Acarul din capul trebii

Deși era de așteptat și, în viziunea multora de bun augur, schimbarea pe ici, pe colo, s-a produs. Evident, se așteaptă o schimbare și în viața celor ce și-au adus contribuția la asta, numai că cifrele dezvăluie o stare a economiei ce ne duce cu gândul într-o cu totul altă direcție.
Nici vremurile și nici vremea nu sunt de natură a ne da speranțe într-un… viitor luminos.
Despre oameni și, mai cu seamă despre cei care tocmai au „smuls“ pâinea și cuțitul din brațele celor de dinainte, nu putem spune că le-am putea încredința din toată ființa noastră viitorul, mai ales al generațiilor care ne vor urma. Educația, cultura, apoi starea socio-economică nu ne îndreptățește să credem că lucrurile o vor apuca prea curând pe făgașul normal.
Dar relele parcă nu sunt suficiente dacă nu mai vin și altele. Pandemia și seceta au completat paleta a tot ce putea oferi un tablou pesimist, cel puțin pentru începutul unei guvernări de dreapta ceva mai complete. Întreaga viață socială, economică, educațională, culturală, investițională este în derivă. Eforturile guvernanților de a ține piept provocărilor acestei perioade sunt depășite de lipsa potenței financiare în contextul unui buget cu sacul aproape gol.
Agricultura, sectorul care ar fi putut contribui substanțial la veniturile țării, suferă la rându-i, fiind deja la terapie intensivă. Va scăpa, dar cu sechele ce nu vor dispărea prea curând. „Medicația“ acordată de Guvern este insuficientă și incompletă. Până una, alta, se tratează natural. Așteaptă ploaia. Și poate, într-un târziu, ceva bani pentru cel mai eficient tratament: irigațiile. Un subiect care ar trebui să trezească interes măcar în al cincisprezecelea ceas. Este de-a dreptul de neiertat ca o țară ca România care dispune de atâtea bazine hidrografice, cu debite considerabile de apă, să nu fie folosite pentru ceea ce ne asigură, până la urmă, existența.
Educația? Parcă ne dorim copii tot mai neșcoliți, needucați și mai puțin sănătoși. Școala on-line, cu mască și paravane, dascăli puși parcă la zid pe lângă table și copii care abia învață literele ținuți la distanță. Cam așa arată astăzi învățământul românesc de la care așteptăm formarea de generații care să construiască un „viitor luminos“.
Așadar, multe probleme cu care se confruntă țara, parcă de undeva condusă precum acarul trenurile din cea mai importantă gară. Din păcate, deraiază din când în când. Așa și România, deraiază tot mai des, iar repunerea pe șine durează ani. Cât va dura acum? Cinci, zece ani, după cum spun analiștii economici? Ar fi neplăcut, ca să nu spun tragic, pentru un popor care s-a vrut mereu altundeva după mintea, eforturile și priceperea sa. Dar, după cum se vede, depindem în bună măsură de… acarul din capul trebii. Sau acarii?
Ion BANU