Cultura de alun este una dintre cele mai rentabile afaceri agricole din România întrucât necesită o investiție medie, care se amortizează într-un interval de timp relativ scurt comparativ cu alte culturi. În plus, aduce profituri generoase.

Acest lucru a fost confirmat de Elena Cosmina Socea, o cultivatoare din localitatea Girov, județul Neamț, care a decis în urmă cu 8 ani să înființeze împreună cu familia o plantație de alun pe o suprafață de trei hectare. În prezent, nemțeanca cultivă alune pe o suprafață de 21 ha, cu trei soiuri italiene, și produce plante de alun, certificate pe o suprafață de 10 ha. Investiția a ajuns la 85.000 euro, iar pe viitor visează la construirea unei hale industriale pentru depozitarea și procesarea alunelor.

Trei soiuri italiene de alun

Cultura alunului2

„În 2013, m-am întors împreună cu familia în România, după 8 ani petrecuți în Italia. Am înființat prima plantație de alun pe o suprafață de 3 ha în anul 2014, cu soiurile de alun italiene Tonda Gentile Romana și Tonda di Giffoni. Ulterior, am extins plantațiile pe încă 18 ha unde, pe lângă cele două soiuri, am mai plantat și soiul Tonda Gentile. În acest moment, cultivăm alune pe o suprafață de 21 ha, trei soiuri italiene, iar dorința noastră este să ne extindem. Pe lângă plantațiile propriu-zise, am înființat și o pepinieră cu puieți de alun pe o suprafață de 10 ha. Investiția a ajuns la 85.000 euro, din fonduri proprii. Am ales alunul datorită faptului că aveam experiență și cunoșteam colaboratori din Italia în acest domeniu, dar și pentru că este o cultură care se adaptează în diferite zone, cu pretenții mici față de factorii climatici și sol deoarece aproape toate lucrările se pot face mecanizat, ca urmare a faptului că fructele nu sunt perisabile și se pot păstra pe o perioadă de până la un an. Nu în ultimul rând, pentru că la nivel global cererea nu este acoperită de ofertă, Turcia fiind primul producător din lume, urmată de Italia“, specifică tânăra nemțeancă.

Corylus heteroohylla. Schemă de plantare pentru plantația de alun

Agricultoarea din Girov susține că plantația de alun preferă solurile cu textură mijlocie: lutoase, nisipo-lutoase, luto-nisipoase și luto-argiloase și ne-a făcut și un calcul simplu asupra costurilor. „Schema de plantare în sistem intensiv este de 4 x 3 m, respective 800 plante/ha. Se plantează ca oricare altă plantă, toamna, primăvara, când solul nu este înghețat. Costul butașilor pe hectar este de 12.000 lei, respectiv 15 lei x 800 butași. Lucrările de pregătire a terenului ajung la un cost total de 2.000 lei, iar lucrările de întreținere anuale/ha sunt de 1.600 lei/an și constau în 3 treceri cu discuri + 3 prașile manuale.“

Condițiile pedoclimatice

Cultura alunului

Corylus heterophylla este o specie genetic rezistentă la temperaturi scăzute de până la - 40°C.

„Amenții rezistă la temperaturi de până la -15/-20°C, dar, dacă sunt în fază de alungire, aceștia devin sensibili la temperaturi sub -7°C. Inflorescențele feminine pot tolera până la -20°C, dar pot suferi la temperaturi mai mici de -5°C dacă stigmele au înflorit. Terenul trebuie să fie fertil, afânat, permeabil, aerisit, bogat în substanță organică, cu un pH cuprins între 5,5 și 7,8. Pretențiile alunului față de apă sunt ridicate, rezultate bune obținându-se în zone cu precipitații cuprinse între 700 și 1.200 mm. Dacă precipitațiile au valori mai mici de 700 mm, este obligatorie montarea unui sistem de irigație. Stagnarea apei în sol este dăunătoare pentru alun, cauzând asfixierea rădăcinilor și dezvoltarea unor boli (Gleosporium coryli) care determină uscarea amenților, a mugurilor micști și a celor vegetativi“, explică Elena Cosmina Socea.

Lucrări de întreținere pentru plantația de alun. Sistemul ogor lucrat

Cultivatoarea nemțeancă mai spune că plantația de alun nu-i dă mari bătăi de cap în privința lucrărilor de întreținere.

„Folosim sistemul de ogor lucrat, prin care solul se păstrează curat de buruieni, prin executarea unei arături de toamnă și afânarea pe întreaga suprafață, pe tot parcursul anului; pe rândul de pomi, acolo unde plugul nu ajunge și între rândul de pomi terenul se lucrează prin prașile manuale sau cu utilaje dotate cu palpator. De asemenea, recomandăm și înierbarea pentru că are avantajul de a elimina în mare parte praful care se produce la recoltarea mecanizată.“

Prețul pornește de la 2 euro/kg

Cultura alunului3

Recoltarea se face mecanizat, cu utilaje specializate care aspiră sau colectează alunele, purtate de tractor sau autopropulsate, adaugă Cosmina. „La recoltarea cu utilajele aspiratoare mai sunt necesari doi muncitori pentru administrarea tuburilor de aspirare. Se recoltează circa 100 kg/h alune pentru fiecare muncitor. Autopropulsatele se folosesc în plantațiile foarte mari. Acestea recoltează în jur de 650-750 kg/h, în funcție de producție.“ Recoltarea alunelor începe în a doua jumătate a lunii august, până spre sfârșitul lui septembrie, în funcție de vreme, potrivit agricultoarei. „În ceea ce privește producția, piața de desfacere a fructelor de alun sunt Italia și România, iar prețurile variază între 2 și 4 euro/kg, în funcție de cantitate.“

Agricultoarea din Neamț vinde și puieți de alun

La Girov, familia Socea produce plante de alun, din cele trei soiuri italiene, certificate pe o suprafață de 10 ha. „Prețurile variază între 15-20 lei, în funcție de cantitate. De asemenea, oferim garanția prinderii la plantațiile înființate de echipa noastră, mecanizat cu ajutorul tehnologiei GPS.“

Pe viitor, doresc să construiască o hală industrială pentru depozitare și procesare. Viziunea familiei Socea din localitatea Girov, județul Neamț, este să devină o firmă de succes, concu­rentă atât pe piața din România, cât și pe cea internațională, în domeniul producției și comercializării alunelor, prin livrarea de fructe cultivate în România, din soiurile renumite pentru calitățile lor. „Vom colecta fructele atât din plantațiile proprii, 21 ha, cât și din plantațiile înființate de către noi la terți în România, aproximativ 300 ha. De curând, am implementat primii pași în realizarea proiectului de construire a unei hale industriale pentru depozitare și procesare alune; am realizat proiectul tehnic și am obținut avizele, iar anul viitor urmează începerea lucrărilor de construcție. Vom dota hala cu echipamente de ultimă generație în vederea procesării alunelor.“

Beatrice Alexandra MODIGA

Cosmina Socea, împreună cu soţul Constantin şi fratele Cosmin a înfiinţat o livadă şi o pepinieră de aluni cu soiuri italiene în satul Popeşti, comuna Girov, judeţul Neamţ, investiţie ce ajunge la circa 21.000 euro. În ceea ce priveşte producţia, momentan tinerii antreprenori exportă către colaboratorii din Italia, dar în curând vor deschide un depozit de colectare, prelucrare şi comercializare a alunelor în judeţul Neamţ.

3 ha de livadă, plus 7 ha pepiniere

Familia Socea

„Am locuit 8 ani în Italia. Acolo am muncit în acest domeniu o bună perioadă şi astfel am dorit să extindem cu fonduri proprii şi în România această cultură deoarece majoritatea lucrărilor se pot efectua mecanizat, iar fructul nu este perisabil. Datorită pieţei de desfacere, colaborăm cu italieni; pH-ul solului trebuie să fie neutru, calcarul activ să nu fie mai mare de 10%, iar pânza freatică să nu fie la o adâncime mai mică de 1 m. Terenul trebuie să fie lucrat corespunzător, scarificat la o adâncime de minimum 60 cm, arat şi dat cu freza. La noi în plantaţie combaterea buruienilor se efectuează mecanizat, cu ajutorul tocătorului de vegetaţie cu disc interfilar şi palpator hidraulic, iar recoltarea cu ajutorul utilajelor. Suprafaţa cultivată de noi este de 3 ha, plus 7 ha pepiniere pe care producem plante cu certificate albastre“, ne spune Cosmina.

Preţul alunelor variază de la an la an

Plantaţia celor trei tineri se află în anul 5 şi este ecologică. În ceea ce priveşte producţia, de exemplu anul trecut au avut în jur de 250 kg pe toată suprafaţa, iar în acest an au recoltat 1.000 kg. „În anul 8 estimăm o producţie de 3.000-4.000 kg/ha. Noi am folosit schema de plantare 4 x4 m şi au intrat 600 plante la hectar, în total 1.800 bucăţi. Investiţia a fost de circa 21.000 euro în ceea ce priveşte achiziţionarea de material săditor, sistemul de irigare prin picurare şi sistemul de împrejmuire. Cât despre livada noastră, pot spune că este trecută la eco. Folosim zeamă bordoleză şi insecticide Laser doar dacă este nevoie. Am întâmpinat ceva probleme în perioada de secetă până ce am montat sistemul de irigare prin picurare. Momentan exportăm către colaboratorii noştri din Italia, dar vom deschide un depozit de colectare, prelucrare şi comercializare a alunelor în judeţul Neamţ. Preţul alunelor diferă de la an la an, în funcţie de producţia mondială, astfel variază între 2,5 euro/kg şi 4 euro/kg“, adaugă tânăra.

Gentile delle Langhe, Gentile Romana, di Giffoni

Soiurile cultivate la Girov au fost alese pentru producţia ridicată, ne spune Cosmina. „Tonda Gentile delle Langhe este foarte apreciat, caracterizat printr-un fruct de formă rotudă, cu o coajă de grosime redusă, care favorizează o decojire mecanică rapidă. Fructele de înaltă calitate sunt folosite în industria cofetăriilor pentru proprietăţile sale organoleptice puternice, pentru prepararea de creme şi dulciuri de calitate. Planta se caracterizată printr-o vigoare medie, fiind potrivită pentru diferite altitudini şi zone climatice. Dintre caracteristici putem enumera faptul că este o plantă viguroasă cu o creştere semi-deschisă. Fructul este de dimensiune medie, rotundă, de culoare maro deschis, randamentul la decojire fiind de 45%. Prezintă o productivitate medie şi o maturizare medie precoce. Un alt soi cultivat de noi este Tonda Gentile Romana, varietate de origine italiană, deosebit de răspândit în Lazio. Fructul are formă rotundă, o coajă subţire şi un randament excelent la decojire. După prăjire nu există o detaşare completă a pieliţei de pe fructe. Planta este caracterizată de o vigoare medie. Aceasta se adaptează foarte bine şi în zone diferite de cele de origine, fiind mediu viguroasă, cu o creştere semi-erectă şi cu o capacitate puternică de drajonare, cu potenţial productiv mediu. Al treilea soi cultivat în livada noastră este Tonda di Giffoni, un soi italian originar din province Salerno. Acesta se caracterizează printr-un fruct de formă rotundă, de dimensiuni medii, ce se adaptează foarte bine în medii diferite. Fructul nu este deosebit de mare, dar are un randament excelent la decojire. Planta este caracterizată de o vigoare medie şi o productivitate ridicată.“

Se doreşte extinderea plantaţiei la 17 ha

cultura de aluni

Recoltarea începe în august şi se termină la sfârşitul lui septembrie, în ordinea următoare: Tonda Gentile delle Langhe, Tonda Gentile Romana, Tonda di Giffoni. „Am recoltat manual în aceşti doi ani, dar avem în plan să extindem plantaţia cu încă 17 hectare şi o să achiziţionăm o maşină de recoltat alune de la un producător italian căruia îi suntem şi distribuitor unic. Ca perspective de viitor, chiar ne dorim extinderea plantaţiilor proprii deoarece întâmpinăm probleme în achiziţionarea de teren comasat, extinderea pepinierilor pentru a oferi plante la un preţ competitiv şi încurajarea dezvoltării acestei culturi pe teritoriul nostru“, mai adaugă aceasta.

Pepiniera Poieni este autorizată să producă și să comercializeze puieţi de alun, soiuri italiene, pe o suprafaţă de 7 ha. „Plantele sunt la mare căutare, avem încheiate contracte pentru toate plantele produse de noi pentru această toamnă şi primăvara lui 2021. Aici se găsesc drajoni de 1 an, plante de 2 ani și plante la ghiveci şi oferim toate documentele necesare pentru accesarea de fonduri europene. Clientul trebuie să încheie un contract cu noi şi să plătească un avans pentru a avea plantele rezervate. Preţul este de 18 RON/bucata, cu TVA inclus. Putem asigura şi plantatul mecanizat cu ajutorul tehnologiei GPS. De altfel, am înfiinţat diverse plantaţii pentru clienţii noştri în diferite zone ale ţării. Totodată, preluăm și fructele dacă clientul dorește pentru că suntem distribuitori exclusivi în România pentru Giampi, marcă italiană ce produce utilaje pentru alune și nuci, întreținerea plantaţiei, recoltarea şi procesarea fructelor“, a precizat Cosmina Socea.

Beatrice Alexandra MODIGA

Copyrights © Lumea Satului

Redacţia:

Str. Moineşti nr. 12, Bl. 204, Sc. A, Ap. 4, sector 6, Bucureşti.
Pentru corespondenţă: OP 16, CP 39.
Tel/fax.: 021.311.37.11;
ISSN 1841-5148

Marketing, abonamente, difuzare
Tel: 031.410.07.45
- Nicusor Oprea Banu – 0752.150.146, 0722.271.338;

Compartiment financiar
– dr. Niculae Simion – 0741.217.627

Editura: ALT PRESS TOUR Bucureşti