Civilizația actuală este în expansiune, iar resursele pământului sunt limitate. Statisticile potrivit cărora până în 2050 omenirea va atinge nivelul de 9-10 miliarde de oameni trebuie să dicteze niște strategii coerente care să asigure gestionarea rațională și eficientă a resurselor naturale. Pentru a putea hrăni întreaga populație a globului, agricultura va avea nevoie de apă suficientă care să asigure cantitatea și calitatea culturilor. Așadar, obținerea securității alimentare în viitor, folosind în același timp resursele de apă într-o manieră durabilă, este o provocare majoră pentru acum și pentru viitor. Organizația pentru Alimentație și Agricultură a conceput un instrument inovativ prin care se poate realiza contabilitatea resurselor de apă pentru agricultură. Scopul realizării lui a fost acela de a demonstra că, prin creșterea eficienței utilizării apei, mărim cantitatea de culturi cultivate cu aceeași cantitate de apă și putem oferi hrană unei populații mai numeroase. Portalul WaPOR – care monitorizează productivitatea apei – utilizează date prin satelit, iar atunci când sunt accesate îi ajută pe cei interesați să monitorizeze resursele de apă agricole, să identifice lacunele de productivitate a apei și să găsească soluții.

Accesul la apă este competitiv

În agricultură, toată lumea are nevoie de acces la apă pentru a-și asigura productivitatea. Dar apa este totuși o resursă finită, iar populația globală este în creștere. Râul Nil, spre exemplu, este unul dintre cele mai vaste bazine hidrografice, extinzându-se în interiorul și peste granițele a 11 țări. Pentru aceste țări, care includ Egiptul până în Burundi și Tanzania, Nilul este principala sursă de apă. Toate aceste state au economiile axate pe agricultură și asta înseamnă că accesul la apă este competitiv. Pentru a face față acestei presiuni asupra resurselor de apă este important să avem date exacte despre apa disponibilă și să știm unde și câtă apă este și cine o poate accesa. Acest lucru va deveni imperativ pe măsură ce populația va crește, iar apa va trebui folosită mult mai eficient.

Potrivit datelor FAO, datorită noilor tehnologii de observare a pământului dezvoltate, putem monitoriza resursele de apă pentru agricultură utilizând teledetecția prin satelit. Sateliții sunt capabili să măsoare și să cuantifice evapotranspirația, procesul care include atât evaporarea apei din sol, cât și transpirația din plante. Măsurând evapotranspirația unui teren agricol, putem înțelege câtă apă au folosit culturile în dezvoltarea lor de la stadiul de semințe până la recoltare. Mai mulți sateliți de la Administrația Națională pentru Aeronautică și Spațiu din SUA (NASA) și programul Uniunii Europene de Observare a Pământului (Copernicus) furnizează gratuit date globale despre evapotranspirație. FAO folosește aceste informații pentru a dezvolta o bază de date accesibilă publicului, aproape în timp real, care monitorizează productivitatea apei în agricultură. Tot acest proces este important pentru că, prin măsurarea evapotranspirației, productivitatea apei poate fi îmbunătățită. Și, ulterior, fermierii pot implementa prin practici agricole adecvate informațiilor pe care le au despre apă.

Cum funcționează și ce informații oferă

Datele disponibile pe portalul WaPOR al FAO ajută țările interesate să monitorizeze productivitatea apei, să identifice lacunele, să propună soluții pentru a le reduce și să contribuie la o creștere durabilă a producției agricole. Agențiile guvernamentale pot utiliza acest portal pentru a monitoriza starea resurselor lor naturale și a le utiliza eficient. De exemplu, FAO, în parteneriat cu Institutul Internațional de Gospodărire a Apelor (IWMI), a realizat în 2018 o evaluare a schemei de irigare de la rezervorul Koga din Etiopia. Pe baza datelor, echipa a conceput și implementat activități cu scopul de a îmbunătăți productivitatea apei în irigații și de a reduce apa folosită în timpul sezonului de creștere a plantelor atunci când datele au arătat că apa din pământ era abundentă. Practic, fermierii pot utiliza WaPOR pentru a evalua cât de productiv folosesc apa în ferma lor și pentru a monitoriza efectul îmbunătățirii gestionării apei în timp. Poate fi folosit chiar pentru a dezvolta aplicații care pot fi rulate pe telefoane inteligente și pentru a furniza informații relevante la nivel local. De exemplu, în Egipt, Institutul Internațional de Gospodărire a Apelor, în parteneriat cu Institutul pentru sol, apă și mediu și FAO, a dezvoltat o aplicație mobilă pentru fermieri. Aceasta oferă informații despre condițiile locale de apă și vegetație și ajută fermierii să se asigure că au optat pentru culturile potrivite în condițiile climatice adecvate.


Rwanda este una dintre țările africane care folosesc portalul WaPOR. Acest stat suferă de o deficiență localizată de apă, capitala Kigali, în special, confruntându-se deseori cu lipsuri de apă. Pentru a schimba acest lucru, autoritățile au considerat că este importantă gestionarea cantității de apă utilizată din râurile de care orașul depinde pentru aprovizionarea cu apă. Prime Ngabonziza, directorul general al Comitetului pentru resurse de apă din Rwanda  a afirmat că se preconizează ca nivelul deficitului de apă să crească în viitor, pe măsură ce țara continuă să se dezvolte economic, iar populația să se mărească. De aceea păstrarea informațiilor și datelor exacte privind cantitatea de apă utilizată și scopurile utilizării acesteia sunt importante pentru o gestionare eficientă a resurselor de apă, potrivit oficialului.


Proiectul FAO „Cunoașterea mai bună a apei“ (KnoWat) își propune să construiască capacități locale pentru contabilitatea apei și să instruiască personalul tehnic cu privire la colectarea și utilizarea datelor. În Rwanda proiectul analizează gestionarea apei din râul Yanze, una dintre principalele surse de apă pentru Kigali, precum și o sursă vitală de apă pentru micii fermieri, păstori și pescari. Datele WaPOR vor fi utilizate pentru actualizarea studiilor printr-o evaluare detaliată a evapotranspirației, precipitațiilor, acoperirii solului, producției de biomasă și productivității apei. Echipa care conduce acest demers va informa apoi în ce constă gestionarea durabilă a apei, astfel încât utilizatorii să poată obține apa de care au nevoie atunci când au nevoie de ea.


(D.Z.)

Copyrights © Lumea Satului

Redacţia:

Str. Moineşti nr. 12, Bl. 204, Sc. A, Ap. 4, sector 6, Bucureşti.
Pentru corespondenţă: OP 16, CP 39.
Tel/fax.: 021.311.37.11;
ISSN 1841-5148

Marketing, abonamente, difuzare
Tel: 031.410.07.45
- Nicusor Oprea Banu – 0752.150.146, 0722.271.338;

Compartiment financiar
– dr. Niculae Simion – 0741.217.627

Editura: ALT PRESS TOUR Bucureşti