reclama youtube lumeasatuluitv
update 20 Jan 2020

Mai mult decât... panseluțe

Panseluța (Viola sp.), cunoscută popular sub denumirile de pansea, trei-frați-pătați, catifeluță sau barba împăratului, își are originea în Europa, unde creștea în flora spontană, din această specie sălbatică derivând mai apoi peste 400-500 de varietăți, cultivate în toată lumea. Este una dintre cele mai utilizate flori, având valoare decorativă în grădini în funcție de specia cultivată – anuală, bienală sau perenă – din primăvară până în toamnă.

Floarea gândului

Floarea a fost însoțită de multe legende de-a lungul timpului. În Germania se spune că panseluța avea inițial un parfum uluitor, dar, cum oamenii veneau din toate colțurile ținutului s-o miroasă, călcau iarba din jur, iar animalele fermierilor nu mai aveau ce mânca. Fiindcă aceștia i-au pus gând rău, s-a rugat la Dumnezeu s-o salveze, iar acesta a găsit o soluție: i-a luat parfumul îmbătător și i-a dat această frumusețe unică, multicoloră.

Britanicii i-au spus mereu floarea gânditoare („pansea“ – din francezul „pensée“ = gândire) sau care-i îndeamnă pe oameni să gândească; evident, mai ales la persoana iubită. Pentru acest simbol/semnificație o găsim în opera lui Shakespeare; Ophelia din drama „Hamlet“ are un citat – „Acolo sunt pansele, sunt pentru gânduri“, iar în „Visul unei nopți de vară“ Oberon susține că zeama panseluței, „pe pleoapele dorminde așezată, va face bărbat sau femeie să iubească la nebunie următoarea persoană pe care o va vedea“. Cu alte cuvinte, panseaua era înzestrată cu puteri magice.

Valențe terapeutice

Panseluța are și valențe terapeutice. A fost recomandată în tratarea astmului, bolilor de piele și eczemelor. Deține și proprietăți expectorante, fiind folosită în tratamentul bronșitei și al tusei convulsive. Deunăzi vreme era recunoscută și pentru tratarea reumatismului și a cistitei.

Florile erau utilizate pentru obținerea unor vopseluri galbene sau verzi-albăstrui, în timp ce din frunze se produce un indicator chimic.

Descriere

Planta se dezvoltă sub formă de rozetă, ajungând până la înălțimea de 15-30 cm. Florile sunt formate din 5 petale mono, bicolore sau multicolore – alb, galben, albastru sau violet, de diferite intensități, dar cele mai spectaculoase sunt cele ale Viola tricolor, cu trei culori într-o singură floare.

Panseluța este rezistentă la frig și secetă, nu e pretențioasă la sol și crește bine la soare sau semiumbră.

Înmulțire și plantare

Planta se înmulțește prin sămânță sau butași. Pentru varietățile bienale, semănatul se efectuează în iunie-august, afară, în strat, iar după 15 zile, la o îngrijire corespunzătoare – udare, umbrire ușoară –, plantele răsar.

La aproximativ trei săptămâni, când firul are 2-3 frunze adevărate, se repică tot în straturi, la distanță de 10-15 cm sau în ghivece mici, cu diametrul de 5-6 cm ori cuburi nutritive de 6 x 6 cm. La loc definitiv se plantează în septembrie sau octombrie, la distanțe de 18-20 cm. Plantarea are însă succes dacă se face și primăvara. Tot timpul vom avea grijă la udări, la sol, care trebuie să fie afânat și curat, iar iarna protejăm la nevoie plantele împotriva gerului cu paie, folie specială sau frunze. Pentru plantele anuale, semănatul se efectuează primăvara timpuriu, în luna martie.

Dacă folosim răsaduri la cuburi nutritive, plantarea în grădină se face într-un teren bine mărunțit, udând zilnic, până când înrădăcinează perfect. Ca lucrări de îngrijire amintim afânarea solului, udarea și, la înflorire, îndepărtăm întotdeauna exemplarele veștejite, pentru a stimula înflorirea puternică.

Maria BOGDAN