Banner Lumea Satului 260 x 100 px    Adama decembrie 2020
update 14 Jan 2021

Finisarea pregătirii terenului pentru însămânțările de primăvară

Dacă dorim recolte satisfăcătoare și în anii secetoși este necesar ca la intrarea în iarnă suprafețele destinate însămânțărilor de primăvară să fie afânate, mărunțite și nivelate, iar la desprimăvărare să fie lucrate cât mai puțin sau deloc.

În acest an, suprafețele destinate culturilor de primăvară se găseau în următoarea situație:

1. Suprafețele bine lucrate, mărunțite și nivelate, capabile să înmagazineze și să păstreze cea mai mare cantitate de apă din precipitațiile de peste iarnă. Acestea ar trebui repartizate, cu precădere, culturilor însămânțate în urgența I. Ele se zvântă în primăvară cu 7-10 zile mai devreme, asigurând însămânțarea culturilor din urgența I (orzoaică, ovăz, mazăre, năut, sfeclă, in etc. (în epoca optimă, adică în mustul zăpezii).

Înainte de semănat nu este necesară nicio lucrare deoarece brăzdarele semănătorilor pot pătrunde ușor până la adâncimea de 2-3 cm, cât pretind majoritatea culturilor respective. Prin aceasta se evită pierderea apei din sol deoarece orice intervenție asupra solului în primăvară, mai ales când este secetă, tot mai frecventă la noi, provoacă mari pierderi de apă.

Exemplu: o trecere cu grapa cu colți produce pierderi de apă de 3%, cu cultivatorul de 6,2%, iar cu grapa cu discuri de 12% până la 29%.

De aceea grapa cu discuri trebuie exclusă de la orice lucrare în primăvară.

Dacă o parte din aceste suprafețe sunt destinate culturilor din epoca a II-a de însămânțare nu este necesar să se intervină deoarece stratul de la suprafața solului se usucă, nu are capilare și constituie un tampon împotriva ridicării apei la suprafața solului pentru evaporare.

În cazul în care încep să apară buruieni, acestea vor fi distruse printr-o trecere cu grapa cu colți reglabili sau sapa rotativă când buruienile se găsesc în faza de germinare-răsărire.

Pentru culturile cu semințe mai mari, care necesită o adâncime de încorporare mai mare, în ziua semănatului se execută o trecere cu combinatorul, bine reglat, care afânează solul numai până la adâncimea de semănat.

În acest fel, dacă se pregătește corect terenul din toamnă, în primăvară sunt necesare puține intervenții și o bună gestionare a apei.

2. Suprafețele lucrate când terenul era uscat și au rezultat bolovani mari sau când a fost umed și au rezultat brazde sub formă de curele care prin uscare se întăresc precum betonul. Asemenea suprafețe este bine că s-au lăsat pentru însămânțările de primăvară. Dacă se intervenea cu grapa rotativă care macină solul sau prin treceri repetate cu grapa cu discuri și tăvălugi grei care pisează solul, s-ar fi distrus agregatele structurale care se transformă în praf, care astupă porii solului, îngreunând regimul aerohidric, termic și de nutriție necesare creșterii și dezvoltării plantelor.

Suprafețele respective în perioada de iarnă, prin umezire-uscare, prin îngheț-dezgheț în mai multe etape, se sfărâmă în mod natural, fără a se distruge structura solului. În ferestrele iarnii se trece cu o grapă cu discuri ușoară prevăzută cu lamă nivelatoare și tăvălug care mărunțește și nivelează solul. Până la desprimăvărare mai cad precipitații care completează rezerva de apă din sol.

În primăvară, suprafețele respective vor fi tratate ca la punctul 1.

În situația când se lăsau așa bolovănoase până în primăvară se pierdea multă apă. Exemplu: pe stratul 0-10 cm suprafețele nivelate din toamnă, la desprimăvărare aveau 23% apă, iar cele nivelate în primăvară aveau 17% apă.

3. Au mai rămas și anumite suprafețe nelucrate. Dacă sunt destinate sistemului de agricultură conservativă rămân așa până la semănat. Altfel, trebuie lucrate obligatoriu în ferestrele iernii, când umiditatea este corespunzătoare. Fie se execută o arătură la 15-16 cm și se grăpează, fie se lucrează cu cizelul dacă solul este tasat-compactat, după care se grăpează. Se mai poate folosi grapa cu discuri grea prevăzută cu tăvălug în spate.

Important este ca după ce se realizează afânarea să se asigure și o bună mărunțire și nivelare astfel încât în primăvară să fie aptă pentru însămânțări, fără altă intervenție.


Rezultatele experimentale de la INCDA Fundulea, la cultura porumbului, arată că:

  • Semănat în arătura de toamnă, mărunțită și nivelată – s-a realizat o producție de 100%.
  • Semănat într-o discuitură de primăvară = 55%.
  • Semănat în arătură de primăvară = 24%.

Prin urmare, urmărind cu atenție momentul optim din ferestrele iernii și executând finisarea lucrărilor solului, campania de primăvară va fi ușoară.


Prof. dr. ing. Vasile POPESCU