reclama youtube lumeasatuluitv
update 11 Nov 2019

În Prahova, blestemul poluării persistă

Zilele acestea capricioase de primăvară au readus în Ploiești și în satele din vecinătate blestemul poluării. O serie de noxe încarcă atmosfera, creând un disconfort locuitorilor din zonă.

L-am rugat să ne explice situația pe ing. Florin Diaconu (foto), directorul Agenției Județene de Protecția Mediului. Acesta, nici în glumă, nici în serios ne declară că, de fapt, nu ar fi chiar vorba de o depășire sensibilă de noxe, care oricum sunt cu mult mai reduse, comparativ cu ultimii ani. Asta chiar dacă gradul de poluare atmosferică în zonă este cel cunoscut de toată lumea.

„Pentru liniștea cetățenilor, până prin iunie curent, la una dintre cele patru stații de monitorizare a calității aerului de pe raza marii urbe a petrolului va fi amplasată o aparatură specială, prin care va fi determinat potențialul cancerigen al unora dintre noxele emanate de motoarele diesel și/sau de la arderea combustibililor fosili. De anul trecut, de când au început și reclamațiile cetățenilor agenția noastră monitorizează permanent calitatea aerului din Ploiești, precum și în unele dintre localitățile rurale din imediata noastră vecinătate. La handicapul nostru care pornește de la amplasamentul rafinăriilor din localitate se adaugă și existența mai multor unități de prelucrare a deșeurilor periculoase, dar și neputința de a se asigura o zonă forestieră de protecție. Iată de ce din acest an, asigurăm 24 de ore din 24 monitorizarea calității aerului și influența emisiilor poluante, în principal a dioxidului de sulf, de azot și de ozon, monoxidul de carbon, precum și impactul traficului auto. Pe lângă această aparatură, din toamna lui 2017 dorim să urmărim și o posibilă zonă de dispersie, dar și o posibilă diminuare a unor activități industriale. Însă spre ghinionul ploieștenilor, orașul este situat între două râuri, Prahova și Teleajen, care, în anumite condiții atmosferice și cu curenți reci, produc blocarea, în zona Ploieștiului, a compușilor toxici“, spune interlocutorul nostru.

Noxele pun în pericol sănătatea oamenilor

Solicitat să precizeze dacă mirosul de gaze resimțit de către ploieșteni depășește acum nivelul prevăzut de legislație, directorul Florin Diaconu arată că „noi ne facem mai mult decât datoria și monitorizăm permanent calitatea aerului, comunicăm toate datele la Ministerul Sănătății, dar de aici se cam întârzie anunțurile către cetățeni privitoare la legătura dintre factorii poluatori și starea de sănătate a populației, în special legătura dintre emisiile de noxe și problemele de sănătate. Noi, cei de la APM, anunțăm că la Ploiești va fi instalat, în curând, un aparat cu ajutorul căruia vor fi luate probe de la un compus chimic, benzoapiren, recunoscut ca fiind cancerigen. Iar cum la metale grele nu avem depășiri, rămâne să urmărim și efectul de poluare provocat de traficul auto, poate cel mai puternic din țară. Faptul se impune întrucât în acest domeniu nu au mai fost făcute analize din anul... 2014. Sperăm să reluăm astfel de analize din acest an. Situația se impune, cu atât mai mult cu cât prin acest aparat s-ar putea face primul pas pentru existența unei legături directe între apariția unor tipuri de cancer și arderea combustibililor fosili, proveniți din traficul auto. Deocamdată, nu avem dotarea necesară pentru cunoașterea gradului de poluare cu noxe cancerigene. Asta pentru că orice combustibil care nu arde complet poate produce astfel de substanțe cancerigene! Primele determinări și măsurători vor fi făcute începând din luna iunie a.c“.

Deșeurile periculoase sunt de zece ori mai mari decât în țară

Directorul APM ne mai spune că în județul Prahova există de acum 7-8 ani mai multe unități de procesare a deșeurilor periculoase. Între acestea, există un incinerator, dar și mai multe bataluri de gudroane, rămase de peste ani, bataluri care măsoară peste 15 ha. Mai mult, în zona Ploiești își desfășoară activitatea numeroase alte unități de procesare a substanțelor periculoase. Altele sunt la Băicoi și la Ariceștii Rahtivani.

„Avem o rețea de industrie destul de dezvoltată, iar în zona Corlătești există cinci instalații care fabrică combustibili din deșeuri. Tot în imediata vecinătate a orașului mai există alte trei depozite de deșeuri periculoase. Împreună cu Garda de mediu facem controale permanente și nu avem depășiri de noxe. Aceste fabrici continuă să fie numeroase și oricând ne poate paște pericolul poluării. Este suficient să spunem că în zona Ploiești mai există acum și o unitate care fabrică vată minerală...!“

Cristea BOCIOACĂ

Revista Lumea Satului nr. 12, 16-30 iunie 2017 – pag. 42-43

  • Publicat în Mediu

Comuna Brazi a depășit orașele ca dezvoltare

Comuna Brazi – Prahova are un buget local de invidiat: 30,781 milioane de lei, în 2017. Dar nu înseamnă totul să dispui de bani; important este să și știi să-i cheltuiești, în beneficiul exclusiv al comunității. Iar la Brazi chiar se întâmplă acest lucru. Adică se văd investiții la fiecare pas. Comune cu bugete similare mai sunt în România, dar se pare că nu toți primarii/funcționarii și nu toate consiliile locale au capacitatea să folosească resursele financiare cu eficiență maximă.

Localitatea, compusă din satele: Bătești, Brazii de Jos, Brazii de Sus, Popești, Negoiești și Stejaru.

Suprafață: 4.545,6 ha. Populație: 8.390 de locuitori.

Infrastructură și utilități de 85 sau 100%

Infrastructura rutieră și de servicii este comparabilă, dacă nu cumva este mai bună decât a oricărui oraș: drumuri asfaltate – 100%, alimentare cu gaze – 85%, rețea de distribuție apă potabilă – 100%, sistem de canalizare – 85%. Anul acesta, alimentarea cu gaze va fi acoperită sută la sută pentru că Primăria Brazi desfășoară două proiecte de extindere gaze în satul Stejaru și pe străzile unde s-au dezvoltat zone noi rezidențiale. În doi-trei ani toate gospodăriile vor fi branșate și la sistemul de canalizare. Vorbind despre drumuri, acestea sunt fără cusur, cu sistem de colectare a apelor pluviale pe toate arterele, cu poduri și podețe de acces la fiecare casă. Ca să vă dați seama unde s-a ajuns, în afară că nu am văzut gropi în carosabil, exceptând drumurile județene, unde administrația nu poate legal să intervină, Primăria Brazi este prima și singura din țară care și-a permis să construiască o centură ocolitoare din bugetul propriu!

Școli cum n-au nici orașele

Spuneam că este important ca o administrație locală să știe cum să cheltuiască banii, dacă tot îi are. Iar cei de la Brazi fac acest lucru, fie și dacă ne gândim că în patru dintre cele cinci sate s-au construit școli noi (4), grădinițe noi (4) – toate cu spații de joacă și de agrement – și, atenție, săli de sport noi. Brazi este singura comună care are patru săli de sport acoperite și trei baze sportive. Iar clădirile nu sunt edificate oricum, ci cu o grijă deosebită pentru arhitectură. Școli sau grădinițe ca la Brazi nu are nici măcar Ploieștiul! La acestea se adaugă o infrastructură de sănătate (3 dispensare, 3 farmacii, 5 cabinete stomatologice) și de cultură – religie (un cămin cultural, o bibliotecă, 5 biserici ortodoxe, 5 biserici – alte culte) pe măsură.

Parc de agrement pe 12 ha

Investițiile vor continua și în acest an. În afară de alimentarea cu gaze, primarul Radu Leonaș ne-a declarat că programul de dezvoltare va continua cu următoarele proiecte: construire școală în satul Popești; amenajare parc de agrement și bază sportivă în satul Popești; reamenajare cămin nefamiliști cu destinația de locuințe sociale; realizare zonă de agrement și sport în satul Brazii de Sus; realizare centru social pentru bătrâni, cu sală de mese, cantină și centrul medical; amenajare zonă verde și locuri de joacă în colonia Brazi (minioraș dezvoltat înainte de 1989 pe lângă rafinăria Brazi); amenajare șanțuri dalate și podețe în satul Stejaru. Proiectul de suflet rămâne însă restaurarea conacului Nicolau, monument istoric de interes național, construit în prima jumătate a secolului al XIX-lea și, mai ales, amenajarea unei zone de agrement și de sport în perimetrul conacului, pe o suprafață de 12,5 ha. Proiectul, ne spunea primarul, va garanta construirea unuia dintre cele mai frumoase parcuri din câte există în mediul rural.

GALERIE FOTO


Maria Bogdan

Revista Lumea Satului nr. 10, 16-31 mai 2017 – pag. 48-49

  • Publicat în Sate

Au ajuns pe piață primele tomate produse în solariile din Prahova

Programul MADR pentru susținerea produselor românești deficitare, cu subprogramul tomate, începe să dea roade. Directorul Direcției Județene Agricole Prahova, Mita Enache, a anunțat că prima producție din spațiile protejate a fost livrată en-gross pe piețele ploieștene. Recolta de tomate vine de la Daniel Matei, din comuna Tomșani. Prețul este deocamdată destul de ridicat pentru consumatori, dar extrem de favorabil pentru intermediari ori producători, 15 lei/kg.

În zilele următoare sunt așteptate alte cantități în special din solariile legumicultorilor din Balta Doamei și Olari. În Registrul Unic al DAJ deschis special pentru acest program s-au înscris 186 de fermieri. Sprijinul constă în alocarea sumei de 3000 de euro agricultorilor care dețin minimum 1.000 mp solarii sau sere cultivate cu tomate, cu o producție de cel puțin 2 kg tomate/mp și care fac dovada că valorifică pe piață 2.000 kg de pe suprafața înscrisă pentru ajutor. Valorificarea celor 2.000 kg trebuie să se facă în perioadele ianuarie-mai inclusiv și noiembrie-20 decembrie, inclusiv.

Povestea Schitului Ceptura

Ceptura, județul Prahova, o comună în care vremurile au amestecat viile și cărbunii, într-o conviețuire nepotrivită. Exploatarea cărbunelui a încetat să mai fie o afacere după 1990. Viticultura însă a prosperat, cel puțin în anii din urmă, după o perioadă de decădere de aproape un deceniu și jumătate. Comuna prosperă și ea de la un an la altul. Pesemne așa or fi dorit „Sf. Împărați Constantin și Elena“, ocrotitorii pe care i-au ales pentru aceste meleaguri călugării de la Căldărușani care au ridicat, în prima jumătate a secolului al XIX-lea, un schit printre podgoriile Cepturei. Așezarea monahală a fost zidită întâi ca metoc al mănăstirii din Gruiu-Ilfov. Un secol avea să existe schitul. O sută de ani mai târziu, călugării au fost alungați de comuniști, iar biserica a devenit depozit de materiale al unui fost IAS. Pe ruinele de demult, alți călugări și preoți au rezidit, după anul 1996, așezământul monahal, punându-l sub același sfânt hram protector.

Vechea mănăstire a fost desființată în anul 1959. După izgonirea călugărilor, a rămas aici de veghe părintele Iezechiel, care s-a adâncit în viața duhovnicească, trăind din hrana adusă de credincioși. După trecerea acestuia la Domnul, chiliile au fost transformate în grajduri, iar biserica a fost neglijată. Și astăzi circulă tot felul de povești pe seama puterii care a ținut zidurile în picioare. Prima dată, biserica trebuia să fie transfor­mată într-un depozit de butoaie. Pentru că unul dintre acestea a strivit, în cădere, piciorul unui muncitor, oamenii au văzut în acest incident un semn divin și au renunțat la noua destinație. Pe urmă, lăcașul a fost umplut cu viță-de-vie, special pentru a i se da foc. Dar nici acest lucru nu a fost dus la capăt. Un timp a ajuns depozit de pesticide. Mai târziu, unul dintre directorii IAS-ului a vrut să dărâme biserica, socotind că zidurile s-au șubrezit și ar prezenta pericol de prăbușire. Un inginer s-a rugat de director s-o mai lase o vreme pentru că s-ar mai putea depozita câte ceva în ea. Până la urmă, lăcașul s-a ruinat de la sine. Un clopot însă a rezistat în timp. Înainte de a pleca din schit, ultimii călugări au îngropat clopotul în partea stângă a bisericii. După 1989 l-au dezgropat, l-au dus la Mănăstirea Jercălăi, iar astăzi se află din nou la Ceptura.

Reînviată din propria cenușă

În 1996, la cererea părintelui paroh Șendroiu, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a aprobat reînființarea schitului ridicat, în 2009, la rang de mănăstire. Primul care a ajuns aici, în 2010, a fost părintele Teodosie Ciochină, care a trăit vreme de șase ani aproape în pustnicie, locuind într-un container de fier. În 2015 a venit la Ceptura și părintele Augustin Mâzgoiu, starețul așezământului, care a slujit vreme de două decenii la Crasna. Obștea este formată din cei doi părinți și câțiva călugări care vin să ajute la treburi. Biserica, denumită „a călugărilor“, este din zid de cărămidă, în formă de navă, cu altar, naos și pronaos. Altarul, cu catapeteasma din lemn, este luminat de o fereastră la răsărit și alta mai mică, la nord. Naosul și pronaosul primesc fiecare lumină de la câte o fereastră așezată pe zidul din sud și din nord. Pe pronaos se află o turlă înfundată de formă pătrată. Intrarea se face prin sud, pe o ușă din lemn. Pardoseala este din lespezi de piatră. Acoperișul a fost refăcut anii trecuți, dar schitul are nevoie de multă altă trudă pentru a căpăta statutul care i se cuvine.

Maria Bogdan

Revista Lumea Satului nr. 9, 1-15 mai 2017 – pag. 56

Satele Prahovei, după 10 ani de accesare a fondurilor europene

În zona de sud a județului Prahova putem vorbi despre o schimbare semnificativă survenită după ce s-au dezvoltat două proiecte majore, de alimentare cu apă și cu gaze, încă nefinalizate în toate cele 10 comune cuprinse în programul început în 2012. Asta chiar dacă gazul și apa n-au ajuns în fiecare casă, dar cel puțin rețeaua este la îndemâna oricui. Astăzi vom vorbi despre două localități situate pe DN1A București – Ploiești, Puchenii Mari și Gorgota, așezări în care oamenii au făcut diferența sau, după caz, administrațiile locale, prin investițiile în infrastructură realizate inclusiv sau mai ales din fonduri europene.

Puchenii Mari – investitori alungați de separatoarele de sens

Suprafață: 5.492 ha în satele Puchenii Mari, Puchenii Mici, Odăile, Moara, Pietroșani, Puchenii Moșneni, Miroslăvești; Populație – 8.500 de locuitori; Gospodării – 2.900; Infrastructură – drumuri asfaltate 95%, gaze 40%, apă 15%, canalizare 9%; Educație – 4 grădinițe, 3 școli gimnaziale, o școală primară cu after-school; Sănătate – 3 dispensare, 3 farmacii, Centrul de Îngrijire și Asistență pentru Persoane Adulte cu Handicap; Cultură – 2 cămine culturale, o bibliotecă, 5 biserici.

sate Puchenii Mari gradinita fonduri europene

Nu ne-am fi imaginat vreodată că un drum cu o circulație atât de intensă ca DN1 ar putea fi un dezavantaj pentru o localitate, ci nu un beneficiu, așa cum se spune că ar fi căile rutiere sau infrastructura feroviară pentru investitori. Dar la Puchenii Mari se va întâmpla acest lucru, după ce vor fi montate separatoarele de sens. „Practic – spunea primarul Constantin Negoi – separatoarele vor rupe comuna în două. Mai mult ne încurcă acest drum de mare viteză decât ne ajută. Să treci dintr-o parte în alta cu mașina trebuie să străbați kilometri buni. Este un aspect la care eventualii oameni de afaceri se vor uita cu siguranță și n-am speranțe să fie vreun exces investițional în perioada următoare.“ Șansa ar fi că o parte dintre localnici și-au asigurat un oarecare confort prin ei înșiși: cei din satul Odăile – prin confecționarea teracotelor (în 30 de gos­podării se confecționează cahle), iar cei din Pietroșani și Puchenii Moșneni – prin legumicultură (peste 250 ha cultivate cu legume). În rest, în localitate sunt în jur de 100 de firme, cu activități în special legate de comerț. Vorbind despre infrastructura publică, în mandatul anterior al primarului Negoi (2008-2012) a fost realizată o piață agricolă en-gros singura din bazinul legumicol din sud și din tot județul, a fost accesat un program european în valoare de 3 milioane de euro pentru modernizarea drumurilor (19,5 km), construirea unei grădinițe, after-school, reabilitarea căminului cultural etc. Ulterior a început să se lucreze la alimentarea cu apă și cu gaze, iar planul de viitor ar fi extinderea canalizării.

Gorgota – comuna cu pistă de motocross și teren de golf

Suprafață – 225 ha în satele Gorgota, Potigrafu, Fânari, Poienarii Apostoli, Crivina; Populație – 5.170 de locuitori; Gospodării – 1.609; Infrastructură – drumuri asfaltate 90%, gaze 100%, apă 100%, canalizare 45%; Educație – 4 grădinițe, 2 școli; Sănătate – 3 dispensare; Cultură – două cămine culturale, o bibliotecă, trei biserici.

Comuna Gorgota face notă separată în mediul rural și nu pentru că ar fi mai dezvoltată decât altele, ci pentru că este singura care deține o pistă de motocross, un teren de golf și un lac pe malul căruia chiar se face agrement sau turism piscicol. Pe de altă parte, ar mai fi singulară și pentru că a fost singura unitate administrativ-teritorială din județ care a primit, anul trecut, două finanțări europene, investițiile urmând să înceapă în 2017.

sate gorgota

O cronologie scurtă a ultimilor cinci ani ar arăta astfel:

– în 2012, prin Măsura 322 a fost accesat un proiect în valoare de 2,5 milioane de euro pentru rețeaua de apă, canalizare, modernizare drum și festival meșteșugăresc (brand înregistrat la OSIM). În 2016, rețeaua de apă potabilă a fost extinsă în satele Poienarii Apostoli, Crivina, Fânari și Potigrafu, fondurile (300 de mii de euro) fiind asigurate de la bugetul județean și local;

– în 2016, echipa Primăriei a întocmit și a depus un proiect, acceptat spre finanțare, pentru modernizarea infrastructurii rutiere în localitate. Valoarea proiectului este de un milion de euro;

– tot în 2016, a fost obținută o nouă finanțare (1,3 milioane de euro) pentru extinderea rețelei de apă și canalizare în satele Crivina, Fânari, Gorgota, Poienarii – Apostoli și Potigrafu.

sate gorgota primarie si gradinita

Anul trecut, printr-o investiție cifrată la 200.000 de euro (parteneriat cu Consiliul Județean Prahova), sediul Primăriei a fost modernizat, clădirea fiind una dintre cele mai reușite din spațiul rural, sub aspectul arhitecturii. Pentru 2017, primarul Dumitru Ionuț Nicolae mai are în plan să realizeze două sensuri giratorii pe DN1 și să înceapă construirea trotuarelor de la DN1, până în centrul satului reședință de comună. Din punct de vedere economic, localitatea se bazează în mare parte pe agricultură, având în jur de 100 ha cultivate cu legume, 10 ha cu pomi fructiferi și 10 ha de vie. Zootehnia este și mai bine reprezentată, aici activând o unitate de creștere a vacilor de lapte, poate cea mai mare din județ, investiție sută la sută israeliană.

Maria BOGDAN

Revista Lumea Satului nr. 8, 16-30 aprilie 2017 – pag. 48-49

  • Publicat în Sate

Fenomen ciudat în Prahova. Plâng pădurile după pădurari!

Ce ne spune ing. Dragoș Gabriel Ciomag, directorul Direcției silvice județene

„Acum, la începutul primăverii, unitatea noastră are în grijă directă peste 90.000 ha fond forestier de stat și alte 21.000 ha în pază și protecție, dar se confruntă cu o stare de nemulțumire în rândul multora dintre cei 170 de pădurari. Acest fapt este cauzat nu atât de nivelul salariilor, oricum modeste – 1.400 lei lunar, net – cât mai ales de penalitățile mari, repetate, care le sunt aplicate de către diferite organisme de control. Auzim adesea vorbindu-se de intenția unora de a pleca din sistem ori chiar să se retragă la pensie. Acest lucru este posibil, cu atât mai mult cu cât în marea lor majoritate aceștia sunt trecuți de prima tinerețe, ori se apropie de vârsta pensionării. Nemulțumirea lor este mare fiindcă s-a ajuns până acolo încât amenzile să depășească veniturile lunare.“ Situația aceasta este confirmată și de consilierul juridic al unității, dl avocat Sorin Vintilă:

Dragos Gabriel Ciomag„Vă întrebați, poate, cum de s-a ajuns aici, după ce, vreme îndelungată, slujitorii de bază ai pădurii nu cutezau să se dea în lături de la nicio activitate specifică. Acum, la un salariu destul de modest activității lor, nici vorbă de gând pentru plecare, oamenii pădurilor suportând adesea amenzi cu mult peste veniturile lor, ne mai spune directorul direcției silvice Prahova. Or, se știe prea bine la ce volum mare de muncă sunt supuși pădurarii. Ei fac cam de toate. De la paza zi-lumină a cantonului lor, care în zona de munte depășește 700 ha de pădure, până la o mulțime de servicii silvice pentru sute și sute de proprietari. Apoi, au în grijă directă și nenumărate de lucrări de întreținere, de regenerare a pădurii, culegerea de plante medicinale și fructe de pădure, hrănirea faunei etc.

Așadar, de acum numărul pădurarilor scade, iar locul lor nu mai este luat de nimeni. Asta și pentru că școlile de profil de la Câmpina și Brănești-Ilfov, altădată pepiniere sigure de cadre pentru pădure, nu prea mai au de unde ne trimite absolvenți. Iar eventualii amatori din rândul sătenilor, cu diplomă de absolvire, dornici să se dedice meseriei de silvicultor, sunt tot mai puțini.

În această situație, oamenii noștri de bază pentru reușita veniturilor și a profitului, care în 2017 va fi de 83 miliarde de lei, doresc să plece din sistem. Mă întreb, cu cine vom realiza aceste programe?“

Cât de reală este situația de acum, când plâng pădurile după pădurari? În cele ce urmează vom prezenta discuția avută la Garda Forestieră Ploiești, unitatea vizată de marile amenzi, apreciate de silvicultori ca fiind nedrepte.

Ce ne se spune ing. Viorel Mihălcioiu, inspector-șef

„Noi nu suntem sperietoarea pădurii! Aplicăm corect legea. Și atât! Mai întâi este vorba de existența pe raza de activitate a unității noastre – Argeș, Dâmbovița și Prahova – a peste 54.000 ha de pădure, nepăzită, dintre acestea 17.000 ha fiind în Prahova. Unor astfel de păduri nu le știm încă proprietarii. Drept urmare, acestea sunt azi în grija nimănui. Așa ceva avem la Sinaia, Câmpina, Măneciu, Vărbila. Se întâmplă ca pădurarul să le zică amatorilor de chilipiruri: «Vedeți că astea nu sunt păzite!» Pornind de la faptul că la nivelul țării avem păduri nepăzite pe 550.000 ha, care ar aparține unui număr de cca 895.000 de proprietari, situația este destul de gravă. Noi am început de ceva vreme identificarea proprietarilor, pe la primăriile comunale. Treaba este foarte grea. Avem și o dronă și sperăm ca încet-încet să lămurim situația. Legea îl obligă pe deținătorul de pădure să respecte regimul silvic. În caz contrar, putem aplica amenzi între 1.000-2.000 lei fiecărui proprietar. Deocamdată, nu știm cui!“

ingViorel Mihalcioiu inspector sef Garda Forestiera Ploiesti– Dar, domnule director, ne spuneți că toți cei 147 de pădurari sunt mereu în atenția dvs.! Chiar așa?

– Nu, noi doar îi monitorizăm.

– Totuși, acuzațiile pădurarilor sunt grave...

– Da. Noi facem controalele în comun cu Poliția și cu Jandarmeria, uneori și cu ANAF. Se întâmplă ca cineva din echipă să se erijeze în șef. Și atunci apar ceva probleme. Vedeți că nu numai noi aplicăm amenzi. Nu toate controalele se soldează cu amenzi.

– Pădurarii spun că aceste controale sunt foarte dese. De ce?

– Ce-i drept, sunt cam dese. Apoi, uneori Poliția ne spune că, dacă i-am prins cu nereguli, să aplicăm amenzi.

– La limita maximă și nu în raport cu valoarea pagubei?

– Nu tot timpul, la maximum. La nivelul anului 2016, spre exemplu, am aplicat doar 556 de amenzi, cu o valoare totală de 895.000 de lei, plus 861 de contravenții, precum și zece dosare penale, cu o valoare totală a prejudiciului de 130.000 lei. Cum vedeți, sancțiunile nu sunt nici aspre și nici foarte mari. Avem și cazuri de pădurari mai slab pregătiți profesional. Vreau să fiți convins că toate amenzile se aplică cu profesionalism. De fiecare dată analizăm situația cu toată responsabilitatea. Repet: noi nu suntem o sperietoare a pădurii. Avem niște planuri comune cu organismele de control în acțiunea cunoscută sub numele de „Scutul pădurii“. Se întâmplă ca cei de la Poliție să aibă o altă concepție față de neregulile constatate. Dacă nu aplici sancțiuni ei zic că ar putea fi vorba de abuz în serviciu. Sigur, salariile pădurarilor sunt mici față de răspunderile mari pe care le au. Cu toate acestea, nu cred că vom ajunge să plângă pădurile după pădurari. Veți vedea!

Cristea BOCIOACĂ

Revista Lumea Satului nr. 7, 1-15 aprilie 2017 – pag. 48-49

Punţi de legătură cu mândra Basarabie

De peste un sfert de veac, între localităţi din judeţul Prahova şi tot mai multe localităţi din Republica Moldova au fost statornicite strânse şi fructuoase raporturi de frăţietate, cu foloase comune în amplificarea raporturilor reciproce pentru împlinirea idealului scump al UNIRII. În legătură cu această vie activitate dintre noi şi mândra Basarabie am avut o convorbire cu doamna Ludmila Sfârloagă, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Prahova, coordonatoare a activităţii Departamentului judeţean în domeniu.

„70 de localităţi rurale din Prahova, înfrăţite cu sate din Republica Moldova“, declară doamna Ludmila Sfârloagă, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Prahova

„Semnalul l-a dat mai întâi chiar conducerea Consiliului Judeţean, urmat la scurt timp de un număr de comune şi oraşe din Prahova, veche vatră de istorie românească, prin care au fost stabilite strânse raporturi de înfrăţire cu comune şi raioane din Republica Moldova. Astfel, s-au iniţiat mai multe acţiuni de vizite, de schimburi de experienţă, de realizare a unor edificii social-culturale, de donaţie de carte românească, atât de la Biblioteca judeţeană «Nicolae Iorga» Ploieşti, cât şi de la alte unităţi de profil din judeţ, de la şcoli şi licee din Prahova, precum şi de la persoane private. Cu ceva timp în urmă s-a ajuns ca mai mult de 40 de comune din judeţ să încheie, în formă scrisă, acte de înfrăţire, înţelegeri cu primării, cu şcoli generale şi licee din această ţară. Celor peste 40 de comune li s-au alăturat, curând, multe altele, culminând, de doi ani încoace, cu o amplă acţiune sub semnul unei vaste acţiuni culturale, «Prahova iubeşte Basarabia!»“, ne-a declarat interlocutoarea noastră.

– Câte comune prahovene sunt înfrăţite azi cu localităţi similare din Republica Moldova?

– Din datele de ultimă oră pe care le avem rezultă că este vorba de mai mult de 70 dintre cele 90 de localităţi rurale din judeţ, care au încheiat acte de înfrăţire cu sate din Republica Moldova. Între acestea aş putea enumera Măgurele, Lipăneşti, care au încheiat înfrăţiri cu câte două sate fiecare. Apoi, în ordine, comunele Bucov, Aluniş, Drajna, Cocorăştii Mislii, Gorgota, Dumbrăveşti, dar şi Ciorani. Putem vorbi, cred, de 70 dintre cele 90 de comune prahovene, care până acum sunt înfrăţite cu diferite sate din mai multe zone ale Basarabiei. Cum tot astfel aproape toate cele 14 oraşe din judeţ, printre care municipiile Ploieşti şi Câmpina, sunt înfrăţite cu diferite sate şi oraşe din Republica Moldova.

– De fapt, care este principalul obiectiv al unor astfel de înfrăţiri?

– Un raport de cooperare şi de parteneriat activ, care are câteva obiective clare şi, pe cât ne permite legea, dorim să asigurăm şi finanţarea unor obiective social-culturale, dar şi donarea de statui şi montarea acestora

în sate şi oraşe basarabene. Este vorba de personalităţi marcante ale istoriei noastre, precum Al. I. Cuza, Mihai Eminescu, Constantin Stere. Şi Consiliul Judeţean are statornicite înfrăţiri directe cu cinci raioane din Basarabia, pe care le susţine şi financiar, printre acestea numărându-se şi oraşele sedii de raioane precum Hânceşti, Ialoveni şi Cimişlia, Călăraşi şi Leova. Recent, a fost încheiată o cooperare între Inspectoratul Şcolar Prahova şi Direcţia de Educaţie a raionului Ialoveni. Aceasta va fi urmată, în curând, şi de înţelegeri directe între şcoli generale şi licee din Prahova şi şcoli similare din acest raion. Sunt preconizate şi schimburi de experienţă, dar şi discuții privitoare la tabere şcolare, la ei şi la noi, de donaţie de carte românească. De altfel, trebuie spus că noi susţinem, în continuu, acţiunea de donaţie de carte nouă, subliniez, carte nouă, românească, în Basarabia.

– Se pare că acum exemplul Prahovei în acest domeniu prinde teren şi în alte judeţe ale ţării.

– Aşa este. Din informaţiile pe care le avem, un număr de localităţi rurale din alte judeţe din ţară sunt înfrăţite acum cu sate din Basarabia. Este cazul unor comune din judeţele Argeş, Dâmboviţa, Iaşi, Vaslui, Bistriţa-Năsăud şi Maramureş. De asemenea, şi multe judeţe au început programe de înfrăţiri cu alte raioane din Basarabia. Prin astfel de acţiuni sperăm să reuşim să ne cunoaştem mai bine, noi, cetăţenii din cele două state româneşti, să vedem că suntem la fel, fraţi şi surori, UNIREA putând să se realizeze, cu adevărat, spre binele comun.

– Să vă audă Dumnezeu!

GALERIE FOTO


Cristea BOCIOACĂ

Revista Lumea Satului nr. 6, 16-31 martie – pag. 46-47

  • Publicat în Cultura

Drăgănești, Prahova - o comună care a învățat să scrie proiecte europene

Drăgănești, Prahova - o comună care a învățat să scrie proiecte europene

Comuna Drăgănești, din județul Prahova, nu este cea mai dezvoltată localitate din mediul rural și nici printre așezările bogate ale acestei părți de țară, dar are un merit al său care o diferențiază de toate celelalte entități administrative: pentru că nu s-au bucurat foarte mult de sprijinul financiar al județului ori al structurilor centrale, autoritățile au început să scrie proiecte europene și aproape toate investițiile pe care le-au realizat sunt din fonduri externe. Această conectare la resursele europene și obișnuința de a aplica programe riguroase au generat un anumit tip de comportament în rândul angajaților din administrația locală, ieșit din tiparul clasic al funcționarului, și a conferit multă disponibilitate spre transparență. De fapt, transparența este cumva la ea acasă la Drăgănești...

Situată în sudul județului, la graniță cu Ialomița, comuna Drăgănești este, cu 8.756 ha, a patra cea mai mare localitate ca suprafață, după Valea Doftanei, Măneciu și Cerașu. Cele șapte sate (Meri, Drăgănești, Bărăitaru, Cornu de Jos, Belciug, Hătcărău, Tufani) sunt dispersate teritorial, cu distanțe de 10 km de parcurs între diferite cătune, aspect ce generează o mai dificilă gestionare a treburilor care țin de funcționarea așezării. Cel mai mic sat are 48 de locuitori, iar cele mai mari, 1.370 de locuitori – Drăgănești, respectiv, 1. 068 de locuitori – Meri. Comuna dispune de o infrastructură care răspunde în mare parte nevoilor populației: o școală gimnazială, două școli primare și patru grădinițe (27 de clase, cu 569 de elevi și preșcolari); patru cabinete medicale individuale, toate asigurate cu medici; farmacie umană; cabinet veterinar; 2 cămine culturale; o bibliotecă; servicii de salubritate și unul dintre cele mai performante sisteme de colectare, selectare și reciclare deșeuri; alimentare cu apă. Ca oportunități de afaceri, predomină cele din agricultură (6.800 ha arabil), sector în care activează 20 de agenți economici, dar în zonă s-au dezvoltat și câteva business-uri din alte sectoare: tratare ape uzate, servicii de decontaminare și intervenții în caz de poluare, managementul deșeurilor periculoase și nepericuloase, procesarea combustibilului alternativ; fabricarea articolelor din material plastic pentru construcții; fabricarea de construcții metalice și părți componente ale structurilor metalice etc. Ca standard de viață al locuitorilor, acesta nu este unul ridicat și pesemne mai este mult de lucru în acest segment.

Dezvoltare realizată în proporție de 50-60% din fonduri externe

Vorbind despre ceea ce constituie subiectul articolului de față, proiectele cu finanțare externă, completate cu cele realizate din bugetul local și în mai mică măsură cu ajutor județean sau guvernamental, trebuie să spunem că administrația condusă de învățătorul Ion Dumitrache, aflat acum la al șaptelea mandat de primar, și-a început experiența accesării fondurilor europene – și nu numai europene – dinainte de anul 2000. Primul proiect, finanțat prin Banca Mondială, a vizat reabilitarea dispensarului uman, acesta fiind urmat de o finanțare prin programul Phare, prin care chiar administrația a fost dotată cu aparatură, pentru o mai bună și operativă funcționare. Prin anii 1999-2000, comuna Drăgănești a fost printre primele din județ care a obținut o finanțare de un milion de dolari pentru alimentarea cu apă în trei din cele mai populate sate (Drăgănești, Meri și Bărăitaru), sistem extins și modernizat azi și în Cornu de Jos (în prima fază a fost vorba despre realizarea captărilor de apă, a rețelei de aducțiune și montarea cișmelelor stradale. În prezent, rețeaua are 19,2 km și alimentează cu apă patru din cele șapte sate.

Ultima investiție prin OG 7 a fost de 2 milioane de lei). În perioada de preaderare a României la Uniunea Europeană, localitatea a fost, de asemenea, prima din județ care a scris un proiect și a obținut o finanțare Sapard (un milion de euro) pentru asfaltarea a 8,5 km de drumuri de interes local, proiect completat prin alte programe cu finanțare de la bugetul local sau de la Consiliul Județean (Program Infrainvest), astfel că lungimea drumurilor modernizate este de 41,1 km (o parte a drumurilor de interes local sunt doar pietruite). La școli, reabilitate și dotate cu grupuri sanitare în interior (una dintre comunele care dețin autorizație sanitară de funcționare pentru toate sediile), a fost aplicat programul telecentru de informatică, în valoare de 80.000 de euro, și un proiect de reabilitare a uneia dintre clădiri printr-un proiect de 1,6 milioane de lei, desfășurat prin Banca Mondială. A fost finalizat și un proiect derulat prin Fondul de Mediu, în valoare de 1,3 milioane de lei, privind reconstrucția ecologică forestieră pe terenuri degradate, constituite într-un perimetru de ameliorare pe suprafața de 39 ha, iar sediul Primăriei a fost reabilitat și modernizat tot din fonduri europene (proiect derulat prin GAL „Valea Cricovului“).

De remarcat ar fi că localitatea are și un serviciu propriu de pompieri, cu autoutilitară de intervenții care aparține Primăriei, dar în această zonă a serviciilor cea mai mare realizare o reprezintă serviciul de salubritate. 800.000 de euro a costat programul Phare de înființare a sistemului de colectare, selectare și transfer deșeuri menajere pentru trei comune, cu Drăgănești în chip de șef de proiect, transformat ulterior într-un exemplu de management al deșeurilor. A fost creată o firmă de colectare, cu mașini proprii, iar stația de separare și reciclare a deșeurilor funcționează cu succes și astăzi, lucru mai rar în cazul autorităților din mediul rural. Planurile primarului Dumitrache nu se opresc aici: deja a depus proiecte pentru modernizarea tuturor drumurilor comunale, pentru extinderea alimentării cu apă în alte trei sate și, începând cu 2017, ajunge la Drăgănești și proiectul de alimentare cu gaze, un parteneriat public-privat aplicat în sudul județului.

GALERIE FOTO


Maria BOGDAN

Revista Lumea Satului nr. 5, 1-15 martie 2017 – pag. 54-55

  • Publicat în Sate

Apa - o prioritate pentru sate, dar nu și pentru cele de la munte

Judeţ cu o importantă pondere economică şi socială, al treilea pe ţară ca număr de locuitori după Capitală şi judeţul Iaşi, Prahova se află pe primul loc la asigurarea cu apă potabilă a locuitorilor aşezărilor din mediul rural. Aceasta nu numai pentru că dispune de un important potenţial hidrografic şi de două mari acumulări, dar şi de o largă reţea de aducţiune a apei potabile, realizată în ultimii ani cu fonduri proprii şi cu bani europeni.

– Ştim că la preluarea mandatului dvs., în iunie anul trecut, v-aţi exprimat dorinţa ca, în timp scurt, aproape toate localităţile rurale din judeţ să aibă apă potabilă la robinet. Câte localităţi rurale din cele 90 din judeţ au acum apă potabilă, la robinet?

– În acest moment, obiectivul este pe deplin realizabil, fiind în plină desfăşurare. Avem în vedere realizarea prevederilor cuprinse în masterplanul judeţului la acest capitol prin unitatea specializată HidroPrahova, aflată în subordinea directă a Consiliului Judeţean.

– Ce veți face mai exact ca apa potabilă să ajungă la robinet, atât la sătenii din zona de şes, cât şi la cele din zona colinară şi de munte, cu deosebire la cele de pe Valea superioară a Prahovei? În acest sens aveţi în vedere şi proiecte cu fonduri europene sau cu parteneriate locale sau cu parteneriate între primării şi CJ Prahova? Aceasta cu atât mai mult cu cât în judeţ există o serie de alte localităţi, îndeosebi din zona Mizil, precum Gura Vadului şi Baba Ana, unde sătenii sunt nemulţumiţi de faptul că, după serbările de inaugurare a alimentării cu apă potabilă, sistemul de aducţiune, dar şi cel de distribuţie nu mai funcţionează corespunzător, iar oamenii spun că sunt nevoiţi să ia apa din fântâni şi de la cişmelele stradale, că tot acestea ar fi mai sigure. Ce răspuns le puteţi da acum acestora?

– Le spunem clar că nu vor mai avea probleme. Prin parteneriate locale, în aceste localităţi masterplanul amintit prevede extinderea de reţea, prin săparea de noi puţuri, să existe debite corespunzătoare, astfel încât toţi săteni să aibă întregul necesar de apă potabilă la robinet. Astfel, putem spune că, din cele 90 de localităţi rurale din judeţ, în acest moment doar şapte nu dispun de un sistem centralizat, fie din marile acumulări, fie prin sisteme locale. Asta pentru că, prin eforturile CJ Prahova, am reuşit să finalizăm sistemul de alimentare cu apă potabilă la mai multe localităţi din zona de şes, precum Gherghiţa, Balta Doamnei. Acum suntem pe cale să asigurăm apă şi în comuna Rîfov. Pentru anul acesta mai rămâne de rezolvat alimentarea cu apă în alte comune precum Tătaru, Lapoş, Salcia și câteva localităţi din zona colinară. La Salcia, bunăoară, este posibil ca sătenii să poată beneficia de apă de anul acesta, urmând ca din 2018 să dăm drumul la lucrări şi în celelalte localităţi, tot prin sisteme locale şi nu de la cele două mari acumulări de apă de la Paltinu şi Măneciu, aşa cum ne-am dori. Asta din cauza costurilor foarte mari ale conductelor de aducţiune. Ne gândim la puţuri forate şi la captări locale, care şi-au dovedit eficienţa, faţă de magistralele mari. Întâmpinăm probleme chiar de la obţinerea autorizaţiilor de construire, pentru că avem de-a face cu numeroaselor proprietăţi private care nu au încă cadastrul făcut. Or, masterplanul prevede realizarea şi de staţii de tratare şi de evacuare a apelor uzate şi nu realizarea de magistrale mari de apă, singura magistrală prevăzută de acel masterplan fiind cea de la Ploieşti la Mizil, pe o distanţă foarte mare, de peste 30 km.

– Se spune că Prahova are cea mai bună reţea de aducţiune şi de distribuţie a apei potabile la sate. Așa este?

– Da, avem un sistem solid, realizat în timp, împreună cu Apele Române, cu Exploatare Sistem Zonal și cu HidroPrahova, împreună cu autoritățile locale. Să ştiţi că dispunem de un sistem de aducţiune şi de distribuţie destul de bun, astfel că avem şansa să putem asigura în următorii ani apă potabilă în aproape toate satele judeţului.

– Ce faceţi însă pentru realizarea sistemelor de canalizare la sate?

– Potrivit programului judeţean, sperăm ca până în anul 2018 să avem sisteme de canalizare în tot mai multe localităţi rurale din județ. Aici avem termene de realizare până în 2018, destul de greu de atins însă, pe care trebuie să le respectăm. După cum stau acum lucrurile, nu suntem prea optimişti. Asta din cauza fondurilor financiare insuficiente, situaţie care, după câte ştim, se întâmplă şi prin alte județe din ţară. În primul rând, ca să avem un sistem de canalizare corect şi solid, trebuie să avem un sistem de distribuţie a apei foarte bine pus la punct. Iar noi, după cum aţi observat, nu am reuşit nici acum să avem acest lucru fiindcă nu avem finalizat sistemul de distribuţie a apei potabile. Dat fiind că nu avem destui săteni care s-au branşat la acest sistem, și în alte locuri mai sunt probleme. Aici este vorba şi de costurile de întreţinere destul de mari pe care trebuie să le suporte sătenii. Vă pot da un singur exemplu în acest sens. Dacă în acest moment o persoană fizică din zona rurală a Prahovei plăteşte pentru apa potabilă 15 lei/lună, atunci când va beneficia şi de canalizare, suma plătită va putea ajunge chiar la 80 lei/lună sau mai mult. Deci, costul apă - canal va fi destul de mare. Or, la sate avem mulţi pensionari şi alte categorii de persoane care nu pot plăti aceste costuri. O altă problemă ar fi pierderile din sistem, care ajung uneori și la 50% din cauza conductelor foarte vechi. La Câmpina şi la Vălenii de Munte va trebui să reducem pierderile până la 10-15 %, pentru că acestea sunt suportate de către cetăţeni.

– Ce aveți în vedere pentru localităţile de munte cu probleme, cum ar fi Secăria, Talea, Proviţa de Sus şi Proviţa de Jos?

– Acestea fac parte dintre cele 7 localităţi enunţate la începutul dialogului nostru. Noi insistăm acolo unde există o mare aglomerare umană şi nu acolo unde sunt doar 100 de gospodării, pentru că este o situație destul de complexă.

Cristea BOCIOACĂ

Revista Lumea Satului nr. 3, 1-15 februarie 2017 – pag. 52-53

  • Publicat în Sate

La Sângeru Prahova. Expoziţia de grafică „CETĂŢENI DIN SATUL TERRA“

În ultimele zile ale lui decembrie trecut, în pitoreasca aşezare Sângeru din Prahova a fost mare animaţie la unicul Muzeu al Pietrei din România, muzeu găzduit de casa binecunoscutului poet, Lucian Avramescu. Fratele acestuia, maestrul neîntrecut al penelului, Marian Avramescu a vernisat astfel aici o insolită Expoziţie de grafică, moment onorat de sute de localnici şi de mulţime de oaspeţi de prin tot judeţul.

Această originală Expoziție întregeşte şi înnobilează Muzeul Pietrei de la Sângeru Prahova, aducând în atenția publicului câteva sute de lucrări de grafică, realizate de Marian AVRAMESCU în ultimii ani, lucrări reunite sub genericul CETĂŢENI DIN SATUL TERRA, Vizitatorii se pot întâlni cu lucrări originale despre mari personalităţi ale lumii contemporane. Bunăoară, aici pot fi întâlniţi, alături de preşedintele OBAMA, de Donald TRUMP, preşedintele ales al SUA, celebri scriitori americani precum Hemingway şi Faulkner. La polul opus, apar mari oameni de cultură şi artă ai României, precum Mihai Eminescu şi Radu Beligan.

Expoziţia de la Sângeru rămâne deschisă aproape toată iarna, până pe 8 Martie 2017.

Cristea BOCIOACĂ

Revista Lumea Satului nr. 1, 1-15 ianuarie 2017 – pag. 47

  • Publicat în Social

În județul Prahova continuă jefuirea pădurilor

Cu cât se apropie anotimpul friguros, cu atât se întețesc atacurile asupra pădurilor din Prahova. Faptul ne este confirmat și de autoritățile în domeniu, care constată acum noi și noi tăieri ilegale de arbori în mai multe localități ale județului. Potrivit ing. Dumitru Drăgoi, șeful compartimentului de profil de la Direcția Silvică Prahova, pe cele nouă luni din acest an, au fost constatate pierderi de peste 1.250 metri cubi de material lemnos, evaluate la peste 230.000 lei, adică două miliarde lei vechi, pagube nerecuperate de la făptași. Sigur, acum nu au mai fost cazuri de versanți întregi defrișați ca în anii anteriori, când pagubele erau și de câteva ori mai mari. Din fericire, nu au fost afectate nici acele păduri virgine, precum cele de la Valea Doftanei și de la Azuga. Dar fenomenul rămâne îngrijorător!

„Prin acțiunile noastre, comune cu Poliția și cu Jandarmeria, la care se adaugă acum și cele cu nou înființata Gardă Forestieră, tăierile ilegale de arbori au fost diminuate mult. Acestea continuă însă în diferite puncte nevralgice din județ, cu comunități paupere, așa cum ar fi cele de la Dițești-Filipeștii de Pădure, Slon-Cerașu, Plaiul Câmpinei, Drăgăneasa, Verbila, Jugureni, Călugăreni, Vălenii de Munte, dar și cele din orașul Boldești-Scăieni. Aici există o importantă comunitate care trăiește chiar în mijlocul pădurii statului, viața acesteia depinzând mult de sustragerile de lemn. O serie de indivizi certați cu legea taie arborii, în voie, ziua în amiaza mare, arbori, pe care îi sustrag și îi valorifică de la ei de acasă. Vă întrebați ce fac pădurarii noștri? Fac razii, îi prind, le confiscă căruțele, camionetele ori camioanele, motofierăstraiele; unora li se întocmesc acte de contravenție, altora li se fac dosare penale, astfel că unii ajung și la pușcărie. Dar mulți dintre aceștia revin la tăieri ilegale. continuă apoi să fure... Așa se face că o treime din lemnul furat pe ansamblul județului, adică 423 mc, nu poate încă să fie justificat de lucrătorii silvici, iar de recuperarea pagubelor, nici pomeneală.“

Aproape 20.000 ha de pădure, în grija nimănui!

Aflăm apoi astfel de la șeful compartimentului de protecția pădurilor că, în afara celor 90.524 ha de păduri ale statului și ale altora 21.168 ha, păduri ale sătenilor, toate acestea aflate sub protecția Direcției Silvice Prahova, ar mai exista acum și alte circa 20.000 ha de fond forestier, proprietate privată, lăsate mai degrabă în grija nimănui. Aceasta deoarece deținătorii lor fie nu doresc să încheie contracte de prestări servicii cu Direcția Silvică Prahova, fie lasă pădurile în grija nimănui. Deși de aici se fură cel mai mult, nimeni nu reclamă tăieri ilegale de arbori! Iată că în felul acesta înțelegem că pagubele puse pe seama pădurilor din județ sunt și mai mari comparativ cu cele prezentate în statisticile oficiale...

Am dorit să cunoaștem și punctul de vedere al Gărzii Forestiere Ploiești, unitate cu competențe în domeniu, atât în fondul forestier din Prahova, cât și în județele vecine, respectiv, Dâmbovița și Argeș, unde furturile de lemn sunt la fel de mari. Șeful acestei unități, ing. Viorel Mihălcioiu, ne-a declarat că existența acestor păduri ale nimănui continuă să amplifice fenomenul furtului de lemn. Interlocutorul nostru ne mai spune că, din datele pe care le deține, pe ansamblul țării ar fi vorba de cel puțin jumătate de milion de ha de pădure aparținând a peste 800.000 de cetățeni, cei mai mulți neidentificați încă. Este vorba de acei săteni care ar fi primit anumite parcele de pădure, prin anii 1990. Interlocutorul nostru ne mai spune că mulți dintre aceștia nu dețin întreaga documentație necesară și nici nu știu exact nici acum limitele suprafețelor primite. Ca urmare, nici nu pot încheia contracte de pază și de alte servicii cu organele silvice respective.

După legea românească, hoțul de pădure rămâne cu un păcat, iar păgubașul, cu două!

„Situația este foarte complicată, mai arată inspectorul-șef de la Garda Forestieră Ploiești, care adaugă că de aici, de la existența acestor păduri ale nimănui, provin și cele mai multe tăieri ilegale de arbori. Unii dintre deținători ar fi plecați în diferite țări ale Europei și Americii, alții au doar calitatea de moștenitori. Fără forme legale, însă. Garda Forestieră a inițiat o amplă acțiune de identificare a tuturor acestor deținători de păduri particulare, cu probleme, pentru a se intra în legalitate. Acțiunea trenează deoarece și cei identificați nu optează pentru a încheia un contract de pază cu Romsilva. Prin acest contract deținătorul poate obține dreptul de a tăia o anumită cantitate de lemn, anual, pe care unii ar prefera să taie cât vor ei. Și nu după lege. Neavând contract de pază, în cazul furtului de lemn, potrivit legii, păgubașul este obligat să plătească jumătate din cuantumul pierderilor constatate. Așadar, hoțul se alege cu un păcat, dacă este prins, iar păgubitul cu două. Așadar, omul rămâne și fără lemn, și cu obligația să suporte jumătate din pagubă! Ce fel de treabă este asta? Ing. Viorel Mihălcioiu aduce în discuție și o altă problemă care generează acum furtul de lemn din pădure – neputința pădurarilor de a acoperi perimetrul încredințat, dar și de absența depozitelor de lemn de foc de la sate. Practic, oamenii satelor nu au de unde cumpăra lemn de foc, al cărui preț este acum exagerat de mare, de peste 400 lei metrul cub, iar omul are nevoie pentru iarnă de cel puțin 5 mc lemn, afirmă șeful Gărzii Forestiere de la Ploiești!

„S-ar cuveni, mai spune acesta, ca atât administrațiile locale cât și cele județene să găsească acele modalități legale de a oferi sătenilor lemnul de foc necesar pentru perioada iernii. Altfel, jaful din păduri ar putea continua, cu urmări grave.“ În același timp, mai afirmă șeful Gărzii Forestiere Ploiești, se pune și problema asigurării unei încărcări corecte de sarcină a pădurarilor. Astfel că un pădurar, potrivit normelor, ar trebui să aibă în grija sa paza a 1.000 ha în zona de munte și a 200-250 ha în zona de câmpie. În fapt ,aceștia au în grija lor suprafețe de pădure cu mult mai mari! Astfel, nu în toate cazurile nu se poate asigura aplicarea corectă a Codului Silvic.

Cristea BOCIOACĂ

Revista Lumea Satului nr. 21, 1-15 noiembrie 2016 – pag. 46-47

Activități de week-end - târgul cu bunătăți și dichisuri de la Ploiești

În acest week-end se va desfăşura o nouă ediţie a Târgului cu Bunătăți și Dichisuri in Ploieşti, ediţie organizată in centrul Ploiestiului, în Parcul Toma Socolescu. Ca la fiecare ediție, Târgul cu Bunătăți și Dichisuri aduce bunătăți românești și internaţionale, naturale sau tradiționale, minunătii lucrate cu pasiune de meșteri populari și artiști handmade.

În cadrul târhului veți regăsi asociații sau fundații care reușesc să facă producție, fie ea din zona de agro-alimentară, fie din zona meșteșugurilor, acele fundații care nu numai consiliază persoanele aflate în nevoie la un moment dat, ci îi dezvoltă și integrează în societate, dar și acele organizații care reușesc să crească potențialul unor zone defavorizate prin promovarea culturii și tradițiilor zonei.

Și pentru că la târg este vorba de pofte, ploieştenii vor găsi brânză și specialităti din branză de oaie și vacă din zona Fundata și Bran, compoturi, siropuri, zacuscă, şerbeturi și dulcețuri, cu sau fără zahăr de la Bughea de Jos din Argeş, miere de pe Transfăgărășan, toate drese cu un strop de palincă curata de Bihor sau cu un vin de la Valea Călugărească. Veţi putea degusta pâine de secară facută cu maia salbatică, ca pe vremuri, care ajută la absorbția mai bună a mineralelor, este benefică pentru flora intestinală, pâinea continuând să se îmbunătățească nutritiv cateva zile la rând, drojdia naturală din interiorul ei lucrând în continuare. Tot aici veți găsi si bunătăţi dulci, plămădite și coapte de tinerii de la Bruătăria Concordia.

Centrul Rezidențial de Tip Familial Brebu va prezenta si comercializa articole de decor din hârtie de ziar realizate prin răsucirea in fire lungi a acesteia sau prin tehnica servețelului și a sforii. Obiectele sunt create de coordonatorul Centrului împreună cu copii care locuiesc acolo. Și pentru că a venit frigul veti putea găsi și blănuri, meşterite de un om priceput şi cu exprienţă dar și obiecte de artizanat din zona Corund.

GALERIE FOTO

În sfârșit, o sărbătoare rurală decentă!

La „Festivalul legumicultorilor din Balta Doamnei“, Prahova, am ajuns întâmplător. Și n-am stat până la sfârșit. În general nu mai merg la astfel de manifestări, în ultimii ani banalizate la maximum; aproape că poți lua un model de serbare rurală și-l plimbi prin toată țara, schimbând doar numele comunei / orașului gazdă și totul e la fel. S-a ajuns jos, foarte jos ca nivel de exprimare și de prezentare!

Nici la Balta Doamnei, cea mai vestită comună de legumicultori din județ, prima impresie n-a fost una bună: spectacolul-târg a fost exilat pe arena de fotbal din satul Lacul Turcului, teren plasat, la rându-i, într-un soi de izlaz, între două liziere de salcâm, flancate de fâșii de iarbă uscată și mărăcini. Pe urmă m-am întrebat: ce fel de festival al legumicultorilor să fie acela fără pic de legume? Cu vremea m-am lămurit. Sărbătoarea i-a cinstit pe grădinari, i-a scos din solarii și din munca lor de Sisifi capitaliști, nu i-a chemat la o nouă zi de lucru, ca vânzători de legume! I-a adus la odihnă și relaxare, nu la cumpărături. Tocmai din acest motiv au fost foarte puține standuri. Bine, am aflat mai târziu, organizatorii au vrut să evite kitsch-ul de conjunctură. Știți despre ce-i vorba: chinezisme, turcisme sau produse autohtone de o anumită factură prezentate pe post de meșteșug sau tradiție populară! În schimb, au avut întâietate umbrarele, cu mese lungi și canapele din lemn, fix ca la nunțile de altădată, unde se putea servi un grătar. Tot spațiul a fost degajat, neînghesuit și mai ales curat. Însă cel mai mult mi-a plăcut spectacolul oferit de Primăria Balta Doamnei, imaginat și pus la punct de Lucian Florin, el însuși interpret de muzică populară, cu sprijinul renumitului artist Ion Ghițulescu. Ceea ce vreau să spun este că, chiar și la o sărbătoare câmpenească rurală, se poate aduce calitate pe scenă. Sau că, într-o singură zi, pot evolua succesiv nume de rezonanță în folclorul românesc. Cam astfel a procedat Lucian Florin: în șapte ore, a prezentat șase artiști renumiți, cu un repertoriu unul și unul – Maria Văduva, Maria Loga, Ion Ghițulescu, Steliana Sima, Petrică Mâțu Stoian și Niculina Stoican. Și am făcut comparație cu multe alte zile ale comunelor sau orașelor la care am participat și care mi-au lăsat un gust amar. N-am văzut manelizare, n-am văzut fătuci dezbrăcate și flăcăi cântând din... sintetizator. A fost mai degrabă un concert în aer liber, cu vorbe puține și măsurate, folclor adevărat și un public care a știut să guste momentul. Mi s-a părut un semn de respect și pentru interpreți, care n-au fost supuși supliciului de a cânta unei asistențe... „afumate“, și pentru public, căruia i s-a prezentat un act de cultură, nu o lălăială oarecare, urlată la stații de amplificare asurzitoare.

Balta Doamnei Prahova foto2

Maria BOGDAN

Revista Lumea Satului nr. 18, 16-30 septembrie 2016 – pag. 5

  • Publicat în Social

Schimbare de gardă la Direcția pentru Agricultură Prahova

Instalat de curând în funcţie, agronomul Marian Marcu a acceptat cu plăcere un interviu pentru revista Lumea Satului.

– La 41 de ani, sunteţi cel mai tânăr director de la Direcția pentru Agricultură Prahova, cunoscut ca un specialist de marcă în domeniu, dar şi ca om de presă. Cum vedeţi dvs., de la biroul elegant, cu aer condiţionat, din centrul Ploieştiului, agricultura judeţului de azi şi în perspectivă?

– Aer condiţionat găseşti peste tot. Şi pe tractoare, şi pe combine, şi pe alte utilaje complexe la cei mai mulţi dintre cei peste 300 dintre marii fermieri. Prahova, spre deosebire de judeţele vecine, din sudul ţării, are o suprafaţă agricolă oarecum mai redusă, cca 270.000 ha, iar cea arabilă de 143.000 ha, dar cu o populaţie densă, de peste 800.000 locuitori. Pornind de la această realitate, de la acoperirea necesarului de consum ne dorim rezultate pe măsură. Cum vedem aceasta? Foarte bine. Perspectiva, cam la fel.

– Agronomul şi omul de presă...

– Îmi amintesc cu multă plăcere de acea perioadă de presă. Am lucrat în acest domeniu mai bine de 14 ani. Mi-e dor de acele vremuri. De un deceniu, am intrat în agricultură. Chiar în postura de purtător de cuvânt. Munca de aici m-a atras către studiu şi cercetare pedologică, în special. Am ajuns director al Oficiului judeţean de specialitate. De aici am promovat.

– Ce v-a atras către agricultură?

– M-am născut şi am crescut la ţară, la Drăgăneşti – Prahova. Tata şi mama au fost agricultori. Mama, cu sapa, la CAP, iar tata, la IAS. Mai am două surori mai mari, una juristă, iar cealaltă, inginer de îmbunătăţiri funciare. Prima este jurist la o primărie din judeţ, iar cealaltă a ajuns, prin căsătorie, în Austria. Mie mi-a plăcut Agronomia, am făcut-o la Bucureşti.

– Apropo, cum vede azi agronomul care a trecut prin multe în cei zece ani agricultura judeţului?

– Cu optimism. Se văd semne bune dinspre Guvern şi Ministerul Agriculturii. Până acum am tot asistat la tot felul de restructurări. Aşa că tot ceea ce a fost a cam trecut. Pentru că, din peste suta de specialişti de altădată, am rămas, cu timpul, foarte puţini. Acum suntem doar opt persoane. Cu mine, cu tot. Dintre aceştia, numai 2-3 sunt agronomi. Ceilalţi, de alte specialităţi. În timpul din urmă am pierdut cei mai buni specialişti, care cunoşteau bine problemele agriculturii judeţului. Mare păcat! Am mai rămas în schemă şi cu doi agronomi care de trei mandate sunt primari de comune, la Fulga şi la Vâlcăneşti. Cum menţionam mai înainte, perspectivele sunt încurajatoare. Există o lege, deja promulgată, care pune ordine în domeniu, contribuind la întărirea rolului direcţiilor agricole. Prin acest act normativ, s-a ajuns la o formulă de a le dezvolta activitatea. Inspecţiile de specialitate şi alte domenii revin în structura lor. În plus, revin la noi şi camerele agricole, cu personal cu tot. Rămân în activitate doar camerele agricole private, care vor fi ale fermierilor. De acum, Ministerul Agriculturii va avea toate pârghiile, tot aşa şi noi. Va fi, desigur, mai bine.

agronom Marian Marcu

– Ce ne facem cu pregătirea cadrelor ca specialişti?

– O întrebare foarte grea. Totuşi, ne gândim serios la toate cele 300 de mari ferme agricole, dar şi la creşterea numărului acestora, prin extindere şi asociere. Din fericire, ne vine în sprijin şi politica ministerului de a li se acorda acestora stimulente financiare. Dar, ne preocupăm şi de asigurarea personalului calificat în domeniu. În judeţ există mai multe licee agricole de profil, care însă numai astfel de cadre calificate nu fac. Nu am găsit nici măcar o şcoală care să asigure acum meseriaşii de bază: tractorişti, combineri ori lucrători în zootehnie. Am iniţiat deja discuţii cu liceele de profil pe această temă. Sperăm că vom găsi soluţii adecvate. Avem în atenţie până şi acele meserii căutate, dar pe care nu le mai asigură nimeni. Cum ar fi cei care fac tăierile la pomi şi la vie, asta ca să dau doar un singur exemplu. Oricum, dacă vorbim de tehnologie, care se practică mai mult în marile ferme, cu peste 50-100 ha, dar şi în cele care deţin peste o mie de hectare. Astăzi acestea se descurcă cum pot, cu numai 7-8 persoane, plus familia fermierului, cu tot. Trebuie să-i ajutăm concret, cu oameni de specialitate. Or, vin la noi, anual, prea puţini agronomi sau zootehnişti din facultate. Asta din cauza veniturilor neatractive. În cele mai multe cazuri, pe maşinile noi, moderne, lucrează chiar patronii. Mulţi se şcolarizează cum pot, fie unii pe alţii, fie cu ajutorul celor de la firmele de la care achiziţionează utilajele. Însă nu mai poate merge prea mult timp aşa.

– Vă gândiţi şi la organizarea de şcoli profesionale de profil?

– Da. Ne-am propus o discuţie cu liceele de profil, pentru acest tip de personal. Noi nu mai putem să așteptăm. Prahova are de toate: legume, fructe şi cereale; îşi asigură tot necesarul de consum al judeţului şi pentru export. În 2016 avem producţii excelente la grâu, la rapiţă. Stăm bine cam la toate culturile, fiind cele mai bune din ultimii cinci ani. Porumbul şi floarea-soarelui se prezintă excepţional. Din păcate, acestea sunt vândute la preţuri sub aşteptări. Dacă nu ar fi subvenţiile ar fi foarte greu să practici azi agricultura.

– Ar putea fi şi alte soluţii prin organizarea de depozite, de magazii, de centre de achiziţii şi de valorificare, la legume şi fructe, în special, poate şi la culturile ecologice şi chiar cele tradiţionale?

– Avem în vedere toate acestea. La culturile ecologice, din păcate, nu stăm prea bine. Cele peste 1.000 ha pot fi mult extinse. Apoi, în fiecare sector ne gândim să avem în vedere strategii specifice de dezvoltare. Direcţia agricolă trebuie să fie ce a fost odată. Ba mai mult decât atât!

– Vă urăm mult succes!

Cristea BOCIOACĂ

Revista Lumea Satului nr. 17, 1-15 septembrie 2016 – pag. 40-41

  • Publicat în Interviu

Agenția pentru Protecţia Mediului Prahova, implicată în depoluarea terenurilor

Interviu cu ing. Florin DIACONU, directorul APM Prahova

– Ce ne puteţi spune despre situaţia dificilă provocată de poluarea terenurilor din zona sudică a județului?

– Potrivit unor studii întocmite de Direcţia Agricolă şi de Oficiul Judeţean de Pedologie Prahova, nu au fost identificate terenuri poluate din cauza activităţilor agricole, însă fenomenul de eroziune afectează circa 45.000 ha, iar poluarea cu rezidii petroliere afectează alte 1.164 ha.

Din fericire, o parte dintre sursele de poluare a solurilor și a apei subterane din această zonă au fost eliminate. Aceasta odată cu ecologizarea și închiderea unor bataluri aparţinând rafinăriilor. Astfel, la SC Petrotel Lukoil SA, 4 bataluri cu produse petroliere au fost ecologizate şi închise încă din anul 2013. Era vorba de o suprafaţă de teren de cca 7,734 ha; la SC Petrom SA Petrobrazi – două bataluri cu produse petroliere, situate chiar în interiorul rafinăriei, iar la SC Rompetrol Rafinare SA Rafinăria Vega Ploieşti, batalul de slam de alumină, aflat în interiorul rafinăriei, a fost închis de ceva vreme.

În acelaşi timp, au fost reabilitate şi alte terenuri pe locul unor depozite menajere vechi, precum cel de la Teleajen, cu suprafaţa de 31 ha, ale cărui lucrări de închidere au fost finalizate încă din anul 2015, cum tot astfel s-a procedat şi cu depozitul de deşeuri menajere de la Mizil.

Primăriile din 40 de comune lasă baltă... gunoiul de grajd!

gunoi teren viran

– Ce ne puteţi spune despre infestarea solurilor cu... gunoi de grajd? Dar despre poluarea terenurilor cu produse chimice, cu deosebire cele din zona fostului Combinat de îngrăşăminte chimice de la Valea Călugărească?

– Las pentru mai târziu chestiunea cu gunoiul de grajd. Cu privire la cealaltă chestiune, de la Valea Călugărească, pot să vă spun că în ultima perioadă nu au fost înregistrate sesizări din partea cetățenilor care dețin terenuri agricole situate în zona haldelor de pirită. Însă unitatea noastră a emis două autorizații de mediu pentru comercializarea deșeurilor de cenuși piritice, cu încărcarea lor în vagoane CF, către societăți care urmau să facă valorificarea lor în afara țării. Deci, şi aici lucrurile se mişcă în sens pozitiv. Cu referire la gunoiul de grajd, aşteptăm acţiuni imediate din partea administraţiilor locale, în consecinţă, ca programele de protecţie a solului şi a apei să fie accelerate. Asta fiindcă doar 60 dintre cele 104 localităţi din judeţ şi-au făcut programe pentru gestionarea gunoiului de grajd în multe locuri, însă gunoiul de grajd se aruncă la marginea satelor noastre.

– Dar cât priveşte calitatea apei din județ...?

– Pentru îmbunătățirea calității cursurilor de apă din județ, în ultimii ani au fost realizate și date în funcțiune o serie de stații de epurare în localitățile: Bucov, Valea Călugărească, Filipeștii de Pădure, Strejnic, Ceptura, Cornu, Brebu, Vâlcănești. La Boldești – Grădiștea, stația de epurare este în curs de realizare. Deși există aceste stații de epurare, avem încă probleme în mai multe localităţi de pe Valea Prahovei, cu efecte nedorite asupra calităţii cursurilor de apă.

– Unii turişti montani ne-au semnalat faptul că ar exista forme de poluare până şi în cazul Parcului Natural Bucegi, precum şi a unora dintre ariile protejate din județ...

– Personal nu cred că ar exista poluare în aceste zone, dar vom verifica, împreună cu colegii de la Garda de Mediu din Prahova. După cum se ştie, Reţeaua Natura 2000 este una europeană, cu zone naturale protejate, care cuprinde un eşantion reprezentativ de specii sălbatice şi habitate naturale de larg interes comunitar. În judeţul nostru, această reţea este constituită din situri de două tipuri, conform Directivelor Europene în domeniu. Aceste situri sunt identificate şi declarate pe baze ştiinţifice, cu scopul de a menţine într-o stare de conservare favorabilă o suprafaţă reprezentativă a celor mai importante tipuri de habitate. La nivelul judeţului Prahova sunt declarate nouă astfel de situri, între care: Bucegi, Ciucaş, Lacul Bâlbâitoarea, Pădurea Glodeasa, Cheile Doftanei, Pădurea Plopeni, Stânca Tohani, precum şi Coridorul Ialomiţei. Alături de acestea au mai fost cuprinse şi altele, de exemplu Câmpia Gherghiţei. Aceasta din urmă este Arie de Protecţie Specială Avifaunistică (având ca bază Directiva păsări). Aşa cum menţionam mai înainte, nici aici nu au fost semnalate cazuri recente de poluare.

Dacă ne referim la Parcul Natural Bucegi, înființat încă din anul 1974, declarat prin Legea nr. 5 din 6 martie 2000, nici aici nu am avut vreun semnal de poluare. Şi, sperăm nici să nu fie!

Intervenţia APM în monitorizarea factorilor de mediu

– Totuşi, ce face APM Prahova pentru protecția mediului în acest an agricol atipic, cu influență pentru activităţile specifice din agricultură?

– APM Prahova își va exercita în continuare atribuțiile de monitorizare a factorilor de mediu, prin autorizarea activităţilor cu impact asupra mediului şi prin implementarea legislației și politicilor respective la nivel local. Continuăm să punem accent pe implicarea administrațiilor locale în dezvoltarea durabilă a localităților, din etapa de planificare, astfel încât impactul activităților economice asupra mediului să fie cât mai redus.

În conformitate cu cerințele directivelor privind calitatea aerului, vom impune programe de reducere a poluanților în aer și monitorizarea strictă a acestora. De asemenea, se caută pârghii prin care să se acționeze, în colaborare cu Garda Națională de Mediu – Comisariatul Județean Prahova, în vederea reducerii cantităților de deșeuri depozitate final. Atenția APM se va îndrepta și spre identificarea proprietarilor și a altor responsabili ai terenurilor degradate fiindcă, cum arătam, în Prahova, potrivit statisticilor, avem multe astfel de terenuri datorită activităților anterioare (bataluri cu reziduuri provenite din activitățile de extracție și rafinare a produselor petroliere, a zonelor afectate de exploatarea resurselor naturale, inclusiv balastiere), precum şi a cca 50.000 ha de terenuri afectate de eroziunea solului. Aceasta, în vederea grăbirii procesului de refacere a mediului, peste tot acolo unde este posibil.

Agenţia angrenează elevii şi cadrele didactice de la sate în diverse acţiuni legate de protejarea mediului; în luna iunie a.c. s-a finalizat un amplu concurs de acest gen, şcolile fiind premiate pentru activităţile lor.

Cristea BOCIOACĂ

  • Publicat în Mediu

Prahova nu contează în strategia ANIF pentru irigații

În comparație cu vecinii din sud, Prahova nu este prin excelență județ agrar și nici nu dispune de foarte mult teren arabil (143.225 ha arabil, din 269.429 ha total agricol). Dar chiar și așa redusă cum este suprafața, înainte de 1989 mare parte din ea era irigabilă fie prin intermediul sistemelor/amenajărilor zonale, fie prin cele naționale. Vechii ingineri vorbesc despre capacități de udare pentru 40-50.000 ha.

În privința suprafeței irigate, lucrurile sunt confuze. La nivelul anului 2000 se vorbea despre existența unor amenajări care ar fi putut acoperi 21.000 ha. În 2002 statistica MADR includea doar 9.781 ha irigabile în Prahova. După investiții guvernamentale în reamenajarea a două sisteme (Leaot și Drăgănești), datele oficiale arătau că suprafața irigată era, în 2002, de 5.229 ha, în 2006 – de 2.008 ha, iar în 2009 s-au încheiat contracte doar pentru 24,5 ha! Tot în 2009 oficialii de la Unitatea de Administrare Prahova din cadrul Administrației Naționale de Îmbunătățiri Funciare declarau că potențialul real de udare este de 4.676 ha. Datele sunt contrazise de MADR. În același an, în Proiectul de reabilitare și reformă a irigațiilor – analiza economică a sectorului de irigații, întocmit de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Regionale, Prahova este menționată cu amenajări pentru 7.693 ha. În 2016 suprafața pentru care s-a semnat cu ANIF, filiala teritorială Prahova – Ilfov, un contract multianual și sezonier este de 1.894 ha.

Sistem de irigații viabil pentru 7.693 ha

De fapt, județul nici nu contează în viziunea autorităților centrale. În Proiectul de reabilitare și reformă a sistemului de irigații – strategia investițiilor în sectorul irigațiilor, întocmit la nivelul MADR, în 2011 sistemele de irigații din Prahova considerate viabile pare că nu merită efortul unor investiții. De ce infrastructură dispune totuși agricultura județului? Sunt cinci sisteme mari și late: Iazul Morilor – 1.054 ha, Leaot - 2.507 ha, Ciorani – 1.055 ha, Movila Vulpii –1.841 ha (toate irigate gravitațional), Drăgănești-1.236 ha (irigații prin stații de pompare). În total, aceste sisteme acoperă 7.693 ha. Ar mai fi și un subsistem (Iazul Morilor Teleajen) pentru o suprafață mai mică, dar acesta n-a fost menționat în evidențe, iar un alt sistem prin pompare a încăput, nu se știe cum, cu acte cu tot, pe mâna unui investitor, care l-a pus la pământ. Teoretic se spune că, dacă mâine s-ar pune problema să se irige întreaga suprafață amenajată, sistemele pot fi puse imediat în funcțiune. Practic, lucrurile sunt mai nuanțate. De exemplu, canalul Leaot este colmatat pe cea mai mare parte din lungime (4 km numai pe teritoriul comunei Ariceștii Rahtivani). La un moment dat, Ariceștii Rahtivani fiind cea mai bogată comună din Prahova, cu al șaselea cel mai mare buget local (29,5 milioane de lei), incluzând în clasament și cele 14 orașe, s-a pus problema decolmatării și amenajării/dalării Leaotului pe lungimea care corespunde teritoriului administrativ. Ideea nu a mai prins viață, dar nici n-a fost explicit abandonată.

Totuși, în Prahova se irigă!

Și se irigă, în afara suprafețelor contractate, chiar și din amenajările deținute de ANIF. E adevărat, suprafețele sunt mici, în special cultivate cu legume, dar s-ar aduna, în satele cu tradiție în grădinărit (Ariceștii Rahtivani, Târgșoru Vechi, Filipeștii de Târg (Brătășeanca), Mănești, parțial Șirna etc.), câteva sute de hectare. În rest, în comunele în care locuitorii trăiesc exclusiv din legumicultură (Balta Doamnei, Olari, Puchenii Mari, Gherghița, parțial Bărcănești și Tomșani) fermierii și-au amenajat propriile sisteme de irigații și surse de apă pe suprafețe care ar cumula în jur de 1.000 ha. La acestea s-ar mai adăuga sistemele proprii de irigații pentru plantațiile noi de pomi și viță-de-vie, aproximativ 300-400 ha.

Maria BOGDAN

Revista Lumea Satului nr. 12,16-30 iunie 2016 - pag. 26

Prahovenii își vând pământul

În primele trei luni ale anului, peste 3.000 ha şi-au schimbat proprietarii.

Motivul? Pe cei mai mulți bătrânețea și nevoile îi împing la gesturi disperate.

„Mișcarea“ pământului în Prahova ia, aşadar, amploare. Potrivit statisticilor Direcţiei Agricole, mii de săteni, mânaţi de nevoi de tot felul, dar şi de preţurile tot mai mari, îşi vând acum o parte dintre parcelele lor de teren, îndeosebi arendate la fermierii din sate, în special din zona de sud a judeţului.

Într-un dialog cu ing. Marian Marcu, director al Oficiului judeţean de pedologie şi purtător de cuvânt al Direcţiei agricole Prahova, aflăm astfel că situaţia de acum se explică mai întâi prin fenomenul de îmbătrânire a populaţiei de la sate, dar şi prin ofensiva fermierilor de a-şi mai rotunji perimetrele, motivată şi de nevoia acestora de a accesa mai uşor împrumuturi bancare, dar şi fonduri euro­pene. Fenomenul este mai vizibil în partea sudică a judeţului, importantă zonă cerealieră şi de plante tehnice. Este vorba de circa 3.000 ha care şi-au schimbat proprietarii în primul trimestru al anului acesta. Peste 90% dintre cumpărători sunt fermieri români şi cam peste 5%, cetăţeni din diferite ţări europene: Spania, Italia, Olanda, Franţa, Danemarca, dar şi Turcia şi Israel. Cei mai mulţi dintre aceştia au ferme în judeţ de mai mulţi ani, îndeosebi ferme zootehnice, şi au nevoie de teren pentru extinderea bazei furajere. Interlocutorul nostru mai arată că preţul de tranzacţionare a ajuns acum aproape dublu faţă de cel din anii anteriori, la peste 2.500 euro/ha. Operaţiunea se face şi în cazul existenţei a mai multor parcele risipite pe lângă sate. Mulţi dintre vânzători îşi vând câte două-trei parcele din cele pe care le deţin, cei mai mulţi dintre ei fiind arendatori la marile ferme din satul lor. Iată că Legea nr. 17-2014, care a generat fenomenul de „mişcare“ a pământului, are ca efect reducerea fărâmiţării acestuia şi nu numai.

În discuţie, existenţa clasei de mijloc de la sate...

Marian Marcu

Inginerul Marian Marcu (foto) aduce în discuţie extinderea clasei de mijloc de la sate care, prin acumularea mai multor terenuri la marii fermieri, creşte numărul acestora şi se reduce drastic numărul celor cu ferme mijlocii, familiale şi aşa lipsiţi de sprijin material din partea statului. „Din câte cunosc, spune ing. Marian Marcu, la Ministerul Agriculturii se cam ştie acest lucru. Aici se lucrează acum la un viitor act normativ prin care tinerii de la sate, care au pământ puţin sau deloc, să primească teren de la ADS sau din alte surse, spre a putea porni o afacere pe cont propriu. Avem o experienţă bună din anul trecut, când peste o sută de tineri fermieri din judeţ au accesat fonduri europene. Ştim, avem statistic în judeţ vreo 14.000 de fermieri, dintre care doar 350 deţin peste 50 ha, adevărate ferme familiale, cu bune rezultate de producţie şi economice. Ceilalţi, cu suprafeţe modeste şi cu puţine animale, se cam zbat în nevoi. Nu au bani. Nu pot accesa nici fonduri europene. Mai mult, din acest motiv mulţi dintre ei încă lucrează pământul cam după ureche. Unii au început să vină acum pe la noi, pentru studii agrochimice, îndeosebi cei care doresc să-și dezvolte fermele zootehnice şi siliţi de autorităţi să intre în legalitate la protecţia mediului.“

Cât priveşte existenţa acelor perimetre de ameliorare, interlocutorul nostru ne spune că acestea sunt acum doar o amintire, ce să mai spunem de studiile pe care le-a făcut Oficiul de pedologie în ultimii ani, despre care nu avem veşti prea bune. Statul a renunţat de multă vreme le acele perimetre de ameliorare, azi nici nu se mai vorbeşte de aşa ceva. Dintre cele 140.000 ha teren arabil din judeţul nostru, doar pe 5% se mai fac azi astfel de studii sau alte lucrări specifice, mai ales decartare agrochimică. Odată cu extin­derea mai multor ferme, se speră ca lucrurile să se schimbe, iar specialiştii în domeniu să dea semnalul cuvenit în schimbarea în bine a acestei situaţii...

Cristea BOCIOACĂ

Fazani de Prahova, pentru vânătorii italieni

Situată în pădurea din satul Curcubeu, de la Balta Doamnei, Fazaneria Gherghiţa încântă şi acum după 45 de ani de existenţă prin păsările măiastre care cresc acolo graţie silvicultorilor prahoveni. Pe o suprafaţă de 25 ha, cresc aici cel puţin 15.000 de exemplare care, an de an, ajung în cea mai mare parte pe câmpurile de vânătoare din Italia.

„Puii ieşiţi din ou în aprilie ajung la maturitate în 120 de zile şi iau calea Italiei, unde firme de profil le fac deliciul vânătorilor din peninsulă“, ne spune ing. Dragoş Ciomag, directorul Direcţiei Silvice Prahova. Iar la noi amatorii de fazan îi pot achiziţiona cu numai nouă euro bucata, iar ouăle cu numai 40 de bani. Chiar dacă capacitatea de producţie a fazaneriei este de 35.000 exemplare, cererea redusă pe piaţa externă şi internă continuă să fie tot mai redusă şi creştem anual doar puţin peste 15.000 de exemplare.“

Întrebat dacă mai există cumva concurenţă în judeţ şi în ţară, şeful silvicultorilor prahoveni ne spune că aceasta aproape că nu există fiindcă în România, în afară de Fazaneria de la Gherghiţa, mai există doar alte două unităţi de profil, la Ghimpaţi Giurgiu şi la Timişoara, celelalte dispărând în furia tranziţiei.

(Cristea BOCIOACĂ)

Mănăstirea Zamfira are nevoie de o nouă restaurare

Reabilitată ultima dată între anii 1977-1982 și cu o pictură restaurată între anii 1986-1989, Mănăstirea Zamfira din comuna Lipănești-Prahova are nevoie din nou de ample lucrări de renovare. Acoperișul complet degradat a făcut ca infiltrațiile să pună în pericol structura, obiectele din interior și mai ales faimoasele fresce realizate de Nicolae Grigorescu. Nesperând la bugetul local, județean ori național pentru aceste lucrări de reabilitare, măicuțele pregătesc un proiect pentru finanțarea din fonduri europene, în prezent procedurile fiind în faza de obținere a avizelor. Așezământul monahal Zamfira datează de la jumătatea secolului al XIX-lea, ctitoria fiind atribuită arhimandritului Eftimie, starețul Mănăstirii Ghighiu, din Bărcănești (localitate situată la 20 km distanță).

Complexul are două biserici, una mică, veche, situată în cimitir, și alta mai mare, în curtea mănăstirii. Din pisania bisericii vechi reiese că așezământul a fost construit între anii 1721-1743, în timpul domnitorului Nicolae Mavrocordat, la inițiativa Zamfirei Apostoli, văduva comerciantului Manoil Apostoli, familia fiind una renumită în acele timpuri. După moartea acesteia, lucrările au fost preluate de nora Zamfirei, Smaranda, căsătorită Bălăceanu, nepoata voievodului Șerban Cantacuzino. La moartea Smarandei Bălăceanu – Apostoli, în anul 1780, lăcașul devine metoh al scaunului episcopal din Târgoviște, iar în 1832, schitul de maici este închinat Mănăstirii Câmpulung Muscel. Cutremurele din 1802 și 1838 aduc biserica în ruină, așa cum o găsește, de altfel, și mitropolitul Nifon, cel care decide să construiască o alta, recunoscută azi drept „biserica mare“, finalizată în 1858. Bisericuța Zamfira și Smaranda (cea veche) devine paraclis al noii ctitorii. Ambele construcții sunt afectate de cutremurele din 1940 și 1977, ultima campanie de refacere a clădirilor fiind consemnată între anii 1977-1982.

Manastirea Zamfira langa Blejoi pictata de Nicolae Grigorescu

Biserica nouă este faimoasă și pentru pictura interioară realizată în întregime de Nicolae Grigorescu, între anii 1856-1857, când pictorul avea 18-19 ani. De altfel, Mănăstirea Zamfira este prima și singura din țară care dispune de o biserică pictată integral de marele Grigorescu. În anul 1904, în timpul mitropolitului Ghenadie Petrescu, fiindcă frescele se degradaseră, se execută o nouă pictură în ulei (Toma Vintilescu), care o acoperă pe cea a lui Grigorescu, între 1951-1953 Gheorghe Vânătoru și Constantin Călinescu fac repicturi în tempera și abia în 1986-1989 artistul Ion Chiriac recuperează frescele originale, printr-o migăloasă muncă de înlăturare prin decupare a straturilor succesive adăugate în timpul renovărilor ante­rioare. Chiriac este considerat unicul și adevăratul restaurator al interiorului bisericii.

Maria Bogdan

O familie din Prahova nu și-a primit nici acum terenul conform Legii nr. 18

Moștenitorii defunctului Iliescu Mircea, respectiv Ilie Iliescu Marița și copiii, nu și-au primit nici până în ziua de astăzi terenurile retrocedate conform legilor fondului funciar. Și deja s-a ajuns la a treia generație: Ilie Iliescu Marița și cei doi copii ai săi, Iliescu Stoica și Grecu Victoria, au încetat din viață. Cum a fost posibilă o întârziere atât de mare a reconstituirii dreptului la proprietate încercăm și noi să deslușim astăzi, răspunzând astfel moștenitorului Iliescu și celui care a preluat legal reprezentarea rudelor sale, dir. DAJ, ing. Aurel Anghel.

Scurt istoric

Moștenitorii ne-au expus următoarea stare a lucrurilor:

– 1995: se aprobă transferul dreptului de proprietate în acțiuni pentru 5,25 ha de la SC Agroindustriala Urziceni la SC Rovit Valea Călugărească, pe terenurile deținute de societate în comuna Plopu, pe numele Ilie Iliescu Marița;

– 1996: Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Prahova, la propunerea Comisiei locale de fond funciar, emite titlul de proprietate nr. 56.819, pe numele Ilie Iliescu Marița, pentru 0,85 ha. Diferența de 4,4 ha rămâne la SC Rovit Valea Călugărească;

– 1998: Ilie Iliescu Marița donează cele 4,4 ha copiilor Iliescu Stoica și Grecu Victoria;

– 2003: SC Rovit Valea Călugărească predă Primăriei Plopu 210,575 ha cultivate cu vie și pomi, dispuse în 9 tarlale, și listele cu proprietarii cărora urmează să li se reconstituie dreptul de proprietate în baza Legii nr. 18, anexa 19; proprietarii încetează de drept să mai dețină acțiuni la Rovit.

În anexe figurează și moștenitorul Ilie Iliescu Marița, cu 4,4 ha. În mod normal, poziționarea pe terenul predat a proprietarilor de pe liste ar fi fost o simplă formalitate;

– 2007: Moștenitorul Ilie Iliescu Marița, deși urma să primească teren arabil sau echivalent în vie sau pomi, este pus în posesie cu 0,21 ha fânețe (acceptate) și 4,19 teren neproductiv (neacceptate);

– 2007: Moștenitorul Iliescu face plângere la Prefectura Prahova;

– 2008: are loc punerea în posesie pentru 0,21 ha fânețe și 2 ha pomi; diferența până la 4,4 ha rămâne în aer;

– 2008: fiul Iliescu Stoica plătește către SC Rovit suma de 9.228, 14 lei recuperare investiție, pentru 2 ha măr (T46, P 2291);

– 2009: cu acordul Primăriei Plopu, familia Iliescu folosește cele 2 ha de livadă pentru care a plătit investiția;

– 2015: Primăria Plopu retrage în mod surprinzător dreptul de folosință acordat în 2009 pentru cele 2 ha de pomi și, în mod curios, după 7 ani, Rovit rambursează familiei Iliescu suma de 9.228, 14 lei, fără dobândă sau penalizări;

– Din 2012 și până în prezent are loc o corespondență permanentă între proprietari, Primăria Plopu și Prefectura Prahova. Proprietarii invocă faptul că, din anul 2003, au fost frustrați de dreptul de folosință pentru 4,4 ha teren arabil, timp în care acesta a fost utilizat de altcineva (chiar de către Rovit, între anii 2003-2008), iar din 2009, pentru 2,21 ha. Din 2015 inclusiv din nou au fost deposedați de dreptul de folosință pentru 4,4 ha teren. Aceștia au mai spus că au fost predate, cu protocol, vie și livezi către alte localități, situate la zeci de km depărtare (Vălenii de Munte, Urlați, Ștefești etc.), înainte de a se finaliza punerea în posesie a locuitorilor și a celor care au venit pe listele / terenul de la SC Rovit Valea Călugărească, situat pe raza localității, încălcându-se astfel prevederile legale. În plus, Primăria refuză să-i pună în posesie cu echivalentul terenului inițial deținut (arabil), insistând să le ofere „mărăcini și pășune“. În aceeași situație sunt mai mulți proprietari din anexele predate de Rovit Primăriei (Oprescu, Marinov, Sustreanu etc.).

Ce spune Primăria Plopu?

Funcționarii Primăriei Plopu din cadrul Comisiei locale de fond funciar și primarul Adrian Bălănescu ne-au comunicat că a fost trimisă, la Prefectura Prahova, documentația pentru emiterea titlului de proprietate pe numele moștenitorului Iliescu, în T 41, P 1863/3 (cea refuzată în 2007). Punctul lor de vedere a fost însușit și de județ.

„Tarlaua 41 – spun reprezentanții locali – se regăsește în documentele de predare a terenului de la SC Rovit către Primăria Plopu. Pe această suprafață au existat cândva terase și vie, dar astăzi, nefiind îngrijit, terenul prezintă tufăriș și fânețe. Moștenitorul Iliescu revendică proprietatea în baza Legii nr. 18. Unde doresc dânșii livada (T 46), cea pe care au folosit-o în 2014 inclusiv, deși n-au avut niciodată plantație, s-au reconstituit dinainte drepturi pe L 247. În general suprafețele au fost retrocedate locuitorilor din Plopu pe vechile amplasamente sau celor care au avut realmente teren pe raza așezării noastre înainte de 1962. Nu ar fi fost corect să dăm afară un locuitor al comunei sau un proprietar care a demonstrat cu acte că a deținut teren la noi pentru a reconstitui o suprafață cuiva care n-a avut niciodată pământ la Plopu. Dar chiar și așa, Primăria a procedat la mai multe variante de puneri în posesie, toate refuzate de moștenitorul Iliescu, pe motiv că suprafața nu are livadă.“

Situația pare mult mai complicată de-atât. Sunt multe confuzii generate de amplasamentele predate de către ADS Prahova, de multele legi, anexe, proprietari, pretenții apărute în decursul a peste 24 de ani de aplicare a legilor fondului funciar. Cel mai sigur, variantă îmbrățișată de ambele părți, situația se va tranșa în instanță.

Maria BOGDAN

Abonează-te la acest feed RSS