Un alt fel de... turism
Dacă ați avea curiozitatea să răsfoiți strategiile de dezvoltare ale celor 3.282 de unități administrativ-teritoriale din România veți avea surpriza să constatați că 70-80% dintre localități au indicat turismul printre soluțiile salvatoare care să asigure progresul localității. Nu că România n-ar avea o zestre naturală de invidiat – poate nu valorificată la întregul său potențial –, dar să crezi că în fiecare sătuc se naște un izvor de prosperitate grație turismului e un pic exagerat. Pesemne a fost o „directivă“ pe care primarii s-au grăbit s-o transpună în documente, ca pe vremuri. Sau poate unii chiar cred că se poate dezvolta o industrie a turismului pe lângă un singur obiectiv istoric sau natural. Sau pe lângă... nimic! Ori, fiindcă există și acest aspect, deși potențial există, unele autorități nu sunt realmente ajutate!
Fost centru pomicol...
Comuna Măgurele din Prahova are o economie bazată în mare parte pe agricultură. Cândva era un centru pomicol de referință pentru județ, dar totul s-a isprăvit odată cu lichidarea stațiunii de cercetare și cu defrișarea unor suprafețe însemnate de livadă. Obiective turistice nu sunt, cadrul natural este unul specific zonelor de deal, dar nu din cale afară de spectaculos. În urmă cu câțiva ani, aici a fost dezvelit un bust a lui Burebista și a fost amenajat un izvor, botezat chiar așa, „Fântâna lui Burebista“. Nici nu se știe dacă vreodată locurile au fost străbătute de regele dac. În anul 1932, e drept, aici a fost descoperită o parte dintr-un tezaur dacic aflat, în prezent, la Muzeul Naţional de Istorie a României, dar câtă legătură a avut acesta cu Burebista nu se cunoaște. Ei bine, între acest izvor și un altul de pe deal, denumit „Fântâna rece“, autoritățile și-au propus să amenajeze un drum, cu plecare chiar din șoseaua de mare tranzit București – Ploiești – Văleni – Cheia – Brașov. Iar la „Fântâna rece“, loc descris ca fiind de un „pitoresc aparte“, se va amenaja o zonă de agrement, cu spații de campare, pentru, cităm, „dezvoltarea turismului, a mediului de afaceri, crearea condițiilor optime de petrecere a timpului liber“. Un alt proiect se referă la amenajarea unei exploatații piscicole pe sau lângă râul Teleajen, care are un scop similar, de „dezvoltare a turismului și a pescuitului sportiv“. Și-acuma, fie vorba între noi, se poate face turism doar cu atât?
Peisaje de vis
Mai multe șanse ar avea comuna Tătaru, dar localitatea este una mică, fără resurse financiare, și nu este foarte mult sprijinită nici de autoritățile județene. Pentru cunoscători, aici se produce cel mai bun strugure de masă din soiurile vechi (Coarnă neagră și albă, Afuz Ali), iar localnicii practică o metodă doar de ei cunoscută de păstrare naturală a acestora peste iarnă. Ca resurse turistice, Primăria Tătaru a indicat câteva obiective, unele unice în Prahova (chiliile rupestre): Schitul Rupestru „La Chilii“, amplasat pe Valea Sărățica, în extravilanul satului Podgoria, monument de arhitectură de valoare națională, datând de la sfârșitul secolului al XVI-lea – începutul secolului al XVII-lea; rezervele geologice și geomorfologice „Vulcanii noroiși inactivi“, situați la sud-est de satul Podgoria, în suprafață de 1,56 ha; rezervația naturală peisagistică „La Chilii“ (chilii săpate în stâncă), în suprafață totală de 0,315 ha; ruinele fostei biserici din satul Tătaru (curtea bisericii), datând din secolului al XIX-lea; Vârful Ciortea, sat Tataru. Mai trebuie spus faptul că localitatea este situată într-un peisaj chiar de vis; însă cu toate acestea nu credem să fie 70-100 de turiști/an care tranzitează zona. Și este păcat, fiindcă bazele pentru crearea unui turism, fie el și de week-end, ar fi! Dar, cum spuneam, comuna nu este sprijinită financiar după cum ar merita!
O zonă favorizată financiar...
Spre comparație, comuna Măgureni, favorizată financiar chiar de la nivel central, grație implicării unui deputat care a fost ministru în trei cabinete și vicepremier în două, ar avea și infrastructură și câteva obiective istorice pentru a pătrunde cât de cât pe piața turismului (comuna dispune și de un centru de informare turistică). Deocamdată însă nu a făcut acest pas. Ca infrastructură, localitatea are drumuri asfaltate în proporție de 95%, rețea de gaze ce acoperă toate satele, alimentare cu apă (100%), iar în prezent se lucrează la rețeaua de canalizare și stația de epurare a apelor uzate. Cândva, pe râul Prahova existau zeci de vărării (cuptoare de ars calcarul pentru obținerea varului), dar între timp acestea au dispărut. Ei bine, imaginați-vă că îndeletnicirea aceasta chiar putea constitui o atracție turistică. Și o spune cineva care a asistat la câteva șarje, iar meșteșugul în sine este absolut fermecător! Bine, e și poluant, dar tot vrăjit ești asistând la o practică veche de peste 100 de ani. În fine, ca monumente de interes național sunt consemnate: Biserica „Sf. Treime“ Măgureni, construită în 1674 de Păuna, soția lui Drăghici Cantacuzino și fiii lor Pârvu, Constantin, Șerban și Grigoraș, cu picturi realizate de Pârvu Mutu între anii 1693-1694, pe cheltuiala lui Șerban (Bănică) Măgureanu; ruinele conacului Drăghici Cantacuzino-Măgureanu, cu case boierești construite în stil bizantin începând cu anul 1666, lucrările fiind terminate în 1671 de către soția Păuna și fiul lor Pârvu; traseul turistic „3 cișmele“, cu zona de drumeții Ruda (se întinde inclusiv pe teritoriul comunei Poiana Câmpina), construite de Cantacuzini de-o parte și de alta a dealului Ghimelia.
...alta „defavorizată“
Filipeștii de Pădure, fostă localitate industrializată în perioada comunistă, declarată ulterior zonă defavorizată, după închiderea minelor și a fabricilor, statut care i-a permis o oarecare dezvoltare economică, aspiră și ea la turism. Infrastructura este foarte bine pusă la punct: drumuri asfaltate – 100%, gaze – 90%, apă – 100%, canalizare – 90%. Autoritățile enumeră câteva resurse de care s-ar putea lega în varianta în care chiar ar dori să pună în practică ideile turistice măcar la scară mică: Biserica „Trei Ierarhi“ (1688), monument istoric și de artă veche bisericească, ctitorită în anul 1688 de către Bălașa Matei Cantacuzino și fiul său, spătarul Toma Cantacuzino. Lăcașul păstrează și azi arhitectura și picturile originale. Picturile au fost realizate de vestitul „zugrav“ Pârvu Mutu, cel care realizează și icoanele care împodobesc catapeteasma; ruinele conacului Matei și Toma Cantacuzino – monument istoric de arhitectură de interes național, construit între anii 1680-1690; galeriile minei Filipeștii de Pădure; Castrul Roman Dealul Filipeștilor. Dar... trebuie să spunem că autoritățile nu s-au dat peste cap să pună în valoare toate aceste obiective. De exemplu, ruinele conacului Matei și Toma Cantacuzino sunt ascunse între sediile primăriei și ale liceului de un zid înalt, încât nici nu ai cum să vezi ce este în interior. Pesemne așa ceva s-ar numit conservare...
Maria Bogdan
Prahova, turism, Magurele, Tataru, Magureni, Filipestii de Padure