Agrotehnica 19 Februarie 2019, 15:28

Cantități mici de nutrienți, cantități mari de recolte

Scris de

În vizita de la IndAgra 2018 am găsit Compania Fertichem Fundulea. Am fost foarte curios să-i cunosc deoarece eu știam Fundulea ca cea mai dezvoltată platformă a cercetării agricole, cu trei unități naționale în domeniul cerealelor și plantelor tehnice, al culturii și industrializării sfeclei de zahăr și al substanțelor dulci, precum și în domeniul plantelor medicinale și aromatice, dar nu știam că are și fabrică de îngrășăminte foliare.

Într-adevăr, de puțin timp, în cadrul Societății Comerciale Kemcristal SRL a luat ființă o secție pentru fabricat îngrășăminte foliare.

A venit un grup de chimiști, în frunte cu ing. chimist Norocel Marinescu, care a lucrat timp de 20 ani la una dintre cele mai importante platforme chimice, „Oltchim Rm. Vâlcea“, și a început această activitate.

Produsele realizate sunt îngrășăminte foliare chelatizate și nu conțin clor sau sodiu. Le prezentăm în Tabelul nr. 1.

nutrienti tabel 1 macroelemente

nutrienti tabel 1 microelemente

Pentru a verifica efectul aplicării acestor îngrășăminte asupra plantelor de cultură, au încheiat un contract de testare-experimentare cu USAMV Timișoara pentru a fi siguri de acuratețea rezultatelor obținute, în condiții de experimentare riguroasă, de profesioniști de înaltă clasă.

Am preluat datele primare furnizate de Universitatea Agrochimică Timișoara, cu rezultatele obținute în testarea-experimentarea riguroasă, în trei repetiții, le-am prelucrat, centralizat și iată care sunt rezultatele:

La grâul de toamnă

Cultura de grâu a fost amplasată pe terenul Fermei didactice a USAMV Timișoara, în parcele de câte 200 m2 în 3 repetiții. S-a cultivat soiul SOFRA de la Compania Caussade, semănat pe 31 octombrie 2017. Solul este de tip Cernoziom gleizat care conține 3,3% humus și are pH-ul 6,16. S-a fertilizat în toamnă cu îngrășământul complex 15:15:15 în cantitate de 150 kg/ha, iar în primăvară cu 100 kg/ha azotat de amoniu. S-au efectuat două fertilizări cu îngrășăminte foliare, 3-7 l/ha în 200 l de apă, în variantele prezentate în Tabelul nr. 2.

nutrienti tabel 2

Din tabel rezultă că producția a sporit cu 33-45% față de martor, prin aplicarea îngrășămintelor foliare, masa hectolitrică, conform standardului în vigoare, este foarte bună la variantele 1, 3, 4 și 5, adică este mai mare de 78 kg/hl, iar la V 2 este bună, adică peste 75 kg/hl.

În ceea ce privește conținutul în gluten umed, toate variantele care au primit îngrășământ foliar se încadrează în categoria foarte bune, adică au peste 25%. În mod deosebit se evidențiază V4 care conține Zn și care realizează cea mai mare producție, cu mai mare masă hectolitrică și conținutul cel mai ridicat în gluten umed.

La floarea-soarelui

Cultura a fost amplasată tot pe terenul Fermei didactice a Universității Agronomice, cu parcele de 24,5 m2, în trei repetiții. Solul are un conținut în humus de 3,6% și are pH-ul de 6,80. S-a folosit hibridul NEOMA de la Compania Syngenta, la o densitate de 58.000 semințe/ha și s-a semănat pe 25 aprilie 2018. Terenul a fost fertilizat în toamnă cu îngrășământul complex 18:46:0. S-au efectuat două fertilizări foliare cu 3-7 l/ha cu variantele cuprinse în Tabelul nr. 3.

nutrienti tabel 3

Din tabel rezultă că nivelul producției a crescut cu 30-42%, iar conținutul în ulei cu 3-5% față de martor. Se remarcă V2 și V4 care au în conținutul lor microelementul Bor.

La rapiță

S-a aplicat aceeași tehnică experimentală, cu parcele de 10 m2 în 3 repetiții, și s-a semănat pe 2 septembrie 2017, folosind hibridul FACTOR de la KWS. S-a fertilizat în toamnă cu îngrășământul complex 15:15:15 în cantitate de 150 kg/hectar. Densitatea a fost de 48 plante/m2, care au produs 5-7 ramificații/plantă, cu 130 silicve/plantă, cu 15-18 semințe/silicvă. S-au aplicat îngrășăminte foliare conform Tabelului nr. 4, (vezi tabel în revistă) din care rezultă că nivelul producției a crescut cu 9-42%, iar conținutul în ulei cu 8-30%. Se remarcă V6 care a primit două tipuri de îngrășăminte foliare.

nutrienti tabel 4

Din literatura de specialitate se cunoaște că îngrășămintele foliare participă doar cu 3-5% la totalul elementelor nutritive consumate de plante, dar participă cu 20-35% la creșterea producției și aceasta datorită creșterii capacității plantelor de asimilare radiculară a elementelor nutritive din rezerva solului prin efectele complexe produse în procesul metabolic de către ionii și moleculele asimilate prin frunze.

În cazul de față, se constată procente și mai ridicate de creștere a producției, de peste 40%, dar și a calității acesteia prin conținutul în gluten umed de grâu și în ulei la floarea-soarelui și rapiță.

În ceea ce privește eficiența economică, dacă ne referim la floarea-soarelui, la o producție suplimentară de 1.130 kg/ha, cu prețul de 1,40 lei/kg, rezultă un plus de peste 1.580 lei/hectar. Asemănător este și la grâu și rapiță.

Cunoscând că 1 l de îngrășământ foliar costă 8 lei + TVA, rezultă o rentabilitate foarte mare.

Considerăm necesară repetarea acestor testări, ca după mai mulți ani să se poată trage cele mai reale concluzii.

Prof. dr. ing. Vasile POPESCU


Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Copyrights © Lumea Satului

Redacţia:

Str. Moineşti nr. 12, Bl. 204, Sc. A, Ap. 4, sector 6, Bucureşti.
Pentru corespondenţă: OP 16, CP 39.
Tel/fax.: 021.311.37.11;
ISSN 1841-5148

Marketing, abonamente, difuzare
Tel: 031.410.07.45
- Nicusor Oprea Banu – 0752.150.146, 0722.271.338;

Compartiment financiar
– dr. Niculae Simion – 0741.217.627

Editura: ALT PRESS TOUR Bucureşti