Ruben și Dania Micliuc sunt doi tineri, soț și soție, din localitatea Guranda, comuna Durnești, județul Botoșani. Business-ul celor doi, plantație de aronia ecologică pe o suprafață de cca 4 ha și o fabrică de sucuri naturale, a fost înființat anul trecut în luna septembrie. Investiția inițială a fost de peste 100.000 de euro.

„De câțiva ani ne-am propus să facem ceva care să ne aducă un venit cât de cât stabil, dar abia anul trecut am avut această oportunitate. Mai multe cunoștințe de-ale noastre aveau deja începută câte o plantație de aronia. În România, astfel de plantații și piața de desfacere sunt încă la început, deci un avantaj pentru noi. De ce aronia? Pentru că am testat-o mai întâi pe propria piele și am văzut ce efecte benefice are. Așa ne-am gândit că putem ajuta și alte persoane care au probleme de sănătate și care ar putea să beneficieze de pe urma acestei plante miraculoase“, ne mărturisește Ruben Micliuc.

recoltare aronia

În lipsa posibilității de a accesa fonduri europene (pe viitor se gândesc serios să profite și de această oportunitate), investițiile au fost făcute din resurse financiare proprii. „Până în prezent, investiția pentru plantația de 4.3 hectare a costat cca 25.000 euro, în afară de echipamentul de procesare. Marea parte a echipamentelor le-am cumpărat second-hand din străinătate, aceasta fiind o tehnologie din 2016. Avem însă și echipamente noi. Capacitatea de procesare este de cca 400 litri de suc pe oră. Procesarea constă în următoarele etape: spălare, presare, filtrare, pasteurizare (82°) și îmbuteliere (pungi bag in box). Valoarea echipamentului de procesare este de cca 85.000 euro“, specifică botoșăneanul

În prezent, antreprenorul folosește soiul Nero, care este cel mai comun și cel care are cei mai mulți nutrienți. „Plantele le-am adus din Polonia, de la un distribuitor care ne-a ajutat și cu utilajul de plantat. Plantarea propriu-zisă a fost făcută mecanizat. Terenul l-am luat în arendă, dar când vom avea suficiente fonduri vom cumpăra pământ. Acesta este primul an în care am recoltat. Deocamdată avem doar circa 500 kg/ha de fructe, dar cu fiecare an ce trece o să recoltăm mai mult. Pentru fertilizare am folosit doar gunoi de grajd, în toamnă după ce am plantat. Și cu siguranță vom folosi doar produse biologice pentru că vrem ca plantația noastră să fie una ecologică, să fie cât mai sănătoasă posibil“, adaugă tânărul din Durnești.

proceasare aronia

Planurile pentru plantația de la Durnești sunt mari, de la accesare de fonduri europene, până la construirea unei afaceri mai mari prin forțe proprii. „Ne dorim să ne mărim și să modernizăm linia de procesare și transformăm acest fruct în tot felul de produse, de exemplu gemuri, prafuri capsulate, fructe confiate, siropuri etc.“


  • „Cea mai mare parte din recoltă o transformăm în suc. Prețul fructelor este între 8 și 12 lei/kg, iar punga (bag in box) de 3 litri costă 80 de lei.“
  • „Aronia este un arbust nepretențios, care nu necesită prea multă îngrijire.“

Beatrice Alexandra MODIGA

Aronia face parte din familia Rosaceae, iar în popor este cunoscută sub denumirea de scorş negru. Originar din America de Nord, arbustul este cultivat în ţara noastră cu precădere în scop ornamental, însă în ţări precum Serbia, Rusia sau Bulgaria face parte din programele pomicole. Pe lângă scopul decorativ, pot exista şi plantaţii industriale de aronia deoarece fructele sunt comestibile, iar conţinutul bogat în antioxidanţi, resveratrol şi vitamine poate fi un motiv solid pentru înfiinţarea acestor culturi pe teritoriul României, mai ales prin faptul că planta nu este pretenţioasă la căldură, rezistă la îngheţ, boli sau dăunători.

Despre înfiinţarea unei culturi de aronia am discutat cu Marin Constantin, unul dintre producătorii de material săditor care îşi desfăşoară activitatea aproape de Bucureşti, la Crevedia.

Paşii pentru înfiinţarea unui culturi

Este recomandată plantarea aroniei toamna sau primăvara devreme, dar poate fi plantată chiar şi iarna, cu condiţia ca solul să nu fie înghețat și plantele să nu fi început să vegeteze.

Chiar dacă preferă locuri deschise, luminoase, cu umiditate înaltă, nu este pretenţioasă faţă de soluri, însă pH-ul optim pentru creşterea producţiei de fructe trebuie să fie uşor acid (6,0-6,5), tolerând o gamă mai largă a pH-ului, situată între 5,0 si 8,5. Se înmulţeşte prin seminţe, drajoni sau altoire. Puieţii pot fi achiziţionaţi din pepiniere, preţul variind între 13 lei, pentru cei de 1 an, şi 23 de lei, pentru cei de 3 ani.

Pregătirea terenului constă în prelucrarea de bază, aratul la o adâncime de aproximativ 30 cm, discuire sau afânarea solului, pentru a nivela stratul de suprafață fragmentat. Plantarea se face cel mai bine la scurt timp după obţinerea materialului săditor dintr-o pepinieră.

În cazul înfiinţării unei livezi convenţionale, densitatea de plantare recomandată este de 3 x 1,5 m, ceea ce ar constitui 2.222 de plante/ha. La o astfel de distribuire, fiecare plantă primește 4,5 m² din spațiu. Plantarea trebuie efectuată la adâncimea la care puieţii au fost plantaţi în pepinieră. Se recomandă săparea unor gropi cu adâncimea de 20 cm și diametrul de 30 cm. Puieţii se pun atent în gropi, se udă, după care se pune pământ umed peste, apoi se tasează atent în jurul tulpinii pentru a stabili un contact bun între rădăcinile plantei și sol, dar şi pentru eliminarea aerului. În perioada plantării se recomandă irigarea pentru a preveni uscarea puieţilor.

Întreţinere şi recoltare

Pentru a facilita creșterea arbustului se recomandă aratul printre rânduri, tăierea și recoltarea, dar poate fi folosită şi metoda de altoire. Altoirea nu se realizează în primii 3 ani şi se folosesc diverse moduri, alegerea metodei depinzând de grosimea de altoire a bazei de arbori și lăstari. Îngrijirea constă în prăşire, irigare şi introducerea îngrăşămintelor, de preferat fiind gunoiul de grajd. Singurii dăunători care s-au observat până în acest moment în culturile din ţara noastră, arareori ce-i drept, au fost păduchii verzi, adică afidele. Coroana arbuştilor nu se lasă prea mare, dar în cazul în care coroana a crescut prea mult se poate tunde drastic după perioada de înflorire, în mai sau iunie.

În luna mai arbustul are flori mici albe, asemănătoare florilor de cireş, iar înflorirea durează aproximativ 10 zile, polenizarea fiind făcută de albine. Pe timpul verii este recomandată udarea arbuştilor la 2-3 zile pentru a-i accelera creşterea; nu se usucă în cazul în care nu se realizează această operaţiune, însă nu vor creşte la fel de repede, iar fructele sunt mult mai uscate. Arbuştii pot da primele fructe în 2 ani de la plantare, iar la maturitate vor ajunge în 3 ani.

Fructele se coc în august, randamentul fiind de aproximativ 35-40 fructe la o medie de doi lăstari pe plantă. În primul an de la plantarea puieților de doi ani pot fi obținute 100-200 kg de fructe/ha. În anul 2 se obțin 200-300 de grame pe plantă sau 440-660 kg de fructe/ha, în cel de al zecelea an de viață al plantaţiei productivitatea poate fi de aproximativ 5-10 kg/plantă sau de la 11 la 22 tone/ha. Fructele ating o greutate de la 0,6 la 1,1 grame, într-un kilogram regăsindu-se între 1.000 şi 1.600 fructe.

Perioada de recoltare recomandată este la sfârșitul lunii august, dar nu apar consecinţe drastice în cazul în care recoltarea nu se realizează la timp deoarece plantele se pot valorifica şi uscate.

Beneficii şi consum

Fructele se pot consuma în stare proaspătă ori uscate, dar şi sub formă de sucuri, gemuri şi vinuri. Din fructele uscate pot fi preparate şi infuzii: o lingură de fructe la o cană cu apă fiartă. Sucul de aronia presat la rece este foarte bun pentru prevenirea anumitor boli de ficat sau boli ale tractului digestiv şi urinar. Pe lângă fructe, şi frunzele de aronia pot fi folosite, în special pentru ceaiuri.

- Aronia este un arbust cu numeroase ramuri, frunze simple în formă ovală sau de elipsă. În America de Nord-Est sunt cunoscute două tipuri de aronia, denumite după culoarea fructului său, aronia roșie și aronia neagră, dar mai există și aronia de culoare mov – un hibrid rezultat din cele 2 soiuri.

- Aronia arbutifolia (Photinia pyrifolia), roșie crește între 2-4 m înălţime, rar poate 6 m. Frunzele sunt de 5-8 cm lăţime și dens pufoase pe partea inferioară, florile sunt de culoare roz pal sau alb, iar fructul este de culoare roșie şi are 4-10 mm în diametru.

- Aronia melanocarpa (Photinia melanocarpa), neagră tinde să fie mai mică, atinge 1,5-2,5m înălţime, rareori 3 m. Frunzele sunt mai mici, au nu mai mult de 6 cm lăţime, florile sunt albe, cu o lăţime de 1,5 cm, iar fructul este negru, având 6-9 mm în diametru.

- Aronia prunifolia (Photinia floribunda), violetă, este un hibrid provenit de la aronia neagră și cea roșie. Fructul este violet închis spre negru şi are 7-10 mm în diametru.

- Arbustul de Aronia produce fructe ce conţin de 15 ori mai mulţi antioxidanţi decât afinele sau rodiile şi sunt folosite pentru tratarea mai multor boli.

Loredana Larissa SOFRON

Povestea fructelor de Aronia şi calităţile extraordinare ale acestora merită toată atenţia. După ce au făcut înconjurul lumii, astăzi ele ajung în atenţia românilor prin domnul Marin Tudor Marian, care de 2 ani promovează această comoară.

Supravieţuitoarea bombei de la Hiroshima

Povestea acestui arbust multianual, Aronia melanocarpa, pleacă din estul Americii de Nord, acolo unde îşi are originea. Băştinaşii acelor locuri l-au cultivat de-a lungul timpului pentru longevitatea, rezistenţa şi proprietăţile sale curative. Pentru aspectul său arbustul, din familia Rosacaee, ar putea fi considerat o plantă decorativă de grădină.

.... articolul complet pe baza de abonament, detalii ....

Patricia Alexandra POP
LUMEA SATULUI NR.23, 1-15 DECEMBRIE 2012

Copyrights © Lumea Satului

Redacţia:

Str. Moineşti nr. 12, Bl. 204, Sc. A, Ap. 4, sector 6, Bucureşti.
Pentru corespondenţă: OP 16, CP 39.
Tel/fax.: 021.311.37.11;
ISSN 1841-5148

Marketing, abonamente, difuzare
Tel: 031.410.07.45
- Nicusor Oprea Banu – 0752.150.146, 0722.271.338;

Compartiment financiar
– dr. Niculae Simion – 0741.217.627

Editura: ALT PRESS TOUR Bucureşti