În numărul trecut al revistei am scris despre producerea răsadului de tutun, iar acum revenim cu informații agrotehnice legate de plantarea lui. Materialul de față este realizat cu sprijinul Băncii de Gene Vegetale de la Suceava și a doamnei Daniela Murariu, specialistul care a întocmit tehnologia de cultură.

Cum se alege răsadul

Răsadul de tutun se scoate din răsadniţă numai în ziua plantării şi atunci cu puţin timp înainte de plantare, prin smulgere fir cu fir, alegându-se plantele uniforme şi dezvoltate. În seara precedentă, răsadul se udă până la umezirea stratului nutritiv pe adâncimea de 8-10 cm şi se acoperă cu o pânză de iută, tifon sau cu rogojină. Nu este indicată udarea cu puţin timp înainte de scoatere din răsadniţe, din cauză că rădăcinile se spală parţial şi la smulgere rămân acoperite cu prea puţin pământ. După smulgere, răsadul se triază, eliminând firele pipernicite, iar plantelor oprite pentru plantare li se elimină foile de la bază, care sunt îngălbenite şi li se îndepărtează vârful rădăcinii principale. Răsadul smuls, fără să se scuture de pământ, se aşază într-un singur strat, în cutii acoperite cu o pânză udă şi se transportă în câmp pentru plantare. Plantatul se face numai în orele de dimineaţă şi de după-amiază, când temperatura este mai scăzută şi umiditatea aerului mai mare. Dacă timpul este mai răcoros, plantatul se poate face în tot cursul zilei.

Perioada optimă de plantare

Aceasta se stabileşte în funcţie de condiţiile climatice de cultură, iar data de plantare se alege în funcţie de prezenţa brumelor târzii de primăvară. Timpul optim de plantare în condiţiile ţării noastre se încadrează între 20 aprilie şi 10-15 mai. Distanţele de plantare se stabilesc în funcţie de soi, variind între 35-60 cm între rânduri şi de la 12-40 cm/rând. Tehnica plantării răsadului se aseamănă cu tehnica plantării oricărui răsad. Se face o gaură cu plantatorul, se umple cu apă, se aşază răsadul, se acoperă cu pământ. Pentru păstrarea apei, pe lângă răsad se adună pământ uscat. La 3-4 zile de la plantare se face o atentă verificare a lanului pentru determinarea golurilor (a răsadurilor neprinse) şi se iau imediat măsuri pentru completarea lor. Lucrările de îngrijire în câmp presupun combaterea buruienilor, a bolilor și dăunătorilor, politul, cârnitul, copilitul.

Combaterea buruienilor se face prin praşile sau prin erbicidare. Prima praşilă se face după 7-8 zile de la plantare. Urmează apoi încă 2-3 praşile, la intervale de 1015 zile. Când plantele sunt mari şi acoperă solul se mai fac încă două praşile.

Erbicidarea se face înainte de plantare. Pe terenurile infestate cu pir se face o erbicidare totală cu Fusilade 4,5 l/ha. Se are în vedere că este important să nu existe buruieni în cultura de tutun. De aceea este bine să se combine erbicidarea totală cu praşile mecanice şi manuale.

Politul sau înlăturarea foilor de la bază se execută când pe plante s-au format foile din mijloc şi cele din vârf. Foile de la bază se dezvoltă în condiţii necorespunzătoare, sunt lovite în timpul lucrărilor de întreţinere sau stropite de pământ din cauza picăturilor de ploaie. Aceste frunze nu prezintă nicio importanţă din punct de vedere industrial, în schimb constituie mediu de infecţie şi consumă din substanţele necesare celorlalte frunze de pe plantă.

Cârnitul este o lucrare care constă în înlăturarea florilor ce apar în vârful plantelor împreună cu un număr de frunze mai mare sau mai mic, în scopul creşterii producţiei de foi şi calităţii acestora. Florile se înlătură la îmbobocire cu un număr mai mare sau mai mic de frunze, în funcţie de fertilitatea solului. Dacă solul este mai fertil se înlătură mai puţine frunze, dacă solul este mai sărac se înlătură mai multe frunze de la vârf.

Copilitul plantelor de tutun este o lucrare importantă şi se execută după cârnit, când lăstarii au 6-10 cm lungime. Copilii sunt lăstarii adiacenţi care apar lângă tulpina principală.

Recepatul – în cazul în care o cultură de tutun este distrusă de grindină (tulpinile şi frunzele au fost distruse) are loc retezarea tulpinilor la 10-12 cm deasupra solului. Din porţiunea de tulpină rămasă pornesc lăstari din care se reţin unul-doi pe fiecare plantă. Aceştia, prin fertilizare şi irigare, pot asigura o recoltă bună de tutun. În cazul în care daunele provocate de grindină sunt parţiale nu se execută receparea, ci frunzele neindustrializabile se elimină de pe plantă, creând astfel condiţii pentru o bună dezvoltare a celor rămase.

Irigarea – tutunul este una dintre plantele avizate la irigare întrucât această cultură ocupă suprafeţe însemnate în zona irigabilă a ţării. Irigarea tutunului atrage după sine creşterea însemnată a producţiei de foi, fără diminuarea evidentă a calităţii. La o cantitate mai mare de apă se reduce procentul de nicotină și se îmbunătățesc culoarea şi consistenţa. Cel mai mare consum de apă se înregistrează în ultima decadă a lunii iunie – prima decadă a lunii august, când zilnic se consumă 5,2-6,1mm l/ha. Cel mai mare consum se înregistrează cu 10-15 zile înainte de apariţia inflorescenţei şi tot cu atâtea zile, după apariţia acesteia. Prima udare se administrează înainte de plantare (150-250 m3/ha) pentru a crea răsadului condiţii bune de plantare. A doua udare se administrează după ce plantele s-au prins, s-au înrădăcinat şi au pornit în creştere. Până la înflorire tutunul se mai irigă de 2-3 ori.

• Cel mai păgubitor dăunător este tripsul tutunului. Acesta are trei generaţii: de primăvară, care începe în aprilie şi durează până în iunie; a doua generaţie, de vară, lunile iulie – august; a treia, de toamnă, care durează din luna august până în luna aprilie a anului următor. Combaterea tripsului se face cu Carbetox 37 (0,2%, folosind 20-30 l la 100 m2 de răsadniţă), cu o zi înainte de plantare, al doilea tratament, la 10-15 zile de la plantare, al treilea, după încă 10 zile, urmat de un ultim tratament la un interval de 10-15 zile. În câmp se foloseşte concentraţia de 0,3-0,4%. Mana tutunului se tratează cu Zineb 0,3%, prin tratamente săptămânale cât timp sunt condiţii favorabile bolii.

Laura ZMARANDA