Despre măr se știe că s-a cultivat din Antichitate în Europa și Asia, ulterior răspândindu-se pe toate continentele. Încercări de ameliorare au fost semnalate în Franța, prin anii 1600, când s-au obținut, prin selecție, primele soiuri (clona Renet). Cel care a creat însă un soi de măr științific, prin hibridare controlată, este britanicul Thomas Andrew Knight (1759-1835), al doilea-lea președinte al Royal Horticultural Society. Să admitem că, pentru pomicultură, aceea este perioada de naștere a ameliorării, programul fiind extins apoi în toată lumea; prin anii 1990 erau înregistrate 57 de programe de ameliorare derulate în 25 de țări. Astăzi, există numai în rețeaua de stat peste 70 de centre de ameliorare a mărului, la care se adaugă un număr neprecizat – dar cu siguranță mare – de centre private cu același profil.

Unele cifre spun că în lume există peste 7.500 de soiuri de mere ( circa 60-65 în România, recunoscute oficial). Potrivit International Society for Horticultural Science, numai în perioada 1991-2001 au fost create 586 noi soiuri de mere (280 în Europa, 106 în America de Nord, 91 în Asia, 84 în Oceania, 12 în America de Sud, 3 în Africa).

Adevărul este că și provocările sunt mari în sensul în care cercetătorii caută să obțină variante rezistente genetic la boli (rapăn, făinare, arsură bacteriană, cancerul mărului, putregaiul coletului etc.) și dăunători (păduchele lânos și păduchele galicol), dar care să satisfacă și pretențiile tot mai mari ale consumatorilor.

Fructul ideal...

În privința calității, un fruct ideal se pare că ar trebui să aibă, cumulativ, următoarele caracteristici: greutate peste 100 g sau calibru de 70 mm; culoare intensă a epidermei (galben, verde, roșu), fără rugozitate; un conținut de acid malic sub 4,5 g pentru mere dulci și, peste aceste limite, pentru merele acide; 12 și 18% conținut în zahăr (măsurat în scala Brix); coacere din august și până în decembrie. Calitățile gustative sunt date de crocanță, suculență, aromă, aciditate etc., o combinație greu de obținut întotdeauna. Atenția producătorilor și amelioratorilor pentru consumatori a mers până într-acolo încât au studiat și preferințele în funcție de vârstă și s-a ajuns la concluzia că există trei profile de fructe: merele ferme, crocante, suculente pentru persoanele tinere (18-34 ani); fructele dulci, aromate, suculente pentru persoanele de vârstă medie (35-55 ani); merele aromate, nu foarte dulci, cu pulpa moale pentru cei cu vârsta mai mare de 55 ani.

Într-o lucrare comună pentru prun și măr, realizată de specialiști de la Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură Pitești-Mărăcineni și Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Pedologie, Agrochimie și Protecția Mediului, sunt citați omologii italieni Sansavini S., Donati F., Costa F., Tartarini S. care, în 2004, ar fi propus 4 tipuri ce corespund consumatorilor:

• mere pentru desert destinate piețelor din Europa și America (fruct mare, aspect și formă atrăgătoare, monocrom, textură fină, pulpă suculentă, gust dulce-aromat, echilibrat, păstrare bună), tipologie căreia îi corespund Golden Delicious, Red Delicious, Jonagold și derivatele lor, unele clone colorate din grupul Gala;
• mere cu gust răcoritor pentru piața europeană centrală și de nord (suculență, aciditate, aspect atrăgător, mărime și formă corespunzătoare, mono sau bicolore, cu pulpa moale sau compactă) gen Elstar, Boskoop, Gloster, Granny Smith;
• mere de desert pentru piața din Asia, respectiv China, Coreea și Japonia (gust dulce, aciditate slabă, fermitate ridicată, suculentă și bună capacitate de păstrare) de tipul Fuji și soiuri derivate;
• mere de calitate superioară specifice Australiei și SUA (formă și culoare deosebită, raport excelent între fermitate și suculență, dulci, dar și cu un conținut ridicat în acizi), așa-zisele „soiuri de club“ din gama Braeburn, Pink Lady, Honeycrunch etc.

Maria BOGDAN