update 3 Feb 2023

Tehnologia de cultură pentru grâul de toamnă

În campania de toamnă cultura grâului ocupă un loc important, dar reușita unei culturi bune depinde în mare măsură de respectarea tehnologiei specifice de cultură, spun specialiștii de la Banca de Resurse Genetice Vegetale „Mihai Cristea“ Suceava. Informațiile agrotehnice din rândurile următoare vin din partea dr. ing. Danela Murariu.

Lucrările solului, rotația culturilor și fertilizarea

Cele mai recomandate culturi premergătoare sunt: borceagurile, trifoiul, lucerna, cartoful, porumbul. La grâu nu se recomandă monocultura.

Odată cu pregătirea terenului, se aplică 20-30 tone gunoi de grajd/ha, o dată la 3-4 ani, și îngrășăminte pe bază de fosfor şi potasiu, în cantitate de 40-60 kg substanță activă/ha. În lipsa gunoiului de grajd, cantitatea de fosfor şi potasiu crește la 80-100 kg s.a. la hectar.

Se efectuează în așa fel încât între executarea arăturii şi semănat să treacă un interval de 15-20 zile, necesar pentru a se realiza „așezarea solului“. Arătura se efectuează, în funcție de sol, la 18-20 cm adâncime, cu precizarea că pe solurile cu o vegetație prea înaltă se procedează mai întâi la o mărunțire a acesteia cu grapa cu discuri. Dacă solul este prea uscat şi rezultă bulgări prea mari, se renunță la arat şi se pregătește terenul utilizând grapa cu discuri grea, GDG-4,2M, în agregat cu grapa stelată. Pregătirea patului germinativ se face cu 1-2 zile înainte de semănat şi constă în afânarea şi mărunțirea bulgărilor pe o adâncime de 6-8 cm cu ajutorul grapei cu discuri.

Semănatul

Sămânța trebuie să aibă o valoare biologică şi culturală ridicată, cu îndeplinirea următoarelor condiţii: puritate peste 98%, capacitate germinativă peste 90%, sănătoasă, umiditate sub 14%. Înainte de semănat sămânța se tratează în mod obligatoriu cu fungicide (CELEST STAR -1l/tonă)) pentru protejarea împotriva principalelor boli.

Semănatul se realizează în epoca optimă, data semănatului fiind diferită în funcţie de zonă. Cantitatea de sămânță necesară pentru un hectar de cultură este cuprinsă între 200 şi 240 kg/ha, în funcţie de condițiile pedoclimatice, fertilitatea terenului şi epoca semănatului. Adâncimea de semănat este de 3-4 cm pe solurile luto-argiloase sau lutoase şi de 5-6 cm pe solurile nisipoase.

Este bine de știut că cercetările efectuate au consemnat că pentru fiecare zi de întârziere a semănatului în luna octombrie se pierd 60 kg/ha, iar pentru luna noiembrie 100 kg/ha. Semănat în perioada optimă, grâul are posibilitatea să înfrăţească şi să se călească, fortificându-se pentru perioada de iarnă, în aceste condiţii putând rezista până la -20°C.

Lucrările de întreţinere și producerea de sămânță

În situaţia în care, în perioada semănatului, se manifestă fenomenul de secetă se recomandă tăvălugirea semănăturilor pentru a realiza un contact mai bun al seminţelor cu solul şi a asigura o răsărire uniformă şi rapidă.

Combaterea buruienilor se efectuează prin respectatrea tuturor lucrărilor agrotehnice şi fitotehnice sau prin aplicarea de erbicide, în funcţie de gradul de îmburuienare şi structura speciilor de buruieni. În funcţie de nivelul precipitaţiilor, irigarea constituie o măsură eficientă şi se aplică astfel: o udare pentru răsărire şi 1-2 udări în timpul vegetaţiei, cu o normă de udare de 500-600 m3/ha apă.

În ceea ce privește producerea de sămânţă la populaţiile locale de grâu, tehnologia de cultivare folosită are în vedere respectarea următoarelor aspecte specifice:

– izolarea culturii folosită pentru sămânţă la cel puţin 4 m faţă de alte soiuri de grâu sau alte specii de cereale păioase;

– asigurarea celor mai bune premergătoare şi evitarea cu stricteţe a revenirii în rotaţie a culturilor de grâu după grâu sau alte cereale păioase la intervale mai mici de doi ani;

– executarea a cel puţin două purificări biologice, din care prima imediat după înspicare, iar ultima la intrarea în faza de coacere în pârgă;

– curăţirea perfectă a combinelor şi a sacilor utilizaţi la recoltare;

– uscarea, condiţionarea şi păstrarea seminţei până în momentul semănatului în magazii răcoroase şi uscate.

Articole înrudite

Articole recente - Lumea Satului