Gabriela și Ștefan Domide au făcut loc, în ferma lor familială din Chițorani (Prahova), unor specii exotice de arbuști, plante sau pomi fructiferi. Amândoi fac horticultură din pasiune, care le și asigură integral existența, dar plăcerea de a studia și a urmări natura în tot miracolul ei i-a determinat să treacă și în zona experimentală. Iar rezultatele se simt în bucuria pe care o manifestă atunci când vorbesc despre această ocupație favorită. Nici ei nu mai știu cu ce au început să facă un fel de colecție de plante, în afară de ceea ce cultivă în mod curent (viță-de-vie, măr, păr, cireș, gutui, caise, piersici etc.). Sau... da!

Moșmonul

Primul adus în grădină a fost moșmonul (Mespilus germanica), pe care generația mai în vârstă îl asimiliează cu pomicultura arhaică. Cărțile de specialitate îi localizează „actul de naștere“ prin Asia și sud-estul Europei, dar românii îl revendică drept pom autohton. Fructele se coc la începutul iernii, după primul îngheț, acestea fiind o importantă sursă de vitamina C și B1, beta-caroten, fier și calciu. Frunzele, scoarța și fructele au proprietăți curative pentru diverse afecțiuni, dar principalul uz rămâne cel de consum alimentar. Plus că pomul în sine, cu ramurile răsucite și tulpina strâmbă, este spectaculos! În acest an cu secetă prelungită au rezultat fructe mari și cărnoase, prin udări repetate.

Kaki

Este fructul divin, persimmon, fructul zeilor, fructul îngerilor – de la denumirea grecească Diospyros kaki, deseori confundat cu curmalul japonez; a fructificat în 3 din cei 7 pomișori. Satisfacția față de calitățile fructului și întreținerea relativ ușoară a pomului au produs hotărârea de a extinde specia cu 30-60 de exemplare, producție destinată inclusiv pentru comercializare. Pomul – de înălțimea unui măr – poate fi reglat ca dezvoltare prin tăiere, intră pe rod în anul al patrulea, dar fructifică abundent din anul 6-7. Frunza este cerată, lucioasă, mare, cu valențe ornamentale, florile albe, cu miros suav, apar în luna mai, iar înfloritul durează o singură zi, fructul – portocaliu la coacere este de mărimea unui măr mijlociu, cu forme diferite, în funcție de soi, rotund, rotund-aplatizat (imită dovleacul) sau alungit, cu gust deosebit, pulpă inițial crocantă și apoi afânată. Acesta este bogat în vitaminele A, C, E și B, conține fibre alimentare, mangan, cupru, magneziu, potasiu și fosfor, compuși cum ar fi catehinele, galocatehinele și acidul betulinic. Se spune că are efecte terapeutice: stimulează imunitatea, previne cancerul, ajută digestia, îmbunătățește vederea, ține sub control tensiunea arterială etc. Ca o observație: exemplarele mature nu au fost tratate chimic, iar pomii nu au împrumutat boli sau dăunători specifici pomilor fructiferi. În primii ani trebuie însă să fie protejați împotriva temperaturilor scăzute de peste iarnă.

Kiwi (Actinidia chinensis și Actinidia deliciosa)

Cu pulpă verde, galbenă, roșie, cu varietăți cu și fără pubescență reușește fără probleme în România, cel puțin în zona de sud. Planta este o liană, cu creșteri de 5-7m, deci necesită distanță mare la plantare și sistem de susținere, iar esențial ar fi să cunoaștem că este o specie dioică, deci are plante mascule și femele (raport 1:5). Tehnologie este prea puțin complicată și, din nou un mare avantaj, rezistă fără tratamente chimice, ceea ce asigură un fruct sută la sută ecologic. Fructul este considerat o „farmacie“, conținând luteină, potasiu, magneziu, fier, calciu, mangan, crom, vitaminele A, B1, B2, B3, B6, B9, E, C (mai mult decât o portocală).

Mirt (Myrtus communis)

Este o plantă perenă, cu frunze persistente, specifică zonei mediteraneene, unde crește și în flora spontană, în liziere, mai ales. Frunzele sunt alungite, groase, cărnoase, foarte frumos mirositoare (iz de eucalipt, mentă), iar florile sunt mici, albe, asemănătoare steluțelor, cu stamine galbene, parfumate, din care se dezvoltă un fruct mic, brun sau negru. În anumite zone, lemnul este folosit pentru grătare (împrumută preparatelor aroma) sau pentru băuturi alcoolice. Dar utilizarea majoră ține de industria de cosmetice. Mirtul are acțiune tonică, balsamică, antiseptică, dezinfectantă, astringentă și hemostatică.

Lacrima lui Iov (Coix lacryma-jobi)

Este o plantă anuală din familia Gramineae, cu creștere de până la 8 cm, cu frunze lungi, subțiri, în interiorul cărora se formează spicul purtător de semințe. Asiaticii susțin că semințele au proprietăți anticancerigene și antiinflamatoare. Are rol însă și ornamental. Se cultivă în spații protejate în februarie-martie, iar afară, în luna mai. Semințele ajung la maturitate în 4-5 luni.

Trandafirul deșertului (Adenium obesum)

Originară chiar din regiunea deșertului Sahara, planta este mare iubitoare de lumină și căldură, deci nu necesită o îngrijire complexă. Grație formei tulpinii și a rădăcinilor, se pretează ideal pentru obținerea bonsailor. Florile – asemănătoare leandrului – se găsesc într-o multitudine de culori și forme. Înflorirea efectivă se desfășoară din luna aprilie și până în septembrie. În anotimpul rece, planta se păstrează în interior, la o fereastră cu expoziție sudică sau sud-estică (de altfel, iarna intră în repaus, pentru a se pregăti de înflorire), iar vara poate fi scoasă afară, de preferat într-un loc ușor umbrit. Cel mai important de reținut: planta trebuie udată constant pe tot parcursul sezonului de creștere (iarna, se înțelege, udarea este redusă).

În colțul exotic, soții Domide au mai cultivat: fistic (nu a reușit să fructifice, dar are rol decorativ), măslin, banane (plantele au fructificat, dar acestea nu ajung la coacere), rodii, portocali, lămâi, ștevie pentru zahăr etc. Materialul de față nu are rol științific, dar poate fi de folos celor care cultivă plante în grădină.

Maria BOGDAN