Pe dealurile Târnavelor, la minus 7 grade, la începutul lunii ianuarie a fost ziua de cules a „strugurilor de gheață“, la viile de la Tăuni, în apropierea cramei Jidvei. Strugurii din soiul Traminer roz, care au fost lăsați în vii până în zilele în care temperaturile au scăzut sub minus, vor forma un vin desert prețios, o capodoperă în arta vinificației.

Recolta din 2023 este și mai specială. Mai ales pentru că strugurii au fost culeși în… 2024.

Strugurii înghețați strâng în ei mult mai multă dulceață și o profundă bogăție de arome. Este o zi specială, pe care oenologii cramei Jidvei o așteaptă. Din strugurii culeși în această zi se produce „vinul de gheață“.

Mai este cunoscut și ca „vinul de liturghie“ sau „vinul papal“

Vinul Eiswein se obține doar în condiții speciale, de climat rece. Producția lui poate fi destul de riscantă, existând posibilitatea ca strugurii să putrezească înainte de venirea înghețului și astfel să nu mai fie de folos.

Culesul „strugurilor de gheață“

Oamenii s-au strâns dis-de-dimineață, la focurile aprinse din loc în loc, în viile de la Tăuni. În așteptarea răsăritului, s-au organizat pentru recolta specială.

Culesul se face după o tehnică deosebită. Strugurii trebuie îndepărtați de pe viță cu atenție. Boabele înghețate se pot rupe cu ușurință de pe ciorchine și pot cădea. De asemenea, strugurii trebuie culeși rapid, ca să nu se dezghețe.

Recoltarea se face în condiții speciale: temperaturile să fie minimum trei zile sub -7 grade Celsius. La ora aceasta strugurii sunt înghețați, iar aroma este între trandafir și caramel. Sunt foarte multe boabe stafidite, cca. 50%.

Ce are deosebit acest vin? Este o supramaturare, o maturare deplină a strugurilor și o creștere a concentrației de zaharuri, ce vine sigur și prin deshidratare.

În momentul prelucrării, strugurii fiind înghețați, se separă iarăși o cantitate de apă din sucul rezultat prin presare.

Soiul Traminer este cel care aduce cele mai mari satisfacții și datorită componentei aromatice și rezistenței pe o perioadă mai lungă după încheierea maturării.

Secretul „vinului de gheață“

Strugurii au suferit procese de evaporare atât la temperaturi ridicate, cât și la temperaturi scăzute. Toți compușii minerali de aromă s-au concentrat în struguri. Licoarea lui Bachus care va fi obținută va fi de o mare complexitate.

Strugurii recoltați la temperatura negativă sunt duși în cramă și supuși procesului de zdrobire, desciorchinare, apoi, pentru faptul că ei sunt înghețați, va trebui să-i prelucrăm la prese ce sunt la temperaturi negative: -7,8 grade Celsius. Se supun unei presiuni foarte ridicate. Dacă la un strugure normal randamentul în must este de 72%, la acești struguri randamentul nu poate depăși 10%. În cazuri extreme, se ajunge la 15%.

Concentrația de zaharuri este în general ridicată, în jur de 350-360 gr/litru

După procesul de presare se obține un must ce urmează cursul normal. Se introduc fermenți selecționați, care trebuie să realizeze transformarea zaharurilor în alcool (la temperaturi de fermentație de 10-20 grade în cramă, mustul trebuie ușor încălzit).

Procesul de fermentație la „vinul de gheață“ durează mai mult, în jur de 30 de zile

Se obțin esteri de fermentare care dau acea nuanță frumoasă, plăcută a vinului. În vinul de gheață putem întâlni nuanțe frumoase de pepene galben, mango, grapefruit, gutuie. Este în general un vin cu conținut ridicat în zaharuri. Îl putem asemăna cu mierea de albine răscoaptă.

Istoria „vinului de gheață“

„Vinurile de gheață“ mai pot fi numite și „vinuri de liturghie“, adică vinuri folosite în momente deosebite, la slujbă. „Vinul de gheață“ are o istorie foarte frumoasă, apărând pentru prima dată în Germania.

Prin anii 1790, pentru ca să înceapă recoltatul, episcopul zonal trebuia să facă o slujbă de desfacere a recoltatului. El s-a deplasat într-un oraș, și-a rupt piciorul și nu a putut veni la timp să facă această slujbă, iar oamenii nu au cules strugurii. Episcopul a reușit să vină în regiunea respectivă doar după Sfântul Nicolae, când strugurii erau înghețați. Atunci a început recoltatul și s-a obținut primul vin de gheață din lume. De atunci, de la primul „vin de gheață“ produs în lume, a trecut mult timp, însă la Jidvei, când vremea este prielnică, când gerul este mai mare, an de an, culegătorii de struguri sunt la muncă în viile companiei pentru a culege materia primă, care mai apoi se va transforma într-un „vin de gheață“.

Beatrice Alexandra MODIGA

La Ciumbrud se cultivă peste 100 de soiuri de trandafiri, aproape fiecare casă având propria plantaţie de pe care obţine un venit important. În fiecare an, satul cu 1.000 de locuitori produce peste 1,5 milioane de fire de trandafir.

Aproape toţi locuitorii din Ciumbrud, un sat aflat la 30 de kilometri de Alba Iulia, se ocupă cu creşterea trandafirilor. Florile, dar şi dulceţurile şi siropurile făcute din petalele trandafirilor se vând inclusiv în Polonia, Ungaria şi Italia. Plantaţiile de trandafiri colorează vara dealurile în zeci de culori şi împrăştie până departe parfumul delicatelor flori. Sunt grădini în care cresc peste 45 de soiuri de trandafiri pe un singur hectar. Anual, de la Ciumbrud pleacă peste 1,5 milioane de fire de trandafiri să înfrumuseţeze parcurile şi curţile clienţilor. La sfârşitul lunii iunie, localnicii organizează în fiecare an şi o sărbătoare a trandafirului denumită Ziua Rozelor. De asemenea, au înfiinţat asociaţia „Amicii Rozelor“, care le reprezintă şi le susţine interesele.

Capitala neoficială a trandafirilor

Locuitorii din Ciumbrud trăiesc în prezent din această activitate, care s-a dezvoltat după 1990. Întreprinzătorii şi-au făcut firme sau asociaţii familiale. Toţi au contribuit la renumele naţional al satului drept capitală neoficială a trandafirilor. Andrei Molnar a fost primul locuitor din Ciumbrud care a plecat la muncă în Ungaria, împreună cu fratele său, la altoit de trandafiri. Se întâmpla la începutul anilor 1990. Ulterior, la întoarcerea în ţară, a reuşit să înfiinţeze o cultură proprie, ajungând în prezent la peste 80.000 de butaşi de trandafiri pe care îi vinde în special în marile hipermarketuri din ţară.

Beatrice Alexandra MODIGA

Vița-de-vie (Vitis vinifera), una dintre cele mai importante culturi la nivel mondial, este deosebit de dependentă de utilizarea fungicidelor chimice. Într-o perioadă în care reducerea tratamentelor fitosanitare a devenit un obiectiv prioritar, promovarea în practică a unor soiuri rezistente sau măcar tolerante reprezintă o alternativă de reducere a riscurilor patogene și de diminuare a inputurilor externe.

Baza genetică a rezistenței la paraziți este prezentă la numeroase specii sălbatice din genul Vitis (V. rupestris, V. riparia, V. berlandieri, V. amuriensis) și la specii de genuri înrudite (de exemplu Muscadina). În încercarea de a transfera factorii de rezistență genetică de la specii sălbatice la Vitis vinifera, în trecut s-au obținut hibrizii direct producători interspecifici (Fragolino, Isabella, Clinton, Noah). Acești hibrizi au avut o răspândire largă, dar de scurtă durată, ca urmare a calității slabe a vinului și a prezenței substanțelor toxice precum metanolul. Având în vedere acest lucru, Uniunea Europeană (UE) a interzis exploatarea hibrizilor atât în scopuri comerciale, cât și pentru autoconsum.

În prezent, observăm o schimbare foarte importantă în utilizarea soiurilor rezistente la boli datorită în mare parte necesității sustenabilității ecologice a podgoriilor. Din acest motiv, UE autorizează de câțiva ani înregistrarea în catalog a hibrizilor sau, mai bine zis, a liniilor de introgresiune, cu condiția să aibă cel puțin 95% din genomul Vitis vinifera.

Având în vedere apetitul consumatorilor pentru vinuri ecologice „curate“, cultivarea soiurilor alternative sau rezistente PIWI (Pilzwiederstandsfahig), cu rezistență/toleranță la principalele boli, mana viței-de-vie( (Plasmopara viticola) și făinarea viței-de-vie (Uncinula necator), a crescut la nivel mondial. În ultimii ani, țări ca Brazilia, China, SUA și cele din nordul Europei și-au extins suprafețele cultivate cu soiuri PIWI. Din 2017 până în 2020 au fost omologate la nivel mondial 17 soiuri rezistente. Ultimele generații de soiuri PIWI sunt acceptate în: Germania, Elveția, Ungaria, Austria, Cehia. În Germania, 2% din suprafața viticolă este cultivată cu soiuri roșii PIWI (Regent) și 11% cu soiuri PIWI albe (Iohaniter). La nivel internațional există, de mai bine de 20 de ani, asociația PIWI între viticultori și vinificatori, care încearcă să deschidă potențialul vinurilor obținute din soiuri rezistente, către un public mai larg, pentru că în prezent aceste soiuri, în ciuda beneficiilor pentru mediu, nu sunt cunoscute și utilizate pe scară largă, deși după 1990, prin încrucișare și selecție s-au obținut arome care corespund cu cele ale soiurilor consacrate (Sauvignon, Cabernet, Riesling, Pino etc.) și o rezistență îmbunătățită în special la mană.

Evident, este mai bine să alegi soiuri locale autohtone adaptate climatului local și condițiilor generale de producție, care de obicei au moștenit rezistență mai mare la principalii patogeni și daunători regionali. Selecția clonală are de asemenea un potențial de adaptare foarte important deoarece diferite clone de la varietatea dată sunt mai rezistente la stresurile biotice și abiotice viitoare, contribuind în același timp la menținerea tipicității vinului local sau regional. Portaltoii pot oferi, de asemenea rezistența plantelor în special la dăunători și agenți patogeni din sol.

Cercetarea românească este în măsură să ofere viticultorilor români material genetic de calitate din soiuri alternative și/sau rezistente, omologate la Stațiunile de Cercetare-Dezvoltare viticole din subordinea Academiei de Științe Agricole și Silvice „Gheorghe Ionescu Șișești“. În viticultură obținerea unor noi varietăți este un proces extrem de lung și laborios din cauza timpilor de selecție mult mai lungi. De la primii hibrizi direct producători, printr-o muncă lungă și lentă de încrucișare, s-au obținut linii în care se află genomul V. vinifera crescut constant. Din fericire, după cartografierea genomului viței-de-vie este posibilă selectarea asistată de marker.

În România, pentru a stimula exportul de vin se vorbește tot mai mult de un Brand de țară construit cu vinuri ecologice obținute din soiuri autohtone, fie ele consacrate sau mai puțin populare recent omologate din care se obține un vin ecologic cu o identitate națională. Este o soluție pe care tot mai multe țări viticole o adoptă pentru a obține beneficii economice și ecologice. Piața globală a vinurilor ecologice a crescut în ultimii ani și este de așteptat să crească din 2022 până în 2030, cu o rată de creștere anuală de 10,2%, iar previziunile analiștilor sunt extrem de pozitive. La aceasta se adaugă oportunitățile de acces la finanțările europene destinate agriculturii ecologice prin Pactul Verde European.

La Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Viticultură și Vinificație Blaj au fost omologate 5 soiuri alternative la soiurile consacrate, respectiv: Selena, Blasius, Astra, Amurg, Roze Blaj și trei soiuri PIWI cu rezistență dobândită la principalele boli fungice: Rubin, Radames și Brumăriu. (Fig. 1) Aceste soiuri sunt o alternativă la soiurile internaționale consacrate, permițând astfel producătorilor să ofere consumatorilor ceva diferit în ceea ce privește aroma, textura și stilul. Ele oferă, de asemenea, diversitatea portofoliilor de vinuri, acces la piețele de nișă și adaptare la un climat în schimbare.

Fig. 1. Soiuri alternative și rezistente (PIWI) omologate la SCDVV Blaj

În cazul soiurilor de struguri (PIWI) omologate la SCDVV Blaj: Radames, Rubin și Brumăriu, rezistente la boli criptogamice, în special mană (Plasmopara viticola) și făinare (Uncinula necator), de obicei sunt necesare două până la trei tratamente, aplicate în fenofazele sensibile la atac (înainte și după înflorit); aceasta corespunde unei economii de până la 75% nu numai în ceea ce privește pesticidele, ci și costurile cu motorina, orele de muncă, sechestrarea carbonului etc. (Fig. 2)

Fig. 2. Beneficile Soiurilor rezistente (PIWI) omologate la SCDVV Blaj

Scurtă descriere a soiurilor rezistente PIWI omologate la SCDVV Blaj, alternativa obținerii unor producții de struguri și vin sigure, rentabile, ecologice, sănătoase, „curate“, contribuind în același timp la menținerea tipicității vinului local sau regional și, de ce nu, un Brand de Țară pentru România.

• Radames soi PIWI obţinut la Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Viticultură şi Vinificaţie Blaj prin hibridare sexuată dirijată interspecifică (Traminer roz x Elita hibridă (SV 12376 x Regina Viilor). Omologat în 1994, Radames se remarcă prin rezistență ridicată la mană și făinare, prin fertilitate şi productivitate ridicată – vinul Radames este alb de consum current sau calitate superioară, sec, cu un conținut de alcool între 9,0 și 11,0% și o aciditate de 5,3-7,2 g/L H2SO4, extract nereducător 19,1-20,0 g/L.

• Rubin soi PIWI obţinut la Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Viticultură şi Vinificaţie Blaj prin hibridare (Traminer roz x descendenţă hibridă (SV 12375 x Regina Viilor). A fost omologat în 2007. Soiul de struguri Rubin prezintă o toleranţă foarte bună la bolile criptogamice şi la condiţiile de iernare, remarcându-se prin potenţial mare de producţie, calitate superioară. Vinul Rubin este un vin alb de consum curent sau calitate superioară, sec, cu un conținut de alcool între 9,5 și 11,9% și o aciditate de 4,0-5,0 g/L H2SO4, extract nereducător 19,0-20,1 g/L.
• Brumăriu este primul soi cu rezistenţă biologică la bolile criptogamice obţinut la Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Viticultură şi Vinificaţie Blaj, prin hibridare interspecifică (Saint Emilion x Rayon d`or). A fost omologat în 1983. Brumăriu se remarcă prin fertilitate şi productivitate mijlocie-mare, asigurând obţinerea unor vinuri albe-seci de consum curent. Are toleranţă foarte bună la condiţiile de iernare. Vinul Brumăriu este un vin alb de consum curent, sec, cu un conținut de alcool între 9,0 și 10,0% și o aciditate de 4,8-6,2 g/L H2SO4, extract nereducător 17,2-18,8 g/L.

Consumul de vinuri tradiționale legate de teritoriu nu se va opri, în plus va exista o nouă categorie de consumatori, destinată să devină din ce în ce mai mare, ceea ce va necesita vinuri obținute din struguri cultivați în podgorii durabile.

(Tab.1) Gradul de rezistență la principalii patogeni a soiurilor PIWI în condițiile anului 2022

(Tab.2) Soiurile rezistente (PIWI) reduc utilizarea tratamentelor antifungice și a cheltuielilor cu inputuri externe cu până la 75%, în funcție de presiunea de infecție

Liliana-Lucia TOMOIAGĂ – Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Viticultură și Vinificație Blaj

Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Viticultură și Vinificație (SCDVV ) Blaj se bucură în prezent de un solid prestigiu naţional şi internaţional. Anul 2022 marchează peste 75 de ani de activitate de cercetare, dezvoltare și inovare în viticultură și vinificație. „Succesul nostru a fost construit pas cu pas, prin muncă și dedicare, grație activităţii de cercetare a unor generații de cercetători dedicați, cu o înaltă ținută profesională și morală, personalităţi recunoscute care au contribuit la modernizarea viticulturii din Transilvania. Chiar și în condiții mai dificile, la SCDVV Blaj activitatea de cercetare-dezvoltare-inovare a mers înainte, menținând vie comunicarea cu fermierii și mediul academic. Determinarea, inovarea, calitatea sunt câteva atribute ce vor defini acțiunile noastre și în perioada următoare. La mulți ani!“ declară dr. ing. Liliana-Lucia Tomoiaga, director SCDVV Blaj, membru corespondent ASAS „Gheorghe Ionescu Șișești“ București, cu ocazia aniversării a 75 de ani de institut.

SCDVV Blaj derulează cercetări în domeniul viticultură-vinificaţie pentru tematici din domeniile: protecția fitosanitară a viței-de-vie, vinificație, chimia și microbiologia vinului, genetică și ameliorarea sortimentului viticol, producerea materialului săditor viticol cu valoare biologică ridicată, resurse ecologice pentru viticultură, agrochimia şi fiziologia viţei-de-vie, agrotehnica viticolă, extensie, consultanță și îndrumare tehnică în domeniul vitivinicol și pomicol.

La SCDVV Blaj cercetãrile sistematice de protecţie fitosanitarã a viţei-de-vie au început în anul 1958. Încă din acea perioadă laboratorul a coordonat întreaga activitate de prognoză și avertizare a bolilor și dăunătorilor viței-de-vie din zonă.

În anul 1969 s-a înregistrat primul atac masiv de acarieni la vița-de-vie. Din acest moment s-a impus organizarea unor cercetări riguroase în această direcție. În aceste condiții, după 1985 au fost reconsiderate toate mijloacele posibile de luptă împotriva speciilor dăunătoare, rezultând un concept strategic nou, cunoscut sub numele de combatere integrată, prin promovarea metodelor și mijloacelor biologice și biotehnice de combatere. Sunt studiați feromonii și posibilitățile folosirii lor în supravegherea și combaterea biologică a moliilor strugurilor, speciile Lobesia botrana și Eupoecilia ambiguella.

Au fost întreprinse cercetări privind noi specii de dăunători și agenți patogeni semnalați în plantațiile viticole din zonă: Calepitrimerus vitis, Colomerus vitis, Lygus spinolay, putregaiul negru al strugurilor (Guignardia bidwelli) și esca sau apoplexia (Stereum hirsutum), elaborându-se tehnologii specifice de prevenire și combatere.

După 1990, cercetările de protecția fitosanitară a viței-de-vie au ocupat un loc important în cadrul tematicii de cercetare a SCDVV Blaj. Marea majoritate a proiectelor de cercetare-dezvoltare câștigate de SCDVV Blaj în calitate de director de proiect au fost pe tematica de protecția fitosanitară a bolilor și dăunătorilor viței-de-vie, sub conducerea dr. ing. Liliana Tomoiagă.

În prezent, cercetãrile de protecţie fitosanitarã a viţei-de-vie sunt orientate spre elaborarea și promovarea unor concepte noi şi tehnici noi inovative care să asigure creşterea calităţii şi competitivităţii producţiei, stabilitate ecologică, protecţia plantei şi a mediului înconjurător, conservarea și sporirea biodiversității și ecosistemului viticol.

În baza studiilor s-au elaborat tehnologii, verigi tehnologice, tehnici, metode şi metodologii omologate: Tehnici agroecologice inovative, favorabile conservării şi reconstrucţiei biodiversităţii în fermele viticole şi pomicole (2018); Tehnologii moderne de combatere a bolilor şi dăunătorilor la viţa-de-vie (strategii ecologice/strategii convenţionale) (2017); Tehnici de prevenire și combatere a putregaiului negru al viței-de-vie, Guignardia bidwelli, adaptate podgoriilor din centrul Transilvaniei; Soluţii tehnologice avansate pentru limitarea declinului biologic produs de bacterii şi ciuperci lignicole la viţa-de-vie în podgoria Târnave (2018); Înmulţirea şi extinderea în producţie a soiurilor de viţă-de-vie cu rezistenţă la boli, dăunători şi ger Brumăriu şi Radames (2018); Optimizarea sistemului de prognoză și avertizare, prin proiectarea și dezvoltarea unei noi tehnologii: bazate pe Viticultura de precizie (PV) prin implementarea tehnologiilor IoT (internetul lucrurilor).

Vinoteca este tezaurul Stațiunii de Cercetare-Dezvoltare pentru Viticultură și Vinificație Blaj

La Blaj se pune în lumină traseul parcurs de vinuri de la an la an, încă de la înfiinţarea unității în anul 1946. Orice sticlă de vin vechi este practic o capsulă a timpului, cele mai vechi sticle din vinoteca stațiunii provenind din 1948. În vinotecă sunt peste 11.300 de sticle de vin vechi și, generic vorbind, valoarea stocului din vinotecă se măreşte odată cu trecerea timpului, vechimea vinului fiind unul dintre criteriile de evaluare ale acestor stocuri.

Vinoteca este amplasată în pivnița Cramei în două hrube cu condiții speciale de temperatură (10 -12 grade) și umiditate, între 50 și 70%. În vinotecă, sticlele cu vin sunt așezate în poziție culcată pe rafturi. Prin păstrarea sticlelor în această poziție se realizează un contact permanent al dopurilor cu lichidul, ceea ce asigură o bună închidere a buteliilor. În pivnița Cramei este amplasată și vinoteca cu vin spumant producția 2002 (22 ani), obținut după metoda champenois printr-un proiect de cercetare RELANSIN.

Vinuri DOC obținute din soiurile omologate la SCDVV Blaj

Radames – vin alb de consum curent sau calitate superioară, sec, cu un conținut de alcool între 9,0 și 11,0% și o aciditate de 5,3-7,2 g/L H2SO4, extract nereducător 19,1-20,0 g/L.

Rubin – vin alb de consum curent sau calitate superioară, sec, cu un conținut de alcool între 9,5 și 11,9% și o aciditate de 4,0-5,0 g/L H2SO4, extract nereducător 19,0-20,1 g/L.

Selena – vin alb de calitate superioară, sec, cu un conținut de alcool între 11,0 și 12,0% și aciditate de 5,6-6,2 g/L H2SO4, extract nereducător 19,8-20,5 g/L.

Astra – vin alb de consum curent sau calitate superioară, sec, cu un conținut de alcool între 10 și 10,8 % și aciditate de 5,6-6,0 g/L H2SO4, extract nereducător 19,0-19,4 g/L.

Roze Blaj – vin alb de calitate superioară, sec, cu un conținut de alcool între 11,0 și 12,0% și aciditate de 5,6-6,2 g/L H2SO4, extract nereducător 19,8-20,5 g/L.

Amurg – vin roșu sau roze de consum curent sau calitate superioară, sec, cu un conținut de alcool între 10,5 și 11,6% și o aciditate de 3,7-4,6 g/L H2SO4 extract nereducător 16,3-26,1 g/L.

Brumăriu – vin alb de consum curent, sec, cu un conținut de alcool între 9,0 și 10,0% și o aciditate de 4,8-6,2 g/L H2SO4, extract nereducător 17,2-18,8 g/L.

Blasius – vin alb de consum curent sau calitate superioară, sec, cu un conținut de alcool între 9,5 și 11,5% și o aciditate de 4,5-6,9 g/L H2SO4, extract nereducător 16,3-26,1 g/L.

La Crama SCDVV Blaj, obţinerea vinurilor de calitate este o artă

Tezaurul naturii este adus cât mai aproape de desăvârşire în laboratoarele staţiunii. Acolo, sucul auriu al boabelor de struguri trece prin complicate etape, cu nume puţin poetice ca spectrofotometrie, pe care cel ce savureză un pahar cu vin nici măcar nu le bănuieşte.

La ora actuală, crama SCDVV Blaj este dotată cu utilaje și aparatură performantă achiziționată în ultimii 3 ani. Crama include clădirea hală cu funcţia de cramă de vinificație propriu-zisă, cu o capacitate de 900.000 tone struguri anual, iar capacitatea de stocare va fi de 400 hectolitri de vin brut. Condiţionarea și îmbutelierea vinurilor, stocarea temporară a produselor finite sunt asigurate cu utilaje și spații corespunzătoare.

Amenajarea incintei este organizată astfel: săli de degustare cu arhitectură specifică și dimensiuni diferite, în funcție de grupul de turiști, crama (pivnița) cu zona istorică, hrube în arcadă, săli de vinotecă și zona modernă cu rezervoare de inox cu temperatură controlată și toată gama de utilaje de ultimă generație, filtre prese, pompe etc. Prin achiziţionarea acestor utilaje s-au aplicat metodele moderne de procesare primară a strugurilor, începând cu presarea acestora și continuând cu macerarea - fermentarea în cisterne.

Achiziţionarea unei linii de îmbuteliere cu o capacitate de 600 sticle/oră a permis diversificarea permanentă a ofertei în funcţie de exigențele pieţei.

Turismul vinicol, agroturism, turism gastronomic, turism eco și durabil

Dezvoltarea turismului vitivinicol are loc în cea mai mare parte în cadrul programului „Drumul Vinului“, cunoscut şi cu denumirea „Calea Vinului“ („Wine Road“, „Route des Vins“, „La Strada del Vino“, „Vino Carretera“ ş.a). „Drumul Vinului“ reprezintă un program care se concretizează în crearea, dezvoltarea şi parcurgerea unor anumite trasee prin care turiştii nu numai că vor descoperi frumuseţea şi bogăţia tradiţiilor oenologice ale podgoriei Târnave și Aiud, dar vor îmbina și plăcerea degustărilor de vin cu descoperirea unor parcursuri şi locaţii inedite, cu întreaga lor semnificaţie istorică şi socială, într-un cadru natural de excepţie.

Anca LĂPUȘNEANU

Ionuț Dragoș Zaharia din Zlatna, județul Alba, este un tânăr care în urmă cu 8 ani a mizat pe rasa Țurcană Brează, cunoscută drept regină a munților noștri Carpați. Cu toate că are un efectiv destul mic, în jur de 130 de capete, acestea sunt atent selectate. În primii doi ani a reușit să-și amortizeze cheltuielile, iar în următorii doi ani a reușit să fie pe plus. Spune totuși că fără pasiune nu crede că ar fi ajuns în punctul în care să aibă exemplare cu genetică bună. Un exemplar în ferma de la Zlatna ajunge să coste chiar și 5.000 de lei.

Rasa cea mai bună de lapte

În anul 2014, Ionuț a absolvit Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Cluj-Napoca, Facultatea de Horticultură, specializarea Silvicultură, apoi s-a angajat ca inginer silvic, iar cu toți banii pe care i-a strâns și-a achiziționat primele oi. „Pasiunea vine de la bunicul meu care a fost un iubitor, un împătimit al oilor din rasa Țurcană Oacheșă. După ce am absolvit facultatea, am început să achiziționez cele mai frumoase oi de la mine din zonă, aceeași rasă, și am ajuns la un număr de 190 de exemplare, femele și berbeci. Am mers la expoziții organizate prin diferite zone ale țării, inclusiv în Hațeg, Petroșani și am început să îndrăgesc Țurcana Brează.“

Țurcana Brează are talia cea mai mare, de aceea este și regina munților noștri Carpați, specifică crescătorul. „Am început să îmi cumpăr cei mai frumoși berbeci, de la cei mai renumiți crescători, cu genetică bună, și am început să vând oile pe care le aveam inițial și să achiziționez oi din rasa Țurcana Brează. De 4 ani țin această rasă, în primul an am ținut în paralel atât exemplare din Țurcană Oacheșă, cât și exemplare din Țurcana Brează și am putut să fac o comparație. Mieii de la Țurcana Brează creșteau mult mai bine, erau mult mai mari la naștere, aveau un ritm de creștere accelerat deoarece mamele lor aveau mai mult lapte. O femelă din această rasă ajunge la peste 1 litru de lapte la o mulsoare și se mulge de două ori pe zi. Se obțin peste doi litri de lapte/ zi/exemplar originar. Talia acestor oi este cea mai mare dintre țurcanele noastre, respectiv cele patru varietăți.“

Un exemplar poate ajunge la maturitate chiar și la peste 130 kg

Berbecii din această rasă ajung să aibă chiar și peste 130 kg la maturitate.

„Satisfacția mea este foarte mare în legătura cu această rasă, nu aș schimba-o pentru nimic în lume cu o altă rasă străină. Bunicul meu ar fi mândru să vadă la ce efectiv am ajuns. Berbecii din această rasă pe care eu îi dețin au peste 130 kg la maturitate, îi țin un an sau doi și apoi îi vând pentru a evita consangvinizarea. Efectivul de la care am pornit a fost de 15 țurcane și am ajuns în prezent la 130 de exemplare din această rasă, femele și masculi. Față de celelalte rase, Țurcana Brează este mai pretențioasă, nu se pretează pentru creșterea în turmă mare deoarece are nevoie de hrană multă și de calitate, de aceea în zona Hațegului sunt mulți crescători care au un efectiv mic. Pe viitor nu voi mări efectivul, dar îl mai selectez astfel încât exemplarele să aibă aceeași mărime, aproximativ aceeași înălțime, lungime, construcție, aceeași frumusețe, coarnele frumoase, iar acest lucru este posibil doar din berbeci valoroși“, adaugă Ionuț Dragoș Zaharia, crescător din Zlatna, județul Alba.

Cei care doresc să investească într-o astfel de fermă trebuie să aibă în vedere faptul că sunt și costuri. „Trebuie o construcție adecvată, trebuie asigurate furaje de calitate, respectiv fân, lucernă, porumb, orzoaică, floarea-soarelui. Eu le dau 1,8 kg de furaje pe cap de oaie/zi. Laptele, după ce vindem mieii, în perioada Paștelui, îl ducem la centrele de colectare, primim 5,4 lei/litru, un preț destul de bun.“

Prețul unui berbec este de 5.000 de lei

În următorii 5 sau 10 ani, crescătorul din Zlatna spune că nu va miza pe un efectiv mai mare, ci poate chiar pe unul mai mic, dar va avea cu siguranță exemplare atent selectate.

„Îmi doresc ca tineretul să ajungă peste nivelul părinților în ceea ce privește producția de lapte, mărimea, dar și frumusețe. Pe viitor îmi doresc să ajung la o selecție cât mai bună a rasei, respectiv la niște exemplare, așa cum zicea bunicul meu, pe care să nu le mai aibă nimeni. Sunt cheltuieli, dar satisfacția e pe măsură. Animalele cu genetică bună, frumoase, asigură și un venit, dar nu din prima. În primii doi ani am reușit să-mi amortizez cheltuielile, iar în următorii doi am reușit să fiu pe plus. Ce-i drept, am fost ajutat și de subvenție. Sperăm ca pe viitor să fie din ce în ce mai bine. Majoritatea berbecuților i-am vândut de prăsilă, iar mieluțele cele mai frumoase le-am oprit în fermă pentru a întineri efectivul. De exemplu, am vândut un berbec cu 5.000 de lei“, încheie Ionuț Dragoș Zaharia, tânăr crescător de oi Țurcana Brează din Zlatna, județul Alba.

Beatrice Alexandra MODIGA

Într-un sat de munte de pe Valea Sebeșului, de peste 200 de ani se pictează icoane pe sticlă. Povestea iconarilor din Laz începe pe la 1780 cu Savu Poenaru și ajunge, după 1990, până la Maria Deac Poenaru, unul dintre cei mai cunoscuți meșteri iconari din țară. Pe Maria am întâlnit-o, cu câteva luni înainte de a ajunge ea însăși o icoană, prin 2014, acasă, în satul de pe malul râului Sebeș. Mi-a mărturisit atunci că o urmărește un vis ciudat. Își visa de la un timp moșii care au deprins-o cu pensula și culorile... „L-am visat pe moșul, parcă mergea în sus, pe uliță, a intrat la un vecin și eu am mers după el... Când m-a văzut s-a ridicat în picioare și s-a uitat la mine, dar atâta de frumos s-a uitat...părea vesel și fericit, mi-a făcut semn să-l urmez, pe urmă a dispărut...“

Tezaur uman viu, Maria Deac Poenaru și-a dus icoanele și harul la cele veșnice, în 2015. Într-una dintre ultimele sale destăinuiri spunea că nu s-a găsit nimeni care să-i ducă meșteșugul mai departe. „Au murit toți și nu am la cine lăsa meșteșugul. Tineretul ăsta nu gândește, vrea totul de-a gata.“

Dar poate că a zâmbit și ea acum, ca moșul pe care l-a visat înainte să moară. Pentru că se mai pictează încă icoane pe sticlă în satul de pe Valea Sebeșului. Nepotul Mariei, Florin Poenariu, era atunci, în 2014, un simplu tâmplar. A deprins tainele icoanei mai domol, mai pe furiș, de la mătușa sa. Treptat, s-a lăsat de tâmplărie și s-a apucat de pictat.

„Aici s-au pictat icoane de peste 200 de ani, pe sticlă pe lemn și chiar pe tablă. Am învățat de la mătușa Maria, dar mai mult am furat meșteșugul, atunci mă ocupam de altceva. Acum nici nu mai pot concepe să nu fac icoane. Spre deosebire de alții, eu nu pictez pe sticlă obișnuită, pictez pe glajă, pe sticlă făcută manual, care, din păcate, nu se mai găsește în țară. Eu am procurat-o cu greu de la un atelier din Germania și este foarte scumpă. Dar și calitatea icoanei este alta. Multe dintre temele pe care le folosesc în pictură le-am luat de la Simion Poenar, un strămoș al meu din secolul trecut, meșter foarte apreciat. Școala iconarilor de la Laz are elementele ei specifice, care le diferențiază de icoanele din alte regiuni ale țării. Icoana de la noi se remarcă prin estetică, prin culorile calde, lucrul elaborat și atenția deosebită pentru detalii.“

Icoanele se găseau pe vremuri aproape în toate casele țărănești și erau puse la loc de cinste. Erau pata de culoare și de sfințenie din căsuțele sărăcăcioase făcute din bârne de lemn sau din lut. Țăranii noștri puneau pe perete icoanele cu sfinții protectori ai gospodăriei, icoane-calendar sau icoane simple, cu scene biblice. Dar în fiecare era și o fărâmă din sufletul meșterului care le picta. Mulți iconari colindau cu pensulele și culorile prin sate. Primeau câțiva bănuți și niște merinde pentru truda lor. Multe icoane vechi au supraviețuit vremurilor nu doar în biserici. Florin Poenariu are o mică colecție din ceea ce au pictat pe sticlă sau pe lemn înaintașii săi.

Există în truda iconarului și clipe de îndoială, momente în care nu trebuie să te atingi de pensule şi culori, ne spune iconarul din Laz. „Îți trebuie o stare anume, din ceea ce simt eu. Sunt săptămâni întregi când nu mă ating de lucru, trebuie să te încarci sufletește ca să te reapuci de muncă. Starea ta se reflectă în ceea ce faci, trebuie să ai sufletul curat pentru că, la urma urmei, zugrăvești lucruri sfinte. Se spune că icoana este fereastra noastră spre Dumnezeu.“

Iconarul din Laz ne mărturisește că pictura, rama și sticla sunt un întreg. Fiecare element contribuie la valoarea icoanei. Florin Poenariu este, de anul trecut, Tezaur Uman Viu al României, ca și mătușa sa, Maria Deac Poenaru. Icoanele sale respectă tradiția marilor iconari din Laz și au fost apreciate și premiate de Patriarhie de mai multe ori în ultimul deceniu.

Ceea ce nu poate mărturisi iconarul, ceea ce nu transpare nici în formă, nici în culoare, nici în drumul penelului pe sticlă este harul tainic care face ca pictura să fie icoană. „Omul simplu care se roagă la ea nu ține cont de materialele din care este făcută, nici de realizările estetice. Vremurile s-au schimbat acum. Nu mai găsim câte o icoană autentică în fiecare casă, dar sunt colecționari și colecții importante unde se păstrează. Icoana tradițională va rămâne, cu siguranță, în patrimoniul nostru spiritual.“

Maria Deac Poenaru și-a visat strămoșii iconari. Florin Poenariu visează la viitor. Vrea să ducă mai departe meșteșugul pentru că icoana i se pare modalitatea supremă de comunicare şi de... cuminecare. Să fie oare munca iconarului doar talent, este chemare sau ceva de dincolo de ele?

Vasile BRAIC

În multe regiuni ale țării mii de hectare de pământ zac nelucrate. În zona Aiudului, un loc cu vechi tradiții în grădinărit, orice teren fertil este la mare căutare. De aici pleacă, în fiecare toamnă și primăvară, milioane de puieți de pomi și arbuști fructiferi către marile lanțuri de magazine.

Am stat de vorbă cu câțiva dintre cei mai importanți producători de material săditor. La Gâmbaș, un sat de lângă Aiud, Eugen Szekely produce material săditor pentru livezi. „Cu puieții de pomi fructiferi am început în anul 2000, cu o cantitate mică. Cred că ne-am dezvoltat frumos, acum producem destul de mult, am înființat, împreună cu alți producători, o cooperativă prin care ne desfacem producția și ne apărăm interesele. Scopul principal al cooperativei a fost să ne adresăm celor care vor să-și facă livezi mari, profesionale și care nu prea aveau alternative pe piața românească. Cei mai mulți își procurau materialul săditor din import. Noi încercăm să oferim o alternativă serioasă la importuri, avem soiuri licențate, pe portaltoi de ultimă generație, încercăm să ținem pasul cu tot ceea ce este nou pe piața europeană. Materialul pentru livezile intensive și superintensive vine, în special, din Italia și Olanda. Pentru grădinile hobby, din jurul casei, se aduc mulți puieți din Polonia. Noi încercăm să ne ridicăm la standardele de calitate europene și să producem material săditor certificat, adaptat condițiilor climatice din România. Avem prețuri bune, lucrăm cu utilaje și mașini de plantat de ultimă generație, încercăm să facem o concurență serioasă importurilor.“

Eugen Szekely ne mărturisește că în pepinierele de lângă Aiud cei care doresc să înființeze livezi sau doar să-și pună câțiva pomi în grădină vor găsi o mare varietate de soiuri, începând de la cele tradiționale, de pe vremea bunicilor, până la soiurile moderne, de mare productivitate.

Una dintre problemele majore ale pepinieriștilor din Aiud este producerea portaltoiului. Pentru a avea pomi viguroși și rodnici portaltoiul folosit la altoire este esențial. În România nu se produce decât în cantități mici și majoritatea horticultorilor îl procură din străinătate, în special din Olanda. Prețurile sunt foarte mari și cresc în fiecare an. Peste 10% din costul puieților este reprezentat de portaltoi. Problema a fost discutată de membrii cooperativei din Aiud cu specialiștii de la Mărăcineni pentru a produce portaltoi autohton, la un preț mai mic decât cel din import.

Un alt necaz al producătorilor de material săditor din zona Aiudului este lipsa forței de muncă. Emeric Bakk, unul dintre cei mai importanți producători din Ciumbrud, ne mărturisește că „în ultimii ani a crescut cererea de material săditor, și chiar dacă se lucrează cu o tehnologie de vârf, facem cu greu față pentru că nu avem oameni cu care să lucrăm. Tractoarele trebuie să fie conduse, avem nevoie de oameni la altoit și la celelalte activități. Munca în pepinieră nu este ușoară, dar noi oferim toate condițiile celor care vor să lucreze.“

La Ciumbrud, în familia Csiki, grădinăritul este o ocupație transmisă din generație în generație. „Cultivăm puieți de pomi fructiferi și trandafiri, ne spune Viorica Csiki, este o ocupație frumoasă și, chiar dacă uneori ne mai și înțeapă, ca și trandafirii, încercăm să ne adaptăm pieței, să oferim material săditor de calitate, la prețuri care sunt pentru toată lumea. Am încercat să facem și câteva proiecte... Fiul meu s-a zbătut să obțină fonduri europene în cadrul programului dedicat tinerilor fermieri, dar, cu toate eforturile, nu a avut șanse de reușită. Multe din normele de aplicare ni s-au părut destul de greu de îndeplinit și, din păcate, trebuie să vorbim acum doar la timpul trecut despre aceste proiecte.“

Lupta cu importurile care au destabilizat piața românească de profil, lipsa forței de muncă și dificultatea de obține bani europeni sunt câteva dintre problemele pepinieriștilor din zona Aiudului. Sunt probleme care, în ultima vreme, înmuguresc ca și pomii de care se ocupă, în fiecare primăvară.

Vasile BRAIC

Printre școlile Blajului, o istorie veche de peste 80 de ani încununează trecutul Liceului Tehnologic „Timotei Cipariu“ din Blaj. Dincolo de trecutul cu parfum de istorie stau miile de elevi care au trecut pragul școlii și sutele de profesori care le-au îndrumat pașii în viață.

Membru fondator al Societății Academice Române (22 aprilie 1866) și vicepreședinte al acesteia (31 august 1867 și 18 august 1872), Timotei Cipariu face parte din cea de-a doua generație a Școlii Ardelene. Supranumit „părintele filologiei române“, este cunoscut ca istoric și filolog, redactând prima gramatică academică a limbii române (București, 1869 și 1877). Din liceul care îi poartă numele, în Blaj, s-au ridicat oameni deosebiți, care au fost binecuvântați de această instituție de învățământ.

În perioada 1929-1930, mitropolitul Vasile Suciu a construit prima clădire a școlii, care a beneficiat de un dar în valoare de un milion de lire italiene acordat de Papa Pius al XI-lea. Inițial, în această clădire a funcționat Şcoala Normală de Învăţători.

A doua clădire a fost construită în aceeaşi perioadă, tot de către mitropolitul Vasile Suciu, adăpostind iniţial Liceul Comercial de Băieţi.

A treia clădire, în care se află atelierele şcolii, a fost construită în anul 1928 şi în ea a funcţionat la început Şcoala de Arte şi Meserii cu cinci secţii: tâmplărie, rotărie, fierărie-mecanică, croitorie şi cizmărie.

În a patra clădire funcționează sala de sport, care face parte din programul „400 Săli de sport“.

Domnul director Damian Augustin este un susținător al învățământului dual și consideră că ar putea să ia o amploare mult mai mare în România: „Ducem lipsă de oameni care să muncească. Toți vor să devină doctori, economiști, ingineri etc., dar nu toți reușesc. Eu le spun elevilor de clasa a VIII-a că, decât să mergeți la liceu și să nu luați BAC-ul pentru că este greu, mai bine învățați o meserie și, când vă veți coace la minte, puteți să faceți învățământul seral. Și de acolo să mergeți la facultate, dacă considerați că ceea ce ați făcut în învățământul dual sau învățământul profesional simplu nu este suficient.“

Astăzi, liceul pregătește elevi în domeniul electric, mecanic (sculer-matrițer, lăcătuș mecanic), prelucrarea lemnului și construcții, în colaborare cu doi agenți economici importanți: Bosch Automotive SRL și IAMU SA, care s-au implicat în implementarea sistemului de învățământ profesional dual. Așadar, liceul are 12 clase de învățământ profesional și profesional dual.

Alături de elevii de la școala profesională și seral învață și elevii de la învățământul special (12 clase), per total liceul însumând aproximativ 368 de elevi.

Școala beneficiază de ateliere pentru profil mecanic și prelucrarea lemnului, cantină, spații de cazare, două săli de sport, două terenuri sintetice cu vestiare și nocturnă și microbuz pentru transportul elevilor de la învățământul special.

Cele 58 de cadre didactice care activează în această instituție de învățământ și elevii sunt implicați în proiecte didactice și extracurriculare cu parteneri din învățământ și ONG-uri, precum și în proiecte europene: Erasmus, „Start în cariera mea“.

Scurt istoric

În clădirea nr. 1:

• 1931 – 1955: Școala Normală de Învățători;
• 1956 – 1959: Școala profesională de Construcții;
• 1960 – 1962: Școala profesională de Prelucrarea lemnului;
• 1963 – 1972: Grupul Școlar Forestier;
• 1973 – 1989: Liceul Industrial Nr. 1;
• 1990 – 2001: Grupul Școlar de Industrializarea lemnului;
• 2001 – 2012: Grupul Școlar „Timotei Cipariu“.

În clădirea nr. 2:

• 1931 – 1949: Liceul Comercial de Băieți;
• 1950 – 1955: Școala de Finanțe;
• 1956 – 1959: Școala de Cooperație;
• 1960 – 1962: Școala Profesională de Prelucrarea Lemnului;
• 1963 – 1972: Grupul Școlar forestier;
• 1973 – 1989: Liceul Industrial Nr. 1;
• 1990 – 2001: Grupul Școlar de Industrializarea Lemnului.

În clădirea nr.3:

• 1928 – 1948: Școala de Arte şi Meserii „Sf. Iosif“;
• 1948 – 1952: Liceul Industrial;
• 1953 – 1960: Școala profesională Metalurgică;
• 1960 – 2006: Atelier pentru școlile care au funcționat în celelalte două clădiri;
• 2006 – 2019: Grup Școlar „Timotei Cipariu“, cu săli de clasă ale Școlii Speciale, integrate Grupului Școlar.

Anca LĂPUȘNEANU

Pe Ionuț Dragoș Zaharia l-am cunoscut la un târg agrar din județul Alba. Este unul dintre cei mai tineri oieri din zona Apusenilor. Vorbește cu pasiune despre oile sale. Are aproape 200 de mioare, toate din rasa Țurcană, varietatea Brează, mai puțin întâlnită în această parte a țării. „Am oi care dau peste un litru de lapte la o mulsoare și cântăresc peste 100 de kilograme. Ar putea rivaliza cu rasele străine de lapte sau de carne. Țurcana brează este, după părerea mea, cea mai bună dintre oile noastre românești.“

Povestea lui Ionuț, tânărul fermier din Valea Mică, un sătuc de lângă Zlatna, începe în ținutul mocanilor, crescători de oi din cele mai vechi timpuri. „Pasiunea pentru oierit o am din copilărie, de la bunicul meu. El creștea 15-20 de oi, doar așa, din pasiune, fără să aștepte vreun profit de pe urma lor, le ținea de frumusețe, cum s-ar spune. Toate erau Breze și din acestea mi-am luat și eu. Am lucrat, ca mulți alții, prin străinătate, m-am întors acasă și, cu câteva oi rămase de la bunicul, m-am apucat de treabă! Am cumpărat Țurcane breze din zona Petroșanilor pentru că acolo este rasa cea mai pură și încerc să fac și muncă de ameliorare pentru că în zona noastră sunt singurul care are acest tip de țurcană.“

Numărul Țurcanelor breze este destul de mic în România. Chiar dacă este una dintre cele mai performante și bine înzestrate genetic populații de ovine autohtone, după 1990 a fost  în pragul dispariției. Este destul de puțin cunoscută de fermieri și chiar de specialiști. Singurele locuri unde s-a păstrat puritatea rasei este Valea Jiului și alte câteva zone montane din Gorj și Hunedoara. Oierii hunedoreni au reușit să obțină registrul genealogic și să omologheze, în acte, Țurcana brează. În ultimii ani a fost redescoperită și de crescătorii de animale din alte regiuni ale țării.

Ionuț Zaharia a luat, în zona Apusenilor, locul specialiștilor în genetică. Este printre cei care contribuie la ameliorarea acestei varietăți de ovine autohtone. „Eu, când m-am apucat de oierit, am vrut să fac lucrurile cât mai bine. Am fost și la început, merg și acum, periodic, în zona Petroșanilor să aduc berbeci performați, rasă pură. Berbecul transmite 80% din bagajul său genetic, nu putem face altfel pentru a avea oi de calitate. Acum mi-e mai ușor, am făcut și cursuri de specialitate, dar este nevoie de răbdare ca să ai rezultate bune. Secretul unei selecții sănătoase este să nu ții berbecii foarte mulți ani. Eu, de exemplu, îi schimb la doi ani și iau alții de la oieri de încredere, pe care îi cunosc. Fac acest lucru pentru că sunt convins că sunt cele mai performante oi românești și munca de selecție nu prea mai are cine să o facă, mai ales că în regiunea noastră stațiunile de cercetare au cam dispărut de peste tot.“

Cu obrazul alb-negu, brăzdat, Breaza este una dintre cele patru varietăți genetice ale Țurcanei, alături de Oacheșă, Bălă și Bucălaie. Este viguroasă și bine adaptată zonelor montane și colinare. La fătare, mielul poate depăși 5 kilograme, iar berbecii pot atinge peste 150 de kilograme. Oaia, dacă este bine îngrijită, poate să dea peste 2 litri de lapte pe zi, ceea ce o apropie de rasele specializate. Ionuț, oierul de la Zlatna, ne spune că „Breaza poate fi comparată cu orice rasă din lume și de aceea mă zbat să fac singur selecția genetică și cred că rezultatele se văd. Am oi cu o greutate de 100 de kilograme.“

Ionuț ne povestește și despre necazurile oierilor din Apuseni, despre lipsa ciobanilor și amenințarea permanentă a animalelor sălbatice. Ne spune și că desfacerea produselor pe piață este din ce în ce mai dificilă din cauza pandemiei, dar și a lipsei de organizare. Regretă că sunt din ce în ce mai puțini tineri atrași de zootehnie, mai ales de oierit. Urmând exemplul mocanilor de pe timpuri, din Alba și Hunedoara, încearcă să facă și muncă de ameliorare, aplicată și practică, așa cum se pricepe, luată și din cărți, dar și din experiența oierilor de odinioară.

Vasile BRAIC

În dicționare băcănia este definită ca o mică prăvălie de cartier cu produse alimentare. Gândul ne duce la băcăniile de odinioară unde găseai de toate, de la pâine și mezeluri până la mirodenii. Băcăniile au fost reinventate în ultimii ani. Au apărut din ce în ce mai multe, chiar în marile orașe.

Prima băcănie autentică din Alba-Iulia a fost inaugurată de curând. Este o afacere de familie gândită de Bogdan și Gabriel Petrașcu. Bogdan are o plantație cu afini de cultură și fructe de pădure la Bucium, în Apuseni. „Fiind și eu producător local, am înțeles foarte bine nevoia de a avea piață de desfacere stabilă. De la această idee am pornit și am reușit să înființăm această băcănie. Avem produse de la 15 producători din Alba și județele vecine, dar vrem cât de repede să ne extindem colaborarea și cu alții. Am selectat marfă de calitate, produse tradiționale certificate și produse de casă. Avem o gamă destul de largă, de la mezeluri, produse de panificație sau paste făinoase până la brânzeturi sau produse cosmetice.“

Băcănia este situată într-o zonă foarte circulată a orașului, în apropierea Cetății din Alba-Iulia, și a început să se bucure de atenția cumpărătorilor chiar de la inaugurare. „Este un magazin bine-venit pentru că de aici putem să ne luăm produse locale, cu gustul pe care-l știam din copilărie și văd că se pot găsi multe mărfuri interesante. Asta înseamnă că județul nostru produce... Am descoperit lucruri pe care nu le găsesc în piață sau în alte magazine“, ne-a spus unul dintre primii clienți ai băcăniei. „Ideea am avut-o în urmă cu câțiva ani, dar numai acum am putut să o materializăm, cu eforturi deosebite, griji și cu nopți nedormite, ca să o putem deschide când ne-am propus“, ne mărturisește Gabriel Petrașcu. Bogdan îl completează... „Ne dorim ca băcănia noastră să fie un loc unde consumatorul găsește produse sănătoase, alimente gustoase, făcute după rețete curate. Pe majoritatea producătorilor cu care am început să colaborăm îi cunoșteam din anii trecuți, de la târgurile de produse tradiționale. Acum încercăm să venim în sprijinul lor pentru că majoritatea târgurilor au fost închise în ultimii doi ani.“

Băcănia din Alba-Iulia a atras atenția primilor cumpărători și prin câteva produse deosebite – dulceața din cremă de lapte cu fructe de pădure, berea artizanală produsă în Alba, uleiul presat la rece din semințe de dovleac sau păstrăvul la borcan, conservat în sos de roșii. Inițiativele care îi ajută pe producătorii locali, cum este și băcănia lui Bogdan Petrașcu, sunt o mână întinsă pentru cei care obișnuiau să-și vândă produsele de acasă sau doar la târgurile de profil.

Zeci de sortimente de dulcețuri, mezeluri, siropuri, prăjituri, brânzeturi sau condimente sunt aranjate migălos pe rafturile băcăniei, care încet-încet începe să se umple de mușterii, chiar la câteva ore de la deschidere. „Acum probabil că vin din curiozitate, dar vrem să menținem standardele de calitate și atunci va deveni o obișnuință. Avem deschidere și către producătorii din zonă și din împrejurimi care doresc o colaborare cu noi, cu toții au ușa deschisă...“, zice producătorul de fructe de pădure ajuns și băcan. Bogdan speră ca proaspăta sa investiție să devină un mic reper comercial în oraș pentru că nu ar vrea să se facă... de băcănie!

Vasile Braic

Zonă turistică recunoscută, județul Alba a avut în această vară, în ciuda restricțiilor și temerilor generate de pandemie, mulți vizitatori, din țară și din străinătate. În regiunea Apusenilor, majoritatea pensiunilor au fost pline. La Vidra, în apropierea casei care păstrează vie memoria lui Avram Iancu, se află una dintre cele mai frumoase pensiuni din Țara Moților. Lia Vârciu ne spune că, pe parcursul acestei veri, pensiunea a fost plină: ,,Solicitările au fost peste capacitatea noastră de cazare. Suntem la poalele Muntelui Găina, avem câteva obiective turistice deosebite în apropiere. Aici se află cea mai mare rezervație de fosile din Europa, Dealul cu melci. Avem o cascadă spectaculoasă și un peisaj de basm... Poate de aceea ne-am bucurat de foarte mulți oaspeți în acest an, mai mulți decât în primul an de pandemie. Noi nu avem foarte multe locuri de cazare, nu se poate crea aglomerație, s-a putut păstra distanțarea socială, poate și din acest motiv mulți s-au gândit să vină la noi...“

Această perioadă grea ne-a făcut și un bine, spun oamenii din turism, românii au început să-și redescopere țara. „Munții, aerul curat, pădurile și liniștea sunt argumentele pentru o ședere placută în zona noastră. Și mai avem un argument – bucătăria tradițională. Încercăm să luăm produse din gospodăriile localnicilor, le oferim preparate făcute după rețetele din vechime de aici, din Apuseni. Noi avem și o păstrăvărie, putem servi păstrăv proaspăt, prins direct din bazine…“, ne spune proprietara pensiunii de la Vidra.

Bucătărie tradițională

„Odată cu redescoperirea locurilor pitorești ale țării, se pare că românii au redescoperit și bucătăria tradițională, acolo unde și proprietarii de pensiuni au reușit să găsească bucătari pricepuți. La Sălciua, chiar sub culmea muntelui, se află o altă pensiune deosebită din Țara Moților. Pentru că proprietarul, Traian Buran, are și o fermă de vaci de carne, printre atracțiile culinare ale pensiunii se află preparatele din carne de vită. Anul trecut nu ne-am putut lăuda cu foarte mulți turiști, de multe ori eram la pensiune doar noi și florile noastre“, ne spune Mirela Buran. „În acest an, însă, a trebuit să refuzăm multe grupuri pentru că, din iunie până în octombrie, pensiunea a fost plină. Am investit foarte mult pentru ca turiștii sa aibă tot ceea ce le trebuie și chiar mai mult decât știau că avem. Le oferim tot felul de surprize, inclusiv culinare… Avem piscine, exterioare și interioare, locuri de joacă pentru copii, posibilități de a practica sportul. Încercăm să le satisfacem toate pretențiile celor care ne vizitează. Suntem mulțumiți când lumea este mulțumită!… Ne preocupă  condițiile de cazare, dar și de masă. Oferim produse tradiționale, iar materia primă o asigurăm, în bună parte, din comună, de la gospodari și de la ferme. Este un circuit firesc și încercăm să-i ajutăm și pe micii producători locali. Zona este deosebit de generoasă, cu peisaje de poveste, cu obiective turistice interesante. În apropiere se află Huda lui Papara, Poarta Zmeilor și alte peșteri spectaculoase pentru speologi, dar și pentru turiști“, ne spune Mirela.

Zona viticolă de la Ighiu

Mulți compatrioți au preferat, în această vară, liniștea și siguranța muntelui, dar au fost turiști și în alte zone ale județului Alba, mai puțin vizitate în alți ani. Un bun exemplu este zona viticolă de la Ighiu. Ovidiu Negrea este președintele Asociației Țara Vinului. A deschis, anul trecut, o pensiune specializată în degustarea roadelor viilor din această regiune. Ovidiu ne mărturisește că începutul a fost greu pentru că a coincis cu primele valuri ale pandemiei. În această vară au apărut și turiștii, chiar și din străinătate. „Asociația noastră își propune să promoveze produsele locale, în special vinurile de Ighiu și Țelna care sunt mai puțin cunoscute decât cele de pe Târnave, dar noi zicem că au aceeași calitate. La pensiune am gândit și o sală specială pentru degustări. De altfel, pensiunea este situată în mijlocul viei. Avem vinuri deosebite aici. În urmă cu peste o sută de ani vinurile noastre au ajuns la marile curți ale Europei, la Viena, la Budapesta sau în Germania. Încercăm să reînnodăm  această tradiție. La pensiune am pregătit și un sector al produselor locale, al produselor de casă, de la dulcețuri la murături… Vrem să facem turism de calitate, dar și viticultură de calitate“, spune  Ovidiu Negrea.

Viile de la Ighiu umpleau, pe vremuri, dealurile de la Ighiu și Țelna. Au mai rămas puține, dar câțiva tineri viticultori și-au propus să readucă vinurile de lângă Alba Iulia pe mesele românilor. Aici, ca și la Vidra sau Sălciua, turismul ajută agricultura și agricultura ajută turismul…

Vasile BRAIC

Consiliul de Administrație al Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva a aprobat săptămâna trecută sprijinirea cu 500 metri cubi lemn de rășinoase pentru construcții a locuitorilor afectați de inundațiile recente din mai multe localități din județul Alba.

De asemenea, Romsilva va asigura și transportul lemnului necesar lucrărilor de reconstrucție a caselor afectate de inundații, până la locul indicat de către Prefectura Județului Alba și de autoritățile locale, care se vor asigura că lemnul pentru construcții va ajunge la persoanele sinistrate.

Sprijinul este oferit la inițiativa ministrului Mediului, Apelor și Pădurilor, Tánczos Barna, care a vizitat recent zonele afectate de inundații din județul Alba.

În ultimii ani, Romsilva a derulat mai multe proiecte de responsabilitate socială, prin donarea de lemn pentru încălzirea locuințelor pentru persoanele defavorizate, lemn pentru construcții în urma producerii unor calamități și sprijinirea cu puieți forestieri și asistență tehnică pentru acțiuni de împădurire.

Regia Națională a Pădurilor – Romsilva administrează 3,13 milioane hectare păduri proprietatea publică a statului, circa 48% din pădurile țării, și asigură servicii silvice pentru circa un milion hectare de păduri aflate în alte forme de proprietate.

Producția de miere de salcâm este mult mai mică în acest an. Apicultorii explică că în toată perioada de înflorire a salcâmului ploile au împiedicat albinele să colecteze polenul. Ei spun că este posibil să ne așteptăm la scumpirea mierii de salcâm.

Eugen Purţuc din Solca este unul dintre cei mai cunoscuți apicultori din județul Suceava. Bărbatul spune că, în acest an, vremea i-a dat planurile peste cap, culesul fiind parțial ratat din cauza temperaturilor scăzute, nopțile fiind foarte reci în perioada de înflorire a pomilor fructiferi, iar în perioada în care a fost salcâmul înflorit a plouat.

„Anul 2021 este până în prezent destul de dificil pentru apicultorii suceveni din cauza ploilor şi a frigului din primăvară, dar şi a frigului de acum, de peste seară şi noapte. Pentru ca albinele să culeagă polenul planta trebuie să secrete nectarul, iar asta se întâmplă de la 18°C în sus. Acum albinele sunt în pastoral la salcâm, le-a prins ploaia acolo, nu le putem scoate din cauza vremii. Este destul de dificil, dar dacă vor înceta ploile şi se va încălzi vom avea rezultate bune“, ne-a spus Eugen Purţuc.

Şi Dumitru Buzilă, un apicultor din comuna Forăşti, judeţul Suceava, consideră că anul 2021 nu este cel mai bun pentru apicultorii din nordul ţării.

„După prognoză şi pronosticurile apicultorilor mai în vârstă, va fi un an destul de capricios, slab în producţia de miere. Dar întotdeauna Dumnezeu are grijă şi de fiinţele acestea unice şi ne ajută să supravieţuim. Am avut 50 de familii, au fost pierderi, am rămas cu 30 de familii productive, la care se adaugă câteva familii tinere. Anul nu este foarte bun pentru că ploaia şi frigul au întârziat dezvoltarea, a trecut pe lângă noi culesul de primăvară, la fel şi salcâmul. Urmează teiul în zona noastră şi sperăm ca măcar acum să  fie o vreme bună. Ne punem speranţa în culesul de toamnă care este mereu mai bogat, avem floarea-soarelui. Sperăm să încheiem anul 2021 pe plus“, declară apicultorul Dumitru Buzilă.

Preţul la miere a rămas neschimbat comparativ cu anul trecut

Un kilogram de miere costă între 25 şi 40 de lei în funcţie de sortiment. Preţurile au rămas la fel ca anul trecut, însă, din cauza reducerii cantităţii de miere din acest an, mierea de salcâm s-ar putea scumpi în următoarele două luni. Apicultorii estimează că această creştere ar putea fi de 3-5 lei la kilogram.

„Avem mai multe sortimente de miere. Miere polifloră, miere de tei, miere de salcâm, miere de pomi fructiferi de primăvară, miere de mană de la brad de la pădure, preparate cu propolis, cu polen, cu lăptişor de matcă, avem polen, căpăcele de fagure cu miere, tinctură de propolis. Acestea  sunt produsele pe care le ofer eu spre vânzare din munca mea, a soţiei şi a albinelor. Preţurile sunt accesibile, nu sunt modificate faţă de anul trecut, chiar dacă inflaţia creşte şi peste tot cresc preţurile. Sunt preţuri accesibile pentru fiecare cumpărător.

Un borcan de miere care cântăreşte 1 kg costă 25 lei un sortiment. Alt sortiment este la 30 de lei, iar mierea de salcâm şi mierea de mană este 40 lei kilogramul.

Mierea de mană este culeasă din pădurile de conifere (molid, brad). Este o miere produsă de nişte afide care consumă sucul proaspăt de la mugurii de brad şi molid. Metabolismul acestor afide secretă un suc dulce care se scurge pe brad, pe plantele din jur. Albina culege acest suc, îl prelucrează şi îl pune în fagure, rezultând mierea de pădure sau mierea de mană, cum mai este cunoscută. Este o miere superioară, de foarte bună calitate.

Toate aceste produse obţinute din stup sunt şi pentru întreţinerea sănătăţii, pentru imunitate; sunt produse naturale excepţionale“, ne-a spus Eugen Purţuc.

Tratamentele fitosanitare, cel mai mare pericol pentru albine

Mierea de rapiță este adunată din culturile de rapiţă, care devin un adevărat rai pentru albine în perioada de înflorire pentru că de aici pot culege mari cantităţi de polen şi nectar.

Caracteristic pentru această miere este conţinutul mare de glucoză datorită căruia se zahariseşte cel mai repede dintre toate tipurile de miere. Procesul de cristalizare începe la câteva zile după recoltare, iar datorită faptului că are această mare viteză de a se zaharisi, uneori chiar din fagure, procesul de recoltare poate fi câteodată dificil.

Deoarece conține coenzima Q3, acest sortiment de miere este indicat în tratarea osteoporozei; de asemenea, ajută la refacerea şi menţinerea pereţilor vaselor de sânge, din acest motiv fiind recomandată în cazul bolilor vasculare; stimulează şi îmbunătăţeşte funcţia pancreatică şi pe cea a splinei, protejează ficatul şi ajută la reducerea colesterolului din sânge. Mierea de rapiţă este un ingredient de bază în măştile cosmetice datorită conţinutului bogat în vitamina E.

„Mierea de rapiţă, după părerea mea, este chimizată. Cultivatorii de rapiţă, aplică foarte multe tratamente care sunt în primul rând periculoase pentru albine. Astfel nectarul pe care îl ia albina are remanenţă.

Se mai întâmplă ca la un cules la rapiţă să rămâi cu o populaţie mai mică de albine şi din această cauză, de foarte mulţi ani, nu mai merg la această cultură. În agricultura ecologică primează calitatea. Totul să fie natural. De exemplu, ceara trebuie să fie doar din ramă, stupii nu trebuie vopsiţi decât cu vopsea pe bază de apă, în pastorală nu mergem decât în locurile sigure, unde nu se fac tratamente.

Sunt apicultori care se duc la rapiță, este prima producţie de miere a anului. Cu asta se începe. Fermierii care au culturi de rapiţă și țin cont de anumite reguli (lipsa tratamentelor sau folosesc tratamente care nu sunt periculoase pentru albine), respectă data comunicată apicultorului pentru realizarea tratamentelor. Se întâmplă uneori ca apicultorul să ajungă la lanul de rapiţă stropit sau care se află în vecinătatea unui alt teren cu probleme. Legea spune că apicultorul este obligat să anunţe la primărie locul unde se află, cu date de contact. Instituția trebuie înştiinţată, de asemenea, că la data de... se fac tratamente la rapiţă. La rândul ei, primăria trebuie să anunţe apicultorul, însă asta nu prea se întâmplă. De aici apar şi problemele pentru apicultori“, consideră apicultorul Eugen Purţuc.

Silviu BUCULEI

Când spui Alba spui Capitala Marii Uniri. Și mai spui Marea Adunare de la Blaj, din 1848, prima gramatică românească a lui Timotei Cipariu, șampania rosé de la Jidvei, Crăișorul Munților, Fetele de la Căpâlna, Târgul de fete de pe Muntele Găina, Cetatea dacică de la Căpâlna, monument UNESCO, tezaurele vii UNESCO. Și-am putea continua mult și bine. Realitatea este că Alba poate fi considerată o zonă la fel de valoroasă ca Maramureș, Bucovina și Sibiu.

Poziționat în partea centrală a României, județul Alba are în componență 4 municipii, 7 orașe și 67 de comune, cu 656 de sate. Multe din ele, depopulate. Sunt 11 comune care au coborât sub 1.000 de locuitori, iar dintre acestea, șase au o populație sub 600 de persoane: Ohaba, Ponor, Întregalde, Ocoliș, Râmeț și Ceru-Băcăinți. Alte 24 de comune au între 1.000 și 2.000 de locuitori (23% din totalul populației din mediul rural). Majoritatea comunităților depopulate sunt situate în Apuseni. Alba mai are însă o particularitate: dispune de cele mai multe unități administrativ-teritoriale din România, 22 la număr, care au mai mult de 10 sate în componență, iar dintre acestea amintim Vidra – 39, Bistra – 35, Avram Iancu – 33, Șohodol – 31, Bucium – 30, Lupșa – 23, Câmpeni – 22, Mogoș – 21. Suprafața județului este de 6.242 kmp (2,6% din teritoriul țării): 4.862 kmp înseamnă spațiul rural (78% din total teritoriu), locuit de aproximativ de 40% din populație. Așadar, gradul de urbanizare este unul dintre cele mai ridicate din România, de circa 60%.

Munții Apuseni, un fel de expoziție geografică, geologică și speologică în aer liber

Județul este dispus pe trei mari unități de relief: Munții Apuseni, Munții Șureanu și Podișul Târnavelor, cu tot cu defileul Mureșului. 28% din teritoriul Parcului Natural Apuseni se află în Alba, iar zona este una extrem de spectaculoasă. Și nici nu știi cu ce să începi mai întâi. Poate cu peșterile Scărișoara, Poarta lui Ionele (comuna Gârda de Sus) sau cu peșterile Vârtop, Vârtopasu, Huda Orbului (Arieșeni), Vânătările Ponorului (Roșia Montană), Huda lui Papară (Sălciua) ori cu Cheile Râmetului (Râmeț), Poiana cu narcise de la Negrileasa (Bucium), Dealul cu Melci (Vidra), Râpa Roșie (Sebeș) ori Pintenii din coasta Jinei și Masa Jidovului (Șugag). În totalitatea sa, județul reprezintă o zonă cu potențial turistic ridicat, dar există patru poli turistici dezvoltați: axa Arieșeni-Gârda-Albac, Rimetea și împrejurimile, Alba Iulia și zona Sebeș – Pianu.

Valori istorice și culturale excepționale

Acestora li se adaugă valori culturale de importanță națională. Și nu se poate să nu începem cu Cetatea Alba Carolina (Alba Iulia), cea mai mare din România și una dintre cele mai importante cetăți în stil Vauban din Europa, ridicată la începutul secolului al XVIII-lea. În interiorul fortificației se află Catedrala Încoronării, Muzeul și Sala Unirii, Biblioteca Batthyaneum, Celula lui Horea etc. Ar urma, apoi, biserica Evanghelică din Sebeș, cu cel mai mai mare altar din Transilvania, satul Rimetea, unic în România pentru arhitectura sa tradițională, sistemul de galerii romane de la Alburnus Maior, Roșia Montană, cel mai lung din Europa, Catedrala Greco-Catolică „Sfânta Treime“ din Blaj, cu cel mai mare iconostas din România, Cetatea dacică de la Căpâlna, monument UNESCO, orașele antice de la Apulum (Zlatna) și Brucla (Aiud), situl rural și cetatea de la Câlnic (UNESCO). Dacă enumerăm și câteva dintre valorile imateriale unice, cum ar fi Târgul de fete de la Găina (20 iulie, de Sf. Ilie), portul popular al Buciumanilor, celebrul dans al fetelor de la Căpâlna, Festivalul „Strugurele de aur“, meșterii populari „tezaure vii“ etc., avem o imagine clară a bogăției fantastice a județului.

A 16-a economie a țării și a treia regională

Ei bine, cu toate aceste bogății culturale și naturale incredibile, Alba nu este lider regional ca dezvoltare economică. Și nici nu va fi vreodată, cu o jumătate din sate în continuă depopulare. Județul este depășit de mai industrializatele Brașov și Sibiu. Totuși, se află pe poziții bune, într-un clasament național. În 2019, PIB-ul general s-a ridicat la 18,4 miliarde de lei, Alba ocupând poziția a 16-a, la nivel național. PIB-ul/cap de locuitor, de 11.995 euro, păstrează pentru Alba locul al treilea, pe regiune, dar duce județul pe locul 8, la nivel național, ceea ce ar putea părea o performanță formidabilă. Economia se bazează pe industria prelucrătoare, comerț și servicii, turism, agricultură. Vorbind despre sectorul agrar, poate cea mai însemnată componentă o reprezintă viticultura, cu centrele sale exponențiale de la Jidvei, Blaj, Crăciunelul de Jos, Roșia de Secaș, Ciumbrud, Bucerdea Vinoasǎ, Săliște, Pianu, Săsciori.

Infrastructură publică

Având în vedere zonele greu accesibile din Apuseni, era de așteptat ca infrastructura de drumuri să nu fie una dezvoltată. Dintr-o rețea totală de 3.028 km, din care 60 km de autostrăzi, Alba are încă 740 km de drumuri din pământ (24,43%) și 537 km din pietriș (17,73%). Ca infrastructură de utilități situația era următoarea:

• alimentare cu apă: 73 de localități, din 78, dispun de rețea de apă, ceea ce plasează județul pe primul loc în regiune, cu un procent de acoperire de 93,58%. E adevărat, sunt câteva comune în care racordarea gospodăriilor la rețea este de sub 15%: Arieșeni, Bucium, Câlnic, Horea, Mogoș, Scărișoara, Sohodol și Vadu Moților. Aici însă sunt și două așezări rurale cu grad de racordare de 100%, respectiv, Daia Română și Râmetea;
• rețea de canalizare: toate cele 11 orașe au sistem de canalizare, iar dintre comune, doar 26, din 67 total (38,80%), au rețea de colectare și epurare a apelor uzate, Alba ocupând ultimul loc din regiune sub acest aspect;
• alimentare cu gaze: doar opt orașe, din 11 (72,72%) și 24 de comune, din 67 (35,82%), au rețea de gaz metan.

Perspectiva dezvoltării

În 2019, județul Alba a avut venituri bugetare totale de 1,159 miliarde lei (poziția 21, la nivel național). Doar 12 așezări rurale au avut venituri mai mari de 10 mil. lei: Bistra, Bucium, Ciugud, Fărău, Ighiu, Jidvei, Mirăslău, Pianu, Săsciori, Șonea, Unirea, Valea Lungă. Ca venituri proprii, cu câteva mici excepții (Gâlda de Jos, Ighiu, Jidvei), nicio așezare rurală nu realizează mai mult de 5 mil. lei, iar unele coboară mult sub 1 milion de lei (Blandiana, Ceru Băcăinți, Întregalde, Mogoș, Ocoliș, Ponor, Poșaga și Vidra). În aceste condiții, pentru planurile extrem de ambițioase ale județului, baza o să rămână fondurile europene, guvernamentale și județene. Iar ambițiile înseamnă drumuri modernizate, extindere alimentare cu apă, gaze și rețea de canalizare, modernizare școli și spitale, revitalizarea satului, promovarea meșteșugurilor și a tradiției populare, renovarea monumentelor istorice, facilități pentru dezvoltarea antreprenorială etc.

Creștinismul în Dacia Romană (sec. II-III), până la retragerea aureliană, a fost considerat de Vasile Pârvan „o necesitate logic istorică“. Pentru poporul român, creștinismul are rol determinant în procesul etnogenezei sale ca popor romanic. Radu Vulpe afirma că romanitatea și creștinismul sunt cele două coordonate magnifice ale etnogenezei române: „Noi suntem romani fiindcă suntem creștini și creștini pentru că suntem romani.“

Începuturile creștinismului românesc daco-român

Istoricii care s-au preocupat de stabilirea vechimii creștinismului la români au pornit de la singurul simbol creștin, crucea, aflată pe monumente și diferite obiecte arheologice, însă reprezentarea crucii se întâlnește rar înaintea sec. al IV-lea. Abia sub Constantin cel Mare (306-337) crucea a fost interzisă a mai fi folosită ca obiect de tortură și ajunge să fie cinstită oficial ca obiect de cult. Crucea avea mai multe forme. S-a folosit crucea Sfântului Andrei (X) și tăiată la intersecția celor două bare ale lui X de o linie verticală. M. Sulzberger a stabilit că crucea simplă nu se întâlnește deloc înainte de epoca lui Constantin, ea apare în chip neîndoielnic cu puțin înainte de nijlocul sec. al IV-lea.

În Transilvania, Banat și Maramureș regăsim un număr însemnat de toponime, unele Râmeț sau Rimeț și altele Remetea, Rimetea, Remeț. Se susține că toponimele respective au la bază maghiarul „remete“ (pustnic, sihastru, călugăr). În limba română, „râmeț“ (pl. râmeți) vine din latină, „eremitus“. Episcopul Teotim al Tomisului, la sfârșitul sec. al IV-lea, a elaborat o scrisoare specială adresată „eremiților“ (singuraticilor) și cenobiților (cei care trăiau viața monahală în comun în mănăstiri) din Scynthia Minor (Dobrogea). Avem existența eremiților pe teritoriul țării noastre înaintea folosirii termenilor monah, călugăr sau mănăstire.

Mănăstirea Râmeți, județul Alba

În vechile râmeții daco-romane, ridicate prin păduri și prin munți pentru a fi ferite de năvălitori, au rezidat și piscupii daco-romani, iar în unele râmeții au fost și sedii episcopale, piscupii, cum o dovedește până azi mânăstirea Râmeți, județul Alba, așezată într-un loc retras și pitoresc din Valea Geoagiului. În 1978, pe stratul al doilea de pictură din biserică, ce datează din prima jumătate a secolului al XIV-lea, a fost identificat numele arhiepiscopului Ghelasie, anul 1376 și numele meșterului zugrav, Mihul de la Crișul Alb. Arhiepiscopul Ghelasie a locuit în Râmeți, prin care se înțelege atât locașul monahal, cât și trăitorii lui, în sec. XIV-lea, devenit sediu arhiepiscopal pentru românii ortodocși din Transilvania. Vechile râmeții românești au fost centre de rezistență românească și în ele s-au scris și s-au copiat numeroase manuscrise care erau date preoților din satele românești și țăranilor pentru a învăța să scrie și să citească în românește. O astfel de Râmeție este între Feldru și Ilva Mică, județul Bistrița-Năsăud, aproape de Gura Râmeții, unde în sec. XVII și sec. XVIII s-au făcut manuscrise ce au rezistat până la 24 ianuarie 1768. Atunci, locuitorii din Feldru, reuniți la porunca vicecolonelului Enczenberg, au decis mutarea ei în sat, pentru că toate mănăstirile din păduri se spunea că ajunseseră cuiburi de hoți, adică cuiburi de rezistență românească.

Anca Lăpușneanu

Pe Valea Arieșului, în Țara Moților, pe DN 75, drumeții au ocazia să poposească și să admire un monument istoric aparte, biserica din lemn a Mănăstirii Lupșa, din comuna cu același nume, județul Alba. Micuțul lăcaș stă sub semnul modestiei (sau smereniei) învățăturilor Celui în numele căruia construim noi biserici de 2000 de ani încoace. În general, mănăstirea nu face parte din acele construcții care copleșesc/strivesc prin dimensiuni olimpiene.

Biserica, având hramul făcătorului de minuni Sf. Ierarh Nicolae, mai are un atu: este cea mai veche zidire din lemn din Transilvania. Ea datează din 1421 și ctitoria este pusă pe seama boierului Stanislav, din familia cneazului Cândea de Lupșa.

Are forma de navă, la început cuprinzând numai altar și naos, pronaosul și turnul clopotniță fiind adăugate mult mai târziu, prin 1810. În anul 1694 bolta semicirculară a fost înlocuită cu un tavan casetat de inspirație calvină, având elemente decorative de factură renascentistă. Și tot de atunci datează și ușa de intrare în naosul bisericii.

Viața monahală a fost dintru-începuturi restrânsă. Inițial viețuiau aici vreo 5 călugări. Multă vreme în chilii a funcționat o școală bisericească de pregătire a tinerilor pentru preoți și cântăreți și, de asemenea, o școală și un atelier de pictură pe sticlă. Călugării erau deopotrivă profesori, preoți și duhovnici atât pentru cursanți, cât și pentru sătenii de pe Valea Arieșului. De la această mănăstire provine un Tetraevanghel pe pergament, decorat cu frontispicii, caligrafiat în Moldova și care se află, astăzi la Biblioteca Academiei din Cluj.

Pe la mijlocul secolului al XVIII-lea, mănăstirea era condusă de egumenul Procopie. Acesta se afla printre susținătorii Cuviosului Sofronie de la Cioara (Săliștea de astăzi), cel care a încurajat o răzvrătire pașnică a populației ortodoxe românești din Transilvania împotriva politicii habsburgice de a-i sili pe români să adere la Biserica Unită. Acest fapt a atras represaliile generalului Buccow care a înscris Mănăstirea Lupșa pe lista lăcașelor ortodoxe ce urmau a fi dărâmate. Ea a fost salvată de episcopul unit Petru Pavel Aron, originar din Bistra, care i-a sugerat oficialului habsburgic ca așezământul să fie oferit credincioșilor greco-catolici, iar monahii ortodocși să fie alungați, lucru care s-a și întâmplat. Mănăstirea a fost utilizată de greco-catolici până în 1948, când ea este înapoiată Bisericii Ortodoxe Române, fiind folosită totuși numai ca biserică de mir. Între anii 1975-1978 s-au realizat lucrări de restaurare, iar în 1980 biserica a fost resfințită.

Lăcașul a revenit la viață în 1991, la stăruința ÎPS Andrei, episcopul de atunci al Alba-Iuliei. Primul stareț a fost preotul Ioan Chirali. În anul 1994 a venit să viețuiască aici un grup de monahi de la Mănăstirea Brâncoveanu – Sâmbăta de Sus, iar în 1998 este ales stareț Arhimandritul Melhisedec (Ungureanu), care dezvoltă așezământul sub inspirație athonită. Prin anii 2000,  arhimandritul Efrem, egumenul Mănăstirii Vatopedi de la Sfântul Munte, dăruiește M. Lupșa o părticică din lemnul Cinstitei Cruci și o copie a icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Mângâietoarea“. Între timp, biserica a fost renovată și pictată, s-au construit  corpul de chilii, stăreția, trapeza, un paraclis, altarul de vară și s-a executat împrejmuirea cu turnul-clopotniță. Astăzi, obștea monahală numără 25 de călugări.

Maria BOGDAN

Tânărul Claudiu Benchea din comuna Cergău, satul Lupu, judeţul Alba, împreună cu tatăl şi bunicul său se ocupă de un efectiv de 400 de capete din rasele Ţurcană, Breaza şi Oacheşă. Tânărul spune că anul acesta a fost unul bun în ceea ce priveşte producţia de lapte, iar acesta este şi motivul pentru care vrea să mărească turma în următorii ani la un efectiv de 650 de capete.

70% din turmă cu rasele Breaza şi Oacheşă

Lui Claudiu oile i-au plăcut de mic copil, iar ferma a moştenit-o de la tatăl său, care după Revoluţie, mai exact prin anii ’92, şi-a cumpărat o turmă de oi, spune tânărul crescător. „Acum avem împreună o turmă de oi cu peste 400 de capete rasa Ţurcană, cu toate că mai mult îmi plac rasele Breaza şi Oacheşă, iar de câţiva ani de când mă implic în ale oieritului, cu multă trudă şi muncă am reuşit să schimb turma în proporţie de 70%. Cu toate că tatăl meu nu pune preţ pe rasă, eu sunt mult mai pretenţios şi amprenta mea asupra turmei deja începe să se vadă. Îmi place în mod special Breaza deoarece este o rasă de oi foarte bună în ceea ce priveşte lâna şi laptele şi mai ales pentru că sunt nişte oi mari. Totodată, îmi mai plac şi oile Bale şi Bucălai, dar să le văd la altcineva pentru că nu-mi prea place să le corcesc. La un astfel de efectiv nu avem ciolan de mult timp şi nici nu am avea nevoie deoarece eu împreună cu tatăl şi bunicul meu, care are 80 de ani, ne ocupăm de aceste animale“, mărturiseşte tânărul.

Lâna se aruncă…

În ceea ce priveşte hrana animalelor, tânărul crescător ne spune că nutreţul îl produc ei, iar porumbul îl cumpără pentru că în zona lor nu prea se scoate o recoltă bună la această cultură, dar cu toate acestea a fost un an bun cu privire la producţia de lapte. „În prima şi a doua lună după ce vindem mieii laptele îl vindem, iar în cea de-a doua parte a sezonului din lapte facem caş pentru a-l vinde clienţilor pe care îi avem de mulţi ani. Din punctul de vedere al producţiei de lapte anul acesta a fost un an bun, astfel producţia obţinută m-a motivat să vreau să măresc turma; chiar m-am gândit că aş vrea să ajung undeva la circa 600-650 de capete în următorii ani, dacă treaba va merge cel puţin ca anul acesta. În schimb, în ceea ce priveşte lâna, după cum ştiţi la noi în ţară a ajuns o mizerie deoarece toată se aruncă pentru că nu o mai adună nimeni“, specifică Claudiu.

Beatrice Alexandra MODIGA

Încheiam prezentarea fermierilor campioni la floarea-soarelui din 2019 cu rezultatele obținute de agricultorii din județele Vaslui, Neamț, Alba, Mureș, Prahova și Ilfov.

“Corteva Agriscience™ încheie cu succes încă o campanie în care fermierii care au ales genetica Pioneer® au avut producții foarte bune. Constanța și productivitatea hibrizilor sunt două dintre aspectele importante pe care mizează genetica Pioneer®, iar datorită acestora, volumele de sămânță vândute sunt în creștere de la an la an. Acest fapt ne responsabilizează și ne determină să venim mereu în sprijinul fermierilor cu noi hibrizi care să asigure productivitate, performanță și siguranță. Astfel că în următoarea campanie oferim pachete complete, formate din cei mai performanți hibrizi și cele mai eficiente erbicide pentru cultura de floarea-soarelui. Dacă în ultimii ani hibrizii care au asigurat cele mai bune rezultate au fost P64LE99 și P64LE25, trebuie să spunem că vom avea încă doi noi hibrizi - P64LE136 și P64LE137, despre care știm că vor asigura producții peste cele oferite de cei doi coloși. Deci, iată că asigurăm produse tot mai performante, tocmai pentru ca fermierii să aibă rezultate foarte bune, indiferent de condițiile de cultură”, a declarat Maria Cîrjă, director de marketing Corteva Agriscience™.

În județul Vaslui, fermier campion a devenit domnul Iulian Tofan, care a ales hibridul P64LE99 și a obținut 4.800 kg/ha. “Lucrăm 500 ha, iar floarea-soarelui am avut în acest an pe 120 ha. Am avut și monocultură, dar am semănat și după porumb. În toamnă terenul a fost arat, discuit și a primit 150 kg/ha îngrășământ triplu 15. După care, în primăvară, am pregătit terenul cu combinatorul, am semănat începând cu data de 7 aprilie și tot atunci am fertilizat cu nitrocalcar - 150 kg/ha. În stadiul de 6 frunze, am mai fertilizat din nou cu îngrășământ 15.15.15. Cultura a fost erbicidată cu Tanos® și a primit un biostimulator. Am recoltat începând cu 20 august și pot spune că a fost o campanie bună, de aceea anul viitor voi semăna 150 ha de floarea-soarelui și voi alege cei doi hibrizi P64LE99 și P64LE25”, a precizat fermierul campion.

Hibridul P64LE99 a făcut performanță și în județul Neamt, în cadrul grupului de ferme TCE 3 Brazi. Producția pe care a obținut-o aici domnul ing. Vasile Iacob a fost de 4.500 kg/ha. „Anul acesta chiar dacă a fost un an atipic, cu secetă în prima perioadă, apoi  ploi în mai și iunie, apoi iar secetă în perioada recoltării. Hibrizii Pioneer® s-au comportat foarte bine și nu am avut diferențe mari de producție față de anul trecut, când au fost condiții de cultivare mai bune. În acest an am ales doar hibridul P64LE99, este un hibrid cu toleranță bună la arșiță și secetă, este viguros și are o înrădăcinare puternică, se comportă mult mai bine față de alți hibrizi, care au o astfel de problemă și de aici rezultă căderea plantelor. Deși în zona noastră au fost furtuni, vijelii, nu am avut probleme cu căderea plantelor. Noi semănăm 68.000 de plante/ha, dar am observat că și la densitatea de  55.000 plante producția este foarte bună. Noi semănăm floarea-soarelui numai după cereale păioase și porumb, aplicăm 500 kg/ha de îngrășăminte complexe 16.16.16, iar la semănat mai administrăm 200 kg/ha de nitrocalcar. Noi am ales în ultimii 10 ani doar hibrizi Pioneer® și am avut mereu rezultate foarte bune”, a declarat ing. Vasile Iacob. În ceea ce privește tehnologia aplicată, mai multe detalii ne-a oferit ing. Ionuț Radu: “Cultura a fost erbicidată cu Express® 50 SG iar primul tratament, pe care noi îl considerăm foarte important, am aplicat fungicidul Tanos® – 400 g/ha împreună cu bor, 2 l/ha, iar imediat după, pentru că a fost o primăvară ploioasă, am intervenit cu erbicidul Pilot® împreună cu un complex de aminoacizi. Tratamentul cu Tanos® ne-a asigurat o cultură sănătoasă atât în loturile semincere, cât și în cele de consum”.

Dragoș Nechita din județul Neamț lucrează împreună cu tatăl lui 120 ha, iar floarea-soarelui au semănat în acest an 28 ha și au obținut 4.200 kg/ha cu hibridul P64LE99. “Plantă premergătoare pentru floarea-soarelui a fost grâul. Am arat terenul la 35-27 cm și l-am pregătit cu combinatorul. Am semănat 72.000 b.g/ha în a doua jumătate a lunii aprilie și atunci am fertilizat cu îngrășământ 15.10.5 și microelemente – 240 kg/ha, iar în vegetație, în stadiul de 6-8 frunze, am mai dat 240 kg/ha de nitrocalcar. Am aplicat două erbicide, unul înainte de răsărirea plantelor, al doilea după ce au răsărit, am mai aplicat un fungicid și un îngrășământ foliar pe bază de bor. Am recoltat la începutul lunii septembrie și pot spune că sunt mulțumit de producție, cred că anul viitor voi semăna doar hibridul P64LE99”, a declarat fermierul campion.

Cu producția de 4.100 kg/ha obținută cu hibridul P64LE99, fermier campion a devenit și domnul Constantin Felix Murariu din localitatea Dochia, județul Neamț.

Hibridul P64LE99 i-a oferit titlul de fermier campion și domnului Gheorghe Cenușă din localitatea Izvoru, județul Neamț, care a obținut 3.520 kg/ha.

În județul Mureș, fermier campion a devenit domnul Ioan Ferenczi, care a ales hibridul P64LE25 și a obținut 4.389 kg/ha.

În județul Alba, fermier campion a devenit în acest an domnul Vasile Dionisie Nagy. Acesta își desfășoară activitatea în localitatea Cetatea de Baltă și a obținut cu hibridul P64LE99 4.080 kg/ha. “Lucrez 2.200 ha, iar floarea-soarelui am avut pe 268 ha semănate după porumb și grâu. Terenul a fost pregătit foarte bine, am erbicidat în toamnă, avem semănătoare directă și nici măcar nu am discuit, am semănat direct. Pe unele sole a administrat și gunoi de grajd, iar la semănat am dat 350 kg/ha de NPK, substanță brută, după care în stadiul de 6-8 frunze am mai administrat 250 kg/ha de azotat de amoniu. Am administrat și erbicidul Express®, un fungicid și un îngrășământ foliat. Recoltatul a avut loc în luna septembrie, a fost un an fără probleme și cred că anul viitor voi semăna între 250 – 300 ha cu floarea-soarelui și voi alege același hibrid, P64LE99 pentru că este stabil și oferă producții bune”, a precizat fermierul.

Un alt fermier campion la floarea-soarelui este domnul Cosmin Iancu. Acesta își desfășoară activitatea în județul Ilfov, iar în acest an a obținut 4.060 kg/ha cu hibridul P64LE136.

În județul Hunedoara cea mai bună producție a obținut-o domnul Ioan Adrian Borlea. Acesta a ales hibridul P64LE99 și a obținut 4.050 kg/ha. “În cadrul a două societăți lucrez 270 ha, iar floarea-soarelui am avut pe 85 ha. Ar în toamnă, apoi în primăvară pregătesc terenul cu combinatorul. Am semănat 63.000 b.g/ha în prima parte a lunii aprilie și tot atunci am administrat îngrășământ triplu 16, cantitatea a fost între 260 și 280 kg/ha. Am erbicidat și în preemergență și în vegetație. Am dat un foliar și un fungicid, atunci când plantele aveau 60-70 cm și am prășit cultura. Recoltatul a avut loc în perioada 12-15 septembrie, iar pentru anul viitor cred că voi alege hibridul P64LE99, însă doar pe 30-40 ha pentru că nu îmi permite rotația culturilor să am o suprafață mai mare. Cultiv P64LE99 și P64LE25 de 3 ani, P64LE99 mi se pare mai bun, cred că P64LE25 este un pic mai pretențios pentru zona noastră”, a precizat fermierul.

Doamna Dana Furnea, din județul Hunedoara, a cultivat în acest an hibridul P64LE99 și a obținut 4.000 kg/ha. “Lucrăm 300 ha, iar floarea-soarelui am avut în acest an pe 55 ha, semănate după porumb. Am arat terenul în toamnă și am administrat gunoi de grajd, iar în primăvară am pregătit terenul cu discul, în două treceri, și am aplicat azot – 100 kg/ha. Am semănat la începutul lunii aprilie, am administrat erbicidul Express® 50 SG și un fungicid. Nu am prășit și nici nu am mai administrat altceva, a fost un an mai bun pentru P64LE99, față de P64LE25, însă este clar că în acest an a contat foarte mult și faptul că a plouat la timp. Anul viitor vom semăna floarea-soarelui pe 70 ha și vom alege hibridul P64LE99”, a declarat doamna Furnea.

În județul Prahova, cea mai bună producție cu hibrizii Pioneer a obținut-o fermierul Marian Jarcă. Acesta a ales hibridul P64LE99 și a obținut 3.900 kg/ha.

Blajul a devenit un punct de referință pe harta apiculturii din Europa

Peste 10.000 de persoane au participat, la sfârșitul săptămânii trecute, la Blaj, la „Sărbătoarea Mierii”, cel mai important târg apicol din România și unul dintre cele mai importante evenimente pentru apicultură din Europa. Ajunsă în acest an la cea de-a XII- a ediție, „Sărbătoarea Mierii” s-a desfășurat, în perioada 22 -  24 martie 2019, în Piața 1848 din centrul municipiului Blaj și a reunit peste 150 de expozanți din țară și din străinătate, din circa 20 de țări precum România, Ungaria, Polonia, Serbia, Bulgaria, Franța, Croația sau Grecia.

Sărbătoarea Mierii a debutat, vineri, la Palatul Cultural din municipiul Blaj, deschiderea festivă fiind urmată de conferința internațională BeeCome, cel mai important eveniment apicol din Europa. Conferința a reunit specialiști de marcă din Europa care au dezbătut timp de trei zile problemele apicultorilor și soluțiile pentru dezvoltarea apiculturii la nivel european. Printre participanți s-au aflat și 50 de reprezentanți ai celor mai importante companii ambalatoare de miere din Europa (din Polonia, Franța, Romania, Germania, Spania, Israel, Ucraina, Republica Moldova, Serbia, Italia, Grecia) pentru a discuta problemele și oportunitățile pieței internaționale a mierii.

„Sărbătoarea Mierii” a avut și invitați speciali printre care s-au numărat domnul Alexandru Valentin Țachianu, secretar de stat în cadrul MADR sau doamna Daciana Sârbu, europarlamentar și vicepreședintele Comisiei de Mediu, Sănătate Publică și Siguranță Alimentară din PE. De asemenea au participat și invitați speciali din străinătate printre care îl amintim pe domnul Etienne Bruneau – președintele Comisiei de Știință și Tehnologia Produselor Apicole din cadrul APIMONDIA.

Prima zi a Sărbătorii Mierii s-a încheiat cu un spectacol folcloric susținut de Ansamblul Folcloric „Augustin Bena” al județului Alba, Ansamblul Folcloric „Doina Mureșului” din Ciugud, Ansamblul Folcloric „Tradiții Uiorene” din Ocna Mureș și Ansamblul Folcloric „Hopârteanca” din Hopârta.

Cea de-a doua zi a continuat cu dezbateri și ateliere în cadrul conferințe BeeCome, iar seara s-a încheiat cu spectacole de muzică și dansuri. Programul a cuprins recitaluri susținute de Eliana Burde, Maria Păcurar, Georgiana Zbutea, Denisa Stoica, Denisa Nistor, Adelina Bunea, Alexia Țoca, Patricia Hațegan, Grupul „Primavera”, dansuri moderne și de societate dar și dansuri vechi romane cu trupele Magna și Minora Nemesis. Invitatul special a fost Anna Lesko care a susținut, sâmbătă seara, un concert.

Ultima zi a târgului a fost dedicată tot mierii și apiculturii, însă în prim plan au fost copiii cărora organizatorii le-au pregătit un program cu actorii Teatrului de Păpuși „Prichindel” din Alba Iulia, MC Zumba și Gimn Star Blaj.

Sărbătoarea Mierii 2019 a fost organizată de Consiliul Județean Alba, prin Centrul de Cultură „Augustin Bena” Alba și Consiliul Local și Primăria Municipiului Blaj, în parteneriat cu compania Apidava și Asociația „APIS Târnave” Blaj. Vizitatorii au putut găsi la târg miere și produse apicole, dulciuri de casă realizate cu miere, produse cosmetice cu miere dar și utilaje și echipamente moderne folosite în apicultură.

Municipiul Blaj găzduiește, în perioada 22 – 24 martie 2019, „Sărbătorea Mierii”, cel mai important târg apicol și singurul cu prezență internațională din România. Ajunsă în acest an la cea de-a XII- a ediție, „Sărbătoarea Mierii” va reuni 150 de expozanți din țară și din străinătate, din țări precum România, Ungaria, Polonia, Serbia, Bulgaria, Franța, Croația sau Grecia. Vizitatorii vor putea găsi la târg miere și produse apicole, dulciuri de casă realizate cu miere, produse cosmetice cu miere dar și utilaje și echipamente moderne folosite în apicultură. Nu va lipsi nici secțiunea dedicată meșterilor populari care vor expune obiecte tradiționale.

Târgul are ca scop principal promovarea produselor apicole de calitate în rândul consumatorilor români, dar și oferirea de informații apicultorilor prin sesiunea de comunicări/ conferințe și a posibilității de a face schimburi de experiență cu apicultori și asociații apicole din alte țări europene.

Târgul găzduiește în premieră pentru România și conferința internațională BeeCome, cel mai important eveniment apicol din Europa, care va reuni specialiști din opt țări.  Printre participanți se vor afla și 50 de reprezentanți ai celor mai importante companii ambalatoare de miere din Europa (din Polonia, Franța, Romania, Germania, Spania, Israel, Ucraina, Republica Moldova, Serbia, Italia, Grecia) pentru a discuta problemele și oportunitățile pieței internaționale a mierii.

Sărbătoarea Mierii 2019 este organizată de Consiliul Județean Alba, prin Centrul de Cultură „Augustin Bena” Alba și Consiliul Local și Primăria Municipiului Blaj, în parteneriat cu compania Apidava și Asociația „APIS Târnave” Blaj.