Cele mai recente date ale Uniunii Europene cu privire la producția și consumul de produse ecologice arată o tendință de creștere a acestora în perioada 2010-2020. Cu 14,8 milioane de hectare în 2020, suprafața cultivată ecologic a reprezentat 9,1% din totalul terenurilor agricole din Uniunea Europeană și cca 20% din suprafața cultivată ecologic în lume. Țările cu cea mai mare suprafață cultivată ecologic sunt Franța, Spania, Italia și Germania. Franța, spre exemplu, a crescut suprafața cultivată ecologic cu aproape 150% începând cu 2012. În 2020, aceasta a devenit țara cu cea mai mare suprafață cultivată în sistem ecologic din Uniunea Europeană, respectiv 2,5 milioane de hectare. În România agricultura ecologică nu s-a dezvoltat în ritmul celorlalte țări, iar acum provocările sunt și mai mari, spune Marian Dumbravă, un „veteran“ al producției bio. Societatea sa, Biodumbrava, din comuna Joița, județul Giurgiu, a făcut pionierat în acest domeniu.

Supraviețuiesc doar producătorii cu suprafețe mari și contracte ferme

„Din 2008 a început să se pună întrebarea dacă și noi putem să mâncăm ecologic și sănătos, așa cum se întâmpla de mulți ani în Occident. Numai că pe zona asta ecologică trebuie să existe un organism de certificare care să îi atesteze pe producători și să le dea certificatul de conformitate potrivit căruia îndeplinesc toate condițiile. Sunt niște reguli care trebuie respectate conform regulamentului Uniunii Europene. Primele organisme de inspecție și certificare au fost tot din Occident. Începând cu 2010, românii au început să își dorească să mănânce ecologic, sănătos, iar noi, producătorii, aveam suficientă cerere pe piață, dar și forță de muncă.“

Din 2017, România a înregistrat o mărire a suprafeței cultivate în sistem ecologic. În 2021, suprafața cultivată era de peste 578.000 de hectare, dar, cu toate acestea, ponderea de peste 3,5% din  suprafața agricolă utilizată era încă semnificativ sub media Uniunii Europene, respectiv de 9,1%. În România, cea mai mare parte a terenurilor din agricultura ecologică, cca 61%, este folosită pentru culturile de cereale și pășuni permanente.

„S-a încercat implementarea a tot felul de programe de stimulare. Foarte mulți producători au zis că este o nișă și că e foarte bine că pot face asta, dar după aceea au renunțat foarte repede. Probabil că sunt și producători mai mari, dar care cultivă altceva decât legume și care, datorită suprafețelor mari, au asigurată și desfacerea către Occident, au contracte ferme. Pe când aici, în România, este problematic pentru că nu este pus la punct sistemul logistic de colectare și distribuție. În 2019, când am livrat ultima oară către Carrefour, regulile erau foarte restrictive. Produsele trebuiau să aibă aceeași dimensiune, formă, culoare, frunzele să nu fie pătate sau găurite, să fie frumos ambalate, etichetate. Într-o cultură ecologică nu ai cum să ai această uniformitate. Trebuia să ai o mașină frigorifică pentru a putea face distribuția. Mie, chiar dacă eram foarte aproape de supermarket, mi-a fost impus lucrul acesta și am fost nevoit să achiziționez o mașină frigorifică. Ambalarea, etichetarea costă, de asemenea.“

Dacă nu livrezi la momentul oportun, acest lucru se transformă în pierdere

Comparativ cu 2015, în Uniunea Europeană vânzările cu amănuntul aproape s-au dublat cu 2020, iar suprafața cultivată s-a mărit cu 41%. Importurile din țările din afara UE, în special de fructe tropicale, au crescut în 2020 și 2021. La nivelul României, însă, cererea este foarte scăzută. Vânzările cu amănuntul de alimente ecologice au fost de 42 de milioane de euro în 2020.

„Din producția de pe o anumită solă livrai cca 20-25%, maximum 30%, și atunci ce făceai cu restul producției? Pierdeai mult. Selectai produsele, proces care dura mult. În plus, în perioadele în care aveai producție mai mare, supermarketul nu îți solicita toată producția pentru că ei aveau vânzări mai mici, în special în perioada concediilor, când oamenii plecau din oraș. Asta este o problemă pentru producătorii ecologici. În general, se solicitau cantități mari în extrasezon, or în agricultura ecologică nu prea ai producții mari atunci. Mi s-a întâmplat, când aveam posibilitatea să livrez cantități mari de produse, spre exemplu salate bio la casolete, să livrez foarte puțin. Din 800 de casolete cu salată bio, supermarketul a solicitat doar 150. Plantele au ciclu biologic și atunci, dacă nu ai posibilitatea să livrezi la momentul respectiv, acest lucru se transformă în pierdere. Lipsa unui sistem de colectare și distribuție este în detrimentul tuturor producătorilor, indiferent de domeniul de activitate și de dimensiunea lor. Șansa producătorilor mai mari este de a le păstra într-un depozit frigorific, dar chiar și așa nu poți păstra legumele sau fructele mai mult de câteva zile. O altă variantă este să le procesezi, dar noi nu avem nici astfel de fabrici.“

„Ne punem întrebarea de ce cumpărăm 70-80% din produse din Occident. Simplu. Pentru că noi nu suntem organizați. Dacă am avea sisteme de colectare cu depozite frigorifice și poate și cu o fabrică de procesare alături, producătorii români nu ar mai fi în pierdere.“– Marin Dumbravă

„Dacă producătorii români nu vor fi încurajați, vom rămâne în continuare importatori și, neavând putere de cumpărare, vom aduce în țară produse de calitate îndoielnică. Este tragic pentru că am putea să producem noi alimente premium. Avem toate condițiile pedoclimatice ca să facem asta și am putea deveni exportatori.“– Marin Dumbravă.

Laura ZMARANDA