Lumea Satului

Lumea Satului

În mijlocul satului Sticlăria, nu departe de Cotnari, atrage atenţia o casă deasupra căreia flutură drapelul tricolor. Este, spun oamenii cu respect şi admiraţie, „muzeul“ lui nea Costache, care în ultimii ani, prin mulţimea celor care-i trec pragul, a devenit o adevărată instituţie.

Chiar atunci când am ajuns aici, Constantin Curechiu, stăpânul casei, îşi lua rămas bun de la un grup de tineri din Vaslui care-i vizitaseră muzeul.

Are 67 de ani şi a fost mecanizator. „Am avut o viaţă nu tocmai uşoară. Cu opt copii nu prea aveam timp să mă ocup de pasiunea de a prelucra lemnul şi de a strânge, mai degrabă de a pune la adăpost, obiectele de o mare frumuseţe pe care femeile noastre le lucrau la războiul de ţesut sau cu mâna în serile lungi de iarnă“, îşi aminteşte gospodarul.

Dar visul i s-a împlinit odată cu ieşirea la pensie. Dacă o parte din exponatele pe care le prezintă vizitatorilor sunt create de el, altele – cele mai multe – sunt adunate de pe la familiile din sat. „Femeile mai în vârstă îmi dădeau voie să le cotrobăi prin lada de zestre, bărbaţii îmi ofereau râşniţe, meliţe şi altele moştenite din bătrâni. Ele reprezintă de fapt părticele din viaţa de fiecare zi a înaintaşilor noştri, multe dintre ele îmbinând utilul cu frumosul. Astfel, încetul cu încetul, am adunat tot ce vedeţi aici.“

Admirăm zeci de cămăşi lucrate „cu pui“, un costum de mire de la începutul secolului trecut cu o cămaşă brodată, pe care viitoarea mireasă o lucrase astfel încât să nu mai semene cu alta, iar pe perete un covor lucrat cu motive specifice zonei în culori vegetale, cu o vechime ce depăşeşte, spune stăpânul casei, 150 de ani. O colecţie de batiste pe care fetele le lucrau pentru vornicei. Niciuna nu seamănă prin broderie cu cealaltă. „Frunză verde stejărel,/ Poftiţi, domnu vornicel/ V-o dau ca suvenire/ Să aveţi ca amintire.“

Zăbovim în faţa costumelor pentru bărbaţi care, deşi sobre, sunt de o mare frumuseţe. Nu lipsesc broderiile de pe gulerul cămăşii şi mâneci de culoare albastră, iar cojocelul este „pichistrat“ cu motive de culoare roşie.

Un loc aparte îl ocupă măştile şi costumele pentru obiceiurile de Anul Nou pe care Constantin Curechiu le creează cu dragoste şi migală pentru tinerii care vor interpreta capra, ursul, cerbul ş.a. Admirăm costumul caprei de la Sticlăria, cerbul de la Pârcovaci şi chiar un alt cerb dintr-un sat sucevean, fiecare dintre acestea respectând cu stricteţe obiceiurile locului, ce se remarcă prin originalitate şi frumuseţe. De altfel, măiestria meşterului Constantin Curechiu este vestită, cum se spune „peste şapte sate“.

Meşterul din Sticlăria face şi fluiere folosite nu numai de ciobani, ci şi de membrii unor formaţii artistice din Moldova. Constantin Curechiu a lucrat în întregime, ca în vechime, două care cu roţile şi spiţele din lemn „ca să vadă şi cei tineri cum se trăia şi cum se lucra altădată“. Ne arată apoi coarnele unui cerb, lucrate cu migală. Exponatul va împodobi sala unui nou cămin cultural.

Preocupările şi eforturile meşterului din Sticlăria au fost apreciate şi recunoscute ca atare. Comisia Naţională pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial a înmânat o Diplomă prin care „Se acordă titlul de Tezaur Uman Viu domnului Constantin Curechiu, meşter popular şi creator de măşti populare din satul Sticlăria, comuna Scobinţi, judeţul Iaşi.“

Dar meşterul, cum spune soţia sa, „nu se mai astâmpără“. În vară, când unul dintre feciori va veni acasă din străinătate, va etaja casa, astfel încât muzeul să se extindă. „Am mai multe exponate de mare frumuseţe. Vreau să arăt oamenilor care ne vizitează, în special celor tineri, că înaintaşii noştri au iubit munca şi tot ce au făcut a fost nu numai util, ci şi măiestrit. Trăiesc cu credinţa că trebuie să păstrăm ceea ce ne-au lăsat înaintaşii noştri şi să ducem mai departe această moştenire.“

Stelian CIOCOIU

Trăind (şi murind) sub semnul adânc al credinţei creştine, marele domnitor Constantin Brâncoveanu n-a clădit întâi palate – locuri ale huzurului, leneviei şi îmbuibării trupeşti, ci biserici – sfinte lăcaşe ale rugăciunii, reculegerii şi înălţării spirituale. Nici nu apucase să îmbrace caftanul măririi şi să i se înmâneze domneasca pecete că deja ridicase două biserici, una la Potlogi, Dâmboviţa, şi alta la Mogoşoaia, lângă Bucureşti.

Cel care vine să viziteze Palatul Domnesc de la Mogoşoaia păşind agale, pedalând visător sau abia turând motorul maşinii pe aleea asfaltată ce duce spre porţi, nu se gândeşte că, acum 300 de ani, pentru a te îndrepta spre acelaşi loc, pe jos ori călare, trebuia să ai chemare de la Curte ori solie de adus domnitorului. Însă atunci, ca şi acum, musai trebuia să treci, cu închinăciune, pe lângă biserica Sfântul Gheorghe, aflată dincoace de zidurile înalte ale Palatului. Rânduită şi finisată în septembrie 1688, de peste trei secole aceasta slujeşte şi este slujită de oamenii locului, dând socoteală la Judecata de Apoi a veacului vecilor de nepieritoarea credinţă mărturisită şi întărită cu preţul vieţii de însuşi Brâncoveanu, ctitorul ei. Odinioară se numea „Sfântul Gheorghe din Pajişte“, denumire găsită în cuprinsul pisaniei, aflându-se astfel clar că biserica era aşezată la marginea satului. Dar cum comunitatea a tot sporit, iar satul şi-a tot lărgit marginile, a ajuns să fie înconjurată încet, încet, de facerile şi prefacerile oamenilor, găsindu-se azi în mijlocul localităţii. Acoperită cu şindrilă, cu un singur turnuleţ înălţat spre cerul îngerilor, biserica este aşezată pe un tăpşan verde, umbrită vara de pâlcuri de pomi înalţi. Construită sub formă de navă, zidurile exterioare îi sunt împărţite în două zone printr-un brâu rotunjit din cărămidă. La intrare, pridvorul deschis şi larg se sprijină pe opt coloane de formă rotundă, aşezate pe un zid scund. Prin cele câteva ferestre laterale lumina zilei mângâie blând chipurile sfinţilor încremeniţi pe ziduri ori feţele smerite ale enoriaşilor cu mâini împreunate, îngenunchiaţi în faţa icoanei Maicii Domnului. În latura de sud a curţii bisericii, îngropate în pământul reavăn, se află câteva cruci, unele masive, altele mai mărunte, aduse în anul 1906, având o valoare strict documentară. Popas al ciorilor ori rai al gâzelor ieşite să se încălzească la soarele primăvăratic, în faţa lor nu ard candele sau lumânări de ceară, căci nimeni nu-şi doarme somnul de veci sub piatra rece.

Din hronicul trecutelor vremuri

Din istoric reiese că, de-a lungul timpului, biserica a fost îngrijită de ctitori, de urmaşii lor, iar mai târziu de enoriaşii Parohiei Mogoşoaia. Familia Bibescu a reparat şi curăţat pictura şi catapeteasma în anul 1912. Clopotniţa a fost reparată 40 de ani mai târziu. Acoperişul a fost în întregime refăcut cu ajutorul enoriaşilor, al Arhiepiscopiei Bucureştilor şi al Departamentului Cultelor, în 1954. În anul 1960 s-a introdus lumina electrică. După cutremurul din 1977, între anii 1978-1981, biserica a fost reparată şi consolidată, iar în anul 2001 i s-a refăcut acoperişul şi a fost racordată la o sursă de căldură. Azi, când mugurii stau să plesnească, „când Păresimi dau prin lunci“ („După melci“, de Ion Barbu) anunţând Învierea Domnului, biserica aşteaptă sutele de credincioşi să vină să ia lumină din lumina mereu vie a credinciosului ei ctitor, domnul şi sfântul Constantin Brâncoveanu.

Paul Rogojinaru

Şcoala, alături de familie, a avut întotdeauna rolul său în educarea tinerei generaţii, iar dascălii menirea de a deschide căile spre cunoaştere.

Biserica la rândul său, prin cei a căror menire era de a aduce cuvântul Domnului printre enoriaşi, ar fi trebuit să vină cu elemente noi, specifice rolului declarat, în ceea ce priveşte educaţia populaţiei în general.

Istoria a dovedit însă că această instituţie, indiferent sub ce tutelă religioasă s-a manifestat, nu întotdeauna şi-a jucat rolul de educator, de îndrumător al enoriaşilor spre fapte bune, decât în măsura în care acestea însemnau supunere. Supunere în numele Domnului. De fapt în faţa celor care-şi doreau puterea cu orice preţ. Să ne amintim doar de urgiile inchiziţiei ale cărei fapte au lăsat pentru totdeauna un gust amar lumii întregi.

Revenind în vremurile noastre, mărturisesc că m-a surprins neplăcut agresiunea fără precedent a reprezentanţilor Bisericii în… importanta lor acţiune privind introducerea religiei în şcoli. Poate că fiecare dintre instituţii ar trebui să-şi respecte limitele şi rolul lor, manifestându-se doar în spaţiile destinate scopului pentru care au fost create. Imixtiunea bisericii în educaţie şi, cu atât mai mult în politică, mi se pare mult prea mult faţă de menirea declarată a acesteia.

Să faci lăcaş de cult din sala de clasă, ori să înlocuieşti tablourile marilor înaintaşi ai culturii, ştiinţei româneşti cu icoanele zecilor de sfinţi, sau în cel mai bun caz să le amesteci între ele, mi se pare încă un mod de a trimite tinerii de azi, adulţii de mâine cu sute de ani în urmă când posibilităţile de cunoaştere erau limitate sau menţinute în limitele în care lumea trebuia să rămână în ignoranţă.

Fără îndoială, sunt şi teologi care înţeleg rolul bisericii în acest secol XXI, înţeleg nevoia de educaţie etică, dar în aceeaşi măsură nevoia de educaţie civică, din păcate prea puţin prezentă în şcoala românească. Cu alte cuvinte, fac ce trebuie să facă într-o şcoală şi societate modernă. Din păcate primează cei care urmăresc îndoctrinarea copiilor cu dogma religioasă care, după opinia multora, împarte oamenii în buni şi răi, exact ce nu trebuie să facă şcoala. Pentru a forma oameni adevăraţi, şcoala cred că are nevoie de acele valori care modelează spiritul, valori universale comune tuturor şi poate mai puţin de religie.

Apoi, trebuie înţeles că religia nu se învaţă în şcoală, ci în familie şi în lăcaşul de cult, iar informaţii despre aceasta ar trebui adăugată istoriei în general, istoriei artei în special, literaturii şi ştiinţei.

Sunt multe lucruri ce pun sub mare semn de întrebare seriozitatea părţilor implicate în această dispută privind introducerea în programa şcolară a disciplinei „Educaţie religioasă“, pe care nu le-am putut înţelege: de ce „opţiunea“ bisericii pentru 13 ani de studiu a respectivei discipline, în vreme ce multe alte obiecte, importante pentru formarea viitorilor meseriaşi, specialişti, se studiază doar câte un an? Fără îndoială, interesele celor ce-şi doresc atât de mult asta sunt mari. „Se văd uşor pe sub sutană!“ – spunea cineva.

Apoi n-a reuşit nimeni să dovedească faptul că studierea religiei ne face mai religioşi. Atunci de ce atâta presiune pe Ministerul de resort? Evident, tot interese. Nu ale şcolii, ale părinţilor şi cu atât mai puţin ale elevilor.

Cei implicaţi în această acţiune se laudă cu numărul mare de solicitări pentru studierea religiei. De fapt, realitatea este că părinţii au fost nevoiţi să aleagă între a-şi ştii copii în siguranţă, fie participând şi la o oră de religie, decât să-i ştie liberi, nesupravegheaţi pe timpul orei respective. Dar de ce această disciplină nu s-a prins în orar înainte sau după celelalte ore? Evident, intenţionat.

Până la urmă, întreb şi eu, ce le dorim copiilor noştri, să înveţe pentru a deveni oameni independenţi, creativi, întreprinzători, ori să devină nişte docili, timoraţi, asistaţi, slugarnici, supuşi ai necunoaşterii uşor de manipulat?!

Oricum, religia nu-nseamnă ştiinţă şi nici invers. Poate doar educaţie psihică.

Ion BANU

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a publicat în data de 5 martie 2015 versiunile consultative ale Ghidului Solicitantului pentru submăsurile 4.1 (Investiții în exploatații agricole) și 6.1 (Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri) prin care sunt stabilite condițiile și criteriile accesării fondurilor europene acordate prin Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 pentru activitățile prevăzute în aceste forme de finanțare.”Ghidurile Solicitantului, publicate pe pagina de internet http://www.madr.ro  pot fi consultate de către potențialii solicitanți, pe care îi așteptăm să formuleze propuneri de modificare și observații. Toate aceste solicitări vor intra în analiza departamentelor de specialitate din cadrul Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale pentru a verifica oportunitatea includerii în versiunea finală a Ghidurilor Solicitantului”, a declarat ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin.

Ghidurile au fost elaborate de către Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale în colaborare cu Ministerul Agriculturi și Dezvoltării Rurale în baza consultărilor cu Grupurile de Lucru Agricultură din cadrul Comitetului de Monitorizare al PNDR și în baza versiunii Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 transmisă Comisiei Europene spre aprobare.

Prin intermediul subMăsurii 4.1 – Investiții în exploatații agricole, vor primi sprijin financiar nerambursabil investițiile pentru creșterea competitivității exploataților agricole în vederea înființării și modernizării fermelor, în special cele de dimensiuni medii și asocieri de ferme mici și medii, inclusiv dotarea cu utilaje și echipamente performante în raport cu structura agricolă actuală.

 Prin subMăsura 6.1 - Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri se acordă fonduri nerambursabile pentru a susține stabilirea pentru prima dată a tinerilor fermieri ca șefi unici ai unei exploatații agricole.

Toți cei interesați pot trimite propuneri și observații pe adresa de e-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea..

O reducere a TVA la 9% pentru lapte și produsele lactate va fi luată în considerare după ce fermierii și producătorii vor ajunge la un consens, a declarat, joi, ministrul Finanțelor Publice, Darius Vâlcov.

"Singurul motiv pentru care laptele nu a fost introdus în prima variantă a Codului Fiscal a fost acela că fermierii nu au dorit acest lucru. Au susținut producătorii un lucru și fermierii alt lucru. Se pare că acum au ajuns la un consens sau încearcă să ajungă la un consens. Există mai multe posibilități și, în următoarea prezentare a Codului, dar și în dezbaterea din Parlament, dumnealor să ajungă la un consens pentru că, practic, din alimentele de bază doar laptele a fost scos pe acest singur considerent', a explicat Vâlcov.

Întrebat care va fi impactul bugetar dacă TVA se va reduce și în cazul laptelui, ministrul Finanțelor a precizat că acesta nu va fi unul foarte mare.

"Impactul bugetar nu este foarte mare, dar nu vrem să creăm în piață aceste dezechilibre și contre între diferiți actori. În momentul în care vom avea un consens, așa cum am avut la carne și celelalte produse, vom lua în considerare această propunere. Până atunci, nu ar fi corect să facem acest lucru", a subliniat șeful de la Finanțe.

Potrivit proiectului de modificare a Codului Fiscal, aflat în dezbatere publică, cota standard de TVA urmează să scadă de la 24% la 20% începând cu 1 ianuarie 2016 și la 18% de la 1 ianuarie 2018. De asemenea, pentru carne, legume, pește și fructe cota de TVA urmează să fie redusă la 9%.

Pe de altă parte, accizele la carburanți vor fi reduse, iar accizele la cafea, bijuterii, arme de vânătoare și muniția aferentă, vehiculele cu o capacitate a motorului mai mare de 3.000 de centimetri cubi, iahturi și motoare de barcă vor fi eliminate.

Asociația Patronală Română din Industria Laptelui (APRIL) a transmis, joi, o scrisoare către ministerele Finanțelor și Agriculturii, dar și la Parlament, în care solicită reducerea TVA la 9% și la lapte și produse lactate, considerând discriminatorie scăderea taxei doar pentru unele alimente.

"Reducerea TVA la lapte și produse lactate va diminua comerțul cu produse lactate nefiscalizate, va crește calitatea nutritivă și siguranța alimentară pe filiera laptelui, având un beneficiu final semnificativ asupra coșului zilnic al consumatorului român. Reafirmăm poziția noastră care pledează pentru un nivel scăzut al TVA, de 9%, pentru lapte materie primă și produse lactate și eliminarea, prin acest mod, a oricărei discriminări între alimente de bază și, implicit, între consumatori, în condițiile în care fiecare dintre acestea trebuie să își găsească locul într-o nutriție echilibrată și să contribuie la starea de sănătate a populației", a declarat președintele APRIL, Dorin Cojocaru.

Într-un comunicat remis, joi, AGERPRES, APRIL, ca reprezentant al industriei de procesare a laptelui, solicită completarea proiectului de Cod Fiscal cu introducerea cotei reduse de 9% și la lapte crud, lapte pasteurizat, produse și subproduse lactate, precum și la derivatele acestora. Prin ordin comun al ministrului Finanțelor Publice și ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale se prevăd codurile NC ale produselor care se încadrează în această categorie.

De asemenea, asociația patronală consideră că introducerea laptelui și a produselor lactate printre alimentele care vor beneficia de reducerea la 9% a cotei TVA va corecta o mare eroare ce s-ar putea reflecta negativ asupra viitorului industriei laptelui din România și al consumatorilor.

Ministrul Finanțelor, Darius Vâlcov, a participat, joi, la o dezbatere referitoare la noul Cod Fiscal.

Sursa Agerpres

Massey Ferguson, lider mondial în fabricarea tractoarelor agricole, recent, a pus pe piață tractoare performante, confortabile, cu o calitate superioară. Fiindcă agricultura modernă devine din ce în ce mai exigentă și are nevoie de mașini adaptate, scopul firmei este, ca aceste tractoare să corespundă nevoilor fermierilor din intreaga lume atât din punct de vedere calitativ cât și din punctul de vedere ale prețurilor. Aceste modele sunt disponibile deja online. Pentru a cumpăra una din aceste modele noi vă sfătuim să consultați de exemplu situl Agriaffaires.ro.

La expoziția Agco Vision of the Future de la Beauvais din Franța, organizat în august 2014, au fost prezentate oficial pentru prima oară în Europa, noile tractoare Massey Ferguson: MF 4708 de 82 CP și MF 4079 de 95 CP. Acestea sunt primele modele dintr-o serie globală care va acoperi o plajă de puteri între 60 si 130 CP. Aceste noutati sunt rezultatele unei investitii de peste $350 milioane de dolari și a unei  cercetări care a durat aproximativ 6 ani.

Pentru a răspunde nevoilor fermierilor din diferite tări, firma Massey Ferguson a decis să înființeze fabrici în diferite colțuri ale lumii, inclusiv în China. O echipă de ingineri din diferite colțuri ale lumii a lucrat la un design nou, spune Richard Markwell, vice presedintele și directorul de la Massey Ferguson pentru Europa/Africa/Orientul Mijlociu. Scopul lor a fost producerea tractoarelor utilitare dotate cu operații simple și flexibile. Noile tractoare sunt caracterizate prin: manevrabilitate excelentă, performanţă si eficienţă, sunt dotați cu un sistem de injecţie inteligentă, cu livrarea optimă a puterii și cu un consum redus de carburant.  Peste 90 % ale componentelor folosite în fabricare au fost noi și au fost efectuate 36000 de ore de testare pentru a crea prototipurile în Africa, Asia, Europa și America.

Pe baza unui concept unic în industria utilajelor agricole, firma AGCO spune că a creat o rețeau de fabrici unde sunt fabricate unități majore și tractoare complete, care pot fi asamblate în mai multe locații din lume cum ar fi Canoas în Brazilia, Chennai în India, Manisa în Turcia și Changzhou în China. Aceste fabrici sunt echipate cu aceași technologii ca și producătorul principal.

Massey Ferguson Global Series va fi introdus pe piata in urmatorii cinci ani. Tractoarele o să fie disponibile în diferite modele. Modelul 82hp MF 4708 este deja în curs de fabricare pentru piețele din Africa , iar modelul MF 4709 va fi introdus pe alte piețe.

Acesta este cel mai mare proiect de dezvoltare din istoria AGCO, prin care producătorul Massey Ferguson pune în valoare experiența lui în conceptul, în designul, producerea și vânzarea tractoarelor pe piețele internaționale.

Cum nu puţine sunt grijile şi nevoile unui agricultor european pentru a face performanţă, fermierii din Prahova s-au reunit în cadrul adunării generale a Asociaţiei Producătorilor de Cereale şi Plante Tehnice tocmai pentru a dezbate cele mai arzătoare probleme ale momentului.

Prioritatea numărul 1 - intabularea

Prima problemă vizată de fermierii prahoveni a fost urgentarea intabulării terenurilor agricole. Abordarea nu este una întâmplătoare, ci este generată de directiva Uniunii Europene potrivit căreia, începând din anul 2018, fermierii care nu au suprafeţele intabulate nu vor mai primi subvenţie. Fermierii sunt sceptici cu privire la termenul impus, cu atât mai mult cu cât serviciul a fost transferat de la Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale în subordinea altor structuri guvernamentale. Mai mult decât atât, intabularea mai multor terenuri agricole nu pare a fi realizabilă deoarece cei mai mulţi dintre fermieri au terenuri în arendă iar proprietarii nu pot dovedi că sunt proprietari „cu acte în regulă“. „Am înţeles că executarea cadastrului se va realiza pe cheltuiala statului, dar prima intabulare va cădea în sarcina proprietarului. Există posibilitatea ca cel care a dat în arendă pământul să nu aibă resurse financiare pentru a realiza intabularea şi atunci devine sarcina arendaşului. Ceea ce înseamnă că intervin nişte costuri suplimentare pe care nu ni le vom putea permite“, susţine ing. Adrian Mocanu, preşedintele APCPT Prahova.

O altă problemă vizată în cadrul adunării APCPT Prahova a fost aceea a plăţii pe suprafaţă. Încă din 2014 a fost anunţată creşterea subvenţiei pe suprafaţă pentru agricultorii care deţin între 5 şi 30 ha de teren, o decizie contestată mai ales de marii fermieri. Această hotărâre presupune ca din fondurile alocate pentru subvenţiile pe suprafaţă, fermierii care deţin sub 30 ha să primească 25 de euro/ha în plus, lucru care îi dezavantajează mai ales pe fermierii care deţin suprafeţe mari şi de aici posibila tendinţă de fărâmiţare a terenurilor. Reacţia negativă a marilor fermieri este susţinută şi de faptul că, pentru a întreţine o familie, este nevoie de mai mult de 30 ha. „Această mărire de subvenţie se referă în principal la fermierii din zona de câmpie, ori eu nu înţeleg cum poţi sprijini un fermier din zona de câmpie care are, să zicem, 30 ha când el din această suprafaţă nu poate trăi. Soluţia pe care o văd eu este aceea că ar trebui să aibă minimum 60 ha ca să-şi poată întreţine corespunzător familia“, semnalează ing. Mocanu.

Şi totuşi reacţiile nu sunt general negative, Aurel Anghel – directorul Direcţiei Agricole Prahova subliniază faptul că în judeţ există numeroşi fermieri care deţin teren sub 30 de ha, iar cei 25 de euro/ha sunt bineveniţi.

Înverzirea în ceaţă

Aşa numita plată pentru înverzire se acordă fermierilor eligibili pentru plata unică pe suprafaţă. Aceştia trebuie să depună cererile pentru suprafaţă însă le lipsesc date importante din ecuaţie. „Cerinţa Comunităţii Europene privind plata pentru înverzire condiţionează 30% din subvenţia pe suprafaţă, dar nici până la această oră nu ştim cum vom face declaraţiile, cu ce putem cultiva această suprafaţă de 5%. Totul este într-o ceaţă, mai ales că se întârzie cu precizările vis-a-vis de acest aspect“, a declarat preşedintele APCPT Prahova.

În încercarea de a fi cât mai repede lămuriţi, fermierii cer informaţii inclusiv de la cei care ar trebui să îi îndrume, dar se izbesc de aşa zisele uşi închise: „Am discutat cu cei de la APIA, dar nici ei nu ştiu ce să ne spună, cum să ne lămurească. Problema înverzirii e neclară şi astfel devine prioritară. S-au făcut deja structuri de culturi şi este posibil ca terenurile rămase să nu fie cele mai indicate pentru îndeplinirea acestei condiţii“, concluzionează Costel Trif, un alt fermier prahovean.

Ion BANU

Loredana Larissa SOFRON

Fie că aveţi o grădină generoasă al cărei teren vă gândiţi să îl valorificaţi punând legume, fie că vă iniţiaţi în legumicultură şi experimentaţi împreună cu copiii acest domeniu la nivel familial, trebuie să ştiţi care este momentul optim de plantare, dar şi ce aveţi de făcut pentru a obţine roadele. Vorbim de această dată despre roşii şi ardei.

Pentru legumicultori activitatea începe odată cu primele zile ale lui Gerar, atunci când sunt achiziţionate seminţele, turba şi lădiţele în care vor creşte răsadurile. Alegerea momentului potrivit este legată de credinţa că germinarea seminţelor este influenţată şi de fazele lunii. Dacă doriţi să ţineţi cont de acest aspect, semănaţi atunci când luna este în creştere, altfel reţineţi că sfatul legumicultorilor experimentaţi este de a semăna răsadurile de roşii şi ardei în funcţie de data la care veţi planta răsadurile în câmp. Acest lucru se face practic atunci când temperatura solului trebuie să atingă şi chiar să depăşească 12° C, lucru care se întâmplă de regulă spre sfârşitul lunii aprilie – prima decadă a lunii mai.

În cazul legumicultorilor profesionişti care dispun de sere încălzite semănarea se face în perioada 10-15 ianuarie. Legumicultura rudimentară încă se mai face în pahare de plastic sau lădiţe, însă, mai nou, producătorii apelează la tăviţe din plastic cu alveole care pot fi comandate de la magazinele specializate la 3-4 lei bucata. Pe lângă această investiţie, este nevoie de turbă, al cărei cost variază între 700 şi 850 lei sacul de 300 litri. „De ce alveole şi de ce turbă? Pentru că răsar mai bine şi nu se pierd seminţe“, explică Costel Dumitraşcu, legumicultor din Vişina Nouă, judeţul Olt.

Iniţial puteţi semăna în tăviţe cu 240 de alveole (găuri). Umpleţi tăviţa cu turbă şi nivelaţi folosindu-vă de o altă tăviţă de aceeaşi dimensiune aşezată deasupra. Apoi puneţi câte o sămânţă în fiecare alveolă, acoperiţi-le cu un strat subţire de turbă, tasaţi încă o dată şi udaţi. Din acest moment, seminţele de roşii au nevoie de 7-8 zile pentru a încolţi, iar ardeii de 12-14 zile. În tot acest timp răsadurile trebuie udate în funcţie de temperatura mediului în care se află. „Cantitatea de apă variază în funcţie de temperatura din seră. Dacă este prea cald răsadurile se usucă mai repede şi atunci trebuie udate mai des. Cât sunt mici nu au nevoie de foarte multă apă, dar totuşi trebuie urmărite. Dacă în prima fază nu le-ai dat apă când trebuie şi pleacă colţul, acesta se usucă. Noi le udăm la 3-4 zile“, spune Costel Dumitraşcu.

Unii producători îşi seamănă legumele pe un strat de gunoi de grajd (bălegar), care dezvoltă în zilele călduroase o temperatură de 28-30°C ori, dacă în aceste condiţii răsadurile nu sunt udate, ele mor.

După 3 săptămâni de la încolţire se trece la operaţiunea de rărire. Practic, fiecare plăntuţă este scoasă din alveolă împreună cu substratul în care se află, fără a se umbla la rădăcină, apoi mutată într-o tăviţă cu un număr mai mic de alveole, dar mai mari în diametru. În felul acesta rădăcinile beneficiază de un spaţiu mai mare şi de mult mai multe elemente nutritive. „Dacă iniţial am folosit tăviţe cu 240 de alveole, acum le rărim şi le punem în tăviţe cu 24 de alveole. Această operaţiune are loc în jurul datei de 15 februarie, când putem folosi o turbă cu granulaţie mai mare decât cea folosită iniţial la semănare. În cazul nostru, plantele rămân în tăviţe udate periodic până în jurul datei de 10-15 martie, când teoretic pot fi plantate în teren. Dar acest lucru va depinde de temperatura de afară“, spune Costel Dumitraşcu.

În cazul în care aţi ales să plantaţi în alt moment din an, ţineţi cont că vârsta optimă de plantare a răsadurilor în câmp la roşii este de 55-60 de zile de la semănat.

Ajunse în câmp, Costel Dumitraşcu spune că „legumele pot fi plantate în sol folosindu-se o folie neagră. Aceasta are rolul de a ţine în frâu buruienile, dăm mai puţin cu sapa, menţine mai mult umezeala în sol şi se previne apariţia bolilor. Practic, se dă gaură în această folie şi se plantează legumele la 35-37 cm una de alta cu distanţă de 40 cm între rânduri, menţinând o potecă de 80-90 cm.“

Este bine de reţinut că temperatura minimă de creştere a plantei este de 12-13°C, iar cea optimă este de 20-22°C. În funcţie de condiţiile de mediu (temperatură, umiditate), regiune şi soiul folosit veţi putea culege primele roade la 10-12 săptămâni de la momentul plantării în câmp. Spor la treabă!

Patricia Alexandra Pop

Conferinţa Tematică a Pomiculturii a reunit pentru două zile la Poiana Braşov peste 200 de participanţi din domeniul pomiculturii. Organizată sub auspiciile Reţelei Naţionale de Dezvoltare Rurală, cu colaborarea organizaţiei interprofesionale PRODCOM Legume Fructe şi Centrul pentru Comunicare al Fermierilor din România, evenimentul a pus în dezbatere teme extrem de valoroase mai ales pentru cei care deţin plantaţii comerciale şi îşi doresc mărirea productivităţii. Ca noutate, în acest an în sala de conferinţe a fost „plantată“ o livadă cu 140 de puieţi de la 4 mari pepiniere din ţară şi a fost realizată o expoziţie cu fructe proaspete şi conservate, echipamente şi utilaje.

„Cred că a fost un succes, toţi parametri fiind atinşi. Am avut 161 de pomicultori, aproape dublu faţă de anul trecut, reprezentanţi ai institutelor de cercetare din ţară, 14 vorbitori atât din ţară cât şi din străinătate, parteneri care au susţinut expoziţia de produse“, a afirmat unul dintre organizatori, Lovin Vasilovici, directorul CCFR.

„A fost exact genul de manifestare de care profesioniştii au nevoie. Mă refer la partea de lucrări tehnice, fertilizări, tăieri, regimul de apă, «micile» mari detalii care fac diferenţa între o cultură reuşită şi o pierdere. Diferenţa între un producător amator şi un profesionist stă în calitatea informaţiei şi a tehnologiilor pe care aceştia le cunosc. Dacă nu ştii cum se manifestă planta în anumite momente şi tu vii şi faci o fertilizare peste normal, poţi să induci o sensibilizare la boli, la gerurile de peste iarnă, prin faptul că scazi rezistenţa pomului. Apoi, dacă nu ştii cum să faci fertilizările şi tăierile, ai o altă mare problemă. Vei avea o vegetaţie superbă, dar fructificaţie mai puţină“, a apreciat Iosif Kiss, proprietarul unei livezi de nuci.

Specialiştii din Polonia prezenţi la eveniment au subliniat cât de important este rolul fertilizărilor foliare, care sunt avantajele imediate pentru plantă şi cum se poate beneficia la momentul optim de ceea ce planta are nevoie. „Fiecare zi pierdută înseamnă pierderi“, după cum spun aceştia. „La nuc, de exemplu, un deficit de apă într-una dintre zilele din timpul vegetaţiei în perioada maximă înseamnă o pierdere de 1% din cantitatea produsă. Iar dacă eu am un soi care îmi produce 4.500 kg, 1% înseamnă 45 kg de nucă pe care eu le pierd pe zi, pentru că nu am făcut 15 minute irigare“, argumentează Iosif Kiss.

O amplă sesiune a fost dedicată detaliilor care ţin de modul cum planta asimilează fiecare din cele 14-15 elemente chimice implicate în nutriţie şi cum interacţionează rădăcina pomului cu solul şi elementele nutritive. După cum spuneau specialiştii din Polonia, „dacă nu ştii că fosforul în condiţii naturale migrează în profunzime 5 cm la 2 ani şi faci o fertilizare cu un îngrăşământ complex pe care nu îl încorporezi în sol, înseamnă că acel fosfor pe care îl aplici astăzi va ajunge în zona rădăcinilor active, în funcţie de specie, între 3 şi 10 ani.“

Concluzia specialiştilor este unanimă: nu poţi face producţie de fructe, dacă nu cunoşti nevoile plantei. De aceea toţi cei care se gândesc la înfiinţarea unei livezi ar trebui mai întâi să obţină un buletin de analiză a solului, apoi, în funcţie de condiţiile de sol, climă şi cele de producţie să aleagă portaltoiul, soiul care se potriveşte acestora şi sistemul de plantare, care poate fi în cazul plantaţiilor comerciale intensiv, superintensiv sau hiperintensiv la anumite specii.

Tot în funcţie de analiza solului trebuie aplicată şi reţeta de fertilizare şi nu după ureche. Cei care pun 3 kg de îngrăşământ la baza pomului şi aşteaptă producţia fac din punct de vedere agrochimic o crimă, explică Iosif Kiss. „În primul rând pentru că se schimbă potenţialul osmotic la nivelul rădăcinilor şi mineralele; în loc să intre în rădăcină, ies din aceasta.

Patricia Alexandra Pop

Satul Colţeşti, comuna Rîmetea, judeţul Alba, este „leagănul“ cultivării macului alb. Aşezat în nordul depresiunii Trascăului, la umbra masivelor montane, acest sat se remarcă printr-o tradiţie transmisă din tată-n fiu. Deşi mai puţine decât odinioară, astăzi mai sunt în Colţeşti vreo 20 de familii care au plantaţii de mac alb. Despre cultivarea lui am discutat cu unul dintre sătenii locului, domnul Mihalcea Ştefan. Ne-a mărturisit că macul alb a făcut parte din viaţa lui dintotdeauna şi că nimic din cultura acestei plante nu îi este străin. Are o experienţă de mai bine de trei decenii în acest sens şi în fiecare primăvară însămânţează aproape jumătate de hectar cu mac alb. Anul trecut a obţinut o producţie de 370 kg de sămânţă.

Lucrări de toamnă

Pregătirea terenului pentru înfiinţarea plantaţiilor de mac alb începe din toamnă, atunci când se desfiinţează culturile premergătoare. Din experienţa sa, dl Mihalcea recomandă ca macul alb să fie însămânţat pe un teren cultivat anterior cu grâu. Explicaţia este că pentru această cultură se folosesc mai puţine substanţe chimice şi astfel plăntuţele răsărite nu sunt afectate. Au existat cazuri când, după cultura cartofului, spre exemplu, acestea aveau o culoare gălbuie, semn că erau afectate de reziduurile chimice din sol. Prima lucrare de pregătire a terenului constă într-o arătură adâncă de 20-30 cm. Urmează apoi discuirea. Deşi este opţional, dl Mihalcea spune că încorporarea unor îngrăşăminte în sol în timpul executării lucrărilor de toamnă poate ajuta la obţinerea unor plante mai sănătoase şi productive. La un hectar se pot folosi 300 kg de superfosfat şi 200 kg de sare potasică.

Însămânţarea se face la sfârşitul lui martie

Macul alb este o plantă foarte sensibilă, de aceea este important să se respecte perioada optimă de însămânţare, mai exact sfârşitul lunii martie şi cel mai târziu 10 aprilie. Este recomandată această perioadă pentru că astfel plantele sunt ferite de gerurile târzii (rezistă la temperaturi de -6° C, dar nu mai mult de două zile), pot beneficia de ploile de primăvară şi nu sunt afectate nici de temperaturile ridicate de la început de vară. În plus, dacă gradul de răsărire a macilor nu este satisfăcător, este suficient timp ca terenul să fie însămânţat cu o altă cultură - porumb, spre exemplu. Distanţa de semănare între rânduri este de 45-50 cm, iar adâncimea de 0,5-1 cm. Seminţele încep să germineze la o temperatură de 6-7° C şi răsar la două săptămâni de la însămânţare.

În plantaţii se fac doar lucrări manuale

Pentru că vorbim despre o plantă fragilă care nu suportă intervenţia unor utilaje agricole grele, în plantaţii aproape totul se face manual. Doar pentru a înlesni activitatea de însămânţare, dl Mihalcea a inventat propria lui semănătoare. În primăvară lucrările de întreţinere încep cu o grăpare uşoară, perpendicular pe direcţia rândului. Scopul este de a sparge crusta solului astfel încât plantele să răsară mai uşor. După răsărire se prăşeşte vegetaţia spontană, cu grijă pentru a nu vătăma macii. Mai târziu, când plantele au trei-patru frunze, trebuie rărite la o distanţă de 25-30 cm. Până la îmbobocitul plantelor se mai prăşeşte o dată sau de două ori, însă după apariţia bobocilor buruienile se îndepărtează doar prin plivit. Recoltarea se face în general la sfârşitul lunii august, atunci când capsulele şi tulpinile s-au îngălbenit. Un semn că este vremea recoltatului este şi dacă seminţele sună în capsule. După ce plantele au fost tăiate, sunt legate în snopi şi sunt puse la uscat. Când capsulele sunt foarte uscate se rup de pe tulpină şi se desfac fie prin lovire cu un obiect greu, fie se calcă cu picioarele. Apoi seminţele se trec printr-un ciur pentru a se elimina resturile rămase de la capsule.

l În Colţeşti cultivatorii de mac folosesc un soi autohton cu seminţe de culoare albăstruie şi flori albe, cu o istorie îndelungată în sat. Pentru perpetuarea lui, în momentul recoltării sătenii pun aparte, de cele mai multe ori în buzunarul unui şorţ, capsulele de mac cele mai mari. Au existat şi încercări de a folosi soiuri importate, în special din Ungaria, dar, potrivit dlui Mihalcea, rezultatul nu a fost încurajator.

n Pentru însămânţarea unui hectar sunt necesare 3 kilograme de sămânţă. Costul unui kilogram de sămânţă folosită pentru înfiinţarea culturilor de mac este de aproximativ 50 de lei. De pe aceeaşi suprafaţă se pot obţine aproximativ 900 kg de sămânţă. În pieţe kilogramul de mac folosit în scop alimentar este de aproximativ 30 de lei, un preţ peste ceea ce oferă cei din domeniul panificaţiei şi cofetăriei.

n Deşi cultivarea macului este foarte rentabilă, în România nu există suprafeţe foarte mari cu această cultură. Explicaţia poate ţine şi de faptul că aproape niciuna dintre lucrările agrotehnice nu poate fi executată cu utilaje agricole.

l Încadrat în categoria plantelor narcotice datorită opiului care poate fi extras din seminţele lui, macul se poate cultiva în ţara noastră în condiţii speciale. Agricultorii interesaţi de cultivarea macului trebuie să completeze o cerere, însoţită de o copie după buletin şi titlul de proprietate pentru terenul pe care urmează să se înfiinţeze plantaţia. Dosarul întocmit este depus la Direcţia Agricolă, cea care eliberează autorizaţia de cultivare, dar şi la Agenţia Naţională Antidrog, care va efectua controale regulate.

Laura ZMARANDA

Copyrights © Lumea Satului

Redacţia:

Str. Moineşti nr. 12, Bl. 204, Sc. A, Ap. 4, sector 6, Bucureşti.
Pentru corespondenţă: OP 16, CP 39.
Tel/fax.: 021.311.37.11;
ISSN 1841-5148

Marketing, abonamente, difuzare
Tel: 031.410.07.45
- Nicusor Oprea Banu – 0752.150.146, 0722.271.338;

Compartiment financiar
– dr. Niculae Simion – 0741.217.627

Editura: ALT PRESS TOUR Bucureşti