reclama youtube lumeasatuluitv
update 21 Aug 2019

Leguminoase perene pentru pajiști

Trifoi alb (Trifolium repens)

Exceptând zonele uscate, trifoiul alb este leguminoasa de pajiște cu cea mai mare răspândire; crește și dă rezultate într-un areal care începe din câmpie și până la etajul pădurilor de molid. Planta se menține mai mulți ani chiar și acolo unde există exces temporar de umiditate, având în același timp rezistență mare la ger. Se poate cultiva pe toate solurile, dar le preferă pe cele bogate în fosfor și potasiu, având capacitatea să fixeze în substrat cantități mari de azot cu ajutorul bacteriilor din nodozitățile rădăcinii. În România se întâlnesc trei tipuri de trifoi alb: silvestris (talie și pețiol scurt, foliole mici); hollandicum (talie intermediară, cel mai răspândit în cultură); giganteum (talie înaltă, cu foliolele mari și pețiol lung). Cercetătorii români au omologat soiurile Dacia, Carmen, Măgurele, Miorița, Carpatin și Danitim. Planta prezintă rădăcină pivotantă, pe care se inserează altele adventive, tulpină târâtoare, cu putere de înrădăcinare, pețiol erect, de până la 30 cm, peduncul al inflorescenței de 20-40 cm, pe care se dezvoltă capitolul globulos, cu flori albe sau roz-gălbuie, brun-deschis, după înflorire.

Trifoiul roșu (Trifolium pratense)

leguminoase perene trifoi rosu

Ca și lucerna, este o plantă alogamă entomofilă, principalii agenți polenizatori fiind bondarii. Trifoiul roșu are rădăcini pivotante, ramificate, lăstari subțiri, simpli sau ramificați. Frunzele de la baza plantei au pețiolul mai lung, formând rozete; foliolele – ovate sau eliptice – sunt păroase pe margini și pe partea inferioară, prezentând la mijloc o maculă (pată de culoare deschisă), de formă și mărime diferită, în funcție de soi. Florile sunt grupate în capitule terminale, de formă globuloasă sau ovală, cu petale purpurii deschis sau roșu-roz. Trifoiul roșu corespunde ca arie de cultură cu etajul foioaselor. Dă rezultate bune în climat răcoros și umed, cu temperaturi moderate în perioada de vegetație și cu precipitații de peste 600 mm anual. Crește pe soluri argilo-lutoase, ușor acide-neutre. Pe soluri acide, fertilizarea cu îngrășăminte organice este mai mult decât indicată, iar pe cele cu pH sub 5,5, amendarea este o condiție obligatorie. Specia este una dintre cele mai valoroase plante de nutreț din zona colinară.

Ghizdei alb (Lotus corniculatus)

leguminoase perene ghizdei alb

Este o leguminoasă perenă, alogamă, entomofilă, cu rezistență mare la secetă și ger, dar cu sensibilitate la excesul de umiditate. Crește și se poate cultiva pe aproape toate tipurile de sol, de la cele ușoare până la cele grele, de la reacție alcalină la puternic acidă, motiv pentru care are cea mai largă arie de cultură. În România au fost produse soiurile Livada, Alina, Nico, Oltim, Falnic, Super, Doru. Ghizdeiul prezintă lăstari semierecți sau culcați, lungi de pe până la 45-60 cm. Frunzele au pețiolul scurt, fiind compuse din 3-7 foliole oval-lanceolate. Inflorescențele dezvoltă 5 până la 9 flori de culoare galbenă, care pot prezenta uneori striații roșii.

Lucerna albastră (Medicago sativa)

leguminoase perene lucerna albastra

Lucerna este o plantă cu rădăcină pivotantă, care pătrunde în sol până la 1 m adâncime chiar după primul an de vegetație, dar marea masă a sistemului radicular se dezvoltă în stratul de până la 50 cm.

Tulpinile sunt erecte sau ascendente, înalte de 40-90 cm, cu frunze trifoliate dispuse altern și flori albastru-violet, grupate în racem. Înflorește începând cu luna mai, până în luna octombrie. Durata sa de viață poate ajunge la 8-10 ani, însă în producția agricolă dă rezultate excelente 4-6 ani. Cele mai cunoscute soiuri sunt Fundulea, Luxin, Triumf, Gloria, Teodora, Cezara, Magnat și Primola. Planta are mare rezistență la secetă, dar realizează producții mari numai în condiții de precipitații de 500-600 mm anual sau în regim irigat (700-800 mm). Are cerințe mari față de căldură în timpul perioadei de vegetație și rezistă foarte bine iarna, la temperaturi scăzute de până la -25 grade Celsius. Preferă soluri profunde, bine aerate, bogate în humus și calciu, cu reacție neutră sau alcalină. Nu dă rezultate satisfăcătoare pe soluri acide, grele, cu exces de umiditate. Condițiile bune de cultură sunt întrunite în sud-vestul și centrul Moldovei, în Câmpia Dunării și în Dobrogea, în Câmpia Transilvaniei și în centrul Câmpiei Banatului, în Câmpia de Vest, nord-estul Câmpiei Bărăganului și luncile râurilor.

Sparceta (Onobrychis viciifolia)

leguminoase perene sparceta

Sparceta este o plantă furajeră valoroasă, folosită în hrana animalelor atât sub formă de masă verde, cât și ca fân sau în pășune. Ocupă terenurile mai sărace, uscate, calcaroase, versanții supuși eroziunii. Planta rezistă foarte bine la iernare și la secetă. Pentru o bună instalare, are nevoie de multă apă la însămânțare și în prima perioadă de vegetație. Planta are o rădăcină pivotantă și tulpini erecte sau ușor arcuite, înalte de 40-80 cm. Frunzele sunt compuse din 15-25 foliole opuse în perechi, cu o foliolă în vârful axului. Florile sunt grupate în inflorescențe de tipul recemului spiciform, cu un peduncul lung, având petale cu culoare purpurie sau roz deschis, cu striațiuni de culoare mai închisă.

Maria Bogdan

Abonează-te la acest feed RSS