Extinderea acestui sistem, în condițiile țării noastre, este îngreunată de faptul că o bună parte a solurilor din România au un conținut mai ridicat de argilă, fiind predispuse mai mult fenomenelor de tasare-compactare, și au un grad de îmburuienare foarte ridicat.

Totodată, fermierii nu dispun încă de mașinile specifice unor astfel de lucrări. Dar nici pe suprafețele mari ușor pretabile sistemului de lucrări conservative nu se aplică și, dacă parcurgem în prag de iarnă Câmpia Română de la Mehedinți la Constanța, Câmpia de Vest, de la Timișoara la Satu Mare și Câmpia Moldovei, de la Galați la Botoșani, constatăm că toate câmpurile sunt arate.

Desigur că arătura, pe termen scurt, prezintă o serie de avantaje pentru fermieri, motiv pentru care nu renunță așa ușor la această lucrare. Totuși, prin arătură stratul de sol prelucrat este desprins din mediul său natural și i se schimbă radical condițiile de stabilitate, de aerisire, de umezire, iar procesele biologice sunt în derută totală.

Aerisirea intensă prin arătură duce la mineralizarea humusului cu pierderi de azot prin levigare și volatilizare.

Prin lucrări solul devine un corp artificial, având alt regim al infiltrării și scurgerilor superficiale ale precipitațiilor, cu consecințe directe în spălarea orizonturilor superioare și producerea eroziunii, cu mari posibilități de pierdere a apei prin evaporare.

O arătură adâncă provoacă diluarea materiei organice și a substanțelor minerale din sol. Mai trebuie avut în vedere că executarea arăturii este foarte scumpă.

De aceea este indicat ca, acolo unde este posibil, adică există soluri ușoare, mai puțin infestate cu buruieni, boli și dăunători, iar suprafețele sunt nivelate și cu mai puține resturi vegetale, să se aplice sistemul conservativ de lucrare a solului care constă în executarea de lucrări minime sau semănatul direct, în teren nelucrat.

Acest sistem prezintă următoarele avantaje:

• se reduce consumul de muncă prin reducerea lucrărilor;
• se scurtează timpul de execuție, încadrându-se ușor în epoca optimă;
• se reduce necesarul de mașini și deci de investiții pentru procurarea lor;
• se reduce consumul de combustibil la 10-11 l/ha față de 52 l/ha;
• se asigură o bună conservare a solului, iar eroziunea se reduce cu 77%;
• se îmbunătățește stratul arabil prin menținerea structurii solului și prin conservarea humusului;
• crește capacitatea de acumulare și conservare a apei în sol;
• se îmbunătățește procesul de infiltrare a apei;
• se reduce procesul de tasare-compactare a solului;
• se asigură o bună adaptare la condițiile climatice ale zonei;
• se asigură îmbunătățirea producției agricole pe termen lung;
• se reduc cheltuielile și necesarul de forță de muncă;
• crește cantitatea de materie organică în stratul superficial al solului la 30% față de 12% în sistemul clasic.

Asemenea considerente au determinat multe state să treacă la sistemul conservativ de lucrare a solului.

În Franța, analizându-se comparativ, la cultura grâului se constată că la sistemul clasic sunt necesare 6-7 ore/ha cu 78-97 l/ha consum combustibil, iar la semănatul direct 2-2,4 ore cu 26-31 l/ha.

În SUA se aplică de multă vreme pe suprafețe ce depășesc 30%, în Argentina peste 32%, iar în Paraguay peste 52%.

În țara noastră s-a experimentat, încă din anii 1970-1980, sistemul de lucrări minime, cu bune rezultate, și se așteaptă aplicarea lui pe suprafețe mai mari.

Trebuie avut în vedere însă că acolo unde se aplică sistemul conservativ de lucrare a solului sunt necesare doze sporite de îngrășăminte, cantități mai mari de sămânță la semănat și o atenție sporită la măsurile de combatere a buruienilor, bolilor și dăunătorilor.

Acest sistem are și el limitele sale, și anume:

• nu încorporează îngrășămintele, resturile vegetale și erbicidele volatile;
• se înmulțesc buruienile, bolile și dăunătorii;
• crește PH-ul solului și necesitatea aplicării amendamentelor;
• se reduce porozitatea și schimbul de gaze;
• sistemul radicular este mai puțin dezvoltat și superficial.

Prin urmare, este necesar să se analizeze temeinic atât avantajele, cât și limitele sistemului conservativ de lucrare a solului și, acolo unde este posibil, avantajele fiind mult superioare, să se treacă treptat la acest sistem care asigură o mai bună conservare a proprietăților solului, în vederea unei agriculturi durabile.

Prof. dr. ing. Vasile POPESCU