reclama youtube lumeasatuluitv
update 6 Oct 2022

Păstrarea rezervei de apă în sol, esențială pentru recolta următoare

Nu mai este o noutate pentru nimeni că seceta devine un dușman al agriculturii din ce în ce mai prezent de la an la an și va trebui să luptăm cu toate mijloacele împotriva ei.

Se vorbește foarte mult despre conservarea apei în sol, dar cum o putem face?

Mai întâi trebuie să conservăm apa în sol prin toate mijloacele care ne stau la îndemână.

Trebuie, pe de o parte, spartă crusta care se formează la adâncimea arăturii (hardpan-ul) ca să permită circulația apei din adâncime spre suprafața solului prin capilare. Apoi, trebuie afânat stratul de sol de la suprafață pentru a se întrerupe legătura capilarelor cu atmosfera și, astfel, să se reducă evaporarea apei. Se poate folosi un scarificator cu tăvălug sau un combinator greu. Chiar dacă scarificatorul poate lucra la adâncimi de 60-70 cm, nu este necesar să se afâneze mult mai jos decât hardpanul. În general, scarificarea la 40-50 cm este suficientă.

Acolo unde controlul buruienilor s-a făcut eficient ani la rând și rezerva de semințe de buruieni este redusă se pot aplica tehnologiile cu număr redus de lucrări, sau chiar fără lucrări (minimum sau no tillage), care s-a demonstrat că pot aduce recolte comparabile cu tehnologiile convenționale, cu consum de combustibil și de muncă mai reduse, cu creșterea stabilității și fertilității solului. Totuși, în condițiile impunerii de noi restricții privind folosirea pesticidelor și îngrășămintelor și creșterii prețurilor acestora, aceste tehnologii devin din ce în ce mai greu de aplicat. Totuși, din ce în ce mai mulți fermieri au început să aplice aceste tehnologii, iar rezultatele sunt foarte bune.

Pentru conservarea apei în sol trebuie evitate trecerile necontrolate pe sol mai ales când solul este umed. Ghidarea prin GPS este un sprijin important pentru controlul trecerilor și evitarea suprapunerilor.

Apoi, trebuie făcută nivelarea și tasarea solului la lucrările de pregătire a terenului, să se evite „răscolirea“ solului dacă nu este necesară. Dacă avem ogor de toamnă, acesta trebuie nivelat obligatoriu pentru a reduce evaporarea. Există studii care arată că pierderile de apă prin evaporare la un sol arat și nivelat față de arătură nenivelată sunt substanțial mai mici. La fel, buruienile, care sunt mari consumatoare de apă, de cele mai multe ori consumând de câteva ori mai multă apă decât cultură de bază, trebuie distruse în fazele incipiente de vegetație. Apoi, în primăvară trebuie făcută pregătirea patului germinativ la adâncimea de semănare cu combinatorul. În niciun caz primăvara nu se va folosi grapă cu discuri, care răscolește solul și scoate bolovanii, favorizând evaporarea apei.

De fapt, grapa cu discuri trebuie folosită toamna, acolo unde se va semăna după o cultură premergătoare care lasă solul relativ afânat și curat, pentru pregătirea de bază a terenului, dar nu pentru pregătirea patului germinativ, care se face cu combinatorul; la o adâncime cât mai apropiată de cea de semănat distruge buruienile precoce și, eventual, încorporează îngrășămintele sau erbicidele volatile. La limită, grapa cu discuri se poate folosi și la dezmiriștit, lucrând la o adâncime redusă, însă pierdera apei este mai mare decât în cazul combinatorului. Evident, grapa cu discuri este utilajul care trebuie folosit pentru spargerea bolovanilor și nivelarea solului după arat.

Pregătirea patului germinativ trebuie să se facă cu puțin timp înaintea semănatului, pentru ca apa să rămână în sol cu scopul de a ajuta la germinarea semințelor. Este adevărat că din punct de vedere logistic este mai greu să faci pregătirea terenului chiar înainte de semănat, dar, cu o bună organizare, se poate, păstrând astfel cât mai multă apă în sol.

O altă lucrare care reduce evaporarea este tăvălugirea pentru „așezarea solului“, nivelare și tasare după semănat. La culturile de toamnă se poate face și pentru spargerea crustei care poate apărea după o ploaie căzută în cantități mici după semănat sau pentru a ajuta culturile „descălțate“ să crească și să se înrădăcineze suficient de bine primăvara devreme.

La recoltare trebuie pe cât posibil evitată utilizarea pe câmp a remorcilor clasice (cu roți relativ înguste) pentru a prelua cerealele de la combină și de orice trecere cu utilaje grele. Se pot folosi cu succes remorci de transfer, cu capacitate mare și roți late care să transporte cerealele de la combină la capătul tarlalei și să facă rapid transferul în alte mijloace de transport.

La combine trebuie folosite roți cât mai late sau șenile. La fel la tractoarele care execută lucrări grele.

Este esențial ca, imediat, după trecerea combinei, chiar în spatele acesteia dacă este posibil, să se facă o lucrare de dezmiriștire, care efectuează tăierea rădăcinilor buruienilor, afânarea solului la suprafață pentru reducerea evaporării apei, stimulează germinarea samulastrei și a semințelor de buruieni. Eventual, se poate face în aceeași trecere și însămânțarea cu culturi verzi. Amânarea chiar cu o zi a efectuării operației de dezmiriștire poate duce la pierderi imense de apă, la uscarea exagerată a solului, care poate crea greutăți la efectuarea lucrărilor de pregătire și consumuri mari de carburant.

Se poate folosi un combinator mai agresiv, similar cu cel din fotografie (Terria de la Poettinger), care poate prelucra solul la suprafață, la o adâncime de 5-8 cm, având un număr suficient de organe de lucru tip daltă cu aripioare, care prelucrează solul pe toată lățimea de lucru.

Trebuie evitată răvășirea exagerată a solului și chiar arătura pentru că, din cauza temperaturilor mari din vară, solul se usucă pe o adâncime mare și pierde o cantitate mare de apă. Este benefică pentru sol (îmbogățirea cu substanțe organice), dar și pentru reducerea evaporării păstrarea în stratul superficial al solului a unei cantități cât mai mari de resturi vegetale care să creeze un start protector de mulci. Pentru păioase se pot folosi mașini combinate pentru semănat direct în mulci sau în teren semipregătit.

Sunt în general lucruri cunoscute, dar le-am prezentat pentru a reaminti câteva principii de bază legate de acumularea și conservarea apei în sol.

Dr. ing. Florin NEACȘU

Articole înrudite