Știți care sunt factorii care influențează rezistența la iernare a plantelor de rapiță?

Rapița este o plantă sensibilă la fertilizare, având un consum ridicat de elemente nutritive încă din primele faze de vegetație.

Borul are rol esențial în formarea pereților și a membranelor celulare, iar prin aplicarea acestuia încă din toamnă, se îmbunătățește rezistența plantelor de rapiță la iernare. Borul reprezintă „vitamina B“ a plantelor de rapiță, care prezintă un necesar de 10 ori mai mare de bor decât cerealele.

Cum crește manganul rezistența la iernare a plantelor de rapiță?

Simplu: datorită rolului său în fotosinteză și în sinteza ligninei. Țesuturile care conțin cantități mai mari de lignină sunt mai puțin afectate de îngheț. Rădăcina rapiței este pivotantă, slab ramificată, iar aplicarea în toamnă a microelementului mangan ajută la creșterea și dezvoltarea rădăcinii principale, precum și la formarea rădăcinilor laterale.

Recomandări de fertilizare:

Tratarea semințelor

  • Grija față de semințele de rapiță este esențială pentru un start viguros în vegetație. Plantulele sunt foarte sensibile în primele șase săptămâni după răsărire și pot fi ajutate prin tratarea cu 2-3 l de Lebosol®-Total Care/tona de material semincer.
  • Lebosol®-Total Care intensifică îmbunătățirea absorbției elementelor nutritive deficitare din primele faze de dezvoltare.
  • Lebosol®-Total Care este un produs special formulat ce oferă aderență maximă la sămânță și poate fi amestecat cu alte produse de protecție la sămânță (insecto-fungicid).
  • Prin utilizarea Lebosol®-Total Care la tratamentul seminței, se previn eventualele probleme provocate plantelor la temperaturile scăzute de la nivelul solului, de efectul de băltire sau secetă, de un pH nefavorabil, de pregătirea defectuoasă a terenului ș.a.m.d.
  • În faza de 3-6 frunze formate (BBCH 13-16)
  • Începând de la 3-4 frunze, se pot administra produse de nutriție pe bază de bor, mangan și aminoacizi de calitate, cu rol în dezvoltarea sistemului radicular și a coletului și în îmbunătățirea rezistenței la îngheț a plantelor de rapiță. În acest sens, recomandăm aplicarea combinată a 1,5-2 l/ha Lebosol®-Bor + 1-2 l/ha Aminosol®.
  • Lebosol®-Mangan GOLD SC este un produs foarte concentrat, iar recomandarea noastră este aplicarea în funcție de necesarul plantei, între 0,5-1 l/ha.
  • Pentru completarea macroelementelor NPK, recomandăm aplicarea produsului Lebosol®-Nutriplant 1603 (azot, fosfor, potasiu + microelemente) în doză de 3-5 l/ha, începând cu faza de 4-6 frunze.
  • Odată aplicate pe frunze, elementele din compoziția Lebosol®-Mix Rapiță și Floarea-soarelui SC (bor, mangan, molibden, calciu și sulf) participă la majoritatea proceselor fiziologice din plantă și asigură dezvoltarea normală a acestora. Aplicat în faza de 4-6 frunze, în doză de 1-3 l/ha, Lebosol®-Mix Rapiță și Floarea-soarelui SC conferă plantelor o rezistență crescută la îngheț.
  • Întrucât conținutul mare de nitraţi din celule reduce toleranța la temperaturile scăzute, produsul monocomponent Lebosol®-Molibden, aplicat în doză de 0,25 l/ha, ajută plantele în dezvoltarea coletului și să-și metabolizeze mai bine azotul nitric acumulat în exces.

Noi suntem partenerul dumneavoastră de încredere în nutriția inovativă a plantelor!

Echipa Lebosol® România

În România, floarea-soarelui este cea mai importantă plantă oleaginoasă, ocupând locul 3 ca suprafață cultivată, depășind chiar 1 mil. ha în anumiți ani (www.madr.ro). Totodată, suprafața însemnată la nivel național, precum și nivelul producției, plasează țara noastră în fruntea clasamentului la nivel european. Din punct de vedere agricol, este important că floarea-soarelui eliberează devreme terenul fiind o bună premergătoare pentru cerealele păioase. Floarea-soarelui este și o excelentă plantă meliferă, obținându-se între 30-130 kg miere pe un hectar cultivat.

Cerinţele faţă de nutrienţi

Floarea-soarelui are disponibilitate ridicată față de elemente nutritive. După ritmul de absorbţie a elementelor, se constată că azotul este absorbit pe tot parcursul perioadei de vegetaţie, cu cerințe ridicate de la începutul formării primordiilor florale și până la sfârșitul înfloritului. Deficitul sau excesul de azot din aceste faze de vegetație determină tulburări grave în procesul de creștere. Atenție, dezvoltarea organelor vegetative sensibilizează plantele la boli și la secetă și prelungește perioada de vegetaţie, toate în detrimentul obținerii de semințe și unui conținut ridicat în ulei.

Fosforul este asimilat pe parcursul întregului ciclu de vegetație, cu intensitate ridicată în fazele de formare a calatidiilor și de fructificare. De reținut este că plantele tinere de floarea-soarelui au capacitate redusă de absorbție a acestui element. Fosforul grăbește maturarea achenelor și este implicat în creșterea conţinutului de ulei al acestora. Prin urmare, insuficienţa fosforului frânează dezvoltarea normală a achenelor și determină scăderea randamentului în  ulei.

Magneziul este necesar proceselor de creștere și dezvoltare a florii-soarelui prin participarea la reacţii specifice legate de sinteza și activitatea enzimelor. În plus, este atomul central al moleculei de clorofilă, deci joacă un rol deosebit de important în fotosinteză. S-a dovedit că introducerea fertilizării cu microelemente a dus la creșterea semnificativă a producției de achene.

Borul este cel mai important microelement pentru floarea-soarelui. Carența de bor devine vizibilă pe zonele marginale ale limbului foliar. Pe tulpină apar fisuri oblice care, ulterior, pot duce la frângerea acestora. În caz de carență severă, vârful de creștere moare înaintea apariției butonului floral. Capitulele se deformează și fac semințe seci sau nu se formează complet. De aceea, este obligatorie fertilizarea foliară cu bor, atât pentru rolul acestuia în dezvoltarea plantelor, cât și pentru stimularea asimilării altor elemente și toleranță la secetă și arșiță.

Floarea-soarelui are sensibilitate deosebită și față de cupru. Simptomele de carență de cupru se manifestă prin creșterea redusă a plantelor si pătări la nivelul frunzelor tinere. Florile nu se formează sau prezintă deformații și fac semințe seci.

Manganul este implicat în procesele fiziologice legate de fotosinteză. În consecință, eficiența de asimilare și producția sunt corelate pozitiv cu prezența acestui microelement. Fiind implicat și în ajustarea metabolismului acizilor grași, manganul asigură obținerea unor semințe cu un conținut ridicat de ulei.

Potasiul – element indispensabil pentru producţia și calitatea recoltei de floarea-soarelui

Potasiul este asimilat de plante pe tot parcursul perioadei de vegetaţie, cu intensitate mai mare de la apariţia inflorescenţelor și până la maturitatea achenelor. Fertilizarea foliară cu potasiu determină asimilarea mai intensă a celorlalte elemente și a potasiului din sol, contribuie la sporirea producţiei de seminţe prin fecundarea deplină a florilor din centrul capitulelor și la creșterea conţinutului de ulei. Insuficienţa potasiului se manifestă prin grad mai redus de fecundare și conţinut mai mic de ulei. Acest element este absorbit rapid de plante și reglează regimul hidric. De asemenea, reduce deshidratarea stomatelor frunzelor, în perioadele cu temperaturi ridicate, asigurând diminuarea coeficientului de transpiraţie. Atenție, plantele bine asigurate cu potasiu sunt mai rezistente la ofilire în perioadele de secetă, iar procesul de asimilare este mai intens pe vreme caldă și uscată.

Recomandări de fertilizare

  • Pentru atenuarea stresului provocat de aplicarea erbicidelor, stimularea vegetativă și creșterea rezistenței la stresul provocat de condițiile meteo nefavorabile (temperatura și umiditatea) recomandăm rețete de fertilizare pe bază de aminoacizi: Aminosol® (1-2 l/ha) + Lebosol®-Bor (2 l/ha), Lebosol®-Total Care (3-5 l/ha), sau Lebosol®-Nutriplant GOLD (3-4 l/ha) la erbicidat, când floarea-soarelui are 4-6 frunze formate (BBCH 14, maximum BBCH 16).
  • Calitatea florilor, înflorirea și maturizarea uniformă, dar și conținutul de ulei sunt foarte importante pentru producție și profitul culturii dvs. de floarea-soarelui. Pentru îmbunătățirea acestor aspecte, Lebosol® recomandă aplicarea produsului Lebosol®-Mix Rapiță și Floarea-soarelui SC (în doză de 2-3 l/ha între faza de 4 frunze și apariția butonului floral, o suspensie concentrată cu bor, sulf, molibden, mangan și calciu, special formulată pentru cultura de floarea-soarelui.
  • Plantele de floarea-soarelui au nevoie de fosfor pentru a forma un sistem radicular puternic. Lebosol® recomandă aplicarea foliară a Lebosol®-PK Max începând cu faza de 4 frunze, pentru un start mai bun al culturii, până maximum la apariția butonului floral (BBCH 14-53).
  • Nu trebuie uitat de aprovizionarea plantelor cu magneziu, cu rol important în formarea de clorofilă, cu efect pozitiv asupra producției. Sulful joacă un rol important în obținerea de producții ridicate și de calitate. De aceea, mare atenție la aprovizionarea plantelor cu sulf! Recomandarea Lebosol® este ca, încă din faza de 4 frunze, să se aplice Lebosol®-MagS SC (în doză de 4 l/ha), respectiv Lebosol®-Potasiu TS340, în doză de 4-6 l/ha.

Adjuvanți

  • Lebosol®-Schaumstopp previne formarea spumei în procesul de pregătire a soluțiilor de stropit. Se recomandă adăugarea a 1,4 ml/100 l apă înainte de produsele de protecție/fertilizare foliară.
  • Lebosol®-Acid citric reglează pH-ul soluției folosită pentru aplicarea tratamentelor fitosanitare. Doza folosită variază în funcție de caracteristicile sursei de apă și se recomandă, pentru început, 20 ml/100 l apă și apoi creșterea ușoară până la atingerea pH-ului dorit. Lebosol®-Acid citric se introduce în apă înainte de oricare alt produs, barbotând continuu.

Pentru a optimiza fertilizarea foliară, diagnoza foliară s-a dovedit o măsură deosebit de eficientă, mai ales că prin această metodă se pot detecta carențele ascunse de nutrienți ale florii-soarelui. Acest lucru este deosebit de important deoarece carențele ascunse contribuie semnificativ la scăderea producției!

Echipa Lebosol® România

Știați că borul poate fi considerat un „hormon“ anorganic și că în lipsa lui plantele se ofilesc? Știați că borul este un element indispensabil metabolismului plantelor și că activitatea agricolă globală nu ar fi posibilă fără acesta?

Principalele beneficii ale fertilizării foliare cu bor sunt următoarele:

- Stimularea proceselor de diferențiere și dezvoltare a mugurilor florali.

- Formarea și stabilitatea pereților celulari.

- Dezvoltarea tubului polinic și succesul germinării grăunciorilor de polen.

- Stimularea înfloritului și maturizarea uniformă.

- Stimularea fructificării.

- Componentă a enzimelor implicate în sinteza auxinelor.

- Dezvoltarea meristemelor din vârfurile de creștere.

- Diviziunea celulară accelerată.

- Creșterea toleranței la îngheț a culturilor de toamnă (rapiță, păioase etc.).

- Stimularea formării boabelor, creșterea valorii energetice, amplificarea sporului de producție la cultura de porumb.

- Reducerea procentului de fructe deformate.

- Îmbunătățirea procesului de transport al calciului în plante și creșterea calității cojii fructelor semințoase și sâmburoase.

- Îmbunătățirea capacității de stocare a substanțelor nutritive și stimularea regenerării plantelor.

- Creșterea calității interne a fructelor și legumelor.

- Reducerea fisurării tulpinilor.

Carența de bor apare pe soluri nisipoase, pe soluri cu un conținut ridicat de azot și calciu, în condiții de secetă, de umiditate excesivă și la temperaturi scăzute. Carența de bor se manifestă prin clorozarea și ruginirea frunzelor tinere, necrozarea părții inferioare a fructelor, slaba dezvoltare a inflorescențelor, fructificare slabă, fructe deformate, crăpături la nivelul tulpinilor și rădăcinilor, apariția mucegaiurilor și a putregaiurilor.

Lebosol® România, filiala locală a producătorului german de fertilizanți foliari, Lebosol® Dunger GmbH, propune fermierilor cea mai bună soluție pentru eliminarea efectelor nedorite ale carenței de bor din culturile agricole: aplicarea foliară a produsului Lebosol®-Bor.

Lebosol®-Bor este un îngrășământ foliar fabricat la standarde de înaltă calitate germană, cu 11% bor solubil în apă (150 g/l bor-etanolamină). Fiind și un produs certficat BIO, Lebosol®-Bor reprezintă una dintre soluțiile de succes pentru fertilizarea și protecția culturilor ecologice.

Doza recomandată pentru aplicarea acestui produs este de 1-3 litri/ha în 200-400 litri apă când vorbim despre tratamentele foliare și de 4-8 litri/ha în cazul fertirigării. Principale culturi sensibile la carența de bor sunt: floarea-soarelui, porumbul, rapița, leguminoasele, cartoful, cruciferele, morcovul și pomii fructiferi.

Pentru mai multe informații despre achiziționarea și aplicarea Lebosol®-Bor, în funcție de particularitățile fiecărei culturi sau de rezultatele cartării solului, vă rugăm să contactați reprezentanții de vânzări ai Lebosol® România.

Echipa Lebosol® România

Rapița și floarea-soarelui au devenit în ultimii ani unele dintre cele mai profitabile culturi pentru fermierii români. Dar, deseori, anumiți factori (calitatea solului și condițiile meteorologice) favorizează apariția de carențe nutritive la nivel de plantă. La plante, carența reprezintă deficiența acută a unuia sau mai multor elemente indispensabile pentru păstrarea echilibrului biologic și pentru buna lor dezvoltare. Acestea devin vizibile încă de la începutul perioadei de vegetație și produc efecte negative ireversibile asupra culturilor agricole. Pot conduce la pierderi de producție de până la 50%. Lebosol® vă oferă soluții de înaltă calitate germană cu rol în prevenirea apariției carențelor (bor, mangan, molibden etc.) și asigurarea rentabilității culturilor de rapiță și floarea-soarelui.

La cultura de rapiță…

Borul:

- are rol esențial în dezvoltarea sistemului radicular și a unui aparat foliar sănătos;

- influențează pozitiv fertilitatea grăunciorilor de polen;

- asigură fluxul de energie necesar fructificării;

- are rol în formarea silicvelor și a numărului de semințe din silicve;

- crește toleranța plantelor la boli.

Manganul:

- este implicat activ în reacțiile enzimatice, influențând astfel ciclul de respirație a plantelor, sinteza clorofilei și întreaga fotosinteză;

- acționează asupra echilibrului energetic;

- ajută la formarea de rădăcini secundare, iar prezența lui are importanță maximă în primăverile secetoase.

Molibdenul:

- este o componentă a numeroase enzime;

- îmbunătățește fixarea biologică a azotului și utilizarea acestuia în interiorul plantei;

- este implicat în metabolizarea fosfaților.

La cultura de floarea-soarelui...

Borul:

- stimulează înfloritul și îmbunătățește fertilitatea polenului;

- asigură maturizarea uniformă;

- contribuie la dezvoltarea sistemului radicular;

- este un element esențial în dezvoltarea achenelor din interiorul calatidiului.

Manganul:

- este implicat în controlul fotosintezei, influențând pozitiv producția;

- ajută plantele să facă față secetei;

- reglează metabolismul lipidelor, asigurând conținutul de ulei din semințe, specific hibridului.

Molibdenul:

- joacă un rol important în asimilarea azotului de către plante, în creșterea vegetativă, în creșterea conținutului de proteină, dar și a calității acesteia.

Carența de bor se manifestă prin clorozarea și ruginirea frunzelor tinere, inflorescență slab dezvoltată și capitule nepolenizate complet.

Carența de mangan se manifestă prin pete clorotice între nervuri și pe marginea limbului foliar, frunzele având aspect striat sau marmorat, sau prin scăderea calității recoltei.

Carența de molibden își face simțită prezența prin frunze tinere clorotice, iar frunzele mature mor. Marginile frunzelor devin necrotice și se răsucesc ușor, lamelele frunzelor sunt reduse ca suprafață și doar pețiolul crește.

În vederea prevenirii carențelor și pentru o nutriție corespunzătoare, echipa Lebosol® recomandă îngrășământul foliar Lebosol®-Mix Rapiță și Floarea-soarelui SC, un amestec echilibrat de microelemente pe bază de bor (61 g/l B), mangan (71 g/l Mn), molibden (7 g/l Mo), în amestec cu sulf (136 g/l S) și calciu (133 g/l CaO).


Doza recomandată de aplicare la cultura de rapiță este: în toamnă, 1-2 l/ha începând cu faza de 3 frunze, iar primăvara, 1-2 l/ha începând cu alungirea tijei până la apariția mugurilor florali.
La cultura de floarea-soarelui, doza recomandată de aplicare este de 1-2 aplicări cu câte 1-2 l/ha începând cu faza de 4 frunze formate.

Pentru orice informație suplimentară, contactați reprezentanții de vânzări ai Lebosol® România.

Echipa Lebosol® România

Există o varietate mare de factori care influențează dezvoltarea culturilor de cereale păioase și, prin urmare, producțiile, unii dintre aceștia manifestându-se încă de la recoltarea culturii premergătoare: producția și exportul de elemente nutritive, calitatea pregătirii patului germinativ, alegerea soiurilor sau hibrizilor, momentul, densitatea și precizia semănatului, inclusiv schema de fertilizare cu îngrășăminte foliare.

Numeroasele testări efectuate de-a lungul anilor în câmp la cerealele păioase au confirmat avantajul aplicării preventive de microelemente în toamnă comparativ cu situația în care acestea s-au aplicat la apariţia primelor simptome de carenţă.

De ce este manganul foarte important pentru grâu în toamnă?

Atât toamna cât și primăvara, în culturile de orz și grâu, se poate observa cu ușurință culoarea verde deschis până la verde-gălbui a frunzelor, fenomen care apare din cauza deficienței de mangan. În plus față de simptomele pe frunze se poate constata și slaba dezvoltare a sistemului radicular.

În concluzie, plantele trebuie aprovizionate cu mangan încă din toamnă întrucât acesta contribuie la: creșterea și dezvoltarea tinerelor plantule după răsărire, ramificarea sistemului radicular și formarea unui nod de înfrățire viguros. Influențează pozitiv rezistența la iernare, având rol de „antigel“ în celule.

Urmând încă din toamnă recomandările Lebosol®, plantele vor beneficia mai mult timp de efectul fertilizării foliare.

Recomandări de aplicare:

Tratarea semințelor:

  • Grija față de semințe este esențială pentru un start viguros în vegetație. Plantele sunt foarte sensibile în primele 6 săptămâni după răsărire și pot fi ajutate prin tratarea cu 2-3 l de Lebosol®-Total Care/tona de material semincer, aplicat împreună cu insectofungicidul, având rolul important de a îmbunătăți absorbția microelementelor necesare din primele faze de creștere și dezvoltare.

Începând cu faza de 3-4 frunze formate (BBCH 13-14)

  • Pentru absorbția în cele mai bune condiții a apei și a substanțelor nutritive din sol, plantele de cereale au nevoie de un sistem radicular bine dezvoltat. Produsul Aminosol® (58% aminoacizi și peptide) aplicat foliar în doză de 1-2 l/ha este cea mai bună metodă de a ajuta plantele să-și formeze și să-și dezvolte sistemul radicular.
  • Lebosol®-Mangan GOLD SC și Lebosol®-Mangan500 SC sunt cele două produse pe bază de mangan, în suspensie concentrată, având rol în stimularea înfrățirii cerealelor în toamnă și în creșterea rezistenței la iernare a tinerelor plante. Fiind produse foarte concentrate, se recomandă a se aplica în doză de 0,5-1 l/ha. În funcție de condițiile climatice se justifică 1-2 aplicări în toamnă astfel încât, în primăvară, plantele să își reia vegetația imediat ce temperatura le-o permite.
  • Lebosol®-Mix Cereale SC este îngrășământul foliar complet formulat, format din microelementele mangan, zinc, cupru și magneziu, cu rol esențial în dezvoltarea optimă a plantelor, oferind vitalitate și o mai bună rezistență la iernare. Lebosol® recomandă aplicarea a 1-1,5 l/ha Lebosol®-Mix Cereale SC.
  • Lebosol®-Cupru350 SC, aplicat în doză de 0,25-0,5 l/ha, ajută la sinteza clorofilei și diminuează sensibilitatea plantelor la boli.

Lebosol® este partenerul fermierilor în nutriția inovativă a plantelor!

Echipa Lebosol® România

În România, floarea-soarelui este cea mai importantă plantă oleaginoasă, ocupând locul 3 ca suprafață cultivată, depășind chiar 1 mil. ha în anumiți ani (www.madr.ro). Totodată, suprafața însemnată la nivel național, precum și nivelul producției, plasează țara noastră în fruntea clasamentului la nivel european. Din punct de vedere agricol, este important că floarea-soarelui eliberează devreme terenul fiind o bună premergătoare pentru cerealele păioase. Floarea-soarelui este și o excelentă plantă meliferă, obținându-se între 30-130 kg miere pe un hectar cultivat.

Cerinţele faţă de nutrienţi

Floarea-soarelui are disponibilitate ridicată față de elemente nutritive. După ritmul de absorbţie a elementelor, se constată că azotul este absorbit pe tot parcursul perioadei de vegetaţie, cu cerințe ridicate de la începutul formării primordiilor florale și până la sfârșitul înfloritului. Deficitul sau excesul de azot din aceste faze de vegetație determină tulburări grave în procesul de creștere. Atenție, dezvoltarea organelor vegetative sensibilizează plantele la boli și la secetă și prelungește perioada de vegetaţie, toate în detrimentul obținerii de semințe și unui conținut ridicat în ulei.

Fosforul este asimilat pe parcursul întregului ciclu de vegetație, cu intensitate ridicată în fazele de formare a calatidiilor și de fructificare. De reținut este că plantele tinere de floarea-soarelui au capacitate redusă de absorbție a acestui element. Fosforul grăbește maturarea achenelor și este implicat în creșterea conţinutului de ulei al acestora. Prin urmare, insuficienţa fosforului frânează dezvoltarea normală a achenelor și determină scăderea randamentului in  ulei.

Magneziul este necesar proceselor de creștere și dezvoltare a florii-soarelui prin participarea la reacţii specifice legate de sinteza și activitatea enzimelor. În plus, este atomul central al moleculei de clorofilă, deci joacă un rol deosebit de important în fotosinteză. S-a dovedit că introducerea fertilizării cu microelemente a dus la creșterea semnificativă a producției de achene.

Borul este cel mai important microelement pentru floarea-soarelui. Carența de bor devine vizibilă pe zonele marginale ale limbului foliar. Pe tulpină apar fisuri oblice care, ulterior, pot duce la frângerea acestora. În caz de carență severă, vârful de creștere moare înaintea apariției butonului floral. Capitulele se deformează și fac semințe seci, sau nu se formează complet. De aceea, este obligatorie fertilizarea foliară cu bor, atât pentru rolul acestuia în dezvoltarea plantelor cât și pentru stimularea asimilării altor elemente și toleranță la secetă și arșiță.

Floarea-soarelui are sensibilitate deosebită și față de cupru. Simptomele de carență de cupru se manifestă prin creșterea redusă a plantelor si pătări la nivelul frunzelor tinere. Florile nu se formează sau prezintă deformații și fac semințe seci.

Manganul este implicat în procesele fiziologice legate de fotosinteză. În consecință, eficiența de asimilare și producția sunt corelate pozitiv cu prezența acestui microelement. Fiind implicat și în ajustarea metabolismului acizilor grași, manganul asigură obținerea unor semințe cu un conținut ridicat de ulei.

Potasiul – element indispensabil pentru producţia și calitatea recoltei de floarea-soarelui

Potasiul este asimilat de plante pe tot parcursul perioadei de vegetaţie, cu intensitate mai mare de la apariţia inflorescenţelor și până la maturitatea achenelor. Fertilizarea foliară cu potasiu determină asimilarea mai intensă a celorlalte elemente și a potasiului din sol, contribuie la sporirea producţiei de seminţe prin fecundarea deplină a florilor din centrul capitulelor și la creșterea conţinutului de ulei. Insuficienţa potasiului se manifestă prin grad mai redus de fecundare și conţinut mai mic de ulei. Acest element este absorbit rapid de plante și reglează regimul hidric. De asemenea, reduce deshidratarea stomatelor frunzelor, în perioadele cu temperaturi ridicate, asigurând diminuarea coeficientului de transpiraţie.

Atenție, plantele bine asigurate cu potasiu sunt mai rezistente la ofilire în perioadele de secetă, iar procesul de asimilare este mai intens pe vreme caldă și uscată.

Recomandări de fertilizare

  • Pentru atenuarea stresului provocat de aplicarea erbicidelor, stimularea vegetativă și creșterea rezistenței la stresul provocat de condițiile meteo nefavorabile (temperatura și umiditatea) recomandăm rețete de fertilizare pe bază de aminoacizi: Aminosol® (1-2 l/ha) + Lebosol®-Bor (2 l/ha), Lebosol®-Total Care (3-5 l/ha), sau Lebosol®-Nutriplant GOLD (3-4 l/ha) la erbicidat, când floarea-soarelui are 4-6 frunze formate (BBCH 14, maximum BBCH 16).
  • Calitatea florilor, înflorirea și maturizarea uniformă dar și conținutul de ulei sunt foarte importante pentru producție și profitul culturii dvs. de floarea-soarelui. Pentru îmbunătățirea acestor aspecte, Lebosol® recomandă aplicarea produsului Lebosol®-Mix Rapiță și Floarea-soarelui SC (în doză de 2-3 l/ha între faza de 4 frunze și apariția butonului floral, o suspensie concentrată cu bor, sulf, molibden, mangan și calciu, special formulată pentru cultura de floarea-soarelui.
  • Plantele de floarea-soarelui au nevoie de fosfor pentru a forma un sistem radicular puternic. Lebosol® recomandă aplicarea foliară a Lebosol®-PK Max începând cu faza de 4 frunze, pentru un start mai bun al culturii, până maximum la apariția butonului floral (BBCH 14-53).
  • Nu trebuie uitat de aprovizionarea plantelor cu magneziu, cu rol important în formarea de clorofilă, cu efect pozitiv asupra producției. Sulful joacă un rol important în obținerea de producții ridicate și de calitate. De aceea, mare atenție la aprovizionarea plantelor cu sulf! Recomandarea Lebosol® este ca, încă din faza de 4 frunze, să se aplice Lebosol®-MagS SC (în doză de 4 l/ha), respectiv Lebosol®-Potasiu TS340, în doză de 4-6 l/ha.

Adjuvanți

– Lebosol®-Schaumstopp previne formarea spumei în procesul de pregătire a soluțiilor de stropit. Se recomandă adăugarea a 1,4 ml/100 l apă înainte de produsele de protecție/fertilizare foliară.

– Lebosol®-Acid citric reglează pH-ul soluției folosită pentru aplicarea tratamentelor fitosanitare. Doza folosită variază în funcție de caracteristicile sursei de apă și se recomandă, pentru început, 20 ml/100 l apă și apoi creșterea ușoară până la atingerea pH-ului dorit. Lebosol®-Acid citric se introduce în apă înainte de oricare alt produs, barbotând continuu.

Pentru a optimiza fertilizarea foliară, diagnoza foliară s-a dovedit o măsură deosebit de eficientă, mai ales că prin această metodă se pot detecta carențele ascunse de nutrienți ale florii-soarelui. Acest lucru este deosebit de important deoarece carențele ascunse contribuie semnificativ la scăderea producției!

Echipa Lebosol® România

Știați că borul poate fi considerat un „hormon“ anorganic și că în lipsa lui plantele se ofilesc? Știați că borul este un element indispensabil metabolismului plantelor și că activitatea agricolă globală nu ar fi posibilă fără acesta?

Principalele beneficii ale fertilizării foliare cu bor sunt următoarele:

  • Creșterea staminelor a fertilității polenului;
  • Stimularea proceselor de diferențiere și dezvoltare a mugurilor florali;
  • Calitatea înfloritului și a fructificării;
  • Formarea și stabilitatea pereților celulari;
  • Dezvoltarea tubului polinic și succesul germinării grăunciorilor de polen;
  • Componentă a enzimelor implicate în sinteza auxinelor;
  • Dezvoltarea meristemelor din vârfurile de creștere;
  • Diviziunea celulară accelerată;
  • Creșterea toleranței la îngheț a culturilor de toamnă (rapiță, păioase etc.);
  • Stimularea formării boabelor, creșterea valorii energetice, amplificarea sporului de producție la cultura de porumb;
  • Stimularea înfloritului și maturizarea uniformă;
  • Stimularea fructificării;
  • Reducerea procentului de fructe deformate;
  • Îmbunătățirea procesului de transport al calciului în plante și creșterea calității cojii fructelor semințoase și sâmburoase;
  • Îmbunătățirea capacității de stocare a substanțelor nutritive și stimularea regenerării plantelor;
  • Creșterea calității interne a fructelor și legumelor;
  • Reducerea fisurării tulpinilor.

Carența de bor apare pe soluri nisipoase, pe soluri cu un conținut ridicat de azot și calciu, în condiții de secetă, de umiditate excesivă și la temperaturi scăzute. Carența de bor se manifestă prin clorozarea și ruginirea frunzelor tinere, necrozarea părții inferioare a fructelor, slaba dezvoltare a inflorescențelor, fructificare slabă, fructe deformate, crăpături la nivelul tulpinilor și rădăcinilor, apariția mucegaiurilor și a putregaiurilor.

Lebosol® România, filiala locală a producătorului german de fertilizanți foliari, Lebosol® Dunger GmbH, propune fermierilor cea mai bună soluție pentru eliminarea efectelor nedorite ale carenței de bor din culturile agricole: aplicarea foliară a produsului Lebosol® – Bor.

Lebosol® – Bor este un îngrășământ foliar fabricat la standarde de înaltă calitate germană, cu 11% bor solubil în apă (150 g/l bor-etanolamină). Fiind și un produs certficat BIO, Lebosol®-Bor reprezintă una dintre soluțiile de succes pentru fertilizarea și protecția culturilor ecologice.

Doza recomandată pentru aplicarea acestui produs este de 1-3 litri/ha în 200-400 litri apă când vorbim despre tratamentele foliare și de 4-8 litri/ha în cazul fertirigării. Principale culturi sensibile la carența de bor sunt: floarea-soarelui, porumbul, rapița, leguminoasele, cartoful, cruciferele, morcovul și pomii fructiferi.

Pentru mai multe informații despre achiziționarea și aplicarea Lebosol®-Bor, în funcție de particularitățile fiecărei culturi sau de rezultatele cartării solului, vă rugăm să contactați reprezentanții de vânzări ai Lebosol® România.

Echipa Lebosol® România

Cultura de rapiță reprezintă una dintre cele mai profitabile culturi aflate în asolamentele fermierilor români. Dar, ce ne facem atunci când calitatea solului și condițiile meteorologice nu ne ajută? La plante, carența reprezintă insuficiența sau absența completă a elementelor indispensabile pentru păstrarea echilibrului său biologic și pentru buna dezvoltare a acesteia. Carențele pot avea efecte deosebit de grave asupra culturilor agricole ducând la pierderi de producție de până la 50%. Cum rentabilitatea culturii este unul dintre cele mai importate aspecte atunci când vine vorba despre orice verigă a domeniului agricol, Lebosol® vă oferă o soluție de înaltă calitate germană pentru problemele cauzate de carențele de bor, mangan și molibden la cultura de rapiță.

  • Cultura de rapiță:

Borul este necesar în special pentru dezvoltarea unui con vegetal sănătos, stimulând formarea unui sistem radicular puternic. În timpul înfloritului, borul este responsabil pentru aprovizionarea cu energie a procesului de fructificare și influențează pozitiv procesul de formare a polenului. Borul are rol și în formarea silicvelor și a numărului de semințe din silicve și crește rezistența rapiței la boli.

Manganul este implicat activ în reacțiile enzimatice influențând astfel ciclul de respirație a plantelor, sinteza clorofilei și întreaga fotosinteză. Manganul acționează asupra echilibrului energetic. Manganul ajută la formarea de rădăcini secundare și este deosebit de important în primăvară, pe terenurile secetoase. Manganul crește și rezistența la iernare.

Molibdenul este o componentă a enzimelor. El îmbunătățește utilizarea azotului absorbit în plantă și fixarea biologică a acestuia. Molibdenul este implicat și în schimbul de fosfați.

Pentru reducerea efectelor devastatoare ale carențelor de mai sus recomandăm produsul Lebosol®- Mix Rapiță și Floarea-soarelui SC.

Este un îngrășământ foliar de amestec cu microelemente: bor (4,1% sub formă de borat de calciu – 61 g/l B), mangan (4,8 % Mn total sub formă de oxid de Mn – 71 g/l Mn), molibden (0,5% Mo solubil în apă sub formă de molibdat de sodiu – 7 g/l Mo), sulf (9,2% S – 136 g/l S) și calciu (9% sub formă de oxid de calciu – 133 g/l CaO).

Doza recomandată de aplicare la cultura de rapiță este: toamna: 1-3 l/ha în faza de 6 frunze, iar primăvara: 1-3 l/ha până la înflorirea completă.

Pentru orice informație suplimentară, contactați reprezentanții de vânzări ai Lebosol® România.

Echipa Lebosol® România

De obicei, fermierii aleg cu multă atenție hibrizii și soiurile de rapiță și cereale păioase din oferta companiilor de semințe, luând în considerare aspecte ca: producțiile realizate anterior la un soi/hibrid, grupa de maturitate, potențialul genetic de producție, germinația, rezultatele obținute în loturile demonstrative aflate în cele mai apropiate locații și multe altele. Dar de sămânță cine are grijă?

Lebosol® – Total Care este îngrășământul lichid starter destinat aprovizionării inițiale a plantulelor cu elemente nutritive. Aplicat pe sămânță deodată cu insectofungicidul, constituie sursă de elemente nutritive disponibile de la germinare până la 6 săptămâni după răsărire. Prin utilizarea Lebosol® – Total Care la tratamentul seminței se previn eventualele probleme provocate de temperaturi scăzute, băltiri, secetă, pH nefavorabil, pregătirea terenului etc. Este un produs formulat pentru a avea o aderență maximă pe semințe. Are rol de îmbunătățire a capacității tinerelor plante de a absorbi microelementele necesare în primele faze de creștere.

Avantajele utilizării Lebosol® – Total Care:

  • Aprovizionare optimă din start cu elemente nutritive.
  • Creșterea capacității plantulelor de a absorbi substanțele hrănitoare din sol.
  • Prevenirea stresului indus de carența de elemente nutritive.
  • Dezvoltare inițială mai bună.
  • Dezvoltarea unui sistem radicular mai profund.
  • Oferă rezistență la condițiile agroclimatice nefavorabile.
  • Rețetă adaptată pentru tratamentul seminței.
  • Reduce abraziunea și formarea prafului.

prel 38 RO pic TotalCare 10l

Lebosol® – Total Care aplicat pe semințe asigură plecarea rapidă și uniformă în vegetație a tinerelor plante ca bază pentru obținerea de producții ridicate și de calitate.

Lebosol® – Total Care conține aminoacizi ușor asimilabili, sub formă de Aminosol®, în amestec cu macro și microelemente și acționează ca biostimulator și fertilizant echilibrat pentru o înrădăcinare optimă a plantelor. Tratamentul asigură aprovizionarea eficientă cu elemente nutritive pe o perioadă de până la 60 de zile după germinare. Astfel, tinerele plante sunt mai puțin predispuse la stres, mai viguroase și tolerează mai bine agenții patogeni.

Tratarea semințelor cu Lebosol® – Total Care pregătește suplimentar semințele pentru a germina rapid și uniform, indiferent de condițiile de mediu.

Din experiența noastră, Lebosol® – Total Care este compatibil cu toate insectofungicidele uzuale.

Recomandăm utilizarea Lebosol® – Total Care în această perioadă la tratarea seminței de cereale păioase (grâu, orz, triticale) în doză de 3-5 l/tonă, iar la rapiță de toamnă în doză de 5 l/tonă.

Lebosol® – Total Care se caracterizează prin dispersia uniformă și aderența foarte bună pe suprafața boabelor. Datorită utilizării la tratament a Lebosol® – Total Care se constată acoperirea uniformă a seminței cu soluție. În plus, aceasta va trece foarte ușor prin tubulatura semănătorii.

Lebosol® – Total Care este suplimentul starter ideal al insectofungicidelor.

Atenție! Pentru buna omogenizare a soluțiilor și grad maxim de acoperire a seminței recomandăm utilizarea echipamentelor specifice de realizare a tratamentelor.

Lebosol® – Total Care pune grâul pe picioare!

Compania Lebosol®, cu sediul în Germania, este specializată, de mai bine de 30 de ani, în producția și comercializarea de îngrășăminte lichide pentru agricultură și horticultură, având și produse OMOLOGATE pentru agricultura ecologică. Portofoliul de produse, prin intermediul căruia suntem partenerul inovativ în nutriția plantelor, cuprinde soluții, suspensii concentrate și adjuvanți cu formulare lichidă pentru aplicare foliară. Consultanța tehnică individuală este oferită de către personalul competent și calificat.

Misiunea echipei Lebosol® România este de a reprezenta necesitățile plantei, a maximiza profitabilitatea fermelor locale și a sustenabilității acesteia în timp și, desigur, a purta de grijă mediului înconjurător.

Sensibilitatea plantelor față de competiția cu buruienile, dăunătorii și bolile, compoziția chimică a produselor de protecția plantelor (erbicide, insecticide, pesticide) și calitatea apei folosite pentru diluarea soluțiilor (duritate, aciditate etc.) pot diminua sever sau chiar anula efectul scontat al îngrășămintelor foliare sau al produselor de uz fitosanitar. De aceea, portofoliul de produse al Lebosol® România cuprinde 4 adjuvanți special formulați pentru a ajuta fermierii să corecteze o listă lungă de probleme survenite în timpul preparării soluțiilor de stropit, dar și după aplicarea acestora.

- AQUASOL® este cel mai bun adjuvant pentru condiționarea apei, care ajută la creșterea eficienței tratamentelor fitosanitare și foliare prin: acțiunea de tampon-pH a soluției de stropit, funcția sa de agent de umectare, acoperire și aderență, reducerea scurgerii soluției pe culturile învecinate, creșterea rezistenței la spălarea prin precipitații, stoparea spumei. Produsul AQUASOL® (188,8 g/l sulfat de amoniu, 11,2 g/l poliacrilamidă, 719,8 g/l apă, 260,2 g/l formulanți) poate fi utilizat pentru toate culturile, iar recomandarea este o doză de 0,25-0,75 l/100 l de apă, în funcție de calitatea apei. Atenție! A se adăuga AQUASOL® în soluția de stropit înaintea produselor de protecție fitosanitară și/sau a fertilizanților.

- HERBOSOL®, în doză de 0,4 l/ha, este cel mai bun adjuvant care servește la creșterea eficienței tratamentelor cu erbicide peliculare prin dispersia fină a soluției de stropit, îmbunătățirea aderenței erbicidului la particulele de sol și menținerea acestuia în stratul superficial (0-5 cm). HERBOSOL® (82,9% ulei de parafină rafinat, 17,1% formulanți) este cel mai bun produs lichid pentru îmbunătățirea efectului erbicidelor peliculare (s.a. s-metolaclor, terbutilazin, pendimetalin, dimetenamid etc.). Adăugând HERBOSOL®, erbicidul este mai eficace, o cantitate mai mare de soluție ajungând pe suprafața vizată. Îmbunătățește aderența erbicidului la particulele de sol și previne levigarea acestuia în adâncime, provocând ulterior stres culturii.

- LEBOSOL® – SCHAUMSTOPP previne forma­rea spumei în procesul de pregătire a soluțiilor de stropit și la umplerea rezervoarelor cu gunoi de grajd lichid. Se recomandă adăugarea a 1,4 ml/100 l de apă înainte de încorporarea celorlalte produse de protecție a plantelor sau fertilizare foliară. Mai mult decât atât, LEBOSOL® – SCHAUMSTOPP (18% polidimetilsiloxan, 10% formulanți auxiliari, apă) este potrivit pentru spălarea rapidă a echipamentelor și ambalajelor după efectuarea tratamentelor fitosanitare.

- Deoarece calitatea apei poate reduce considerabil efectul tratamentelor fitosanitare, LEBOSOL® – ACID CITRIC este adjuvantul perfect care acidifiază soluția folosită la aplicarea tratamentelor fitosanitare. Doza folosită variază în funcție de caracteristicile sursei de apă și se recomandă, pentru început, 20 ml/100 l de apă și apoi creșterea ușoară până la atingerea pH-ului dorit. LEBOSOL® – ACID CITRIC (50% acid citric lichid, formulanți) se încorporează în apă înainte de oricare alt produs, agitând constant soluția.

Lebosol® garantează calitatea, de la dezvoltarea unui produs până la absorbția acestuia în plantă!

Echipa Lebosol® România

Lebosol® Dünger GmbH este o companie germană, cu sediul central în Elmstein, specializată în producția și comercializarea de îngrășăminte foliare lichide, având un rol de pionier în domeniul fertilizării foliare, în ultimii 30 de ani. Lebosol® oferă clienților servicii complete, de la consultanță tehnică în ceea ce privește alegerea produselor până la vânzarea acestora la nivel de fermă și monitorizarea acțiunii lor pe tot parcursul ciclului vegetativ.

Pentru Lebosol®, inovația este o prioritate continuă. Dezvoltând noi rețete și asigurând calitatea excelentă a produselor, compania Lebosol® este capabilă să ofere soluții cu grad ridicat de specializare. Astăzi, produsele Lebosol® sunt folosite la scară largă atât în Europa cât și în lume. Compania dispune de două facilități de producție, ambele în Sembach, Germania. Prin filiala Lebosol® România (2012), compania este bine poziționată pe piață, aproape de agricultori și nevoile lor.

Calitate de la bun început

  • Scopul principal al întregii activități este acela de a furniza soluții, suspensii concentrate și adjuvanți cu formulare lichidă pentru aplicare foliară, perfect adaptate tuturor culturilor. Lebosol® este o companie capabilă să realizeze scheme de fertilizare foliară atât pentru cele mai cultivate culturi din lume cât și pentru cele mai puțin uzuale.
  • Garantează calitatea, de la dezvoltarea unui produs până la absorbția acestuia în plantă, titrarea produselor realizându-se în contextul controlului calității.
  • În domeniul protecției mediului și sustenabilității, Lebosol® se concentrează pe utilizarea economică a energiei. Produsele din portofoliu sunt concepute în vederea unei utilizări durabile, iar logistica este și ea ecologică și eficientizată din punctul de vedere al utilizării resurselor naturale.
  • Se acordă atenție cercetării compatibilității produselor Lebosol®, atât unele cu celelalte cât și cu majoritatea pesticidelor uzuale la nivel european. Testele se fac în mod regulat în laboratorul propriu al companiei, în condiții stricte de laborator.
  • Toate produsele etichetate cu sigla „Bio“ sunt înregistrate de Institutul German de Cercetare pentru Agricultura Ecologică (FiBL) ca substanțe permise pentru agricultura ecologică. Aceste produse sunt fabricate în conformitate cu principiile agriculturii ecologice pentru utilizarea lor în Germania și România. La omologarea acestor produse se aplică prevederile regulamentelor europene în domeniu.
  • Consultanță tehnică individuală oferită de angajați competenți și calificați. În aceeași ordine de idei, Lebosol® Dünger GmbH este o societate certificată pentru instruirea tehnică în domeniul chimiei a specialiștilor din producție.
  • Mii de loturi de testare la Stațiunea din Üplingen, Germania, și în toată Europa.
  • Cele mai moderne instalații și utilaje de producție. Unități de producție complet automatizate. Centru logistic, în Germania, cu peste 5.000 locuri de depozitare și linie de ambalare ultraperformantă.
  • Control strict al calității în vederea furnizării de produse de înaltă calitate pentru agricultură.

Evoluția progresivă și creșterea stabilă a Lebosol®:

  • 1985 Începutul distribuției produsului Aminosol® în Germania.
  • 2004 Relocarea sediului central din Deidesheim în Elmstein, sud-vestul Germaniei.
  • 2007 Construirea primei fabrici de producție cu laborator de dezvoltare și testare propriu în Sembach.
  • 2012 Extinderea facilității de producție prin construcția unui depozit de produse finite. Înființarea filialei Lebosol® România.
  • 2014 Punerea în funcțiune a unei noi fabrici de producție cu depozit și corp administrativ în Sembach.

Contactați Lebosol® România accesând www.lebosol.ro/Contact.

Lebosol® – Partenerul dumneavoastră în nutriția plantelor – Echipa Lebosol România

Știați că borul poate fi considerat un „hormon“ anorganic și că, în lipsa lui, plantele se ofilesc? Știați că este un element indispensabil metabolismului plantelor și că activitatea agricolă globală nu ar fi posibilă fără acesta?

Principalele beneficii ale fertilizării foliare cu bor sunt următoarele:

  • creșterea staminelor, a calității florilor și a polenului;
  • stimularea proceselor de diferențiere și dezvoltare a mugurilor florali;
  • calitatea înfloritului și a fructificării;
  • formarea și stabilitatea pereților celulari;
  • dezvoltarea tubului polinic și succesul germinării grăunciorilor de polen;
  • componentă a enzimelor implicate în sinteza auxinelor;
  • dezvoltarea meristemelor din vârfurile de creștere;
  • diviziunea celulară accelerată;
  • creșterea toleranței la îngheț a culturilor de toamnă (rapiță, păioase etc.);
  • stimularea formării boabelor, creșterea densității energetice, amplificarea sporului de producție la cultura de porumb;
  • stimularea înfloritului și maturizarea uniformă;
  • stimularea fructificării;
  • reducerea procentului de fructe deformate;
  • îmbunătățirea proceselor de transport al calciului în plante și creșterea calității cojii fructelor semințoase și sâmburoase;
  • îmbunătățirea capacității de stocare a substanțelor nutritive și stimularea regenerării plantelor;
  • creșterea calității interne a fructelor și legumelor;
  • reducerea fisurării tulpinilor.

Carența de bor apare pe soluri nisipoase, pe soluri cu un conținut ridicat de azot și calciu, în condiții de secetă, de umiditate excesivă și la temperaturi scăzute. Carența de bor se manifestă prin clorozarea și ruginirea frunzelor tinere, necrozarea părții inferioare a fructelor, slaba dezvoltare a inflorescențelor, fructificare slabă, fructe deformate, crăpături la nivelul tulpinilor și rădăcinilor, apariția mucegaiurilor și a putregaiurilor.

Lebosol® România, filiala locală a producătorului german de fertilizanți foliari, Lebosol® Dunger GmbH, propune fermierilor cea mai bună soluție pentru eliminarea efectelor nedorite ale carenței de bor din culturile agricole: aplicarea foliară a produsului Lebosol® – Bor.

Lebosol® – Bor este un îngrășământ foliar fabricat la standarde de înaltă calitate germană, cu 11% bor solubil în apă (150 g/l bor-etanolamină). Lebosol® – Bor este un produs certificat BIO și reprezintă una dintre soluțiile de succes pentru fertilizarea și protecția culturilor ecologice.

Doza recomandată pentru aplicarea acestui produs este de 1-3 litri/ha în 200-400 litri apă când vorbim despre tratamentele foliare și de 4-8 litri/ha în cazul fertirigării.

Pentru mai multe informații despre achiziționarea și aplicarea Lebosol® – Bor, în funcție de particularitățile fiecărei culturi sau de rezultatele cartării solului, vă rugăm să consultați reprezentanții de vânzări ai Lebosol® România SRL (www.lebosol.ro/Contact).

Echipa Lebosol® România

În luna ianuarie a.c., la Hotel Internațional – Iaşi, a avut loc prima întâlnire a fermierilor din judeţ și nu numai cu furnizorii de seminţe, îngrăşăminte şi substanţe pentru protecţia plantelor, organizată de DuPont Pioneer împreună cu DuPont Crop Protection şi Lebosol.

Cu prilejul simpozionului „Împreună mai puternici“, organizatorii le-au expus celor peste 200 de fermieri prezenţi oferta de erbicide, fungicide și insecticide aplicate pe diferite culturi: grâu, porumb, floarea-soarelui, rapiță și tomate. În acest context le-au fost împărtăşite secretele produselor şi felul în care acestea le pot asigura un efect garantat în a obține o producție cât mai mare la hectar.

Fuziunea Dow AgroSciences și DuPont, în avantajul fermierului

„Dacă până acum atât Dow AgroSciences cât și DuPont erau o ramură a unor mari concerne, acum noua companie se va ocupa doar de agricultură. Aceasta înseamnă că vom satisface mai bine nevoile globale ale fermierilor și vom încerca să venim cu soluții complete în ceea ce privește protecția plantelor, fungicide, erbicide, insecticide, dar și cu soluții în ceea ce privește sămânța. Este promițător atât pentru dumneavoastră, cât și pentru noi și credem că noua companie va avea cel mai mare buget de cercetare. Pe viitor, vom propune mai multe ramuri, iar tot ce încercăm să facem este să venim în sprijinul noilor tendințe, respectiv să fim competitivi, să fiți competitivi, să fim profitabili, să fiți profitabili,  și să satisfacem nevoile pe care le vom avea.

Satisfacerea nevoilor, inovație și beneficii, acestea sunt căile pe care vom merge pe viitor și sperăm să ne ridicăm la nivelul celor mai puternice companii. Portofoliul pe care l-am prezentat astăzi cuprinde tot ce înseamnă protecția plantelor. Vom avea cel mai mare portofoliu de erbicide atât pentru cereale păioase cât și pentru porumb, dar și un portofoliu foarte vast și pe culturi speciale, iar colegii de la Pioneer au avut cea mai ieftină sămânță, dovedind acest lucru în anii trecuți“, sublinia Ciprian Păcuraru, reprezentant Dow AgroSciences.

Produsele pe culturi, oferite pentru anul 2018 de către Dow AgroSciences, sunt următoarele: erbicide (CERLIT, DMA EXTRA 600 SL, ESTERON EXTRA 600 EC, FLORAMIX, GALERA SUPER, LONTREL 300, LANCELOT SUPER, PALLAS 75 WG și MUSTANG), fungicide (DITHANE M-45, DITHANE NEOTEC 75 WG, KARATHANE GOLD 350 EC, POSTALON 90 SC, SYSTHANE FORTE) și insecticide (LASER 240 SC, RELDAN 22 EC, RUNNER 2F). 

Pentru anul 2018, DuPont Pioneer oferă o gamă largă de  hibrizi AQUAmax de porumb, dintre care cei mai importanți sunt: P0412, P0216, P9911, P0023, P9903, P9486, P9241, P9175, cuprinşi între 480 şi 320 FAO. Pentru floarea-soarelui se recomandă hibrizii: PT264, PT271, PT234, PT225, PR44W29 și PT200C, iar la soia: P2IT45, PR91M10, PR92M35 și PR92B63.

Ionuț Neștian, director zonal de vânzări pentru Pioneer: „Acest simpozion este o formă de a le mulțumi fermierilor că au înțeles, în ultimii 2 ani de zile, să-și achiziționeze sămânța din toamnă, să nu mai aștepte în primăvară întrucât atunci nu mai găsesc sămânță disponibilă. Un lucru important pe care l-am observat în ultimii ani la marea majoritate a fermierilor este că prețul nu mai reprezintă cel mai important criteriu atunci când iau decizia de achiziție. Drept dovadă este faptul că la Pioneer cei mai vânduți hibrizi în momentul de față sunt cei mai noi, mai exact și hibrizi care au un preț ridicat. Totodată, toată lumea este interesată de producție și să scoată cât mai mult la hectar.“

Fermierii din zona Moldovei, tot mai atrași de noutăţile din domeniu

Interesul cu privire la noutăţile din domeniul agricol prezentate la primul simpozion de acest tip din anul 2018, desfăşurat la Iaşi și organizat de DuPont Pioneer împreună cu DuPont Crop Protection şi Lebosol, a fost manifestat atât de către fermierii cu câteva zeci de hectare, cât şi de către cei cu câteva mii și sute de hectare de teren arabil.

Daniel Florici, fermier în satul Buznea, comuna Ion Neculce, județul Iași: „În acest moment lucrez o suprafață de 200 ha. Împreună cu tatăl meu am dezvoltat această activitate în anul 2007, pornind de la o suprafață mai mică, de 50 ha. Scopul participării la acest simpozion este unul bine definit. Știm foarte bine că rolul acestor prezentări este de a ne informa și a ne pune la curent cu noile tendințe din agricultură; de aceea cred că partenerii noștri de astăzi ne vor prezenta lucruri foarte interesante. De asemenea, ceea ce ne pune în legătură cu ei sunt produsele pe care le folosim cu mare succes. De-a lungul timpului, pot spune că am avut experiențe foarte frumoase cu cei de la Pioneer, de la DuPont, chiar și cu colegii de la Dow AgroSciences. Sunt produse care merită încercate, au un spectru foarte mare de combatere, nu sunt doar pentru o anumită cultură, acum depinde de fiecare, de costurile pe care la calculează pentru hectar. Sunt produse care, la rândul lor, au un cost mai redus și depind de bugetul fiecăruia. Recomand fungicidul Acanto Plus, de la DuPont, sau erbicidele de la Dow AgroSciences, în special cele pentru cultura grâului.“

Marian Trincă, inginer agronom, comuna Movileni, județul Iași: „Cultivăm o suprafață de apro­ximativ 1.700 ha, care se află pe raza comunei Ocnița. Cultivăm cereale păioase, porumb, rapiță, sfeclă pentru zahăr, soia și mazăre. Participarea mea la acest eveniment este de informare, de a fi la curent cu noutățile în domeniul agriculturii. De la Pioneer noi folosim în special sămânța, respectiv hibrizii de porumb. Suntem și colaboratori, în sensul că producem sămânță, având loturi de hibridare la floarea-soarelui. Iar de la Lebosol am folosit cu succes produsul Aminosol, dar și Repelent împotriva mistreților care ne-au provocat daune în cultura de porumb.“

Andrei Pantelimon, fermier județul Bacău: „Lucrăm în jur de 800 ha cu porumb, floarea-soarelui, rapiță și soia. Am venit la acest simpozion să vedem produsele noi, respectiv hibrizi noi, dar și pesticide. Atât de la Lebosol, cât și de la DuPont avem produse preferate. Astfel, de la DuPont lucrăm foarte bine cu Granstar Super și cu fungicidul Acanto Plus, iar de la Lebosol, Lebosol-Total Care, Lebosol-Bor, produse pe care le folosim des în fermă.“

Beatrice Alexandra MODIGA

Copyrights © Lumea Satului

Redacţia:

Str. Moineşti nr. 12, Bl. 204, Sc. A, Ap. 4, sector 6, Bucureşti.
Pentru corespondenţă: OP 16, CP 39.
Tel/fax.: 021.311.37.11;
ISSN 1841-5148

Marketing, abonamente, difuzare
Tel: 031.410.07.45
- Nicusor Oprea Banu – 0752.150.146, 0722.271.338;

Compartiment financiar
– dr. Niculae Simion – 0741.217.627

Editura: ALT PRESS TOUR Bucureşti