reclama youtube lumeasatuluitv
update 23 Aug 2019

„Runc Mold“ din Moldoviţa vrea să rezolve problemele crescătorilor de animale

Cooperativa Agricolă „Runc Mold“ din Moldoviţa, judeţul Suceava, înfiinţată în 2016, a adresat recent rugămintea organismelor de decizie politică şi administrativă de la nivel naţional, inclusiv Ministerului Agriculturii, să studieze mai multe propuneri pentru emiterea unor acte normative, Hotărâri de Guvern şi Ordine de Ministru pentru materializarea prevederilor Legii Muntelui în beneficiul gospodăriilor ţărăneşti din zona montană.

Crescătorii de animale din zona montană duc o viaţă de subzistenţă

Preşedintele interimar al cooperativei, Alexandru Crăiuţ, un cunoscut crescător de animale din zonă, susţine că marea majoritate a crescătorilor de animale din zona montană duc o viaţă de subzistenţă. Domnia sa consideră că este necesar un program destinat gospodăriilor izolate, situate la altitudini înalte, unde locuitorii acestor zone duc o viaţă grea din cauza accesului dificil la acestea, constrângerilor naturale, iernilor lungi şi geroase, lipsei energiei electrice. Motivaţia unui astfel de program a plecat de la datele statistice ale INS care arată că în 1990 efectivul de taurine era de 5.321.000 capete, în 2005 de 2.935.533 capete, iar în 2017 de  2.012.284 capete, de la faptul că 40% din gospodăriile populaţiei deţin 1-2 capete vaci cu lapte, marea majoritate a acestora regăsindu-se în zonele montane, şi de la concluziile întrunirii miniştrilor Agriculturii din UE de la Luxemburg, în care s-a acreditat ideea reducerii bugetului pentru agricultură pentru următorul exerciţiu bugetar 2021-2027.

Piaţa, asocierea şi subvenţiile pot dezvolta zootehnia în zona montană

„Având în vedere prevederile Legii Muntelui nr. 197/2018 şi normele acesteia de implementare şi preluarea din ianuarie 2019 a Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene de România, printre priorităţile principale va fi şi negocierea bugetului agriculturii pentru Exerciţiul bugetar 2021-2027; trebuie să se insiste pentru a nu se reduce subvenţiile, în special plăţile directe, sprijinul complementar şi înverzirea şi să se acorde prioritate gospodăriilor îndepărtate din zona de munte.

Deosebit de importante pentru dezvoltarea agriculturii din zonele montane care sunt vitregite de natură şi de alţi factori perturbători sunt: Piaţa – crearea unei pieţe de desfacere a produselor ce se obţin în gospodăriile ţărăneşti, sprijinită de autorităţile admi­nistrative teritoriale şi de structurile agricole de la nivel judeţean; Asocierea – specialişti din structurile agricole judeţene să fie repartizaţi pe localităţile montane mai îndepărtate de reşedinţa de judeţ pentru a explica avantajele asocierii, mai ales în cooperativele agricole sau grupurile de producători, asociaţiile având doar carac­ter de reprezentare. Numai în aceste condiţii micii fermieri vor putea valorifica la preţuri mai avantajoase carnea şi laptele, evitându-se intermediarii care păcălesc fermierii oferindu-le preţuri derizorii, care nu acoperă cheltuielile de producţie; Finanţarea – Acordarea de subvenţii pe cap de animal: bovină, ovină, caprină, diferenţiată în funcţie de zona izolată, la înălţimi de peste 600 m altitudine, unde condiţiile de muncă sunt mai grele, calitatea solului este mai săracă şi, evident, producţiile pe pajişti (fâneţe + păşuni) sunt mai scăzute“, a precizat Alexandru Crăiuţ.

Ajutoare de minimis pentru achiziţionarea de viţele din rase superioare

Pentru încurajarea creşterii vacilor de lapte, care în ultimii ani înregistrează un regres, fermierii din Moldoviţa consideră că trebuie acordat un ajutor de minimis pentru achiziţionarea de viţele din rasele ce se pretează zonei montane, cum ar fi: Pinzgau de Transilvania, Brună de Maramureş sau Bălţată românească. O alternativă la vaca de lapte din zona montană ar fi Angus, rasă care valorifică superior păşunea, nu este pretenţioasă, înregistrează repede spor în greutate, rezistă la temperaturi mai scăzute, iar oasele reprezintă doar 20-25% din greutatea animalului. Există desfacere la această categorie de bovină, dar preţul de achiziţionare a tineretului este foarte ridicat, fiind necesară acordarea unor ajutoare sub formă de subvenţii sau ajutor de minimis, din moment ce preţul de achiziţie pentru abatorizare este la fel pentru toate taurinele.

Micile fabrici de prelucrare a laptelui, o necesitate în zonele montane

„Pentru închiderea cercului şi pentru crearea de noi locuri de muncă în comunele din zonele montane este necesară, în localităţile cu număr mare de animale, acordarea de stimulente financiare de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Agriculturii pentru construirea de mici fabrici de prelucrare a laptelui la care să fie ataşat şi un punct de sacrificare de bovine, cu livrarea cărnii în carcasă. Pentru realizarea unei astfel de fabrici pe Submăsura 4.2 fondurile de la UE sunt de 50-70% din valoarea totală a proiectului, cofinanţarea de 30% neputând fi suportată de cei 30-50 de membri cooperatori, care nu dispun de surse financiare pentru realizarea unor astfel de obiective. Propunem asigurarea sumei ce reprezintă cofinanţarea din bugetul de stat sau printr-un credit garantat de guvern pe termen lung şi cu dobândă mică“, ne-a declarat Alexandru Crăiuţ.

Cursuri gratuite pentru cei care depun proiecte

Micii fermieri înscrişi în Cooperativa Agricolă „Runc Mold“ solicită ca AFIR să organizeze dezbateri la nivel judeţean privind procedurile şi condiţionalităţile din ghidu­ri la Submăsurile 6.1 – Instalarea tinerilor la sate şi 6.3 – Sprijin pentru micii fermieri. Pentru formarea profesională a celor ce depun proiecte la Submăsurile 6.1 şi 6.3 se doreşte ca prin Ordin de Ministru să fie organizate cursuri de scurtă durată, pe centre de comună, avându-se în vedere distanţele mari dintre comunele îndepărtate şi reşedinţele de judeţ. „Dorim să se elimine prevederea ca la depunerea proiectelor tinerii să aibă exploataţii pe numele lor doi ani, transferul exploataţiei să se facă la un notar public, reducându-se timpul de aşteptare, iar pentru demonstrarea folosirii unui grajd să se ia în considerare adeverinţele eliberate de primării“, a mai spus Alexandru Crăiuţ.

Valoarea zootehnică a bovinelor este dată de însămânţările artificiale

Şi în ceea ce priveşte rasele animalelor sunt mari probleme în zona montană din Suceava în urma desfiinţării centrelor de însămânţări artificiale.

crescatori animale Alexandru Craiut„Avem în unele localităţi un mozaic de rase, animale cu producţie scăzută. Până la modificarea Legii educaţiei şi existenţa unei programe şcolare specifice zonelor montane, pe lângă Liceul Tehnologic Dorna Candrenilor, Liceul Tehnologic «Ion Nistor» din Vicovu de Sus şi Grupul Şcolar «Vasile Cocea» Moldoviţa ar trebui să se organizeze cursuri de 1 an pentru formarea tehnicienilor, respectiv a operatorilor pentru însămânţări artificiale pentru absolvenţii de liceu. Materialul seminal de mare valoare zootehnică  ar trebui să fie subvenţionat timp de 1 până la 3 ani, iar sprijinul financiar pe cap de vacă (Programul 5-10 capete) să se acorde numai în condiţiile în care se face dovada scrisă că monta vacii s-a realizat prin operator autorizat.

Nu ne interesează doar numărul de vaci, ci în primul rând calitatea acestora, respectiv rasa de la care să se poată obţine produşi, viţei, precum şi cantităţi mai mari de lapte de bună calitate“, consideră Alexandru Crăiuţ.

Silviu BUCULEI

Cu mocănița prin Moldovița

Până nu demult, pe căile ferate forestiere din satele montane circulau trenuri care transportau material lemnos. Astăzi, în multe cazuri, rolul acestora este de a-i plimba pe turiștii care poposesc în zonă. Cel puțin așa se întâmplă la Moldovița, acolo unde începând cu anul 2005 mocănița a devenit una dintre principalele atracții turistice.

Mocanita Bucovina

Se spune că, dintre toate cele 35 de căi ferate forestiere care existau în întreaga Bucovină, doar aceasta mai este funcțională. Are lungimea de 11 km și pleacă din Moldovița spre Argel o dată, de două sau de trei ori pe zi, începând cu ora 10:00, numărul curselor diferind în funcție de sezon. Nu demult am avut ocazia să mă plimb pe acest traseu și pot spune că, timp de 2 ore cât a durat plimbarea, parcă aș fi fost într-o altă lume. În vagoane nu mai era niciun loc liber, mai mult de jumătate dintre turiști erau copii, iar entuziasmul lor făcea ca excursia să devină și mai interesantă.

Am plecat încet la ora 14:00 și adesea am trecut foarte aproape de curțile localnicilor, mulți dintre ei chiar erau ieșiți la poartă pentru a face cu mâna turiștilor. Din vagoanele închise sau deschise, am admirat case tradiționale cu motive specifice zonei, dar și clădiri moderne. Ce am apreciat în mod deosebit a fost faptul că majoritatea erau construite din lemn, așa cum este normal pentru o astfel de zonă. Grădinile și livezile erau curate și îngrijite, cunoscut fiind faptul că bucovinenii sunt oameni gospodari. Dincolo de toate aceste peisaje la realizarea cărora a contribuit omul, peisajele naturale erau de vis. De o parte și de alta a drumului sunt păduri de conifere, iar râul, situat când de o parte, când de alta a șoselei și a căii ferate, completa atmosfera liniștită din comuna suceveană. Singurul care i-a „distras“ pe călători a fost controlorul, care, îmbrăcat în uniformă, avea grijă ca toate lucrurile să fie în ordine, dar mai ales să le zâmbească turiștilor, urându-le călătorie plăcută.

Mocanita Bucovina3

La un moment dat chiar și copiii au încetat să mai vorbească și se uitau cuminției ba la văcuțele care pășteau în livezi, ba la alți copii care zburdau veseli prin ogradă, iar liniștea era tulburată doar de zgomotul produs de mocăniță.

Destinația era o de fapt o poieniță desprinsă parcă din povești. Lângă pârâul Moldovița, sub brazii înalți, erau amenajate locuri speciale unde te puteai odihni și lua masa. Locomotiva a fost realimentată cu apă și lemne, timp în care toți cei prezenți în vagoane au coborât, dar n-au stat degeaba, ci s-au îndreptat către foișoarele unde au putut mânca bucate tradiționale. Pe lângă sărmăluțe, tochitură moldovenească și gogoși, turiștii își pot achiziționa pentru acasă caș și urdă, dar și obiecte tradiționale de la meșterii care știu că, indiferent pe unde călătorește, un turist își alege cel puțin un suvenir.

Bătrâna Huțulca, cum îi mai spun oamenii locului, este o adevărată emblemă a zonei, dar și o mândrie pentru artiștii bucovineni, care adesea au filmat video­clipuri în timpul unei astfel de plimbări. Nici n-ar avea cum să nu fie mândri când tocmai versurile despre frumoasele locuri sunt acompaniate de imagini cu peisaje pitorești, cu imagini ale râului, ale codrilor, dar mai ales ale vieții satului bucovinean. Printre turiștii din vagonul în care am călătorit, erau unii care susțineau că ar fi vrut să vină mai demult să se plimbe cu mocănița, doar că se gândeau că prețul ar fi mult prea mare, dar realitatea de la fața locului nu a fost aceea care se zvonea. O astfel de plimbare nu este nici pe departe scumpă, ci chiar la îndemâna oricui, 15 lei pentru minori și 30 pentru adulți.

La întoarcere, aceeași atmosferă! Doar traseul a părut mai scurt și asta nu din cauza faptului că vedeam aceleași locuri, ci din dorința de a petrece cât mai mult timp pe acele meleaguri. E de ajuns să ai o singură experiență cu mocănița din Moldovița pentru a-ți dori să te reîntorci în frumoasa Bucovină.

• În zilele marcate cu roșu circulă un tren la ora 14:00.

• În zilele marcate cu verde sunt două curse, prima la ora 10:00 și a doua la 14.00.

• În zilele marcate cu albastru trenul circulă la orele 10:00; 14.00 și 17:00

Program Mocanita Bucovina

Larissa SOFRON

Revista Lumea Satului nr. 11, 1-15 iunie 2017 – pag. 54-55

  • Publicat în Turism

Cooperativa Agricolă „Runc“ din Moldoviţa, un exemplu de asociere

La Moldoviţa, judeţul Suceava, s-a înfiinţat Cooperativa Agricolă „Runc“, succesoarea Asociaţiei pentru creşterea animalelor cu acelaşi nume, care şi-a încetat activitatea conform dispoziţiilor OUG nr. 3/2015 modificată şi completată prin Legea nr. 104/2015. Cooperativa are 19 membri fondatori, o treime fiind tineri sub 40 de ani. Ca preşedinte a fost ales Ionuţ Prindii, un crescător de animale de 24 de ani, absolvent al Facultăţii de Silvicultură din Suceava, promoţia 2015.

„În actul constitutiv şi în statut există prevederea că membrii asociaţi în cooperativă rămân şi îşi păstrează dreptul de proprietate asupra terenurilor şi a animalelor, ei asociindu-se doar pentru colectarea, procesarea, depozitarea şi vânzarea la un preţ mai bun a animalelor vii, cărnii şi a laptelui, a derivatelor acestora, precum şi a fructelor de pădure. Cea mai grea problemă pentru unii fermieri din zonele montane este lipsa desfacerii acestor produse. Prețurile pe care le practică în prezent unii procesatori nu acoperă nici cheltuielile, cei mai loviți fiind fermierii mici cu suprafeţe de teren de până la 5 hectare şi cu un număr redus de animale. Laptele care se produce în zonele montane este de cea mai bună calitate, timp de 4-5 luni cât ţine perioada păşunatului animalele fructificând foarte bine flora montană foarte bogată din covorul erbicios. În zona de munte nu se administrează de ani buni îngrăşăminte chimice din cel puţin două motive: nu există depozite de desfacere a acestor produse, iar fermierii, mai ales cei mici şi mijlocii, nu-şi pot achiziţiona îngrăşăminte chimice din cauza preţului exagerat de mare. Fertilizarea pajiştilor se face cu bălegar de grajd, iar la stâni şi în taberele de păşunat fertilizarea se face prin mutarea succesivă a coşerelor şi a solniţelor, fapt ce conduce, pe de o parte, la creșterea producţiei de masă verde pe unitatea de suprafaţă şi, pe de altă parte, la îmbunătăţirea compoziţiei floristice“, ne-a declarat Alexandru Craiuţ (foto), vicepre­şedintele Cooperativei Agricolă „Runc“.

Alexandru Craiut 2Alexandru Craiuţ susţine că, deşi carnea şi laptele din zona de munte sunt de o calitate mai bună, din nefericire marii procesatori recurg la importuri masive de carne în carcasă şi de lapte, în timp ce micii fermieri din zonele montane sunt neglijați şi daţi uitării, iar subvenţiile pe teren şi sprijinul financiar pe cap de animal sunt mult mai reduse faţă de ţările din vestul Europei.

Cooperativa are în vedere să construiască o fabrică de procesare a laptelui

Cooperativa „Runc“ a formulat şi propuneri la comisiile de specialitate din Senatul României care lucrează la modificarea Legii cooperaţiei agricole nr. 566/2004, sperând ca cele mai bune idei ale fermierilor suceveni să fie încorporate în lege şi în sprijinul fermierilor.

„Cooperativele au menirea de a apăra drepturile membrilor asociaţi pe toată filiera începând de la colectarea, procesarea şi mai ales comercializarea produselor de origine animală şi în baza legii contractelor să obţină un preț mai bun şi să producă, acolo unde sunt create condiţii, produse cu valoare adăugată mare, beneficiul respectiv urmând să se resimtă în buzunarul fiecărui fermier, dar şi al consumatorului. Având un preşedinte tânăr, cooperativa va atrage şi alţi tineri care, neputându-şi crea o afacere în satele în care s-au născut şi trăiesc, au luat calea străinătăţii. Acţiunile iniţiate de actualul ministru al Agriculturii, prin simplificarea procedurilor la Ghidurile şi Fişa Măsurii la Submăsurile 6 cu 1, 6 cu 2, 6 cu 3 şi 4 cu 2, vor crea posibilitatea accesării fondurilor europene şi stabilirea tinerilor la sate“, a precizat Alexandru Craiuţ.

Cu sprijinul administraţiei locale şi judeţene şi cu fonduri obţinute prin proiecte europene Cooperativa Agricolă „Runc“ doreşte să construiască o fabrică de procesare a laptelui.

Silviu BUCULEI

Nemulţumirea unui primar

Moldoviţa este una dintre cele mai întinse comune din judeţul Suceava, cu o suprafaţă de 24.924 ha, cea mai pare parte fiind teren împădurit sau cu vegetaţie forestieră (19.922 ha). Resursele naturale şi potenţialul turistic (plasarea localităţii pe ruta mănăstirilor – patrimoniu UNESCO din nordul Moldovei) nu sunt pe măsură ori corect exploatate, astfel încât cei 5.242 de locuitori trăiesc din creşterea animalelor şi, din ce în ce mai puţin, din munca la pădure. Primarul Traian Ilieşi, aflat la al doilea mandat, el însuşi întâi de toate fermier, ne explică de ce am introdus termenul „corect“ referindu-ne la resursele naturale şi de ce ocupaţia de bază, exploatarea lemnului, nu mai este predominantă pentru localnici.

– Domnule primar Ilieşi, să le spunem cititorilor că purtăm discuţia nu la sediul administraţiei din Moldoviţa, ci la ferma dvs. zootehnică de familie.

– De fapt e afacerea fiicei mele, realizată cu fonduri europene, prin Măsura 112 - Instalarea tânărului fermier. I-am cedat eu 30 de capete de Bălţată Românească şi o suprafaţă de teren, ea a construit tot ceea ce vedeţi aici (grajduri), iar acum vrea să-şi facă propria unitate de prelucrare a laptelui, fiindcă nu este o soluţie să vinzi, ci să procesezi tu, să plece de la tine produsul finit. Bine, să nu vă închipuiţi că iese cine ştie ce profit, dar calculul se face altfel. În afară de faptul că trăieşte de pe urma fermei o familie, se mai realizează trei lucruri: dăm de lucru la 2-3 persoane, livrăm alimente eco şi le oferim românilor produse autentice, româneşti!

Mi-aş dori ca foarte mulţi oameni din Moldoviţa şi din ţară să procedeze la fel, să ne alimentăm copiii natural, nu cu hrană artificială din străinătate, pentru care se face o mulţime de publicitate. Foarte bine, să fie, dar mai degrabă am mediatiza produsele noastre româneşti.

– Sau să mediatizăm afaceri de familie, de tipul acesteia.

– Să facem publicitate pentru orice, că multe are ţara aceasta; minte nu prea avem!

– La ce şi la cine vă referiţi când spuneţi că ne-ar lipsi mintea?

– La cei care conduc România asta, că omul de jos n-are vină. Românul, oricât s-ar spune, e harnic. De la noi, de la Moldoviţa, au plecat oamenii la muncă afară, au strâns bani, s-au întors acasă şi au făcut ba o căsuţă, ba o afacere, inclusiv ferme mici. Dar era mult mai bine să fi avut ei de lucru în ţară!

– Aveţi, se vede, o mare nemulţumire, vă frământă ceva...

– Mă nemulţumesc mai multe lucruri. Mă uit şi eu uneori la televizor şi-mi vine să plâng cum a putut să ajungă această ţară, după 25 de ani de guvernare; fără să avem război, s-a distrus aproape tot, industrie, resurse, pământ, păduri. Şi noi am avut în localitate o fabrică de cherestea şi produse finite, cu vreo 500 de muncitori, dar n-a mai fost bună. În schimb, a fost bună o altă fabrică, a unor austrieci!

– Încă mai e lemn?

– Mai e, dar puţin. De când a venit investitorul acesta, căruia, mă uitam, guvernaţii îi spuneau „strategic“, tot lemnul pleacă la el, la Rădăuţi, unde are fabrica de cherestea, iar produsul brut se exportă în lumea largă. Vă daţi seama ce prostie, să-i dăm voie să plece cu cherestea, în loc să facem produse finite, să rămână plusvaloarea în România...

– Plus locurile de muncă.

– Exact. Ce să vă spun, pădurile au fost jefuite...

– S-a tăiat aşa mult?

– Foarte mult, nici n-aţi vrea să ştiţi! Bine, acum s-au mai corectat un pic lucrurile, dar la început doar austriacul era favorizat, lui îi dădeau ce era mai bun, la preţuri de nimic, iar pentru lemnul rău se organizau licitaţii şi pentru români... Numai la noi, în Moldoviţa, s-au distrus păduri întregi.

– Şi ce se mai poate face acum, să se corecteze lucrurile?

– Nu trebuie să facem nimic. Doar să ieşim vreo 20 de ani din pădure, să nu se mai taie absolut nimic, că ea se regenerează de una singură, noi doar să scoatem doborârile şi uscăturile. Dacă se mai continuă cu debandada din păduri, în 40-50 de ani o să avem munţii goi! Cu toate consecinţele care decurg de aici.

Îi văd la televizor pe unii întrebându-se de ce avem atâtea inundaţii. Cum să nu fie inundaţii, oameni buni, dacă apa nu se mai opreşte nicăieri, vine tăvălug peste case fiindcă am ras pădurile? Înainte ploua 2-3 săptămâni şi n-aveam griji. Acum, după o jumătate de oră de potop, ne ia cu case cu tot. Şi la noi a fost dezastru în 2008 şi 2010, nici nu vreau să-mi amintesc. Acestea sunt consecinţele defrişării, nu mai are apa stavilă! Plus că după inundaţii ne trebuie bani să înlăturăm efectele viiturilor. Eu am recurs la metode tradiţionale, fac apărări de mal din lemn, în lipsă de fonduri, că şi aici e o problemă.

– Pentru că am ajuns la treburile dvs. de primar, care ar fi priorităţile comunei?

– Infrastructura prima şi prima dată, unde sunt incluse şi zidurile de sprijin, fiindcă nimic nu-i mai important decât să apărăm casele oamenilor.

– Bani europeni n-aţi accesat?

– Ba da, în 2010. Cu bani accesaţi pe Măsura 322 am asfaltat 9 km de drum, cu tot cu lucrări de apărare. Putem vorbi despre finanţări europene, dar eu pun problema altfel. Ar fi foarte inteligent dacă, din ceea ce producem pe plan local, să rămână măcar 50% din fonduri la comună.

– Banii se întorc totuşi sub formă de cote din TVA şi IVG.

– Da, dar ni-i dau când şi cum vor ei, iar noi stăm cu mâna întinsă la judeţ şi guvern. Spun fără reţinere: am fost jecmăniţi ca localitate, cum şi ţara a fost. Ne uităm cum pleacă bogăţiile noastre la alţii.

– Zona are potenţial turistic, sunt aici mănăstirile din patrimoniul UNESCO, aveţi mocăniţa şi un peisaj copleşitor. Nu este valorificat acest potenţial?

– Bucovina toată e frumoasă, dar e nevoie să vină cineva să investească...

– Cine să vină, străinii, că tocmai spuneaţi că ei nu-s buni!!!

– Nu, Guvernul, fiindcă el ne ia banii şi dispune de resurse! Dacă ar lăsa banii UAT-urilor (n.n. – unităţi administrativ teritoriale), am face noi proiectele, că suntem capabili să ne îngrijim de dezvoltarea localităţii. Să lase fondurile şi deciziile la noi, nu să hotărască un ministru de la Bucureşti soarta unei comune, că n-are el habar de trebuinţele noastre. Vă spun cinstit, dacă n-ar fi fost primarii, să ţină de comunele lor, nu ştiu ce se alegea de toată ţara...

– Să nu mai ştim noi să ne chivernisim, deşi facem asta de vreo 2.000 de ani încoace?

– Ei, ne-am prostit aşa, dintr-o dată! În Ungaria, aţi auzit ce spun fermierii: agricultura o fac ungurii, nu străinii. Germanii, la fel. Numai noi parcă n-am fi capabili... O să ajungem să călcăm pe pământ străin în propria ţară! Cum să stai tu, la Bucureşti, acolo unde se zice că se dă ora exactă pentru România, să te cerţi pe nimicuri, la televizor? Nu, frate, bateţi un cui, puneţi o cărămidă, nu hârtii, nu vorbe, puneţi cărămizi, că ele rămân!

Maria Bogdan

 

Traseul mocăniţei de la Moldoviţa se extinde

Traseul mocăniţei de la Moldoviţa, cu o lungime de 10,5 km, va fi extins până la Sărbătorile de iarnă cu încă 1,5 kilometri, pentru a ajunge până în centrul localităţii Argel. Dorinţa autorităţilor locale şi a proprietarilor micului tren este ca în viitorul apropiat turiştii care vizitează Mănăstirea Moldoviţa, monument istoric înscris pe lista patrimoniului UNESCO, să poată ajunge cu mocăniţa până la Moldoviţa şi mai departe, până la Argel şi chiar la Raşca.

Clasamentul a modificat traseul

Extinderea traseului în aval ar urma să se facă prin montarea unei şine interioare pe ecartamentul CFR deja existent care se află în conservare din anul 2010, de când linia ferată Moldoviţa – Vama nu mai este funcţională, fiind distrusă parţial de inundaţii. Chiar dacă solicitările celor din Moldoviţa au ajuns la ministrul delegat pentru turism Maria Grapini, la Ministerul Transporturilor şi la Direcţia Regională CFR Iaşi pentru a se acorda scutire de la plata taxei pentru folosirea liniei CFR pe tronsonul de cinci kilometri Moldoviţa – Vatra Moldoviţei, totul a rămas la stadiul de proiect. Văzând că demersurile făcute nu au încă succes la CFR, încurajaţi de numărul mare de turişti din acest an şi de faptul că într-un clasament al celor mai frumoase locuri şi obiective turistice ce trebuie neapărat vizitate în ţara noastră întocmit de Asociaţia „Cele mai frumoase sate din România“ mocăniţa „Huţulca“ din Moldoviţa s-a clasat pe locul doi în topul obiectivelor turistice ale anului 2013, fiind depăşită tot de o altă mocăniţă, cea de pe Valea Vaserului din Maramureş, autorităţile şi Georg Hocevar, proprietarul mocăniţei, au început să extindă traseul în amonte.

Lucrările vor fi finalizate până în decembrie

În prezent se lucrează la terasamentul căii ferate, lucrările urmând a fi finalizate cel mai târziu la mijlocul lunii decembrie. Astfel, după o pauză de mai bine de 12 ani, mocăniţa va ajunge în centrul Argelului, capătul de linie fiind chiar lângă Căminul Cultural şi Şcoala Gimnazială.

Cea mai costisitoare parte a lucrărilor, care aproape în totalitate sunt suportate de Asociaţia pentru păstrarea liniilor ferate înguste din România, la care se adaugă câteva donaţii, este reconstrucţia podului de 30 m peste râul Moldoviţa, la kilometrul 10,5, investiţie care se ridică la aproximativ 30.000 de euro. Cei care doresc să sprijine acest demers al austriacului Georg Hocevar, pentru ca mocăniţa să circule mai departe, o pot face prin donaţii, pentru 400 de lei urmând să primească o diplomă şi un bilet gratuit la mocăniţă.

Autorităţile susţin demersul, dar nu pot ajuta financiar

Petru Iasinovschi, viceprimarul comunei Moldoviţa, ne-a confirmat că mocăniţa, Muzeul ouălor încondeiate şi peisajele atrag un număr mare de turişti în zonă.

„Extinderea traseului cu 1,5 km până în centrul satului Argel va aduce şi mai mulţi turişti. Noi dorim să extindem traseul şi până la Mănăstirea Moldoviţa, pe o distanţă de 5 km, şi în amonte, după Argel, cu 3 - 4 km spre Raşca, unde este o zonă superbă. Astfel, cei care ajung aici vor parcurge cu mocăniţa una dintre cele mai frumoase zone din Bucovina. Extinderea traseului ar spori atractivitatea turiştilor pentru zona de nord a judeţului, cu un impact deosebit nu numai din punct de vedere economic prin crearea de noi locuri de muncă, dar şi din punct de vedere cultural şi spiritual, prin dezvoltarea turismului ecumenic de agrement şi silvocultural, cu un impact direct asupra comunităţilor locale din Moldoviţa, Vatra Moldoviţei, Suceviţa şi Putna.

Noi, ca autorităţi, susţinem în primul rând ideea, apoi sprijinim obţinerea autorizaţiilor şi a documentaţiilor care sunt necesare. Regretăm că resursele financiare nu permit şi un altfel de ajutor pentru a repune înapoi mocăniţa pe vechiul traseu“, ne-a declarat Petru Iasinovschi.

Două poduri, de la Hunedoara la Moldoviţa

Ioan Popescu, cel care se ocupă de bunul mers al lucrărilor de extindere a traseului pe teritoriul comunei Argel şi mecanicul mocăniţei, ne-a spus că cea mai dificilă lucrare este podul la fosta pescărie, cu o deschidere de 30 m, care vine construit din două tronsoane. După construcţia picioarelor şi a culeii va veni şi podul metalic care se construieşte la Hunedoara; acesta va fi adus cu tirul şi asamblat la Moldoviţa. Construcţia celor două poduri este prioritatea numărul 1; valoarea acestora este destul de mare, peste 1,3 miliarde de lei vechi, la care se adaugă calea ferată, traversele şi multe alte lucrări pregătitoare pentru montajul căii ferate.

„Primul pod costă cel mai mult, toate fondurile fiind asigurate până în prezent de Georg Hocevar. Al doilea pod va avea o deschidere de 8 metri şi va fi realizat dintr-o singură bucată. Sunt două lucrări destul de complexe care implică cheltuială destul de mare, dar şeful nostru, domnul Hocevar, care este şi proprietarul materialului rulant, în speţă locomotiva cu abur şi vagoanele, spune că le facem o dată şi vor rămâne pentru totdeauna. Calea ferată va fi făcută din panouri, o parte dintre acestea sunt deja aduse, mai trebuie doar să le aşezăm şi să le eclisăm. Vin cam 20 de panouri la un transport cu tirul, mai trebuie două tiruri şi în 2 săptămâni încheiem eclisarea. Vorbe bune şi o mână de ajutor mai primim de la primarul şi viceprimarul comunei, care sufleteşte sunt alături de noi“, ne-a spus Ioan Popescu.

Turişti atraşi de mocăniţă

Ioan Popescu spune că vara aceasta au avut cei mai mulţi turişti de când mocăniţa circulă în scop turistic

„Dacă traseul se extinde, probabil vor veni tot mai mulţi turişti. Şi la Crăciun vin mulţi turişti în zonă şi până atunci trebuie să terminăm lucrarea. Noi am vrea să pornim de la Mănăstirea Moldoviţa şi să ajungem până la kilometrul 14 Argel, în total 40 km dus-întors. Pentru a ne extinde spre Moldoviţa avem nevoie de aprobarea celor de la CFR, Georg Hocevar, preşedintele Asociaţiei pentru Păstrarea Liniilor Ferate Înguste din România fiind dispus să facă investiţia necesară, care ar presupune montarea de şine interioare înguste peste ecartamentul liniei ferate a CFR. Deşi linia a fost abandonată după inundaţiile din 2010, până acum CFR nu ne-a cedat cei cinci kilometri din infrastructură, dar sperăm că se vor găsi soluţii favorabile pentru a putea circula până la mănăstire“, a precizat Ioan Popescu.

Mocăniţa de linie îngustă de la Moldoviţa este singura de acest gen care circulă în Moldova.

Silviu BUCULEI

Turism feroviar în comuna Moldoviţa

Alături de mănăstiri, drumeţiile montane şi zonele de agrement din Bucovina, mocăniţa din comuna suceveană Moldoviţa constituie un punct de atracţie pentru turiştii care vin să petreacă câteva zile în Bucovina. Bătrânul tren de epocă circulă pe singura linie cu ecartament îngust funcţională în Bucovina cu ocazia diverselor sărbători sau la solicitarea prealabilă a grupurilor de turişti. Pe distanţa de 11 kilometri, de la Moldoviţa până la Argel – Zigreva, parcursă într-o oră, trenul opreşte şi în cinci halte – Raşca, Gura Timotei, Lunguleţ, Gura Lobina, Casa de Vânătoare-Raşcovei – majoritatea dintre ele fiind făcute pentru a se asigura presiunea necesară deplasării trenului, când circulă cu mai multe vagoane.

120 de ani de istorie feroviară

În decursul anilor, cât timp mocăniţa nu a funcţionat, hoţii au furat şinele şi traversele, situaţie ce a făcut ca lucrările de refacere a vechiului traseu să fie extrem de costisitoare. La puţin timp după ce reabilitase 3,6 kilometri de cale ferată îngustă printr-un proiect de 4 miliarde de lei vechi, Georg Hocevar, austriacul care este admi­nistratorul unei firme specializate în material rulant pentru calea ferată îngustă, din Criscior, şi căruia i se datorează calea ferată îngustă şi turismul feroviar din Moldoviţa, plănuia să abandoneze proiectul de la Moldoviţa după ce a văzut că, pentru a circula cu „mocăniţa“ pe calea recondiţionată de el, trebuie să plătească o chirie destul de mare la Direcţia Silvică Suceava. După o muncă foarte grea de convingere că această mocăniţă este importantă pentru zonă, austriacul a continuat să recondiţioneze şi alte porţiuni din traseul total de 27 km.

„După 1990 a dispărut totul, s-a desfiinţat, s-a împărţit în tot felul de linii secundare. Din 2005 am început să reabilităm traseul turistic aici, în Moldoviţa. Practic, sunt posibilităţi de extindere până la aproape 15 kilometri. Trebuie bani, dar şi putere şi voinţă. Posibilitate de extin­dere există şi în jos, spre Vatra Moldoviţei, spre Mănăstirea Moldoviţa şi în sus, spre păstrăvăria de la Argel. Aceasta este ţinta noastră pentru viitor“, a precizat Georg Hocevar.

Printre localnicii care vin acum la o plimbare cu „trenul nostru drag“ este greu de înţeles cum, după 1989, calea ferată forestieră nu mai este rentabilă, de ce liniile au fost scoase şi lemnul e transportat din munţi în camioane care pot duce de câteva ori mai puţin decât vechiul tren forestier.

„Iarnă, vară, ploaie, viscol, ne făceam treaba cu acest tren, uneori ajungeam din pădure la 3 dimineaţa, îngheţaţi şi flămânzi, iar la 6 porneam înapoi. Se făceau bani buni, s-ar putea face şi acum, vin străinii şi întreabă de tren… Dar dacă nu mai este linie, unde să-i duci? În pădurile noastre nu erau alte mijloace de transport, iar mocăniţa era o adevărată binecuvântare“, ne-a spus Alexandru Crăiuţ din Moldoviţa.

Locomotiva se apropie de centenar

După anul 2000, cele două locomotive „Krauss LI“ (fabricată în 1921) şi „Reşiţa“ (fabricată în 1955), care au rămas în comună, nu au fost preluate de Primăria Moldoviţa şi, după o privatizare mult discutată, s-au făcut… nevăzute, cu toate că erau foarte bine întreţinute.

„Locomotiva cu abur Krauss, care tractează în prezent «mocăniţa» de la Moldoviţa, a fost construită în anul 1917, la uzinele Krauss din München. A fost «activă» până în 1971 în Austria, de unde a fost achiziţionată în anul 2005, de la un colecţionar, recondiţionată şi pusă în funcţiune pentru Moldoviţa, în 2007“, ne-a spus Georg Hocevar.

„Cunosc aceste mocăniţe tractate de două locomotive Krauss, din mai 1955 şi până în ianuarie 1999. Erau folosite pentru transportul materialului lemnos de la pădure la fosta fabrică de cherestea din Moldoviţa, iar acum sunt folosite doar în scop turistic, pe singura linie ferată îngustă din judeţul Suceava şi nordul Modovei. Un turist venit în zonă poate vizita Mănăstirea Moldoviţa, poate admira din micul tren de epocă peisajul pitoresc din zonă, poate vizita Muzeul ouălor încondeiate «Lucia Condrea» şi se poate înfrupta din bucătăria tradiţională“, am aflat de la Alexandru Crăiuţ.

Trenul are în compunere vagoane de clasă şi un vagon restaurant în care călătorii se pot servi cu ceai fierbinte, vin fiert şi ţuică fiartă. Pe timp de vară trenul circulă şi cu vagoane descoperite.

Întreţinerea, asigurată de foşti angajaţi

Dumitru Clitnovici este „naşul“ trenului, dar şi frânarul acestuia, „pentru că oamenii trebuie să fie transportaţi în siguranţă, iar atunci când vagoanele prind viteză la vale trebuie să mai strâng un pic de frână. La fel, când trenul se opreşte, vagoanele trebuie frânate. Cât despre încasările din vânzarea biletelor, reprezintă o mică parte din banii pentru reparaţii şi extinderea liniei de cale ferată“, ne-a spus Dumitru Clitnovici.

Preţul unui bilet dus-întors la mocăniţă este de 20 lei pentru adulţi şi 10 lei pentru copii, toţi călătorii primind bilete de la „naşul“ trenului.

Ioan Popescu conduce locomotivele mocăniţei de peste 35 de ani. Duce şi acum dorul traseului lung pe care îl parcurgea zilnic cu mocăniţa, de câţiva zeci de kilometri, dar se bucură că din 2009, când parcursul era de 3,6 kilometri, a ajuns la 11 km în prezent.

În popasurile la capăt de linie, dar şi pe parcursul călătoriei, cei doi mecanici ai locomotivei „Krauss“ sunt asaltaţi de turişti cu zeci de întrebări despre tren sau locomotivă. După prima călătorie copiii devin cei mai buni prieteni ai domnului Popescu, pentru că îi primeşte în locomotivă în timpul călătoriei.

Cei doi mecanici pasionaţi, „doi meşteri mari“ ai unei meserii de-acum uitate, sunt singurii care mai ştiu să-i strunească, să-i mânuiască mecanismele învechite, să o greseze şi s-o vindece când apare vreun beteşug al locomotivei „născute odată cu părinţii lor“. Regretul lor este că nu mai au la dispoziţie depoul, pentru că „acolo spălam locomotivele cu apă fierbinte, le curăţam înainte de a le verifica, de a le gresa toate piesele. Acum ne este greu, dar trebuie să ne descurcăm cum putem“, ne-a spus Ioan Popescu sau nea Nelu, după cum îi spun toţi cunoscuţii, omul a cărui viaţă se leagă, de aproape 30 de ani, de locomotiva cu aburi. Tot de la el am aflat că, după ce îi pune apa în cazan, în 3 ore locomotiva e gata de drum. „De aceea pot face faţă repede solicitărilor venite de la grupurile mari de turiştii care doresc să meargă cu trenul în afara graficului de circulaţie.“

Pufăitul trenuleţului a atras turiştii

Parcurgerea celor 11 km în aproape 45 de minute şi viteza redusă a trenului, cuprinsă între 5 şi 20 de kilometri pe oră, reprezintă un bun prilej pentru turişti să surprindă cu ajutorul aparatelor de fotografiat sau de filmat o zonă pitorească, tipic pentru Bucovina, cu case în stil vechi, cu căpiţe şi clăi de fân sau să chiuie odată cu locomotiva şi să pufăie la urcuş, pentru că pe traseu trenul „oboseşte“ la deal, fiind necesare mai multe opriri pentru „a face presiune la cazan“.

Copiii sunt cei mai încântaţi: „Trenuleţul este aidoma celor dintr-un parc de distracţii“, ne-a spus unul dintre ei. Dimensiunea redusă a trenului şi a locomotivei, mobilierul din vagoane, care pare a fi miniatural, i-au fascinat pe micuţii care au fost dispuşi să aştepte şi în staţii pentru a mai face o călătorie.

Şi autorităţile locale sunt preocu­pate să aducă turiştii la Moldoviţa, implicându-se în asigurarea unui ospăţ bucovinean la capăt de linie sau a unei plimbări cu săniile trase de cai pe timp de iarnă sau cu trăsurile vara.

„În calitate de administraţie locală, suntem alături de aceşti oameni inimoşi de la Calea Ferată Îngustă, care ne ajută să ne promovăm zona. Deja mocăniţa a devenit un brand al localităţii Moldoviţa, care se alătură Muzeului ouălor încondeiate, Muzeului satului din centrul comunei, caselor vechi, construite în stil tradiţional. Am avut şi un grup de turişti care au solicitat ca, la capăt de linie, la Argel, să le organizăm un picnic cu bucate tradiţionale“, ne-a declarat Mugurel Balabasciuc, consilier al primarului din Moldoviţa.

În primele zile ale anului 2013, trenul a circulat la capacitate maximă, pentru parcursul de la ora 13,30 fiind necesară suplimentarea numărului de vagoane. „Am făcut primul parcurs la ora 11,00; la ora 12,45 ne-am întors şi pregătim din nou locomotiva, o alimentăm cu apă, lemne şi cărbuni pentru o nouă călătorie. Turiştii sunt foarte încântaţi de ce avem noi aici, la Moldoviţa“, ne-a spus mecanicul Ioan Popescu la sosirea în gara din Moldoviţa.

Silviu Buculei
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.3, 1-15 FEBRUARIE 2013

Abonează-te la acest feed RSS