Lucruri mai puțin cunoscute despre prun

Prunul este cea mai răspândită specie pomicolă din România, cu o suprafață de 65.100 ha, ceea ce reprezintă 47,42% din totalul de 137.263 ha plantații cu pomi fructiferi. Ca producție, se clasează tot pe prima poziție, cu 512,9 mii tone (41,31%), din 1.241,5 total fructe. Cele mai întinse suprafețe cultivate cu prun se întâlnesc în dealurile Munteniei și Olteniei, respectiv în județele Argeș, Vâlcea, Prahova, Buzău, Dâmbovița și Gorj.

Între țările lumii, din punctul de vedere al suprafeței cultivate, România ocupă poziția a patra, după China – 1.762.700 ha, Serbia – 230.000 ha, Bosnia și Herzegovina – 135.168 ha, dar înainte de SUA – 33.000 ha, Turcia – 21.073 ha și Ucraina – 19.200 ha.

În lume sunt cultivate peste 2.000 de soiuri de prun, iar în România cele mai răspândite sunt Tuleu gras, Grase românești, Gras ameliorat, Vinete românești, Stanley, Anna Späth, d`Agen, Vinete de Italia, Renclod Althan, Rivers timpuriu.

În Catalogul oficial al soiurilor din 2019 se mai regăsesc creațiile institutelor de cercetare Agent, Alutus, Andreea, Celia, Iulia, Romaner, Romanța, Tita, Topval, fiind păstrate și cele din anii anteriori Alina, Carpatin, Centenar, Ialomița, Pescăruș, Piteștean și Vâlcean.

Se spune că la baza majorității soiurilor de prun stau două specii: prunul european (Prunus domestica) și prunul japonez (Prunus salicina). După acestea vin celelalte specii: Prunus insititia, Prunus spinosa și Prunus cerasifera. Cercetătorii lumii au emis foarte multe teorii despre originea prunului în general și a celui european, în special. Dar cum e greu să se afle care a fost prima varietate de prun, considerându-se incerte anumite supoziții, în final s-a stabilit că există trei mari centre de răspândire a speciilor de prun: euro-asiatic, Europa de Sud și Asia de Vest (Prunus domestica, Prunus insititia, Prunus spinosa, Prunus cerasifera); nord-american, de la golful Mexic și Coasta de Vest până în centrul SUA și în nordul Canadei (Prunus nigra, Prunus americana, Prunus munsoniana); est-asiatic (Prunus ussuriensis, Prunus triflora și Prunus simonii).

Prunele se înscriu printre fructele cu cea mai ridicată valoare nutritivă, având un conținut consistent de hidrați de carbon, substanțe minerale și vitamine. Valoarea energetică a fructelor proaspete este de

75 kcal/100 g pulpă, mai mare decât a merelor, perelor, piersicilor, caiselor etc., iar cele deshidratate asigură 255 Kcal/100 g pulpă, din care organismul uman resoarbe aproape 90%.

În afară de valoarea alimentară, prunele au valențe terapeutice multiple, având acțiune alcalinizantă, mineralizantă, laxativă, diuretică, decongestionantă hepatic. Puțini știu că cercetătorii de la Universitatea Tufts, filiala Boston, SUA, profilată pe studii medicale și nutriționiste, au descoperit că prunele deshidratate au cel mai mare conținut în antioxidanți, contribuind la neutralizarea radicalilor liberi, fiind astfel recomandate pentru prevenirea cancerului. Cel mai mare dezavantaj al prunului este că amelioratorii din întreaga lume nu au descoperit calea de a obține soiuri foarte rezistente la boli și dăunători, astfel încât plantațiile comerciale să nu mai fie supuse tratamentelor chimice.

Maria BOGDAN