Spre deosebire de arătură care desprinde stratul de sol și-l întoarce transformând acest strat într-un corp artificial, prin afânarea pe verticală se asigură o bună porozitate și permeabilitate fără întoarcerea brazdei.

Majoritatea solurilor din țara noastră au un conținut de argilă mai ridicat, fiind mai ușor expuse fenomenului de tasare-compactare și solicitând lucrări de afânare.

Totodată, terenurile noastre au un grad de îmburuienare foarte ridicat care necesită măsuri integrate de reducere a gradului de îmburuienare, inclusiv realizarea periodică a arăturii.

Într-o primă fază ar fi indicat să se execute un an arătură, un an lucrări superficiale (grapa cu discuri), un an semănat direct și în al patrulea an scarificarea, apoi, după 2-3 ani, se pot efectua lucrări superficiale.

Afânarea adâncă se mai impune pe terenurile inundate, după ploi torențiale și grindină, pe suprafețele lucrate cu utilajele grele la un grad de umiditate ridicat.

Avantajele afânării adânci constau în:

• crește porozitatea de aerație a solului;
• intensifică procesele microbiologice din sol;
• favorizează o ușoară infiltrare a apei;
• stimulează aerisirea și încălzirea solului;
• se direcționează raportul humificare/mineralizare;
• se reduce eroziunea și pierderile de sol;
• are o productivitate mai mare decât arătura;
• se reduce consumul de combustibil cu până la 60%;
• se obțin sporuri de producție de 25-30 %.

O bună afânare a solului se poate realiza și prin cultivarea lucernei, socotită sacrificator natural, și prin prezența râmelor, 80-100 râme/m2.

Există diferite tipuri de sacrificatoare care lucrează la 50-70 cm adâncime, dotate cu organe active rigide, elastic sau vibratori care reduc forța de rezistență cu 40%.

Organele active (ancorele) pot fi simple sau cu aripioare. La adâncime mai mare lucrează fără aripioare. Prezența aripioarelor asigură afânarea solului pe toată lățimea de lucru.

Pentru a ușura pătrunderea în sol ancorele se înclină progresiv.

Ancorele sunt dispuse pe trei rânduri pentru a ușura trecerea resturilor vegetale. În spate se montează diferite tipuri de tăvălugi, de obicei cu țepi care sfărâmă și presează bolovanii, rezultând o suprafață bine lucrată.

La efectuarea acestei lucrări trebuie să fie evitată afânarea exagerată deoarece favorizează o intensă circulație a aerului, cu pierderi de apă prin evaporare, o intensă  activitate microbiologică cu mineralizarea materiei organice și a humusului și cu o posibilități de levigare a substanțelor nutritive.

De asemenea, trebuie evitată infiltrarea apei la adâncime mai mare decât nivelul creșterii sistemului radicular al plantelor.

Dr. ing. Vasile POPESCU