Solul cu structură glomerulară stabilă asigură condiții optime pentru creșterea și dezvoltarea plantelor. Aici regimul aerohidric termic și de nutriție se găsesc la parametrii cei mai favorabili.
Astfel, porozitatea totală are valori de 48-60%, din care porozitatea capilară 30-36%, iar cea necapilară (de aerație) 18-24%, densitatea aparentă este cuprinsă între 1,0 și 1,4 g/cm3 și această stare de afânare asigură o bună acumulare și conservare a apei în sol, iar lucrările solului se efectuează cu efort minim și consum redus de combustibil.
Un sol este considerat bine structurat atunci când are peste 55% agregate hidrostabile cu diametrul de 0,25-7,0 mm.
Rezistența la degradare a agregatelor structurale este maximă atunci când conțin 4-6% materie organică, 25-45% argilă și ioni de calciu și magneziu.
Condițiile în care se poate distruge structura solului sunt:
1. Condiții de natură mecanică
S-a constatat că picăturile de ploaie cu diametrul de 0,5 mm și greutatea de 0,65 g, la o viteză de cădere de 7 m/secundă, au o energie cinetică de 16,3 g/cm/sec și determină sfărâmarea agregatelor structurale.
Picăturile lovesc agregatele, apa intră în ele prin vasele capilare și elimină aerul cu presiune, spărgând agregatele structurale. Apa are, în același timp, și acțiune de levigare.
Când terenul lucrat este uscat se rupe solul în bolovani foarte mari, iar când este umed taie brazda sub formă de curele care prin uscare se întăresc beton. Pentru sfărâmarea acestora se folosesc utilaje care lucrează prin lovire, zdrobire de tipul grapei rotative care macină solul sau tăvălugi Güttler care pisează solul transformând totul în praf.
Praful astupă porii solului și nu mai permite infiltrarea apei. Aceasta băltește și se scurge la suprafață, provocând eroziunea solului.
Dacă s-a făcut o asemenea greșeală este indicat ca aceste suprafețe să fie lăsate pentru primăvară ca în timpul iernii, prin procesul de îngheț-dezgheț, să se asigure o mărunțire naturală.
Tot cu acțiune mecanică, de degradare a structurii solului, este și procesul de compactare, când se efectuează lucrări la umiditate ridicată, cu utilaje grele și prin treceri repetate.
Măsurile de prevenire a distrugerii structurii solului au în vedere procedeul „permanent verde“, menținerea la suprafața solului a unui mulci cu rol de protecție și lucrarea solului numai la umiditatea optimă cu utilaje cu acțiune de presare sub 1 daN/cm2.
2. Condiții de natură fizico-chimică
Acestea, care pot contribui la degradarea structurii solului, au în vedere tot apa care înlocuiește cationii de calciu (Ca++) din complexul caloidal al solului cu cationic de hidrogen (H+) și sodiu (Na+). Se știe că structura glomerulară stabilă se obține atunci când în complexul coloidal care unește particulele elementare de sol în agregate hidrostabile se găsește calciu. Prezența calciului în sol se poate realiza prin aplicarea de amendamente și prin cultivarea plantelor leguminoase care aduc calciu din adâncime la suprafața solului.
Degradarea structurii are loc și atunci când printr-o afânare exagerată a solului are loc procesul de mineralizare a humusului.
3. Condiții de natură biologică
Se referă la sărăcirea solului în materie organică din care, prin descompunere, se formează humusul. Lipsa materiei organice înseamnă lipsa humusului și inexistența complexului coloidal argilo-humic care constituie factorul de bază al structurării solului.
Prin urmare, pentru a preveni degradarea structurii solului, trebuie asigurată materie organică, cca 10 t/ha pe an, din care 4-5 t/ha provin de la resturi vegetale, restul trebuie adăugat prin îngrășăminte organice, îngrășăminte verzi etc.
Prin lucrări raționale trebuie să se asigure un grad de afânare a solului în care activitatea microbiologică să realizeze un echilibru în procesele de humificare/mineralizare.
Este la îndemâna fiecărui cultivator ca prin tehnologiile de cultură aplicate să prevină distrugerea structurii solului.
Prof. dr. ing. Vasile POPESCU
