ipso august 2021    reclama youtube lumeasatuluitv
update 27 Sep 2021

Incursiune lingvistică prin vechea viticultură din Moldova

Editura Academiei a publicat, deocamdată în on-line, o broșură cu valoare excepțională, Denumiri pentru soiuri de struguri în Moldova, scrisă de prof. Ion Nuță, în urmă probabil cu 30-35 de ani. Basarabean născut în 1937 la Bălți, în România Mare a acelor vremuri, Ion Nuță (d.-2011) a fost un reputat lingvist și istoric literar, cu studii efectuate la Facultatea de Filologie a Universității „Al.I. Cuza“ Iași. A predat întâi la o școală din Mogoșești, apoi a fost promovat cercetător principal în domeniul lingvisticii la Centrul de Lingvistică, Istorie Literară și Folclor al Universității „Al.I. Cuza“ și, ulterior, a activat la Institutul de Filologie Română „A. Philippide“ al Academiei Române-Filiala Iași. A publicat în Iașul literar, Cronica, Convorbiri literare, Limbă și literatură, Ateneu etc. Este autorul mai multor volume, între care amintim: Chestionar dialectal, Noul Atlas lingvistic al României, Date despre localități, Dicționar de termeni viticoli, Tezaurul toponimic al României etc.

Printre scrierile lingvistului se regăsește și un capitol dedicat denumirii vechi a soiurilor de struguri din Moldova, o lucrare cu valoare științifică, documentară și sentimentală deopotrivă. Cel puțin în felul acesta putem afla o parte din zestrea spațiului nostru rural. De la prof. Nuțu aflăm, de exemplu, că primele încercări de clasificare a varietăților de struguri datează din 1844, iar începând cu 1850 tratatele de agricultură încep să descrie soiurile de viță-de-vie. Tot autorul ne spune însă că denumirile varietăților de struguri sunt mult mai vechi, având în vedere că toată Moldova, dar nu numai, avea deja podgorii de prin anii 1400 la Bucium, Uricani, Copou, Huși. Dar planta se cultiva prin Asia cu și mai multă vreme în urmă, poate cu cca 3500-3000 î. Hr., ajungând curând și pe teritoriile românești.

Denumiri populare date de culoarea boabelor

Galbenă, răspândită în toată Moldova, mai puțin Cotnari, definește probabil soiul Galbenă de Odobești, care popular a luat denumiri diverse: poamă galbenă sau galbenă grasă (Vrancea), bucium de poamă galbenă (Huși), gălbuie, gălbenușă (Iași), gălbenică (Vaslui), gălbișoară, gălbioară, gălbinoasă, gălbiniță, gălbinea (Vaslui, Iași). Se găsesc și forme compuse, cum ar fi galbenă ca aurul sau galbena cea sticloasă (Vaslui).

Pentru varietatea de struguri cu bobul negru, cultivatorii din mediul rural au găsit derivate diverse, cum ar fi negru moale, vânătă, poamă vineție, murgă (Vaslui, Botoșani, Iași).

În Botoșani, pentru o varietate care se aseamănă cu Grasa, s-a găsit varianta iordană, specialiștii sugerând că denumirea vine de la faptul că strugurii pot rezista până târziu, în iarnă, de sărbătoarea Iordanului. Ca denumiri arhaice sunt iordana neagră și albă, iordovan, iordovană, poamă iorgană, poamă iorgovană (iorgovan = liliac în versiune bănățeană).

Braghina (denumire la origine rusească) este un strugure cu boabe roșii, puternic brumate și cu pulpa foarte suculentă, cunoscut și sub numele brăghinoară, brăghioară, brăghiță, brăghinor, brăghinar. Braghina poate fi bătută, rară, mare, cu bobul mare, cu bobul mic, braghină de Drăgășani. Alteori, același strugure este numit roșioară, poamă roșie, strugure roș, vulpe bătută sau vulpe roșie bătută.

Crâmpoșie (crâmpei, crâmpoi, în Oltenia) definește un strugure alb-verzui sau ruginiu, cu boaba rară, lunguiață, asimilat în Moldova (Odobești, Cotnari, Huși, Copou) sub numele de viță crâmpoșie, crâmpoșie mică sau mare, poamă crâmpoasă, trosnitoare sau trăsnitoare (bobul trosnește între dinți), poamă cârligoancă (de la cârlig), clempușă, schimpoșie.

Tămăioasa (de la tămâie) se transformă, în Moldova, în busuioacă (miros de busuioc) de Moldova, albă, neagră, tămâioară, tămâiată, tămâiță, busuiociță, poamă tămâie, tămâie de butuc, busuioacă sau tămâioasă de Bohotin, tămâioasă vânătă (sau roșie) de Bohotin, joiana sau joienică (de la o plantă ce conține un suc gălbui).

Pentru soiurile hibride sunt o multitudine de denumiri „inventate“ de podgorenii satelor Moldovei, în funcție de mărimea, gustul și culoarea bobului, calitatea vinului: apoasă, bețivană, boscănată, crăpătoare, frumușică, malacă sau malagă, mălăioasă, mămăligoasă, neam rău, necăcioasă, țâșpoagă, vinoasă etc.

Denumiri după forma boabelor și a ciorchinilor

Soiul Băbească sau băbască (struguri rămuroși și boabe rotunde, rare, de culoare neagră-albăstruie) este denumit și crăcană, crăcănată, crăciță (Vrancea și Neamț), rară și răricică (Iași și Botoșani), rănțurată sau rășchirată (Galați și Vaslui), căldărușă sau căndeluță (de la planta cu același nume, Botoșani), cinci clopoței, rară neagră sau crăcană neagră, babă-crăcană (Iași și Botoșani).

Bășicata (bob alb, rotund, bășicat) este o denumire cu originea în podgoria Dealu Mare, preluată apoi în Moldova sub diverse forme: beșicată, bășicoasă, bășică, bășicuță, bășicată albă, neagră, acră, poamă acră, albă bășicată (Cotnari și Huși), poamă cu bășici, ghileșaie (de la o varietate arhaică de cireșe).

Berbecel (boabe mici, rotunde, dese, albe) este specific Olteniei, în Moldova fiind preluat peste tot și doar arar la Huși și Cotnari, sub regionalismele: poama berbecului, bărbăcuț, cucoană sau poama cucoanei (specific mai degrabă Argeșului), alb mărunțel, alb prăjit, albișoară, albuț, albitură, albuică etc.

Cruciulița (origine în Oltenia, derivat din cruce, care este și forma ciorchinuilui) a fost preluat în Moldova drept poamă cruciuliță, cruce întoarsă, poamă în cruci, poamă sfântă, sfântă bătută, cruce de strugure, neagră în cruci.

Țâța caprei (bob asemănător cu al soiului Coarnă) este un soi răspândit sub foarte multe denumiri populare, respectiv poama caprei, căprița, țâța caprei albă sau neagră, țâța oii, coada oii, poamă țâță, țâțche, poamă țâțari.

Țâța vacii (tot soi similar Coanei) este un soi cunoscut sub derivatele poama vacii, pulpa vacii, cornul vacii, ochiul vacii, văcărească.

Fetească (soi autohton, alb sau negru, care are la bază termenul fată + terminația esc) se întâlnește sub numele de festișoară, fetiță, poama fetei, poama albă sau neagră a fetei, rândunică, păsărească neagră sau albă, coada rândunicii, pădureață (Galați, Vrancea).

Grasa își are originea la Cotnari (Grasă de Cotnari), numindu-se și furmint, grasă românească, grasă de Cotnari, poama cea grasă, grasa cea mare, cotnăreancă, grăsuță, grăsulie, grăsană. Alteori, având în vedere că, în anumite condiții, pielița bobului crapă, i se mai spune plesnitoare, poamă crăpătoare.

Gordinul este unul dintre cele mai vechi soiuri, denumirea venind probabil de la varianta rusească a dârmozului. În Moldova este întâlnit sub numele de gordin țuguiat, mititel, păsăresc (boabe mici), alb, negru, mierliță, gordan, gorgan, băldoaie (via unei oarecare Băldioaiei).

Vulpe (struguri bifurcați la vârf, cu boabe negre, dese și rotunde) apare cel mai des ca hulpe, hulpoaică, vulpoșiță, vulpoaie, mierlesc, poamă mierlă, vulpe neagră, coada vulpii.

Zghihară (asemănătoare soiului Galbenă de Odobești) este un soi specific Hușilor, fiind atestat sub diverse alte forme precum chihoară, ghihară, zghihoară, zghiardă, chiharcă, zăsănească.

Maria BOGDAN

Articole recente - Lumea Satului