Romania

reclama youtube lumeasatuluitv

600x250 v1

Se anunţă vremuri grele?

Se anunţă vremuri grele?
Distribuie:   

De ceva vreme se tot vorbește despre venirea unui… al patrulea val, bineînţeles al pandemiei de Covid-19, fapt ce va face ca toate lucrurile să redevină tot mai tulburi, pline de incertitudine şi teamă.

Urmăresc o mulţime de analişti care îşi exprimă opinia referitoare la starea economică a ţării şi, totodată, la viitorul acesteia cu referire la situația în care soluţia primordială la care mai-marii ţării apelează este să închidă diferite industrii cheie care contribuie într-o mare măsură acum la constituirea bugetului acestei ţări.

Închiderea industriilor care participă acum într-o proporţie însemnată la constituirea PIB-ului, poate conduce cu siguranţă la o criză financiară, poate una dintre cele mai neîntâlnite de până acum şi asta în ciuda discursurilor optimiste susţinute de către oamenii politici.

Ei bine, toată lumea cunoaşte pericolul iminent generat de pandemie, însă personalități al căror cuvânt cântăreşte suficient de mult încât populaţia i-ar urma oricând și oriunde sunt de părere că soluţia este să lăsăm totul să funcţioneze normal, fără bariere, graniţe închise sau mai ştim eu ce reguli menite să ne izoleze de restul lumii.

Privind dincolo de granițele patriei noastre, am putut observa că mai toate statele, la venirea fiecărui val, au urmat un curs ascendent al restricțiilor impuse, însă chiar acestea au condus sau vor conduce la producerea unui colaps financiar major, chiar dacă o parte dintre noi refuză să creadă acest aspect. Nu o simplă lege sau un simplu proiect ar putea relansa economia, economia nu trebuie repornită, trebuie pur și simplu să funcționeze normal pentru a preveni ceva dezastruos peste ceva timp.

Așadar, nu cred în vremuri grele, ci mai degrabă în rațiunea oamenilor politici.

Andrei Oprea-Banu

COVID 19, pandemie, valul 4

Alte articole: