Macul (Papaver somniferum L. Familia Papaveraceae)  este una dintre plantele care se cultivă în climat cald și continental. Seminţele încep să germineze la temperatura de 10 grade Celsius. Plantele tinere suportă temperaturi scăzute de până la –100 grade Celsius. Spre înflorire, plantele de mac necesită mai multă căldură şi o cantitate mai mare de apă. Cele mai favorabile zone de cultură a macului sunt în Transilvania, nord-estul Moldovei şi Banat, unde plantele găsesc condiţii mai bune de climă. Informațiile de față aparțin specialiștilor de la Banca de Resurse Genetice Vegetale „Mihai Cristea“ Suceava. Autorul tehnologiei de cultură este dna inginer Daniela Murariu, iar recomandările fitosanite vin din partea dnei ing. Domnica Daniela Plăcintă.

Pregătirea terenului

Începe din toamnă prin desfiinţarea culturii premergătoare, discuire cu grapa cu discuri, fertilizare cu îngrăşăminte chimice: 300 kg./ha superfosfat, 200 kg/ha sare potasică şi arătură adâncă la 20-30 cm, cu care ocazie se face şi încorporarea îngrăşămintelor. Dacă ne propunem să avem o cultură ecologică, atunci se realizează o fertilizare organică cu 20 t/ha. Primăvara devreme se execută grăpatul perpendicular pe arătură. Înainte de semănat solul trebuie tăvălugit.

Semănatul se realizează primăvara timpuriu, când se poate ieşi în câmp, pentru că solul este bine aprovizionat cu apă. Distanţa între rânduri este de 45-50 cm, iar adâncimea de semănat este de 0,5-1 cm. Pentru 100 mp este necesară 0,04 kg de sămânţă.

 Lucrări de întreţinere

• Distrugerea crustei înainte de răsăritul plantelor, printr-o grăpare uşoară, perpendicular pe direcţia rândului.
• O praşilă manuală superficială după răsărire;
• Răritul, care se face în două etape: buchetatul, când plantele au 3-4 frunze, şi apoi răritul propriu-zis. Distanţa între plante, după rărit, este de 25-30 cm;
• Se fac 2-3 praşile mecanice până la îmbobocitul plantelor, după care nu se mai realizează pentru că plantele de mac sunt foarte fragile. Dacă apar buruieni, se îndepărtează prin plivit.

Combaterea bolilor şi dăunătorilor

Lupta împotriva bolilor și dăunătorilor se are în vedere tot timpul perioadei de vegetaţie. Principala boală la mac este mana macului. În zonele cu precipitaţii abundente boala este prezentă în toate stadiile de vegetaţie ale macului. Atacul pe primele două frunze duce la uscarea rapidă a plantulelor. Pe toate organele atacate apar pete untdelemnii în dreptul cărora pe partea inferioară a frunzei, apare un puf cenuşiu-violaceu. Principalul dăunător este gărgăriţa capsulelor de mac (Pleospora papavera). Produsele folosite pentru combaterea chimică sunt: Ridomil 0,1% – pentru mană; Curzate, Manox – pentru gărgăriţa capsulelor de mac. Combaterea ecologică a bolilor şi dăunătorilor presupune evitarea culturii macului  în soluri argiloase cu exces de umiditate, revenirea culturii pe acelaşi teren după 4 ani și efectuarea de arături adânci în toamnă pentru îngroparea resturilor vegetale.

Recoltarea

Se  face la maturitatea deplină, adică atunci când capsulele şi tulpinile s-au îngălbenit, iar seminţele sună în capsule. Recoltatul se face pe timp uscat cu secera sau cu combina. După ce plantele au fost tăiate, sunt legate în snopi si sunt puse la uscat. Când capsulele sunt foarte uscate, se rup de pe tulpină şi se desfac fie prin lovire cu un obiect greu, fie se calcă cu picioarele. Apoi seminţele se trec printr-un ciur pentru a se elimina resturile rămase de la capsule.

• Pentru menţinerea soiului sau populaţiei locale, atunci când avem în vedere producerea semințelor, la recoltare se aleg cele mai mari capsule și care sunt libere de boli sau dăunători.
• Există multe asemănări între macul de câmp și cel de grădină, însă cel din urmă poate fi recunoscut prin faptul că este mai robust.

  ---

Laura ZMARANDA