reclama youtube lumeasatuluitv
update 20 Sep 2019

APIA informează că a demarat Campania de informare a fermierilor privind depunerea Cererii Unice de Plată în anului 2019

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează că a demarat Campania de informare a fermierilor privind depunerea Cererii Unice de Plată în anului 2019, sub sloganul:

APIA SUSȚINE VALORILE COMUNE EUROPENE ȘI FERMIERII ROMÂNI.

DEPUNE CEREREA UNICĂ DE PLATĂ ÎN PERIOADA 1 MARTIE – 15 MAI 2019!

În conformitate cu prevederile OMADR nr.69/2019, Cererile Unice de Plată se depun la Centrele judeţene/locale APIA şi al Centrul Municipiului Bucureşti, în perioada 01 martie – 15 mai 2019.

România, în calitate de stat membru al Uniunii Europene, beneficiază de fonduri europene, prin aplicarea schemelor de plăţi/măsurilor de sprijin/ajutoarelor naționale tranzitorii, ca mecanisme de susţinere a producătorilor agricoli, respectiv:

- schema de plată unică pe suprafaţă (SAPS), plata redistributivă, plata pentru practici agricole benefice pentru climă şi mediu, plata pentru tinerii fermieri, plata pentru micii fermieri, schema de sprijin cuplat în sectorul vegetal și zootehnic,

- măsurile compensatorii de dezvoltare rurală: Măsura 10 - Agro-mediu şi climă, Măsura 11 - Agricultura ecologică, Măsura 13 - Plăţi pentru zone care se confruntă cu constrângeri naturale sau alte constrângeri specifice (PNDR 2014-2020),

- ajutoarele naţionale tranzitorii (ANT) care se acordă în sectorul vegetal şi zootehnic.

În Campania 2019, completarea declaraţiei de suprafaţă se realizează electronic, folosind aplicaţia IPA-Online la adresa: http://lpis.apia.org.ro/. Finalizarea şi închiderea cererii unice de plată în IPA-Online se face în prezenţa funcţionarului APIA responsabil cu primirea cererii unice de plată, după verificarea acesteia şi a mesajelor din controlul parcelelor digitizate şi corectarea eventualelor probleme semnalate de către sistemul informatic.

Același principiu se aplică și pentru fermierii, crescători de animale, care vor completa Cererea unică de plată – declarație sector zootehnic, împreună cu funcționarul APIA, în aplicația dedicată sectorului zootehnic.

Fermierii vor depune la APIA o singură Cerere Unică de Plată, chiar dacă aceştia utilizează suprafeţe de teren în diferite localităţi sau judeţe!

Cererile se depun la Centrele județene APIA în cazul fermierilor care solicită o suprafaţă mai mare de 50 hectare teren agricol şi la centrele locale în cazul fermierilor care solicită o suprafaţă mai mică sau egală cu 50 hectare teren agricol.

Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 3/2015, cu modificările şi completările ulterioare, prevede la art.7: „ (1) Beneficiarii plăţilor prevăzute la art. 1 alin. (2) şi la art. 33 alin. (2) lit. b) şi c) sunt fermierii activi persoane fizice şi/sau persoane juridice care desfăşoară o activitate agricolă în calitate de utilizatori ai suprafeţelor de teren agricol şi/sau deţinători  de animale, potrivit prevederilor legislaţiei în vigoare..(…)”, iar la art.8 alin.1 lit.n):  „ (1) Pentru a beneficia de plățile directe prevăzute la art. 1 alin. (2), fermierii trebuie: n) să prezinte la depunerea cererii unice de plată sau a modificărilor aduse acesteia documentele necesare care dovedesc că terenul agricol, inclusiv zonele de interes ecologic, se află la dispoziția lor sau o copie a anexei nr. 24 de la starea civilă a unităților administrativ-teritoriale, dacă este cazul.”

Documentele care fac dovada că terenul agricol se află la dispoziţia fermierului trebuie să fie încheiate înaintea depunerii cererii unice de plată şi trebuie să fie valabile la data depunerii cererii.

Responsabilitatea privind legalitatea şi valabilitatea documentelor aparţine fermierului şi/sau autorităţii care a emis/atestat aceste documente, după caz.

Arendatorul, concedentul, locatorul şi/sau comodantul nu beneficiază de plăţi pentru terenul/animalele arendat(e), concesionat(e) închiriat(e) și/sau împrumutate spre folosință.

Fermierii care beneficiază de rentă viageră pentru suprafeţele arendate/înstrăinate conform Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, cu modificările şi completările ulterioare, nu beneficiază de plata pentru terenul arendat/înstrăinat.

Pentru a beneficia de sprijinul aferent schemelor de plată/măsurilor de dezvoltare rurală/ ajutoarelor naţionale fermierii trebuie să depună anual, la APIA, Cererea Unică de Plată şi să îndeplinească condiţiile de eligibilitate conform legislaţiei comunitare şi naţionale în vigoare.

În cazul Măsurilor 10 şi 11, fermierii trebuie să respecte şi cerinţele specifice pachetelor solicitate la plată şi cerinţele de bază conform Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020. Informații privind zonele eligibile pentru Măsura 10, Măsura 11 și Măsura 13 se regăsesc în PNDR 2014-2020, pe site-ul APIA, Materiale-de-informare-anul-2019 și la Centrele județene/locale APIA.

Precizăm că sunt eligibile la plată exploataţiile cu suprafaţa de cel puţin 1 (un) hectar, formate din parcele agricole cu suprafaţa de cel puţin 0,3 hectare. În cazul serelor, solarelor, viilor, livezilor, culturilor de hamei, pepinierelor, pepinierelor, arbuştilor fructiferi, suprafaţa minimă a parcelei trebuie să fie de cel puţin 0,1 hectare și/sau, după caz, să dețină un număr minim de animale. Pentru legumele cultivate în sere și solarii, suprafața minimă a exploatației trebuie să fie de de 0,3 ha, iar suprafața minimă a parcelelor de 0,03 ha, conform art.8 alin.(1) lit.c) din OUG nr.3/2015 cu modificările şi completările ulterioare.

Pentru a beneficia de subvenţii, solicitanţii (indiferent că sunt persoane fizice sau juridice) trebuie să prezinte adeverinţa eliberată de către unităţile administrativ-teritoriale, conform înscrierilor din registrul agricol.

La depunerea cererii unice de plată fermierul trebuie să prezinte toate documentele necesare care dovedesc utilizarea terenului agricol, inclusiv a terenurilor care conțin zone de interes ecologic, precum și a animalelor.

Terenurile care nu fac parte din circuitul agricol pentru întregul an de cerere nu sunt eligibile la plată.

Potrivit prevederilor legislaţiei europene şi naţionale, orice fermier care solicită plăţi în cadrul schemelor de plată/măsurilor de sprijin/ajutoarelor naționale tranzitorii aferente Campaniei 2019, trebuie să respecte normele de ecocondiționalitate, care cuprind Bunele Condiţii Agricole şi de Mediu (GAEC) şi Cerinţele Legale în Materie de Gestionare (SMR), pe tot pacursul anului, pe toate parcelele agricole din cadrul exploataţiei, indiferent de mărimea lor.

Informațiile detaliate pentru accesarea fiecărei scheme de plată/măsuri de sprijin, inclusiv hărțile și listele cu UAT eligibile pentru măsurile de dezvoltare rurală,  pot fi consultate la centrele județene/locale ale APIA și pe site-urile www.apia.org.ro, www.madr.ro și www.pndr.ro.

Pentru a utiliza eficient timpul pe care APIA l-a rezervat pentru primirea Cererilor în Campania 2019, rugăm fermierii să se prezinte la data și ora la care sunt programați conform INVITAȚIEI primite.

Informaţii relevante se regăsesc postate pe site-ul APIA www.apia.org.ro şi în ghidurile adresate fermierilor care solicită plăţi pe suprafaţă de la sediile Centrelor Judeţene şi Locale ale Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură din fiecare judeţ.

Pe site-ul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, la secţiunea Dezvoltare Rurală, puteţi accesa şi informaţiile privind Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014 – 2020.

Materialele de informare referitoare la Campania de primire a Cererilor Unice de Plată în anul 2019 sunt disponibile pe pagina de început a site-ul APIA: www.apia.org.ro .

Plăți APIA pentru fermierii selectați la controlul prin teledetecție - Campania 2018

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează că marți, 12.02.2019, a demarat plata pentru fermierii selectați la controlul prin teledetecție - Campania anului de cerere 2018, pentru care s-au finalizat toate activitățile procedurale.

Astfel, în sistemul informatic al Agenției au fost introduse rezultatele finale ale unui număr de 51.123 fermieri din eșantionul de 51.537 fermieri selectați pentru acest tip de control.

Plățile aferente acestor fermieri se vor realiza în următoarele 10 zile, după finalizarea tuturor controalelor administrative.

Precizăm că diferența de 414 fermieri din acest moment, prezintă erori care sunt în curs de soluționare.

Sursa: apia.org.ro

7,672 miliarde euro, fonduri intrate în perioada 2017 - februarie 2019, ce au alimentat spațiul rural din România

Petre Daea, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, a vorbit despre ”Viitorul agriculturii românești în context european”, în cadrul Conferinței Naționale PNDR 2014-2020, ocazie cu care a abordat aspecte despre viitoarea Politică Agricolă Comună (PAC) 2021-2027, realizând, în același timp, și un bilanț al implementării PNDR, până la acest moment.

Astfel, ministrul a subliniat că procentul de absorbție pentru fondurile europene accesate prin PNDR 2014-2020, a ajuns la 48%, mulțumind tuturor celor implicați în acest proces – Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Parlamentului. Astfel, printr-un efort guvernamental făcut în prima instanță de la bugetul statului, România a adus în țară banii pe care îi merită, punându-i la dispoziția fermierilor printr-un efort conjugat. Astfel, 2,84 miliarde euro, ce reprezintă plăți efectuate din FEADR în perioada 2017 - februarie 2019 si 4,801 miliarde euro, intrate în țară în perioada 2017-2019 februarie ca subvenții pentru sprijinirea producătorilor agricoli (din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA), însumează peste 7,672 miliarde euro, fonduri intrate în perioada 2017 - februarie 2019, ce au alimentat spațiul rural din România.

Referindu-se la noul exercițiu bugetar 2021-2027, ministrul a prezentat în linii mari câteva dintre elementele noii Politici Agricole Comune.

”În primul rând vom abandona Planul Național de Dezvoltare Rurală ca și concept, el se va stinge în exercițiul 2021-2027 dat fiind faptul că există un nou concept al Politicii Agricole Comune. Se păstrează cei doi piloni, plățile directe și cel de dezvoltare rurală, dar se topesc într-un nou concept anume acela de ”Plan Strategic Național”, care va aduna la un loc cele două culoare de alimentare europeană, înțelegând FEGA și FEADR. Acestea vor aduna la un loc o decizie de a putea transfera de la un pilon la altul sume care pot alimenta prin Planul Strategic Național dorințele statale, deciziile, dorințele care izvorăsc dintr-o cerință a satului românesc și dintr-o nevoie a fermierului român. Iată deci, că vom fi nevoiți să folosim alte mecanisme, alte instrumente. Pentru aceasta trebuie să ne pregătim și întrebarea se pune cum, pe de-o parte pregătim în lumina dorinței interesului fiecărei țări să facem o Politică Agricolă Comună care să convină tuturor acelora care o compun, să facem instrumente ușoare de lucru și să creăm mecanisme care pot să ducă în final la realizarea obiectivului propus de orice țară, prin Planurile Naționale Strategice”, a subliniat ministrul Petre Daea. 

Astfel, ministrul Petre Daea a evidențiat că principalul obiectiv urmărit pentru noua PAC este trecerea de la conformitate la performanță. Totodată, ministrul a punctat că în ultima perioadă Politica Agricolă Comună ne-a ajutat să ne dezvoltăm, fermierii sunt mult mai bine pregătiți, iar fondurile intrate de la Uniunea Europeană au ajutat agricultura românească se evolueze, motiv pentru care nu trebuie să pierdem nicio secundă pentru a construi, împreună cu celelalte țări, o Politică Agricolă Comună care să ne avantajeze pe toți.                                  

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), prin Rețeaua Națională de Dezvoltare Rurală din cadrul Autorității de Management pentru PNDR, a organizat în data de 4 februarie 2019, la București, Conferința Națională cu tema „Satul românesc are viitor”, pentru prezentarea și dezbaterea unor subiecte privind implementarea Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020. 

Sursa: madr.ro

Bani de la APIA pentru motorina achiziționată și utilizată în agricultură

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează potențialii beneficiari că până la data de 31 ianuarie 2019 inclusiv, se depun Cererile de plată pentru rambursarea ajutorului de stat pentru cantitățile de motorină achiziționate şi utilizate în agricultură, aferente perioadei 01 octombrie - 31 decembrie 2018 (trim. IV al anului 2018).

Cererile se depun la Centrele Județene ale Agenției de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, respectiv al Municipiului Bucureşti, de către administrator/reprezentantul legal sau împuternicitul acestuia, caz în care împuternicirea este emisă de către administratorul /reprezentantul legal şi este însoţită de copia actului de identitate al persoanei împuternicite.

Ajutorul de stat se acordă sub formă de rambursare a diferenţei dintre rata accizei standard şi rata accizei reduse (stabilită la 21,00 euro/1000 litri) pentru motorina utilizată la efectuarea lucrărilor mecanizate în agricultură a cărui valoare unitară este de 1,7385 lei/litru.

Pentru sectorul vegetal, cererile de plată pentru rambursare se depun însoțite de următoarele documente:

  • documente care dovedesc cantitatea de ciuperci produsă, după caz;
  • situația centralizatoare a cantităților de motorină utilizate la lucrări mecanizate, aferente perioadei pentru care solicită acordarea ajutorul de stat prin rambursare, întocmită conform modelului prevăzut în anexa 9;
  • copie a facturilor/bonurilor fiscale de cumpărare a motorinei emise de vânzător pe numele solicitanților;
  • copie a documentelor de identitate și/sau a documentelor de înregistrare, în cazul în care au intervenit modificări față de cererea de acord pentru finanțare;
  • adeverință în original de la Registrul agricol, cu suprafețele aflate în exploatare, în cazul în care au intervenit modificări față de cererea de acord pentru finanțare;
  • adeverință în original de la Direcția pentru agricultură județeană, pentru suprafețele plantate cu vie nobilă, în cazul în care au intervenit modificări față de cererea de acord pentru finanțare.

Pentru sectorul zootehnic, cererile de plată pentru rambursare se depun însoțite de următoarele documente:

  • copie a facturilor/bonurilor fiscale de cumpărare a motorinei emise de vânzător pe numele solicitanților;
  • situația centralizatoare a cantităților de motorină utilizate pentru sectorul zootehnic, aferentă perioadei pentru care solicită acordarea ajutorul de stat prin rambursare, întocmită conform modelului prevăzut în anexa 9 din OMADR nr.1727/2015 cu modificările și completările ulterioare;
  • situația privind calculul efectivului rulat / efectivului mediu realizat, întocmită de beneficiar și vizată de medicul împuternicit de liberă practică, după caz, întocmită conform modelului prevăzut în anexa 10 din OMADR nr.1727/2015 cu modificările și completările ulterioare;
  • copie de pe cererea depusă de către apicultori la consiliul local în vederea asigurării acestora de vetre de stupină temporare sau permanente;
  • copie a documentelor de identitate și/sau a documentelor de înregistrare, în cazul în care au intervenit modificări față de cererea de acord pentru finanțare.

 Pentru sectorul înbunătățiri funciare, cererile de plată pentru rambursare se depun însoțite de următoarele documente:

  1. situația centralizatoare a cantităților de motorină utilizate pentru irigații, aferentă perioadei pentru care solicită acordarea ajutorul de stat prin rambursare, întocmită conform modelului prevăzut în anexa 9 din OMADR nr.1727/2015 cu modificările și completările ulterioare;
  2. copie a facturilor/bonurilor fiscale de cumpărare a motorinei emise de vânzător pe numele solicitanților;
  3. situația centralizatoare a cantităților de apă pentru irigații, întocmită conform modelului prevăzut în anexa 11 din OMADR nr.1727/2015 cu modificările și completările ulterioare;
  4. copie a facturilor de apă din care să reiasă volumul de apă consumat de către beneficiar/procesul-verbal de confirmare a volumului de apă livrat pentru irigații, întocmit de către orice furnizor de apă de irigații;
  5. situația suprafețelor irigate, pe structuri de culturi, aferentă perioadei pentru care se solicită ajutorul de stat;
  6. copie a documentelor de identitate și/sau a documentelor de înregistrare, în cazul în care au intervenit modificări față de cererea de acord pentru finanțare;
  7. dovadă cont trezorerie dacă au intervenit modificari ale coordonatelor bancare față de cererea inițială.

Toate documentele depuse în copie vor fi certificate pentru conformitate cu originalul de către solicitantul sprijinului, însușite prin semnatură și vor purta sintagma “conform cu originalul”.

 

Persistă nepăsarea crasă pentru gospodărirea pajiștilor!

Legislația românească în vigoare din ultimii cinci ani (OUG 34/2013, HG 1064/2013, Legea 86/2014, Legea 44/2018 și altele) prevede explicit obligativitatea gospodăririi optime (întreținere, îmbunătățire, folosire rațională, etc.) a pajiștilor permanente, în vederea sporirii productivității și conservarea biodiversității lor.

În deplasările pe teren vara trecută, în toate direcțiile cardinale ale țării noastre și zone fizico geografice de la câmpie, deal și munte, ocazionate de consilierea celor care întocmesc amenajamente pastorale, cu puține excepții, am constatat lipsa totală de gospodărire a pajiștilor permanente sub toate aspectele.

În marea lor majoritate, deținătorii și utilizatorii pajiștilor noastre le consideră simple terenuri unde să pască animalele, iar acest mod de folosință presupune să nu faci nimic pentru curățirea de vegetație nevaloroasă, nivelare mușuroaie, fertilizare, folosire optimă și alte măsuri de gospodărire rațională.

Paradoxal, pe aceste pajiști nu se întreprinde nici o acțiune de întreținere și utilizare rațională a covorului ierbos, deși acestea sunt prevăzute explicit în proiectele de amenajament pastoral și mai ales în măsurile de agro­mediu cu obligațiile de ecocondiționalitate prin care utilizatorii au încasat și încasează subvenții mari de la Uniunea Europeană prin intermediul APIA pentru menținerea suprafețelor de pajiști și conservarea biodiversității.

Se dau și subvenții...

Este surprinzător să constați că se dau în continuare subvenții substanțiale pe pajiști, fără ca cei de la APIA să nu constate că nu se respectă cele mai elementare reguli de ecocondiționalitate !?

Recent în această iarnă pe traseul Brașov-Iași și Brașov-Reșița erau numeroase turme de oi care hălăduiau pe câmpuri în afara sezonului optim de pășunat, iar pe albul zăpezii prin contrast am observat și mai bine, proporțiile dezastrului negospodăririi pajiștilor noastre pe axa est-vest.

Ce ne facem cu prevederile Legii 44/ian. 2018 cu articolul 10, alineatul (1) cu prevederea:

„În vederea accesării fondurilor europene aferente plăților pe suprafață, utilizatorilor de pajiști persoane fizice și juridice, în calitate de proprietari și / sau deținători legali ai dreptului de utilizare a terenului, au obligația ca anual să asigure încărcarea minimă de 0,3 UVM/ha în oricare din zilelor perioadei de pășunat, ori cosirea cel puțin o dată pe an a vegetației. Începând cu anul 2019 este obligatorie aplicarea amenajamentului pastoral“.

Mai pe înțeles, începând cu primăvara acestui an, conform OUG 34/2013, cadrele de la Agenția Națională de Zootehnie „Prof. dr. G. K. Constantinescu“ București cu centrele regionale și oficiile județene din subordine vor verifica aplicarea în teren a prevederilor de îmbunătățire și folosire a pajiștilor cuprinse în amenajamentele pastorale.

Ce realități vor întâlni pe teren cadrele ANZ și APIA nu este greu de răspuns. Problema este cum vor fi penalizați cei care nu au întreprins nici o prevedere din amenajament sau nu au aplicat măsurile de agromediu, cum se vor recupera de la cei vinovați de nerespectarea legilor și condițiilor de atribuire a unor fonduri europene și multe alte nereguli, văzute cu ochiul liber de la distanță dacă se dorește, subvențiile acordate până acum .

Pentru cei găsiți în neregulă privind gospodărirea normală a pajiștilor și a celor surprinși cu animalele pe pajiști în afara sezonului optim de pășunat ar trebui să se aplice amenzi severe conform legilor în vigoare, iar cei care au beneficiat de subvenții europene pe lângă penalități să fie obligați la returnarea lor. Poate așa „băieții deștepți“ din patrimoniul pastoral cu susținătorii lor se vor domoli să mai fraudeze în continuare.

Teodor MARUȘCA

Termen limită pentru depunerea decontului la APIA

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează că:

A) data de 18 ianuarie 2019 este termenul limită pentru depunerea decontului pentru perioada 4 aferentă anului de angajament 2018 în cadrul Măsurii 14T (fosta Măsura 215) – Plăți privind bunăstarea animalelor, pachet a) - porcine (Sesiunea 3) și pachet b) - păsări ( Sesiunea 2), în conformitate cu prevederile Ordinul MADR nr.155/2017, Anexa nr.1 și Anexa nr.2.

Decontul justificativ pentru perioada 4 se depune însoţit de documentele generale şi specifice subpachetelor solicitate.

B) data de 31 ianuarie 2019 este termenul limită pentru depunerea decontului pentru perioada 4 aferentă anului de angajament 2018 din cadrul Măsurii M14 – Bunăstarea animalelor, pachet a) - Plăţi în favoarea bunăstării porcinelor şi pachet b) - Plăţi în favoarea bunăstării păsărilor, în conformitate cu prevederile Ordinului MADR nr. 1040/2018, Anexa nr. 1 şi Anexa nr. 2, cu modificările şi completările ulterioare.

Documentele generale şi specifice aferente subpachetelor solicitate care însoţesc decontul justificativ sunt prevăzute în Ghidul solicitantului, ediția I, revizia 1, postat pe site-ul APIA ( www.apia.org.ro), secţiunea Măsuri de Sprijin și IACS - Măsuri delegate din PNDR - Măsura 14 - Bunăstarea animalelor - pachet a) sau pachet b).

Sursa apia.org.ro

APIA: Informații cu privire la depunerea cererilor de plată pentru anul 2019

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează că:

A) data de 31 ianuarie 2019 este termenul limită pentru depunerea cererilor de plată pentru anul de angajament 2019, pentru angajamentele multianuale aflate în derulare în cadrul Măsurii 14T (fosta Măsura 215) – Plăți privind bunăstarea animalelor, Pachet a) – Porcine (Sesiunea 3) și Pachet b) – Păsări (Sesiunea 2), în conformitate cu prevederile Ordinului MADR nr.155/2017, Anexa nr.1 și Anexa nr.2.

Modelele cererilor de plată se regăsesc în OMADR nr.826/2016 şi se pot descărca de pe site-ul Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, secțiunea Măsuri specifice –Măsuri de sprijin finanțate din FEADR - Măsura 215 - Materiale de informare - Modelul cererii de plată pentru Pachet a) şi Modelul cererii de plată pentru Pachet b) și pot fi completate online accesând secțiunea Măsuri de sprijin finanțate din FEADR - Măsura 215 - Completare online.

Documentele care însoţesc cererea de plată sunt prevăzute în Ghidul solicitantului, versiunea 3.1 pentru pachet a) şi versiunea 2.0 pentru pachet b) și sunt postate pe site-ul APIA, secțiunea Măsuri specifice - Măsura M 215 - Materiale de informare - Porcine sesiunea III și Păsari sesiunea II.

B) în perioada 15 ianuarie – 15 februarie 2019 se depun cererile de plată pentru anul 2019, pentru angajamentele anuale din cadrul Măsurii M14 – Bunăstarea animalelor, Pachet a) – Plăţi în favoarea bunăstării porcinelor şi Pachet b) – Plăţi în favoarea bunăstării păsărilor, în conformitate cu prevederile Ordinului MADR nr. 45/2019, Anexa nr.1 şi Anexa nr.2, publicat în Monitorul Oficial nr.37 şi nr. 37 bis din 14.01.2019.

Cererile pot fi completate online accesând site-ul APIA din Pagina de început, banner-ul rotativ - M14 Bunăstarea animalelor, butonul “Intră în secţiune”– Detalii.

Documentele care însoţesc cererea de plată sunt prevăzute în Ghidul solicitantului, Ediția a II-a, postat pe site-ul APIA, Secţiunea Măsuri de Sprijin și IACS - Măsuri delegate din PNDR - Măsura M14 - Bunăstarea animalelor.

Sursa: apia.org.ro

VEȘTI BUNE! APIA a reluat plățile către fermieri

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale informează că Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a reluat plata regulară aferentă Campaniei 2018, autorizând la plată în data de 08.01.2019, un număr de 4.722 fermieri cu suma totală de 11,26 milioane euro, așa cum a fost programat încă de la începutul anului 2019. Plățile vor continua până la 31 martie 2019, conform graficului stabilit, astfel încât toți beneficiarii să primească banii cuveniți.

În perioada 16 octombrie 2018 - 08 ianuarie 2019, APIA a autorizat la plată pentru Campania 2018 suma totală de 1,694 miliarde euro, reprezentând avans și plată regulară.

Efectuarea plății regulare a început în data de 1 decembrie 2018 fiind plătiți până la data prezentei un număr de 702.247 fermieri cu suma totală de 616,07 milioane euro.

Plățile se efectuează la cursurile de schimb valutar stabilite de către Banca Centrală Europeană, astfel:

- 4,6638 lei pentru un euro, stabilit de către Banca Centrală Europeană în data de 28.09.2018 şi publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C, nr. 351/04 din 01.10.2018, pentru plățile finanțate din FEGA (Fondul European de Garantare Agricolă);

- 4,6585 lei pentru un euro, stabilit de către Banca Centrală Europeană în data de 29.12.2017 şi publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C, nr. 448/01 din 30.12.2017, pentru plățile finanțate din FEADR (Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală).

Sursa: apia.org.ro

APIA: Sprijin cuplat pentru fructe destinate industrializării

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează fermierii care au depus Cerere unică de plată prin care au solicitat, în cadrul Campaniei 2018, sprijin cuplat pentru fructe destinate industrializării, că până la sfârșitul lunii decembrie a.c., pentru a beneficia de sprijin cuplat au obligația să depună documentele specifice prevăzute de articolul 55 din Ordinul MADR nr.619/2015, cu modificările și completările ulterioare.

Sprijinul cuplat pentru fructe (prune, mere, cireşe, vişine, caise şi zarzăre) destinate industrializării se acordă fermierilor activi care exploatează livezi de pruni, meri, cireşi, vişini, caişi şi zarzări pentru obţinerea de produse alimentare nonalcoolice și care fac dovada comercializării următoarelor cantităţi minime anuale pe hectar:  

  • 5,6 tone la prune; 
  • 7,8 tone la mere; 
  • 4,4 tone cireşe si vişine;
  • 4,7 tone caise și zarzăre.

Dovada comercializării fructelor către o unitate de industrializare înregistrată pentru siguranţa alimentelor, potrivit prevederilor Ordinului ANSVSA nr. 111/2008 o constituie factura/facturile sau fila/filele din carnetul de comercializare a produselor din sectorul agricol. Unităţile de industrializare care exploatează suprafeţele cu livezi fac dovada industrializării producţiei proprii în cantitățile minime anuale pe hectar prin documente contabile interne.

Plăți care vor fi efectuate de APIA în perioada 17-21 decembrie 2018

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează că în perioada 17 - 21.12.2018, Centrele Judeţene și al Municipiului București APIA vor efectua plățile aferente următoarelor ajutoare de stat:

  • ajutorul de stat pentru ameliorarea raselor de animale, aferent lunii septembrie și trim. III 2018. Suma totală autorizată la plată este de 5.395.738,66 lei  și se acordă de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, pentru un număr de 70 solicitanţi care au accesat această formă de ajutor în conformitate cu Hotărârea de Guvern nr. 1179/2014 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat în sectorul creșterii animalelor, cu modificările şi completările ulterioare;
  • ajutorul de stat pentru ameliorarea raselor de animale, aferent lunii octombrie 2018. Suma totală autorizată la plată este de 1.076.225,92 lei  și se acordă de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, pentru un număr de 26 solicitanţi care au accesat această formă de ajutor în conformitate cu Hotărârea de Guvern nr. 1179/2014;
  • ajutorul de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură aferentă cantităţilor de motorină utilizate în perioada 01.04.2018 – 30.06.2018 (trim II 2018, respectiv diferența rămasă de plată de 28,28%), conform prevederilor H.G. nr. 1174/2014, O.M.A.D.R. nr.1727/2015 cu modificările şi completările ulterioare. Suma totală plătită va fi de 67.012.579 lei, cu sursă de finanţare de la bugetul național, pentru un număr de 18.319 beneficiari și o cantitate totală de motorină de 38.545.976,824 litri. Valoarea nominală a ajutorului de stat pentru reducerea accizei la motorină pentru anul 2018 este de 1,7385 lei/litru.

APIA a demarat autorizarea la plată a femierilor care au solicitat sprijin cuplat (SCZ) în sectorul zootehnic

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează că începând cu data de 11.12.2018, a demarat autorizarea la plată a femierilor care au solicitat, în cadrul Campaniei 2018, sprijin cuplat (SCZ) în sectorul zootehnic.

În conformitate cu prevederile art 1 din Hotărârea de Guvern nr. 943/07.12.2018 pentru aprobarea plafoanelor alocate schemelor de sprijin cuplat în sectorul zootehnic, precum și pentru stabilirea cuantumului acestora pentru anul de cerere 2018, publicată în Monitorul Oficial nr.1046 din data de 10.12.2018, în tabelul mai jos sunt prezentate plafoanele și cuantumurile aferente schemelor de sprijin cuplat, specia bovine, astfel:

Schema de plată

Plafon

 

Cuantum/cap

 

euro

euro

SCZ-sprijin cuplat categoria bivoliţe de lapte

1.540.000

160,8187

SCZ-sprijin cuplat categoria categoria taurine din rase de carne şi metişii acestora

12.075.000

291,4906

SCZ-sprijin cuplat categoria vaci de lapte

90.499.500

340,9081

Precizăm că plata sprijinului cuplat în sectorul zootehnic, specia bovine, se efectuează în lei la un curs de schimb valutar de 4,6638 lei pentru un euro, stabilit de Banca Centrală Europeană la data de 28 septembrie 2018.

Plățile autorizate de APIA pentru Campania 2018

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că de la începutul lunii decembrie 2018, a autorizat la plată suma totală de 263,70 milioane euro, reprezentând plata regulară aferentă Campaniei 2018, pentru un număr de 509.475 fermieri care au depus Cerere unică de plată.

Din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA) se plătesc 240,02 milioane euro, iar diferența de 23,68 milioane euro din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) și cofinanțare de la Bugetul Național, conform tabelului de mai jos:

Plățile se efectuează la cursurile de schimb valutar stabilite de către Banca Centrală Europeană, astfel:

- 4,6638 lei pentru un euro, stabilit de către Banca Centrală Europeană în data de 28.09.2018 şi publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C, nr. 351/04 din 01.10.2018, pentru plățile finanțate din FEGA (Fondul European de Garantare Agricolă);

- 4,6585 lei pentru un euro, stabilit de către Banca Centrală Europeană în data de 29.12.2017 şi publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C, nr. 448/01 din 30.12.2017, pentru plățile finanțate din FEADR (Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală).

Facem precizarea că începând cu data de 16 octombrie și până în prezent APIA a autorizat la plată pentru Campania 2018 suma totală de 1,326 miliarde euro, reprezentând avans și plată regulară.

Sursa: apia.org.ro

MADR anunță lansarea celei de a 3-a sesiuni de depunere a cererilor de sprijin pentru Schema de ajutor de stat aferent submăsurii 8.1

În perioada 11 decembrie 2018, ora 9:00 – 28 iunie 2019, ora 14:00 se va desfășura cea de a 3-a sesiune de depunere a cererilor de sprijin pentru Schema de ajutor de stat "Sprijin pentru prima împădurire și crearea de suprafețe împădurire”, aferentă submăsurii 8.1 „Împăduriri și crearea de suprafețe împădurite”, din cadrul PNDR 2014-2020.

Alocarea financiară a acestei sesiuni este de 115.995.314 euro.

Prima etapă în accesarea sprijinului este cea de identificare a terenurilor care urmează a fi împădurite. În acest sens, MADR invită potențialii beneficiari să solicite eliberarea Notei de constatare la Centrele județene ale Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA).

Potențialii beneficiari trebuie să aibă în vedere că Proiectul tehnic de împădurire se depune la Garda Forestieră, în vederea avizării, cu cel puțin 10 zile înainte de încheierea perioadei de depunere a cererilor de sprijin la APIA.

Versiunea aprobată a Ghidului solicitantului pentru Schema de ajutor de stat "Sprijin pentru prima împădurire și crearea de suprafețe împădurite” pentru această sesiune, care detaliază modul de accesare a sprijinului financiar, precum și documentele relevante pentru implementarea schemei de ajutor de stat sunt postate pe site-ul APIA - http://www.apia.org.ro, la secțiunea Măsuri de sprijin și IACS, respectiv Măsuri delegate din PNDR.

Prin această schemă se acordă sprijin financiar pentru înființarea de plantaţii forestiere, respectiv realizarea de trupuri de pădure și perdele forestiere de protecție.

Beneficiarii schemei pot fi deţinătorii publici şi privaţi de teren agricol şi formele asociative ale acestora.

Sprijinul financiar, acordat ca valoare fixă, este reprezentat de costuri standard pe hectar pentru împădurirea de terenuri agricole şi neagricole, sub forma a două prime, după cum urmează:

  • Primă de înfiinţare a plantaţiilor forestiere (Prima 1), care acoperă inclusiv costurile de elaborare a proiectului tehnic de împădurire - acordată pentru toți beneficiarii schemei,
  • Primă anuală (Prima 2), pentru o perioadă de 12 ani, pentru acoperirea costurilor de întreţinere şi îngrijire a plantaţiei forestiere şi pentru compensarea pierderilor de venit agricol ca urmare a împăduririi – acordată în funcție de categoria de beneficiar și tipul de teren.

Valoarea maximă a sprijinului public pentru o cerere de sprijin acordat în baza prezentei scheme este de 7.000.000 euro, valorile costurilor standard acordate fiind prezentate în tabelul de mai jos, cu precizarea că valorile din paranteză sunt aplicabile beneficiarilor cu drept de deducere a TVA, conform legislației naționale aplicabile.

EUR/ha

Terenuri agricole

Terenuri neagricole

Câmpie

Deal

Munte

Câmpie

Deal

Munte

Prima 1 (rândul 1+rândul 2 + rândul 3)

1

Proiect tehnic

Cost elaborare proiect tehnic de împădurire = VB + n x VM x 2%, în care:

VB - 590 (476) euro

n (ha) - suprafaţa totală solicitată a fi împădurită în baza schemei de ajutor de stat

VM (euro) - 8.889 (7169) euro

2

Înfiinţare

3994 (3221)

2528 (2039)

2619 (2112)

4393 (3543)

2639 (2128)

2730 (2202)

3

Împrejmuire

2081 (1749)

2081 (1749)

2081 (1749)

2081 (1749)

2081 (1749)

2081 (1749)

Prima 2 (rândul 4…9 + rândul 10…11 + rândul 12)

 

Lucrări de întreţinere (maximum 6 ani)

4

Întreţinere anul 1

1138 (918)

1443 (1164)

487 (393)

1138 (918)

1443 (1164)

487 (393)

5

Întreţinere anul 2

2423 (1954)

1923 (1551)

1295 (1044)

2423 (1954)

1923 (1551)

1295 (1044)

6

Întreţinere anul 3

1671 (1348)

1438 (1160)

1198 (966)

1671 (1348)

1438 (1160)

1198 (966)

7

Întreţinere anul 4

899 (725)

834 (673)

109 (88)

899 (725)

834 (673)

109 (88)

8

Întreţinere anul 5

632 (510)

465 (375)

109 (88)

632 (510)

465 (375)

109 (88)

9

Întreţinere anul 6

632 (510)

465 (375)

55 (44)

632 (510)

465 (375)

55 (44)

 

Lucrări de îngrijire (2 ani)

10

Îngrijire 1

191 (154)

191 (154)

191 (154)

191 (154)

191 (154)

191 (154)

11

Îngrijire 2

157 (127)

157 (127)

262 (211)

157 (127)

157 (127)

262 (211)

 

Compensaţii pentru acoperirea pierderilor de venit agricol (12 ani)

12

Marja netă standard

190

190

190

-

-

-

Deţinătorii de terenuri agricole şi neagricole proprietate a statului şi/sau deţinătorii de terenuri agricole şi/sau neagricole proprietate a unităţilor administrativ teritoriale (UAT) sau asociaţii ale acestora, beneficiază numai de sprijinul acordat în baza Primei 1.

Sursa: madr.ro

Fermierii pot depune la APIA cereri pentru reducerea accizei la motorină

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează că în cursul lunii decembrie 2018 se depun Cererile de acord pentru finanţare aferente schemei de ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură pentru anul 2019, la Centrele Judeţene ale APIA sau al Municipiului Bucureşti pe raza cărora sunt situate exploatațiile agricole pentru care se solicită ajutorul de stat, sau unde au fost depuse cereri unice de plată pentru schemele de sprijin financiar.

Beneficiari:

a) producătorii agricoli, persoane fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale constituite potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008, cu modificările şi completările ulterioare, care sunt înregistraţi în Registrul agricol, Registrul fermelor, Registrul plantaţiilor viticole, alte evidenţe funciare, care exploatează terenuri agricole, individual sau în forme de asociere conform legislaţiei în vigoare, în scopul obţinerii producţiei agricole;

b) producătorii agricoli, persoane fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale constituite potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008, cu modificările şi completările ulterioare, şi/sau persoane juridice, grupuri de producători recunoscute sau organizaţii de producători recunoscute, după caz, care sunt înregistraţi în Registrul naţional al exploataţiilor şi care deţin, cresc sau exploatează animale, individual sau în forme de asociere conform legislaţiei în vigoare, în scopul obţinerii producţiei agricole;

c) organizaţiile de îmbunătăţiri funciare şi federaţiile de organizaţii de îmbunătăţiri funciare înscrise în Registrul naţional al organizaţiilor de îmbunătăţiri funciare şi Administraţia Naţională a Îmbunătăţirilor Funciare, aşa cum sunt definite în Legea îmbunătăţirilor funciare nr. 138/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

d) organismele/organizaţiile de cercetare, respectiv universităţile, institutele şi staţiunile de cercetare-dezvoltare din domeniul agricol, indiferent de statutul lor juridic sau de modul lor de finanţare, al căror scop principal este de a realiza cercetare fundamentală, cercetare industrială sau dezvoltare experimentală şi de a-şi face cunoscute rezultatele prin predare, publicare sau transfer de tehnologie.

Persoanele fizice  pot fi acceptate ca potențiali beneficiari ai prezentei scheme dacă în termen de 60 de zile lucrătoare de la data primirii notificării privind acordul prealabil, dar nu mai târziu de data depunerii primei cereri  trimestriale, se autorizează ca persoană fizică autorizată sau întreprindere individuală, conform OUG nr. 44/2008, cu modificările și completările ulterioare.

Condiții de acordare în funcţie de sectorul/sectoarele vegetal, zootehnic şi/sau îmbunătăţiri funciare în care îşi desfăşoară activitatea:

a) să fie înscrişi în Registrul unic de identificare (RUI) al APIA (să deţină ID fermier);

b) să fie înscrişi în evidenţele APIA cu suprafeţele de teren pe care le exploatează sau în Registrul plantaţiilor viticole, după caz;

c) să fie înscrişi în Registrul agricol cu suprafețele agricole aflate în exploatare, inclusiv pentru spațiile protejate (sere și solarii), precum și cu efectivele de bovine/ovine/caprine/porcine/ păsări/familii de albine/viermi de mătase, după caz;

d) să fie înregistraţi în Registrul naţional al exploataţiilor (RNE)al Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor sau să deţină document de înregistrare/autorizare sanitară veterinară pentru porci/păsări/familii de albine/viermi de mătase, după caz;

e) suprafeţele de teren pe care le exploatează să fie de minimum un hectar inclusiv, iar suprafaţa parcelei agricole să fie de cel puţin 0,3 ha,iar în cazul serelor, solarelor, viilor, livezilor, culturilor de hamei, pepinierelor, arbuștilor fructiferi, suprafața parcelei agricole trebuie să fie de cel puțin 0,1 ha și/sau după caz, să dețină un număr minim de animale. Pentru legume cultivate în sere și solare, pentru care se acordă schema de sprijin cuplat, suprafața minimă a exploatației este de 0,3 ha, iar suprafața minimă a parcelei este de 0,03 ha. Prin excepție, pentru ciuperci sa iau în considerare suprafețele din adeverințele emise de primării;

f) să exploateze/să deţină/să crească animale/păsări/familii de albine/viermi de mătase în vederea obţinerii producţiei agricole pentru care solicită ajutorul de stat;

g) să utilizeze instalaţii de irigat acţionate cu motoare termice.

Cererea de acord prealabil se depune însoţită de următoarele documente:

a) copie a documentelor de identitate și a documentelor de înregistrare;

b) adeverinţă aliberată de Primarie cu suprafețele agricole aflate în exploatare, inclusiv pentru spaţii protejate/cu efectivele de animale/păsări/familii de albine/viermi de mătase, după caz;

c) adeverinţă eliberată de către Oficiul Național al Viei și al Produselor Vitivinicole pentru suprafețele cu vie, după caz;

d) situația suprafețelor și a structurii estimative a culturilor pentru care solicită ajutorul de stat si/sau producția de ciuperci estimată;

e) copia documentului care atestă înregistrarea/autorizarea sanitară veterinară pentru porci/ păsări/familii de albine/viermi de mătase, după caz;

f) situația privind calculul efectivului rulat /mediu estimat anual, în funcție de specie, întocmită de beneficiar;

g) dovada că solicitantul nu figurează ca debitor la organizaţiile de îmbunătăţiri funciare şi federaţiile de organizaţii de îmbunătăţiri funciare înscrise în Registrul naţional al organizaţiilor de îmbunătăţiri funciare, precum şi la Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare, furnizorul de apă şi de electricitate, după caz;

h) copie de pe contractul de irigaţii/furnizare a apei, după caz;

i) cantitățile de motorină pentru care se solicită ajutorul de stat sub formă de rambursare pentru sectorul îmbunătățiri  funciare;

j) angajamentul solicitantului persoana fizică cu privire la autorizarea ca persoană fizică autorizată sau întreprindere individuală, conform OUG nr. 44/2008, cu modificările și completările ulterioare, conform modelului anexa 5 din Ordin.

Acordul prealabil pentru finanţare prin rambursare se emite de către Centrele Judeţene APIA, în termen de cel mult 20 lucrătoare de la data depunerii Cererii de acord.

În anul 2019, diferenţa dintre rata accizei standard prevăzută în coloana 3 din Anexa nr.1 de la Titlul VIII din Legea nr.227/2015 privind Codul fiscal şi rata accizei reduse prevăzute la alin. (2), se acordă ca ajutor de stat sub formă de rambursare.

Valoarea accizei pentru anul 2019 este de 1,7385 lei/litru. 

Legislație:

  • Hotărârea Guvernului nr.1174/2014 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură cu modificările și completările ulterioare;
  • OMADR 1727/2015 pentru aprobarea Procedurilor specifice de implementare şi control, precum şi a formularisticii necesare aplicării schemei de ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură cu modificările și completările ulterioare.

APIA primește cereri pentru ajutor de stat în sectorul zootehnic

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează că până la data de 17 decembrie 2018 inclusiv,  se depun, la Centrele Judeţene ale Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, respectiv al Municipiului Bucureşti pe raza cărora/căruia se află sediul social al solicitantului, cererile iniţiale anuale de solicitare a ajutorului de stat în sectorul creşterii animalelor pentru anul 2019, cereri avizate de către Agenția Națională de Zootehnie (ANZ).

Cererea iniţială anuală pentru efectuarea serviciilor de întocmire şi menţinere a registrului genealogic al rasei, completată de către solicitanţii prestatori ai serviciilor va fi  însoţită de următoarele documente:

a) dovada că solicitantul este persoană juridică, conform legislaţiei în vigoare;

b) acreditarea solicitantului pentru întocmirea şi menţinerea registrului genealogic al rasei pentru care solicită ajutorul de stat, eliberată de ANZ;

c) lista microîntreprinderilor şi întreprinderilor mici şi mijlocii beneficiare ale serviciilor de întocmire şi menţinere a registrului genealogic al rasei, avizată de ANZ, care va cuprinde: denumirea întreprinderii, adresa, CUI/CIF/CNP, după caz, codul CAEN, numărul unic de identificare a întreprinderii la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), numărul contractului de prestări servicii încheiat între prestator şi beneficiar, rasa şi numărul de animale care fac obiectul serviciilor, numărul de angajaţi şi cifra de afaceri, iar în cazul întreprinderilor noi, se va menţiona "întreprindere nou-înfiinţată";

d) copia contractului între deţinătorul registrului genealogic şi prestatorul serviciului de determinare a calităţii genetice a raselor de animale, în cazul în care acesta este altul decât deţinătorul registrului genealogic, din care să rezulte contribuţia părţilor la realizarea obiectivelor programului de ameliorare;

e) lista activităţilor, inclusiv lucrările şi tarifele acestora pentru serviciile de întocmire şi menţinere a registrului genealogic al rasei, pentru anul de aplicare, avizată de ANZ;

Cererea iniţială anuală de solicitare a ajutorului de stat pentru efectuarea serviciilor de determinare a calităţii genetice a raselor de animale, completată de către solicitanţii prestatori ai serviciilor de determinare a calităţii genetice a raselor de animale va fi însoţită de următoarele documente:

a) dovada că solicitantul este persoană juridică, conform legislaţiei în vigoare;

b) acreditarea solicitantului pentru prestarea serviciilor de determinare a calităţii genetice a raselor de animale, eliberată de ANZ (ANARZ - vechea denumire);

c) lista microîntreprinderilor şi întreprinderilor mici şi mijlocii beneficiare ale serviciilor de determinare a calităţii genetice a raselor de animale, avizată de ANZ, care va cuprinde: denumirea întreprinderii, adresa, CUI/CIF/CNP, după caz, codul CAEN, numărul unic de identificare a întreprinderii la APIA, numărul contractului de prestări servicii încheiat între prestator şi beneficiar, rasa şi numărul de animale care fac obiectul serviciilor, numărul de angajaţi şi cifra de afaceri, iar în cazul întreprinderilor noi, se va menţiona "întreprindere nou-înfiinţată";

d) copia contractului între deţinătorul registrului genealogic şi prestatorul serviciului de determinare a calităţii genetice a raselor de animale sau adeverinţă eliberată de ANZ, în cazul în care acesta este altul decât deţinătorul registrului genealogic, din care să rezulte contribuţia părţilor la realizarea obiectivelor programului de ameliorare;

e) lista activităţilor, inclusiv lucrările şi tarifele acestora pentru serviciile de determinare a calităţii genetice a raselor de animale, pentru anul de aplicare, avizată de ANZ.

Sursa: apia.org.ro

APIA a plătit peste un miliard de euro în cadrul Campaniei de plăți în avans pentru anul 2018

Agenția de Plăți şi Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că pentru cei 727.257 fermieri eligibili la plată, în cadrul Campaniei de plăți în avans pentru anul 2018, s-a autorizat și plătit suma totală de 1.062.267.990 euro, astfel:

  • 801.389.696 euro din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA);
  • 217.609.842 euro din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR);
  • 43.268.452 euro cofinanțare de la Bugetul Național.

În perioada 16 octombrie și 30 noiembrie APIA efectuează plăți în avans de până la 70 % în cazul plăților directe, în conformitate cu Regulamentul (UE) nr.1307/2013 al Parlamentului European și al Consiliului, şi de până la 85 % în cazul sprijinului acordat în cadrul dezvoltării rurale menționat la articolul 67 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr.1306/2013.

Plățile se efectuează la cursurile de schimb valutar stabilite de către Banca Centrală Europeană, astfel:

- 4,6638 lei pentru un euro, stabilit de către Banca Centrală Europeană în data de 28.09.2018 şi publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C, nr. 351/04 din 01.10.2018, pentru plățile finanțate din FEGA (Fondul European de Garantare Agricolă);

- 4,6585 lei pentru un euro, stabilit de către Banca Centrală Europeană în data de 29.12.2017 şi publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C, nr. 448/01 din 30.12.2017, pentru plățile finanțate din FEADR (Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală).

APIA demarează plata în avans pentru fermierii care au solicitat sprijin cuplat în sectorul zootehnic pentru speciile ovine și caprine

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează că începând de joi, 1 noiembrie 2018, demarează plata în avans pentru fermierii care au solicitat sprijin cuplat în sectorul zootehnic pentru speciile ovine și caprine, în Campania 2018.

În conformitate cu prevederile art. 5 din Hotărârea de Guvern nr. 783/2018 privind stabilirea pentru anul 2018 a cuantumului per hectar al plății unice pe suprafață, al plății redistributive și a intervalelor de suprafață pentru care se acordă aceasta, al plății pentru practici agricole benefice pentru climă și mediu, al plății pentru tinerii fermieri și a plafonului aferent schemei de sprijin cuplat pentru speciile ovine/caprine, plafonul aferent schemei de sprijin cuplat în sectorul zootehnic pentru speciile ovine/caprine este de 56.100 mii euro.

Cuantumul pentru plata avansului este de 11.1815 euro/cap la cursul de schimb valutar de 4,6638 lei pentru un euro, stabilit de către Banca Centrală Europeană la data de 28 septembrie 2018.

Sursa: apia.org.ro

APIA va efectua plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor și pentru renta viageră agricolă

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează că începând de joi, 25.10.2018, Centrele judeţene APIA vor efectua plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor, aferent serviciilor prestate în luna august 2018.

Suma totală autorizată la plată este de 1.051.844,02 lei și se acordă de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, pentru un număr de 26 solicitanţi care au accesat această formă de ajutor în conformitate cu Hotărârea de Guvern nr.1179/2014 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat în sectorul creșterii animalelor, cu modificările şi completările ulterioare.

De asemenea, APIA a demarat plățile și pentru renta viageră agricolă în sumă totală de 35.669.054,35 lei pentru un număr de 31.877 beneficiari care au optat ca plata să le fie efectuată prin mandat poștal.

APIA a demarat Campania de plăți în avans pentru fermierii care au depus Cereri Unice de Plată în anul 2018

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează că marți, 16.10.2018, ora 00:01, a demarat Campania de plăți în avans pentru fermierii care au depus Cereri Unice de Plată în anul 2018.

Pentru prima zi au fost calculați un număr de 102.077 fermieri cu suma totală de 28.671.777 euro.

Menționăm că în conformitate cu prevederile Deciziei nr.6293 de punere în aplicare a Comisiei din 01.10.2018 de autorizare a României să aplice derogări, în ceea ce privește anul de cerere 2018, de la articolul 75 alineatul (1) al treilea paragraf din Regulamentul  (UE) nr.1306/2013 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește nivelul avansurilor pentru plățile directe și pentru măsurile de dezvoltare rurală legate de suprafață și de animale, între 16 octombrie și 30 noiembrie se pot efectua plăți în avans de până la 70 % în cazul plăţilor directe, în conformitate cu Regulamentul (UE) nr.1307/2013 al Parlamentului European și al Consiliului, şi de până la 85 % în cazul sprijinului acordat în cadrul dezvoltării rurale menționat la articolul 67 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr.1306/2013.

De asemenea, conform art.6 alin. (1) din H.G. nr.783/2018 privind stabilirea pentru anul 2018 a cuantumului per hectar al plății unice pe suprafață, al plății redistributive și a intervalelor de suprafață pentru care se acordă aceasta, al plății pentru practici agricole benefice pentru climă și mediu, al plății pentru tinerii fermieri și a plafonului aferent schemei de sprijin cuplat pentru speciile ovine/caprine (56.100.100 euro) “Începând cu data de 16 octombrie 2017, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură poate acorda plăţi în avans în cadrul schemelor de plăţi directe prevăzute la art.1, cu încadrarea în procentul maxim prevăzut de reglementările europene în vigoare la data efectuării plăţilor în avans.”

Plafoanele alocate României pentru anul de cerere 2018 și cuantumurile per hectar ale plăților directe se regăsesc în tabelul din Anexă.

Menționăm că plăţile se efectuează la cursurile de schimb valutar stabilite de către Banca Centrală Europeană, astfel:

-4,6638 lei pentru un euro, stabilit de către Banca Centrală Europeană în data de 28.09.2018 şi publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C, nr. 351/04 din 01.10.2018, pentru plăţile finanțate din FEGA (Fondul European de Garantare Agricolă);

-4,6585 lei pentru un euro, stabilit de către Banca Centrală Europeană în data de 29.12.2017 şi publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C, nr. 448/01 din 30.12.2017, pentru plăţile finanțate din FEADR (Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală).

ANEXA

Denumire scheme APIA

Plafon
Campania 2018
(euro)

Cuantum
Campania 2018*
(euro/ha)

Cuantum
avans 2018
(euro/ha)

Schema de plată unică pe suprafață (SAPS)

989.564.000

102,5697

71,7987

Plată redistributivă

99.436.000

primul interval:1-5 ha inclusiv - 5,0000
al doilea interval: peste 5 și până la
30 ha inclusiv) - 50,3626

interval 1 -  3,5
interval 2 – 35,2538

Plata pentru practici agricole benefice pentru climă și mediu

561.846.000

58,2361

40,7652

Plata pentru tinerii fermieri

18.728.000

25,8405

18,0883

  • Măsura 10 Agromediu și climă PNDR 2014-2020

P1 - Pajiști cu înaltă valoare naturală = 142 €/ha 

P2 - Practici agricole tradiţionale:

  • P2.1 - Lucrări manuale pe pajişti permanente utilizate ca fâneţe = 100 €/ha 
  • P2.2 - Lucrări cu utilaje uşoare pe pajişti permanente utilizate ca fâneţe =  21 €/ha

P3 - Pajişti importante pentru păsări:

  • P3.1 Crex crex:
    • P3.1.1 - Lucrări manuale pe pajişti importante pentru Crex crex = 310 €/ha 
    • P3.1.2 - Lucrări cu utilaje uşoare pe pajişti importante pentru Crex crex = 231 €/ha 
  • P3.2 - Lanius minor, Falco vespertinus:
    • P3.2.1 - Lucrări manuale pe pajişti importante pentru Lanius minor şi Falco vespertinus = 159 €/ha 
    • P3.2.2 - Lucrări cu utilaje uşoare pe pajişti importante pentru Lanius minor şi Falco  vespertinus = 80 €/ha 

P4 - Culturi verzi = 128 €/ha 

P5 - Adaptarea la efectele schimbărilor climatice = 125 €/ha 

P6 - Pajişti importante pentru fluturi (Maculinea sp.):

  • P 6.1 - Lucrări manuale pe pajişti importante pentru fluturi (Maculinea sp.) = 410 €/ha 
  • P 6.2 -  Lucrări cu utilaje uşoare pe pajişti importante pentru fluturi (Maculinea sp.) = 331 €/ha 

P7 - Terenuri arabile importante ca zone de hrănire pentru gâsca cu gât roşu (Branta ruficollis) = 250 €/ha 

P9 - terenuri agricole importante ca zone de hranire pentru acvila țipătoare mică (Aquila pomarina)

  • sub-pachetul 9.1 - terenuri arabile importante ca zone de hrănire pentru acvila țipătoare mica =  200 €/ha 
  • sub-pachetul 9.2 - pajiști permanente importante ca zone de hrănire pentru acvila țipătoare mică 
    • varianta 9.2.1 – lucrări manuale pe pajişti importante pentru acvila tipătoare mică (Aquila pomarina) =  269 €/ha 
    • varianta 9.2.2 – lucrări cu utilaje uşoare pe pajişti importante pentru acvila tipătoare mică (Aquila pomarina) =  190 €/ha 

P10 - Refugii pe terenuri arabile pentru speciile de păsări comune asociate terenurilor agricole  = 92 €/ha 

P11 - Terenuri agricole importante pentru dropie (Otis tarda)

  • sub-pachetul 11.1 - terenuri arabile importante pentru dropie (Otis tarda)
    • varianta 11.1.1 – conversia terenurilor arabile în pajiști = 255 €/ha 
    • varianta 11.1.2 – zonă de protecție pentru dropie (Otis tarda) pe teren arabil = 100 €/ha 
  • sub-pachetul 11.2 pajisti importante pentru dropie (Otis tarda)
    • varianta 11.2.1 – lucrări manuale pe pajişti importante pentru dropie (Otis tarda) = 269 €/ha 
    • varianta 11.2.2 – lucrări cu utilaje uşoare pe pajişti importante pentru dropie (Otis tarda) = 190 €/ha 
    • varianta 11.2.3 – lucrări cu utilaje grele pe pajişti importante pentru dropie (Otis tarda) = 169 €/ha

Măsura 11 Agricultură ecologică  PNDR 2014-2020

Submăsura 11.1 Sprijin pentru conversia la metodele de agricultură ecologică

  • P1 - Culturi agricole pe terenuri arabile (inclusiv plante de nutreţ) aflate în conversia la agricultura ecologică = 293 €/ha 
  • P2 - Legume aflate în conversia la agricultura ecologică = 500 €/ha 
  • P3 - Livezi aflate în conversia la agricultura ecologică = 620 €/ha 
  • P4 - Vii aflate în conversia la agricultura ecologică = 530 €/ha 
  • P5 - Plante medicinale şi aromatice aflate în conversia la agricultura ecologică = 365 €/ha 

P6 – Pajişti permanente

  • Sub-pachetul 6.1 = 143 €/ha 
  • Sub-pachetul 6.2 =  39 €/ha 

Submăsura 11.2 - Sprijin pentru menţinerea practicilor de agricultură ecologică

  • P1 - Culturi agricole pe terenuri arabile (inclusiv plante de nutreţ) certificate în agricultura ecologică = 218 €/ha 
  • P2 - Legume certificate în agricultura ecologică = 431 €/ha 
  • P3 - Livezi certificate în agricultura ecologică = 442 €/ha 
  • P4 - Vii certificate în agricultura ecologică = 479 €/ha 
  • P5 - Plante medicinale şi aromatice certificate în agricultura ecologică = 350 €/ha 
  • P6 - Pajişti permanente
    • Sub-pachetul 6.1 = 129 €/ha 
    • Sub-pachetul 6.2 = 73 €/ha 

Măsura 13 Plăți pentru zone care se confruntă cu constrângeri naturale sau cu alte constrângeri specifice PNDR 2014-2020

  • M13.1 - plată compensatorie în zona montană – 97 €/ha
  • M13.2 - plată compensatorie pentru alte zone care se confruntă cu constrângeri naturale semnificative – 62 €/ha

M 13.3 - plată compensatorie pentru alte zone afectate de constrângeri specifice – 75 €/ha

VEȘTI BUNE! APIA va efectua plăți în perioada 11 -15 octombrie 2018

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează că în perioada 11 -15 octombrie 2018, va efectua plăți pentru următoarele scheme de plată:

  • rambursarea sumelor aferente disciplinei financiare, respectiv sumele cuvenite României din fondul de criză, fiind procesate/autorizate un număr de 76.141 dosare cu suma totală de 75.501.749,49 lei, echivalentul a 16.451.931,77 euro;
  • renta viageră agricolă în sumă totală de 17.016.736,23 lei pentru aproximativ 13.388 beneficiari care au optat ca plata să le fie efectuată prin virament bancar;
  • Programul Național Apicol (PNA) 2018 pentru un număr de 5.282 apicultori cu o sumă totală de 33.398.771,39 lei;
  • restructurare/reconversie plantații viticole în sumă de 4.459.927,04 lei pentru un număr de 27 beneficiari;
  • investiții în cadrul Programul Național de sprijin al României în sectorul vitivinicol 2014-2018 în sumă de 6.126.342,35 lei pentru un număr de 2 beneficiari;
  • măsura de promovare a vinurilor în cadrul Programul Național de Sprijin al României în sectorul vitivinicol 2014-2018, în sumă de 117.181,36 lei pentru beneficiarul Asociaţia pentru Promovarea Vinului Românesc, asociaţie formată din 17 producători de vinuri cu Denumire de Origine Controlată și Indicaţie Geografică.
Abonează-te la acest feed RSS