cemrom iulie 2018
update 17 Oct 2018

Grădina de lângă casă. Ce, când, cum, unde semănăm? (XII)

  • Publicat în Agrotehnica

Iată că încet-încet a trecut și luna septembrie. Chiar dacă soarele încă ne răsfață cu razele lui, nopțile au devenit reci. Pentru multe plante acesta este un avantaj, căci umezeala se păstrează mai bine, iar arșița de peste zi nu le mai distruge lăstarii. Pentru altele, este semnalul că se apropie sezonul rece, astfel încât se pregătesc ca, în felul lor, să își încheie socotelile cu anul acesta. Pentru grădinari este perioada când se pot bucura de o grădină frumos aranjată și bine gândită cu eforturi minime.

Crizantema – regina toamnei

În acest sezon cei care se îngrijesc de grădini pot beneficia de o pauză binemeritată. Udatul nu mai trebuie făcut atât de des și nici buruienile nu se mai întind la fel de repede. Pentru lucrările de toamnă este încă prea devreme, iar o serie de flori de-abia de acum înainte încep să dea tot ce au ele mai frumos. Singura grijă este de a aduna semințe pentru sezonul următor de la petunii, regina-nopții, zorele, flori de piatră și alte flori care acum oferă cele mai de calitate semințe.

Una dintre florile care vestesc negreșit venirea toamnei este crizantema. Cunoscute și sub denumirea de tufănele, dumitrițe ori margarete de toamnă, sunt, în realitate, o întreagă familie de flori, formată din aproximativ 30 de specii de plante perene, aparținând familiei Asteraceae. Ele sunt originare din Asia și Europa de nord-est, dar deja de multă vreme au cuprins întreaga lume.

Crizantemele au fost cultivate în China încă din secolul al XV-lea î.Hr. Un oraș antic chinez a fost numit Ju-Xian, în traducere „orașul crizantemă“. Planta a fost introdusă în Japonia probabil în secolul al VIII-lea a.d., iar împăratul a adoptat-o ca sigiliu imperial. În Japonia există un „Festival al Fericirii“ dedicat acestei flori. În Europa a fost adusă în secolul al XVII-lea. Linnaeus a numit-o conform prefixului grecesc chrys –, care înseamnă auriu (culoarea inițială a florilor), și – anthemon, însemnând floare.

Sunt plante ce iubesc lumina și de aceea se dezvoltă bine pe terase sau în grădină, la lumină multă, dar fără soare direct. Crizantema în ghiveci trăiește confortabil pe terase acoperite, descoperite sau scoasă din ghiveci și plantată direct în grădină. Se simte bine la temperaturi răcoroase, de 5-10°C, la care alte plante de-abia mai supraviețuiesc.

Înmulțire ușoară și cultivare fără pretenții

Se înmulțește relativ ușor, prin butași care se plantează primăvara, când îi apar lăstarii de la rădăcină. Aceștia se despart prin tăiere de planta mamă și se plantează în alte locuri. Lăstarii trebuie să fie de 8-10 cm lungime și să nu aibă decât 2-3 frunze, pentru ca planta să se canalizeze spre dezvoltarea rădăcinii. Ulterior, dacă nu au fost plantați direct pe locul unde se dorește amplasarea plantei, pot fi răsădiți. În general, multe dintre crizantemele de grădină traversează bine sezonul rece, în primăvară reluându-și ciclul de vegetație. Există însă și specii, mai ales dintre cele la ghiveci, care trebuie replantate în fiecare primăvară, căci iarna îngheață afară. Acestea pot fi plantate în ghivece, iar toamna târziu mutate la interior.

În orice caz, pentru a menține vigoarea plantelor este indicat ca la fiecare doi ani, primăvara, crizantemele să fie divizate, folosind un cuțit pentru a separa bucățile, care se pot planta la o anumită distanță. Astfel se întineresc și se asigură o dezvoltare optimă. Crizantema este sensibilă la atacul păduchilor de frunze, de aceea trebuie examinată periodic pentru a putea interveni cu produse fitosanitare la primele semne ale apariției dăunătorilor.

Ca toate florile de toamnă iubesc umezeala, astfel că trebuie udate des, dar nu în exces.

Suport pentru fantezii

Farmecul crizantemelor este dat de varietatea mare de culori și forme pe care le au. În plus, dimensiunea și numărul de flori sunt la latitudinea grădinarului. Reprezintă un bun prilej pentru cei care doresc să se inițieze în arta subtilă a aranjamentelor florale vii și, în același timp, un exercițiu subtil de răbdare, fantezie și estetică.

Primul pas este plantarea mai multor crizanteme, de culori diferite, astfel încât să obținem o tufă multicoloră. Apoi, mult mai târziu, ne vom folosi de o altă proprietate a acestei plante. Pentru obținerea crizantemei standard, se oprește pe plantă un singur boboc, cel principal sau unul secundar, dar care este cel mai bine plasat, restul fiind eliminați. Pentru obținerea crizantemei-crenguță sau „olandeze“ cum i se mai spune, se elimină bobocul principal și, eventual, o parte dintre bobocii laterali.

Eliminarea bobocilor se face prin rupere, atunci când aceștia sunt suficient de mari pentru a putea fi apucați între degete, dar lucrarea trebuie repetată de mai multe ori, în funcție de particularitățile creșterii soiului. În primul caz, floarea rămasă pe fir se va dezvolta mai mult. În cel de-al doilea, cu cât vor fi mai multe, cu atât mai mici vor rămâne florile, dar își vor păstra în continuare farmecul.

Imaginați-vă doar cum poate arăta o tufă cu flori mari și mici, de culori diferite...

Floarea Sfântului Dumitru

Crizantemele au o simbolistică deosebită. În țări precum Japonia, Statele Unite sau Australia simbolizează sărbătoarea mamelor. În Japonia este considerată floarea luminii și a soarelui, iar pentru chinezi reprezintă odihna, liniștea, dar și viața senină, cu excepția crizantemei albe, care semnifică jelirea sau necazul. În schimb, în multe țări europene este considerată o floare de doliu, fiind folosită la înmormântări. De altfel, în Occident, dar și la noi, în Ardeal, se obișnuiește ca de Ziua Tuturor Sfinților

(1 noiembrie) să se împodobească cu crizanteme mormintele celor dragi.

La români crizantemele roșii, numite și „dumitrițe“, sunt asociate liniștii, împăcării, iertării, dar și tristeții. Românii le consideră „florile Sfântului Dumitru“, celebrat de Biserica Ortodoxă la 26 octombrie.   

În afară de frumusețea lor, crizantemele pot fi folosite și pentru tratarea unor afecțiuni. Consumul regulat de ceai din crizanteme ajută la menţinerea calciului în organism, reglează funcţiile inimii şi reduce nivelul de colesterol din sânge. Sub formă de infuzie este un tonic general al organismului, întărește sistemul imunitar, contribuie la detoxifierea organismului și la tratarea herpesului. De asemenea, infuzia preparată dintr-o lingură de frunze tocate la o jumătate de litru de apă, folosită la clătitul gurii seara, previne paradontoza.

Mugurii și petalele, adăugate în apa pentru îmbăiere, ameliorează unele tulburări nervoase, iar frunzele și petalele au fost folosite cu succes în tratamentul Parkinson-ului. Maceratele de petale cu miere sunt de folos în tratamentul durerilor de genunchi, a tensiunii arteriale, bronșitei și al guturaiului puternic.

Alexandru GRIGORIEV