- Actualitate
- Octombrie 27 2023
P64LP170 Campionul Absolut
Anul acesta a fost unul foarte de complicat din punct de vedere climatic dar și economic, atât producțiile, cât și profitul fermierilor fiind serios diminuate. Floarea soarelui este cultura care se evidențiază când avem ani precum 2023 prin rezistenta la secetă care este peste orice cultură de primăvară, iar germoplasma Corteva este clar cea mai adaptată condițiilor locale.
In fiecare an, rezultatele testarilor R.I.T.A.C – FAPPR atestă cât de bine sunt adaptați hibrizii Pioneer la condițiile din țara noastră, stabilitatea și producțiile constante demonstrează anual pretabilitatea produselor.
Anul acesta hibridul P64LP170 deține 2 titluri foarte importante:
- Cea mai mare producție realizată în testări – 5244 kg/ha în localitatea Ulmu, județul Brăila, unde a depășit cu peste 5% următorul hibrid testat.
- Cea mai mare producție medie obținută în cele 4 locații – 3113 kg/ha, cu 4% mai mult decât următorul hibrid clasat.
De asemenea, este foarte important să precizăm că în primii 5 hibrizi, ca și medie a rezultatelor, compania Corteva Agriscience deține 3 produse: P64LP170, P64LP190 si P64LE162, în timp ce competitorul cel mai important nu are niciun produs.
Un alt aspect foarte important, este media obținută de fiecare companie participantă în cele 4 locații, unde, de asemenea portofoliul Pioneer ocupă prima poziție, cu un avantaj de aproximativ 6% față de următoarea companie.
Concluziile sunt următoarele:
- P64LP170 - Cel mai productiv hibrid de floarea soarelui!
- P64LP170 - Cel mai stabil hibrid de floarea soarelui!
- P64LP170 - Cel mai rezistent la Lupoaie!
- P64LP170 - Cel mai rezistent la SECETĂ!
Hibridul P64LP170 este comercializat de 2 ani în România și a fost testat 3 ani consecutiv în cele 4 locații FAPPR, unde a obținut de fiecare dată producții mai mari față de medie, rezultatele testărilor fiind disponibile in comunicările făcute de către FAPPR. Testările FAPPR sunt făcute la cele mai înalte standarde, cu profesionalism, fără subiectivism și cu transparență totală.
Concluzia este una foarte simplă: cel mai bine adaptat hibrid de floarea soarelui la condițiile locale, la tehnologia aplicată de către fermieri, este de departe P64LP170 – O alegere sigură, cu riscuri zero!
Andrei Ciocoiu- CMM Seeds Corteva Agriscience Romania si Moldova
- Actualitate
- Octombrie 16 2023
Fermierii campioni la rapiță din județele Brăila și Galați
Hibrizii de rapiță Pioneer au oferit producții ridicate și în județele Brăila și Galați, motiv pentru care Corteva Agriscience a desemnat mai mulți fermieri campioni. Unii dintre ei și-au exprimat mulțumirea cu privire la producția obținută și au împărtășit secretele din fermă în cele ce urmează.
Primul fermier campion din această zonă este domnul Bogdan Nicușor, care a ales hibridul PT298/Agile și a recoltat 4.170 kg/ha. Acesta își desfășoară activitatea în localitatea Tudor Vladimirescu, județul Brăila, lucrează 300 ha, iar rapiță a avut pe 50 ha, după orz. „Terenul a fost dezmiriștit, apoi am arat și l-am pregătit cu combinatorul. Am semănat la început de septembrie, atunci am și fertilizat cu sulfat de amoniu – 200 kg/ha. Toamna a fost fără tratamente, în schimb în primăvară am avut mai mult intervenții. Prima, în data de 10 martie, cu insecticidul Inazuma, aminoacizi și îngrășământ foliar pe bază de azot. Apoi, în jurul datei de 23 martie, am administrat azot – 125 kg/ha, după care, pe 7 aprilie, am administrat al doilea tratament cu fungicid, regulator de creștere și insecticid de contact. La final de aprilie am mai aplicat un insecticid sistemic și unul de contact; pot spune că a fost o intervenție esențială. Ultima intrare în cultură a fost cu îngrășământ, respectiv 125 kg/ha de azot la începutul lunii mai. Cultura a fost în neirigat, am avut noroc de ploi la momentul potrivit, iar producția a fost bună. Cât despre hibridul PT298, pot spune că am fost mulțumit, l-am ales și în această toamnă pentru 30 ha, iar pentru 15 ha am ales hibridul PT315“, a declarat fermierul campion.
Tot în județul Brăila, în localitatea Gropeni, își desfășoară activitatea și următorul fermier campion, domnul Marian Cireașa. Acesta lucrează 600 ha, iar rapiță a avut pe 50 ha, după culturi de grâu și fasole. A ales hibridul Pioneer PT298/Agile și a obținut o producție de 4.070 kg/ha. „Terenul a fost arat, fertilizat cu 180 kg/ha de îngrășăminte complexe 18.46.0, apoi am discuit, am intervenit cu combinatorul și am semănat în perioada 1-10 septembrie. În toamnă, acolo unde am putut iriga, am udat de două ori – 22 l/ha și am aplicat un insecticid. Apoi, în primăvară, am administrat un fungicid, un insecticid la intrarea în vegetație. A doua intrare, tot cu insecticid și fungicid, a avut loc la apariția butonului floral, după care am fertilizat cu azot – 150 kg/ha și am mai udat o dată, aproximativ aceeași cantitate de apă – 22 l/ha. Am avut acest hibrid și anul trecut, îl aleg și pentru această toamnă pentru că am fost mulțumit de producția obținută“, a precizat domnul Marian Cireașa.
Un al fermier campion din județul Galați este domnul Cornel Basalic. Acesta lucrează 264 ha, dintre care 100 ha au fost destinate în acest an culturii de rapiță, iar hibridul Pioneer PT303 Sclerotinia Protector i-a oferit acestuia o producție de 4.080 kg/ha. „Am semănat acest hibrid după cultura de grâu, astfel că terenul a fost arat la adâncimea de 30-32 cm, apoi, după 1-2 zile a fost discuit. Semănatul a avut loc în 20 august și am fertilizat cu îngrășăminte complexe 200 kg/ha. În toamnă am aplicat un insecticid, iar în primăvară, pe 8 martie, am administrat 150 kg/ha de uree; în jurul datei de 15 martie, la începutul alungirii tijei, am administrat primul tratament cu fungicid și insecticid, iar ultimul tratament a constat în aplicarea unui fungicid cu trei substanțe active și insecticide sistemice și de contact, la apariția butonului floral. A fost un an bun și în precipitații, iar hibridul s-a comportat foarte bine, este rezistent la boli și nu am întâmpinat probleme cu el“, a afirmat fermierul campion. Acesta a mai adăugat că pentru această toamnă a ales hibrizii Pioneer PT303, PT314, PT315, fiecare pentru câte 30 ha și PT298 pentru 10 ha.
Domnul Dumitru Păun, din localitatea Chiraftei, județul Galați, a devenit fermier campion datorită hibridului PT303 Sclerotinia Protector, care i-a oferit o producție medie de 3.860 kg/ha. „Lucrez 800 ha, rapiță am avut pe 158 ha și am semănat după grâu. După recoltatul grâului am pregătit terenul corespunzător cu Tiggerul și Jokerul și am semănat în perioada 10-15 august. În toamnă am avut o singură intervenție în cultură cu un insecticid și un erbicid. Am fertilizat doar în primăvară, mai întâi cu 286 kg/ha de uree și apoi cu azot – 100 kg/ha. În ceea ce privește tratamentele de primăvară, am administrat un fungicid, un îngrășământ foliar și insecticidul Inazuma. Am recoltat în perioada 24 iunie – 5 iulie și pot spune că a fost un an bun pentru rapiță“, a declarat domnul Păun. Acesta a mai precizat faptul că a fost foarte mulțumit de hibridul PT303 și intenționează să semene în această campanie cca 200 ha cu rapiță.
În localitatea Brănești, din județul Galați, își desfășoară activitatea următorul fermier campion, domnul Ilie Banu. Acesta lucrează 800 ha de teren. A semănat rapiță pe 155 ha, iar hibridul PT303 Sclerotinia Protector i-a oferit 3.800 kg/ha. „Am semănat acest hibrid după grâu, astfel că terenul a fost arat, apoi pregătit cu discul în 2-3 treceri și combinatorul, apoi am semănat după data de 20 septembrie. În toamnă nu am administrat nimic, iar în primăvară am fertilizat cu azot 200 kg/ha, am administrat și două tratamente formate din fungicid, insecticid și îngrășământ foliar, primul a fost administrat înainte de îmbobocire și al doilea la scuturarea florilor. Aceasta a fost toată tehnologia, iar recoltatul a avut loc începând cu 10 iulie“, a punctat fermierul campion. În această campanie domnul Banu intenționează să semene rapiță pe 200 ha.
- Actualitate
- Octombrie 10 2023
Inovația în agricultură prin tehnologii de editare genomică
Pe măsură ce populația lumii este în continuă creștere, producătorii de alimente caută inovații pentru a hrăni mai mulți oameni și animale pe mai puține hectare de teren și într-un mod mai sustenabil. Potrivit raportului Sisteme Alimentare Sustenabile, un studiu susținut de compania Corteva Agriscience și realizat de Longitude, o companie a Financial Times, 56% dintre consumatorii europeni afirmă că vor cere alimente produse în mod durabil, iar 42% dintre fermieri și-au schimbat deja planificarea agricolă pentru a se alinia la așteptările consumatorilor.
Pe măsură ce fermierii încearcă să îmbunătățească nivelul de calitate și randament al culturilor, ei cred din ce în ce mai mult că inovația în materie de editare genomică are multe de oferit, iar aceste tehnici contribuie la sănătatea consumatorilor și a mediului. Raportul relevă că 63% dintre fermierii europeni intenționează să utilizeze noi tehnologii de editare genomică a plantelor în următorii cinci ani, îmbunătățirea valorii nutriționale a culturilor și eliminarea alergenilor fiind prioritățile cel mai frecvent citate. În rândul consumatorilor, mai mult de jumătate (53%) declară că există posibilitatea să accepte aceste tehnici, dacă astfel vor putea cumpăra alimente produse în mod sustenabil. Îmbunătățirile în materie de sănătate și sustenabilitate sunt considerate în general ca fiind mai importante în climatul social actual. Pe lângă cei 24% dintre agricultori care consideră că valoarea nutritivă sporită a culturilor este cel mai mare beneficiu al noilor tehnici de editare genomică la plante, 17% sunt entuziasmați de potențialul de reducere a risipei alimentare, iar 15% citează nevoia redusă de combatere a dăunătorilor.
Noile tehnici, cum ar fi editarea genomică a plantelor prin metode precum CRISPR, le pot permite fermierilor să gestioneze mai bine bolile culturilor, rezistența acestora la condiții meteorologice extreme și la presiunea dăunătorilor, precum și să îmbunătățească conținutul de nutrienți al acestora. Editarea genomului cu ajutorul CRISPR este un instrument care permite dezvoltarea de produse îmbunătățite și aduce un plus de valoare pentru producători și consumatori, deoarece include secvența genetică a plantei sau a culturii vizate, făcând posibilă furnizarea de plante nutritive care ar putea apărea în natură sau ar putea fi dezvoltate prin ameliorare convențională, dar mai rapid și mai eficient. Cu ajutorul CRISPR, oamenii de știință oferă plantei noi trăsături benefice, cum ar fi: o nutriție îmbunătățită, rezistență superioară la boli, toleranță la secetă și randamente productive mai ridicate.
În SUA, unde se află sediul central al Corteva Agriscience, compania este lider în domeniul CRISPR pentru dezvoltarea agriculturii, în special pentru culturi cum ar fi porumbul, soia și rapița. Angajamentul companiei este de a încuraja utilizarea pe scară largă a tehnologiei în agricultură, abordând preocupările care îi interesează cel mai mult pe consumatori: sănătatea nutrițională, schimbările climatice, reducerea risipei de alimente și necesitatea unor tehnici de producție mai naturale. CRISPR îi ajută pe oamenii de știință de la Corteva să dezvolte soluții inovatoare, sustenabile cu o rapiditate și precizie mult mai mari decât în cazul ameliorării convenționale a plantelor și reprezintă un instrument care influențează pozitiv nivelul nutrițional al culturilor pentru oameni și mediu.
Adaptarea la tehnologiile inovatoare necesită modernizarea abordărilor existente în materie de evaluare a riscurilor și de reglementare. În conformitate cu cerințele Departamentului Agriculturii din SUA (USDA), cercetătorii nu vor trebui să ceară aprobarea agenției dacă produc o trăsătură într-o cultură care există deja în mod natural într-o plantă compatibilă cu reproducerea. O plantă modificată nu va fi reglementată și nici nu va necesita etichetare în cazul în care conține „modificări" minore - o schimbare a unei perechi de baze de aminoacizi sau o eliminare a unei părți de ADN - care ar crea o trăsătură ce ar fi putut fi produsă prin ameliorarea convențională. Cu alte cuvinte, în SUA, plantele produse prin utilizarea unor noi tehnici de ameliorare sunt acum reglementate pe baza produsului final, nu a mijloacelor de creare.
Fermierii europeni sunt, de asemenea, dispuși sa asimileze rapid noile tehnologii agricole care ar putea produce alimente mai bogate din punct de vedere nutritiv și să se adapteze la o gamă largă de practici sustenabile. Este foarte important să continuăm să lucrăm împreună cu factorii de decizie politică și cu alte părți interesate pentru a crea un cadru pragmatic, bazat pe știință, pentru noile tehnici genomice, în care inovația să poată prospera, iar fermierii să aibă acces la produsele de care au nevoie pentru a crește seminificativ productivitatea și calitatea produselor oferite consumatorilor.
Autor: Jean Ionescu, Country Leader România și Republica Moldova
În prezent, protecția mediului și a resurselor naturale este fundamentală pentru fermierii din România, pentru a îmbunătăți sănătatea și fertilitatea solului, precum și pentru a proteja resursele de apă și biodiversitatea. Numai prin acțiuni care minimizează impactul asupra mediului putem îmbunătăți rezistența la schimbările climatice.
Soluțiile și cele mai bune practici pentru a asigura sănătatea oamenilor și a ecosistemelor sunt strâns legate de modul în care este gestionat procesul de producție. Viitorul fermierilor și capacitatea lor de a prospera sunt interconectate, iar probleme precum condițiile meteorologice extreme și diminuarea resurselor naturale trebuie abordate cu o atenție sporită.
Unul dintre cei mai importanți factori care afectează mediul înconjurător este gestionarea deșeurilor provenite din activitățile agricole, cum ar fi materialele plastice din ambalajele produselor și reziduurile provenite din sistemele de irigare, mulcirea și alte procese implicate. Există soluții pentru atenuarea impactului acestora: reducerea nivelului lor, reciclarea și reutilizarea lor în continuare într-un nou ciclu de viață și utilizarea de materiale durabile în activitățile agricultorilor.
Compania internațională de agricultură Corteva Agriscience adoptă o abordare de economie circulară în ceea ce privește utilizarea materialelor de ambalaj care sunt introduse pe piață, pentru a crește potențialul ca aceste materiale de ambalaj să fie reciclate și/sau reutilizate în timp. Urmărind provocările actuale de mediu, echipa Corteva din România este angajată în astfel de acțiuni pentru a îmbogăți viața fermierilor și a consumatorilor prin aplicarea unor bune practici de sustenabilitate. Astfel, modul de gestionare a ambalajelor și materialelor folosite în activitățile zilnice a devenit o prioritate pentru echipa Corteva și oferă soluții în conformitate cu strategia de sustenabilitate a companiei.
În ambalarea semințelor marca Pioneer® de la Corteva România sunt folosite materiale reciclabile, precum hârtia și lemnul. Astfel, pungile de hârtie și paleții din lemn reprezintă o soluție alternativă pentru a folosi cât mai puține materiale poluante. În cazul paleților din lemn, dacă aceștia necesită reparații, acestea vor fi efectuate cu prioritate, înlocuirea cu paleți noi nefiind prima opțiune luată în calcul de Corteva.
Accesoriile, cum ar fi folia de împachetare sau benzile de plastic folosite pentru ambalarea produselor, se încadrează în programul intern de gestionare a deșeurilor nepericuloase, împreună cu hârtia sau materialele din lemn nepotrivite. Alături de aceste deșeuri, materialele periculoase care pot dăuna mediului sunt, de asemenea, colectate separat de către companie. Împreună cu un consultant de mediu, lunar, echipa Corteva se asigură că operatorii de colectare respectă condițiile de mediu, iar prin intermediul acestora, în funcție de tipul de deșeu, acesta este valorificat ulterior pentru a nu afecta ecosistemul în alte forme de utilizare.
Portofoliul Corteva România cuprinde o gamă de soluții de diversificare a protecției plantelor care aduc rezultate excelente în orice fermă. Pentru a urma strategia de sustenabilitate, compania a dezvoltat de-a lungul timpului o infrastructură de colectare și reciclare necesară printr-o inițiativă de prevenire și reducere a cantității de deșeuri generate de propriile operațiuni și a devenit membră a Sistemului de Colectare a Ambalajelor de Pesticide (SCAPA).
Prin participarea la programul de colectare a SCAPA, Corteva Agriscience se alătură inițiativei de a oferi fermierilor mai multe informații privind gestionarea corectă a ambalajelor goale de pesticide. Fiecare fermier sau distribuitor la nivel național poate beneficia gratuit de serviciile de colectare și poate recupera deșeurile de ambalaje din plastic, metal și hârtie de la produsele de protecție a plantelor.
Mai mult, în calitate de partener responsabil în grija pentru dezvoltarea durabilă a agriculturii și a sistemului alimentar global pentru fermieri, terenuri, comunități și planetă, Corteva recomandă adoptarea celor mai bune practici. Doar împreună cu toate părțile interesate putem contribui la construirea unei agriculturi durabile care să ajute la utilizarea eficientă a resurselor, benefică pentru planetă și pentru activitățile fermierilor.
Autor: Maria Cîrjă, Marketing Manager România, Republica Moldova și Ungaria
- Agrotehnica
- Februarie 01 2023
Hibrizii de floarea-soarelui Pioneer®, performanță și stabilitate demonstrate
Floarea-soarelui este considerată de foarte mulți fermieri, pe bună dreptate, ca fiind cultura de siguranță ce face diferența în anii dificili, cu pluviometrie scăzută.
Cu siguranță, anul agricol 2022 a fost unul problematic, chiar dificil se poate spune, și totuși hibrizii Pioneer au demonstrat că pot face față în orice condiții, demonstrând performanță și stabilitate superioare competitorilor.
Un exemplu elocvent îl reprezintă testările RITAC APPR, unde P64LE162 a fost pe medie cel mai productiv hibrid în cele 4 locații de testare. De altfel, Pioneer este singura companie cu 3 hibrizi în top 10 producții, ceea ce demonstrează că întreg portofoliul este perfect adaptat condițiilor din țara noastră.
Topul este completat, pe lângă P64LE162 pe primul loc, de P64HE144 pe locul 5 și P64LE99 pe locul 7, practic toți cei 3 hibrizi ExpressSun® cu care compania Corteva a participat la aceste teste sunt clasați în primii 10, dovedind încă o dată, dacă mai era necesar, pretabilitatea hibrizilor Pioneer în condițiile din fermele din România.
Hibrizii ExpressSun® reprezintă soluția cea mai potrivită pentru a minimiza riscurile în cazul producției de floarea-soarelui.
Corteva Agriscience, prin brandul de semințe Pioneer®, propune un sistem de soluții avansate care oferă fermierilor încrederea că investițiile și culturile lor sunt optimizate.
Corteva continuă să își extindă gama de produse pe piața semințelor, venind cu noutăți în portofoliul de hibrizi Pioneer® care este îmbunătățit anual cu hibrizi având performanțe de producție și adaptabilitate unice.
Andrei CIOCOIU
Category Marketing Manager Seeds, Corteva Agriscience RO & MD
- Actualitate
- Septembrie 21 2022
Fermierii campioni la rapiță aleg și anul acesta genetica Pioneer
Campania de semănat rapiță se apropie de final. Hibrizii Pioneer s-au numărat și în această toamnă printre principalele alegeri ale fermierilor. Ce au ales? Evident hibrizii ce au oferit producții ridicate în campania precedentă, adică hibrizii fermierilor campioni, anunță compania Corteva Agriscience. În aceste condiții, reprezentații companiei prezintă ultima serie de fermieri campioni din acest an și urează cultivatorilor de rapiță să aibă producții cel puțin la fel de ridicate precum agricultorii de top prezentați în cadrul comunicatelor.
Fermierul Nyircsa Andras din localitatea Dalnic, județul Covasna, a ales hibridul PT298 și s-a dovedit alegerea câștigătoare întrucât a recoltat 5.200 kg/ha. Acesta lucrează 110 ha, iar campania trecută a semănat rapiță pe 36 ha. “Am semănat acest hibrid după cultura de grâu, astfel că terenul a fost arat, apoi pregătit cu discul și am administrat îngrășăminte triplu 15+sulf – 300 kg/ha. Am semănat la finalul lunii august și în toamnă am mai administrat un îngrășământ foliar pe bază de bor și un insecticid. Am continuat în primăvară cu aplicarea unui regulator de creștere, apoi un fungicid înainte de apariția bobocilor și am fertilizat cu nitrocalcar – 250 kg/ha. A mai urmat un tratament, după 4 săptămâni de la aplicarea primului, cu fungicid și insecticid, după care, ultima dată când am putut intra în cultură am aplicat 200 kg/ha de nitrocalcar. Plantele au evoluat bine, nu am întâmpinat probleme, însă am recoltat cu întârziere, la final de iulie și în primele zile din august. Acum deja am semănat și plantele au răsărit, sperăm să fie o campanie la fel de bună ca aceasta pentru că am ales tot hibridul PT298”, a declarat fermierul campion.
În județul Teleorman, în cadrul societății Esperandza, fermieri campioni au devenit și domnii Sandu Daniel și Daniel Drăghici. Aceștia au ales hibridul PT303 și au obținut o producție de 4.867 kg/ha.
Și în localitatea Hărman, județul Brașov, hibridul PT303 a excelat. Domnul inginer Ioan Benea a recoltat 4.760 kg/ha. “Lucrez 750 ha, rapiță am avut campania trecută pe 250 ha, iar 55 ha au fost semănate cu PT303, grâul fiind cultura premergătoare. Am arat și am pregătit terenul, am fertilizat cu îngrășământ triplu 16+sulf – 300 kg/ha, apoi am lucrat terenul cu combinatorul și am semănat în perioada 25 august – 3 septembrie. În toamnă am aplicat două tratamente cu insecticide și fungicide, precum și un foliar pe bază de bor. În primăvară am mai administrat trei tratamente cu insecticid și fungicid, dar și două îngrășăminte foliare. La desprimăvărare am fertilizat cu îngrășământ pe bază de azot 30% și sulf 29% - 250 kg/ha, apoi, la un interval de două săptămâni, am mai administrat nitrocalcar - 250 kg/ha. Pot spune că acest hibrid s-a comportat foarte bine, motiv pentru care în această toamnă l-am semănat pe 100 ha”, a specificat domnul Benea.
În cadrul societății Quality solution, domnul inginer Robert Iordan din județul Teleorman a devenit fermier campion cu hibridul PT275 care i-a oferit 4.200 kg/ha. “Lucrez 1.000 ha, iar hibridul de rapiță PT275 l-am avut pe 50 ha. Cultura premergătoare a fost floarea-soarelui, astfel că terenul a fost arat, pregătit cu discul și am efectuat o trecere cu combinatorul. Am semănat în prima parte a lunii septembrie, am administrat îngrășământ complex – 200 kg/ha, dar am mai fertilizat și cu uree lichidă – 200 l/ha. În primăvară am erbicidat o singură dată și am aplicat două tratamente cu insecticid și fungicid. Am recoltat la început de iulie și pot spune că a fost un an bun, nu am mai întâmpinat probleme”, a punctat fermierul campion.
Tot în județul Teleorman își desfășoară activitatea și următorul fermier campion. Domnul Marius Ionuț Trifu lucrează 150 ha, pe 30 ha a semănat rapiță și a obținut cu hibridul PT298 o producție de 3.810 kg/ha. “Am semănat rapița după grâu și am ales doar hibridul PT298. Am arat terenul și imediat am intrat cu discul, a urmat o perioadă de repaus iar înainte de semănat am mai intrat de două ori cu discul. Am fertilizat, după care am semănat în data de 20 septembrie. În toamnă am administrat un erbicid pentru buruienile monocotiledonate, dar și un insecticid. În primăvară, la finalul lunii februarie, am fertilizat cu uree - 250 kg/ha, iar la jumătatea lunii martie am administrat un insecticid și un fungicid. Au mai urmat două treceri cu insecticide și îngrășăminte foliare, iar la una dintre treceri am administrat și un fungicid. Recoltatul a avut loc la începutul lunii iulie. Pot spune că am fost foarte mulțumit, de aceea în această toamnă voi avea 50 ha cu rapiță din portofoliul Corteva. Sincer să fiu a fost primul an în care am semănat rapiță și nu pot spune că sunt un foarte bun cunoscător al acestei culturi, dar sunt mulțumit de rezultatul obținut”, a declarat domnul Trifu.
- Agrotehnica
- Aprilie 06 2022
Certitudinea succesului. Hibridul de floarea-soarelui P64LE162, marca Pioneer®
În contextul schimbărilor climatice, tot mai frecvente în ultimii ani, dar și pe fondul creșterii prețurilor la îngrășămintele chimice, nevoia de performanță la nivel de fermă sau cultură este tot mai mare. Pentru a diminua riscurile și pentru a rămâne profitabili, fermierii trebuie să facă alegerile potrivite pe fiecare verigă a lanțului tehnologic, începând de la alegerea culturilor și până la oportunitățile de valorificare. În acest sistem de farm management integrat, cultura de floarea-soarelui joacă un rol cheie, fiind o cultură mai tolerantă la secetă, dar care poate oferi, în același timp, și profitabilitate ridicată. Prin fluxul permanent de interacțiune cu fermierii, compania Corteva Agriscience, prin echipa locală de cercetare, selectează doar hibrizii care se potrivesc perfect condițiilor din România, cel mai bun exemplu în acest sens fiind hibridul de floarea-soarelui P64LE162.
Noutatea Corteva pe segmentul de tehnologie ExpressSun®, hibridul P64LE162, va înlocui în viitor hibridul P64LE25. Acest hibrid are un comportament excelent în condiții de secetă și arșiță, dar și în condiții bune de cultură. Este un hibrid care aduce un plus de productivitate, dar și stabilitate, fiind hibridul care în ultimii trei ani de testare a obținut cele mai constante rezultate, reușind să devanseze hibrizii deja consacrați din portofoliul Corteva, cum ar fi: P64LE25, P64LE137 și P64LE136.
P64LE162 este un hibrid cu talie medie spre mare, cu o foarte bună adaptabilitate la tehnologia aplicată și grad ridicat de autofertilitate în calatidiu. Acest hibrid poate fi recomandat pentru toate zonele de cultură a florii-soarelui, inclusiv zonele unde întâlnim atac de lupoaie, având rezistența genetică la rasele superioare de Orobanche cumana (rasa G). Grupa de maturitate este semitimpurie, fiind astfel pretabil și pentru semănat întârziat.
Certitudinea succesului P64LE162: productivitate excepțională, toleranță la secetă și arșiță, pachet agronomic foarte bun, toleranță la rasele superioare de Orobanche!
Florin GULOIU,
Category Marketing Manager Oilseeds România & Moldova
- Actualitate
- Februarie 17 2022
Trofeul Porumbul de Aur, câștigat cu hibridul Pioneer® P1535
În cadrul celei de-a VII-a ediții a Congresului ”De la fermieri pentru fermieri”, Asociația Producătorilor de Porumb din România a anunțat câștigătorii trofeului Porumbul de Aur. La categoria irigat, câștigător a fost desemnat domnul Mihai Solomei, director general al Al-Dahra Agricost Insula Mare a Brăilei, care a semănat hibridul P1535 și a obținut o producție ce a depășit 23 t/ha.
“Vreau să le mulțumesc colegilor mei pentru producția record obținută anul trecut. Este vorba de peste 23 tone/hectar, cu hibridul P1535 al firmei Corteva Agriscience. În spatele acestui rezultat este o muncă destul de mare. Sunt 20 de ani de investiții în Insula Mare a Brăilei, nu s-a obținut această producție peste noapte. S-au schimbat multe, s-a investit în utilaje, s-a investit în tehnologie, în agricultura de precizie, în agricultura digitală, în cartarea solului și bineînțeles, s-a investit în cercetare și testare. Fără cei care ne livrează inputuri, substanțe chimice, fără cercetători și fără oameni care să ne învețe să facem agricultură, n-am fi reușit. Gândul nostru este de a fi sustenabili și durabili. Insula Mare a investit foarte mult în irigații în ultimii ani, iar acum 92% dintre cele 56.000 ha sunt irigate. Acest proiect pe care l-am avut anul trecut pe 100 ha, unde am testat și am reușit să facem o producție record, este vorba despre un sistem integrat cu irigație tip pivot pe 75% din suprafață, iar pe restul de 25% s-a implementat un sistem de irigație subterană”, a declarat ing. Mihai Solomei în timpul evenimentului.
Hibridul P1535 face parte din grupa de maturitate FAO 610, este un hibrid tardiv ce are nevoie de cel puțin 4 irigări și o bună fertilizare, iar în Insula Mare a Brăilei se aplică tehnologie de înaltă calitate și rezultatele sunt pe măsură. Întrebat ce tehnologie a aplicat pentru a obține această producție, domnul Solomei a declarat: “Vorbim despre o suprafață irigată 100%, unde cultură premergătoare am avut tot porumb. Sămânța a fost tratată, am semănat la jumătatea lunii aprilie, 80.000 b.g/ha. Concomitent am aplicat 250 kg/ha de îngrășământ 14.28.14. În stadiul de 2 frunze am fertirigat cu azot lichid 46 kg s.a/ha, iar la 3-4 frunze am erbicidat pentru a combate buruienile dicotiledonate. Apoi, în stadiul de 6-8 frunze, a urmat o nouă trecere pentru combaterea buruienilor monocotiledonate și pentru Ostrinia, de aceea am aplicat Principal®, Inazuma® și un biostimulator, plus adjuvant. Apoi a urmat o nouă fertirigare cu azot lichid și am mai aplicat un tratament pentru Helicoverpa. În ceea ce privește apa, trebuie spus că de la finalul lunii mai și începutul lunii iunie, cultura a primit precipitații în cantitate de 200 ml/mp, iar din irigat 180 ml/mp, în 4 udări.”
Reprezentanții companiei Corteva Agriscience îi felicită pe toți fermierii care au participat la acest concurs, precum și pe toți cei implicați în organizarea evenimentului.
“Suntem bucuroși atunci când fermierii care aleg hibrizi Pioneer sunt răsplătiți pentru rezultatele pe care le obțin. Iar recunoașterea performanței în cadrul unui astfel de concurs precum Porumbul de Aur este cu atât mai importantă. Știm că membrii APPR care s-au înscris în cadrul acestei competiții sunt agricultori de seamă, care aplică tehnologii de cultură ca la carte, iar printre ei se numără, bineînțeles, și specialiștii din Insula Mare a Brăilei. Ne bucură faptul că an de an obțin producții ridicate cu hibrizii Pioneer. Îl felicităm pe domnul Solomei, dar și întreaga echipă, pentru munca pe care o depun, pentru profesionalismul de care dau dovadă an de an și pentru eforturile pe care le fac pentru agricultura românească și le mulțumim că au încredere în produsele companiei Corteva Agriscience”, a declarat Maria Cîrjă, Marketing Manager Corteva Agriscience România & Republica Moldova.
- Agrotehnica
- Ianuarie 17 2022
Hibridul P9889, producție de peste 20 t/ha
Pentru a testa productivitatea hibrizilor și performanțele produselor de protecția plantelor, compania Corteva Agriscience, în parteneriat cu fermieri de top din mai toate zonele țării, înființează platforme demonstrative ce pot fi vizitate și de alți agricultori din respectivul areal geografic.
Una dintre platformele bine cunoscute este cea din zona Brăteiu, județul Sibiu, acolo unde domnul Teodor Aflat cultivă de peste 20 de ani hibrizi Pioneer. În luna octombrie a avut loc aici recoltarea porumbului, cultura de suflet a fermierului, iar cei 11 hibrizi Pionner semănați în data de 23 aprilie au obținut rezultate foarte bune. Motivul? Terenul ce are o valoare pedologică ridicată, priceperea fermierului, alegerea hibrizilor potriviți, precum și aplicarea unei tehnologii bine puse la punct.
„De peste 20 de ani apelez la produsele acestei companii și de la an la an am luat tot mai multe produse. La cultura porumbului, peste 60% din suprafață o semăn cu hibrizi Pioneer, însă și la culturile de floarea-soarelui, soia, rapiță, apelez la genetica Pioneer. De asemenea, achiziționez produse și pentru protecția plantelor, dar și erbicide. Colaborând de atâția ani cu această companie, am observat o evoluție a hibrizilor, de aceea le recomand tuturor agronomilor care vor să facă agricultură la un nivel înalt să încerce produsele Corteva“, a declarat domnul Teodor Aflat.
Producții foarte bune au oferit toți hibrizii, însă vom detalia tehnologia de cultură a hibridului P9889, unul dintre hibrizii de viitor pe piața din România. Astfel, în ferma domnului Aflat, terenul a fost arat în toamnă și frezat cu combinatorul în primăvară, folosind utilaje de ultimă generație. Planta premergătoare a fost sfecla de zahăr, motiv pentru care au rămas în sol o mare cantitate de substanțe nutritive, iar pământul a fost bine afânat. Densitatea la semănat a fost de 87.000 plante/ha cu semănătoare de mare precizie, în data de 23 aprilie. Cultura a fost erbicidată preemergent și postemergent în vegetație cu Principal Plus. Au fost aplicate fracționat îngrășăminte chimice: la semănat 18:46 - 200 kg, iar în vegetație uree – 200 kg. De asemenea, s-au aplicat în vegetație îngrășăminte foliare (microelemente), dar și stimulatori. În ceea ce privește precipitațiile, în perioada aprilie-septembrie în zonă s-au înregistrat peste 550 l/mp.
Reprezentanții Corteva sunt mereu alături de fermieri, de aceea și recomandările lor în ceea ce privește alegerea hibrizilor potriviți este apreciată de aceștia. Pentru Transilvania, Andrei Ciocoiu, Category Marketing Manager Corn & Soybean România &Republica Moldova, a recomandat o serie de hibrizi ce vor oferi producții ridicate: „Pentru această zonă recomandăm în special 5 hibrizi de porumb. Primul dintre ei este P9415, care face parte din grupa 330 FAO și reușește să ofere producții foarte bune. Este un hibrid ce trebuie semănat la densitatea de 75.000 plante recoltabile pentru a-i observa potențialul corect. Are un știulete cu peste 16 rânduri, compact, soft-dent, care pierde apa foarte bine la maturitate. Al doilea hibrid este P9889, despre care spunem noi că va deveni cel mai vândut hibrid de porumb din România. Poate fi cultivat în întreaga țară. Este un hibrid care a demonstrat în ultimii ani o adaptabilitate impresionantă la condițiile de cultură din țara noastră. Tolerează foarte bine seceta și arșița, are nevoie de densitate deoarece trecerea de la 65.000 b.g/ha la 75.000 b.g/ha poate aduce un plus de producție de peste 15%. P9757 este un hibrid cu o stabilitate impresionantă și nu are pretenții ridicate față de fertilitatea solului, nici în ceea ce privește densitatea la semănat. Oferă producții foarte bune și în anii cu precipitații scăzute. Hibridul P9911 este deja consacrat în România, a fost cel mai bine vândut hibrid în anul 2021. Face parte din grupa de maturitate FAO 410 și aduce producții foarte bune. Este unul dintre cei mai căutați hibrizi pentru procesare pentru că îndeplinește o serie de indici foarte importanți, motiv pentru care unii procesatori plătesc și bonusuri fermierilor. Este un hibrid care are nevoie de condiții foarte bune de cultură, de fertilizare corespunzătoare, deci are nevoie de respectarea tuturor verigilor tehnologice. P0217 este un hibrid ce ar trebui să se regăsească în majoritatea fermelor deoarece într-un an cum a fost acesta va obține o producție superioară. Este un hibrid de genetică nouă, cu inserție adâncă și rahis subțire.“
Fermierii se confruntă cu un peisaj în continuă schimbare și se străduiesc constant să obțină un randament mai ridicat al producțiilor. Ei au nevoie de semințe și produse de protecție a culturilor care să corespundă provocărilor din fermele foarte mari până în fermele mici. De aceea suntem pe teren alături de fermieri, mai întâi ascultându-i și apoi inovând colaborativ, pentru a contribui la succesul din fermele lor. De aceea susținem faptul că prioritatea noastră este succesul fermierului deoarece, atunci când producătorii prosperă, lumea întreagă prosperă.
- Actualitate
- Martie 19 2021
Hibrizii de porumb Pioneer® și performanțele obținute de profesioniștii de la TCE 3 Brazi
Indiferent de zonă, fermierii s-au convins de calitatea geneticii puse la dispoziție de Corteva Agriscience, motiv pentru care hibrizii de porumb Pioneer® ocupă o suprafață importantă în cadrul fermelor din România. Nu este de mirare că în cadrul celor mai productive ferme, hibrizii Pioneer reprezintă alegerea potrivită an de an, iar atunci când este momentul bilanțului satisfacția este pe măsura așteptărilor.
TCE 3 Brazi este unul dintre cele mai importante grupuri de firme din țară, motiv pentru care performanța este un cuvânt cheie atunci când vorbim despre producțiile obținute. Domnul Vasile Iacob conduce o echipă bine pregătită, atentă la tot ce este nou în piața agricolă și este în același timp unul dintre cei mai vechi parteneri ai companiei Corteva Agriscience. În fiecare campanie testează noi hibrizi și face cele mai bune alegeri în ceea ce privește tehnologia pe care o aplică.
“De 6 ani organizăm alături de compania Corteva Agriscience platforma de la Zănești și trebuie să spun că din inputurile pe care noi le achiziționăm în fiecare an, cca. 70% sunt de la Corteva. Mă refer inclusiv la sămânța de hibrizi de porumb, floarea-soarelui, soia și o bună parte din pesticidele pe care le aplicăm în cadrul companiei. Dacă ar fi să vorbim de porumb, trebuie să spun că noi cultivăm 2.000 ha cu porumb, iar 95% din suprafață este semănată cu hibrizi Pioneer®. Alegem hibrizi între 240-380 FAO, iar în jur de 80% dintre aceștia sunt hibrizi AQUAmax și au tehnologia Lumigen. În ultimii ani, producțiile cele mai mici au fost de 10 t/ha, însă în ultimii 2 ani am obținut peste 12 t/ha porumb boabe, producție stas pe întreaga suprafață”, a declarat domnul Vasile Iacob.
Lotul demonstrativ de la Zănești a cuprins în anul 2020 nu mai puțin de 21 de hibrizi de porumb. Mai mult decât atât, exact cum amintea și domnul Vasile Iacob, aici au fost aplicate și produse de protecția plantelor din portofoliul Corteva și după cum se poate observa din imagine, rezultatele obținute au fost foarte bune.
“Din multitudinea de hibrizi semănați pe această platformă aș vrea să enumăr 4 dintre ei, despre care știu că pot oferi rezultate excepționale fermierilor din zona Moldovei. Aș aminti mai întâi hibridul P8834 – FAO 310, a cărui caracteristică principală este faptul că pierde foarte bine apa după maturitatea fiziologică și poate fi comparat în ceea ce privește productivitatea cu hibrizi din grupe FAO mult mai joase. Apoi, P9610 – FAO 330 ce vine să înlocuiască hibridul P9241. Are o productivitate excepțională și o adaptabilitate excelentă la condițiile de climă și mediu. De asemenea, aș mai menționa hibridul P9415 FAO 340 care se caracterizează printr-o intensivitate deosebită. Recomandăm semănatul acestuia cu 5.000 de plante în plus pe hectar față de cum suntem obișnuiți. Și nu în ultimul rând, hibridul P9889 – 350 FAO, care vine să înlocuiască hibridul P9903, cel mai cultivat hibrid din România. Acesta are o productivitate excepțională și o productivitate foarte bună”, a specificat Valentin Mihai, Category Marketing Manager Corn & Soybean România și Moldova.
Ultimul hibrid menționat a oferit și producții excelente în cultură, nu doar în cadrul platformei. De altfel, tânărul Ionuț Radu, care se ocupă în mod deosebit cu chimizarea în cadrul grupului, menționează faptul că în acest an cca. 500 ha vor fi ocupate de hibridul P9889, tocmai pentru că în 2020 și-a demonstrat potențialul și a oferit 13.220 kg/ha.
“În 2020, hibridul P9889 a fost semănat începând cu data de 29.04.2020 în ferma noastră, fiind primul an în care l-am introdus pe o suprafața de aproximativ 220 de ha, din totalul de 1.710, ocupată exclusiv cu hibrizi Pioneer®. Ca și tehnologie, noi administram ureea la pregătirea patului germinativ, iar îngrășămintele complexe simultan cu semănatul. Am aplicat stabilizatorul de azot N-lock, actualul Instinct™ împreuna cu un erbicid preemergent, iar în vegetație am intervenit cu Principal® Plus. Am fost plăcut surprinși de capacitatea de adaptabilitate la condițiile grele de anul trecut, mă refer la secetă, și de vârful de producție pe care l-am obținut”, a mai declarat Ionuț Radu.
Reprezentanții Corteva Agriscience recomandă tuturor fermierilor din zona Moldovei, dar nu numai, să aleagă genetica Corteva, să apeleze la sfaturile promotorilor din zonă pentru a monitoriza cât mai bine cultura pe care o vor înființa în acest an, tocmai pentru ca în toamnă, atunci când vine momentul recoltării, să fie mulțumiți de producțiile oferite.
Anul 2020 a fost un an problematic pentru multe zone din țară și mulți fermieri au avut de suferit din pricina vremii capricioase și nu au reușit să obțină la cultura porumbului producții la fel de ridicate ca în anii trecuți. Nu este și cazul agricultorilor din județul Suceava, care au avut parte de precipitații suficiente și în momentele cheie din an. Potențialul hibrizilor Pioneer® a confirmat în această zonă, iar la proba cântarului producțiile au fost cu mult peste așteptările fermierilor, aceștia declarând 2020 ca fiind anul record pentru porumb.
De departe, cea mai bună producție din județul Suceava a obținut-o fermierul Petrică Suruba, care a semănat pe 30 ha hibridul P9903, iar pe o parcelă de 7 ha a obținut o producție medie de 18.722 kg/ha. “Pentru zona noastră a fost un a foarte bun la cultura porumbului. Am semănat porumbul după rapiță, astfel că terenul a fost discuit, dezmiriștit și scarificat la 35-40 cm. În primăvară, la pregătirea patului germinativ, am fertilizat cu îngrășământ triplu 15, 250-270 kg/ha. Am semănat 64.000 b.g/ha în prima parte a lunii aprilie și am recoltat în jur de 60.000 plante. Cultura a primit două erbicide, iar în vegetație, atunci când porumbul avea în jur de 80 cm, am mai fertilizat cu 140-160 kg/ha de azot. Eu fertilizez atunci când plouă, chiar și noaptea, ca să nu ard plantele. Am fost norocoși pentru că am avut parte de precipitații, de la semănat până la recoltat chiar mai mult de 500 l/mp. Nu am mai aplicat nici foliar, nimic altceva. A fost primul an când am semănat P9903 și am fost foarte mulțumit. Am ales și pentru acest an hibrizi Pioneer®, printre care P9889, dar și P8834. Voi avea exclusiv hibrizii Pioneer® și erbicide din portofoliul Corteva și chiar vreau să mă ocup mult mai bine de tehnologie să vedem unde pot ajunge cu acești hibrizi”, a precizat fermierul campion. Acesta a mai declarat faptul că a semănat și hibrizi de rapiță din portofoliul companiei, iar în acest moment cultura arată impecabil. În cultura de grâu a administrat Pixxaro™ și rezultatele sunt pe măsura așteptărilor.
Un alt fermier campion la porumb din județul Suceava este domnul Robert Havrisciuc, care lucrează 210 ha, iar porumb a semănat anul trecut pe 88 ha. A ales hibridul P9610 și a obținut o producție de 14.150 kg/ha. “Această producție a fost media obținută pe 25.4 ha, iar planta premergătoare a fost grâul. Terenul a fost arat în toamnă, apoi am discuit primăvară și am împrăștiat complex 16.16.16 – 200 kg/ha și am semănat în jurul datei de 20 aprilie și în aceeași săptămână am mai administrat 100 kg/ha de triplu 16. Am mers pe densitatea de 74.000 b.g/ha, am erbicidat cu Principal® Plus și am mai fertilizat, până în stadiul de 8 frunze, am mai aplicat 150 kg/ha de nitrocalcar. Am mai avut și foliar achiziționat însă efectiv nu am mai putut să îl administrez din cauza vremii, porumbul a crescut foarte bine. Acest hibrid a fost recoltat la finalul lunii noiembrie, cu umiditate de 17-18%. În această primăvară voi semăna în jur de 60 ha cu acest hibrid, dar am ales și alți hibrizi Pioneer®, în total voi avea în jur de 120 ha cu porumb”, a punctat Robert Havrisciuc.
Fermierul Cătălin Pentilescu din localitatea Frumoasa, județul Suceava a devenit și el fermier campion la cultura porumbului deoarece în campania 2020 a obținut 13.090 kg/ha cu hibridul P8834. Acesta lucrează 120 ha, pe 58 ha a semănat porumb, iar hibridul P8834 a fost semănat după cereale. “Am avut și monocultură, însă acest hibrid a fost semănat după cereale. Astfel, terenul a fost arat, apoi pregătit cu combinatorul într-o trecere și am semănat în cea de a doua jumătate a lunii aprilie. La semănat am administrat îngrășământ complex 20.20.0, 280 kg/ha, dar și 18-20 kg/ha de îngrășământ starter, iar în vegetație, atunci când plantele aveau 10-12 frunze, pot spune că la limită am intrat, am aplicat uree – 180 kg/ha. Am erbicidat o singură dată în stadiul de 4-6 frunze, am recoltat la mijlocul lunii octombrie și pot spune că a fost un an foarte bun! Am fost și ajutați de vreme și am avut o producții foarte bune”, a punctat fermierul campion.
- Actualitate
- Noiembrie 20 2020
Timiș și Arad, două județe unde fermierii au obținut producții ridicate la floarea-soarelui cu hibrizii Pioneer®
Compania Corteva Agriscience continuă seria comunicatelor în care sunt prezentate producțiile obținute de fermierii care aleg să cultive hibrizii Pioneer®. De această dată este vorba despre producții obținute de trei fermieri din județele Arad și Timiș, care au mizat pe genetica Pioneer® și au obținut producții foarte bune într-un an dificil din multe puncte de vedere.
Astfel, în județul Arad, localitatea Chișineu-Criș, doamna Guleș Lorena Flavia a obținut 4.070 kg/ha cu hibridul P64LE99. “Am avut anul trecut 31,94 ha cu floarea-soarelui, am arat terenul din toamnă, în primăvară am pregătit cu combinatorul, apoi în luna martie am fertilizat cu îngrășământ complex 15.15.15 – 360 kg/ha și am intrat din nou cu combinatorul. Am semănat în luna aprilie, atunci am aplicat și 260 kg/ha de azotat de amoniu. Cultura a primit două erbicide, dintre care unul Express®, un foliar și un insecticid. Am recoltat în luna septembrie, iar în următoarea campanie vom semăna 70 ha cu floarea-soarelui”, a declarat doamna Guleș.
În județul Timiș, localitatea Cenad, fermier campion a devenit domnul Vasile Târziu, care lucrează 2.552 ha, iar hibridul P64LE99 i-a oferit o producție de 3.820 kg/ha. “Anul acesta am avut 495 ha de floarea-soarelui în convențional și 97 ha în sistem ecologic. Am semănat floarea după cultura de grâu, astfel că terenul a fost dezmiriștit cu discul la 14 cm, pe anumite zone am scarificat, deoarece am terenuri mai grele, la aproximativ 50 cm, și ulterior am aplicat îngrășământ 8.15.15 – 400 kg/ha și apoi am arat. Primăvara am aplicat nitorcalcar – 300 kg/ha, substanță brută mă refer, și am pregătit terenul cu combinatorul, într-o singură trecere. Am semănat în luna aprilie 63.000 b.g/ha, începând cu data de 7 aprilie, atunci am administrat și microgranulat - 25 kg/ha. Cultura a beneficiat de 2 prașile mecanice, prima în faza de cotiledoane, iar a doua în stadiul de 8-10 frunze. Pe unele sole am început și a treia prașilă, dar nu am terminat peste tot. Primul tratament l-am administrat în stadiul de 8-10 frunze și am dat și erbicid Express®, iar al doilea fungicid l-am aplicat la deschiderea calatidiului și am mai administrat separat un erbicid pentru combaterea buruienilor graminee. Am recoltat începând cu data de 5 septembrie, am așteptat să avem umiditatea necesară. Media pe care am obținut-o pe fermă a fost de 3.360 kg/ha”, a precizat agricultorul. Acesta a mai adăugat faptul că în următoarea campanie va semăna 400 ha cu floarea-soarelui, pentru că așa îi va permite asolamentul, și cu siguranță va alege și hibrizi P64LE99 și P64LE136.
Un alt fermier campion din județul Timiș este domnul Călin Petruescu din cadrul societății West Agriflex Concept. Acesta a cultivat hibridul P64LE136 și a obținut 3.615 kg/ha. “În fermă lucrăm 280 ha, iar floarea-soarelui am semănat pe 55 ha, după grâu. Terenul a fost arat în toamnă, apoi pregătit în primăvară cu combinatorul, am greșit aici, trebuia să trec de două ori cu combinatorul. La pregătirea terenului am fertilizat cu 200 kg/ha de azotat cu sulf, la semănat, în prima decadă a lunii aprilie, am mai administrat 100 kg/ha de superfosfat și 22 kg/ha de îngrășăminte microgranulate, iar în vegetație, prin împrăștiere, am mai fertilizat cu 150 kg/ha de nitrocalcar. Am prășit în stadiul de 8-10 frunze, am aplicat un tratament cu fungicid și bor, am erbicidat în preemergență și apoi am administrat erbicidul Express®. Aceasta a fost toată tehnologia pentru acest hibrid. Pe sola unde am avut hibridul P64LE25 a fost nevoie să administrez și un erbicid pentru buruienile cu frunză îngustă, însă unde a fost administrat Express® nu a fost nevoie de o altă intervenție”, a declarat fermierul. Acesta a mai punctat faptul că a recoltat la începutul lunii septembrie, iar anul viitor va semăna în jur de 40 ha cu floarea-soarelui și va alege aceeași hibrizi Pioneer®, iar cel mai mult l-a mulțumit hibridul P64LE136.
- Actualitate
- Noiembrie 14 2020
În Teleorman, hibrizii Pioneer® de porumb și floarea-soarelui au oferit producții bune și în acest an
Pentru sudul țării, 2020 nu a fost tocmai anul celor mai mari producții la porumb și floarea-soarelui. Cauzele sunt deja binecunoscute, iar efectul schimbărilor climatice este resimțit de fermieri mai ales la proba cântarului. Cu toate acestea, genetica Corteva Agriscience a făcut diferența în toată țara. În județul Teleorman, compania Corteva Agriscience este leader de piață, și toți fermierii de top din județ au semănat și în această campanie hibrizi Pioneer® și au obținut producții mult peste așteptări, în condițiile acestui an dificil.
“Ne-am fi dorit să avem și în 2020 producțiile remarcabile din alți ani în zona de sud - est și sud-vest, însă trebuie să spunem că mulți dintre fermierii care au ales hibrizii și produsele de protecția plantelor din portofoliul companiei Corteva Agriscience au avut rezultate peste așteptările inițiale. Este și cazul fermierilor din județul Teleorman, precum domnul Dincă și domnul Mățoi, care au mizat ca și în alți ani pe hibrizii Pioneer®, atât la porumb, cât și la floarea-soarelui. Producțiile pe care le-au obținut dovedesc faptul că, atunci când un fermier face alegerile corecte, aplică tehnologia corespunzătoare, este prezent pe câmp și chiar dacă nu are parte de cele mai bune condiții, poate obține rezultate. Suntem alături de fermieri mai ales în astfel de ani dificili și sperăm ca de la an la an să le oferim cele mai bune soluții, cele mai bune produse și cele mai bune sfaturi, astfel încât să fie mulțumiți de alegerile făcute” - Maria Cîrjă, Marketing Manager România & Republica Moldova.
Domnul inginer Cristian Dincă din localitatea Seaca, județul Teleorman, a obținut în acest an rezultate remarcabile la porumb și floarea-soarelui. A ales să semene trei hibrizi Pioneer® – P0268, care i-a oferit o producție de 8.200 kg/ha; P9911, la care o obținut 8.100 kg/ha și P0023 care i-a adus 8.000 kg/ha.
“În acest an am semănat porumbul după floarea-soarelui, astfel că terenul a fost arat în toamnă, apoi pregătit în primăvară cu discul și combinatorul. Am fertilizat în negru cu îngrășământ complex 20.20.0 - 200 kg/ha, am semănat la finalul lunii martie, atunci am administrat și 150 kg/ha de uree. În stadiul de 4-8 frunze am administrat un erbicid, un insecticid și un fungicid, după care, atunci când plantele aveau în jur de 14 frunze, am prășit. Recoltatul a avut loc începând cu jumătatea lunii august, iar rezultatele obținute cu hibrizii Pioneer® au fost cele mai bune din fermă. Anul viitor voi semăna tot în jur de 80 ha cu porumb și am ales deja hibrizii Pioneer®, inclusiv pe cei la care am obținut producții foarte bune în acest an”, a declarat fermierul.
La floarea-soarelui Cristian Dincă a ales doi hibrizi din portofoliul companiei Corteva Agriscience și a obținut 3.710 kg/ha cu hibridul P64LE137 și 3.600 kg/ha cu hibridul P64LE99.
“Floarea-soarelui am semănat-o după grâu, și la fel ca în cazul porumbului, terenul a fost arat, apoi pregătit în primăvară cu discul și combinatorul. Am fertilizat cu complex 20.20.0 și uree, iar semănatul a avut loc la finalul lunii martie. În stadiul de 8 frunze am erbicidat și am administrat un fungicid și un insecticid. La începutul lunii august am recoltat, iar producțiile au fost mulțumitoare, având în vedere condițiile acestui an”, a mai punctat ing. Dincă.
Gheorghe și Gabriel Mațoi, doi fermieri tată și fiu din județul Teleorman, se numără și ei printre colaboratorii Corteva Agriscience care au obținut în acest an producții mulțumitoare la porumb și floarea-soarelui. Aceștia lucrează 750 ha, dintre care au semănat 180 ha cu porumb și 210 ha cu floarea-soarelui. În ferma lor, la porumb s-au remarcat hibrizii P9903 și P9415 care le-au oferit producții de 8.300 kg/ha, respectiv 7.700 kg/ha.
“La porumb am avut 100 ha monocultură și 80 ha au fost semănate după păioase. Am făcut o arătură adâncă în vară, acolo unde au fost păioase, iar unde a fost porumb am arat în toamnă. În primăvară am aplicat nitrocalcar - 120 kg/ha, am pregătit terenul cu combinatorul, la 8-10 cm, după care am semănat în perioada 28 martie – 5 aprilie și am aplicat 150 kg/ha îngrășământ complex 27.13,5.0, iar imediat după semănat, în negru cum se spune, am mai administrat 150 kg/ha de azotat de amoniu. Am aplicat erbicide pentru buruieni cu frunza lată, dar și pentru monocotiledonate, și am efectuat o prașilă mecanică în stadiul de 8-10 frunze. Am recoltat începând cu 20 august”, a precizat Gheorghe Mațoi.
La floarea-soarelui, cei doi fermieri au ales hibrizii P64LE137 și P64LE25 și au obținut 3.700 kg/ha, respectiv 3.400 kg/ha.
“Floarea-soarelui a fost semănată după păioase, astfel că terenul a fost arat în vară, apoi pregătit cu combinatorul în primăvară, însă înainte de această lucrare am administrat nitrocalcar – 120 kg/ha, apoi la semănat am administrat 150 kg/ha îngrășământ NPK 20.20 cu sulf. Am semănat începând cu 20 martie, un lucru nu tocmai bun pentru că apoi a nins. Am erbicidat preemergent, dar și cu Express®, și am făcut o trecere cu fungicid și bor, atunci când plantele aveau 10-12 frunze. Aceasta a fost toată tehnologia, după care am recoltat începând cu data de 23 august. În următoarea campanie vom semăna 200 ha cu floarea-soarelui și 180 ha cu porumb. Vom alege hibrizi Pioneer® și pentru anul viitor și trebuie să spun că producțiile menționate reprezintă producțiile medii pe fermă. Am avut producții și de 10 tone/ha cu hibridul P9903 pe sole unde am întors rapița. Una peste alta pot spune că am obținut producții bune pentru acest an”, a conchis fermierul Gheorghe Mațoi.
- Actualitate
- Octombrie 19 2020
Start bun pentru hibrizii de rapiță Pioneer ®
Compania Corteva Agriscience este unul dintre cei mai importanți producători și distribuitori de sămânță pentru fermierii din România. An de an, suprafețele însămânțate cu hibrizi de porumb, floarea-soarelui și rapiță sunt în creștere, motiv pentru care cercetarea la nivelul companiei caută să răspundă provocărilor pe care le întâmpină fermierii și să ofere hibrizi cât mai performanți.
În ceea ce privește portofoliul de rapiță, compania pune la dispoziția fermierilor hibrizi adaptați condițiilor de cultură din țara noastră, fapt demonstrat și de producțiile oferite în acest an, unul critic pentru agricultură, de hibrizi precum PT275, PT264 ori PT225.
De altfel, acești hibrizi au fost printre alegerile fermierilor și în această toamnă, iar în județul Mureș culturile recent înființate au răsărit deja și se prezintă foarte bine. Acest lucru este susținut de fermierii Octavian Liț și Vlad Ster, care și în campania de recoltat din acest an au obținut rezultate foarte bune și au devenit fermieri campioni la rapiță cu hibrizi Pioneer®.
Hibridul PT225 se numără printre alegerile prioritare ale fermierilor din centrul țării, iar în campania de recoltat din acest an a oferit chiar și 4.500 kg/ha, o producție record în condițiile în care mulți agricultori au întors culturile ori au obținut producții extrem de slabe. Este și cazul inginerului Vlad Ster din cadrul societății Ceragrim Ungheni, motiv pentru care și în această toamnă a mizat pe acest hibrid, iar cultura înființată în data de 10 septembrie este deja răsărită. A ales și alți hibrizi Pioneer® în această toamnă pentru că an de an face testări și alege hibrizii care îi oferă cele mai bune rezultate.
„În prezent, cultura arată foarte bine, însă pentru noi și campania aceasta a fost foarte bună, deși credeam culturile compromise; am fost uimiți în primăvară și apoi la recoltat. Am avut hibrizii PT264 și PT225 pe care i-am semănat după grâu ori după porumb pentru siloz. În general, pregătim terenul cu un disc greu, cu Tigerul și freza. Anul trecut am semănat pe 13 septembrie, iar plantele au răsărit în jur de 14 octombrie. La semănat am fertilizat cu 300 kg/ha de îngrășământ triplu 15, apoi am mai administrat în primăvară 250 kg/ha de uree și 150 kg/ha de îngrășământ pe bază de sulf și azot. Cultura a primit 8 tratamente cu insecticide și fungicide, precum și 2 erbicide. Recoltatul a avut loc în jurul datei de 15 august și chiar am obținut o producție nesperat de bună“, a precizat Vlad Ster.
În cadrul societății Alex Prodexim, Octavian Liț lucrează 480 ha, dintre care 150 ha au fost semănate în această toamnă cu hibrizii PT275 și PT264, care deja au răsărit. Mai mult decât atât, fermierul a declarat faptul că și în campania trecută hibrizii Pioneer au performat la el în fermă. Cea mai bună producție a obținut-o cu hibridul PT264, respectiv 4.040 kg/ha.
În cadrul societății Alex Prodexim, Octavian Liț lucrează 480 ha, dintre care 150 ha au fost semănate în această toamnă cu hibrizii PT275 și PT264, care deja au răsărit. Mai mult decât atât, fermierul a declarat faptul că și în campania trecută hibrizii Pioneer au performat la el în fermă. Cea mai bună producție a obținut-o cu hibridul PT264, respectiv 4.040 kg/ha.
Deși mulți tind să nu mai acorde atenție rapiței, reprezentanții Corteva Agriscience îi îndeamnă pe fermieri să semene această plantă pentru că, dincolo de producțiile pe care le poate oferi, este și o bună cultură premergătoare.
„2020 nu este nici pe departe cel mai bun an pentru agricultura din România. Cu toții am întâmpinat probleme, însă mai cu seamă fermierii care au fost neputincioși în fața secetei și au obținut producții mult mai slabe față de anii precedenți, aproape la toate culturile. Compania Corteva este alături de fermieri și împreună cu colegii mei încercăm să oferim cele mai bune produse și cele mai eficiente sfaturi pentru ca agricultorii să nu iasă în pierdere. A fost un an dificil pentru rapiță, însă am avut totuși și fermieri campioni care au obținut producții foarte bune. În prezent, în multe zone din țară hibrizii de rapiță Pioneer deja se pot observa pe câmpuri, motiv de speranță pentru următorul an, când sperăm ca producțiile să fie mult mai bune ca cele obținute în această campanie“, Maria Cîrjă, Marketing Manager România&Republica Moldova.
Compania Corteva Agriscience a organizat al treilea eveniment Portfolio Farm în mediul online, de această dată însă filmările au fost transmise din județul Cluj, în cadrul fermei Agro Turdean Impex, acolo unde gazdă a fost fermierul Emil Turdean. Acesta lucrează 750 ha, iar platforma de prezentare a cuprins sole de rapiță, floarea-soarelui, porumb și grâu.
“Această platformă este deja consacrată în zonă și, împreună cu compania Corteva, încercăm să aplicăm cele mai bune tehnologii atât pe timp de secetă, cât și în vremuri ploioase astfel încât să obținem rezultate foarte bune. Numai producțiile mari și calitative ne mai pot ține în competiție cu marii producători de pe piață”, a declarat Emil Turdean.
Modul de acțiune al produselor de protecția plantelor din portofoliul Corteva a putut fi observat la toate cele patru culturi, iar în ceea ce privește grâul și rapița putem spune că producțiile se preconizează a fi mult mai bune decât în alte zone din țară.
Ce produse au fost aplicate în solele de grâu? Bizon™, acel produs care elimină încă de la început buruienile din cultura de grâu. “Conține 3 substanțe active care acționează la nivelul solului, dar care are și acțiune foliară. Produsul se aplică în toamnă, în doză de 1 l/ha, are o flexibilitate foarte mare și se poate fi administrat încă de la răsărire, până la sfârșitul înfrățitului. Știm că în contextual condițiilor climatice apar tot felul de provocări, iar una dintre cele mai mari este combaterea buruienilor precum Veronica spp., macul sau turița, iar Bizon asta face. Combate chiar și samulastra, atât de floarea-soarelui, cât și de rapiță, precum și iarba vântului, care știm că face mari probleme în culturi. În cele mai multe cazuri, după aplicarea produsului Bizon în toamnă nu mai este nevoie de aplicarea altor produse în primăvară pentru că menține cultura curată de buruieni până la recoltare”, a precizat Ion Mutafa - Category Marketing Manager Erbicide.
Un alt produs aplicat culturilor de cereale din cadrul platformei din județul Cluj a fost Pixxaro™ Super cea mai nouă inovație în domeniul erbicidelor. Despre acest produs Ion Mutafa a precizat faptul că are în componența sa cea mai nouă substanță activă - Arylex™ Active, ce are un mod rapid de acțiune, chiar și la temperaturi de 2-3°C. Combate turița, macul, pălămida, ambrozia, loboda și multe altele. Acest produs nu afectează rotația culturilor, pentru că după ce a fost aplicat unei culturi, nu lasă remanențe care pot afecta următoarea cultură, fie că este vorba vorba despre un asolament normal, sau despre cazul culturilor întoarse din pricina calamităților.
Tot în cultura de cereale a fost aplicat și fungicidul sistemic Evolus®. “Este un produs consacrat pentru combaterea unui spectru larg de boli precum făinarea, septorioza, dar și bolile spicului cum ar fi fuzarioza. Se poate aplica ca prim tratament încă din primăvară devreme și asigură o protecție sigură și de lungă durată, dar mai poate fi aplicat și ca al treilea tratament atunci când apar bolile spicului”, a specificat Ana-Maria Pascariu - Category Marketing Manager Fungicide și Insecticide.
Un alt produs pe care Ana-Maria Pascariu l-a prezentat fermierilor a fost Transform™, un insecticid performant menit să combată insectele cu aparat bucal de înțepat și supt. Se aplică 48 g/ha încă din toamnă și apoi este recomandată încă o aplicare în primăvară împotriva afidelor.
Platforma din județul Cluj a cuprins și loturi de rapiță, o cultură greu încercată în acest an la nivel național, dar care în ferma domnului Turdean promite o producție mulțumitoare. Aici a fost semănat hibridul etalon al companiei Corteva, respectiv PT264. Este un hibrid care ajută fermierii să obțină producții foarte bune, pentru că prin specificitatea lui are capacitatea de a se adapta condițiilor dificile de mediu.
“Hibrizii Pioneer® trebuie tratați cu noul tratament la sămânță Lumiposa® din brandul Lumigen® pentru a-i asigura împotriva atacurilor dăunătorilor, până în stadiul de 4 frunze. Apoi, în vegetație recomandăm aplicarea Produsului Inazuma, ce are la bază două substanțe active complementare, cu moduri diferite de acțiune, care acoperă un spectru larg de dăunători. El poate fi aplicat încă din faza de 4-6 frunze, până la butonul floral, însă niciodată atunci când plantele sunt înflorite. Trebuie menționat că poate fi aplicat și la porumb pentru Diabrotica și Ostrinia”, a mai punctat Ana-Maria Pascariu.
Pentru a menține curată cultura de rapiță, fermierul Emil Turdean a aplicat erbicidul Korvetto™, cea mai avansată soluție tehnologică în combaterea buruienilor dicotiledonate anuale și perene. “Acesta conține noua substanță Arylex™ active, precum și substanța activă clopiralyd, care au un spectru foarte larg de combatere a buruienilor. Se aplică doar primăvara, în doză de 1 l/ha, până la apariția mugurilor florali, dar aceștia să fie acoperiți de frunze. Practic, vom înlocui cu acest produs Galera Super, care va rămâne doar cu aplicare în toamnă. Combate: ambrozia, macul, turița care creează probleme inclusiv la recoltare, pălămida, cornuții, loboda, dar și alte buruieni problemă”, a precizat Ion Mutafa.
Nu puteau lipsi din cadrul platformei solele de floarea-soarelui semănate cu hibrizii P64LE99 și P64LE136, despre care fermierul gazdă afirmă faptul că în acest moment arată impecabil. Compania Corteva este lider de piață la cultura de floarea-soarelui în România, dar și în tot sud-estul Europei și acest lucru a fost posibil datorită tehnologiei Express®, care asigură o combatere eficientă împotriva buruienilor. “Anul acesta fermierii au avut posibilitatea să aleagă un pachet avantajos cu hibrizii Pioneer și erbicidul Express, și a putem spune că a făcut diferența în câmpuri. Cel mai cultivat hibrid de floarea-soarelui din România este P64LE99 pentru că s-a adaptat perfect condițiilor din țara noastră. Are cel mai înalt grad de toleranță la Phomopsis și poate fi cultivat cu succes pe terenurile mai joase, ce prezintă riscuri de băltiri. Recomandăm semănarea lui mai ales fermierilor care aplică tehnologie, pentru că are un potențial de producție extraordinar. Un alt hibrid performant inclusiv în această zonă este P64LE136. Noi spunem că este un nou pas în genetică pentru că are modificată poziția calatidiului, are o bună îmbunătățire a masei hectolitrice și cu rezistență foarte bună la principalele boli care apar în cultură. Este acel hibrid perfect dacă primește precipitații în perioada de vegetație. Nu suportă densități mai mari de 60.000 plante recoltabile la hectar și este recomandat în special fermierilor din sudul, vestul și centrul țării. Dacă beneficiază și de tehnologie, poate oferi producții mai mari față de toți ceilalți hibrizi din piață”, a punctat Andrei Ciocoiu – Category Marketing Manager Culturi Oleaginoase.
Cultura de floarea-soarelui a fost tratată cu Tanos®, un fungicid cu un spectru larg de combatere a Putegaiului alb sau cenușiu, Alternarioză sau Mană. Despre acest produs, Ana-Maria Pascariu, Category Marketing Manager Fungicide și Insecticide, a menționat faptul că se aplică ca prim tratament în stadiul de 4-6 frunze, pentru prevenirea instalării bolilor la tulpină și frunze, și ca al doilea tratament pentru protejarea calatidiului.
Loturile de porumb din centrul țării arată în acest moment foarte bine, iar dacă fermierii au respectat recomandările specialiștilor Corteva, producțiile pe care le vor obține în acest an vor fi pe măsura așteptărilor.
“Compania Corteva inovează continuu piața de porumb din România, astfel că în fiecare an venim cu hibrizi adaptați fiecărei zone și oricăror condiții de cultură. Aici au fost semănați 3 hibrizi: P9415, P9610 și P9757. Despre P9415 pot spune că este hibridul campion în grupa 300 - 350 FAO, este foarte bine adaptat condițiilor din România, la factorii de stres precum secetă și arșiță. Este și favoritul zonei, nu face probleme în perioada recoltatului, pierde foarte ușor apa la maturitate. Singurul aspect de care trebuie să țină cont fermierii este densitatea. Sub 70.000 de plante recoltabile aceștia pierd destul de mulți bani, deci este nevoie de o densitate mai mare. P9610 este un hibrid nou, 350 FAO, care are o plecare explozivă în primele faze de vegetație, care se pretează la semănatul timpurii și se seamănă într-o densitate mai mare și oferă producții foarte bune, asemenea hibrizilor 380 FAO. Despre P9757 pot spune că este la limita cultivării în această zonă. Un lucru care-l diferențiază este stabilitatea, cel mai important aspect pe care ar trebui să-l urmărească fermierii la un hibrid. Acești 3 hibrizi ar trebui să fie prezenți în orice fermă pentru că vor oferi satisfacții indiferent de zona în care vor fi cultivați și indiferent de condițiile de cultură de peste an”, a mai prezentat Andrei Ciocoiu.
Culturile au fost erbicidate cu Principal® Plus, produsul cu spectru complet pentru combaterea buruienilor dicotiledonate și monocotiledonate anuale și perene, inclusiv samulastra de floarea-soarelui și rapiță. Se aplică în doză de 440 g/ha, în faza de 4-6 frunze a plantelor.
Pentru a viziona modul în care s-au dezvoltat culturile de grâu, rapiță, floarea-soarelui și porumb în ferma domnului Emil Turdean vă invităm să urmăriți și materialul video:
„Suntem la început de an, pentru mulți este momentul bilanțurilor și al socotelilor, iar pentru noi, compania Corteva Agriscience, este momentul să observăm care sunt preferințele fermierilor în ceea ce privește hibrizii pe care îi aleg pentru propriile ferme. Mulți dintre ei și-au comandat deja sămânța pentru acest sezon, iar ceea ce ne bucură cel mai mult este faptul că fermierii campioni, adică acei agricultori care obțin cele mai bune rezultate din zona lor și care împărtășesc și altora rețeta succesului, rămân alături de noi, aleg hibrizii care s-au pretat în fermă, dar comandă și hibrizi noi, de la care au mari așteptări, iar noi aducem în piață doar astfel de produse. Facem tot ceea ce ține de noi pentru a susține performanța, iar atunci când fermierii obțin producții ridicate ni se confirmă faptul că suntem pe drumul cel bun, deci trebuie să colaborăm împreună pentru a crește agricultura României și a avea producții din ce în ce mai ridicate” – Maria Cîrjă, Marketing Manager România & Republica Moldova.
În județul Bihor unul dintre fermierii campioni care a ales și pentru acest an hibrizii de porumb Pioneer® este domnul Nagy Attila, care lucrează o suprafață de 1.500 ha. Hibridul care în 2019 i-a oferit cea mai mare producție a fost P0725 – 15.200 kg/ha, motiv pentru care și în 2020 îl va semăna în propria fermă. Hibridul P0725 este unul tardiv, face parte din grupa de maturitate FAO 520 și este recomandat pentru siloz. Mai mult decât atât, a comandat deja și hibrizii P0216 - un hibrid semitardiv, FAO 450, care pierde foarte repede apa la maturitate și este destinat fermierilor care aplică o tehnologie potrivită, de vârf. P0217 - FAO 420, este un hibrid nou care oferă o foarte bună stabilitate a producțiilor și are o foarte bună toleranță la secetă.
Unele dintre cele mai mari producții pe care le obțin fermierii cu hibrizii Pioneer® sunt înregistrate în județul Brăila. Una dintre societățile care an de an are cele mai bune rezultate este Isavlan Agro, astfel că anul trecut fermierul Iulian Văsii a înregistrat o producție de 15.000 kg/ha cu hibridul P0937. În această primăvară, agricultorul va semăna hibrizi Pioneer® pe o suprafață de 170 ha, dintre care 100 ha vor fi semănate cu hibridul P0937 și 70 ha cu hibridul P9911.
Hibridul P0937 – FAO 540 este unul dintre cei mai productivi hibrizi din România, are o foarte bună toleranță la Helmintosporioza și tăciunele zburător și are o greutate hectolitrică a boabelor excelentă.
Un alt județ care intră în topul producțiilor la porumb este județul Călărași. Aici, hibrizii Pioneer® oferă satisfacții agricultorilor în fiecare campanie, de cele mai multe ori aceștia înregistrând producții tot mai mari de la un an la celălalt.
Fermierul campion Valentin Orneață lucrează o suprafață de peste 4.000 ha și an de an seamănă mai mulți hibrizi din portofoliul Corteva Agriscience. În 2019, P9911 i-a asigurat o producție de 12.650 ha, motiv pentru care și în acest an a comandat deja acest hibrid pentru o suprafață de 500 ha.
Un alt mare fermier din județul Călărași este domnul Alexandru Chiriță, care lucrează aproximativ 2.800 ha, iar anul trecut a devenit fermier campion cu hibridul P9978 – 12.350 kg/ha. În acest an a ales din nou performanța, deci a ales să semene hibrizii Pioneer® P9978 –288 ha, P9757 – 120 ha, P0217 – 36 ha și P0943 – 36 ha.
P0943 este unul dintre noii hibrizi din portofoliul companiei, face parte din grupa FAO 490, are o toleranță ridicată la secetă și prezintă caracterul stay green.
Când ne referim la agricultura din județul Ialomița, ne referim și la producții ridicate an de an în fermele agricultorilor care mizează pe hibrizi de top și tehnologii performante. Unul dintre marii fermieri din această zonă este domnul Ionuț Gheorghe, care lucrează 3.300 ha și în acest an ales 3 hibrizi Pioneer®: P9911 – 250 ha, P0943 – 100 ha și un nou hibrid pentru morărit P9590 – 70 ha. Acesta din urmă este cel mai bun hibrid pentru mălai din piață atunci când ne referim la raportul productivitate/calitate. Este sticlos, are o foarte bună stabilitate la secetă și arșiță și pierde foarte bine apa după apariția punctului negru.
Și tânărul fermier, Cosmin Iancu, din județul Ilfov va semăna în acest an hibrizii Pioneer®. Acesta lucrează 1.100 ha, porumb va avea pe 360 ha, suprafață ce va fi însămânțată exclusiv cu hibrizii Pioneer® P0217- 150 ha, P9415 - 110 ha și P9978 - 100ha. Unul dintre principalele motive pentru care an de an alege să semene hibrizii Pioneer® este stabilitatea pe care a oferă, însă a menționat faptul că fără a aplica tehnologia corectă, nu poți face performanță, motiv pentru care aplică culturii de porumb cele mai bune produse.
Hibridul P9415 FAO 340, pe care l-a ales pentru 110 ha, face parte din grupa Optimum® AQUAmax®, se seamănă timpuriu și prezintă o foarte bună toleranță la secetă și arșiță. P9978 este un hibrid care se seamănă în general în sudul țării, este stabil și rezistent la secetă și foarte productiv în condiții bune de cultură.
În centrul țării, județul Mureș, cel mai apreciat hibrid este P0023. Nu întâmplător, ci pentru că oferă an de an producții mult peste așteptările fermierilor, chiar și în condiții dificile de cultură. Unul dintre fermierii cu experiență din această regiune este domnul Ioan Vereș. Dumnealui a obținut anul trecut 16.600 kg/ha cu acest hibrid, însă nu acesta a fost recordul din ferma sa. Cu P0023, au fost ani în care producția a depășit 20 t/ha. Așadar, P0023 este și în 2020 hibridul etalon pentru județul Mureș.
Una dintre cele mai performante societăți agricole din județul Neamț, dar și din țară este cu siguranță TCE 3 Brazi, iar hibrizii de porumb Pioneer® înregistrează aici printre cele mai bune rezultate. În acest an, echipa de specialiștii de aici, în frunte cu domnul Vasile Iacob, a ales să semene pe 2.000 ha hibrizi din portofoliul Corteva Agriscience. Principalii hibrizi ce vor fi semănați anul acesta pe câte 300 ha sunt: P9989, P9903, P9241, P9757, însă nu vor lipsi de pe câmpurile din Neamț nici hibrizii P9610 sau P8834.
În județul Teleorman, fermierul campion Dan Cristinel alege să semene în fiecare an mai mulți hibrizi Pioneer®. În 2019, hibrizii care i-au oferit cele mai ridicate producții au fost P0217 – 13.254 kg/ha, P0216 – 12.425, P0023 – 12.000 kg/ha și P0412 – 11940 kg/ha. Astfel că, pentru campania de semănat din acest an a comandat deja hibrizi din portofoliul Corteva Agriscience pentru mai mult de 300 ha. Cea mai mare suprafață o va însămânța cu hibridul P0216 - 100 ha, apoi câte 60 ha cu hibrizii P9911, P0412, și nu în cele din urmă a ales și hibrizii P0023 – FAO 400, P0268 – FAO 420 și P0412 – FAO 480.
Anul acesta, Corteva Agriscience™ oferă fermierilor din România 10 noi hibrizi de porumb care completează portofoliul brandului Pioneer® cu genetica generației viitoare. Sporurile de producție obținute de hibrizii din noua gamă, lansată anul acesta, sunt mai mari cu un procent de 8-10% față de producțiile hirizilor consacrați, acest lucru reprezentând un pas uriaș înainte în ceea ce privește productivitatea, dar și caracterele agronomice.
Când vorbim de gama de hibrizi AQUAmax®, 4 din cele 10 noi produse aparțin acestui brand și aduc ca și beneficii fermierilor, pe lângă productivitatea la cele mai ridicate niveluri, și o foarte bună stabilitate, ceea ce se traduce prin protecția investiției dumneavoastră, a fermierilor.
Cei 4 hibrizi noi de porumb care fac parte din grupa AQUAmax® sunt:
- P8834 (FAO 310) este un hibrid care se poate lupta cu hibrizi ce depășesc această maturitate. Are o productivitate excelentă, o excepțională toleranță la secetă și arșiță și o stabilitate bună. Prezintă caractere agronomice foarte bune, mai ales când vine vorba de toleranța la bolile porumbului. Acest hibrid este recomandarea specialiștilor Corteva pentru cultura dublă, chiar și după rapiță.
- P9610 (FAO 330) este un hibrid timpuriu, cu o deosebită plasticitate ecologică și profil agronomic puternic. Prezintă o capacitate ridicată și constantă de producție și o toleranță excelentă la secetă și arșiță. Se recomandă semănatului timpuriu.
- P9889 (FAO 350) este cel mai de temut hibrid din categoria lui de maturitate, destinat fermierilor care fac tehnologie și care vor să utilizeze ultimele descoperiri științifice ale geneticii. Foarte bună toleranță la secetă și arșiță. Prezintă caractere agronomice net superioare, fiind un hibrid cu „stay green“.
- P0217 (FAO 420) este hibridul care va aduce satisfacții de producție imense fermierilor ce îl vor cultiva în condiții de stabilitate excepționale. Arhitectură favorabilă cu tulpină și rădăcini puternice. Recomandat pentru zonele aride și semi-aride de câmpie, din sudul și vestul țării.
Peste toate acestea, tehnologia LumiGEN™ vine să completeze și să potențeze puterea de producție a noii genetici oferite de Corteva, protejând investiția fermierilor în primele faze de vegetație, când mica plantulă pornește în viață și când are cel mai mult nevoie de ajutor. Practic, LumiGEN™ este acea „Pia Mater“ ce va oferi protecția infailibilă împotriva acțiunii factorilor de stres. LumiGEN™ brand înglobează cele mai eficiente și inovatoare soluții de tratament fungic, insecticid și microbiologic, acesta din urmă având rol în stimularea și optimizarea activității rizosferei. LumiGEN™ asigură startul culturii prin conexiuni mai bune între sol și tinerele plante, accelerând și consolidând dezvoltarea plantelor.
Valentin MIHAI – Category Marketing Manager Corn & Soybean Corteva Agriscience Romania și Moldova
- Actualitate
- Octombrie 18 2019
Campionii adevărați sunt tot hibrizii Pioneer! Cele două concursuri au fost câștigate detașat de P0943 și P9978
Performanta in materie de productie si stabilitate a geneticii Pioneer® este confirmata de rezultatele obtinute la ambele concursuri de notorietate publica din Romania, organizate de Asociatia Cultivatorilor de Porumb din Romania – Orezu, judetul Ialomita si Targu Frumos, judetul Iasi.
Brandul Pioneer® al companiei Corteva Agriscience™ a demonstrat din nou! Campionii absoluti, incontestabili sunt “colosii” hibrizi din noua genetica, aruncati in lupta de pe piata din Romania.
Asa cum am anuntat, vom lansa 10 noi hibrizi anul acesta in portofoliul Corteva care vor revolutiona productiile la cultura porumbului.
Realitatea este chiar aici, demonstrata de miile de date statistice obtinute din loturile proprii de testare si cercetare, confirmata de marile evenimente publice de anul acesta.
P0943 un hibrid tardiv din portofoliu nostru a reusit, asa cum, de altfel, ne asteptam sa castige ambele concursuri. De retinut denumirea acestui hibrid, pentru ca va ocupa capul de afis al tuturor recordurilor obtinute in Romania in urmatorii ani.
In ascendenta are ca parinti pe campionul american absolut al productiilor - P1197 cu care David Hula a stabilit recordul de productie la 532 bu/acr (aproximativ 33,4 t/ha) si cea mai stabila linie pe aceasta maturitate din genetica Pioneer®, rezultand acest hibrid fabulos, ale carui productii nu pot fi egalate inca in Romania, dar cu o stabilitate remarcabila.
Pentru ca datele obtinute in cele doua concursuri nu au fost prezentate in ordinea performantei de productie, pentru informarea corecta a fermierilor o vom face noi.
Recoltare Orezu (top 20):
Nr. Crt. |
Companie |
Hibrid |
Grupa FAO |
Umiditatea la recoltare |
Productie LOT (kg/2245mp) |
Productia fizica LOT (kg/ha) |
Productie STAS LOT (kg/ha) la umiditate 14% |
1 |
CORTEVA |
P0943 |
490 |
20,3 |
3680 |
16392 |
15191 |
2 |
Competitie |
hibrid |
480 |
20,6 |
3545 |
15791 |
14579 |
3 |
Competitie |
hibrid |
410 |
14,1 |
3260 |
14521 |
14504 |
4 |
Competitie |
hibrid |
480 |
18,4 |
3395 |
15122 |
14349 |
5 |
Competitie |
hibrid |
420 |
17,4 |
3350 |
14922 |
14332 |
6 |
Competitie |
hibrid |
480 |
18,3 |
3345 |
14900 |
14155 |
7 |
Competitie |
hibrid |
450 |
17,3 |
3300 |
14699 |
14135 |
8 |
Competitie |
hibrid |
420 |
16,8 |
3240 |
14432 |
13962 |
9 |
Competitie |
hibrid |
490 |
19,2 |
3315 |
14766 |
13873 |
10 |
Competitie |
hibrid |
420 |
13,4 |
3055 |
13608 |
13703 |
11 |
Competitie |
hibrid |
360 |
14,9 |
3080 |
13719 |
13576 |
12 |
Competitie |
hibrid |
440 |
15,1 |
3070 |
13675 |
13500 |
13 |
CORTEVA |
P0217 |
420 |
17,8 |
3165 |
14098 |
13475 |
14 |
Competitie |
hibrid |
390 |
12,8 |
2975 |
13252 |
13437 |
15 |
CORTEVA |
P0937 |
480 |
20,1 |
3240 |
14432 |
13408 |
16 |
Competitie |
hibrid |
370 |
13,9 |
2990 |
13318 |
13334 |
17 |
Competitie |
hibrid |
470 |
17,9 |
3125 |
13920 |
13289 |
18 |
CORTEVA |
P9610 |
330 |
12,5 |
2930 |
13051 |
13279 |
19 |
Competitie |
hibrid |
380 |
13,4 |
2955 |
13163 |
13254 |
20 |
Competitie |
hibrid |
480 |
18,7 |
3120 |
13898 |
13138 |
Corteva, in TOP 20, are 4 din cei 6 hibrizi inscrisi in competitie. Daca analizam datele pe media tuturor hibrizilor intrati in competitie pe fiecare companie, situatia se prezinta astfel:
Companie |
Media pe cei 6 hibrizi participanti, STAS, kg/ha |
Spor de productie fata de media generala (toti hibrizii participanti la Orezu), STAS, Kg/ha |
CORTEVA |
13430 |
915 |
Competitie |
13381 |
866 |
Competitie |
12896 |
381 |
Competitie |
12853 |
338 |
Competitie |
12817 |
302 |
Competitie |
12772 |
257 |
Competitie |
12635 |
120 |
Competitie |
12314 |
-201 |
Competitie |
11052 |
-1463 |
Competitie |
11000 |
-1515 |
De mentionat ca, la toate editiile evenimentului de la Orezu, Pioneer® a fost de departe castigatorul mediilor pe hibrizi, demonstrand STABILITATEA exceptionala a portofoliului la niveluri de productivitate foarte ridicate.
Recoltare Targu Frumos:
Companie |
Hibrid |
FAO |
% |
Productie pe ha Fizic |
Productie pe hectar STAS |
|
1 |
Corteva |
P0943 |
490 |
28.4 |
18,780 |
15,628 |
2 |
Corteva |
P9978 |
390 |
18.2 |
14,968 |
14,231 |
3 |
Competitie |
hibrid |
390 |
19.3 |
15,148 |
14,209 |
4 |
Competitie |
hibrid |
380 |
17.6 |
14,627 |
14,009 |
5 |
Corteva |
P9889 |
380 |
19.3 |
14,928 |
14,002 |
6 |
Competitie |
hibrid |
350 |
19.0 |
14,848 |
13,990 |
7 |
Competitie |
hibrid |
420 |
20.0 |
15,028 |
13,980 |
8 |
Competitie |
hibrid |
420 |
21.7 |
15,309 |
13,932 |
9 |
Competitie |
hibrid |
400 |
17.4 |
14,386 |
13,812 |
10 |
Competitie |
hibrid |
370 |
18.7 |
14,567 |
13,771 |
11 |
Corteva |
P9610 |
350 |
16.9 |
14,165 |
13,682 |
12 |
Competitie |
hibrid |
390 |
20.3 |
14,687 |
13,617 |
13 |
Corteva |
P9415 |
340 |
16.5 |
14,005 |
13,603 |
14 |
Competitie |
hibrid |
400 |
18.9 |
14,085 |
13,277 |
15 |
Competitie |
hibrid |
510 |
30.2 |
16,212 |
13,158 |
16 |
Competitie |
hibrid |
350 |
17.3 |
13,684 |
13,153 |
17 |
Competitie |
hibrid |
380 |
19.0 |
13,945 |
13,128 |
18 |
Competitie |
hibrid |
350 |
17.4 |
13,664 |
13,118 |
19 |
Competitie |
hibrid |
340 |
17.0 |
13,583 |
13,110 |
20 |
Competitie |
hibrid |
370 |
16.0 |
13,283 |
12,979 |
La evenimentul de la Targu Frumos, Corteva are in TOP 20 toti cei 5 hibrizi inscrisi in concurs, iar primele 2 locuri sunt ocupate tot de hibrizi Pioneer®, acelasi P0943 si P9978, un hibrid semitimpuriu. Analizand datele pe media hibrizilor intrati in competitie, situatia este urmatoarea:
|
Compania |
Productia STAS media a 5 hibrizi |
Spor de productie fata de media generala (toti hibrizii participanti la Targu frumos), STAS, Kg/ha |
1 |
Corteva |
14,229 |
1,543 |
2 |
Competitie |
13,472 |
786 |
3 |
Competitie |
13,134 |
448 |
4 |
Competitie |
12,779 |
93 |
5 |
Competitie |
12,641 |
-45 |
6 |
Competitie |
12,358 |
-328 |
7 |
Competitie |
12,345 |
-341 |
8 |
Competitie |
10,528 |
-2,158 |
9 |
Competitie |
10,269 |
-2,417 |
10 |
Competitie |
9,521 |
-3,165 |
11 |
Competitie |
9,298 |
-3,388 |
Valentin Mihai - Category Marketing Manager Corn & Soybean Corteva Agriscience™
- Actualitate
- Octombrie 01 2019
Fermierii campioni la floarea-soarelui din județul Constanța
Și în Dobrogea hibrizii de floarea-soarelui Pioneer® au întrecut așteptările fermierilor. Chiar dacă, unii dintre ei au renunțat din cauza secetei să aplice tehnologia necesară, rezultatele obținute la proba cântarului le-au demonstrat încă o dată faptul că cei doi hibrizi - P64LE99 și P64LE25 sunt alegerea potrivită pentru a avea o recoltă bogată.
Ionuț Cosmin Constantinescu este primul fermier campion la floarea-soarelui din județul Constanța. Lucrează 230 ha, iar în acest an a semănat 30 ha cu floarea-soarelui, iar datorită hibrizilor P64LE25 și P64LE99 a obținut o producție medie pe fermă de 4.625 kg/ha. “Floarea-soarelui a fost semănată după porumb, de aceea am arat și am discuit. La pregătirea terenului am aplicat 200 kg/ha de uree. În prima parte a lunii aprilie am semănat și am aplicat îngrășământ triplu 15 – 150 kg/ha. Cultura a primit două erbicide, un fungicid și un îngrășământ foliar pe bază de bor – 5 l/ha, iar atunci când am prășit, am aplicat și 150 kg/ha de azotat de amoniu. Recoltatul a avut loc la finalul lunii august, iar în următoarea campanie intenționez să semăn aceeași suprafață cu floarea-soarelui și voi alege hibrizii P64LE99 și P64LE25”, a declarat fermierul campion.
Un alt fermier campion din această zonă a țării este domnul Mihai Raftu care lucrează 2.500 ha, floarea-soarelui a avut în acest an pe 400 ha și a obținut 4.600 kg/ha cu hibridul P64LE25. “Am semănat după păioase, așa că am arat în toamnă, în primăvară am discuit și am efectuat o lucrare cu combinatorul, după care am semănat la început de aprilie, atunci când am fertilizat cu îngrășământ pe bază de azot – 33% și sulf – 22% - 100 kg/ha. Am erbicidat în două treceri și doar atât am dat culturii, pentru că era prea secetă și credeam că nu o să fie cultura prea bună, însă a plouat totuși și s-a îndreptat, astfel că am făcut o producție bună”, a punctat fermierul constănțean.
Mihai-Paul Peniu a semănat în acest an 430 ha cu floarea-soarelui, a ales hibrizii P64LE99 și P64LE25 și a obținut o producție medie de 4.120 kg/ha. “În fermă am lucrat 1.700 ha și am semănat floarea-soarelui după grâu. Așa că, am dezmiriștit și am semănat strat vegetal, după care l-am arat. În primăvară am pregătit terenul cu combinatorul și am fertilizat cu îngrășământ complex 20.20.0 – 300 kg/ha. Semănatul a avut loc în jurul datei de 15 martie și am erbicidat o sigură dată. Nu am aplicat niciun fel de tratament și nu am prășit. Am recoltat începând cu data de 25 august, iar în următoarea campanie vom semăna 410 cu floarea-soarelui. Vom rămâne pe aceeași hibrizi pentru că am fost foarte mulțumiți”, a precizat fermierul campion.
Hibrdul P64LE99 a fost în acest an și alegerea fermierul Florin Bădițeanu care a obținut 3.850 kg/ha. În cadrul societății SC Agrozoo Company SRL acesta lucrează 1.100 ha, dintre care, în această campanie, 250 ha au fost semănate cu floarea-soarelui “Floarea-soarelui am semănat-o după grâu, astfel că în toamnă am arat și am discuit, iar în primăvară am lucrat terenul cu combinatorul, am semănat și fertilizat cu îngrășământ triplu 15 – 250 kg/ha. În vegetație, atunci când am prășit, am mai fertilizat cu 250 kg/ha de sulfat de amoniu și am erbicidat cu ExpressSun™. De regulă, nu facem tratamente la floarea-soarelui, aceasta a fost toată tehnologia. Anul viitor vom semăna în jur de 250 ha, vom alege aceeași hibrizi ca în ultimii 5 ani – P64LE99 și P64LE25”, a specificat agricultorul.
- Actualitate
- Martie 06 2019
Fermierii campioni la porumb cu hibrizi Pioneer
2018 a fost anul în care hibrizii Pioneer au performat în fiecare județ al țării. Încheiem seria comunicatelor dedicate fermierilor campioni la porumb prezentându-vă cele mai bune rezultate din județele Bihor, Satu Mare și Mureș.
Astfel, în județul Bihor, domnul Nagy Attila a devenit fermier campion datorită hibrizilor P0725 și P0216, primul i-a oferit 18.070 kg/ha, în timp ce la cel de al doilea a avut producția de 16.200 kg/ha. “Lucrez 1.400 ha, iar anul trecut am avut 400 ha cu porumb, care a fost semănat după grâu. Astfel că în vară am împrăștiat amendament - 5 t/ha, după care am scarificat și în toamnă am arat. În primăvară am intrat cu combinatorul, am aplicat 150 kg/ha de îngrășământ complex 16.16.16 și am încorporat cu combinatorul. La semănat am mai fertilizat cu 250 kg/ha de nitrocalcar și am semănat 72.000 b.g/ha pentru siloz și ce a fost pentru boabe am semănat 62.000 – 64.000 b.g/ha. Am aplicat un singur erbicid, am prășit și tot atunci am mai dat 120 kg/ha de azotat și am mai aplicat un îngrășământ foliar. În această primăvară vom semăna aproximativ 500 ha cu porumb, întreaga suprafață va fi semănată doar cu hibrizi Pioneer – P0126, P0725 și P9911”, a declarat fermierul campion.
În județul Satu Mare fermier campion a devenit fermierul Bogdan Sopoian, care a cultivat hibridul P9903 și a obținut 14.800 kg/ha. “Lucrez 700 ha, în 2018 am semănat porumb pe 200 ha, iar cultură premergătoare a fost soia. În toamnă am arat la 27-28 cm, în primăvară am pregătit terenul cu combinatorul și freza și am fertilizat cu 250 kg/ha de îngrășământ triplu 16. Am semănat 80.000 b.g/ha, am erbicidat și preemergent și postemergent, iar la prășit, atunci când plantele aveau 10 frunze, am aplicat nitrocalcar. Cultura a fost în neirigat și am recoltat în luna noiembrie. Sunt mulțumit de producția obținută, de doi ani cultiv acest hibrid și am avut rezultate bune”, a afirmat agricultorul și a mai adăugat faptul că în acest an va semăna 300 ha cu porumb.
În cadrul societății Cultilis, din județul Mureș, fermieri campioni au devenit și agricultorii Nagy Istvan și Gheorghe Oltean, care au semănat hibridul P9175 și au obținut 11.200 kg/ha. “În cadrul fermei lucrăm 950 ha, iar porumb am avut anul trecut pe 190 ha – 110 ha pentru siloz și 80 ha pentru boabe. Cultura premergătoare a fost soia, așa că în toamnă am arat, în primăvară a discuit superficial, am intrat cu combinatorul și am fertilizat cu 400 kg/ha de îngrășământ 20.20.0. Am semănat 74.000 b.g/ha și am erbicidat o singură dată, doar unde a fost cazul am aplicat un altul pentru corecție. În faza de 6 frunze am prășit, dar în rest nu am mai aplicat nimic culturii. Anul acesta vom semăna aproximativ aceeași suprafață cu porumb și pentru siloz și boabe, iar de la Pioneer am ales 5 hibrizi printre care P9241, P0725 și PR34Y02”, a precizat agricultorul.