Altoirea plantelor legumicole. Tehnologia viitorului în combaterea bolilor și dăunătorilor de sol
Folosirea intensivă a terenului destinat cultivării cu plante legumicole, precum și renunțarea în cele mai multe cazuri la o rotație adecvată a culturilor, au condus la creșterea virulenței atacului unor agenți patogeni de sol, în special Fusarium oxysporum și a dăunătorilor din sol (Meloidogyne sp.). Altoirea plantelor legumicole a apărut ca o necesitate pentru prevenirea pierderilor şi deprecierilor ca urmare a atacului produs de bolile şi dăunătorii de sol dar şi în vederea îmbunătăţirii calităţii producţiei şi a creşterii gradului de toleranţă şi rezistenţă a plantelor la stresul termic și hidric.
Avantajele principale ale altoirii sunt:
- rezistența la atacul unor agenți patogeni de sol conferită hibridului sau soiului de către portaltoi permite cultivarea acestora în zone unde aceștia compromit culturile de legume;
- este eliminată aplicarea de sterilizanţi pentru sol, contribuind la siguranţa producătorului şi protecția mediului, altoirea putând fi considerată un mijloc eficient permanent pentru obţinerea producțiilor biologice;
- datorită sistemului radicular viguros al portaltoiului, care exploatează un volum mare de sol, randamentul de utilizare atât a îngrășămintelor organice și chimice cât și al apei este mai ridicat față de culturile nealtoite.
- altoirea poate induce o vigoare ridicată, toleranţă la temperaturi mai scăzute şi creşterea atât a producţiei timpurii cât şi a celei totale;
- altoirea determină mici schimbări pozitive în calitatea fructelor și valoarea nutritivă;
- cheltuielile pentru producerea răsadului altoit sunt compensate de numărul mai mic de răsaduri folosite la unitatea de suprafață.
Altoirea este o metodă de înmulţire vegetativă prin care doi parteneri (altoiul şi portaltoiul) vin în contact, se acceptă reciproc şi convieţuiesc ca o entitate nouă. Se practică mai multe metode de altoire, cele mai folosite fiind metoda prin „alipire cu un cotiledon“ și altoirea „cu pană între cotiledoane“.
Pot fi cultivate cu succes plantele altoite de pepene verde, pepene galben, castraveți, tomate, ardei, vinete.
Dr. ing. Elena CIUCIUC, SCDCPN Dăbuleni
legume, boli, daunatori, combaterea bolilor, combaterea daunatorilor, altoire
- Articol precedent: Grădina de lângă casă. Ce, când, cum, unde semănăm? (XII)
- Articolul următor: Retrospectivă la cumpăna dintre anii agricoli