cemrom iulie 2018
update 22 Feb 2019

Sămânța și importanța ei

Majoritatea plantelor de cultură și din flora spontană se înmulțesc prin semințe. Așa cum se știe, plantele reprezintă veriga de bază a lanțului trofic fără de care viața pe pământ ar fi imposibilă. Atunci când vorbim de plante și de semințele lor, ne gândim la cea mai sigură și bună sursă de hrană pentru om și animale, la cele mai valoroase resurse medicinale, energetice, la oxigenul necesar respirației produs de plante prin sinteza dioxidului de carbon, exemplele putând continua.

Plantele, în misiunea lor dată de Creator, au capacitatea de a transforma nevăzutul în ceea ce noi vedem, pipăim, respirăm sau mâncăm, acestea sintetizează cu multă măiestrie substanțele chimice pe care noi nu le vedem de cele mai multe ori cu ochiul liber, din aer și sol, procesându-le și oferindu-le apoi sub formă de hrană sănătoasă pentru om și animale. Din punct de vedere spiritual sămânța este privită ca fiind cuvântul lui Dumnezeu, așa cum frumos este explicată de însuși Mântuitorul Lumii, Iisus Hristos, în Sfânta Scriptură, în Pilda Semănătorului. În ochii unui creștin sămânța poate fi privită ca o microtrinitate pământească, ca o microcapsulă de viață pentru viață, o treime compusă din embrion, endosperm și tegument. Sămânța are valoare de tezaur pentru că valoarea ei nu poate fi cuantificată în bani sau aur. Fără bani sau aur se poate trăi, însă fără mâncare, nu. Probabil că de aceea în mitologia greacă Mildas al Frigiei vorbește despre zeul Silenus, care putea transforma totul în aur. Aflând de acest lucru, un om bogat a vrut să se folosească de privilegiul oferit de zeu și i-a cerut acestuia ca orice obiect de care se va atinge să se transforme în aur. Zeul i-a împlinit dorința și tot ce atingea acest om se transforma în aur. Bucuria lui a fost mare, însă nu pentru mult timp. După două-trei zile setea și foamea l-au răpus și i-a cerut stăruitor zeului să-l ajute să revină cum a fost, altfel va muri de foame. 

Patrimoniu pierdut...

Grija pentru pâinea cea de toate zilele a fost și trebuie să fie o preocupare majoră pentru noi. Din păcate, absorbiți și noi nu de mirajul aurului ca cel din mitologia greacă, ci de multe alte înșelăciuni ale epocii moderne, am neglijat păstrarea semințelor semănate din lucrarea lui Dumnezeu peste țara noastră, semințe pe care le-au șlefuit prin muncă de selecție moșii și strămoșii noștri sau au fost create în unități de cercetare. Dacă analizăm cu atenție cataloagele oficiale ale plantelor de cultură din România, vedem că de-a lungul timpului s-au pierdut sute de creații biologice valoroase. Pe lângă acestea, s-au pierdut și numeroase cultivare importante denumite științific populații locale care nu au fost niciodată înscrise în cataloagele oficiale ale plantelor de cultură din România și au fost menținute de cultivatorii noștri în sistem gospodăresc. 

Indiferența statului față de această nobilă misiune de conservare a patrimoniului genetic autohton (a semințelor) a făcut să renască din rândul societății civile mai multe organizații cu preocupări voluntare pentru păstrarea semințelor românești. Cea mai activă dintre acestea se numește „Semințe cu suflet“ în fruntea căreia se află doamna Rodica Meirosu. Membrii acestei grupări voluntare se reunesc periodic în diverse locații din țară, acolo unde găsesc deschidere și în cadrul acestor întâlniri realizează schimburi de semințe, oferind tuturor doritorilor semințe și informații utile despre acestea și răspândind „bucuria de a darui“. La Buzău, aceste întâlniri au loc periodic la Centrul Cultural „Al. Marghiloman“ prin bunăvoința conducerii acestui centru, dar mai cu seamă prin dragostea și disponibilitatea doamnei director Elena Izbășoiu, care a reușit să creeze tradiție în acest sens. 

Noua Arcă a lui Noe

Nu întâmplător la Buzău se organizează astfel de reuniuni, ci pentru că horticultura buzoiană are rădăcini adânci care se pierd în negura timpurilor, iar săpăturile arheologice întreprinse pe șantierele din județ au scos la iveală vase de lut pline cu semințe și depozite de semințe încă din perioada preistorică, cele mai concludente fiind din epoca bronzului, cultura Monteoru. 

Horticultura a evoluat de-a lungul timpului prin implementarea tehnologiilor noi și speciilor noi de plante aduse de emigranții bulgari, iar cei care au dezvoltat agricultura, implicit legumicultura modernă la Buzău au fost Constantin Garoflid, zona Buzău și partea de câmpie, Gogu Iliescu, la Cândești, Caloienescu, la Buzău. Să nu uităm rolul Episcopiei Buzăului și Mănăstirii Banului și, nu în ultimul rând, pe Iancu Marghiloman, tatăl cunoscutului om politic și de cultură Alexandru Marghiloman, cum frumos mărtu­risește despre el Constantin Garoflid în calitatea sa de ministru al Agriculturii ca fiind „cel mai bun plugar din Muntenia“. De aceea, nu întâmplător aceste reuniuni au loc periodic la Centrul Cultural „Al. Marghiloman“, venind ca o continuare a tradiției pe care acesta a păstrat-o cu sfințenie și pe care noi trebuie s-o ducem mai departe. 

Sperăm ca pe viitor aceste reuniuni să beneficieze și de suportul logistic și științific al viitoarei Bănci de Gene preconizată a se înființa la Buzău. Înființarea Băncii de Resurse Genetice Vegetale la Buzău, cu misiune clară în conservarea resurselor genetice vegetale din legumicultură, floricultură, plante aromatice și medicinale, ar avea o contribuție majoră în păstrarea și valorificarea patrimoniului genetic autohton la standardele științifice actuale. Metaforic vorbind, aceasta ar trebui să fie o Arcă a lui Noe deoarece amenințările climatice, dezastrele chimice, biologice, nucleare și, nu în ultimul rând, neglijența omului pun în pericol resursele genetice autohtone precum și siguranța și securitatea alimentară a poporului român. 

Plecând de la această idee, poate că nu întâmplător cea mai mare Bancă de Gene din lume situată la Cercul Polar în Norvegia poartă pe frontispiciu „semințe pentru vremea de apoi“.

Sperăm ca autoritățile centrale și locale să înțeleagă necesitatea conservării și valorificării patrimo­niului genetic vegetal autohton deoarece acesta, pe lângă limbă, tradiție și obiceiuri, poate fi numit pe bună dreptate element de patrimoniu și identitate națională. 

Costel VÎNĂTORU

La SCDL Buzău inovaţiile inteligente aşteaptă finanţare

În contextul în care cercetarea românească rămâne tot Cenuşăreasa agriculturii, fără finanţare, cu dotări rudimentare, spaţii de birouri modeste, salariaţi nemotivaţi, unele unităţi nu doar că se ambiţionează să supravieţuiască, dar rămân încă prolifice la capitolul inovaţii. Este şi cazul Staţiunii de Cercetare - Dezvoltare pentru Legumicultură Buzău, unde un colectiv de doar 10 cercetători vine cu noutăţi atât pe segmentul material săditor, cât şi în zona tehnică care stă la baza dezvoltării plantelor – serele şi utilajele agricole.

Sera inteligentă

– Domnule Vlad Constantin, sunteţi directorul Staţiunii de Cercetare - Dezvoltare pentru Legumicultură Buzău, v-aş întreba cu ce rămâne staţiunea în memoria legumicultorilor, cu ce inovaţii a venit de-a lungul timpului?

– În afară de hibrizii şi soiurile create pe linie tehnologică, staţiunea a lansat nişte proiecte şi soluţii pentru legumicultură. Eu sunt de meserie inginer mecanic, nu sunt legumicultor, însă, trăind între ei, îmi dau seama care le sunt nevoile. Avem 11 brevete de invenţie obţinute pentru utilajele mecanice, dar printre cele mai vizibile realizări şi inovative soluţii este sera verticală, o premieră naţio­nală şi poate chiar mondială.

– Cum funcţionează această seră?

– Am plecat de la ideea că într-o seră plantele care se află în apropierea unei surse de căldură suferă de prea multă căldură pentru că temperatura este prea mare, iar cele care sunt departe de sursa de căldură suferă de frig. Aşa că ne-am gândit să facem ceva pentru răsaduri.

Am construit o seră cu o înălţime de 7,5 m şi am realizat un fel de transportor cu 10 cupe care se rotesc tot timpul. Acest mecanism asigură o distanţă de aproximativ 2 m între cupe şi se roteşte cu o viteză foarte mică, cam de 10 mm pe secundă.

– Când au fost materializate toate aceste idei?

– Ei bine, această idee a fost concretizată în 2006 prin realizarea unui model experimental care a dat rezultate, în sensul că s-a redus consumul de energie termică, întrucât sursa de căldură era undeva la bază într-o fosă şi căldura cu ajutorul unei aeroterme urca şi încălzea întreaga seră până sus.

– Ce alte beneficii mai aduce această seră verticală?

– Noi am observat că plantele se dezvoltă mai bine în sera aceasta întrucât ele sunt expuse la lumină şi căldură constantă. În acelaşi timp, se multiplică suprafaţa utilizată la nivelul solului de 5 ori.

100 euro/mp, costul de producţie al serei verticale

– Vă gândiţi să multiplicaţi acest model de seră?

– Anul trecut am realizat un proiect care aşteaptă finanţare şi care vizează realizarea unui prototip de seră verticală, a unui model experimental evoluat, care va avea o suprafaţă de aproape 8.000 mp, două rânduri a câte 6 transportoare şi va fi realizată în parteneriat cu Universitatea de la Cluj şi câţiva agenţi economici. Sera va fi complet automatizată, am putea spune că va fi o seră inteligentă.

– Noul prototip va deservi staţiunea?

– Ar urma să o deservească, însă va avea la bază un proiect şi un know-how care ar putea fi folosit şi cu care legumicultorii ar putea să se lanseze pe piaţă.

– Aşadar, intenţionaţi să şi vindeţi ideea…

– Bineînţeles.

– Care ar fi costul de producţie?

– Am făcut un calcul şi am văzut că ar ajunge la 100 euro/mp, cu toate dotările, ceea ce înseamnă că nu depăşeşte cu mult costul unei sere orizontale.

După părerea mea, problema nu este cât costă, ci în cât timp se amortizează. Şi aici am făcut un calcul şi am observat că investiţia s-ar amortiza într-un timp destul de scurt, vorbim de 1-1,5 ani, depinde cât de intensiv este folosită.

– Cui i se adresează sera inteligentă?

– Este ideală pentru cultivarea florilor, pentru că sera aceasta creează, indiferent de condiţiile atmosferice din exterior, un mediu optim în interior (temperatură, umiditate, lumină, umbră), ceea ce nu oferă o seră orizontală.

În serele clasice, atunci când afară sunt temperaturi ridicate, termometrele ajung şi la 50°C, iar plantele suferă extraordinar. În schimb, în sera verticală, indiferent de ce se întâmplă afară vara, temperatura nu depăşeşte 35 de grade, pentru că ea are nişte ferestre la bază şi acoperişul este rabatabil, ceea ce permite crearea unui curent ascendent care se ridică şi reglează temperatura, în aşa fel încât să nu se depăşească 35°C. Dacă totuşi este prea cald afară se poate folosi un ventilator care forţează un pic curentul de aer, tot pentru a regla temperatura.

Un singur agregat, 5 lucrări

– Vorbeaţi de 11 inovaţii în materie de utilaje agricole pentru horticultură, ce altceva aţi mai făcut?

– O altă realizare este un agregat complex pentru care am obţinut un brevet de invenţie şi care face dintr-o singură trecere 5 lucrări. Deci, nu se mai trece cu tractorul de 5 ori peste aceeaşi suprafaţă, ci cu un singur utilaj se realizează deschiderea rigolelor, pregătirea patului germinativ, modelarea brazdei, aplicarea îngrăşămintelor şi semănatul. Dacă vom primi finanţare intenţionăm să facem un prototip care să fie baza modelului comercial.

– În ceea ce priveşte materialul săditor, reuşiţi să vă ridicaţi la exigenţele pieţei. Unde se situează seminţele româneşti faţă de produsele din import?

– A fost o perioadă în care lumea a pus bază pe imaginile frumos colorate ale plicurilor cu seminţe venite din import, însă, de câţiva ani, am reuşit să facem o promovare eficientă a seminţelor româneşti şi cred că ne batem de la egal la egal cu cei din afară. Dacă am avea un sistem de distribuţie astfel încât să intrăm în supermarket-uri am reuşi să fim majoritari în vânzarea seminţelor de legume.

– Dacă tot vorbim de seminţele care au invadat piaţa românească – şi aici mă refer la cele de import, evident – seminţele româneşti au trecut vreodată graniţa României?

– Nu. Ne-au fost cerute seminţe pentru băncile de gene din Franţa, Germania şi atât. Însă, totul este să reuşim să convingem marii producători să cultive legume produse de noi. Dacă acest lucru se va întâmpla, cred că vom reuşi să intrăm şi pe pieţele străine.

– Care ar fi atuurile seminţelor româneşti, cu ce i-aţi câştiga pe străini?

– În primul rând gustul. Nu poţi să faci sute de tone la hectar şi să păstrezi şi gustul. Firmele mari producătoare de seminţe, cei care fac hibrizi modificaţi sau nemodificaţi genetic marşează pe alte criterii de calitate a produsului: fermitate, culoare, formă.

Patricia Alexandra POP

Abonează-te la acest feed RSS