Agrotehnica 02 Iulie 2019, 14:35

Pak Choy - varza „minune“ bună la toate

Scris de

Apreciată tot mai mult în marile restaurante ale lumii, varza chinezească sau Pak Choy, așa cum i se mai spune, este o cultură care începe să prindă rădăcini în tot mai multe exploatații. Deși pe teritoriul românesc acest tip de varză abia a început să prindă contur, varza chinezească este considerată a fi una dintre cele mai vechi legume cultivate din întreaga lume.

Comparativ cu varza albă de căpăţână, varza chinezească conţine mai multă apă, mai puţine calorii şi carbohidraţi, dar și o cantitate mai mare de vitamine, săruri minerale, fiind o bună sursă de beta-caroten, glucozinolaţi, antioxidanţi şi calciu. S-a demonstrat faptul că varza chinezească consumată poate avea efecte anticancerigene, contribuind la prevenirea cancerului de plămâni, de pancreas, de ovare şi de rinichi, dar şi la îmbunătăţirea ratei de supravieţuire după cancerul de sân. Pak Choy a fost folosită atât în domeniul culinar, cât și în medicina naturistă, fiind ideală pentru sistemul digestiv și pentru cel cardiovascular. De asemenea, consumul de varză chinezească scade riscul apariției diabetului și este un aliment ideal pentru persoanele care doresc să slăbească.

Tehnologia de creștere

În privința tehnologiei de creștere, varza chinezească nu este deloc pretențioasă. Cultivarea ei nu se deosebește cu mult față de cea a verzei pe care o consumăm în mod obișnuit. Cultura de Pack Choy este rezistentă la boli și dăunători și poate fi crescută fără probleme, atât în spații protejate cât și în câmp.

„Cultura de Pak Choy este foarte apreciată datorită valorilor sale nutriționale. De asemenea, timpul în care poți obține partea comestibilă este destul de scurt, iar prețul cu care se vinde la raft este unul foarte avantajos. Varza chinezească este o cultură ușoară și se pretează atât în culturile protejate, cât și în spații libere, în câmp. Recomand creșterea acestei plante în serele perfor­mante pe sistemele de cultură NFT deoarece atunci când cultivăm în acest mod nutrienții sunt în permanență la rădăcinile plantelor și astfel se dezvoltă foarte bine. Un alt avantaj al acestui sistem este că nu aplicăm erbicide sau tratamente fitosanitare pentru combaterea bolilor și a dăunătorilor“, spune prof. univ. dr. Elena Maria Draghici, specialist în bioingineria sistemelor hortiviticole.

Această specie creşte bine la temperaturi relativ mici, are nevoie de o temperatură medie de 22°C pentru producerea răsadurilor şi formarea frunzelor din rozetă, de 16-20°C pentru formarea căpăţânilor, iar în ultimele faze ale formării acestora temperaturile ideale se încadrează între 10-11°C. Majoritatea speciilor din familia Brassicacea sunt considerate a fi plante de zi lungă. Cu cât este mai mare lungimea zilei, cu atât plantele vor înflori mai amplu şi mai repede. Perioada minimă pentru fotoinducţie la varza chinezească este de nouă zile. Necesitatea faţă de apă creşte mult odată cu etapele de creştere, fiind cea mai mare în timpul formării căpăţânilor. Seceta din această perioadă nu permite formarea căpăţânilor, în timp ce umiditatea excesivă şi aeraţia deficitară a solului sunt în detrimentul creşterii şi formării căpăţânii, plantele pierind dacă stagnarea apei durează mai mult de trei zile.

Varza chinezească prosperă bine în soluri fertile, luto-argiloase deoarece necesită o cantitate considerabilă de nutrienţi care să susţină o creştere rapidă într-un timp relativ scurt. pH-ul ideal pentru varza chinezească cu căpăţână fiind situat între 5,5-7,0.

Cauzele înfloririi premature

Luarea în cultură a acestei specii este limitată în multe regiuni ale globului de către înflorirea prematură. Deşi varietăţile de varză chinezească diferă considerabil în ceea ce priveşte predispoziţia faţă de înflorirea prematură, din datele prezentate mai sus se poate observa faptul că aceasta este în strânsă legătură cu factorii de vegetaţie. Este, deci, foarte importantă alegerea varietăţilor corespunzătoare pentru diferitele perioade în care se înfiinţează culturile. Chiar dacă plantele înfloresc, o parte din recoltă se poate salva prin recoltarea frunzelor, tulpinilor şi a ramificaţiilor florifere. Din fericire, există câteva măsuri pentru evitarea înfloririi premature. Iată care sunt acestea:

  • Cultivarea plantelor în spaţii protejate, cum ar fi răsadniţele calde sau serele;
  • Efectuarea semănăturii în alveole pentru a permite formarea unui sistem radicular puternic şi a reduce şocul de la plantarea la locul definitiv;
  • Menţinerea unor temperaturi ridicate, de cel puţin 18-20°C, sau chiar a temperaturii ideale, de 22°C în timpul procesului de germinare. Trebuie avut în vedere, totuşi, ca răsadurile să beneficieze de lumină şi umiditate suficientă;
  • Protecţia suplimentară a plantelor, dacă se preconizează temperaturi scăzute, de exemplu cu un tunel ridicat din folie din material de plastic. Este imposibil de precizat cât trebuie păstrată o anumită temperatură la anumite varietăţi pentru a evita înflorirea prematură. Totuşi, Centrul de Cercetări Rodale a precizat faptul că plantele sunt predispuse să înflorească dacă temperaturile medii rămân sub 10°C timp de 2-3 săptămâni;
  • Varietăţile rezistente la înflorire prematură sunt îmbunătăţite și dezvoltate constant, apoi devin adecvate pentru culturi mai timpurii;
  • Întârzierea semănatului dacă temperaturile scăzute persistă;
  • Alegerea varietăţilor rezistente la temperaturi joase pentru culturile de primăvară;
  • Alegerea varietăţilor rezistente la temperaturi înalte pentru culturile de vară;
  • Realizarea irigării în mod frecvent pentru a evita uscarea solului şi pentru asigurarea unei creşteri constante;
  • Umbrirea culturilor, cu diferite plase special con­fecţionate, mai ales la culturile de vară.

Ruxandra HĂBEANU


Vizualizari 4038
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Copyrights © Lumea Satului

Redacţia:

Str. Moineşti nr. 12, Bl. 204, Sc. A, Ap. 4, sector 6, Bucureşti.
Pentru corespondenţă: OP 16, CP 39.
Tel/fax.: 021.311.37.11;
ISSN 1841-5148

Marketing, abonamente, difuzare
Tel: 031.410.07.45
- Nicusor Oprea Banu – 0752.150.146, 0722.271.338;

Compartiment financiar
– dr. Niculae Simion – 0741.217.627

Editura: ALT PRESS TOUR Bucureşti