În prima lună de vară calendaristică, grâul va intra în „linie dreaptă“, boabele vor fi în faza de umplere, iar peste aproximativ o lună va începe recoltarea. În această perioadă fermierii mai au două provocări, una entomologică și cealaltă legată de mersul vremii. În luna iunie vremea este călduroasă și secetoasă. În același timp, există posibilitatea de a avea surprize neplăcute în lanul de grâu din cauza vijeliilor, care pot produce pierderi de recoltă, mai mici sau mai mari, în funcție de ce sole sunt afectate de fenomenele meteo extreme.

În această perioadă, cultura grâului de toamnă poate fi atacată de o serie de dăunători de sezon, cel mai important dintre ei fiind reprezentat de grupul ploșnițelor cerealelor (Eurygaster spp.). Acestea prezintă o generație pe an, iernând în frunzarul pădurilor de stejar. Ploșnițele devin active primăvara, când temperatura medie zilnică ajunge la 8-9°C, iar temperatura maximă diurnă la 14-15°C. În mod normal, în condițiile climatice normale din sudul și sud-estul României, ploșnițele devin active începând cu a treia decadă a lunii martie. Primăvara anului 2023 a fost foarte atipică, în sudul țării, în luna martie înregistrându-se temperaturi mai ridicate decât în mod normal. După vremea călduroasă din luna martie a urmat un aprilie mai rece decât în mod normal, însoțit de precipitații însemnate cantitativ (peste media perioadei). Vremea a fost răcoroasă și în prima jumătate a lunii mai, după care temperaturile au început să crească treptat.

Se știe că migrarea în masă a ploșnițelor hibernante, din locurile de iernare către solele cu grâu, începe când temperatura medie a aerului din timpul zilei ajunge la valoarea de 18-20°C. Temperaturile ridicate au ca efect scurtarea perioadei în care începe să fie depusă ponta; de asemenea, scurtarea perioadei de incubație a pontelor și cea a dezvoltării larvare. Astfel, pentru incubație sunt necesare 7-10 zile, iar pentru parcurgerea celor 5 vârste larvare, sunt necesare 30-49 de zile.

O femelă poate depune, în medie, 50-60 de ouă (până la 125, după unii autori), în grupe de câte 12-14. Zborul insectelor din locurile de iernare până în câmpurile cu grâu durează, în medie, 25 de zile și poate atinge distanțe de până la 100 km! Deci, ploșnițele cerealelor pot să ajungă chiar în zone de câmpie, unde nu există păduri prin apropiere (cum ar fi Câmpia Bărăganului).

După cum bine știți, ploșnițele cerealelor sunt insecte iubitoare de căldură și secetă. Toate procesele din perioada primăverii, începând cu migrația în masă de la locurile de iernare, continuând cu hrănirea, copulația, depunerea pontei, apariția și dezvoltarea larvelor, au loc în condiții optime de temperatură și luminozitate ridicată, fără curenți de aer (vânturi puternice) sau perioade cu ploi prelungite. Dacă în perioada depunerii pontei și a eclozării larvelor intervin perioade ploioase, așa cum s-a întâmplat în ultimii ani, în lunile mai-iunie, atunci populația ploșnițelor poate scădea, iar presiunea de infestare asupra grâului de toamnă este mică. Din contră, dacă lunile mai și iunie sunt secetoase și călduroase, se întrunesc condițiile ideale pentru dezvoltarea ploșnițelor cerealelor și trebuie să fim cu ochii în patru. Pe durata iernii, o parte din ploșnițele hibernante pot pieri din cauza lipsei de grăsimi acumulate anul precedent. Dacă iarna este mai ușoară, există posibilitatea ca un număr mai redus de insecte hibernante să moară pe durata sezonului rece, dar situația este foarte variabilă, de la un loc de iernare la altul și de la un an la altul. În principal, dacă insectele reușesc să se hrănească corespunzător și să acumuleze rezervele grase, pot trece iarna fără probleme. Ploșnițele noii generații au nevoie de o perioadă de hrănire de 10-12 zile pentru acumularea rezervelor grase. Cercetări efectuate de dr. Constantin Popov, la INCDA Fundulea, au scos în evidență faptul că o condiție esențială pentru supraviețuirea ploșnițelor în perioada de iarnă constă în acumularea unei cantități cât mai mari de substanțe de rezervă în corpul gras, proporția acestora față de masa uscată fiind de 30,48-37,75% la femele, respectiv 28,85-36,86% la masculi.

În acest articol voi face referire la atacul produs de către larvele ploșnițelor cerealelor și adulții noii generații. Insectele atacă boabele din spic, pe care le înțeapă și se hrănesc cu conținutul lor. În procesul de hrănire ploșnițele secretă în bob niște enzime care produc degradarea glutenului și pierderea elasticității acestuia. Boabele atacate devin șiștave. În caz că nu sunt deformate se poate vedea urma înțepăturii, sub forma unui punct negru, înconjurat de o zonă decolorată. Dacă procentul de boabe înțepate este mai mic de 2%, calitatea recoltei nu este afectată semnificativ. Dacă mai mult de 15-20% din boabe sunt înțepate, grâul nu mai poate fi panificat, ceea ce înseamnă că fermierii nu își mai pot valorifica recolta, cu consecințe economice negative.

Pentru identificarea înțepăturii este necesar un ochi avizat și necesită foarte mult timp, pe care fermierii, în general, nu îl au în această perioadă. În schimb, se poate identifica prezența sau absența ploșnițelor dintr-un lan de grâu, pentru a se lua decizia efectuării unui tratament în vegetație cu unul dintre produsele avizate pentru combaterea acestora. Sondajele se fac cu rama metrică, pe diagonala parcelei, numărul punctelor de determinare variind în funcție de mărimea solei. Determinările trebuie efectuate cu mare atenție și multă răbdare. La cea mai mică atingere, ploșnițele aflate pe plantele de grâu pot cădea pe sol și există riscul ca să nu fie înregistrate. Conform metodologiei dezvoltate la INCDA Fundulea, pragul economic de dăunare pentru ploșnițele cerealelor este de 5 larve/m2 în cazul culturilor cu densitate optimă, bine fertilizate cu azot și care se află în faza de vegetație corespunzătoare perioadei în care s-au efectuat sondajele. Pentru culturile cu densitate mică, nefertilizate cu azot, ce se află într-o fază de vegetație necorespunzătoare perioadei în care s-au efectuat sondajele, pragul economic de dăunare este de 3 larve/m2. Pentru culturile destinate producerii de sămânță, PED este de 1 larvă/m2. Dacă aceste valori ale pragului economic de dăunare s-au atins, atunci este necesară efectuarea unui tratament în vegetație cu unul dintre insecticidele omologate pentru combaterea ploșnițelor cerealelor. Nu e important numai să se efectueze tratamentul, ci cum se face acesta, cu ce se face şi, mai ales, când se face. Executat corect și la timp, tratamentul chimic are ca efect o mortalitate de 90, chiar 100% în rândul adulților noii generații și al larvelor ploșnițelor cerealelor. Tratamentele efectuate necorespunzător, cu produse neomologate sau folosirea produselor la doze necorespunzătoare, situație care se mai întâlnește, din păcate, la noi în țară, are ca principal efect „combaterea“ entomofaunei utile, paraziții oofagi în acest caz, cu consecințe negative pe termen mediu și lung. Mare atenție la respectarea timpului de pauză dintre ultimul tratament efectuat la grâul de toamnă și recoltare. Înainte de a aplica tratamentul, verificați eticheta insecticidului.

Important este, așadar, să supraveghem lanul de grâu în lunile iunie și iulie (până înainte de recoltare) și să luăm măsuri numai când situația impune acest lucru. De asemenea, este foarte importat să recoltăm grâul la timp; în caz contrar ne putem trezi cu ploșnițe în lan, venite de la vecinii care au recoltat înaintea noastră.

În final vă urez să aveți o recoltă bogată de grâu, de o calitate foarte mare și, mai ales, să o valorificați la un preț cât mai corect.

Dr. ing. Emil GEORGESCU, INCDA Fundulea

Nu mai este o noutate pentru noi că avem parte de primăveri din ce în ce mai capricioase. Nici cea din acest an nu face excepție, din contră pune la încercare toată priceperea fermierilor. Anul trecut, pe vremea aceasta, temperaturile erau ridicate, iar în multe zone din țară era o secetă severă. Ei bine, în primăvara acestui an avem umiditate în sol (în majoritatea zonelor), ca urmare a precipitațiilor înregistrate în aprilie și primele zile ale lunii mai. Ca o ironie, în majoritatea zilelor din luna aprilie temperatura a fost mai scăzută decât la mijlocul lunii ianuarie! Ploile, atât de necesare fermierilor, au darul de a-i și încurca pe aceștia, mai ales când sosesc taman când trebuie să se semene floarea-soarelui și porumbul. Din cauza acestui fapt, în multe zone ale țării plantele de porumb și floarea-soarelui vor fi în primele faze de vegetație în luna mai.

Fermierii se întreabă dacă se pot elabora prognoze privind atacul rățișoarei porumbului pentru luna mai. Singura prognoză este cea legată de mersul vremii, când plantele de porumb și floarea-soarelui se află în perioada de maximă sensibilitate față de atacul rățișoarei, și anume de la răsărit până în faza de patru frunze (BBCH 10-BBCH 14). Dacă, în acea perioadă, va fi cald și nu va ploua, atunci insectele vor fi foarte active la suprafața solului, fiind în căutare de hrană și de parteneri (pentru înmulțire și apoi depunerea pontei, la mică adâncime în sol). Insectele au viața lor, așa cum se întâmplă de sute de milioane de ani de când sunt pe Pământ. Din păcate, în unele cazuri, nevoia lor de hrană intră în contradicție cu nevoile noastre pentru hrană, așa cum se întâmplă, în cazul nostru, cu rățișoara porumbului. Dacă temperatura diurnă este mai mare de 20°C și temperatura de la suprafața solului este mai ridicată de 18°C, în timp ce plantele de porumb și floarea-soarelui se află în faza de sensibilitate maximă față de atacul acestor insecte, atunci culturile pot fi în pericol de a fi compromise (dacă nu s-a efectuat tratamentul semințelor). Cu cât activitatea insectelor la suprafața solului este mai intensă și cu cât nivelul populației este mai ridicat, cu atât culturile de primăvară sunt mai în primejdie. Fermierii se întreabă ce pot să facă pe viitor. Primul lucru pe care aceștia pot să-l pună în practică ar fi o rotație ca la carte (nu rotație scurtă sau monocultură), în care să intre și leguminoasele pentru boabe. Dar mai este o condiție: ideal ar fi ca toți vecinii să facă o rotație ca la carte. Fiindcă, dacă o realizăm și vecinii nu, insectele vin din solele învecinate și pot distruge porumbul, chiar dacă a fost semănat după o altă premergătoare (nefavorabilă rățișoarei). În urma unui studiu de lungă durată, efectuat la INCDA Fundulea, s-a ajuns la concluzia că, în cazul porumbului semănat în monocultură, rămâne cea mai ridicată rezervă de insecte. De asemenea, în cazul florii-soarelui semănate după porumb, rezerva rățișoarei porumbului este una ridicată. Este exact situația din prezent, în sud-estul țării, zonă de maximă favorabilitate pentru acest dăunător, în care floarea-soarelui este semănată după porumb. La polul opus se află mazărea, rapița sau cerealele de toamnă cultivate după porumb; în acest caz rezerva rățișoarei porumbului este scăzută, dar există riscul ca insectele care apar în solele cultivate cu postmergătoarele porumbului să se deplaseze în sola vecină cu porumb. Pentru a avea o rotație ca la carte, inclusiv cu mazăre sau alte leguminoase pentru boabe, toate aceste culturi ar trebui să fie rentabile pentru fermieri.

Este important de menționat faptul că rățișoara porumbului este o specie polifagă, fiind semnalată la 34 de specii de plante gazdă în țara noastră. Pe lângă plante de cultură, insectele pot consuma specii de buruieni cum ar fi mohor, pălămidă etc. De fapt, rățișoara porumbului este o mare iubitoare a pălămidei (Cirsium arvense), insectele adulte consumând frunzele, iar larvele dezvoltându-se pe sistemul radicular. Din flora spontană, pălămida este singura specie (în afară de porumb sau floarea-soarelui) care poate satisface cerințele biologice ale larvelor rățișoarei porumbului. Prin urmare, câmpul ar trebui ținut cât mai curat de buruieni, inclusiv pălămida.

După cum știți, fermierii vor trebui să respecte mai multe cerințe pentru a încasa subvențiile. Voi discuta despre una dintre acestea. Conform GAEC 8, în fiecare an, fermierul trebuie să lase necultivate câteva procente din suprafața terenului arabil. Dar aici mai intervin și alte ecoscheme, care au și ele ca cerințe lăsarea unui anumit procent din teren necultivat. Dacă vorbim strict despre sol, ecoschemele vin în ajutorul lui. Din acest punct de vedere nu avem ce să contestăm referitor la cerințele privind ca un anumit procent din teren să nu fie cultivat, iar alt procent să fie cultivat cu culturi fixatoare de azot. Dacă vorbim strict de pârloage, din păcate acestea oferă condiții foarte bune pentru înmulțirea insectelor dăunătoare, inclusiv rățișoara porumbului (T. dilaticollis). Dintre toate speciile de buruieni mai sus amintite, pălămida (Cirsium arvense) asigură cele mai bune condiții atât pentru hrana adulților, dar și pentru hrana larvelor. Pârloagele pot fi focar de infestare din cauza speciilor de buruieni care se dezvoltă nestingherite, care, la rândul lor, asigură condiții foarte bune pentru insectele dăunătoare polifage, inclusiv rățișoara porumbului. Până nu se găsește o alternativă viabilă la tratamentul semințelor cu insecticide sistemice, în condițiile în care rezerva biologică a rățișoarei porumbului este ridicată în multe zone din România (Sud, Sud-Est, Est, Vest dar și Nord-Est), creșterea suprafețelor lăsate în pârloagă ca urmare a GAEC și eco-condiționalităților ar avea efecte negative, pe termen scurt și mediu, pentru cultivatorii de porumb și floarea-soarelui, ca urmare a creșterii și mai mari a rezervei biologice a acestui dăunător.

Asigurarea unei rotații ca la carte și combaterea buruienilor nu pot suplini 100% lipsa tratamentului semințelor. Acest tratament era o asigurare pentru fermieri în fața atacului rățișoarei porumbului și altor dăunători de sol. Fără existența unei alternative viabile pentru combaterea rățișoarei porumbului, culturile de primăvară aflate în zona de maximă favorabilitate a T. dilaticollis vor fi o mare loterie. Iar, dacă anul acesta vom scăpa de atac, asta nu înseamnă că vom scăpa de insecte. Ele vor fi tot acolo, iar la anul sau peste doi ani ne pot distruge culturile de primăvară.

Emil GEORGESCU, INCDA Fundulea

Evoluția climatică din ultimii ani în România a prezentat variații anuale și sezonale cu amplitudini mari în ceea ce privește temperatura, precipitațiile, precum și alți factori care au influențat stabilitatea producției de porumb într-un mod negativ.

În acest context, activitatea de cercetare din cadrul laboratorului de ameliorare a porumbului a avut ca obiectiv principal crearea de hibrizi de porumb productivi, toleranți la factorii abiotici (seceta și arșița) și la factorii biotici (atacul unor agenți de dăunare), care să corespundă cerințelor fermierilor în condițiile schimbărilor climatice actuale.

În cadrul programului de ameliorare a porumbului de la INCDA Fundulea, în fiecare an sunt supuse procesului de consangvinizare genotipuri noi, rezultate din încrucișări de ameliorare planificate pe bază de predicții. Consangvinizarea, selecția genealogică și testarea capacității de combinare conduc la obținerea a noi linii consangvinizate care, prin hibridări simple și dialele, produc numeroși hibrizi experimentali. Aceștia sunt testați în culturi comparative la INCDA Fundulea și în diferite stațiuni din țară și în ultima etapă hibrizii cu producție ridicată și stabilă sunt testați în rețeaua ISTIS în vederea înregistrării.

Hibrizii noi, creați la INCDA Fundulea în ultimii ani, prezintă capacitate de producție ridicată și stabilitate bună a producției în diverse zone ecologice.

Felix

– hibrid simplu, semitardiv, FAO 460, înregistrat în 2019;

– talie și inserţie a ştiuletelui, medie;

– lungime medie știulete 20-21 cm,16 rânduri de boabe, bob dentat;

– MMB medie 300-320 g;

– randament mediu de boabe 85%;

– conținut de amidon 72,0-73,5%;

– tolerant la secetă şi arşiţă, Fusarium spp. și Ostrinia nubilalis;

– stabilitate bună a producției în diverse condiții climatice;

– viteză bună de uscare a boabelor;

– nivel producție boabe 10,5-11,5 t/ha la neirigat şi 14,0-15,5 t/ha la irigat;

– recomandat pentru zonele I, II și III de favorabilitate;

– densitate optimă 60-65 mii de plante/ha la neirigat și 70-75 mii plante/ha la irigat;

– utilizare industrie, hrana animalelor.

Magnus

– hibrid simplu, semitimpuriu, FAO 350, înregistrat în 2021;

– talie și inserţie a ştiuletelui, medie;

– lungime medie știulete 20-21 cm, 16 rânduri de boabe, bob dentat;

– MMB medie 300-320 g;

– randament mediu de boabe 85%;

– pornire foarte bună în vegetație;

– rezistent la cădere și frângere, tolerant la secetă, arşiţă, Fusarium spp. și Ostrinia nubilalis;

– stabilitate foarte bună a producției în diverse condiții climatice;

– viteză foarte bună de uscare a boabelor;

– nivel producție boabe 11,0-11,5 t/ha la neirigat şi 13,0-14,0 t/ha la irigat;

– recomandat pentru zonele I, II și III de favorabilitate;

– densitate optimă 60-65 mii de plante/ha la neirigat și 70-75 mii plante/ha la irigat.

Amurg

– hibrid simplu, semitimpuriu, FAO 360, înregistrat în 2022;

– talie înaltă și inserţie medie a ştiuletelui;

– lungime medie știulete 21 cm,16 rânduri de boabe, bob dentat;

– MMB medie 300-310 g;

– randament mediu de boabe 85%;

– conținut mediu de proteină 11,4–12,4%;

– pornire foarte bună în vegetație;

– tolerant la secetă, arşiţă, Fusarium spp. și Ostrinia nubilalis;

– stabilitate foarte bună a producției în diverse condiții climatice;

– viteză foarte bună de uscare a boabelor;

– nivel producție boabe 11,5-12,0 t/ha la neirigat şi 13,0–15,0 t/ha la irigat;

– recomandat pentru zonele I, II și III de favorabilitate;

– densitate optimă 55-60 mii de plante/ha la neirigat și 65-70 mii plante/ha la irigat.

Miraj

– hibrid simplu, semitimpuriu, FAO 390, înregistrat în 2022;

– talie și inserţie a ştiuletelui înaltă;

– lungime medie știulete 20 cm,16 rânduri de boabe, bob dentat;

– MMB medie 300-320 g;

– randament mediu de boabe 85%;

– pornire foarte bună în vegetație

– rezistent la cădere și frângere, tolerant la secetă, arşiţă, Fusarium spp. și Ostrinia nubilalis;

– stabilitate foarte bună a producției în diverse condiții climatice;

– viteză foarte bună de uscare a boabelor;

– nivel producție boabe 11,5-12,0 t/ha la neirigat şi 15,0–16,0 t/ha la irigat;

– recomandat pentru zonele I, II și III de favorabilitate;

– densitate optimă 55-60 mii de plante/ha la neirigat și 65-70 mii plante/ha la irigat.

Ing. Daniela HORHOCEA – Laborator Ameliorarea porumbului – INCDA Fundulea

Are efecte un an secetos și presărat cu scumpiri în cercetarea agricolă? Cu siguranță răspunsul este unul afirmativ, mai ales dacă ne gândim la acele instituții care se autofinanțează. În acest sens am stat de vorbă cu domnul Pompiliu Mustățea, directorul Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare Agricolă Fundulea, care a specificat faptul că 2022 a fost și este în continuare un an dificil.

Venituri mai puține

„Fără doar și poate, pentru fermieri, pentru instituțiile de cercetare, precum și pentru partenerii noștri, 2022 este un an greu din punct de vedere financiar. Veniturile sunt clar reduse. În acest an institutul va încasa redevențe mult mai puține în comparație cu anii anteriori deoarece fermierii au certificat cantități reduse de sămânță din cauza secetei. În ceea ce privește grâul, mulți nu au avut ce recolta, iar la porumb și floarea-soarelui situația este și mai dificilă din cauza faptului că producția este compromisă în mai mult de jumătate de țară. Deci nu doar de la grâu, ci și de la porumb și floarea-soarelui vom încasa redevențe mult mai mici“, a declarat directorul INCDA Fundulea.

Întrebat care ar fi cea mai simplă și rapidă soluție pentru a suplini suma deficitară, domnul director a specificat faptul că cel mai ușor pentru un agent economic ar fi să mărească prețurile foarte mult, dar acest lucru nu se va întâmpla și, în cazul mărfii furnizare de institut, vor exista scumpiri, dar prețurile se vor apropia de valorile de anul trecut. Această măsură a fost luată tocmai pentru a nu rămâne cu marfa nevândută.

„Chiar dacă noi nu creștem foarte mult prețurile, costurile noastre de producție au crescut. De exemplu, toată lumea știe că la îngrășăminte prețul a fost de trei ori mai mare ca anul trecut, deci a fost un efort financiar și chiar am achiziționat cantități mai mari de îngrășăminte și avem asigurat necesarul pentru fertilizarea culturilor de grâu, orz și rapiță din această toamnă și este posibil să ne mai rămână și ceva rezerve pentru primăvară. Dar au crescut costurile la combustibil și la utilități, iar la gaz nu mai spun. De exemplu, în prima parte a anului am plătit de 5 ori mai mult comparativ cu anul trecut. Este clar că aceste scumpiri nu se opresc aici. De aceea spun că va fi un an foarte dificil, dar sperăm să ieșim pe plus pentru că am vândut destul de bine în vară“, a mai precizat Pompiliu Mustățea.

Pensionarea și lipsa de personal

Mai mult decât atât, spune directorul INCDA Fundulea, cercetarea a avut de suferit nu doar din cauza secetei, ci și din cauza scumpirilor de pe toate palierele. Așa cum bine știm, activitatea institutului nu presupune doar cercetare, ci și protecția plantelor, agricultură în condiții convenționale, agricultură conservativă și ecologică. Alături de lipsa apei, de efectele prețurilor scăzute, o altă problemă ce îngreunează activitatea unității de cercetare este lipsa de personal.

„Noi în fiecare an am angajat prin concurs 4-5 specialiști pe cercetare, chiar și în acest an am avut 10 locuri disponibile. Am avut 9 candidați, dintre care 5 au fost admiși. A mai apărut o altă problemă din cauza schimbărilor la nivel politic și a zvonurilor conform cărora vârsta de pensionare va crește la 70 de ani, iar în anul 2020, chiar și anul trecut, foarte multe persoane din cadrul institutului s-au pensionat, atât la limită de vârstă, cât și anticipat. Astfel că, din această teamă, din 307 angajați, cât aveam la sfârșitul anului 2019, în 2020 am rămas cu 250 de angajați. Ne-au plecat mulți meseriași, mulți profesioniști în special din sectorul de procesare sămânță, dar și de la atelierul mecanic. Ne-a fost foarte greu să angajăm personal pe posturile vacante și așa a trebuit să găsim și alte soluții. Astfel am ales persoane mai tinere cărora le-am plătit cursurile pentru a face alte specializări. Mă refer aici la cele de mecanic, electromecanic și ce mai avem noi nevoie la stația de condiționat semințe. Dacă nu avem oameni acolo, nu ne putem continua activitatea pentru că nu am avea ce vinde“, a punctat directorul.

Se spune adesea că în instituțiile naționale de cercetare salariile sunt mici, iar tinerii absolvenți aleg să se angajeze în cadrul firmelor private pentru un trai mai bun. Domnul Mustățea nu neagă acest lucru, ba mai mult, încearcă să crească veniturile angajaților în fiecare an. De fapt așa s-a și întâmplat mai mereu, mai puțin în 2021, atunci când, din cauza pierderilor, nu a putut majora salariile. S-au făcut majorări în schimb în 2022, fiecare angajat primind o mărire de 10%, fapt mulțumitor inițial, însă, din cauza inflației, această majorare nu se mai simte acum în buzunarele nimănui.

Dornic de evoluție și de recunoașterea cercetării românești, domnul director încearcă mereu să găsească soluții pentru a sta la aceeași masă cu multinaționalele din piață. Însă cercetarea înseamnă bani, dar o instituție de stat nu are aceleași resurse ca o multinațională, iar investițiile, mai ales în aparatura care se schimbă constant și devine mai performantă, sunt tot mai greu de realizat.

„Toată lumea, când aude titulatura Institut Național zice că suntem ai statului. Da, așa este, dar statul român și-a luat mâna de pe cercetarea agricolă. Noi nu primim niciun leu de la bugetul consolidat al statului. Da, putem accesa niște bani de la bugetul statului, însă numai prin procedeu competițional și participăm la competițiile de lansare de proiecte, în special la cele din cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, precum și la cele din Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării. Dar aceste proiecte nu asigură necesarul pentru a menține colectivele de cercetare și nu se asigură continuitate. Au fost ani în care s-a terminat o competiție în decembrie, iar finanțarea am primit-o în toamna următorului an. În cercetare nu este ca în fabrică. Nu pot să închid un an și să reiau activitatea după un an, când primesc finanțarea. Aici este nevoie de activitate zi de zi, atât în câmp, cât și în producție“, a mai precizat dumnealui.

În aceste condiții, specialiștii de la Fundulea se bazează în mare parte pe producție și încearcă în fiecare campanie să obțină recolte cât mai bogate deoarece principala sursă de finanțare este reprezentată de veniturile proprii rezultate din vânzarea de semințe, din drepturile de autor și serviciile de cercetare, precum și datorită revistei interne. Chiar dacă este conștient că lucrurile puteau sta chiar și mai rău, domnul Mustățea susține că nu este mulțumit cu nivelul acesta de supraviețuire al institutului, ci ar vrea să treacă la nivelul de performanță. „Am făcut câțiva pași în acest sens, dar nu suficienți, pentru că ambiția mea și a tinerilor cercetători este aceea de a recupera ceea ce am pierdut după Revoluție și să ajungem la nivelul celor mai cunoscute firme de cercetare, ce au o putere financiară extraordinar de mare. Nouă statul nu ne dă nimic, în spate nu avem acționari, deci ne descurcăm pe cont propriu“, a conchis directorul INCDA Fundulea.

Larissa DINU

Porumbul a fost dintotdeauna cultura agricolă de bază a țăranului roman.

Porumbul, cultura agricolă EMBLEMĂ a cercetării agricole din România.

Ca urmare a rolului și importanței acestei culturi agricole, conducerea statului a hotărât să se înființeze o unitate specială cercetării pentru cultura porumbului și astfel, în 1957, s-a înființat Institutul de Cercetări pentru Cultura Porumbului (ICCP).

Contrar geneticii promovate de T.D. Lâsenco, care era obligatorie pentru țările socialiste, în cadrul ICAR, la Stațiunea Moara Domnească, cercetătorul Vladimir Moșneagă a produs clandestin linii consangvinizate de porumb din care, în 1962, s-au creat primii hibrizi sorto-lineali autohtoni de porumb HSL 196 și HSL 213.

Profesorul N.A.Săulescu, ameliorator de prima clasă din România, sosit la Fundulea, a trecut imediat, din 1957, la crearea liniilor consangvinizate de porumb din soiurile și populațiile locale, dar și din genetica străină, cultivate izolat în pădurile din jurul localității Fundulea (am participat la aceste lucrări în 1957, fiind student în anul V în stagiu de practică).

Din aceste linii consagvinizate s-au creat primii hibrizi dubli de porumb românesc HD-208 și HD 405 (în 1963).

Cu hibrizii românești nou creați și cu cei mai buni hibrizi străini, pe baza unui program riguros de producere a seminței, s-a reușit să se generalizeze cultura porumbului hibrid în România în numai 7 ani.

Hibrizii străini au înregistrat sporuri de producție de 31-34%, iar hibrizii autohtoni, creați în condițiile din România și mai bine adaptați acestor condiții, au înregistrat sporuri și mai mari.

În perioada 1970-1980 s-au extins în cultură hibrizii simpli care au înregistrat sporuri de producție de 13-14% față de hibrizii dubli.

În intervalul 1962-1990 au fost creați 36 de hibrizi dubli și hibrizi simpli de porumb, iar după 1990 încă 50 de hibrizi.

La hibrizii nou creați s-a urmărit și îmbunătățirea anumitor însușiri precum: rezistență la frângere și la cădere, rezistența la secetă și arșiță, rezistența la boli, calitatea boabelor etc.

De menționat că superioritatea hibrizilor românești s-a manifestat, în special, în anii cu condiții climatice mai puțin favorabile, depășind hibrizii unor firme de top precum compania Pioneer.

O serie de hibrizi creați în anii ’90 au avut o longevitate foarte mare datorită însușirilor superioare.

Astfel, hibridul Olt a fost apreciat atât pentru nivelul ridicat de producție, cât și pentru o foarte bună toleranță la secetă și arșiță, fiind foarte solicitat de țărani pentru că se păstrează bine în pătul sub formă de știuleți.

Hibridul F.376 este apreciat de fermieri pentru nivelul și stabilitatea producției în diferite condiții pedoclimatice, dar și pentru calitatea superioară a boabelor.

Din păcate, după anul 2000 cei care au lucrat peste 40 de ani la ameliorarea porumbului s-au pensionat și s-a creat un anumit gol în acest sector.

Este vorba de marii amelioratori O. Cosmin și N. Bica, cei care au creat hibrizi pentru zonele neirigate, Tr. Sarca și I. Ciocăzanu pentru zonele irigate, precum și de mulți alți cercetători.

Între timp au mai venit tineri și sectorul începe să se revigoreze.

Menționăm pe Horhocea Daniela, născută și crescută în Fundulea, cu ambii părinți salariați la institut, absolventă a Liceului Agricol Fundulea și a Facultății de Agricultură București cu rezultate meritorii. A efectuat un stagiu în unități agricole de producție, după care a revenit în Fundulea.

A lucrat un timp alături de Georgeta Dicu, ameliorator recunoscut, după care a venit la INCDA-Fundulea, unde încă mai funcționa renumitul specialist în ameliorarea porumbului Ion Ciocăzanu, de la care a învățat secretele profesiei de ameliorator și acum este șeful laboratorului de ameliorarea porumbului.

Ea lucrează alături de Iordan Horia și de proaspăta absolventă de Agronomie Bunescu Ștefania. Au și o echipă de fete, tehniciene și laborante foarte bine instruite cu care realizează toate lucrările din câmp și din laborator.

În ultimii ani au mai fost creați hibrizii:

Felix (FAO 400-450), înregistrat în 2019.

Este rezistent la frângere și cădere, la secetă și arșiță, la tăciune și tolerant la hemintosporioză. La maturitate pierde ușor apa din bob.

La testările din rețeaua ISTIS și ASAS, la neirigat a realizat 10,5 t/ha porumb boabe.

Magnus (FAO 350), înregistrat în 2021.

Este rezistent la frângere și cădere, tolerant la secetă și arșiță, la fuzarioză și Ostrinia. Pierde rapid apa din bob la maturitate.

La testări a realizat 11,5 t/ha la neirigat și 14 t/ha la irigat.

Amurg (FAO 360), înregistrat în 2022.

Este rezistent la frângere și la cădere, tolerant la secetă, arșiță, fuzarioză și Ostrinia.

La testări s-au înregistrat producții maxime de 15,5 t/ha.

Foarte important este conținutul în proteină din bob 11,4-12,4%. De remarcat conținutul în proteină care variază la diferiți hibrizi între 8% și peste 12%.

Diferența de 4 puncte procentuale la o producție de 10 t/ha reprezintă un plus de 400 kg/ha proteină.

Cu privire la potențialul genetic de producție al unui hibrid, considerăm că este greu de precizat. Cu ceva timp în urmă, în discuțiile cu cercetători cu peste 40 ani activitate în cercetarea științifică din agricultură, se trăgea concluzia că în câmpurile experimentale se valorifică cca 80% din potențialul unui soi (hibrid), iar în unitățile de producție 50-60%.

Dar a stabilit cineva cu precizie care este acest potențial? Este foarte greu, chiar imposibil ca pe tot parcursul vegetației unei culturi agricole să se asigure, în fiecare etapă, toți factorii de vegetație la nivel optim. De aceea constatăm că hibrizi de porumb cotați cu potențial genetic de 16-17 t/ha în condiții de irigare, în 2016, în Insula Mare a Brăilei, cu o tehnologie de vârf aplicată de specialiști de înaltă clasă în frunte cu dr. ing. Lucian Buzdugan, s-au obținut 20.356 kg/ha, iar în 2019 au realizat 22.609 kg/ha (din presa agricolă).

Prin urmare, este mai corect să spunem despre un hibrid (soi) că în testări riguroase, de minimum 3 ani, nivelul producției realizate a fost de ..... și potențialul genetic de producție este de ..… Am dori să cunoaștem și alte puncte de vedere pe această temă.

Prof. dr. ing. Vasile POPESCU

Lăsând în urmă bătrânul soi de orz Cenad 345, începând cu anul 1962 a venit la Fundulea, de la ICAR, dr. ing. Drăghici Lazăr, care s-a ocupat de problema îmbunătățirii nivelului și calității producției la orzurile de toamnă. Printr-o muncă laborioasă, în 1968 a lansat primul soi de orz Intensiv, superior vechiului Cenad 345.

Din anul 1965 a venit la Fundulea și tânărul ing. Alexandru Bude care, peste o jumătate de secol, s-a ocupat de problema orzurilor. În 1974 a fost omologat soiul Miraj, un tip nou de plantă, cu talie redusă, cu înfrățire uniformă și frați fertili, rezistent la cădere și foarte productiv ocupând toată suprafața ocupată cu orz în țara noastră în decurs de 5 ani. Pentru calitățile sale deosebite a fost solicitat și cultivat în Bulgaria și Turcia.

Soiul Productiv, omologat în 1981, a fost mai bine adaptat la condițiile pedoclimatice din România, mai precoce și cu boabe mai mari.

În 1986 este omologat soiul Precoce, mai timpuriu cu 2 săptămâni și care a înregistrat sporuri de producție de 35-48%. Au urmat soiurile Adi și Diana, omologate în 1993, Mădălin, în 1994, și Orizont, în 1996.

Menționăm că în 1997 a venit la Fundulea, în colectivul de ameliorare a orzurilor, dr. ing. Liliana Vasilescu, care de peste un sfert de secol se ocupă de această problemă.

În 1998 au fost omologate soiurile Andrei și Compact, iar în 2000, soiul Regal, urmate de Cardinal FD (2003) și Univers (2004). În continuare, preocuparea principală a fost crearea de soiuri cu stabilitate și cu mai mare siguranță a recoltei.

În 2016 este omologat soiul Ametist cu mai mare rezistență la iernare, cu MMB crescută și rezistent la virusul îngălbenirii și piticirii. Soiul Smarald (2013) este obținut prin metode biotehnologice și poate fi folosit și la fabricarea berii, având 11% proteină și peste 62% amidon. În 2015, soiul Simbol prezintă o flexibilitate la epoca de semănat și urmează soiurile Oniv (2017), Lucian (2018) și ultimul, soiul Iulian omologat în 2021.

În ceea ce privește orzul cu 2 rânduri (orzoaică), pentru a răspunde cerințelor fabricilor de bere s-a urmărit crearea soiurilor cu bobul mare, cu conținut redus de proteină și mai ridicat de amidon.

Astfel, în 1973 este omologat soiul Azuga, iar în 1977 Victoria, urmate de Grivița (1981), Laura (1992) și Andra (1994). În continuare sunt create soiul Artemis (2012), tolerant la pătarea reticulară și la cădere, Gabriela (2017), Diana (2019) și ultima creație, soiul Ileana, omologat în 2021.

La o scurtă trecere în revistă a creațiilor de orz și orzoaică de toamnă se poate constata gama largă de cultivare care pot satisface cerințele tuturor fermierilor.

Prof. dr. ing. Vasile POPESCU

Era o zi frumoasă de început de vară, iar institutul avea afișat marele pavoaz cu ajutorul FMC Agro România și Banca Transilvania.

Călătorii de pe magistrala feroviară București – Constanța și de pe Autostrada Soarelui, care se găsesc în paralel la câțiva metri de institut, se întrebau ce evenimente importante au loc la Institutul Fundulea. Răspunsul îl vor cunoaște citind revista Lumea Satului.

Soșeaua N. Titulescu pe care este amplasat institutul avea parcate pe sute de metri, pe ambele părți, autocare și autoturisme cu care se deplasau fermierii la câmpurile experimentale.

La ora 9,30 sala de festivități a institutului era plină de fermierii veniți să vadă noutățile la culturile de grâu și orz.

Erau prezenți Nicu Vasile, președintele LAPAR, și Ion Cioroianu, președintele Asociației Fermierilor din România, precum și L. Adam cu întreaga echipă de inspectori care supervizează calitatea semințelor.

Dr. ing. Elena Petcu, director științific al institutului, a salutat prezența tuturor invitaților și a comunicat programul de desfășurare.

Înainte de a merge în câmp, a luat cuvântul dl Vasile Iosif, director general al FMC Agro România. Acesta a prezentat portofoliul de produse ale companiei, realizate ținând  seama de recomandările UE cu privire la reducerea chimicalelor și extinderea produselor bio.

Deplasarea în câmp a avut loc mai întâi la loturile demonstrative cu soiurile de grâu și orz amplasate la șoseaua București – Călărași. Acestea avea etichete foarte vizibile, astfel încât cei interesați să poată urmări evoluția acestor soiuri, de la răsărire până la recoltare.

În câmp am fost întâmpinați de lanurile de grâu și orz, cu spice mari și grele, care unduiau în adierea vântului.

Aici ing. Gh. Măturaru a prezentat condițiile climatice ale zonei în care au crescut plantele din soiurile respective și principalele verigi tehnologice aplicate până în prezent.

În continuare, dr. ing. Liliana Vasilescu a prezentat cu lux de amănunte soiurile de orz și orzoaică, iar dr. ing. Cristina Marinciu a descris soiurile de grâu, de triticale și liniile de perspectivă.

Următoarea deplasare a avut loc la laboratorul de agricultură ecologică unde dr. ing. Ion Toncea, președintele Asociației Române pentru Agricultura Durabilă, a prezentat comportarea soiurilor de grâu și orz în condițiile agriculturii biologice.

În toate prezentările din sală și din câmp fermierii au fost amănunțit informați despre munca cercetătorilor din institute legată de crearea soiurilor de grâu și orz și despre tehnologiile de cultură aplicate pentru a se obține recolte maxime și de cea mai bună calitate.

Referitor la cultura grâului menționăm:

Soiurile și populațiile de grâu cultivate în țara noastră până în anii ’60 aveau potențial de producție scăzut, erau slab rezistente la cădere și la alți factori de mediu.

Un pas înainte a fost crearea de către acad. Gheorghe Ionescu Șișești a soiului A-15 care s-a cultivat peste 25 ani în peste un million de ha.

Se simțea necesitatea creării unor soiuri care să asigure producții ridicate și constante.

Acțiunea de ameliorare a grâului în România a fost începută de acad. Nichifor Ceapoiu. Șansa institutului a fost încadrarea tânărului cercetător Nicolae N. Săulescu, devenit ulterior și academician, care peste o jumătate de secol se ocupă de genetica și ameliorarea grâului, cu rezultate remarcabile.

În această acțiune s-au parcurs mai multe etape. Pentru diversificarea geneticii grâului, începând din 1958 s-au introdus și testat soiuri de grâu din SUA, URSS, Italia, Austria, care s-au dovedit superioare celor românești. După testare s-au recomandat soiurile Triumph, Concho și Ponca din SUA, San Pastore din Italia, Bezostaia 1 din URSS și Harach din Austria, care în 1963 ocupau peste 90% din suprafața cultivată în România. Soiurile respective nu erau însă adaptate la condițiile din țara noastră. Din aceste considerente s-au inițiat la Fundulea primele lucrări de hibridare în vederea creării de soiuri intensive adaptate la condițiile din România.

Astfel, din încrucișarea soiului București 1, creat de ICAR, cu soiul Skorospelka 3 (URSS) s-au obținut soiurile Excelsior și Dacia care au fost omologate în 1971. Soiul Fundulea 29 s-a obținut prin selecție din combinația dintre Aurora (URSS) și Riley 67 (American). Acest soi a ocupat peste 40% din suprafața cultivate cu grâu la noi. De menționat că acest soi a ocupat primul loc într-o competiție internatională organizată în SUA în 1980-1981.

O etapă superioară o constituie crearea primelor soiuri semipitice de grâu, ca premieră mondială, având la bază un material segregant de la Stațiunea de Cercetări Agricole Lovrin și care a stat la baza creării soiului Flamura 80. Ulterior, Flamura 80 a stat la baza ameliorării soiurile create la Fundulea, spre exemplu Flamura 85, Fundulea 4, Dropia.

Pe baza soiurilor semipitice s-a putut trece la diversificarea bazei genetice pentru condițiile din România. Astfel, au fost introduse gene de precocitate pentru rezistența la principalele boli, productivitate și, bineînțeles, gene pentru calități de panificație.

Așa s-au obținut Glosa, care ocupă peste 35% din suprafață, Boema 1, cu peste 23%, Izvor, care în condiții de secetă a avut spor de 15-20% din producție, Litera, Otilia, Pajura, Pitar, cu însușiri de panificație superioare, Ursita, Voinic ș.a.

Ultimul omologat (2022) este soiul FDL Abund. Există și valoroase linii de perspectivă precum Consecvent ș.a.

Datorită calităților superioare soiurile de grâu create la Fundulea au fost cultivate în țări precum Ungaria, Canada, Turcia, Bulgaria, R. Moldova ș.a.

Plecând de la producții de grâu de 1.000-2.000 kg/ha, colectivul de cercetători, sub îndrumarea acad. Nicolae N. Săulescu, a reușit să creeze soiuri care depășesc 10.000 kg/ha.

Deși există o competitivitate acerbă, soiurile românești sunt bine apreciate de cultivatori. În activitatea de producere a seminței de grâu în România, la nivelul anului 2016, soiurile românești ocupau 60%, iar cele 112 soiuri străine reprezintă 35%.

Prof. dr. ing. Vasile POPESCU

Situația economică a României la jumătatea sec. al XX-lea era foarte grea, provocată de distrugerile celui de-al doilea Război Mondial, urmate de înrobitoarele îndatoriri de război, peste care s-a așezat cumplita secetă din 1946-1947.

Era o foamete generalizată și conducerea statului se străduia să găsească mijloacele pentru a ieși din această stare.

Majoritatea populației trăia în mediul rural și singurul mijloc de existență era agricultura care se găsea la nivelul Evului mediu.

Se cunoștea că porumbul a fost din totdeauna și este cultura de bază a țăranului român, din porumb se hrănea atât el cât și animalele și păsările din curte dar, din păcate, nivelul producției era foarte scăzut, în jur de 1.000 kg/ha.

Aflându-se că în Statele Unite ale Americii se obțin producții ridicate de porumb, guvernul a invitat, în 1956, un mare fermier american, Roswell Garst pentru a-l consulta în ce fel se poate ridica producția de porumb. Acesta le-a răspuns foarte clar, să se treacă la cultivarea porumbului hibrid.

Pentru a-i convinge de superioritatea seminței hibride l-a trimis pe fiul său cu sămânța de porumb din diferiți hibrizi și setul de mașini necesare. Acești hibrizi au fost însămânțați, în 1956, la Fundulea, Dragalina și Brăila.

Hibrizii respectivi au realizat producții net superioare soiurilor și populațiilor locale care se cultivau în România, convingând organele de decizie că este absolut necesar să se asigure o temeinică activitate de cercetare în domeniul culturii porumbului.

Astfel că, prin Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 330/1 ianuarie 1957 s-a înființat Institutul de Cercetări pentru Cultura Porumbului (ICCP), cu sediul în fostul GAS-Fundulea.

Locul a fost ales de prof. Nicolae Giosan, care a fost numit director, împreună cu primii angajați la institut.

Prof. N. Giosan a avut dezlegare din partea guvernului, personal de la Gh. Gheorghiu-Dej, să aducă la Fundulea pe cei mai buni specialișt din țară, chiar dacă unii erau scoși din activitate pe motive politice.

Grupul de specialiști a ales GAS Fundulea pentru ICCP pentru că avea terenuri foarte bune, cu suprafețe de păduri în jur care să asigure spații de izolare pentru crearea liniilor consangvinizate și se găsea în apropiere Mostiștea care să asigure apă pentru irigat.

Primii aduși la Fundulea au fost:

– prof. dr. doc. Nicolae Hulpoi, ca director științific;

– dr. doc. Nicolae Sarpe – secretar științific;

– prof. dr. doc. Nicolae A. Saulescu – genetist și ameliorator recunoscut;

– prof. dr. doc. Irimie Staicu – specialist în agrofitotehnie;

– ing. Grigore Coculescu – specialist în fertilizarea culturilor;

– ing. Florea Paulian – specialist în protecția plantelor.

Toate tipurile de presă din România prezentau cu lux de amănunte evenimentul național, înființarea ICCP-Fundulea. Un asemenea eveniment mai avusese loc cu 30 ani în urmă, în 1927, când s-a înființat Institutul de Cercetări Agronomice al României (ICAR). Eram student în anul V la Agronomie la București și anul V, în acea perioadă, era destinat în totalitate efectuării practicii în producție. Aflând din presă de înființarea ICCP, m-am prezentat la practică la Fundulea. De aceea, încerc să prezint anumite aspect din începuturile acestui institut, cunoscându-l de la fața locului, din interiorul său.

În afară de cei prezenți mai sus, la Fundulea se mai găsea ing. Tiberiu Mureșan și ing. Al. Covor care locuiau cu familiile la Tipei. Octavian Cosmin și Ion Păcurar, precum și primii absolvenți din seria 1957 de la Agronomia București.

Zoe și Constantin Tapu, Traian Sarca și Alexandru Bărbulescu.

Din seria următoare (1958) au mai venit Ion Picu, Constantin Pintilie și Vasile Popescu.

Din 1957 începuse activitatea foarte serios:

– prof. N. Hulpei a înființat și a organizat primul laborator de culturi irigte din cercetarea agricolă românească pus în funcțiune încă din anul următor (1958). Aici mi-am pregătit și eu teza de doctorat sub conducerea prof. N. Hulpoi.

– prof. N. Săulescu a început imediat crearea liniilor consangvinizate de porumb din soiurile și populațiile locale de porumb românești cultivate în spații izolate, în pădure. Din ele a produs în continuare hibrizii de porumb românești și acțiunea de generalizare a culturii porumbului hibrid în România a fost destul de scurtă, de 7 ani.

– prof. Ir. Staicu a organizat laboratorul de agrotehnică, Gr. Coculescu pe cel de îngrășăminte și Fl. Popescu laboratorul de protecția plantelor.

Loturile experimentale cu hibrizi de porumb din SUA, Canada, Italia, URSS au fost amplasate la Tipei, sub conducerea ing. T. Mureșan, ajutat de tehniciana Vasilchia Sarca.

Absolvenții de la Agronomia București angajați la Institut, precum și studenți practicanți erau cazați la ferma Progresul, unde se găsea și cantina, dar toți lucrau la Tipei.

Colaborator al ing. Mureșan era ing. Cârnu, care a stat mai puțin în institut, dar el nu are nicio legătură cu marele agronom Vlad Cârnu Munteanu decedat în 1904 și apare în mod eronat apare în lucrarea 60 ani de la înființarea INCDA-Fundulea.

Loturile experimentale cu hibrizi de porumb de la Tipei se lucrau după tehnologia americană cu distanța de 100 cm între rânduri.

Actuala curte a institutului a fost a unui boier care a fost preluată de GAS Fundulea și conținea câteva clădiri (unele se mai găsesc și în present), iar în rest se găsea o plantație de vie bătrână cu multe goluri.

Pentru a se ajunge la ce se vede astăzi, Institutul a avut șansa de a avea în frunte conducători de mare valoare precum N. Giosan, T. Mureșan, N. Ceapoiu, Cr. Hera,

A.V. Vrânceanu.

Acțiunea de înfrumusețare prin plantarea de arbori și arbuști din specii de foioase și conifer s-a realizat sub conducerea acad. Nichifor Ceapoiu fiind ajutat de un administrator harnic și priceput, Stefan Gațe din Fundulea.

Rezultatele foarte bune obținute în cultura porumbului au determinat conducerea statului să extindă această activitate la toate cerealele și plantele tehnice și astfel, prin HCM 305/1961, are loc unificarea ICCP Fundulea cu ICAR București rezultând Institutul de Cercetări Agricole București – Fundulea. În baza Legii nr.1/1962 devine ICCPT Fundulea, subordonat Institutului Central de Cercetări Agricole (ICCA) București, transformat în 1969 în actuala Academie de Stiințe Agricole și Silvice.

O activitate de vârf a avut-o Institutul Fundulea în anii ’70-’80, când ziariștii îl numeau „Nava amiral a cercetări agricole românești“.

Cu regret menționez că, din cei cu care am lucrat în 1957 la Fundulea, nu se mai găsește niciunul în viață.

Pe teritoriul localității Fundulea activitatea de cercetare s-a extins prin înființarea în 1976 a Stațiunii de Cercetări pentru Plante Medicinale și Aromate, iar din 1981 a Institutului de Cercetare și Producție pentru Cultura și industrializarea Sfeclei de Zahăr și Substanțelor Dulci care coordona cultura sfeclei pe 250.00 ha și industrializarea sfeclei în cele 33 de fabrici existente atunci în România.

În acest fel, localitatea Fundulea devenise o adevărată citadelă a cercetării agricole românești.

Prof. dr. ing. Vasile POPESCU

INCDA Fundulea, cel mai important institut de cercetare-dezvoltare pentru agricultură din țară, organizează anual Ziua grâului și a orzului. Pus sub semnul întrebării din cauza pandemiei, evenimentul a avut loc totuși și în acest an în colaborare cu LAPAR și a presupus două etape: una a prezentărilor și a discuțiilor în sală și cea de a doua în câmp pentru a observa îndeaproape culturile.

Finanțarea cercetării

Cel mai dezbătut subiect din cadrul întâlnirii a fost finanțarea cercetării, astfel încât cercetătorii români să poată crea noi soiuri care să devină alegerea prioritară a fermierilor din țara noastră. Nicu Vasile, președintele LAPAR, a menționat faptul că în acest moment cercetarea beneficiază de cel mai mic procent din PIB alocat în ultimii 10 ani, iar acest lucru ar trebui să se schimbe pentru a avea o cercetare de top, așa cum se întâmplă în alte state europene.

În acest sens, secretarul de stat Emil Dumitru a specificat faptul că vede diferit modul în care trebuie reconstruită cercetarea românească: „Dincolo de sumele pe care bugetul de stat le poate sau nu aloca, cred că am ajuns la maturitatea necesară să avem un parteneriat public-privat în care fermierii care au tehnologii și cunoștințe să fie cooptați și astfel să poată duce mai departe creațiile cercetării românești. Trebuie să înțelegem că, oricât de bune sunt soiurile create în România, ele trebuie să aibă și un marketing pe măsură.“

Recolte mai slabe în 2020

Condițiile dificile ale anului agricol 2019-2020 au pus mari probleme cultivatorilor de cereale, iar producțiile pe care le vor înregistra în acest an vor fi cu mult mai scăzute față de cele de anul trecut. „A fost un an dificil pentru cultura grâului, vara a fost secetoasă, pregătirea terenului și semănatul în condiții dificile, însă am avut noroc de precipitații, în jur de 100 litri, până la instalarea așa-zisei ierni în care s-au înregistrat temperaturi foarte mari și lipsă de precipitații. Astfel că nu numai grâul a avut de suferit, ci toate culturile însămânțate în toamnă, iar în primăvară au fost afectate de secetă și de diferențele de temperatură, aici soiurile străine având mult de suferit“, a punctat Pompiliu Mustățea, director general INCDA Fundulea.

Un atu îl au totuși fermierii care au semănat soiuri românești. Nici soiurile semănate în cadrul platformei de Fundulea nu s-au dezvoltat la fel de bine ca în alți ani, însă au existat și creații care s-au evidențiat.

„Dintre soiurile omologate, Voinic s-a evidențiat în acest an. Are o combinație între precocitate, capacitate mare de producție, rezistență bună la boli și o calitate foarte bună de panificație. De asemenea, soiul Miranda s-a comportat foarte bine, nu doar la Fundulea ci și în alte zone din țară. Spicul este foarte bine dezvoltat, însă trebuie spus că a contat și calitatea tratamentelor aplicate. Pe lângă acestea, soiurile care urmează a fi lansate pe piață s-au comportat destul de bine. Aș aminti aici Amurg, precum și Baltag și Bogdana, două soiuri care se află în primul an de testare la ISTIS. Urmărim în crearea soiurilor rezistența la principalele boli ale aparatului foliar, rezistența la iernare și toate aspectele legate de productivitate pentru ca fermierii români să beneficieze de soiuri autohtone performante“, a mai adăugat Pompiliu Mustățea.

Larissa SOFRON

Producții mari și de calitate se pot realiza doar dacă genotipurile de floarea-soarelui folosite sunt valoroase, cu potențial genetic ridicat și se aplică o tehnologie avansată.

La floarea-soarelui, INCDA Fundulea are în portofoliu 9 hibrizi simpli: 4 convenționali (Performer, Favorit, Fundulea-708 și Fundulea-911); 2 în sistem Sun Express (FD15E27 și FD18E41) și 3 hibrizi în sistem Clearfield (FD15CL44, FD16CL50, FD18CL58).

Amplasarea culturii

Floarea-soarelui are condiţii favorabile pe solurile cu pH cuprinse între 6,8 şi 8,0 cu texturǎ mijlocie, profunde, care înmagazineazǎ şi pǎstreazǎ bine apa. Se vor evita terenurile nisipoase, cele erodate, precum şi solurile acide neamendate.

Premergǎtoarele favorabile sunt culturile timpurii (cerealele de toamnǎ, care asigurǎ o rezervǎ mai mare de apǎ în sol), precum şi cele târzii (porumbul). Se vor evita ca premergǎtoare culturile cu boli comune şi, în special, cele ce contribuie la propagarea putregaiului alb (Sclerotinia sclerotiorum), cum sunt soia, fasolea şi rapiţa care ocupǎ suprafeţe mari în zona de culturǎ a florii-soarelui. Este de asemenea contraindicatǎ revenirea florii-soarelui pe aceleaşi suprafeţe la intervale mai scurte de 5-6 ani.

Organizarea asolamentelor este o cerinţǎ obligatorie pentru diminuarea atacului de boli, dǎunǎtori şi a infestǎrii cu buruieni, reduce necesarul de pesticide şi contribuie obţinerea de producţii ridicate la floarea-soarelui.

Aplicarea îngrășămintelor

Fertilizarea florii-soarelui trebuie să fie cât mai echilibrată respectând raportul 1:1:1 între elementele de bază N:P:K.

Dozele mari de îngrășăminte cu azot sau îngășămintele organice favorizează creșterea viguroasă a plantelor în dauna fructificării, mărind sensibilitatea acestora la boli.

Doza de îngrășăminte cu N (kg/ha) se stabilește în funcție de indicele de N (IN) al fiecărei parcele.

Vezi tabel În revista tipărită pe bază de abonament.

În care H = conținutul de humus și V = gradul de saturație cu baze ale solului (%).

Doza de îngrășăminte cu fosfor (P2O5 kg/ha) se stabilește în funcție de fertilitatea fosforică a solului, urmărindu-se ca raportul N:P să fie de 1:1.

Îngrășămintele cu Potasiu se aplică pe parcelele unde conținutul de K, ușor solubil, este sub 20 mg K2O/100 g respectând raportul de 1:1:1 (N:P:K).

Plantele de floarea-soarelui pot fi adesea influențate și dereglate în procesul de nutriție din faza primară de antagonismele dintre elementele aflate în exces și deficit. Corectarea acestor deficiențe și stabilirea echilibrului normal al nutriției minerale se poate realiza prin aplicarea de îngrășăminte foliare.

Îngrășămintele foliare sunt îngrășăminte complexe care conțin N:P:K precum cât și cele mai importante microelemente (B, Mg, Mn, Zn, Cu, Mo s.a). Îngrășămintele foliare aplicate plantelor în perioada de vegetație (începând cu stadiul de 13-14 frunze) stimulează fructificarea (obținând sporuri de producție de 20-30%), vigoarea și sănătatea semințelor.

Lucrările solului

Floarea-soarelui, datoritǎ sistemului sǎu radicular puternic dezvoltat, necesitǎ un sol bine afânat şi structurat.

Adâncimea arǎturii pentru floarea-soarelui se stabileşte între 22 şi 25 cm, lucrarea mai adâncǎ fiind necesarǎ pe terenurile puternic îmburuienate sau cu cantitǎţi mari de resturi vegetale şi pe solurile compacte. Pe solurile cu strat arabil subţire, adâncimea arǎturii se va limita la grosimea acestuia.

Pregǎtirea patului germinativ are ca scop crearea unui strat de sol bine mǎrunţit pe adâncimea de semǎnat, aşezat în profunzime şi afânat la suprafaţǎ, în care se introduce sǎmânţa. Pe solele în care s-au efectuat arǎturi de toamnǎ cu bulgǎri mari, denivelate, la desprimǎvǎrare este necesarǎ o primǎ lucrare cu grapa cu discuri în agregat cu lama nivelatoare şi grapa cu colţi. Pregǎtirea patului germinativ se realizeazǎ printr-un numǎr redus de lucrǎri care sǎ mobilizeze solul cât mai puţin, pentru a reduce pierderile de apǎ prin evaporare.

Calitatea pregǎtirii patului germinativ este asiguratǎ de reglarea corectǎ a agregatelor de lucru şi evitarea executǎrii lucrǎrii când solul este prea umed. Ultima lucrare de pregǎtire a patului germinativ se executǎ cu combinatorul în ziua sau preziua semǎnatului pentru a nu favoriza îmburuienarea terenului înaintea rǎsǎririi culturii.

Sămânța și semănatul

• Sǎmânţa. La semǎnat se utilizeazǎ numai sǎmânţǎ F1 certificatǎ, care întruneşte condiţiile prevǎzute în standardele actuale.
• Epoca de semǎnat. Semǎnatul începe atunci când în sol se realizeazǎ pragul minim de 6-7˚C la adâncimea de încorporare a seminţei pentru asigurarea unor condiţii favorabile germinǎrii seminţelor şi rǎsǎririi plantelor.
• Densitatea optimǎ la semǎnat se stabileşte în funcţie de aprovizionarea solului cu apǎ în primǎvarǎ şi de talia hibridului cultivat. De la semǎnat se asigurǎ o densitate astfel încât sǎ se realizeze la recoltare 45-55 mii plante/ha în condiţii de neirigare şi de 50-60 mii plante/ha în condiţii de irigare, limita maximǎ recomandându-se la hibrizii cu talie redusǎ. Foarte important este ca repartizarea seminţelor pe rând sǎ fie uniformǎ pentru asigurarea creșterii şi dezvoltǎrii echilibrate a tuturor plantelor.
• Distanţa între rânduri. În condiţiile de culturǎ neirigatǎ sau irigatǎ se va realiza distanţa de 70 cm între rânduri pentru asigurarea posibilitǎţii de combatere a buruienilor prin praşile mecanice.
• Adâncimea la semǎnat va fi de 4-6 cm, urmǎrindu-se asigurarea apei, cǎldurii şi aerului, necesare germinǎrii seminţelor şi rǎsǎririi rapide a plantelor.

Lucrări de întreținere

• Combaterea buruienilor

În sistemul de combatere a buruienilor din cultura de floarea-soarelui un rol important îl are îmbinarea mǎsurilor din cadrul „sistemului de combatere integratǎ“ şi în mod special a celor agrotehnice completate tot mai mult cu metoda chimicǎ, prin utilizarea celor mai eficiente erbicide.

Având în vedere erbicidele şi speciile de buruieni existente s-au stabilit urmǎtoarele metode de combatere:

• Hibrizii de floarea-soarelui convenționali

Pentru culturile infestate predominant cu buruieni monocotiledonate anuale, se poate aplica unul dintre erbicidele nevolatile pe bază de S-metolaclor, Dimetenamid-P, Pendimetalin, iar dacă se găsesc și dicotiledonate sensibile se vor folosi și erbicide  pe bază de Oxifluoefen, Fluorocloridon.

Pentru combaterea speciilor monocotiledonate anuale şi perene (inclusiv Sorghum halepense provenit din rizomi), se recomandǎ aplicarea în vegetaţie a unuia dintre erbicidele selective antigramineice. Tratamentele se fac postemergent la fazǎ optimǎ: floarea-soarelui 4-6 frunze, costreiul din rizomi – 15-25 cm înǎlţime, iar speciile monocotiledonate anuale: Setaria, Echinochloa, Digitaria, Sorghum halepense provenit din sǎmânţǎ la 2-4 frunzuliţe (înainte de înfrǎţire).

• Hibrizi de floarea-soarelui în sistem Clearfield. Hibrizi nemodificaţi genetic tip „IMI“, rezistenţi la erbicidul Pulsar.

Pentru combaterea buruienilor dico anuale (Sinapis, Raphanus, Xanthium, Amaranthus, Solanum, Abutilon) şi parţial a unor mono anuale (Setaria, Echinochloa), dar cu infestǎri sub 40%, se recomandǎ aplicarea post-emergent a tratamentului Pulsar+Trend, 1-1,2 l/ha +0,1 % în funcţie de infestare.

• Hibrizi de floarea-soarelui în sistem Sun Express – Floarea soarelui cu hibrizi rezistenţi la tribernuron (Express 50 SG).

În cadrul acestei strategii se recomandǎ aplicarea în vegetaţie (floarea-soarelui 4-6 frunze, buruieni dicotiledonate anuale şi perene inclusiv Xanthium, Cirsium, Abutilon) a următorului tratament:

Express 50 SG + Trend = 30 g+0,1%, aplicat singur sau asociat (în condiţii de precipitaţii suficiente), cu erbicide antigramineice (în funcţie de infestarea cu costrei din rizomi), pentru combaterea speciilor monocotiledonate anuale şi perene.

• Prevenirea şi combaterea bolilor şi dǎunǎtorilor

Cultura de floarea-soarelui se confruntă, încă de la semănat, cu o serie de patogeni deosebit de periculoși, precum mana florii-soarelui (Plasmopara helianthi) şi putregaiurile alb (Sclerotinia sclerotiorum) şi cenuşiu (Botrytis cinerea). Putregaiurile sunt boli păgubitoare, cu o răspândire largă în toate zonele de cultură, daunele fiind importante mai ales în zonele şi anii cu umiditate ridicată. Transmiterea se face prin scleroţii căzuţi pe sol în timpul recoltării sau amestecaţi cu sămânţa.

Pentru prevenirea atacului putregaiurilor din fazele de răsărire-plantulă se recomandă tratarea seminţelor cu produse pe bază de Tiuram, Imazalil, Tiram și Carboxină.

Mana florii-soarelui, cu o răspândire generalizată în toată ţara, mai ales în anii cu precipitaţii abundente, este cea mai păgubitoare boală a culturilor de floarea-soarelui. Transmiterea bolii de la un an la altul este asigurată de oosporii aflaţi în resturile de plante din sol. Însă, într-o proporţie redusă, infecţia primară poate rezulta și din miceliul de rezistenţă existent în sămânţă. Alături de cultivarea de hibrizi de floarea-soarelui rezistenţi, se recomandă și o serie de măsuri agrofitotehnice, precum respectarea rotaţiei de 6 ani şi folosirea de sămânţă sănătoasă provenită din lanuri libere de boli, precum și efectuarea tratamentului seminţelor cu produse pe bază de Metalaxin.

Dacǎ existǎ condiţii favorabile pentru evoluţia patogenilor se recomndă aplicarea tratamentelor în vegetație. Primul tratament de la 6-8 perechi de frunze, apoi de la diferenţierea netǎ a butonului floral pânǎ la apariţia florilor ligulate și ultimul la 10-15 zile dupǎ sfârşitul înfloritului, folosind fungicide pe bază de Tiofanat metil, Procloraz, Iprodian, Flutriafol.

Principalii dăunători ce afectează culturile de floarea-soarelui în primele faze de vegetaţie sunt dăunătorii de sol: gărgăriţa frunzelor (Tanymecus dilaticollis) și viermii sârmă (Agriotes spp.), dar uneori și gândacul pământiu (Opatrum sabulosum).

Pentru prevenirea atacului se recomandă evitarea cultivării florii-soarelui după porumb, care asigură condiţiile cele mai favorabile dezvoltării larvelor, precum și tratamentul seminţelor produse pe bază de Tiametoxan, Imidacloprid, Clotianidin.

• Irigarea

Cu toate că floarea-soarelui este o plantă rezistentǎ la secetǎ, irigarea influenţeazǎ pozitiv atât cantitativ cât şi calitativ recolta.

Perioada în care apa de irigare determinǎ sporuri de recoltǎ este formarea calatidiului, înflorirea şi umplerea seminţelor. Acest consum este în lunile iunie şi iulie, când se impune aplicarea a 1-3 udǎri cu norme de 400-800 m3/ha, la un timp de revenire de 7-14 zile, în funcţie de textura solului.

• Polenizarea suplimentarǎ

Pentru o bună polenizare a plantelor este necesar sǎ se asigure cel puţin câte douǎ familii de albine pentru fiecare hectar de floarea-soarelui pe perioada înfloritului.

• Recoltarea

Recoltarea la timp prezintǎ o importanţǎ deosebitǎ pentru reducerea pierderilor şi asigurarea calitǎţii recoltei.

Recoltarea mecanizatǎ începe când 75-80% din calatidii sunt de culoare brunǎ şi brunǎ-gǎlbuie, iar umiditatea în seminţe a scǎzut la 14-15% şi trebuie încheiatǎ rapid, pânǎ ce umiditatea seminţelor nu scade sub 10-11%, când pierderile devin foarte mari prin scuturare.

CS II dr. ing. Danil Stanciu
Șef laborator Ameliorare floarea-soarelui INCDA Fundulea

Situația economică și socială a României la jumătatea sec. al XX-lea era foarte grea, fiind provocată de distrugerile celui de-al Doilea Război Mondial și de cumplita secetă din 1946-1947.

Cea mai mare sărăcie și suferință era în rândul țărănimii, care reprezenta trei sferturi din populația țării.

Alimentul de bază pentru țăranul român a fost dintotdeauna porumbul care-i asigura atât propria hrană, cât și cea a animalelor și păsărilor din curte. În acest sens Guvernul a căutat soluții pentru creșterea producției de porumb motiv pentru care, în anul 1956, a invitat  un mare fermier american, R. Garst, care a recomandat să se treacă la cultura porumbului hibridat.

Pentru această acțiune, Guvernul a căutat omul potrivit și a ajuns la tânărul (35 de ani) profesor universitar Nicolae Giosan. Din discuții s-a stabilit că este necesar să se înființeze un institut special pentru cultura porumbului. Pentru o temeinică documentare Nicolae Giosan s-a deplasat în SUA special pentru producerea porumbului hibrid. Între timp, Garst a trimis în România sămânță din mai mulți hibrizi de porumb pentru a demonstra superioritatea acestora, precum și setul de mașini corespunzătoare culturii porumbului.

Prin HCM 330 / 1 ianuarie 1957 se înființează Institutul de Cercetări pentru Cultura Porumbului (ICCP) în fostul IAS Fundulea, iar ca director general este numit Nicolae Giosan.

În primăvara lui 1957 sunt însămânțate loturile de porumb hibrid cu sămânță din SUA. Pentru desfășurarea activității în noul institut erau necesare cadre de specialiști de înaltă calificare și o parte din aceștia fuseseră scoși din învățământul superior și din cercetare din motive politice. Nicolae Giosan a primit împuternicire personal de la Gheorghe Gheorghiu-Dej să angajeze și din aceștia. El a adus, în primul rând, pe fostul său profesor de la Cluj, pe marele agronom specializat în ameliorarea plantelor, genetică și fitotehnie N.A. Săulescu. Acesta a preluat problema realizării hibrizilor autohtoni de porumb și producerea de sămânță. A fost adus apoi un alt mare specialist, prof. Nicolae Hulpoi, care în 1958 a început amenajarea primelor 30 ha pentru irigat, organizând primul laborator de cercetare în culturi irigate.

Eu eram student în anul V la Facultatea de Agricultură București, iar anul V era destinat în totalitate practicii, astfel că în septembrie 1957 m-am prezentat la practică la Institutul Porumbului de la Fundulea, N.A. Săulescu fiind profesor de fitotehnie la facultate. În acest fel am cunoscut problemele începutului la Institutul Fundulea direct la fața locului. Profesorul N.A. Săulescu a trecut imediat la crearea liniilor consagvinizate în spații izolate în pădurile din împrejurimi.

Un alt cercetător, Vladimir Moșneagă, avea create linii consagvinizate în mod secret, la Moarta Domnească, pentru că genetica oficială a T.D. Lysenko (URSS) nu admitea așa ceva. Din aceste linii au fost creați primii hibrizi de porumb în țara noastră. Acțiunea a continuat cu hibrizii creați sub conducerea prof. N.A. Săulescu, astfel că în scurt timp (șapte ani) cultura porumbului hibrid era generalizată în România. În scurt timp, au fost construite pavilionul central al institutului și stația modernă de condiționat sămânța, iar cu sprijinul FAO a fost realizat un modern fitotron.

Prin HCM 305/22 noiembrie 1961 ICCP Fundulea se unifică cu compartimente din ICAR și rezultă Institutul de Cercetări pentru Cereale și Plante Tehnice (ICCTP), iar la centru rămâne Institutul Central de Cercetări Agricole (ICCA) care coordonează cercetarea agricolă din țară și care în 1969 devine Academia de Științe Agricole și Silvice sub conducerea prof. Nicolae Giosan. Cu acest prilej au venit la Fundulea de la ICAR oameni de înaltă valoare științifică precum N. Ceapoiu, C.Hera, A.V. Vrânceanu ș.a.

Demn de remarcat este realizarea lui A.V. Vrânceanu care a reușit să creeze primii hibrizi de floarea-soarelui ca premieră mondială. Institutul de la Fundulea a beneficiat și de o pleiadă de directori de mare valoare: Nicolae Giosan, T. Mureșan, N. Ceapoiu, C. Hera, A.V. Vrânceanu.

În tabelul alăturat sunt prezentate personalitățile deschizătoare de drum și cei care au continuat pe parcursul a o jumătate de secol activitatea, făcând din institut „nava amiral a cercetării agricole românești“.

De menționat că N. Giosan l-a adus de la Cluj nu numai pe prof. N.A. Săulescu, ci și pe T. Mureșan, Al. Covor și I. Păcurar care au construit nucleul de bază al activității institutului.

Din promoția 1957 de la București au venit T. Sarca, C. Țapu, Z. Țapu și Al. Bărbulescu, iar din promoția 1958 I. Picu și C. Pintilie și mai târziu V. Popescu, care au activat cu rezultate deosebite pe parcursul a o jumătate de secol.

Din 1975, după desființarea Institutului de Biologie București, au venit la Fundulea specialiști și cercetători în domeniul fiziologiei plantelor și al biochimiei, aprofundând cercetările fundamentale la ICCPT Fundulea.

În anii 1980, înainte de evenimentele din 1989, Institutul de la Fundulea și Stațiunile de Cercetări Agricole din țară asigurau sămânță de înaltă calitate din soiuri și hibrizi românești, necesarul pentru întreaga agricultură, precum și cele mai moderne metode agrotehnice care să valorifice potențialul genetic al soiurilor românești.

Așa cum s-a menționat la aniversarea a 60 de ani de la înființarea institutului, acesta dispunea de 7.078 ha teren și 1.226 angajați, din care 666 în sectorul de cercetare, 167 cu studii superioare, față de 1.844 ha în prezent, cu 302 angajați, din care 66 cu pregătire superioară.

În acest an interval au fost creați 86 hibrizi de porumb, 81 soiuri de cereale păioase, 46 de hibrizi de floarea-soarelui, 40 soiuri leguminoase pentru boabe, 66 soiuri de plante furajere.

După 1989 în Institutul de la Fundulea s-au mai înființat un laborator de extensie și propagandă agricolă din inițiativa și sub conducerea prof. dr. ing. Vasile Popescu, fiind primul laborator de acest tip din cercetarea agricolă, și un sector de agricultură ecologică sub conducerea dr. ing. I. Toncea.

Semnatarul acestor rânduri își aduce aminte cu bucurie de perioada înfloritoare a Institutului, din conducerea căruia a făcut parte. Sperăm că într-un viitor mai apropiat, cu forțele proprii și ajutor de la organele statului, Institutul de la Fundulea va redeveni ceea ce a fost și chiar mai mult.

Principalele domenii din Institut și personalitățile implicate

Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Agricolă Fundulea a organizat un eveniment dedicat culturii florii-soarelui și rezultatelor cercetării obținute aici. Mai întâi, participanții au asistat la o serie de prezentări în cadrul căror au fost prezentate caracteristicile hibrizilor creați la Fundulea, precum și istoricul cercetării românești în ceea ce privește floarea-soarelui.

Istoric glorios, viitor promițător

Știm deja că primii hibrizi de floarea-soarelui creați pe bază de androsterilitate au fost creați la Fundulea, însă de-a lungul timpului, aceștia au pierdut teren în fața hibrizilor din străinătate. „Rezultatele pe care le aveam cândva la floarea-soarelui erau foarte bune. Aproape toată suprafața cu floarea-soarelui era semănată cu hibrizi creați la Fundulea, care s-au extins și pe plan internațional. În acest moment câmpul de ameliorare a florii-soarelui ocupă 8 hectare, o suprafață destul de mare pentru o plantă prășitoare, iar rezultatele sunt pe măsura efortului depus. Am semănat progresiv, în 5 etape, pentru a nu se suprapune o lucrare pe o suprafață foarte mare, raportat la numărul de oameni pe care îi avem. Ameliorarea este un proces foarte complex și de durată. De regulă, pentru a lansa un hibrid sau soi nou este nevoie de aproximativ 12 ani, însă încercăm și la această cultură să introducem o metodă modernă pentru a reduce acest timp“, a declarat directorul INCDA Fundulea, Pompiliu Mustățea.

În prezent, fermierii au la dispoziție hibrizi creați la Fundulea, iar cel mai cultivat dintre aceștia este Performer, un hibrid convențional înregistrat în anul 1996 și reînscris în lista oficială în 2019. Este semitardiv, are capacitatea de producție de 3.700-4.000 kg/ha, iar conținutul mediu de ulei este de 52-53%. Este tolerant la putregaiul alb, mediu rezistent la putregaiul cenușiu și rezistent la cădere.

Noi hibrizi cu potențial

Participanții au aflat mai multe detalii despre noii hibrizi și au putut să observe cum s-au dezvoltat în câmp. „Prin lansarea noilor hibrizi rezistenți la erbicidele Pulsar și Express sperăm să recâștigăm piața de semințe a florii-soarelui. În ultimii 2 ani am reușit să înregistrăm 5 astfel de hibrizi, iar rezultatele pe care le-au oferit sunt foarte bune. Sperăm ca fermierii să se îndrepte din nou către noi; în acest moment 5% din suprafața totală semănată cu floarea-soarelui este reprezentată de hibrizii creați la Fundulea, iar hibridul FD15E27 a cunoscut o oarecare creștere, dar suntem doar la început“, a mai precizat directorul INCDA Fundulea.

FD15E27 este un hibrid înregistrat în 2016, semitardiv, cu o capacitate de producție de 3.800-4.000 kg/ha. Este rezistent la erbicidele de tip sulfonilureic – sistem Express Sun, are rezistență genetică la mană și lupoaie rasele F-G, este tolerant la pătarea brună și are un grad ridicat de autofertilitate. Se recomandă densitatea de 55.000-58.000 plante recoltabile/ha în nerigat și 58.000-60.000 plante recoltabile/ha în irigat.

FD18E41 a fost înregistrat oficial în anul 2019, este un hibrid semitardiv, cu capacitatea de producție de 4.100-4.400 kg/ha. Este rezistent la erbicidele de tip sulfonilureic – sistem Express Sun, are rezistență genetică la mană, este tolerant la pătarea brună și la putregaiul alb și este rezistent la parazitul lupoaia, rasele F-G. Se recomandă densitatea de 55.000-57.000 plante recoltabile/ha în neirigat și 58.000-60.000 plante recoltabile/ha în irigat.

FD15CL44 este un hibrid înregistrat în lista oficială în 2016, este semitardiv și are capacitatea de producție de 4.000-4.200 kg/ha, în timp ce conținutul de ulei este de 50-51%. Are rezistență la erbicide de tip imidazolinone – cultivat în sistem Clearfield. Este rezistent la mană și lupoaie, rasa E, este tolerant la pătarea brună, neagră și la putregaiul alb. Se recomandă densitatea de 48.000 – 53.000 plante recoltabile/ha în neirigat și 55.000 – 60.000 plante recoltabile/ha în irigat.

FD15CL50 este un hibrid semitardiv, înregistrat în anul 2017. Are capacitatea de producție de 3.900-4.100 kg/ha, stabilitate ridicată și conținut mediu de ulei 50-52%. Are rezistență la erbicide de tip imidazolinone – cultivat în sistem Clearfield, la mană și lupoaie, rasa E. Este tolerant la pătarea brună și la putregaiul alb.

FD18CL58 este înregistrat în 2019 și are rezistență la erbicide de tip imidazolinone – cultivat în sistem Clearfield. Este semitardiv, are capacitatea de producție de 3.900-4.100 kg/ha, iar conținutul de ulei 50-52%. Este tolerant la pătarea brună, neagră și la putregaiul alb, are rezistență genetică la mană și grad ridicat de autofertilitate. Se recomandă densitatea de 48.000-52.000 plante recoltabile/ha în neirigat și 53.000-58.000 plante recoltabile/ha în irigat.

„Suprafața Institutul a scăzut dramatic, din peste 7.000 ha mai avem 1.844 ha, deci nu putem produce local sămânță din cei 5 hibrizi. Avem un lot de hibridare pe 15 ha cu hibridul FD15E27. Sămânța pentru ceilalți hibrizi este produsă de anumiți producători de sămânță despre care știm că sunt oameni serioși și pe care i-am verificat la fața locului. Astfel, în primăvara anului viitor vom avea pentru toți hibrizi înregistrați“, a punctat Pompiliu Mustățea.

Noi provocări

Întrebat care este strategia Institutului pe care îl conduce în ceea ce privește crearea de noi hibirizi în contextul schimbărilor climatice, directorul Pompiliu Mustățea a punctat: „Schimbările climatice ne produc mari bătăi de cap pentru că noi, atunci când concepem un plan de încrucișări, trebuie să ne gândim care vor fi nevoile fermierilor peste 8 sau 12 ani, atunci când se va finaliza procesul de ameliorare. Astfel, pot spune că strategia Institutului a fost una în care seceta și arșița vor fi predominante, de aceea toată germoplasma, la fiecare specie, s-a concentrat pe caracterele rezistente la cele două fenomene. Eu cred că aceste condiții vor conduce la scurtarea perioadei de vegetație a tuturor speciilor de plante, dar și producția va avea de suferit. Din aceste motive ne întrebăm ce caractere putem îmbunătăți pentru a păstra sau chiar să creștem nivelul de producție.“

Larissa SOFRON

Soiul de grâu de perspectivă Voinic se află în al treilea an de testare oficială a 17 centre din cadru ISTIS plus în loturi demonstrative la INCDA Fundulea, Agricost Brăila, Stațiunea Caracal și Dafcochim Târgu-Mureș.

Soiul de grâu comun de toamnă de perspectivă Voinic a fost creat la INCDA-Fundulea prin hibridare sexuată, urmată de selecție individuală repetată anual din combinația hibridă OTILIA/MIRANDA//OTILIA/02870G3-11.

Caracteristici morfologice

Soiul Voinic are tufa plantei semierectă în faza de înfrățire. Frunza steag are portul semierect după înflorit, frunzele sunt medii ca lungime și lățime și nu sunt acoperite cu strat ceros.

Talia medie a plantei este cuprinsă între 85-100 cm, fiind de talie asemănătoare cu soiul martor Glosa. Spicul este de culoare albă, de densitate medie, aristat, de formă cilindrică, de lungime medie şi cu poziția seminutantă la maturitate.

Boabele sunt de mărime medie, bine umplute, de formă alungită, de culoare roșie și au în condiții normale de cultură o masă a 1.000 de boabe de 41-44 g și o masă hectolitrică de 79-82 kg/hl.

Caracteristici fiziologice

Soi precoce (având perioada de vegetație asemănătoare cu a soiului martor Glosa), cu rezistenţă bună la cădere, rezistenţă bună la iernare, secetă și arşiţă.

Are un nivel bun de rezistenţă la principalele boli foliare (făinare, rugină brună şi septorioză), este mijlociu rezistent la fuzarioza spicului şi se caracterizează printr-o rezistenţă îmbunătăţită la încolţirea boabelor în spic.

Capacitatea de producţie. Voinic este un soi cu potenţial ridicat de producţie. În testările multianuale, atât cele oficiale din reţeaua ISTIS, cât şi cele din reţeaua ecologică a INCDA-Fundulea, a realizat producţii medii superioare soiului Glosa, cel mai cultivat soi, în prezent, în România.

Calitatea de panificaţie. Testările pe microprobe de laborator, la Fundulea şi la ISTIS, au indicat că soiul Voinic are caracteristici foarte bune de calitate, corespunzătoare cerinţelor standardelor industriei de morărit şi panificaţie. Este interesant să subliniem că aceste caracteristici foarte bune de calitate sunt evidenţiate prin doi indici reologici sintetici: valoarea W (tăria aluatului) şi volumul pâinii.

După cum se prezintă în fig. 1 şi 2, date din 7 experienţe din trei ani de testare, pe două nivele de fertilizare cu azot, se poate constata că soiul de perspectivă Voinic aduce un spor de calitate faţă de soiul Glosa care are caracteristici bune de calitate.

Zona de cultură. Soiul de perspectivă Voinic a realizat producţii superioare soiurilor martor în toate zonele de cultură ale grâului din România.

Fig. 1 – Valoarea W determinată cu Alveograful Chopin a soiului nou Voinic comparativ cu soiul martor Glosa.

Fig. 2 – Volumul pâinii, determinat cu reomixerul, al soiului Voinic comparativ cu soiul martor Glosa

Laura ZMARANDA

Anul acesta cercetătorii științifici de la Institutul Național de Cercetare și Dezvoltare Agricolă au reușit să înregistreze un nou hibrid de porumb. Autorii acestei noi creații sunt Teodor Martura, Daniela Horhocea, Horia Lucian Iordan, Caterina Badut, Ion Ciocazanu. În rândurile următoare avem prezentarea caracteristicilor noului hibrid.

Caracteristici

Planta este viguroasă, cu înălțimea totală în medie de 260 cm, cu 17 frunze semierecte și cu înălțimea medie de inserție a știuletelui de 101 cm. Știuletele cilindric are în medie lungimea de 21 cm, cu 16 rânduri de boabe, randament boabe 84-85%, rahis de culoare roșie. Bobul este dentat, de culoare galbenă, cu o profunzime de 1.2 cm și MMB 300-320 g. Are un conținut mediu de proteină de 8.2-8.5%, conținut mediu de amidon de 72% (este recomandat pentru industria amidonului) și un conținut mediu de grăsimi de 3.7-3.9%.

Potențialul de producție: la neirigat, în condiții favorabile, în cele șapte stațiuni din rețeaua ASAS unde a fost experimentat în perioada de testare 2016-2018, a realizat o producție medie de 10 t boabe/ha, cu umiditatea medie la recoltare de 16.4%.

În rețeaua ISTIS a fost testat în 10 centre de testare în perioada 2017-2018, unde a realizat o producție medie de 11.9 t boabe/ha, cu umiditatea medie la recoltare de 15.6%. Producția medie maximă s-a realizat în centrul ISTIS de testare de la Dâlga, 14.6 t boabe/ha cu umiditatea medie de 16.1%.

Hibridul are ritm rapid de pierdere a apei din bob la recoltare și o bună stabilitate a producției în diferite condiții de stres hidric (grafic indice de selecție pentru adaptabilitate).

Hibridul Felix, încadrat în grupa FAO 460, este tolerant la secetă și arșiță, mediu rezistent la frângere și cădere, rezistent la fuzarioza plantelor și știuleților, mediu rezistent la Ostrinia nubilalis și Helicoverpa zeae.

Zona de cultură: Hibridul Felix este recomandat pentru zonele I, II și III de favorabilitate, la densitate de 60.000-65.000 pl/ha la neirigat și 75.000-80.000 pl/ha la irigat.

Concluziile cercetării

Hibridul Felix, FAO 460, este un hibrid cu potențial ridicat de producție, cu o bună stabilitate a producției în diverse condiții climatice, cu un ritm rapid de pierdere a apei din boabe la recoltare, cu conținut ridicat de amidon (recomandat pentru industria amidonului). Are însușiri agronomice favorabile și este recomandat pentru zonele I,II și III de favorabilitate. Procesul de producere de sămânță este eficient, linia mamă fiind foarte productivă. Hibridul Felix va fi introdus în cultură în anul 2020.

• Hibridul Felix a fost experimentat în perioada 2016-2018 în rețeaua ASAS în 7 stațiuni.
• În rețeaua ISTIS martori au fost hibrizii F423, Iezer, PR37Y12, PR37N01.
• Producția medie de boabe a fost exprimată în t/ha cu 15.5% umiditate.
• Umiditatea boabelor la recoltare, din experiențele efectuate la INCDA Fundulea, a fost determinată cu umidometru DICKEY JOHN GAC 2000 (Grain Analysis Computer).

Laura ZMARANDA

Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Biologie și Nutriție Animală – Balotești

În ultimii 50 de ani, antibioticele s-au folosit în hrana animalelor ca promotori de creştere, dar şi cu efect preventiv asupra unor boli. Utilizarea antibioticelor ca promotori de creştere a dus la creşterea rezistenţei patogenilor pentru om şi a avut drept consecinţă restricţionarea acestora încă din 1994. Din anul 2006, în Uniunea Europeană folosirea antibioticelor ca promotori de creştere a fost interzisă.

Alternativele antibioticelor ca promotori de creştere sunt foarte diversificate, în special amestecuri botanice, acizi organici, probiotice, prebiotice, simbiotice, extracte de plante, uleiuri esenţiale, enzime. Piaţa aditivilor furajeri este într-o continuă dezvoltare, substanţele cu gust intens provenite din plante fiind o alternativă reală pentru folosirea antibioticelor ca promotori de creştere. Fitocompușii din plante acţionează asupra sistemului digestiv, stimulând apetitul, modifică flora intestinală şi, de asemenea, îmbunătăţesc palatabilitatea furajului. În funcţie de cantitatea folosită, extractele de plante pot avea efect bacteriostatic sau bactericid.

Plantele medicinale și produsele pe bază de plante reprezintă o gamă largă de nutraceutice, termen definit ca fiind „orice componentă alimentară netoxică care are beneficii dovedite științific, inclusiv prevenirea sau tratamentul bolilor“. S-a demonstrat că multe clase de produse vegetale au activitate antimicrobiană, incluzând fenoli, chinone, flavone, tanini etc. Un avantaj al acestor produse vegetale este faptul că substanţele active vin în amestecuri complexe, nu doar compuşi unici cum sunt cele sintetice, din acest motiv creşterea rezistenţei microorganismelor este mai redusă.

În septembrie 2003, Parlamentul European și Consiliul Uniunii Europene au adoptat Regulamentul nr. 1831/2003 privind aditivii utilizați în hrana animalelor. Scopul acestuia a fost de a stabili o procedură unitară de autorizare, introducere pe piaţă, utilizare, stabilire a normelor de supraveghere şi etichetare a aditivilor şi premixurilor utilizaţi în hrana animalelor. Asigurarea unui nivel ridicat de protecţie asupra sănătăţii omului şi animalelor şi, totodată, funcţionarea eficientă a pieţei interne ar fi motivele pentru care aceste norme trebuie implementate. În conformitate cu regulamentul actual, există ghiduri detaliate dedicate plantelor/extractelor din plante/plante medicinale și componente ale acestora.

În prezent, plantele și extractele acestora sunt din ce în ce mai utilizate, în special în scopul îmbunătăţirii conversiei furajului şi creşterii calităţii cărnii. Conform indicatorilor tehnici şi economici, utilizarea fitoaditivilor va creşte în continuare, aceştia având, printre altele, efect ca promotori de creştere, fiind utilizaţi ca înlocuitori ai antibioticelor.

În ultimele trei decenii s-a înregistrat o creștere importantă a utilizării plantelor și a extractelor provenite din acestea, nu numai ca medicamente și suplimente alimentare, ci și în domeniul nutriției animalelor. Utilizarea aditivilor alimentari pe bază de plante, care includ uleiuri esențiale și amestecuri (exotice) de plante, este promovată pe scară largă de către producători, însă fundamentul științific care stă la baza utilizării acestora este adesea limitat. În consecință, lipsesc adesea cunoștințele adecvate privind controlul calității (conținutul substanțelor active), eficacitatea și siguranța acestora. O condiţie necesară, îndeplinită de produsele vegetale, trebuie să cuprindă date privind compoziţia chimică, biodisponibilitatea nutrienţilor și funcționalitatea moleculară a acestora. În cele din urmă, managementul asigurării calității (metode analitice) este considerat o condiție absolută.

Provocarea cu care se confruntă furnizorii de alimente este de a face faţă cererilor consumatorilor şi de a investi în dezvoltarea ştiinţifică pentru a satisface aceste cereri. În acest context, agricultura durabilă trebuie să fie ghidată de următoarele principii:

• Abordare „prietenoasă“ faţă de animale – este un aspect dovedit ştiinţific faptul că bunăstarea animalelor poate fi îmbunătăţită prin nutriţia acestora.
• Abordare „prietenoasă“ faţă de consumator – alimente 100% naturale, cu trasabilitate dovedită, fără risc de contaminare cu agenţi patogeni, fără organisme modificate genetic, fără efecte dăunătoare asupra omului.
• Abordare „prietenoasă“ faţă de mediul înconjurător – produse cu impact scăzut asupra mediului.

În general, plantele pot fi recoltate cu boli şi dăunători, acest lucru scăzând calitatea produselor. Problema apare în momentul în care acele boli sau dăunători pot produce substanţe toxice, acestea fiind dăunătoare pentru animale. Produsele de origine vegetală au nevoie de condiţii speciale de depozitare deoarece flora bacteriană prezentă în mod natural se poate dezvolta, pot apărea insecte sau chiar rozătoare. În vederea reducerii microflorei acestora se pot aplica tratamente de dezinfectare cu abur sau radiaţii ionizante. Scăzând numărul de germeni din produse, se poate reduce apariţia aflatoxinei sau ocratoxinei.

Teodor GAVRIŞ, Arabela UNTEA

În nivelul și calitatea recoltelor un rol esențial îl are valoarea genetică a seminței. Unitățile de cercetare din agricultură au ca principal obiectiv realizarea de „cultivare“ adaptate la condițiile pedoclimatice ale zonei, cu potențial de producție ridicat și tolerante sau rezistente la factorii care pot provoca diminuarea producției.

Pe piața românească există o multitudine de companii care produc și comercializează sămânță, printre care menționăm: Biocrop, Caussade Semences, Ciproma Sem, Donau Saat, Limagrain, Pioneer, Saaten Union, Syngenta, Kws semințe etc.

INCDA Fundulea se străduiește să se mențină în eșalonul din față al acestei acerbe competiții.

În cele ce urmează ne vom referi la principalele trei culturi care ocupă mai mult de jumătate din suprafața cultivată a României.

La grâul de toamnă soiurile cultivate până în 1957 aveau talia înaltă, erau slab rezistente la cădere, iar potențialul de producție era scăzut.

După 1959 au fost folosite soiuri din SUA, Italia, URSS care până în 1963 au ocupat peste 90% din suprafața cultivată cu grâu, dar care nu erau adaptate la condițiile pedoclimatice ale țării noastre.

Demn de remarcat este școala creată la Fundulea în domeniul ameliorării grâului care a început primele lucrări de hibridare pentru crearea de soiuri intensive, adaptate zonei noastre.

A fost începută de acad. N. Ceapoiu și continuată o jumătate de veac și în prezent de acad. N.N. Săulescu, secondat de dr. ing. Gh. Ittu. Din acest colectiv face parte și actualul director general, dr. ing. P. Mustățea.

Primele rezultate din încrucișarea soiului București 1 cu soiul Scorospelka 3 sunt soiurile Excelsior și Dacia omologate în 1971.

Din combinația dintre soiul rusesc Aurora și cel american Riley 67 a rezultat Fundulea 29 cu mare potențial de producție, rezistent la făinare, rugina brună și fuzarioza spicelor. Într-o confruntare internațională organizată în SUA în 1980/81 a ocupat locul I.

O etapă superioară o reprezintă crearea soiurilor semipitice.

Din combinația hibridă Ranniaia 12/Nadadores 63/Lovrin 12 a rezultat la Stațiunea Lovrin o descendență care combina talia scurtă cu rezistența la iernare și o bună umplere a boabelor datorită rezistenței la secetă și arșiță. Această descendență a devenit soiul Flamura 80 care a stat la baza progreselor ulterioare în ameliorarea grâului. Pe baza lui s-au creat Flamura 85, Fundulea 4 și Dropia, care după 1995 ocupau 50% din suprafața cultivată cu grâu în țara noastră.

Din acestea s-a putut trece la diversificarea bazei genetice a grânelor semipitice, rezultând Glosa, Boema 1, Izvor, Litera și în ultimii ani Otilia, Pajura și Pitar. Acestea, pe lângă un ridicat potențial de producție, au și calități superioare de panificație. S-a pornit de la producții de 1.500-2.000 kg/ha și s-a ajuns la 10.000 kg/ha. Datorită acestor calități au fost solicitate în Canada, Ungaria, Turcia, Argentina ș.a.

Un mare specialist din Câmpia de Vest a României, dr. ing. D. Muscă, cultivă pe mari suprafețe grâu de la Fundulea cu foarte bune rezultate.

Porumbul. Până în 1960 s-au cultivat soiuri românești care aveau potențial de producție limitat. Porumbul, fiind o cultură principală, s-a hotărât înființarea Institutului de Cercetări pentru Cultura Porumbului în 1957. În acea perioadă, în cadrul ICAR-ului, Vl. Moșneagă avea preocupări pentru crearea de linii consangvinizate în vederea obținerii seminței hibride de porumb. Din materialul său, în 1962 au fost omologați hibrizii HSL 196 și HSL 213, precum și HD 208 obținut de Institutul Fundulea și Stațiunea Turda, iar în 1963 HD 405. Și în domeniul ameliorării porumbului s-a creat o puternică școală de amelioratori coordonată de O. Cosmin și Tr. Sarca și a reușit ca până în 1970 să mai creeze HD 98, HD 220, HD 305, HT 310 și HS 330.

În România s-a reușit ca în numai 7 ani să se generalizeze cultura porumbului hibrid în toată țara.

Diversificarea materialului cu genotipuri din alte zone și infuzii de gene de la specii înrudite, precum și perfecționarea metodelor de ameliorare au dus la crearea de hibrizi noi bine adaptați, cu potențial de producție ridicat.

După 1990 s-au creat încă 50 de hibrizi, printre care demni de menționat sunt hibrizii Olt și F 376 care sunt și în prezent solicitați de fermieri. În ultima perioadă au fost omologați Crișana, Mostiștea, Iezer și F 423.

În prezent, ameliorarea porumbului beneficiază de prezența unui fost elev al lui Tr. Sarca, și anume dr. ing. I. Ciocăzanu care, așa cum este apreciat în lumea amelioratorilor de la alte companii, „este o somitate în domeniul ameliorării“. Există condiții ca în perspectivă să se obțină hibrizi cu potențial de 18-20 t/ha.

Floarea-soarelui a beneficiat de pre­zența unui specialist de înaltă clasă, un mare ameliorator care a fost dr. doc. Alex. Viorel Vrânceanu.

După populațiile locale de floarea-soarelui au început să se cultive, până în 1960, soiuri sovietice cu potențial de producție limitat. Preluând această sarcină, dr. Vrânceanu a omologat în 1965 soiul Precord care era superior celor cultivate până atunci.

Dar preocuparea principală a fost crearea de linii consangvinizate în vederea obținerii de hibrizi de floarea-soarelui și în 1971 au fost omologați hibrizii Romsun 52 și Romsun 53, reprezentând prioritate mondială în acest domeniu. În perioada 1971-1990 au fost omologați 14 hibrizi, iar până în 2000 încă 11 hibrizi. Activitatea dr. Vrânceanu este continuată în prezent de dr. ing. D. Stanciu, care după anul 2000 a omologat încă 6 hibrizi, fiind concentrat pe obținerea de hibrizi rezistenți la erbicide de tipul imidazolinone și sulfonilureice, precum și la rasele noi de lupoaie și mană.

Acești hibrizi sunt: FD 15 C 27, FD 15 C 44 și FD 16 C 50. Dacă la început se obțineau producții de 700-800 kg/ha, s-a ajuns la 4.000-4.500 kg/ha și mai mult. Datorită calităților deosebite a hibrizilor de floarea-soarelui sunt solicitați și se cultivă în Franța, Spania, Italia, Grecia, Turcia, Rusia, China ș.a.

Aceste rezultate mențin INCDA Fundulea în eșalonul fruntaș.

Prof. dr. ing. Vasile Popescu

Ele au primit diferite denumiri, de culturi secundare, covor vegetal, culturi intermediare, ba chiar culturi strategice.

În țara noastră este o practică mai veche în acest domeniu. Încă din anii ’70-’80, când suprafețele irigate depășeau 3 mil. ha, prof. univ. dr. doc. Nicolae Hulpoi, care a înființat și condus primul sector de cercetare din România în domeniul culturilor irigate, la INCDA Fundulea, atrăgea atenția asupra necesității menținerii perimetrelor irigate „permanent verde“.

Aceasta constă în realizarea culturilor în miriște (culturi duble, cultura a II-a) de porumb, soia, fasole, floarea-soarelui, soiuri și hibrizi foarte timpurii, pentru boabe sau culturi de plante pentru siloz. Semănate la sfârșitul lui iunie – început de iulie, în miriștea de orz, grâu, rapiță, mazăre etc., acestea reușeau ca până toamna târziu să realizeze producții destul de bune.

Motivarea acestor culturi, în afară de aspectul economic că se obținea o a doua recoltă, fără mari cheltuieli, consta în aceea că se folosea o bună parte din energia solară în procesul de fotosinteză, pe perioada de vară-toamnă, și se crea masă vegetală, se valorifica restul de îngrășăminte neconsumate complet de cultura principală, se evita levigarea substanțelor nutritive ușor solubile și, foarte important, se prevenea sărăturarea secundară a solului.

Rolul culturilor verzi are multe similitudini cu culturile duble, la care se adaugă altele, după cum urmează:

- Reține apa din ploi și mai ales din zăpezi, asigurând o bună aprovizionare a solului cu apă și evitând eroziunea solului. Prezența acestor culturi peste iarnă asigură depunerea unui strat uniform de zăpadă pe teren. Se știe că fiecare strat de 10 cm de zăpadă asigură 300 m3/ha apă care se infiltrează în sol.

- Valorifică îngrășămintele rămase neconsumate de cultura principală, precum și nitrații formați, preve­nind astfel levigarea lor și redându-le solului odată cu încorporarea în sol a plantelor respective.

- Contribuie la reducerea îmburuienării prin ocuparea și acoperirea terenului, precum și a rezervei de agenți fitopatogeni și dăunători.

- Participă la creșterea biodiversității, la protejarea și înmulțirea agenților polenizatori.

- Protejează și ameliorează structura solului. Picăturile de ploaie lovesc agregatele structurale ale solului descoperit pe care le sparg deoarece apa pătrunde prin capilare în interiorul agregatelor și, eliminând aerul cu presiune, provoacă spargerea acestor agregate, rezultând prăfuirea solului cu repercusiuni în astuparea porilor și formarea crustei.

- Prezența covorului vegetal realizează o ușoară umbrire a solului în perioada arșițelor din timpul verii și temperatura la nivelul solului este cu 4-6°C mai mică, favorizând o activitate normală a microorganismelor din sol. Totodată, transpirația acestor plante participă la reducerea temperaturii deoarece, pentru transformarea a 1 g de apă în vapori, se consumă 536 de calorii.

- În caz de necesitate, plantele respective se pot folosi și ca furaj.

Culturile verzi se înființează imediat după recoltarea culturilor principale, în perioada de vară sau în toamnă până la 1 octombrie.

Terenul se pregătește corespunzător cerințelor culturilor care se vor înființa în primăvara anului viitor.

S-a realizat un utilaj special – APV – folosit la pregătirea solului și însămânțarea culturilor verzi.

În primăvară culturile respective se desființează până la 31 martie fie putrezind singure pe perioada de iarnă, fie prin erbicidare.

Cultura principală se va însămânța în cultura intermediară.

Sunt recomandate diferite specii de plante pentru înființarea culturilor verzi, însămânțate fie singure, fie câte două specii în amestec, ceea ce este indicat.

Diferite companii recomandă amestecuri astfel:

• Muștar 58% plus rapiță de primăvară 42% = 15 kg/ha sămânță.
• Secară 73% plus rapiță de primăvară 27% = 50 kg/ha sămânță.
• Secară 91% plus măzăriche 9% = 50 kg/ha sămânță.
• Muștar 71% plus facelia 29% = 15 kg/ha sămânță.

Asemenea culturi sunt cu atât mai indicate în zonele de interes ecologic.

Desigur că amestecurile cu secară se vor folosi în zonele mai nordice, cu climat mai rece și umed.

Avantajele culturilor verzi îi determină pe toți cultivatorii să treacă neîntârziat la înființarea acestora.

Prof. dr. ing. Vasile POPESCU

Revista Lumea Satului nr. 11, 1-15 iunie 2017 – pag. 18-19

Chiar dacă se află în competiție permanentă cu multinaționalele care au posibilitatea de a pune la dispoziția fermierilor soiuri și hibrizi tot mai competitivi, Institutul de Cercetare și Dezvoltare Agricolă de la Fundulea se poziționează în topul alegerilor agricultorilor români atunci când vine vorba despre cultura grâului. Rezultatele cercetării, chiar și în condițiile dificile din ultimii ani, îi determină pe fermieri să aleagă soiuri omologate la Fundulea. Și pe bună dreptate, spun unii, dacă ar fi să analizăm producțiile. Am încercat să aflăm în ce stadiu se află cercetarea agricolă în acest moment, dar și care sunt soiurile de grâu cultivate și apreciate nu doar la nivel național, iar concluziile nu pot fi decât îmbucurătoare.

Valoare recunoscută în țară și peste hotare

Dacă la alte specii rezultatele cercetării agricole românești nu se ridică la nivelul cerințelor agricultorilor, în ceea ce privește soiurile de grâu lucrurile stau exact pe dos. În majoritatea fermelor mari, unde se investește în tehnologii de cultură, predomină însămânțările cu soiuri create de cercetătorii de la Fundulea. Ba mai mult, conform domnului dr. ing. Marian Verzea – director general INCDA Fundulea, două treimi din pâinea țării provin din sămânța omologată la Institut. Tot dumnealui punctează faptul că aceste rezultate nu sunt întâmplătoare, ci reprezintă ani de cercetare și testare: „An de an propunem noi creații și acest lucru este rezultatul cerințelor din ferme, dar și schimbărilor climatice. Deci trebuie să fim pregătiți să ieșim pe piață, una liberă de altfel, cu soiuri profitabile deoarece nu putem miza pe nimic altceva decât pe competitivitatea lor“, a punctat directorul general al INCDA.

Soiurile de grâu sunt apreciate și în țări precum Argentina sau Ungaria, iar în acest moment sunt mai multe creații în curs de testare și în Republica Moldova. Cele mai multe soiuri omologate se află pe lista Turciei, Flamura 85 și Dropia fiind cele care se cultivă de ceva vreme pe o suprafață semnificativă. Tot pe piața turcă a fost omologat anul trecut și soiul Glosa, iar în acest moment alte 4 soiuri sunt în curs de testare și înregistrare. Iar despre acest aspect domnul dr. ing. Verzea susține că „înseamnă nu doar o recunoaștere a muncii depuse de întreaga echipa de cercetare, ci și venituri pentru că exportăm sămânță în cantitate semnificativă și acest lucru ne ajută să continuăm activitatea.“

Regele soiurilor - Glosa

Cel mai apreciat și cultivat soi de grâu produs la Fundulea este soiul Glosa, care la ora actuală se cultivă pe aproximativ 35% din totalul suprafeței cultivate cu grâu la noi în țară. Tot Glosa se cultivă pe un număr impresionant de hectare în două mari ferme din țară, Agricost IMB și CAI Curtici. Am stat de vorbă cu directorii acestor ferme de referință pentru agricultura românească tocmai în ideea de a afla care sunt motivele pentru care mizează an de an pe grâul românesc.

Dr. ing. Lucian Buzdugan – președintele consiliului de administrație Agricost IMB: „La Fundulea se află elita cercetării românești. Aici noi, fermierii, luăm contact cu ceea ce este nou și ne dăm seama către ce soiuri ne putem îndrepta pe viitor. Avem o colaborare mai veche cu cei de la Institut, ne împărtășim din experiență și așa reușim să cultivăm în insulă tot ce este mai nou și valoros. Este cunoscut faptul că în Insula Mare a Brăilei cultivăm doar soiuri de grâu românesc. Pe primul loc este soiul Glosa, o mare realizarea a cercetării de la Fundulea, sigur urmează apoi și alte soiuri productive, cum ar fi Miranda, Izvor sau Otilia. La solicitarea noastră, poate mai devreme decât dânșii ar fi dorit, ne-au dat spre înmulțire un nou soi, este vorba despre Pitar, care are toate șansele să îmbunătățească rezultatele în ceea ce privește capacitatea proteică și, evident, cantitatea de gluten.“

Dr. ing. Dimitrie Muscă - director general CAI Curtici: „Am o colaborare excelentă cu creatorii de soiuri de la Fundulea care se bazează mai ales pe profitabilitatea economică care trebuie să existe într-o fermă. Cultiv mai ales soiuri de grâu ce provin de la INCDA Fundulea, însă vedeta este soiul Glosa care ocupă 4.300 de ha dintr-un total de 7.500 de ha cultivate cu grâu. An de an încerc mai multe soiuri, însă repet, soiul Glosa îmi place cel mai mult pentru că, de exemplu, cel care cumpără grâul de la mine nici măcar nu mai vine să îmi ceară indicii de calitate pentru că știe deja ce oferă soiul, iar mie îmi rămâne doar sarcina de a mă bate în prețuri pentru calitatea pe care o obțin.“

Soiul Glosa are tufa plantei semierectă, în fază de înfrăţire. Frunza steag are portul semiaplecat după faza de înflorit, iar limbul şi teaca au o cerozitate slabă în a doua parte a perioadei de umplere a boabelor. Înălţimea medie a plantei este de 85-95 cm, fiind asemănătoare sau uşor superioară celei a soiurilor Flamura 85 şi Fundulea 4. Boabele sunt de mărime mijlocie, de formă alungită, au culoarea roşie şi, în condiţii normale de cultură, au masa a 1.000 de boabe de 42-43 g şi masa hectolitrică de 76-79 kg/hl. Este un soi precoce, are rezistenţă bună la cădere, este rezistent la iernare, la secetă şi arşiţă şi are o rezistenţă bună la încolţirea în spic. Soiul Glosa are rezistenţă mijlocie la rugina brună şi este rezistent la făinare şi la actualele rase de rugină galbenă.

Pitar, soiul care promite

Soiul Pitar are tufa semierectă în faza de înfrăţire, iar frunzele au portul semierect după înflorit și sunt medii ca lungime şi lăţime, acoperite cu un strat ceros puţin intens. Talia plantei este medie, cuprinsă între 80-95 cm. Spicul este de culoare albă, cu densitate medie, aristat, de formă piramidală, de lungime medie şi cu poziţia semimutantă la maturitate. Boabele sunt de mărime medie, bine umplute, cu formă alungită și culoare roşie. În condiţii normale de cultură, masa a 1.000 de boabe este de 42-44 g, iar masa hectolitrică de 79-82 kg/hl. De asemenea, Pitar este un soi precoce, cu rezistenţă bună la cădere, la iernare, precum și la secetă şi arşiţă. Este rezistent la Rugina brună şi Făinare şi are nivel mijlociu de rezistență la Septorioză, Rugina galbenă și Fuzarioză.

Loredana Larissa SOFRON

Revista Lumea Satului nr. 13, 1-15 iulie 2016 – pag. 18-19

Începând cu luna mai 2016, Institutul Național de Cercetare Dezvoltare Agricolă Fundulea (INCDA Fundulea) va adera la Alianța Industriei Semințelor din România (AISR).

INCDA Fundulea a acceptat invitația AISR de a deveni membru onorific al Alianței, asociație ce reprezintă în acest moment aproximativ 70% din piața de semințe din țara noastră.

INCDA Fundulea va deveni cel de-al 13 membru al Alianței și singurul Institut de cercetare agricolă care să adere la AISR. INCDA Fundulea aduce o experiență și expertiză bogată în sectorul semințelor certificate din România. Având alături și INCDA Fundulea, AISR va continua să susțină și să promoveze și mai eficient interesele sectorului semințelor din România, prin diferitele proiecte al asociației, precum acțiuni de informare și conștientizare  la nivelul fermierilor și autorităților publice din domeniul agriculturii, mediului, sănătății și economiei, cu scopul de a populariza beneficiile utilizării semințelor certificate. Împreuna, Institutul Fundulea și AISR, își propun să apere drepturile privind proprietatea intelectuală specifică pe teritoriul României prin recunoașterea brevetelor și varietăților de semințe înregistrate conform legislației comunitare și totodată și să combată fenomenul contrafacerilor de sămânță.

Institutul National de Cercetare Dezvoltare Agricola Fundulea este cea mai importanta unitate de cercetare agricolă din România datorita rezultatelor foarte bune obținute în diferitele sectoare ale cercetării agricole privind cerealele, plantele tehnice și furajere, confirmate de popularitatea de care se bucură soiurile și hibrizii creați aici în rândul fermierilor din zona pedo-climatica specifică regiunii.

Prin activitatea susținută se continuă bogata tradiție a cercetărilor în domeniul agricol românesc, în scopul abordării științifice și rezolvării unor obiective prioritare și strategice pentru agricultura națională.

Alianța Industriei Semințelor din România (AISR) a fost fondată în anul 2012, cu obiectivul de a reprezenta vocea industriei de semințe din România și de a asigura un dialog deschis permanent cu toate asociațiile profesionale și patronale din agricultura românească, precum  și cu autoritățile în procesul de reglementare a semințelor certificate din țara noastră.

Cu ocazia „Zilei grâului şi orzului“ care a avut loc pe 3 iunie 2015 la INCDA Fundulea, au fost evidenţiate noile creaţii de grâu şi orz ale cercetătorilor din acest institut, creaţii care au fost prezentate în câmpul de ameliorare şi în loturile demonstrative alături de alte soiuri proprii sau de altă provenienţă, dovedindu-se superioritatea acestora.

Sunt binecunoscute de cultivatori soiurile valoroase de grâu ca Flamura 85, Dropia, Glosa, Litera, Izvor ş.a. care s-au cultivat pe suprafeţe ce depăşesc 60% din suprafaţa cultivată cu grâu în ţara noastră şi care s-au dovedit rezistente la factorii nefavorabili de mediu şi la boli obţinând producţii ridicate şi cu calităţi de panificaţie corespunzătoare.

Faţă de aceste soiuri, care reprezintă o ştachetă foarte ridicată, şi-au propus cercetătorii de la INCDA Fundulea, în frunte cu acad. Nicolae N. Săulescu, ca, printr-o muncă minuţioasă, de mai mulţi ani, să obţină noi creaţii, superioare celor existente. Astfel, în ultimii 4 ani (2011-2014) au fost omologate 4 soiuri de grâu de toamnă care răspund celor mai ridicate exigenţe ale cultivatorilor.

F.D.L. MIRANDA este un soi semiprecoce omologat în anul 2011. Are talia ceva mai înaltă (100-110 cm), este rezistent la iernare şi cădere şi este cel mai rezistent soi în ceea ce priveşte încolţirea boabelor în spic. Realizează sporuri de producţie de 10-20% faţă de soiurile martor amintite mai sus. Este un soi bun pentru morărit şi panificaţie. Se recomandă a se cultiva în sudul şi vestul ţării, în Moldova şi Dobrogea.

OTILIA este un soi precoce omologat în 2013, cu talia mai mică (75-92 cm). Este rezistent la iernare şi cădere, dar şi la secetă şi arşiţă. Realizează sporuri de producţie de 5-6% faţă de soiul Glosa şi de 9-14% faţă de celelalte soiuri luate ca martore.

PAJURA – soi precoce omologat în 2014, cu caracteristici superioare privind rezistenţa la iernare, cădere, secetă şi arşiţă, dar şi la principalele boli ale grâului. Realizează sporuri de producţie de 5-8% faţă de Glosa şi este bun pentru morărit şi panificaţie.

PITAR – soi precoce omologat în 2014, are talia 80-95 cm, cu masa hectolitrică mai mare (79-82 kg/hl) şi este superior soiului Glosa în ceea ce priveşte calităţile pentru morărit şi panificaţie.

Soiuri de orz şi orzoaică de toamnă

AMETIST – soi semiprecoce de orz, cu 6 rânduri de boabe în spic, omologat în 2012. Are talia medie, cu spicul lax, rezistent la iernare, cădere şi boli, cu conţinutul în proteină de 9,9-12,3%. Realizează producţii de 6,5-8,7 t/ha. Se cultivă în toate zonele favorabile orzului.

SMARALD – soi omologat în 2013, are spic de lungime medie, este rezistent la factorii de mediu şi boli şi realizează producţii ridicate, până la 9,3 t/ha. Faţă de soiul martor Dana, înregistrează sporuri de 19%.

SIMBOL – soi omologat recent, în 2015. Are talia medie spre înaltă şi poate realiza producţii ridicate şi la densităţi mai reduse de plante (350-380 plante/m2). A înregistrat spor de producţii de 17% faţă de soiul Dana.

ARTEMIS – soi de orzoaică, cu două rânduri de boabe în spic. A fost omologat în 2012. Este un soi semiprecoce, cu talia medie spre înaltă, rezistent la iernare, cădere şi boli, în special la virusul îngălbenirii şi piticirii. Realizează producţii de 6,5-8,6 t/ha. Se poate cultiva în toate zonele pretabile culturii orzului.

Din cele de mai sus rezultă că, în viitor, cultivatorii îşi pot alege de la Institutul Fundulea cele mai valoroase soiuri de grâu şi orz, adaptate cel mai bine la condiţiile pedoclimatice din ţara noastră, cu potenţial de producţie ridicat şi calităţi superioare de panificaţie la grâu şi de furajare sau alte folosinţe la orz.

Reamintim că un mare fermier, dr. ing. D. Muscă de la Curtici – Arad, cultivă pe sute de hectare numai soiuri de la INCDA Fundulea şi obţine constant, an de an, producţii de 7-8 t/ha.

Prof. dr. ing. Vasile POPESCU