidelor aplicate

(vezi tabel în revista tipărită*)

Tabelul 2

Rezultatele experimentale privind efectul îngrășămintelor aplicate

(vezi tabel în revista tipărită*)

Prof. dr. ing. Vasile POPESCU

Revista Lumea Satului nr. 19, 1-15 octombrie 2016 – pag. 20-21

* Pentru informații detaliate abonați-vă la Revista Lumea Satului

Un fermier și-a transformat pasiunile în afacere

Așa cum printre antreprenori se găsesc oameni care creează afaceri mai puțin obișnuite, de care lumea se miră, și printre fermieri există unii care au ocupații ieșite din tipare. Unul dintre acești fermieri mai deosebiți este Gabriel Mohacz, a cărui fermă zootehnică nu produce nici vaci, nici porci, nici găini. De altfel, ferma sa nu se află în loc deschis, cum se întâmplă de obicei, ci pe niște pășuni împădurite. Ca să nu mai pun la încercare răbdarea cititorilor, fermierul nostru crește păsări exotice și vânat.

„Îmi place să fie curtea plină“

L-am întrebat pe dl Mohacz de unde această idee. „Inițial a fost un hobby“, spune domnia-sa. Acum vreo 15 ani, când a început să crească păsări ornamentale, pentru propria plăcere. Încet-încet speciile s-au diversificat, iar numărul de exemplare din fiecare a crescut. Acum, la ferma sa trăiesc păuni, păuni albi, fazani exotici, tot felul de păsări de apă, struți și alte animale exotice.

„Îmi place să fie curtea plină, să am câte puțin din toate. Așa, câte o pereche – două.“, își enunță el principiul – dacă i se poate spune așa – de dezvoltare. De fapt, după cum singur recunoaște, această ramură a afacerii sale este 50% hobby. „Fără pasiune și plăcere nu faci nimic într-o astfel de afacere. Astfel de specii au nevoie de grijă și atenție deosebită, pentru că sunt destul de rare și, în același timp, destul de sensibile“, spune crescătorul.

L-am întrebat cât de rentabilă este o astfel de întreprindere. „Nu pot spune că e chiar profitabilă“, mi-a răspuns, „dar cel puțin ne susținem cheltuielile de reproducție, căci toate costă destul de scump: mâncarea, medicamentele, vaccinurile speciale etc.“

Așa am aflat că, de exemplu, păunii nu trebuie să primească prea multă floarea-soarelui și, în general, prea multă proteină. În general, păsările de genul celor crescute în ferma sa au nevoie de rații de mâncare mai deosebite, de o deparazitare aparte și de tot felul de alte tratamente.

O piață specială pentru astfel de păsări nu există în zona Aradului, unde se află ferma lui Gabriel Mohacz. „Există cereri între pasionații de păsări de agrement“, descrie crescătorul relația comercială care guvernează vânzarea animalelor.

„Până la urmă, totul se rezumă la plăcerea de a avea niște păsări frumoase“, conchide fermierul arădean.

O activitate nouă în România

Tot o pasiune a stat la baza celei de-a doua afaceri a lui Gabriel Mohacz. În urmă cu câțiva ani, un pui de căprioară a ajuns la ferma sa. Așa cum s-a întâmplat și în alte cazuri, căprioara s-a domesticit și a rămas în gospo­dărie. Și de aici și ideea de a crește și alte animale sălbatice, care cândva populau pădurile României. A început să crească cerbi lopătari, cerbi carpatini și mufloni.

„Creșterea animalelor pentru vânat este o activitate nouă în țara noastră. E abia la început. Cererea pentru astfel de animale a început să apară odată cu înființarea fondurilor de vânătoare private. Acestea au început să investească în repopularea cu anumite specii care au dispărut, în cea mai mare parte «ajutate» – ca să spun așa – de către braconieri“, explică fermierul.

În acest context, în urmă cu doi ani, la Sâmbăteni (județul Arad), pe Valea Mureșului, profitând de 5,5 ha de pădure și pășune împădurită, a dezvoltat o fermă specializată în înmulțirea acestor animale.

„Animalele sălbatice nu necesită adăposturi speciale. Le e suficientă o suprafață de pădure sau de pășune împădurită. Restul merge de la sine. Nu trebuie să intervii decât cu hrană, atunci când e cazul. Chiar și în ceea ce privește rezistența la boli, animalele sălbatice o dobândesc odată cu primul supt“, explică neobișnuitul fermier.

Totuși există și un aspect care necesită o atenție sporită față de alte ferme. Animalele trebuie protejate de prădători. Și aceștia sunt destui, fie că au două sau patru picioare. Atât câinii sălbăticiți, cât și braconierii constituie pericole chiar mai mari decât urșii, lupii sau alți prădători naturali.

„Ar fi păcat să rămână pădurile goale“

În țarcurile de la Sâmbăteni cresc exemplare deosebite de cerbi lopătari, mufloni și cerbi carpatini. Fiecare dintre specii își are propriile teritorii, pe care trăiește și se reproduce.

„Avem linii genetice foarte bune. Animalele sunt selectate special pentru coarne – trofee. Exemplarele trebuie să aibă coarne cât mai ramificate, cât mai grele la bază, astfel încât să crească valoarea animalelor“, spune crescătorul.

Când ajung la maturitate, animalele sunt eliberate în fonduri private de vânătoare. Deocamdată ca animale de prăsilă, nu ca vânat. Până acum, cca. 30 de animale au ajuns în pădurile private. De aici au plecat cerbi lopătari spre Hațeg și Bârzava. La această ultimă destinație au ajuns și cerbi carpatini născuți în ferma de la Sâmbăteni.

Până acum Gabriel Mohacz nu a primit niciun fel de sprijin de la Romsilva sau de la alte entități subordonate Ministerului Mediului. De altfel, nici nu a cerut vreun sprijin. Deși, după noi, l-ar fi meritat cu prisosință!

„Important pentru mine este că am primit semnale că există interes pentru aceste animale. Asta înseamnă că afacerea are șanse bune să meargă în continuare. Și ar fi păcat să nu meargă, pentru că avem păduri foarte frumoase, dar în care s-a vânat excesiv. Chiar ar fi regretabil să rămână goale!“, încheie inimosul ardelean.

Alexandru GRIGORIEV

Revista Lumea Satului nr. 19, 1-15 octombrie 2016 – pag. 34-35

Electronica, pusă la lucru în agricultură

Așa cum spuneam și în numerele trecute, compania CLAAS este unul dintre liderii mondiali ai producției de utilaje agricole. Înființată acum mai bine de 100 de ani, în 1913, în Germania, ca o afacere de familie, anul trecut avea 11.500 de angajați și o cifră de afaceri de 3,8 miliarde euro. Printre secretele care au permis companiei să dobândească și să păstreze poziția actuală, se află și lansarea în permanență a unor produse noi, adaptate cerințelor utilizatorilor. În numărul curent continuăm prezentarea noutăților pe care concernul german le-a pregătit pentru 2017 cu noul sistem automat de direcție RTK Field Base.

Pentru lucrările agricole practicate cu utilaje care au lățimi mari de lucru, precizia înseamnă foarte mult. Orice suprapunere a benzilor presupune un consum suplimentar de carburant, iar orice pauză o pierdere însemnată în producție. O pauză (sau o suprapunere) de numai 10 cm, pe o lungime de 500 metri, reprezintă 50 m.p. La 20 de benzi înseamnă deja un ar, o suprafață deloc neglijabilă. La o lățime de lucru de 15 metri s-ar traduce printr-o pierdere de un ar la fiecare 1,5 ha.

Tocmai pentru că au făcut acest calcul, constructorii de la CLAAS au pus la punct un nou sistem de ghidare electronică, a cărui abatere maximă este de 2-3 cm. Acolo unde semnalul GPS și cel al rețelelor de telefonie mobilă nu este destul de puternic pentru a permite o precizie mulțumitoare, stația mobilă RTK Field Base rezolvă problema. Este vorba, practic, despre un dispozitiv dotat cu un receptor GPS și GLONASS cu două frecvențe, care emite un semnal de corecție pentru sistemul de ghidare aflat pe tractor sau pe combină. Acest semnal poate fi recepționat pe o rază de 3-5 km, în funcție de configurația terenului. Dacă legislația locală privind utilizarea semnalelor radio permite, atunci distanța poate fi mărită.

Grație dimensiunilor compacte și a standului cu trepied, dispozitivul poate funcționa practic oriunde. Instalarea și calibrarea sa se face în doar câteva minute. Un alt avantaj este că poate fi mutat cu ușurință de la un câmp la altul.

RTK Field Base poate fi utilizată și pentru flote de utilaje. Pentru că semnalul poate fi utilizat de un număr nelimitat de utilaje, o întreagă flotă poate să lucreze simultan, folosind o singură stație, cu condiția, firește, de a se afla în raza de acoperire. Pentru că semnalul emis este compatibil cu standardele internaționale, nu numai utilajele CLAAS îl pot folosi. Și utilajele produse de alte firme pot utiliza stația RTK Field Base pentru poziționare, cu condiția să fi fost prevăzute cu astfel de sisteme.

Noua stație este disponibilă începând cu data de 1 octombrie 2016.

Alexandru GRIGORIEV

Revista Lumea Satului nr. 19, 1-15 octombrie 2016 – pag. 44

Pericol la Arad, fără sprijin tinerii fermieri vor renunța la agricultură...

...dar nici cei mai în vârstă nu vor sta locului.

Ioan Martin este directorul Direcției Agricole a Județului Arad. În cadrul unui interviu, domnia-sa ne-a prezentat principalele coordonate ale activităţii din acest domeniu, în județ.

– Domnule director, v-aş ruga să ne conturați, în câteva cifre, agricultura din această zonă

– La nivelul județului avem o suprafață agricolă de 351.000 ha, dintre care, în anul agricol 2015 – 2016, 115.000 au fost folosite pentru culturi înființate din toamnă cu grâu, orz, triticale, ovăz de toamnă și alte culturi furajere. Producția medie de grâu a fost de 5.800 kg/ha la nivelul județului. Pe acele terenuri unde avem pământul de bună calitate și unde s-au aplicat tehnologii „ca la carte“, ca să le zic așa, s-au obținut și producții de peste 7.000 și chiar de peste 8.000 kg/ha.

Referitor la culturile înființate în primăvara acestui an, pot să vă spun că au fost semănate cu porumb 122.000 ha, iar cu floarea-soarelui, 25.600 ha. Deja am început recoltatul și din discuțiile pe care le-am avut cu fermierii producțiile la floarea-soarelui sunt de 3.500, până la 4.000 kg/ha, iar la porumb producția medie este în jur de 8.000 kg/ha.

Trebuie să precizăm că, la nivelul Aradului, nu am avut prea multe probleme legate de fenomenele meteo extreme, cum ar fi grindina, seceta și altele asemenea.

– Zona Aradului este cunoscută și pentru podgoriile sale. Ce ne puteți spune despre acest sector?

– În județul Arad avem cca 2.000 ha de vie nou-înființată în urma reconversiei începute în campania 2007-2008. O parte din aceste suprafețe au intrat pe rod și promit recolte bune, situate undeva între șase și opt tone de struguri pe hectar.

– Dar zootehnia cum s-a dezvoltat în ultima perioadă?

– La nivelul județului Arad, șeptelul de ovine este în creștere. În schimb, în ceea ce privește bovinele, se înregistrează un regres pe fondul faptului că producătorii primesc prețuri tot mai mici pentru lapte. Oamenii încep să își lichideze activitățile în acest sector pentru că, în primul rând veniturile obținute din vânzarea laptelui sunt tot mai mici, iar în al doilea rând, subvențiile care li se cuveneau au întârziat foarte mult. Chiar și la această dată (10 septembrie – nota redacției) mai sunt producători care încă nu și-au încasat subvențiile pentru anul 2015.

Ion Martin director Directia Agricola Arad

– Ce alte aspecte creează probleme agricultorilor din județ?

– Cea mai mare problemă a agriculturii arădene se regăseşte, aşa cum spuneam, în sectorul zootehnic. Este vorba de valorificarea produselor şi produșilor atât la tineretul bovin, cât și la caprine și la ovine. Prețurile au scăzut drastic. De exemplu, la miei prețul a ajuns între 5-6 lei/kg și sunt nemulțumiri legate de aceste prețuri, deoarece deja sectorul devine nerentabil. La fel ca în sectorul ovin se întâmplă și în cel bovin.

– În climatul acesta destul de neprielnic, tinerii se mai apucă de agricultură ?

– Sigur că da. Avem tineri care aparțin unor familii cu tradiție în agricultură și, încet-încet, se simte cum unele ferme sunt preluate din mers. Dar, după părerea mea, dacă nu se intervine și nu vor fi suficient ajutați, chiar cu fonduri europene, dacă subvențiile nu se vor da la datele promise – de exemplu, avansul pentru 2016, să spunem, să fie plătit începând cu 16 octombrie, așa cum promitea Ministerul – oamenii se vor reorienta.

Din discuțiile pe care le-am purtat cu tinerii fermieri – pentru că avem destul de multe întâlniri cu dânșii – se manifestă oarece nemulțumiri în rândul lor. Iar riscul este, așa cum am spus, ca ei să se orienteze către alte sectoare!

Alexandru GRIGORIEV

  • Publicat în Interviu

Deducerea TVA în agricultură a devenit realitate

Intenția fermierului Dacian Cioloș, susținută mai apoi de ministrul finanțelor publice Anca Dragu, privind reducerea TVA de la 20 la 9% pentru input-urile folosite în agricultură și lucrările specifice sectorului a devenit deja realitate începând cu 1 august 2016.

Astfel, îngrășămintele, pesticidele, semințele și alte produse destinate însămânțării sau plantării „poartă“ de la 1 august un TVA de numai 9%.

La acesta se adaugă prestările de servicii specifice utilizate în agricultură, pe care le prezentăm în continuare: fertilizat; arat; discuit sau grăpat; pregătit pat germinativ cu combinator și modelat sol; semănat sau plantat; tăvălugit; stropit, prăfuit – combatere boli și dăunători, erbicidat; tratarea semințelor utilizate la înființarea culturilor agricole, cu produse de protecție a plantelor; recoltat sau dislocat culturi; colectarea și balotarea materialului vegetal, prin presare în baloți; tocat resturi vegetale; prășit culturi; executat sau deschis rigole în vederea modelării solului la legume; nivelatul terenului agricol, prin care se asigură o suprafață cât mai plană terenului de cultură, prin reducerea abaterilor de microrelief provocate de celelalte lucrări agricole; plantatul în biloane la cartof și legume; răritul și decoletarea la sfecla de zahăr; înșirat, balotat, păpușit la tutun; cosit; greblat; lucrări de însilozare și depozitare a furajelor în ferme zootehnice; scarificare, respectiv afânare adâncă pe soluri compactate; desfundat terenul la adâncimi mari, pentru a favoriza creșterea rădăcinilor; săpat gropi pentru plantarea pomilor; tocat coarde, crengi; lucrări de colectare, sortare, condiționare, etichetare la legume și fructe; operațiuni de montare a spațiilor protejate, respectiv sere și/sau solarii; curățarea vegetației nedorite și distrugerea mușuroaielor de pe pășuni și fânețe; supraînsămânțări pe pajiști, amenajare surse de apă pentru animale pe pajiști, parcelarea pajiștilor; lucrări specifice de evacuare a dejecțiilor și de asigurarea furajelor în, sau din fermele zootehnice; dezinfecția, deratizarea și dezinsecția în fermele zootehnice; tunsul oilor; sortarea, marcarea și ambalarea ouălor; curățatul copitelor sau ongloanelor la animale; decolmatat sau curățat canale de irigații și/sau desecare.

Revista Lumea Satului nr. 16, 16-31 august 2016 – pag. 8

O microfermă consolidată în două decenii de muncă

Familia Victoria, Ion și fiul Costin Manea, din Mănești, a crescut, în ultimii 20-25 de ani, o mică afacere zootehnică. Și a făcut-o fără să se împrumute la bănci vreun leu, fără să beneficieze de fonduri europene, deși a încercat un proiect, la un moment dat; totul vine din reinvestirea fiecărui câștig. Plus că în minifermă a mers o mare parte din salariile părinților și copiilor. De asemenea, a fost necesară multă muncă desfășurată de familia extinsă.

Secretul afacerii, rețeta proprie de brânză

În clipa de față, ferma de la Mănești deține 10 vaci cu lapte, 6 taurine mari, 4 viței, 40 de oi și 20 de capre. La capre, deși încă e moda brânzeturilor minune, familia Manea dorește să renunțe: „Sunt greu de supravegheat, provoacă daune și în principal nu vor ciobanii să le ia la munte.“ Pentru că efectivul de ovine și caprine este totuși mic, fermierii Manea nu și-au format o stână pentru timp de vară, ci dau oile în custodie oierilor din munte. Pe timpul iernii sunt aduse din nou la câmpie și cazate în adăposturile special amenajate.

Microferma de vaci e una cât se poate de modernă, cu un grajd construit în regie proprie, după un proiect propriu și care respectă cele mai noi standarde, inclusiv în ceea ce privește partea de muls (spațiu special, mulgători etc.). Laptele este prelucrat acasă, în condiții care respectă normativele în vigoare (gresie, faianță, apă potabilă, vase de inox), după o rețetă moștenită din familie: „Produsul nostru este foarte solicitat de o clientelă formată în decursul anilor, dar pe care am fidelizat-o prin calitatea brânzeturilor și gustul oferit de rețeta noastră, transmisă din generație în generație. Ideea e să și ții prețul jos, să nu exagerezi. Din acest motiv, uneori noi nici nu avem brânză câte solicitări sunt.“

Mecanizare în regim propriu

Pentru asigurarea nutrețurilor, familia Manea cultivă 30 de hectare de teren agricol luat în arendă (o mică parte este și proprietate particulară): „Cultivăm triticale, grâu, porumb pentru partea de nutrețuri combinate și trifoi alb și roșu, lucernă, culturi pure sau în amestec cu alte plante (sparcetă, ghizdei - dintre leguminoase sau raigras, păiuș dintre graminee) pentru nutrețuri uscate (fân). Lucrările sunt efectuate în regim propriu: avem toată gama de utilaje, începând cu tractoare, pluguri, discuri, combinator, semănători cereale păioase și prășitoare, cositoare, dispozitiv de întors fânul, mașină de balotat paie, combină de recoltat, mașină de administrat îngrășăminte.“

Utilajele nu sunt manevrate de mecanici agricoli. Lucrările sunt executate tot de către membrii familiei, începând cu aratul și terminând cu recoltarea. În pauzele de producție sau lucrări mecanice, utilajele sunt folosite și pentru prestări servicii către terți.

O experiență neplăcută la primul proiect de finanțare europeană depus la AFIR

În ultima vreme, microferma a trecut în responsabilitatea fiului, un tânăr în vârstă de 29 de ani care, după ce a muncit la alte companii, a ales să investească banii în agricultură. Să-i investească, dar să și lucreze intens în fermă. De fapt, el este, acum, cum se zice, creierul micuței afaceri și proprietarul fermei, după ce părinții i-au cedat toate bunurile, terenul proprietate și suprafețele preluate în arendă.

Deunăzi vreme a depus un proiect „Tânărul fermier“ dar, din motive pe care familia nu și le explică, a fost respins de la finanțare: „Am făcut contestație și tot degeaba. Noi am rămas cu impresia că punctajul nu a fost atins din cauză că eronat ni s-a luat în considerare grajdul vechi, nu cel nou, construit de noi.“

Pesemne din acest motiv familia Manea este foarte reticentă la tot ceea ce înseamnă proiecte și fonduri europene. Au impresia unei birocrații exagerate, iar dacă la aceasta s-a adăugat un eșec la prima încercare, rezerva este îndeajuns justificată.

Maria Bogdan

Revista Lumea Satului nr. 15, 1-15 august 2016 – pag. 34-36

Ministrul Agriculturii și omologul său moldovean au semnat un Plan de acțiuni de colaborare în domeniul agriculturii și al industriei alimentare

Marți, 26 aprilie 2016, la sediul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, ministrul Achim Irimescu și omologul său din Republica Moldova, Eduard Grama, au semnat un Plan de acțiuni vizând colaborarea dintre cele două ministere pe domenii privind agricultura și industria alimentară.

Planul de acțiuni materializează Acordul bilateral semnat la 31 august 1999 între România și Republica Moldova și urmărește consolidarea relațiilor din domeniul agricol dintre cele două state pe mai multe sectoare.

Astfel, în perioada imediat următoare va fi organizat un grup de lucru mixt, constituit din reprezentanți ai ambelor părți, care va analiza evoluția cooperării între cele două state pe domeniile deja convenite prin Acordul bilateral semnat în 1999 și va identifica soluții de colaborare pe alte domenii și activități fructuoase pentru economiile celor două țări.

Sectoarele vizate de Planul de acțiuni:

  • Sectorul vegetal:
    - Armonizarea cadrului legislativ din domeniul producerii semințelor și materialului semicer la cerințele UE de control și certificare;
    - Schimb de experiență privind managementul riscurilor pentru a face față consecințelor economice produse de evenimentele climatice;
    - Schimb de experiență privind aplicarea tehnologiilor conservative de prelucrare a solului;
    - Încurajarea producătorilor din cele două state de a participa la proiecte și programe transfrontaliere în domeniul horticol;
    - Colaborare în domeniul fitosanitar;
    - Schimb de experiență privind elaborarea legislației privind stimularea producătorilor agricoli pentru înregistrarea produselor tradiționale și a produselor cu denumiri de origine, etc;
  • Sectorul veterinar și al siguranței alimentare (asigurarea de suport și consultanță pentru armonizarea legislației naționale cu cea comunitară în vederea implementării Acordului de Asociere Republica Moldova-Uniunea Europeană)
  • Sectorul cercetare și formare profesională:
    - acordarea de asistență și consultanță pentru realizarea reformei în domeniul cercetare-dezvoltare;
    - schimb de experiență privind bunele plactici în domeniul formării profesionale.
  • sectorul viticultură și vinificație
    - schimb de experiență în implementarea registrului vitivinicol (RVV);
    - facilitarea contactelor în ceea ce privește materialul săditor și stimularea investițiilor în sectorul vitivinicol.
  • sectorul agriculturii ecologice (actualizarea legislației din domeniu).

De asemenea, Planul de acțiuni mai vizează acordarea de expertiză Republicii Moldova pe domeniul agențiilor de plăți, precum și a relațiilor internaționale sau a afacerilor europene.

A fost aprobată Hotărârea ce reglementează unele măsuri financiare temporare pentru stimularea gradului de absorbţie a fondurilor alocate pentru agricultură

În Şedinţa Guvernului din 23 martie 2016 a fost aprobată Hotărârea ce reglementează unele măsuri financiare temporare pentru stimularea gradului de absorbţie a fondurilor alocate pentru agricultură.

Facem precizarea că Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale asigură resursele necesare efectuării plăţilor de către A.P.I.A. beneficiarilor schemelor de plăţi directe pentru agricultură, a ajutoarelor excepționale cu caracter temporar, a măsurilor de piaţă şi intervenţie în agricultură, a măsurii de informare şi promovare pentru produsele agricole pe piaţa internă şi în ţările terţe, a măsurii de promovare a vinurilor, care se finanţează din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA).

Prin acest act normativ se acordă un împrumut din partea Ministerului Finanţelor Publice în valoare de 3.600.000.000 lei, din contul de venituri din privatizare, până la sfârșitul anului 2016. După ce Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură efectuează plăţile, cheltuielile realizate se transmit Comisiei Europene prin Declaraţiile lunare, iar Comisia Europeană le rambursează Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, urmând a fi restituite Ministerului Finanţelor Publice.

Măsura a fost necesară pentru a asigura cât mai rapid resursele financiare necesare efectuării plăţilor menționate mai sus din sume alocate temporar din veniturile din privatizare înregistrate în contul curent general al Trezoreriei Statului de către Ministerul Finanţelor Publice.

INFORMAŢII SUPLIMENTARE

Prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 3/2015 pentru aprobarea schemelor de plăţi directe care se acordă în agricultură în perioada 2015-2020 şi pentru modificarea art. 2 din Legea nr. 36/1991 privind societăţile agricole şi alte forme de asociere în agricultură, au fost stabilite schemele de plăţi directe care se aplică începând cu anul 2015, categoriile de beneficiari ai acestor scheme de plăţi, precum şi condiţiile generale de eligibilitate pentru acordarea plăţilor.

Prin Legea bugetului de stat pe anul 2016 nr.339/2015, potrivit art.28, s-a prevăzut în bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, la capitolul 83.08 "Agricultură, silvicultură, piscicultura şi vânătoare", titlul "Proiecte cu finanţare din fonduri externe nerambursabile (FEN) post aderare", articolul "Programe din Fondul European de Garantare Agricolă - FEGA", din cadrul anexei nr. 3/22/11, suma de 7.645.659.000 lei destinată prefinanţării cheltuielilor aferente schemelor de plăţi directe, (schema de plată unică pe suprafaţă, plata redistributivă, plata pentru practici agricole benefice pentru clima si mediu, plata pentru tinerii fermieri, schema de sprijin cuplat, schema simplificată pentru micii fermieri), a măsurilor de informare şi promovare pentru produsele agricole pe piaţa internă şi în ţările terţe, a măsurii de promovare a vinurilor, precum şi a măsurilor de piaţă şi intervenţie în agricultură. Din această sumă, se vor acorda prin acest act normativ 3.600.000.000 lei pentru asigurarea plăților menționate.

Prima gală destinată femeilor din agricultura românească - PRIA Women in Agriculture

Conferința PRIA Agriculture, însoțită în premieră în acest an de de Gala Women in Agriculture, va avea loc la București, în 29 martie 2016, la hotelul InterContinental, sala Rondă, începând cu ora 14.30.

Conferința PRIA Agriculture este cel mai important eveniment al primăverii pentru agricultură și reprezintă o reală platformă de dezbatere între autorități, fermieri și companiile care își desfășoară activitatea în acest sector.

Agricultura este vitală pentru întreaga lume. Uniunea Europeană alocă un buget mare și o atenție deosebită acestui sector. De aceea, politica agricolă comună (PAC) consolidează competitivitatea și sustenabilitatea agriculturii din UE, prin acordarea de plăți directe fermierilor și prin măsuri de piață și finanțează programele de dezvoltare a zonelor rurale din Uniune.

Și în țara noastră agricultura joacă un rol extrem important, însă există încă loc de crestere, potențialul Romaniei în sectorul agricol fiind foarte mare. În cadrul conferinței vom vorbi despre anumite probleme cu care ne confruntăm, dar vom afla și soluțiile sau sugestiile pentru o creștere a esențială a agriculturii în România.

La Conferința PRIA Agriculture lectori invitați sunt: Achim IRIMESCU - Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale; Andras SZAKAL - Director General, Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR); Ioan MERCA - Director General, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA); Veronica TONCEA – Director General, Fondul Român de Garantare a Creditului Rural ( FGCR) ; Roxana VIDICAN - Decan, Facultatea de Agricultură, USAMV Cluj; Cristian POPESCU – Managing Associate, Popovici Niţu&Asociaţii; un reprezentant al CEC BANK; Laurenţiu BACIU - Preşedinte, Liga Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR); Florin CĂPĂȚÂNĂ - Vicepreşedinte, Asociația Marilor Rețele Comerciale; Sorin MINEA - Preşedinte, ROMALIMENTA; Viorel MATEI – Fermier.

“Conferinta PRIA Agriculture reprezintă cel mai important eveniment din această primăvară pentru agricultură și reunește reprezentanți ai autorităților, asociații, fermieri și companii care activează în agricultură. Anul acesta este însoțită de o premieră la nivel național și anume, PRIA Women in Agriculture - prima gală din țara noastră destinată femeilor care activează în agricultură”, declară Raluca Voivozeanu, organizatoarea PRIA Agriculture.

Printre temele abordate în cadrul conferinței se vor regăsi: prioritățile Guvernului în ceea ce privește agricultura României; aplicarea prevederilor Politicii Agricole Comune (PAC) și ale Politicii Comune de Pescuit; activitatea agențiilor AFIR și APIA; cum se realizează creșterea absorbției fondurilor europene; cadastrul național și ce ar trebui schimbat la legea care a liberalizat piața funciară, dar și strategia privind cercetarea pe termen lung și diminuarea importului de mâncare prin creșterea producției interne. De asemenea, lectorii vor veni cu propuneri despre cum putem crește potențialul agricol al României.

Începând cu această primavară conferința este însoțită de gala PRIA - Women in Agriculture, în cadrul căreia vom recunoaște eforturile și contribuția femeilor pentru acest sector important al economiei românești.

Pentru că sectorul agricol este esențial și pentru că numărul femeilor care activează în agricultură este foarte mare, dar și al celor care lucrează în rândul autorităților și al domeniilor conexe agriculturii, în cadrul conferinței PRIA Agriculture vom premia și vom aplauda activitatea acestora pentru sectorul agricol. Vom afla, de asemenea, cu ce provocări se confruntă, de ce au nevoie pentru a-și crește afacerile și care sunt poveștile lor de succes.

Conferinţele PRIAevents aduc în atenție cele mai importante și mai actuale teme de dezbatere din fiecare domeniu și beneficiază de o prezență mare a participanților și a mass - mediei. Cu o experienţă de peste 10 ani în organizarea evenimentelor premium, echipa PRIAevents este recunscută pentru organizarea evenimentelor de top din cele mai reprezentative sectoare ale economiei.

PRIA Agriculture se desfășoară cu sprijinul, Camerei de Comerț Româno- Germane, Al Camerei de Comerț Elveția – România al Ambasadei Bulgariei în România. Parteneri ai evenimentului sunt LAPAR, Federația Națională Pro Agro, Azomureș, USAMV Cluj, Facultatea de Agricultură Cluj-Napoca, Popovici, Nițu, Stoica și Asociații, Fondul De Garantare a Creditului Rural – FGCR, CEC Bank, Monsanto, Frisomat și Syngenta.

Mai multe detalii,https://www.cec.ro/ agenda evenimentului PRIA Agriculture şi modalități de înscriere pentru participare puteţi găsi pe http://priaevents.ro/

PRIA Agriculture reunește participanți dintre care: reprezentanți ai Guvernului României, reprezentanți ai Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, reprezentanți ai APIA și AFIR, reprezentanți ai ASAS, ai institutelor de cercetare agricolă, membri FNPAR, AMRCR, Romalimenta, Rompan, APRIL, UPCPR, ARC, APIMAR, reprezentanți ai producătorilor de cereale și producătorilor de erbicide, pesticide și produse agro-chimice, reprezentanți ai Camerelor de Comerț, ai companiilor FMCG și ai distribuitorilor, ai Băncii Mondiale, ai băncilor din România, ai societăților de asigurări, ai societăților de leasing, fonduri de investiții, fonduri de garantare și contragarantare, consultanți, companii cu servicii și soluții IT, presa de specialitate

Despre PRIAevents

PRIAevents - experţii tăi în evenimente! Noi aducem informaţii de ultimă oră şi trend-uri în business prin intermediul conferinţelor organizate. Echipa PRIAevents cu o experienţă de peste 10 ani în organizarea evenimentelor premium pentru zona de business va găsi cele mai bune metode pentru a vă garanta ROI şi pentru a croi un eveniment special pentru dvs.

Dezbatem cele mai fierbinţi teme, aducem cei mai importanţi speakeri, reunim în audienţă participanţi care corespund cu target-ul tău.

Fie că doreşti ca evenimentul să aibă loc în Bucureşti sau în alte oraşe din ţară, PRIAevents se focusează pe audienţe B2B sau B2C. Experţii noştri în evenimente vor şti să vă sfătuiască şi să vă propună cel mai inovativ şi cel mai potrivit eveniment. De asemenea, noi livrăm traininguri pentru diverse sectoare de business atât intr-o sală de conferinţe cât şi online.

Dacă vrei să organizezi o gală, o conferinţă, un training, o competiţie sportivă, un eveniment de lansare a unui produs B2B sau B2C, poţi apela cu cea mai mare încredere la experţii noştri. Experienţa, abilităţile, viziunea creativă şi orientarea noastra spre ROI pentru fiecare partener ne califică a fi alegerea potrivită pentru evenimentele de succes.

Pentru mai multe informaţii, vă rugăm să contactaţi: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea./ 0744 584 661.

  • Publicat în Social

Noutăți aduse de 2016

Ați avut parte de multe controale la fermă? Sau așteptați cu inima cât un purice vreun control? Ei bine, 2016 vine cu o veste bună care a fost dată chiar de comisarul european Phil Hogan. „Adoptarea unor măsuri pentru simplificarea Politicilor Agricole Comune face posibilă, pentru anumite scheme, reducerea numărului de controale în fermă de la 5% la numai 1%. Această măsură va însemna o ușurare semnificativă atât pentru fermieri, cât și pentru administrații“, spune oficialul european. Mai mult, potrivit comisarului european, alături de reducerea controalelor în fermă, oficialii europeni anunță modificări și în sistemul de depunere a cererii unice de plată. Astfel, începând cu 2016, fermierii vor avea posibilitatea redepunerii documentelor în termen de 35 de zile, fără penalizări, ceea ce va duce la o mai bună organizare și desfășurare a campaniei de depunere a cererilor.

Astfel, schemele de plăți directe și ajutoarele naționale tranzitorii care se aplică în agricultură în 2016 sunt următoarele: 1. Schema de plată unică pe suprafață, 2. Plata redistributivă, 3. Plata pentru practici agricole benefice pentru climă și mediu, 4. Plata pentru tinerii fermieri, 5. Schema de sprijin cuplat – în domeniul vegetal și zootehnic, 6. Schema simplificată pentru micii fermieri.

Și în 2016, ca și în 2015, fermierii vor depune o singură cerere de plată la APIA, atât pentru sectorul vegetal, cât și pentru cel zootehnic. Campania 2016 de depunere a cererilor unice se va desfășura în intervalul 1 aprilie-15 mai.

În altă ordine de idei, prezent la reuniunea Consiliului Agricultură și Pescuit, care s-a desfășurat la Bruxelles, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale Achim Irimescu a aflat care vor fi cotele de pescuit la Marea Neagră. „România a reușit pentru anul 2016, cu sprijinul colegilor de la Reprezentanța Permanentă a României la Bruxelles, o menținere a cotei de calcan la nivelul de 43,2 tone și neintroducerea unei cote de pescuit la rechinul – câinele de mare specific Mării Negre. Comisia a venit inițial cu propuneri foarte dure și de aici se poate vedea importanța compromisului final adoptat, pentru că propunerea Comisiei Europene (CE) a fost să avem cota zero la calcan, iar la rechinul – câinele de mare să se introducă o cotă de pescuit. În final, după negocieri serioase, am reușit să ajungem la acest rezultat. Toate acestea, desigur, sunt condiționate de o serie de măsuri tehnice care angajează România și Bulgaria în același timp“, a afirmat Achim Irimescu. Între măsurile tehnice se regăsesc reducerea numărului porturilor de debarcare, reducerea numărului de licențe distribuite pentru pescuitul calcanului ori creșterea perioadei de prohibiție pentru pescuitul la calcan.

În final am semnala tot ca o noutate majorarea fondurilor pentru subvențiile la motorină.

Astfel, MADR propune suplimentarea fondurilor alocate cu circa 107 milioane de lei printr-un proiect de act legislativ supus dezbaterii publice. Proiectul modifică suma alocată pentru plata ajutorului de stat în anul 2015, de la valoarea de 270.697,250 mii lei la valoarea de 377.472,250 mii lei. Potrivit APIA, 14.067 beneficiari au solicitat plata ajutorului de stat pentru reducerea accizei la motorină utilizată în agricultură, aferentă cererilor de plată pentru motorina consumată în trimestrele I și II ale anului 2015.

Bogdan PANȚURU, Patricia POP

Agricultura durabilă și viața fără pesticide

Alexandru Riza, coordonator campanii Greenpeace România, atrage atenția că doar o agricultură durabilă, cel puțin responsabilă dacă nu ecologică, poate să asigure un viitor omenirii. Pesticidele dăunează atât polenizatorilor cât și celorlalte vietăți, incluzând aici și omul. Pe lângă aceasta, consumul din ce în ce mai crescut al substanțelor de sinteză în agricultura convențională pare scăpat de sub control, fluturând stindardul asigurării hranei.

Glifosatul este „probabil cancerigen“

IARC (Agenția Internațională pentru Cercetarea Cancerului) ca și Centrul Internațional de Cercetare a Cancerului cu sediul la Lyon, ambele afiliate la OMS, au clasificat glifosatul ca fiind „probabil cancerigen“ (nivel 2 A). Monsanto a reacționat destul de dur la aceste afirmații, subliniind că Roundop este un produs sigur și că studiile nu aduc dovezi clare ale efectului teratogen asupra oamenilor. În schimb, EPA are intenția de a crește nivelul maxim admis al acestei substanțe în compoziția alimentelor și alimentelor la 100 ppm (părți per milion).

Este adevărat că glifosatul este cel mai folosit erbicid total la nivel mondial, în special în culturile de soia transgenică. Iar la soia modificată genetic, la urma urmei cea mai folosită proteină în zootehnie, s-a remarcat că genisteina fitoestrogenă, care se găseşte în mod natural în soia, a sporit efectele estrogenice atunci când a fost combinată cu glifosat.

Anul acesta, în cadrul seminarului „Viitorul agriculturii – azi“, susținut de Michael Horsch, cunoscutul antreprenor de utilaje pentru prelucrarea solului, temerile privind dispariția glifosatului din practica agricolă a fost dezbătută pe larg. Chiar a ținut să sublinieze faptul că, în viitorul destul de apropiat, această substanță activă va fi interzisă. Cel puțin în Europa. Conform spuselor lui Michael Horsch, în urma unei discuții cu conducătorul lanțului de magazine Lidl, o afacere de sute de miliarde anual (despre trasabilitatea produselor care ajung pe raftul magazinelor sale), acesta ar fi afirmat că își dorește ca produsele pe care lanțul său le va comercializa să fie supuse unei trasabilități care să aducă informații chiar și despre folosirea pesticidelor, dar în mod special a glifosatului sau a conținutului de OMG pentru că în acest moment mai mult de 60% din clienții europeni evită să consume aceste produse. Tocmai de aceea, în multe state occidentale s-a trecut la etichetarea voluntară cu mesaje gen „acest produs a fost făcut din animale care nu au consumat niciodată OMG“ sau „aceste produse au fost făcute cu făină făcută dintr-un grâu netratat cu glifosat“. Și până la obligativitatea etichetărilor de acest fel nu poate fi un pas prea lung. Doar clienții sunt cei care plătesc la casă produsele. Asta presupune că agricultura se va mișca destul de rapid spre o agricultură responsabilă.

Agricultura ecologică nu se limitează la renunțarea la substanțele de sinteză

Așa susține Gyso von Bonin, un fermier din Ruthen, Sauerland, undeva în centrul Germaniei. „Agricultura organică e mult mai complexă. Pe scurt, e vorba de patru puncte principale: rotim culturile într-un mod unic; tratăm cu mare atenție problema combaterii buruienilor; producem compost și semințe, care au o mare importanță. Se face o selecție foarte riguroasă și precisă: sămânța potrivită pentru locul potrivit.“

Cât privește realitatea aceasta, profesorul emerit Marc Dufumier (predă agronomia la Universitatea de Agronomie din Franța) o spune destul de plastic: „Agroecologia este ceea ce agronomia nu ar fi trebuit niciodată să înceteze să fie!“. Conform acestuia, „în vederea creșterii perioadei de fotosinteză ar trebui folosite perdelele vegetale pentru a intensifica procesul de transpirație. Perdelele sunt și un adăpost pentru gărgărițe, care neutralizează afidele. Astfel nu mai este nevoie de folosirea insecticidelor. Iar în iarba de sub gardul viu trăiesc coleoptere, care neutralizează limacșii.“ Obiectivul fermierului care practică o agricultură ecologică nu se mai raportează doar la plantele de cultură, ci la un întreg ecosistem complex modificat de către el, dar care este mult mai puțin fragil decât în agricultura convențională (industrială), susține profesorul francez.

Sustenabilitatea acestui tip de agricultură este însă principalul ei argument

Europa a început să zărească luminița de la capătul tunelului, însă asaltul multinaționalelor lungesc nepermis de mult deciziile. Ori pur și simplu transformă măsurile care păreau bune în cataplasme cu muștar puse la un picior de lemn. Măsurile de agromediu și interzicerea neonicotinoidelor sunt câțiva pași timizi spre o agricultură de durată. Și, deși toată lumea este convinsă de acest aspect, inclusiv cei care practică agricultura de tip intensiv, totuși principiul profitului de moment primează în fața principiului profitului pentru mai multe generații. „Ce să-i facem, natura umană, viața scurtă și tot felul de alte scuze existențiale sunt uneori argumente pentru aceste practici mai mult decât neortodoxe“, spune reprezentantul Grenpeace în România. Exploatarea intensivă, uneori folosind monocultura, duce la costuri din ce în ce mai mari pentru realizarea recoltelor dar, din păcate, și la sărăcirea solului, chiar și la completa scoatere din circuitul agricol prin sărăturare și deșertificare. Sau la dispariția bacteriilor de sol, cele care fac ca pământul să ofere viață plantelor. „Aici pot să mărturisesc că trebuie privit cu atenție la fermierii care au ferme de familie de secole. În aceste entități economice sunt extrem de puțini cei care să nu țină seama de sustenabilitatea activității lor. Intervin cu materii organice, lasă locurile să se odihnească, practică o agricultură cu fața la sol. Pentru că pământul e, pentru ei de generații, sursa de venit, izvorul vieții!“, mai adaugă tânărul coordonator al campaniilor Greenpeace în România.

Singurul care poate hotărî un alt fel de agricultură este însă consumatorul

Cel care este și votantul politicienilor, clientul final, cel care aduce banii în sistemul agroalimentar. Doar acesta este cel care poate face schimbarea rapid, prin atitudine. Prin alegerea produselor care nu fac rău planetei pe termen lung, dar asta presupune mai mult decât educație. Iar, din păcate, oamenii s-au obișnuit să consume legume și fructe cu ochii sau cu reflexe subliminale. E așa de frustrant să știi că în lume există circa 300.000 de soiuri de tomate, iar în comerț găsim maximum 5 sau 6 soiuri care nu au nici gust, nici savoare și nici elemente nutritive premium, ci doar apă colorată cu multe minerale. Roșii crescute pe tot felul de substraturi, care nu au nici în clin nici în mânecă cu pământul. În ceea ce privește laptele sau brânzeturile alegerea se face după reclamă. Cine mai are timp să guste, cine mai are timp să discearnă, aproape toți consumatorii au devenit sclavii specialiștilor în marketing și publicitate. Doar câteva țări europene, care au atins un anumit standard economic, au început să caute și în acest fel să și susțină agricultura ecologică, care a început să fie mai mult decât o nișă. Cel puțin acestea au fost câteva dintre punctele abordate la întâlnirea cu Alexandru Riza care era foarte interesat de modul în care s-a construit PNDR-ul. Dar despre subvenții și politici agrare se discută toată ziua și destul de ineficient.

Tudor CALOTESCU

Din fericire, agricultura este un business!

Şi încă unul din ce în ce mai complex. Tocmai de aceea, din când în când, mai este nevoie şi de pricepere. Chiar de ceea ce înţelepţii numesc „înţelegere“. Dar la noi toţi ageamii sunt doctori docenţi şi miniştri ai priceperii totale. Din păcate, nu este de ajuns să punem de o paparudă sau de un acatist ca să facem din cultivarea plantelor o afacere rentabilă. Dumnezeu (sau natura) nu face prea multe pomeni. Mai ales că nici noi (prăpădita asta de rasă inteligentă care vrea totul acum, fără să se mai gândească şi la nepoţii nepoţilor ei) nu prea iertăm nicio ocazie de a stârni această forţă.

Când plouă e bai, când nu plouă e vai, iar când se nimereşte să fie un an de excepţie toţi suntem fermieri de soi. Atunci apar însă, din pădurea întunecată a comerţului, „traderii ăştia care ne jecmănesc“. Tot felul de lupi hulpavi şi hiene pregătite să atace bietul fermier care trudeşte pentru pâinea ţării (un slogan moştenit din comunism). În schimb, niciodată nu e de vină cel care nu ştie să aleagă soiul sau pune sămânţa din pătul. Nici faptul că nu putem să cădem la pace pentru a clădi acel fond mutual. Nu pentru că cineva ne-ar fura, ci pentru că nu mai avem încredere nici măcar în noi înşine şi oricum aproape nimeni nu vrea să participe cu bani decât dacă ar şti că fondul e un fel de Caritas mai cu moţ. Dar nici pentru că nu putem înţelege că „împreună“ e singura opţiune de a rezista tăvălugului occidental, dar şi a celui oriental.

Dar de ce să trecem la găsirea de soluţii când se poate încă apela la mila contribuabilului mâncător de pâine? Iar mass-media, care este doar în căutare de senzaţional şi manelişti cu amante, sare ca friptă la orice scenariu mai mult sau mai puţin fatidic. Aproape că nu există un jurnal care să nu scoată pe ecran cel mai prăpădit porumb găsit pe cine ştie ce tarla uitată de vreme sau mai ştiu eu care lan plin cu buruieni. Iar corul reporteriţelor, care nu deosebesc grâul de orz şi vaca de gâscă, sună de parcă cei patru cavaleri ai apocalipsei sunt deja deasupra căpuţului lor. Nu ştiu cât bine face o asemenea campanie de exagerare, dar ştiu că, dacă fondul mutual era funcţional, atât UE cât şi Guvernul ar fi trebuit să umble la puşculiţe fără atâta gargară de trei paralele.

Aud, de asemenea, tot felul de opinii tranşante rostite de colegii din presă, mai ales cea generalistă, ca şi cum ar fi descoperit bula universală. Însă pot să depun mărturie că pe aceeaşi tarla cu porumbul acela sfrijit, sub acelaşi cer fierbinte, se găseşte şi un lan mândru. Cum, de asemenea, pot jura că am văzut cum un cercetător munceşte cu trudă zeci de ani, până la o reuşită de excepţie, şi nu primeşte decât o diplomă însoţită de o lalea galbenă şi un şpriţ de Corcova într-un cadru semifestiv. Unde nici măcar un fermier care cultivă acel soi, hibrid sau mai ştiu eu ce altă găselniţă tehnologică nu a venit să-l aplaude măcar.

Agricultura e o ştiinţă şi fiecare an aduce o nouă provocare. Am văzut pe câmpurile demo sau în sălile colocviale, înainte de buluceala bufetului suedez, mulţi fermieri care studiază atent fiecare propunere. Apoi testează. Iar când bănuiesc că au găsit un mic răspuns trag o linie orizontală, apoi una pe verticală şi pun totul într-un grafic. Nu mizează pe acel 13 roşu arătat cu fălnicie de crupieri. În acele ferme, conduse de astfel de oameni, soluţiile sunt alese cu factorul temperat al conservării profitului. Nu aşteaptă la cotitură vreun moment favorabil care s-ar putea să nu mai vină niciodată.

Nu există soluţii miraculoase în cazurile extreme, dar atunci ar trebui să intervină principiul ajutorului reciproc. Nimeni nu poate prevedea dezastrul. De aceea oamenii au inventat societăţile de asigurare, teledoanele, chetele şi tot felul de alte soluţii comune, precum sunt şi aceste fonduri mutuale. Tot pe aici pe undeva ar putea fi încadrat şi ajutorul de stat, doar toată populaţia participă la realizarea bugetului, nu? Din păcate, aceste ajutoare sunt coordonate de tot felul de politicieni şi birocraţi care nu au nici măcar în clin ceva cu agricultura. Dar până la mila politicienilor e mai bine să vă strângeţi rândurile, şi la bine şi la rău. Şi, abia apoi, când vor constata că sunteţi o forţă socială, care poate să schimbe balanţa electorală, abia atunci se vor strădui să vă facă curte. Din toţi rărunchii lor, ca la o fată oacheşă şi cu zestre frumoasă, nu ca unei babe chioare fără o lescaie în cufăr.

Tudor CALOTESCU

Agricultura viitorului, între OMG și universul cuantic

Luând în considerare schimbările climatice extreme din ultimii ani, dar și degradarea accentuată a solului la nivelul întregii planete și toate acestea pe fondul scăderii dramatice a resurselor de energie, am fost curioși să aflăm care va fi în general soarta plantei în următorii ani, dar și soarta agriculturii în particular. Pentru că, fără agricultură și roadele ei, civilizaţia actuală s-ar stinge. Iar cel care a avut curajul să aprofundeze aceste subiecte, deloc ușoare, este profesorul universitar Doctor Honoris Causa, Mihai Berca. Cu siguranţă veţi remarca ineditul răspunsurilor, unele demne de o revistă sience-fiction, lucru nemaivăzut până acum într-o publicaţie agricolă.

– Pentru început, v-aș întreba cum se vede agricultura în următorii 15 ani?

– În următorii 15 ani, agricultura se vede aproximativ la fel cum o vedem acum. Dar trebuie făcută o precizare. În anii următori oamenii de știință vor lucra intens la preluarea unor modele naturale și implementarea lor în ecosistemele agricole. Cu alte cuvinte, se va tinde spre o cât mai mare apropiere a ecosistemelor agricole de ecosistemele naturale. Ca o paranteză fie spus, este clar și că în următorii ani se va merge pe creșterea producției de alimente din simplul motiv că populația lumii e în creștere. Sigur, în acest moment toată lumea vorbește de organismele modificate genetic, legându-le de creșterea producției. Dar cred că, în momentul în care națiunile lumii vor cădea de acord că este nevoie și de acest proces, vor apela masiv la el. Pentru că atunci întrebarea care se va pune va fi: „Ce facem, lăsăm lumea să sufere de foame sau le dăm hrană modificată genetic?“

Sigur, unii reproșează celor care folosesc OMG că producătorii aleg cantitatea și forma în locul calității – gustul, spre exemplu. Aici trebuie spus că foarte mult contează de ce fel de transfer genetic se face. E simplu, dacă vrei să transferi prin manipulare genetică de la planta originală și gustul, transferi și gustul. Depinde de ce muncă și bani se investesc în OMG-ul respectiv. Dacă se investește numai o muncă comercială în transferarea materialului genetic – de genul vreau să fac roșii mari, frumoase, dar fără gust, ca să se vândă ușor le fac ca atare. Așadar putem vorbi în următorii 15 ani de o gravitare a agriculturii în jurul OMG.

– Să ne imaginăm că cei 15 ani au trecut deja. Ce va fi după?

– Ce va fi peste 15 ani? Se va trece spre un sistem de economie agricolă biologică. Trebuie precizat că termenul nu are legătură cu ceea ce înțelegem noi azi prin agricultură bio sau eco. Despre ce este vorba... Sistemele economice agricole biologice presupun că se va renunța complet la petrol, oricum în următorul orizont de timp resursele de petrol se vor epuiza. Din acest motiv se va renunța complet la ceea ce cunoaștem noi acum ca pesticide în general. Vor fi folosite unele dintre ele, dar numai cele care sunt 100% compatibile cu mediul înconjurător. Deci se va da o mare importanță creării unor agrosisteme complet integrate în ecosistemele naturale. De altfel, aceasta este și singura soluție de a salva omenirea de la colaps, de la pieire. Și spun acest lucru pentru că, în momentul de față, sunt foarte mari cantități de bioxid de carbon în atmosferă, emise inclusiv de agricultură, în paralel cu mari cantități de humus pe care agricultura le pierde. De aici vine și pericolul ca în 20-30 de ani să constatăm că nu mai avem humus. Și, dacă vom ajunge acolo, chiar că nu vom mai avea ce mânca...

– În aceste condiții, ce este de făcut?

– Pasul cel mare către viitorul agriculturii a fost făcut deja. Iar, din această perspectivă orice este posibil. Și asta pentru că agricultura a intrat în atenția fizicii cuantice. (fizica clasică studiază materia la nivelul atomului, fizica cuantică cercetează materia la nivel sub-atomic – n.r.). Deja fotosinteza este judecată din punct de vedere cuantic... La fel și creșterea animalelor. Cuantic este privit și procesul sinergic de dezvoltare a plantelor în raport cu solul. În privința fotosintezei la plante, de exemplu. În mod normal, noi credem că planta își ia energia de la soare prin intermediul frunzelor. Ei bine, din punct de vedere cuantic, doar o mică parte din energie vine prin frunze. De fapt, este un schimb intens de energie între întreg corpul plantei și mediul înconjurător. Ce înseamnă acest lucru? Înseamnă că fotonii nu mai stau la coadă la intrarea prin stomate în frunză, așa cum se considera în mod clasic până acum. Acum se știe că procesul nu este numai unul biochimic, ci o împletire între cuantic și biochimic. De ce spun că fotonii nu mai stau la coadă la frunza plantei? Înseamnă că materia energetică este în egală măsură și în afara frunzei și înăuntrul ei, iar transferul de energie este o variabilă permanentă. Iar oamenii se știință au spus că, dacă acest lucru se întâmplă, energia captată de plantă este mai mare decât cea provenită din fotonii de la soare deoarece vine și energia din mediu prin acei clusteri de care vorbeam, asta înseamnă că planta folosește mult mai multă energie decât ne putem imagina. Poate mai mult de 100%. Cu alte cuvinte, este important și soarele, dar și... starea de spirit a agricultorului, a celui care se ocupă de plantă. Vezi cercetători care pun muzică la plante sau vorbesc cu ele. Există o interacțiune mediu-mediu. Adică om-plantă-animal-casă în care locuiește, ceilalți oameni etc. Totul este conectat…

– Așadar, acum însăși noțiunea de „ficțiune“ devine un fel de... arhaism...

– Acum începe o poveste științifică devenită deja realitate. Pornind de la aceste observații, foarte mulți cercetători deja au creat plante artificiale. Ei au captat energia, aparent din nimic, au pus-o pe un tipar informațional și au obținut planta. Ca un fel de magie, foarte greu de înțeles de omul obișnuit, dar tot mai înțeles de oamenii de știință. Greu de înțeles acest proces, dar peste câțiva ani va fi ceva natural să materializăm în laborator o roșie, de exemplu.

– Mai aveți cunoștință și de alte minuni științifice?

– Adevărul este că tehnologia avansează deja spre cote neștiute de nimeni... De exemplu, în momentul de față se lucrează la captarea clusterilor de electroni liberi din atmosferă într-o aparatură specială. Iar acest aparat produce practic energie gratuită care poate fi utilizată în fermă sau gospodărie. Deci există deja aparate de mărimea unei valize cu ajutorul cărora să obții energie liberă pe care s-o utilizezi cum dorești. Dar asta ar presupune o descentralizare de la sistemele naționale de energie, fapt nepermis de marile companii, îndeosebi de cele petroliere, pentru că acest tip de energie mă face total independent. Nu mai am nevoie de electricitate din exterior, de benzină, de nimic. În practică, tipul de energie din „nimic“, liberă, a început să fie intens pusă în practică în Japonia. De ce aici? Pentru că Japonia este o țară cu resurse energetice puține. În cercurile științifice se știe deja că în Japonia 10% din resursele energetice fac parte din categoria energiei libere. Acum și alte țări studiază preluarea modelului. De aceea, în acest moment tot mai multe țări au dat drumul la omologări și brevete oficiale pentru energia liberă. Iar dacă acest drum va fi parcurs până la capăt, întreaga noastră viață se va schimba, nu doar agricultura...

Bogdan PANȚURU

Comuna Albeşti – Mureş nădejduieşte în agricultură, turism şi industrie

S-a întâmplat să poposim în Albeşti – Mureş de sărbătoarea comunei, când Grupul vocal-folcloric „Târnava Mare“, din satul Ţopa, a împlinit 36 de ani de activitate locală, naţională şi internaţională. Am folosit acest prilej şi pentru a avea o discuţie cu primarul Nicolae Şovrea, aflat la al doilea mandat, despre localitate şi despre dezvoltarea viitoare a acesteia.

Situată în sud-estul judeţului Mureş, la 6 km de Sighişoara şi la limită cu Harghita, comuna Albeşti, atestată documentar din 1231, are 9 sate (Albeşti-reşedinţă de comună, Bârlibăşoaia, Boiu, Jacu, Şapartoc, Ţopa, Valea Albeştiului, Valea Dăii şi Valea Şapartocului), o populaţie de 5.123 de locuitori, 1.900 de gospodării şi o suprafaţă de 8.270,39 ha. În ierarhia judeţului se clasează pe locul 23, din punctul de vedere al suprafeţei şi pe poziţia a 15-a, ca populaţie. Graţie plasării pe traseul drumului european E 60 (DN 13) şi al magistralei CFR 300, Bucureşti-Oradea, localitatea face parte, teoretic, din culoarul de dezvoltare de rangul I. Un alt atu pentru dezvoltare îl reprezintă poziţionarea proporţională în cadrul a trei unităţi majore de relief, respectiv, Podişul Hârtibaciului (partea sudică), Culoarul Târnavei Mari (partea centrală) şi Dealurile Târnavei Mici (partea nordică).

Economia, în continuare agrară

Principalele produse pe care se bizuie economia localităţii ţin de textile, faianţă, vase emailate, materiale de construcţii (balast), alimente (panificaţie şi brânzeturi), cereale, carne şi produse din carne. Strategia de dezvoltare locală sugerează o dezvoltare viitoare prin promovarea specificului local: mixt-industrial, în satul Albeşti; agrar, în Boiu, Ţopa, Jacu; silvo-pastoral, în Şapartoc şi Valea Dăii. Localitatea are câteva unităţi importante, una de confecţii textile, dar ca o caracteristică generală, ramura principală de activitate este considerată tot agricultura. Comuna dispune de 5.280 ha teren agricol: 103 ha sunt ocupate cu vii şi livezi, 1.336 ha – păşuni, 1.301 ha – fâneţe, 670 ha - grâu, 100 ha – cartofi, 60 ha – legume etc. Zootehnia este poate cea mai reprezentativă, gospodăriile populaţiei deţinând, în ferme de subzistenţă, peste 1.800 capete bovine, 1.700 capete porcine, 7.000 capete ovine şi 17.500 capete păsări. Albeşti are un portofoliu de peste 560 de locuri de muncă în industrie, agricultură, învăţământ, administraţie publică şi sănătate, dar încă există în jur de 300 de şomeri.

Învăţământ, cultură, tradiţie

Ca unităţi de învăţământ şi socio-culturale, în Albeşti sunt 3 şcoli şi 3 grădiniţe, unde învaţă 730 de preşcolari şi elevi, bibliotecă (fond de carte de 17.750 de volume), două dispensare, un cabinet stomatologic, 5 biserici ortodoxe, 3 biserici reformate, 2 biserici unitariene, o biserică romano-catolică, o biserică evanghelică şi o mănăstire de călugări (Jacu). În satul Ţopa se află Castelul Bethlen, cu incintă fortificată, construit în secolul al XVII-lea (cunoscut drept castelul Boiu-Ţopa), iar la Albeşti, Monumentul Petőfi Sándor, important pentru valoarea sa memorială. Definitorie însă rămâne tradiţia populară a zonei sau mai bine zis păstrarea şi conservarea obiceiurilor, a dansurilor şi a cântecului; acest lucru este magistral asigurat de cele trei grupuri folclorice, „Doina“ din Albeşti, „Căluşarii“ din Boiu şi Grupul folcloric „Târnava Mare“ din Ţopa, al căror repertoriu a fost prezentat pe scenele festivalurilor „Cântă strună şi răsună“, „Flori dalbe, flori de măr“ etc.

Infrastructură rutieră şi de servicii

Localitatea dispune de o reţea de drumuri în lungime de 25 km, mare parte dintre acestea încă nemodernizate. La Albeşti există sisteme parţiale de alimentare cu apă, nu şi de colectare a apelor menajere, şi cu gaz metan, însă în ambele cazuri este necesară extinderea. Autorităţile comunale se concentrează deocamdată pe realizarea unor puncte zonale de alimentare cu apă, dar lucrurile merg greu din cauza bugetului redus al localităţii. Primarul Nicolae Şovrea ştie că rezolvarea vine de la proiectele europene, dar... „În 2009 – ne spunea şeful administraţiei – am depus un proiect de Măsura 322. A fost declarat eligibil, dar fără finanţare. Primele fonduri europene, e adevărat, mai mici ca valoare, dar certe, au venit prin intermediul GAL „Dealurile Târnavei“, grup din care şi noi facem parte. Aşa am reuşit să derulăm trei proiecte: renovarea căminelor culturale din satele Boiu (finalizat) şi Ţopa (în curs de execuţie), achiziţionarea unui utilaj pentru întreţinerea drumurilor şi cumpărarea unei maşini pentru situaţii de urgenţă. Investiţiile solicitante financiar, cum ar fi drumurile şi alimentarea cu apă + canalizarea, intră în vederile noastre pentru obţinerea finanţării în exerciţiul bugetar european 2014-2020“.

Proiecte de viitor

Având în vedere apropierea de Sighişoara, perla Transilvaniei, cum este supranumit frumosul oraş medieval, poziţionarea pe traseul uneia dintre cele mai circulate căi rutiere din România (E 60 este o şosea-autostradă care face legătura, pe tronsoane cu denumiri diferite, dintre Brest – Franţa şi Constanţa – România), cadrul natural deosebit şi specificitatea turistică a zonei, comuna Albeşti îşi pune mari speranţe în dezvoltarea industriei turistice. Au fost identificate câteva perimetre care s-ar preta acestei activităţi: Valea Dăii, Valea Dracului (Albeşti), Kokeltal (Albeşti) şi Şapartoc.

Castelul Bethlen

Înregistrat în lista monumentelor istorice din România, castelul a fost construit în anul 1617, de generalul Wolfgang Bethlen, consilier al principelui Gabriel Bethlen, comite suprem al comitatului Târnava şi „arendator“ al dijmelor. Ca arhitectură, construcţia îmbina cerinţele vieţii luxoase şi necesitatea apărării, încadrându-se în tipologia castelelor realizate în plan compact, fără curte interioară, având un corp central dreptunghiular, cu turnuri de colţ poligonale, desfăşurat pe trei nivele, o incintă cu patru turnuri combinate de colţ şi o clădire anexă pe latura de vest. Istoricul de arta Iozefina Postavaru în încadrează în stilul renaşterii târzii, cu contaminări baroce. În anul 1945, castelul a fost scos din proprietatea familiei Bethlen, fiind folosit ca depozit al secţiei de Gospodărie Criş şi mai apoi ca sediu al IAS. Solicitarea din 1969 de scoatere a clădirii din lista monumentelor istorice este respinsă de Ministerul Culturii, dar acest lucru se întâmplă totuşi în 1977. Între anii 1973-1975 este afectat, cu distrugerea laturii de nord, de lucrările de amenajare a bazinului hidrografic Târnava Mare, proiectate după inundaţiile din 1970. În 1977, castelul este propus pentru demolare. A fost salvat cu totul întâmplător, prin faptul că Direcţia Monumente Istorice s-a desfiinţat, documentele rătăcind o vreme printre instituţii. Revine pe lista monumentelor istorice după 1990, iar în 1992 se elaborează un proiect consolidare, nepus niciodată în practică.

Maria BOGDAN

Noi tehnologii în agricultură. De ce Google?

Google a reprezentat pentru utilizatorii de calculatoare cam ce a reprezentat inventarea... lanternei, păstrând proporţiile, bineînţeles. De ce spunem acest lucru? Până la apariţia Google, Internetul era ca un „hău“, ca o „gaură“ fără fund. Pentru a avea acces la o informaţie trebuia să ştii exact ce cauţi, acţiune rezervată aproape în totalitate specialiştilor în informatică. Şi asta pentru că Internetul era şi este „un ceva“ foarte vast, cu multe informaţii despre foarte multe subiecte. De aceea era nevoie de o metodă de a găsi informaţia care ne interesează. Deoarece este imposibil să cunoaştem adresele pentru foarte multe pagini, toţi utilizatorii au început să folosească spre sfârşitul anilor ’90 diferite „motoare de căutare“. Dar ce este un „motor de căutare“? Acesta este o pagină de Internet (web) care indexează un număr foarte mare de alte pagini web şi care ne permite să căutăm exact ce avem nevoie. Şi aşa a apărut Google, cel mai popular motor de căutare din toate timpurile, care, practic, a „deschis“ porţile Internetului oricărui om de pe planetă. Cine este, totuşi, Google? „Google Inc.“ este o corporaţie americană multinaţională care administrează motorul de căutare pe Internet cu acelaşi nume. Ea a fost fondată în 1998 de către doi doctoranzi ai Universităţii Stanford. Google oferă o metodă simplă şi rapidă de găsire a informaţiilor pe web, având o bază de date de peste 12 miliarde de situri web. Este interesant de ştiut de unde îi vine numele: „Google“ este un joc de cuvinte provenind de la „googol“, un cuvânt englezesc pus în circulaţie de către un matematician în anul 1938, prin care se desemna numărul uriaş format dintr-un 1 urmat de 100 de zerouri (un simbol al infinitului în matematică). Iar dacă nu aveţi idee despre cât de puternică este această companie, aflaţi că este cotată drept cea mai puternică marcă globală după criteriul valorii – peste 110 miliarde dolari. Cum se foloseşte? Simplu... Pe pagina de Google scrieţi orice vă trece prin cap. De exemplu „cum prăşesc“ sau „unde vând iepuri“... Şi gata, apare rezultatul. Baftă la „googlălit“... (B.P.)

România, victimă a acaparatorilor de terenuri

De mai bine de un an orice persoană fizică sau juridică poate cumpăra în România orice şi oricât teren agricol pofteşte. Înainte de momentul 1 ianuarie 2014, când străinii au căpătat dreptul de a cumpăra pământ românesc, 6% din suprafaţa arabilă a ţării – aproape un milion de ha – era exploatată de multinaţionale. Iar acum această cifră (încă nu există o statistică oficială) se pare că cel puţin s-a triplat. Teoretic, cumpărarea terenurilor agricole de către străini nu ar fi o problemă, mai ales în contextul în care autorităţile române se plâng de „fărâmiţarea excesivă“ a terenurilor agricole, dar şi de preponderenţa „agriculturii de sub­zistenţă“ la nivel naţional. Numai că, în ultimii ani, a apărut o nouă „modă“ la nivel mondial, iar România se transformă încet, dar sigur, dintr-un „vânzător“ de terenuri într-o victimă.

Un fenomen vechi de care nu s-a auzit

Investitorii străini cumpără sau arendează pe termen lung întinderi importante de teren agricol din ţările sărace în încercarea de a satisface cererea tot mai mare de alimente. Şi, potrivit experţilor, acest fenomen este asociat cu o nouă formă de colonialism, întrucât se află deseori în conflict cu interesele locale. Fenomenul se numeşte „acapararea terenurilor“ sau „land grabbing“ şi este folosit pentru a descrie achiziţionarea sau luarea în arendă de suprafeţe întinse de terenuri agricole de către entităţi private, fenomen ce a cunoscut o amploare fără precedent după declanşarea crizei financiare din 2008. În Europa, în căutarea marilor întinderi de teren agricol de calitate, investitorii s-au îndreptat către Rusia, Ucraina, Bulgaria, Lituania, România şi Moldova. „Avantajul“ României este că terenul agricol este de şase-şapte ori mai ieftin decât în majoritatea statelor europene, dar şi mult mai bun. Cu toate acestea, după 1 ianuarie 2014 străinii s-au plâns că, din cauza fărâmiţării excesive a suprafeţelor, nu se simt încurajaţi să cumpere în România. Şi de aici şi politicile de „luptă“ împotriva fărâmiţării suprafeţelor agricole. Totuşi, sunt nenumărate exemple când companii multinaţionale au cumpărat terenuri învecinate şi au creat adevărate latifundii. Chiar dacă nu pare, România se transformă într-o adevărată victimă a procesului de acaparare a terenurilor. Şi nu o spunem noi, ci un Raport al Comisiei Europene. De ce victimă? Pentru că, odată cu intrarea (şi mai mult) a multinaţionalelor pe piaţa agricolă românească, agricultura familială este în prag de dispariţie...

Un raport care doare

„Acapararea terenurilor – un semnal de alarmă pentru Europa şi o ameninţare iminentă la adresa agriculturii familiale“ – este numele unui Raport al Comitetului Economic şi Social European (CESE) din cadrul UE, semnat de preşedintele CESE, Henri Malosse. De remarcat că respectivul raport a fost prezentat şi a primit aviz din partea Parlamentului European (cu 209 voturi pentru, 5 voturi împotrivă şi 9 abţineri) în şedinţa din 21 ianuarie 2015. A auzit cineva de acest raport, cel puţin în România? Spicuim în continuare din Raportul CESE: „Prezentul aviz şi-a propus să analizeze aspectele legate de acapararea terenurilor (land grabbing) şi de concentrarea acestora, ale căror consecinţe reprezintă o ameninţare existenţială pentru unităţile agricole familiale.“ Mai departe, în document putem citi că fenomenul de land grabbing aduce o gravă atingere drepturilor omului. „Terenurile agricole constituie baza pentru producţia alimentară, formând, prin urmare, o condiţie prealabilă necesară pentru asigurarea securităţii alimentare, în conformitate cu articolul 11 din Pactul internaţional al ONU privind drepturile economice, sociale şi culturale şi cu articolul 25 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului. CESE consideră că fenomenul concentrării unor suprafeţe mari de teren în mâinile unor mari investitori neagricoli şi ale marilor companii agrare reprezintă o ameninţare gravă, inclusiv în anumite regiuni ale Uniunii Europene. Acesta contravine modelului european al unei agriculturi durabile, multifuncţionale şi competitive. (...) Agricultura de tip industrial duce la o creştere a riscurilor legate de siguranţa alimentară şi degradarea solurilor, ducând la o scădere a securităţii alimentare. Pe lângă producţia de alimente, agricultura familială îndeplineşte şi alte funcţii sociale şi ecologice importante care nu pot fi puse în practică prin intermediul modelului agricol industrial, dominat de întreprinderile mari“, se arată în documentul european.

Atenţie, România!

Din documentul CESEA mai aflăm că acapararea terenurilor are loc în principal în ţările din Europa Centrală şi de Est. „În timp ce suprafaţa terenurilor agricole disponibile este în scădere în întreaga Europă, unele companii mari concentrează în mâinile lor suprafeţe din ce în ce mai importante. 1% din întreprinderile agricole controlează 20% din totalul terenurilor agricole din UE. 3% din întreprinderile agricole controlează 50% din totalul terenurilor agricole din UE. (...) Astfel, între 2005 şi 2010, în Europa de Est numărul de unităţi de producţie a scăzut, cunoscând în acelaşi timp cele mai semnificative reduceri ale numărului de lucrători (8,9% pe an în Bulgaria şi România şi 8,3% pe an în ţările baltice)“. Conform datelor din diferite surse, în prezent în România până la 10 % din suprafeţele agrare au ajuns în posesia unor investitori din ţări terţe, iar alte 20-30% sunt controlate de investitori din UE. Cum s-a ajuns în această situaţie aflăm din acelaşi document. „Schema de plată unică pe suprafaţă din cadrul primului pilon al PAC este unul dintre motivele pentru concentrarea terenurilor în Europa, deoarece conferă marilor producători o putere financiară sporită şi, prin urmare, beneficii şi un surplus de capital disponibil pentru achiziţionarea de terenuri.“

Ce se poate face?

„Ca formă de proprietate, micii fermieri deţin 97,8% din terenurile agricole, fermele familiale -1,8% şi latifundiile 0,4%. Potrivit ultimelor statistici ale Agenţiei de Plăţi în Agricultură, la finele anului 2014 în România existau 830.000 de exploataţii agricole cu suprafeţe cuprinse între 1 şi 5 ha, 176.000 de exploataţii de 5-30 ha, 11.700 de terenuri agricole cu o suprafaţă cuprinsă între 30 şi 50 ha, iar 8.000 de exploataţii sunt de 50-100 ha. În privinţa exploatărilor agricole foarte mari, sunt peste 100 de latifundii cu o medie de 13.000 ha fiecare. Aşadar, exploataţiile mari sunt exagerat de mari şi puţine la număr. În schimb, fermele familiale, exploataţiile cele mai rentabile şi mai durabile, sunt foarte puţine. Vedem că agricultura României este anormal divizată ca mărime, aşa cum nu mai găsim nicăieri în lume. Să nu uităm că MADR prin ADAS posedă peste 816 mii de ha cu care ar putea înfiinţa 1.600 de ferme familiale de 50 ha. Asta ar fi o soluţie...“, afirmă ing. Nicolae Mărincuş

Bogdan Panţuru

Reducerea poluării cu nutrienţi din surse agricole

Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor a organizat, la începutul lunii martie, la Ploieşti, un workshop cu tema „Reducerea poluării cu nutrienţi din surse agricole a apelor şi solului“ – aspecte privitoare la implementarea proiectului „Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienţi“ în regiunea de dezvoltare Sud-Muntenia. La manifestare a participat şi ministrul Mediului, Graţiela Leocadia Gavrilescu, care a promis că investiţiile vor continua şi în 2016, astfel încât mai multe localităţi să-şi rezolve problemele generate de depozitarea necorespunzătoare a gunoiului de grajd.

Proiectul „Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienţi“, iniţiat în 2008, a avut scopul de a sprijini autorităţile în implementarea acquis-ului UE în domeniul protecţiei calităţii apelor împotriva poluării cu nitraţi proveniţi din surse agricole. Valoarea acestuia a fost de 50 milioane de euro, împrumut de la Banca Mondială, plus 5,5 milioane USD nerambursabili, din fonduri ale Facilităţii Globale de Mediu, la care s-au adăugat şi fondurile de cofinanţare. Zonele vulnerabile la poluarea cu nitraţi au fost identificate în zece bazine hidrografice: Argeş – Vedea, Buzău – Ialomiţa, Siret, Jiu, Crişuri, Banat, Mureş, Someş – Tisa, Prut – Bârlad. În proiect au fost cuprinse localităţi din 32 de judeţe, cele mai multe din Iaşi (10 comune), Argeş (7), Suceava (6), Neamţ (5).

Proiecte realizate în ţară

Ca rezultate concrete, cele care de fapt contează şi interesează deopotrivă, dincolo de instruiri, workshop-uri, caravane de informare, seminarii, spoturi publicitare, pliante etc., notăm că, până în martie 2015, s-au construit efectiv, în comunele incluse în proiect, 61 de platforme comunale de depozitare şi manipulare a gunoiului de grajd, 1.128 de platforme individuale, dotate cu 54 de încărcătoare frontale, 62 de tractoare cu remorci, 54 de cisterne vidanje şi 54 de maşini de împrăştiat gunoiul de grajd, 130 km de reţea de canalizare (inclusiv staţii de epurare) în 7 comune şi o instalaţie-pilot pentru producerea biogazului din gunoiul de grajd în oraşul Seini, Maramureş. De asemenea, în 37 de localităţi au fost împădurite 126,1 de hectare.

Investiţii în regiunea Sud-Muntenia

În regiunea Sud-Muntenia investiţiile se ridică la aproape 35 de milioane lei şi se derulează în 12 localităţi: Albeştii de Argeş şi Priboieni (judeţul Argeş), Budeşti, Sohatu şi Vasilaţi (Călăraşi), Giurgeni şi Ciochina (Ialomiţa), Mătăsaru (Dâmboviţa), Târgşoru Vechi (Prahova), Gratia, Islaz şi Orbeasca (Teleorman). Albeştii de Argeş a desfăşurat proiecte în toate cele trei subprograme: a împădurit 19,31 ha, a extins canalizarea în Albeştii Pământeni şi Albeştii Ungureni (5 mil. lei) şi a construit două platforme comunale de depozitare a gunoiului de grajd în satele Brăteşti şi Dumireşti, dotate cu 182 de europubele pentru separarea gunoiului menajer de cel de grajd, 2 tractoare, 4 remorci, un încărcător frontal, o vidanjă şi o maşină de împrăştiat gunoi. Cel mai costisitor proiect (6,8 milioane de lei) a fost câştigat de Primăria Târgşoru Vechi - Prahova, pentru înfiinţarea reţelei de canalizare în satul Strejnic. În total, s-au realizat ori sunt în curs de construire 12 platforme comunale pentru gunoiul de grajd, trei proiecte de extindere/înfiinţare reţea de canalizare şi două acţiuni de împădurire, în şase comune.

Platformă pentru depozitarea gunoiului de grajd

Insistăm asupra platformelor comune de depozitare a gunoiului de grajd dată fiind problema majoră a infestării apelor freatice cauzată inclusiv de depozitarea haotică a gunoiului, care nu-i totuşi cea mai importantă sursă de poluare. La Târgşoru Vechi, aşa cum ne spunea primarul Nicolae Drăgan, depozitul este alcătuit dintr-o platformă cu dimensiunea de 32 x 28 m, o înălţime a pereţilor de 3 m, trei boxe din beton armat, un bazin semiîngropat de stocare, cu capacitate de 2.000 tone/an, drum de acces, containere pentru depozitarea deşeurilor menajere, cabină pentru administratorul/paznicul platformei, gard de împrejmuire, aparatură (piezometre) pentru monitorizarea calităţii apei, perdea vegetală de protecţie. Au fost aduse şi utilajele pentru deservire: tractor cu două remorci, vidanjă, încărcător frontal, maşină de împrăştiat gunoi. Ideea este dacă fermierii vor înţelege să nu mai arunce gunoiul, lucru valabil pentru mai toate localităţile rurale din România, pe cursul apelor, la marginea satului ori să nu-l mai depoziteze, direct pe pământ, în platformele individuale neautorizate. Primarul ne spunea că va încerca să controleze toate aceste aspecte, mai ales că acum chiar există soluţia legală alternativă, iar, dacă va fi nevoie, se va trece şi la sancţiuni.

Maria Bogdan

Agricultura - elevul din ultima bancă a economiei naţionale?

De regulă, la început de an, la ceasul aşezat şi lucid al bilanţurilor, indiferent de temele abordate adevăraţii profesionişti privesc cu un ochi spre ce a fost şi cu altul spre ce va să vină. Despre poziţia agriculturii pe ordinea de zi a decidenţilor, despre reducerea TVA, despre cartarea agrochimică a terenurilor şi despre multe altele aflaţi din discuţia cu dl ing. Ion Banu, director editor general al revistei Lumea satului, realizator al emisiunii „Din lumea satului“ (difuzată pe postul AgroTv), totodată analist obiectiv şi fin observator al fenomenului agricol de la noi.

– Suntem la început de an 2015. S-ar cuveni, într-un asemenea moment, să privim o clipă înapoi spre 2014, chiar 2013, să reamintim cum s-au derulat aceşti ani, cum a evoluat satul românesc şi, mai cu seamă, să gândim la ce ne aşteaptă în 2015. Dacă privim spre anul 2014, cum îl apreciaţi? S-a spus că producţia de cereale a depăşit 21 milioane de tone…

– Da, a fost un an bun. Dar îmi permit să am rezerve faţă de producţia totală. Se ştie că atunci când se stabileşte producţia totală de cereale se iau în calcul şi producţiile din gospodăriile oamenilor şi niciodată nu se ştie exact cât se află acolo.

Sigur, a fost un an agricol bun raportat la nivelul de producţie, dar a fost mai cu seamă un an al porumbului. Avem vârfuri de producţie, unităţi şi ferme care realizează niveluri de producţie de excepţie, dar, din păcate, ca producţie medie la nivel de ţară, încă ne situăm la nivelul anilor ’70-’80 ai secolului trecut. Aş fi dorit ca media pe ţară să crească cel puţin cu o tonă, o tonă şi jumătate pe hectar, ca să nu mai vorbesc de o medie la porumb şi la grâu de 7-8 t/ha aşa cum se realizează în unele ţări din vestul Europei. Dar cred că putem atinge acest prag numai în măsura în care agricultura se va organiza în forme asociative, astfel încât să se poată exploata întregul potenţial al pământurilor de care dispune România. Pe de altă parte, de mulţi ani n-am făcut altceva decât să exportăm materie primă, ceea ce nu aduce plusvaloare. Ar trebui ca, în sfârşit, să ne preocupe mai mult activitatea de procesare a produselor. O altă problemă de luat în seamă şi de analizat ar fi regăsirea pieţelor terţe pe care România le-a pierdut după anul 1990. Piaţa Uniunii Europene o ştim. În afara faptului că există o concurenţă acerbă şi de multe ori neloială este suprasaturată de produse agricole din toate categoriile, or asta este cu atât mai grav pentru noi cu cât am pierdut pieţele terţe. 

– Totuşi, mi-e teamă că şi solurile cu care ne mândrim nu mai sunt cele pe care le ştim, pentru că, iată, cu fiecare recoltă anuală de cereale pe care o exportăm, de fapt exportăm şi humusul din sol, cu atât mai mult cu cât România nu practică o agricultură industrială, adică nu foloseşte îngrăşăminte chimice la nivelul la care îl practică alte ţări.

– La noi, cei mai mulţi fertilizează încă după ureche. Am învăţat că trebuie să fertilizăm, punem azot, dar niciodată nu ştim cât trebuie pus. Credem că ar trebui cam 150-200 kg de substanţă activă, fără să ne gândim că riscăm să intoxicăm solul şi pe deasupra să fie ineficientă acţiunea în sine. Am spus şi altădată şi nu renunţ în a repeta: cel puţin o dată la 3-4 ani trebuie să se realizeze cartarea agrochimică; este deosebit de importantă şi eficientă pentru toţi cei care utilizează terenul agricol.

Sunt foarte multe lucruri de făcut şi ar fi bine ca politicul să se implice cu adevărat. Mă uitam în ultimele zile ale lui 2014, când se aproba bugetul. Toate ministerele erau luate la rând, agricultura era întotdeauna pomenită la urmă.

– Aveţi dreptate, agricultura este privită ca elevul din ultima bancă!

– Şi nu-i corect, fiindcă de douăzeci şi ceva de ani încoace este prima la aportul pe care-l aduce la bugetul naţional. Anul trecut s-a încercat o reducere a TVA la 9% la unele produse de bază din industria alimentară (producătorii au cerut chiar o reducere de 5% la carne). Cred că reducerea TVA ar fi un lucru extraordinar şi sub aspectul evaziunii fiscale. Vorbim de mulţi ani de evaziune de peste 60%. Este enorm, iar autorităţile n-au reuşit să rezolve această problemă. Imaginaţi-vă ce-ar însemna ca măcar jumătate din ceea ce este în zona neagră a economiei să fie scoasă la lumină. N-ar mai fi nevoie nici măcar de 1% TVA la produsele agroali­mentare. Am rezolva marile probleme economice ale României şi poate s-ar merge până acolo încât să nu mai fie nevoie să se recurgă la împrumuturi la instituţiile financiare.

Revenind la evaziunea fiscală, nu numai TVA-ul ar trebui să se reducă, ci să se meargă şi pe o relaxare fiscală, pentru că reducerea fiscalităţii n-ar face decât să relanseze şi producţia. Tentaţia de a încerca să evazionezi ar fi mai mică şi atunci, automat, jumătate din procentul de 60% evaziune fiscală ar trece la bugetul de stat.

Aşadar, găsirea soluţiilor de extindere a pieţelor de desfacere inclusiv în ţări terţe, găsirea soluţiilor pentru combaterea evaziunii fiscale şi găsirea soluţiilor pentru procesare şi creşterea valorii adăugate ar trebui să fie temele la care guvernanţii să mediteze în cursul acestui an.

– Iată, FMI ne spune că, dacă va continua încălzirea planetei, sărăcia mondială va ajunge într-un punct critic. Din nefericire, România se situează în centrul acestor atenţionări, pentru că la noi deşertificarea este deja un fenomen care s-a ivit.

– Nu realizăm încă suficient în ce pericol ne aflăm. Dacă s-ar fi luat la timp măsuri agrotehnice, investiţionale, pe zona de câmpie unde am avut sisteme de irigaţii, canale magistrale şi secundare de apă am fi avut numai de câştigat. Pe de o parte am fi obţinut o creştere semnificativă a nivelurilor de producţie, iar pe de altă parte am fi asigurat un mediu mult mai bun pentru viaţă, în general. Dumnezeu ne-a hărăzit cu bazine hidrografice destul de multe, cu resurse de apă care ar putea fi folosite eficient, dacă s-ar face investiţii în zona de regularizare a principalelor râuri din ţară. Am vorbit cu specialişti bine ancoraţi în economia naţională care mi-au spus că România este asediată din punct de vedere economic. Şi au dreptate! Nu producem mai nimic în ţară. Am terminat cu industria grea, cu industria uşoară, cu industria prelucrătoare, importăm aproape tot, nu mai avem cercetare şi şcoli profesionale.

Apropo de învăţământul profesional! Am fost în Germania la câteva firme şi-mi aduc aminte ce am văzut la firma Class. Am găsit acolo, într-un atelier copii care erau, după vârstă, în clasa a VI-a, a VII-a de la noi. Ce era cu ei? Aveau ore de practică, urmând ca cei mai buni, care se evidenţiau ca buni meseriaşi, să fie susţinuţi de Class şi-n următorii ani şcolari în domenii care să le permită apoi angajarea în firmă. Asta ar trebui să se întâmple şi în şcolile agricole de la noi pentru că, fără agricultură, orice am zice, n-am putea exista.

Gheorghe VERMAN

Alexandru Potor, preşedintele FNGAL: 2015, anul marilor speranţe în agricultură

În dezvoltarea ei, economia se bazează pe aşa-numitele „cicluri economice“, la fel şi agricultura. Într-un an producţia agricolă este foarte bună, în anul următor aceeaşi producţie e mai slabă. Chiar dacă diferenţele de producţie sunt foarte mici, cel puţin teoretic, acestea trebuie să existe. România a dovedit însă, în ultimii ani, că nu este chiar aşa, ci dimpotrivă...

Excepţia de la regulă

Producţia foarte mare de cereale din ultimii trei ani confirmă renumele interbelic al României de „grânar al Europei“. Şi asta în condiţiile în care vremea nu a ţinut aproape deloc cu fermierii. „Producţiile de excepţie la cereale din ultimii ani şi mai ales din 2014 nu sunt «temporare». Este vorba, în primul rând, de îmbunătăţirea bazei de producţie din partea fermierilor. Apoi decapitalizarea agricultorilor, care au reuşit să facă lucrările agricole la timp, le-au dat acestora posibilitatea să obţină producţii mai mari. N-aş spune că 2013 şi 2014 au fost ani favorabili din punct de vedere climateric deoarece precipitaţiile însemnate mai mult au dăunat producţiei, la fel şi perioadele secetoase... Deci nu pot spune că nu vremea e cea care ne-a ajutat. Cred că executarea lucrărilor agrotehnice la timp, cu echipamente performante, a reprezentat un avantaj care a combătut efectele negative ale vremii. De aceea cred că producţiile mari nu au ţinut de noroc, ci asistăm la o evoluţie în sectorul agricol. Eu vreau să ajungem la situaţia în care să nu mai spunem că «un an e bun, un an e rău»... Ar trebui să spunem că fiecare an e bun şi să adoptăm acele măsuri care să fie eficiente indiferent de vreme. Până la urmă asta înseamnă o agricultură modernă“, ne-a declaratAlexandru Potor , preşedintele Federaţiei Naţionale a Grupurilor de Acţiune Locală (FNGAL).

Fondurile europene, o prioritate

România are de cheltuit, până în anul 2020, 10 miliarde de euro pentru plăţi directe către fermieri şi 8 miliarde pentru dezvoltarea rurală. Şi, potrivit oficialilor Comisiei Europene, în 2015 agricultorii care vor investi în proiecte de procesare a producţiei obţinute şi pe care apoi o vor vinde pe principiul „de la fermă, în farfurie“ vor avea prioritate la finanţarea din fondurile europene. „În privinţa Fondurilor Europene, acestea vor avea un aport important în agricultura românească a anului 2015. Atât fermierii cât şi autorităţile au căpătat experienţă în accesarea şi folosirea banilor europeni dacă ne gândim că programul de finanţare al UE a început încă din anul 2007, odată cu Programul European de Dezvoltare Rurală. Acum agricultorii ştiu bine cum pot accesa aceste fonduri; în plus, începând cu 2015, viteza de accesare a acestor fonduri va fi mult accelerată ca urmare a noii politici a UE de finanţare a agriculturii din ţările membre“, explică Alexandru Potor. Tot din 2015 micii fermieri care îşi vor creşte suprafeţele agricole cultivate până la 30 de hectare vor primi subvenţii mai mari cu 40 de euro. Majorarea subvenţiei are ca scop să încurajeze comasarea terenurilor, dar şi asocierea agricultorilor, care ar urma astfel să înregistreze o productivitate mai bună. Şi asta pentru că, spun specialiştii, trebuie găsite şi alte surse de finanţare a agriculturii, în afara banilor europeni.

Avem potenţial, trebuie dezvoltat

„Agricultura românească a avut un mare potenţial în 2014, aşa cum a avut şi în anii anteriori. Ar trebui să mergeţi în Italia, Franţa, Anglia, Germania şi să vorbiţi despre România. Veţi observa că fermierii occidentali tresar efectiv... Toată lumea a început să vorbească despre ţara noastră, ce potenţial agricol şi zootehnic extraordinar are. De aceea cred că încă suntem în faţa unui mare potenţial, dar pe care trebuie să fim gata să-l valorificăm“, remarcă preşedintele FNGAL. Totuşi, în comparaţie cu culturile agricole, consider că sectorul de producţie animală încă suferă mult. La fel şi sectorul de irigaţii.

În opinia lui Alexandru Potor, 2015 este un an hotărâtor pentru agricultura românească, iar viitoarele direcţii de dezvoltare vor trebui să se concentreze în mai multe direcţii. „În primul rând pe dezvoltarea sistemului de irigaţii. Apoi trebuie să privim agricultura şi prin prisma utilizării de noi energii regenerabile. Şi, nu în ultimul rând, trebuie să investim mai mult pentru a dezvolta cercetarea-dezvoltarea în agricultura românească“, conchide Potor.

Bogdan Panţuru

Abonează-te la acest feed RSS