Culturile de nișă încep să atragă atenția tot mai mult, iar unele noi specii legumicole cercetate intens în ultimii ani la Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Legumicultură Buzău au ajuns și în farfuriile noastre, ale consumatorilor. Acest lucru a fost posibil și datorită muncii constante a cercetătorului Costel Vânătoru, care a reușit nu doar să introducă noi specii la noi în țară, ci și să omologheze soiuri românești.

Spanac urcător

De curând, am fost într-o scurtă vizită la Buzău, iar ghidul printre zecile de plante a fost chiar domnul Vânătoru. Este greu să nu rămâi uimit de cele pe care le vezi în seră, iar curiozitatea să nu-ți fie stârnită mai întâi de modul în care arată unele legume. De exemplu, atunci când am ajuns în fața unor plante urcătoare nu aș fi crezut că acele frunze sunt de… spanac.

„Spanacul de Malabar sau spanacul urcător (Basella rubra) poate ajunge chiar și la coloane de 20 metri înălțime. Are frunzele mari și cărnoase, sunt parfumate și se pot consuma inclusiv în salate. Spre deosebire de spanacul comun, acesta preferă temperaturile ridicate și are un potențial de producție cu mult mai mare, deci poate fi foarte rentabil. Are și substanțe foarte benefice organismului, mai ales că poate fi cultivat și în sistem ecologic. Trebuie spus că putem înființa cultura fie prin răsad, fie prin semănat direct – 2, 3 boabe la cuib, așa cum se semăna fasolea în sistem gospodăresc. Lucrările de îngrijire nu sunt dificile, însă, spre deosebire de spanacul clasic, acesta trebuie palisat. Nu suportă temperaturile scăzute, iar în ceea ce privește bolile și dăunătorii, nu au fost încă sesizate. În acest moment avem două soiuri omologate”, a declarant dr. ing. Costel Vânătoru.

Dovlecelul șarpe

O altă specie interesantă este Trichosanthes cucumerina, dovlecelul șarpe, după cum i se spune la noi, sau dovlecelul tomată, cum este numit în Africa, deoarece poate fi preparat din el inclusiv bulion, însă ca plantă tânără poate fi consumată asemenea dovlecelului comun. „Este o legumă deosebită, dar nu trebuie confundată cu dovlecelul chinezesc, acela lung care este cu totul altă specie. El se consumă când este încă verde și trebuie consumat când ajunge la 50-60 cm, apoi se maturizează și poate depăși 2 metri. Poate fi cultiva în spații protejate sau în câmp, inclusiv în sistem ecologic, deoarece este o plantă rezistentă, iar de pe o singură plantă putem recolta în jur de 20 de fructe pe plantă. Nu este greu nici de înființat, nici de întreținut această cultură, practic ne putem gândi la culturile de dovlecei sau castraveți deoarece corespunde tehnologia de cultură. Trebuie să știm că poate fi înființată fie prin semănat direct, fie prin răsad, iar cel mai important pas este palisarea. Noi cercetăm această plantă de ceva timp și sperăm ca, până la finalul acestui an, atunci când se întrunește comisia la minister, să putem omologa acest soi, Felix i-am spus noi. Va fi primul soi românesc la această specie și credem că și o premieră europeană“, a mai specificat cercetătorul.

Dovlecelul șarpe emană un miros de pâine proaspătă, este sănătos deoarece reprezintă o sursă excelentă de licopen şi betacaroten, dar și plăcut estetic deoarece poate fi folosit ca plantă de ornament pentru acoperirea unor ziduri sau garduri, ori pentru formarea bolților.

Așteptările în ceea ce privește această specie sunt mari deoarece soiul propus spre omologare este rezultatul a mai mulți ani de cercetare, iar elementele distincte ce au fost obținute fac ca această plantă să aibă un potențial de producție ridicat.

Castravetele grenadă

Kivano, castravetele țepos, castravetele cu coarne, castravetele grenadă, pepenele jeleu sunt câteva dintre denumirile populare ale speciei Cucumis Metuliferus. Dintre toate denumirile populare, cel mai des folosită este Kivano, așa este și cunoscut în toată lumea. „Cu mult timp în urmă am început cercetarea acestei plante, motiv pentru care și avem un soi omologat, Tempus, însă mai avem încă alte 7 soiuri ce urmează a fi omologate. Trebuie spus că este o plantă rezistentă, iar fructele se pot păstra chiar și de la o recoltare la alta deoarece au coaja groasă și nu se deshidratează. Ele se consumă atunci când sunt coapte, deci sunt galbene, chiar spre portocaliu. Putem înființa cultura fie în câmp, fie în sere și solarii, însă chiar dacă avem soiuri românești, mai avem de lucru în ceea ce privește timpurietatea. De aceea se recomandă cultivarea lui în zone mai clade, iar cultura să fie înființată prin răsad pentru a câștiga timp, adică la 1 mai, atunci când plantăm, răsadurile să aibă deja 60 de zile. Fructele ajung greu la stadiul de maturitate, motiv pentru care multe sunt recoltate verzi, însă pe perioada depozitării se maturizează. Este o șansă pentru agricultura țării deoarece se comercializează în supermarketuri, dar majoritatea mărfii nu provine de la producătorii români, ci din străinătate. Avem un  producător care vinde în marile magazine, la bucată, cu un preț foarte bun“, a mai punctat Vânătoru.

Toate aceste specii nu doar îmbogățesc paleta culinară, ci și opțiunile legumicultorilor care doresc să înființeze culturi de nișă, ceea ce s-a și întâmplat deja, iar în unele zone din țară se comercializează astfel de legume, iar prețul pe care îl obțin este cu mult peste cel pe care îl primesc pentru legumele comune.

Larissa DINU

Salata (de căpățână, marula și de foi) provine din specia sălbatică Lactuca scariola, care crește spontan în partea centrală a Rusiei, în Europa Centrală și de Sud, Asia Mică, Asia de Sud-Vest, Insulele Canare etc. Planta a fost utilizată culinar de egipteni, greci și romani. În prezent, se cultivă pe tot globul, cele mai mari suprafețe întâlnindu-se în Europa (cu Polonia, cel mai mare producător), SUA și Japonia. În România, se cultivă de asemenea în toate zonele, cu precădere în jurul marilor orașe.

Salata este apreciată și căutată pentru aportul ridicat de vitamine, săruri minerale și substanțe hrănitoare. Astfel, după Marin Voinea și Nicolae Gherman (Cultura legumelor pentru frunze), 100 de grame de frunze de salată conțin 43 mg calciu, 32 mg fosfor, 0,3 mg fier, 15 mg vitamina C, 4,2 mg vitamia A, 0,07 mg vitamina A1, 0,08 vitamina B2 etc. Adevărul este că salata este atât de larg consumată și se cunosc atât de bine beneficiile încât e inutil să mai insistăm asupra acestui aspect.

Particularități botanice și biologice

Lactuca sativa este o plantă anuală, cu o perioadă de vegetație de 45-50 zile până la consum și de aproximativ 120 de zile până la recoltarea semințelor. O descriere sumară ar arăta astfel:

• rădăcina pivotantă pătrunde în sol la 60-70 cm, iar în lateral dezvoltă o masă de rădăcini laterale, pe o rază de 10-15 cm (la cultura prin răsad, sistemul radicular este superficial);
• frunzele sunt scurt pețiolate, gofrate, margini netede sau dințate, verde de diferite nuanțe. Acestea formează apoi o căpățână de forme, mărime și culoare diferită, în funcție de soi;
• tulpina florală apare la 50-65 de zile de la semănat, atingând înălțimea de până la 1-1,20 m, puternic ramificată la vârf;
• florile hermafrodite sunt mici, galbene, tubulare sau ligulare, grupate în capitule ovoidal-cilindrice;
• fructul este o pseudoachenă mică, alb-argintie, cafenie sau neagră; într-un gram intră 900-1.000 de semințe, cu o facultate germinativă de 65-85%, care se păstrează 3-4 ani.

Cerințe față de factorii de mediu

Temperatura: salata este puțin pretențioasă față de căldură. Semințele răsar la 2-3°C, iar la 5-10°C germinează, răsărind în 6-10 zile de la semănat. La peste 25°C sunt soiuri ale căror semințe nu mai răsar. În faza de rozetă (5-6 frunze) suportă minime de -5°C până la -6°C, dar la formarea căpățânilor sau a tulpinilor florare, valorile de -2 sau -3°C sunt dăunătoare. Temperatura optimă de creștere și formare a căpățânilor se situează în jurul valorii de 16°C, iar tulpinile florare și florile se dezvoltă la 20-22°C. La temperaturi mai ridicate de 25°C și lumină insuficientă frunzele se etiolează, fără a mai forma căpățâna. Sau, dacă o formează, rămâne afânată.

Lumina: în condiții de zi lungă, salata are o perioadă scurtă de vegetație, formând tulpini florale înainte de formarea căpățânii; în condiții de zi scurtă, formează aparat foliar bogat, cu căpățâni mari, iar tulpina florală întârzie să apară. Specialiștii au creat însă soiuri care rămân neutre față de lungimea zilei. Pentru creșterea vegetativă, planta are nevoie de 4 sau 5 mii de lucși.

Umiditate: salata este pretențioasă față de umiditate, cu precădere în timpul înfrunzirii și formării căpățânilor, nivelul optim fiind de 70-80% din capacitatea de câmp. Insuficiența apei, asociată cu temperaturi ridicate, duce la apariția din vreme a tulpinilor florale și în general a producțiilor reduse. Nici excesul de apă nu este bun, fiindcă provoacă îmbolnăvirea și putrezirea plantelor.

Sol: preferă soluri mijlocii, bogate în humus, cu pH de 6-7,2.

Soiuri

În catalogul ISIS sunt autorizate următoarele soiuri: Amiella, Asaf, Corisa, Cosiri, Dăriuca, de Arad, Doinița, Grația, Helmut, Ileana, Incidia, Morales, Odagiu, Riana, serata, Silișteana, Simona, Tiralessia 50, Dena și Silvia.

Pe piața de semințe sunt comercializate însă soiuri străine precum Baby Leaf, Winter Marvel, Ice Queen, Maravilla de Verano, Ileana, American Brown, Attraction, Karganer Summer, Bionda di Parigi, Great Lakes etc.

SCDL Buzău a creat și promovat în ultimii ani două soiuri, certificate ISIS:

Riana – cu căpățână compactă, 250-350 g/bucată, frunze foarte fine, verde mediu, pretabil pentru sere, solarii și câmp;

Grația – semitimpuriu, pentru câmp, sere și solarii, ce se remarcă prin mărimea și finețea căpățânii, prin coloritul verde deschis al frunzelor și avantajul că se păstrează pentru o perioadă lungă de timp calitățile de consum.

Tehnologie de cultură

Cultura în câmp

• loc în culturile succesive: înaintea tomatelor, vinetelor, ardeilor, țelinei și după cartofi, varză, conopidă, mazăre, fasole, castraveți.
• pregătirea terenului: înlăturarea resturilor vegetale, mobilizarea superficială a solului (8-10 cm), nivelarea, fertilizarea de bază cu gunoi de grajd și îngrășăminte chimice cu fosfor și potasiu, arătura adâncă (28-30 cm), mărunțire sol, erbicidarea cu 10-12 zile înainte de semănat/plantat, modelarea (toamna sau primăvara, în funcție de cultură).
• înființare cultură prin răsad: se face eșalonat, în epoci diferite, în funcție de perioada de înființare a culturii și soi, care poate fi 15-20 februarie, 1-15 martie, 20 martie-10 aprilie (pentru recoltare în mai-iulie), 1-25 iulie (pentru recoltare în septembrie-octombrie). Distanțe de plantare: 40 cm între benzi, 20 cm între rânduri pe bandă și 14-18 cm între plante pe rând.
• înființare cultură prin semănat direct în câmp: se seamănă în perioade diferite, 15 august-10 septembrie, pentru recoltare în luna mai și 15-30 iulie sau 1-15 august pentru recoltare în lunile septembrie-octombrie. Distanțele sunt aceleași, cu precizarea că adâncimea de semănat este de 1-2 cm, folosindu-se 2,5 kg semințe/ha.
• lucrări de îngrijire: completare goluri la cultura prin răsad, rărit la prima prașilă (12-10 cm între plante), în cazul culturilor semănate direct în câmp, 2-3 prașile mecanice și 1 manuală, pe rând, irigare de 2-3 ori, fertilizare cu azot când plantele au rozetă cu 8-10 frunze, prevenirea și combatere boli și dăunători.

Cultura în solarii

• loc în culturile succesive: înaintea culturilor principale de ardei gras, vinete și castraveți.
• pregătirea terenului: dezinfecție, fertilizarea de bază, afânarea, mărunțirea, nivelarea, modelarea substratului.
• plantarea: epoca se stabilește ținând cont de faptul că, până la venirea înghețului, plantele trebuie să înrădăcineze, de regulă aceasta se situează între 1 și 10 octombrie. Imediat la plantare se udă cu apă la temperatura din interiorul solarului.
• lucrări de îngrijire: o prașilă la 5-6 cm toamna, o irigare de aprovizionare dacă timpul este frumos, mulcirea în zona coletului (înainte de venirea iernii), adunarea materialului de mulcire primăvara foarte devreme sau în februarie, fertilizare cu azot în amestec cu mraniță, prașilă pentru încorporarea îngrășămintelor, 1-2 până la 3-4 udări, combaterea bolilor și dăunătorilor.

Maria BOGDAN

Majoritatea plantelor de cultură și din flora spontană se înmulțesc prin semințe. Așa cum se știe, plantele reprezintă veriga de bază a lanțului trofic fără de care viața pe pământ ar fi imposibilă. Atunci când vorbim de plante și de semințele lor, ne gândim la cea mai sigură și bună sursă de hrană pentru om și animale, la cele mai valoroase resurse medicinale, energetice, la oxigenul necesar respirației produs de plante prin sinteza dioxidului de carbon, exemplele putând continua.

Plantele, în misiunea lor dată de Creator, au capacitatea de a transforma nevăzutul în ceea ce noi vedem, pipăim, respirăm sau mâncăm, acestea sintetizează cu multă măiestrie substanțele chimice pe care noi nu le vedem de cele mai multe ori cu ochiul liber, din aer și sol, procesându-le și oferindu-le apoi sub formă de hrană sănătoasă pentru om și animale. Din punct de vedere spiritual sămânța este privită ca fiind cuvântul lui Dumnezeu, așa cum frumos este explicată de însuși Mântuitorul Lumii, Iisus Hristos, în Sfânta Scriptură, în Pilda Semănătorului. În ochii unui creștin sămânța poate fi privită ca o microtrinitate pământească, ca o microcapsulă de viață pentru viață, o treime compusă din embrion, endosperm și tegument. Sămânța are valoare de tezaur pentru că valoarea ei nu poate fi cuantificată în bani sau aur. Fără bani sau aur se poate trăi, însă fără mâncare, nu. Probabil că de aceea în mitologia greacă Mildas al Frigiei vorbește despre zeul Silenus, care putea transforma totul în aur. Aflând de acest lucru, un om bogat a vrut să se folosească de privilegiul oferit de zeu și i-a cerut acestuia ca orice obiect de care se va atinge să se transforme în aur. Zeul i-a împlinit dorința și tot ce atingea acest om se transforma în aur. Bucuria lui a fost mare, însă nu pentru mult timp. După două-trei zile setea și foamea l-au răpus și i-a cerut stăruitor zeului să-l ajute să revină cum a fost, altfel va muri de foame. 

Patrimoniu pierdut...

Grija pentru pâinea cea de toate zilele a fost și trebuie să fie o preocupare majoră pentru noi. Din păcate, absorbiți și noi nu de mirajul aurului ca cel din mitologia greacă, ci de multe alte înșelăciuni ale epocii moderne, am neglijat păstrarea semințelor semănate din lucrarea lui Dumnezeu peste țara noastră, semințe pe care le-au șlefuit prin muncă de selecție moșii și strămoșii noștri sau au fost create în unități de cercetare. Dacă analizăm cu atenție cataloagele oficiale ale plantelor de cultură din România, vedem că de-a lungul timpului s-au pierdut sute de creații biologice valoroase. Pe lângă acestea, s-au pierdut și numeroase cultivare importante denumite științific populații locale care nu au fost niciodată înscrise în cataloagele oficiale ale plantelor de cultură din România și au fost menținute de cultivatorii noștri în sistem gospodăresc. 

Indiferența statului față de această nobilă misiune de conservare a patrimoniului genetic autohton (a semințelor) a făcut să renască din rândul societății civile mai multe organizații cu preocupări voluntare pentru păstrarea semințelor românești. Cea mai activă dintre acestea se numește „Semințe cu suflet“ în fruntea căreia se află doamna Rodica Meirosu. Membrii acestei grupări voluntare se reunesc periodic în diverse locații din țară, acolo unde găsesc deschidere și în cadrul acestor întâlniri realizează schimburi de semințe, oferind tuturor doritorilor semințe și informații utile despre acestea și răspândind „bucuria de a darui“. La Buzău, aceste întâlniri au loc periodic la Centrul Cultural „Al. Marghiloman“ prin bunăvoința conducerii acestui centru, dar mai cu seamă prin dragostea și disponibilitatea doamnei director Elena Izbășoiu, care a reușit să creeze tradiție în acest sens. 

Noua Arcă a lui Noe

Nu întâmplător la Buzău se organizează astfel de reuniuni, ci pentru că horticultura buzoiană are rădăcini adânci care se pierd în negura timpurilor, iar săpăturile arheologice întreprinse pe șantierele din județ au scos la iveală vase de lut pline cu semințe și depozite de semințe încă din perioada preistorică, cele mai concludente fiind din epoca bronzului, cultura Monteoru. 

Horticultura a evoluat de-a lungul timpului prin implementarea tehnologiilor noi și speciilor noi de plante aduse de emigranții bulgari, iar cei care au dezvoltat agricultura, implicit legumicultura modernă la Buzău au fost Constantin Garoflid, zona Buzău și partea de câmpie, Gogu Iliescu, la Cândești, Caloienescu, la Buzău. Să nu uităm rolul Episcopiei Buzăului și Mănăstirii Banului și, nu în ultimul rând, pe Iancu Marghiloman, tatăl cunoscutului om politic și de cultură Alexandru Marghiloman, cum frumos mărtu­risește despre el Constantin Garoflid în calitatea sa de ministru al Agriculturii ca fiind „cel mai bun plugar din Muntenia“. De aceea, nu întâmplător aceste reuniuni au loc periodic la Centrul Cultural „Al. Marghiloman“, venind ca o continuare a tradiției pe care acesta a păstrat-o cu sfințenie și pe care noi trebuie s-o ducem mai departe. 

Sperăm ca pe viitor aceste reuniuni să beneficieze și de suportul logistic și științific al viitoarei Bănci de Gene preconizată a se înființa la Buzău. Înființarea Băncii de Resurse Genetice Vegetale la Buzău, cu misiune clară în conservarea resurselor genetice vegetale din legumicultură, floricultură, plante aromatice și medicinale, ar avea o contribuție majoră în păstrarea și valorificarea patrimoniului genetic autohton la standardele științifice actuale. Metaforic vorbind, aceasta ar trebui să fie o Arcă a lui Noe deoarece amenințările climatice, dezastrele chimice, biologice, nucleare și, nu în ultimul rând, neglijența omului pun în pericol resursele genetice autohtone precum și siguranța și securitatea alimentară a poporului român. 

Plecând de la această idee, poate că nu întâmplător cea mai mare Bancă de Gene din lume situată la Cercul Polar în Norvegia poartă pe frontispiciu „semințe pentru vremea de apoi“.

Sperăm ca autoritățile centrale și locale să înțeleagă necesitatea conservării și valorificării patrimo­niului genetic vegetal autohton deoarece acesta, pe lângă limbă, tradiție și obiceiuri, poate fi numit pe bună dreptate element de patrimoniu și identitate națională. 

Costel VÎNĂTORU

În contextul în care cercetarea românească rămâne tot Cenuşăreasa agriculturii, fără finanţare, cu dotări rudimentare, spaţii de birouri modeste, salariaţi nemotivaţi, unele unităţi nu doar că se ambiţionează să supravieţuiască, dar rămân încă prolifice la capitolul inovaţii. Este şi cazul Staţiunii de Cercetare - Dezvoltare pentru Legumicultură Buzău, unde un colectiv de doar 10 cercetători vine cu noutăţi atât pe segmentul material săditor, cât şi în zona tehnică care stă la baza dezvoltării plantelor – serele şi utilajele agricole.

Sera inteligentă

– Domnule Vlad Constantin, sunteţi directorul Staţiunii de Cercetare - Dezvoltare pentru Legumicultură Buzău, v-aş întreba cu ce rămâne staţiunea în memoria legumicultorilor, cu ce inovaţii a venit de-a lungul timpului?

– În afară de hibrizii şi soiurile create pe linie tehnologică, staţiunea a lansat nişte proiecte şi soluţii pentru legumicultură. Eu sunt de meserie inginer mecanic, nu sunt legumicultor, însă, trăind între ei, îmi dau seama care le sunt nevoile. Avem 11 brevete de invenţie obţinute pentru utilajele mecanice, dar printre cele mai vizibile realizări şi inovative soluţii este sera verticală, o premieră naţio­nală şi poate chiar mondială.

– Cum funcţionează această seră?

– Am plecat de la ideea că într-o seră plantele care se află în apropierea unei surse de căldură suferă de prea multă căldură pentru că temperatura este prea mare, iar cele care sunt departe de sursa de căldură suferă de frig. Aşa că ne-am gândit să facem ceva pentru răsaduri.

Am construit o seră cu o înălţime de 7,5 m şi am realizat un fel de transportor cu 10 cupe care se rotesc tot timpul. Acest mecanism asigură o distanţă de aproximativ 2 m între cupe şi se roteşte cu o viteză foarte mică, cam de 10 mm pe secundă.

– Când au fost materializate toate aceste idei?

– Ei bine, această idee a fost concretizată în 2006 prin realizarea unui model experimental care a dat rezultate, în sensul că s-a redus consumul de energie termică, întrucât sursa de căldură era undeva la bază într-o fosă şi căldura cu ajutorul unei aeroterme urca şi încălzea întreaga seră până sus.

– Ce alte beneficii mai aduce această seră verticală?

– Noi am observat că plantele se dezvoltă mai bine în sera aceasta întrucât ele sunt expuse la lumină şi căldură constantă. În acelaşi timp, se multiplică suprafaţa utilizată la nivelul solului de 5 ori.

100 euro/mp, costul de producţie al serei verticale

– Vă gândiţi să multiplicaţi acest model de seră?

– Anul trecut am realizat un proiect care aşteaptă finanţare şi care vizează realizarea unui prototip de seră verticală, a unui model experimental evoluat, care va avea o suprafaţă de aproape 8.000 mp, două rânduri a câte 6 transportoare şi va fi realizată în parteneriat cu Universitatea de la Cluj şi câţiva agenţi economici. Sera va fi complet automatizată, am putea spune că va fi o seră inteligentă.

– Noul prototip va deservi staţiunea?

– Ar urma să o deservească, însă va avea la bază un proiect şi un know-how care ar putea fi folosit şi cu care legumicultorii ar putea să se lanseze pe piaţă.

– Aşadar, intenţionaţi să şi vindeţi ideea…

– Bineînţeles.

– Care ar fi costul de producţie?

– Am făcut un calcul şi am văzut că ar ajunge la 100 euro/mp, cu toate dotările, ceea ce înseamnă că nu depăşeşte cu mult costul unei sere orizontale.

După părerea mea, problema nu este cât costă, ci în cât timp se amortizează. Şi aici am făcut un calcul şi am observat că investiţia s-ar amortiza într-un timp destul de scurt, vorbim de 1-1,5 ani, depinde cât de intensiv este folosită.

– Cui i se adresează sera inteligentă?

– Este ideală pentru cultivarea florilor, pentru că sera aceasta creează, indiferent de condiţiile atmosferice din exterior, un mediu optim în interior (temperatură, umiditate, lumină, umbră), ceea ce nu oferă o seră orizontală.

În serele clasice, atunci când afară sunt temperaturi ridicate, termometrele ajung şi la 50°C, iar plantele suferă extraordinar. În schimb, în sera verticală, indiferent de ce se întâmplă afară vara, temperatura nu depăşeşte 35 de grade, pentru că ea are nişte ferestre la bază şi acoperişul este rabatabil, ceea ce permite crearea unui curent ascendent care se ridică şi reglează temperatura, în aşa fel încât să nu se depăşească 35°C. Dacă totuşi este prea cald afară se poate folosi un ventilator care forţează un pic curentul de aer, tot pentru a regla temperatura.

Un singur agregat, 5 lucrări

– Vorbeaţi de 11 inovaţii în materie de utilaje agricole pentru horticultură, ce altceva aţi mai făcut?

– O altă realizare este un agregat complex pentru care am obţinut un brevet de invenţie şi care face dintr-o singură trecere 5 lucrări. Deci, nu se mai trece cu tractorul de 5 ori peste aceeaşi suprafaţă, ci cu un singur utilaj se realizează deschiderea rigolelor, pregătirea patului germinativ, modelarea brazdei, aplicarea îngrăşămintelor şi semănatul. Dacă vom primi finanţare intenţionăm să facem un prototip care să fie baza modelului comercial.

– În ceea ce priveşte materialul săditor, reuşiţi să vă ridicaţi la exigenţele pieţei. Unde se situează seminţele româneşti faţă de produsele din import?

– A fost o perioadă în care lumea a pus bază pe imaginile frumos colorate ale plicurilor cu seminţe venite din import, însă, de câţiva ani, am reuşit să facem o promovare eficientă a seminţelor româneşti şi cred că ne batem de la egal la egal cu cei din afară. Dacă am avea un sistem de distribuţie astfel încât să intrăm în supermarket-uri am reuşi să fim majoritari în vânzarea seminţelor de legume.

– Dacă tot vorbim de seminţele care au invadat piaţa românească – şi aici mă refer la cele de import, evident – seminţele româneşti au trecut vreodată graniţa României?

– Nu. Ne-au fost cerute seminţe pentru băncile de gene din Franţa, Germania şi atât. Însă, totul este să reuşim să convingem marii producători să cultive legume produse de noi. Dacă acest lucru se va întâmpla, cred că vom reuşi să intrăm şi pe pieţele străine.

– Care ar fi atuurile seminţelor româneşti, cu ce i-aţi câştiga pe străini?

– În primul rând gustul. Nu poţi să faci sute de tone la hectar şi să păstrezi şi gustul. Firmele mari producătoare de seminţe, cei care fac hibrizi modificaţi sau nemodificaţi genetic marşează pe alte criterii de calitate a produsului: fermitate, culoare, formă.

Patricia Alexandra POP