reclama youtube lumeasatuluitv
update 18 Sep 2019

Hibrizii și soiurile românești apreciate de cultivatori

Pe piața românească se întâlnesc sute de soiuri și hibrizi de cereale și plante tehnice din care cultivatorii pot alege pe cele care asigură nivele, calitate și, mai ales, stabilitate recoltelor.

Organismele vegetale se comportă conform condițiilor în care au fost create, fiind capabile să asimileze atât condițiile optime de vegetație, cât și perioadele de stres provocate de diferiți factori, cu mențiunea stabilității producției. Creațiile românești sunt cel mai bine adaptate la condițiile pedoclimatice din țara noastră.

Referindu-ne la soiurile de grâu de toamnă, care ocupă, în fiecare an, mai mult de jumătate din suprafața cultivată în România, ultimele creații sunt soiuri semipitice, cu rezistență superioară la iernare și secetă, cu gene pentru precocitate, pentru rezistență la principalele boli și cu potențial de producție ridicat.

Soiul Glosa are o largă adaptabilitate ecologică, fiind cel mai răspândit soi în cultură.

Soiurile Boema și Izvor au demonstrat că și atunci când realizează niveluri de producții foarte ridicate, în condiții de secetă severă, depășesc cu 15-20% nivelul celorlalte soiuri.

Soiul Pitar reușește să-și mențină calitățile superioare de panificație și la niveluri ridicate de producție întrucât îți menține conținutul ridicat de proteine în bob. La fel și celelalte soiuri.

Acum preocuparea cercetătorilor este realizarea de soiuri adaptate la schimbările climatice pentru alimentație sănătoasă, pentru agricultura durabilă și ecologică. Aceste calități ale soiurilor românești au făcut să fie solicitate pentru a se cultiva în Canada, Ungaria, Turcia, Argentina ș.a. Așa se explică și aprecierea grâului românesc de către specialiști de înaltă clasă și cu mare experiență în activitatea de producție, precum dr. ing.

  • Buzdugan și dr. ing. D. Muscă, aceștia constituind adevărate repere pentru ceilalți cultivatori.

Dr. ing. Lucian Buzdugan, care conduce activitatea în Insula Mare a Brăilei, la întrebarea „cum alege soiurile cultivate“ răspunde: „Activitatea din agricultură este o afacere serioasă, nu este o joacă. Nu-mi permit să însămânțez 18-20.000 ha cu orice soi de grâu. Am în testare zeci și sute de soiuri și hibrizi de la toate culturile și le cultiv numai pe cele care, pe parcursul a 3 ani, și-au dovedit superioritatea. Așa am ajuns să cultiv grâu și soia din soiuri românești.“

În afară de soiurile de soia create la SCDA Turda, la INCDA Fundulea, în ultimul timp s-au realizat soiurile:

  • Oana F – soi timpuriu cu bună toleranță la secetă și arșiță;
  • Crina F – soi semitimpuriu rezistent la cădere și scuturare;
  • Camelia F – rezistent la secetă, arșiță, scuturare și conținut ridicat de proteină.

Dr. ing. Dimitrie Muscă, de la Curtici – Arad, cultivă numai grâu de Fundulea (Glosa, Izvor) care asigură, an de an, peste 7-8 t/ha, cu foarte bune calități panificabile.

Fermierul Mihai Nicula, Olt, cultivă Glosa și Miranda, care i-au asigurat peste 8 t/ha, indiferent care au fost condițiile climatice. Din porumb cultivă hibridul Olt care este rezistent la secetă și arșiță și este cerut de țărani la arendă întrucât se păstrează bine și are peste 10,7% proteină în bob, bun pentru mămăligă.

Mihai Pantelimon, Bacău: „Cele mai bune rezultate le-am obținut cu Glosa.“

Ing. Cătălin Popa, Vrancea, menționează că este un fan al grâului de la Fundulea.

Alexandru Grăniceru, Constanța, cultivă grâu Glosa și porumb Olt.

Ion Vlădulescu, Olt, a realizat 10 t/ha grâu cu soiul Otilia.

Dumitru Avădanei, Botoșani, este producător de sămânță de grâu din soiurile Glosa, Pitar, Izvor și porumb din hibrizii Oituz, Paltin și ultima creație de la Fundulea, neomologat încă, H-423, cu bob sticlos, bogat în proteină, bun pentru mălai grișat.

În mod asemănător Institutul asigură fermierilor români soiuri de mazăre performante și sunt în curs de realizare soiuri de toamnă, precum și valoroși hibrizi de floarea-soarelui și plante furajere. Colectivul de cercetători de la INCDA Fundulea este hotărât ca în continuare să furnizeze cultivatorilor români soiuri și hibrizi de înaltă performanță, capabili să facă față deselor schimbări climatice.