reclama youtube lumeasatuluitv
update 18 Oct 2019

Grădina de lângă casă. Ce, când, cum și unde semănăm (IX)

  • Publicat în Agrotehnica

În acest episod al serialului nostru vom continua să vorbim despre flori. Dar, înainte de a face acest lucru, consider că este nevoie de o precizare. Când am purces la întocmirea acestui serial am spus că vom vorbi despre cum se poate amenaja o grădină lângă casă, care să ne facă mai plăcută șederea, fie acasă, fie la locuința de vară sau de week-end. Din motive de organizare a materialului, am decis să prezentăm florile în funcție de perioada de înflorire, din primăvară spre toamnă. Așa se face că am ajuns să vorbim acum, în august, despre semănatul florilor în martie sau în octombrie. Așadar, nu ne-o luați în nume de rău sau ca pe o glumă. Cei interesați vor afla astfel din vreme când trebuie să-și pregătească grădina pentru a obține ceea ce doresc. Căci în grădină, ca în orice ramură a agriculturii, recolta, în acest caz florile, se pregătește cu multă vreme înainte.

Jocul multicolor al petuniilor

Una dintre cele mai obișnuite, dar și frumoase apariții dintr-o grădină sunt petuniile. Aceste flori au o perioadă foarte lungă de înflorire și sunt destul de puțin pretențioase. Apoi se regăsesc într-o multitudine de culori și modele, ceea ce permite realizarea unor frumoase combinații. De aceea, probabil, sunt atât de răspândite și îndrăgite.

Petuniile sunt membri de bază ai familiei Solanaceae. Originare din America de Sud (Argentina, Brazilia), petuniile au cucerit Europa spre începutul secolului al XIX-lea. Numite și flori de tutun (sunt rude cu planta de tutun) sau florile verii ori florile cu o mie de culori, petuniile sunt pline de flori de la începutul verii până la mijlocul toamnei.

Petunia preferă spaţiile deschise, în plin soare (plantele suportă soarele direct toată ziua, dar au neapărată nevoie de soare cel puţin 6-8 ore pe zi). Asta le face cu atât mai recomandate în condițiile actualelor schimbări climatice, când soarele a devenit arzător, iar seceta este la ea acasă. Petuniile care stau la umbră vor face multe frunze și foarte puține flori. Iubesc solul nisipos, care se drenează bine și ușor, cu un pH neutru, bogat în substanţe nutritive.

În mod normal, petuniile trebuie udate în fiecare zi sau o dată la două zile. Vara, când vremea este de-a dreptul caniculară, e bine să fie udate şi dimineaţa şi seara, pentru că sunt mari iubitoare de apă, dar și pentru că apa le stimulează producția de flori. Dacă planta nu primeşte o cantitate suficientă de lichid, frunzele sunt primele care se usucă, în timp ce florile își pierd intensitatea culorii. Îndată ce sunt udate corect, petuniile își revin.

Rezistente la dăunători și ușor de multiplicat

În ceea ce priveşte dăunătorii, petuniile sunt atacate de păduchi verzi, omizi, păianjeni, musculiţe albe şi alte asemenea vietăţi care pot fi uşor înlăturate cu ajutorul unor insecticide. Însă sunt plante rezistente și capabile să se revigoreze, îndată ce problema este depășită. Răsadurile de petunii nu sunt greu de produs. Petunia se înmulțește prin semințe semănate în cutii sau lădițe, într-un loc adăpostit. Perioada optimă este ianuarie - februarie. Semințele de petunii își păstrează facultatea germinativă timp de patru ani, deci le puteți folosi cu succes de la un an la altul. Substratul cel mai indicat este alcătuit din turbă și nisip. Densitatea optimă este de 4-6 g/mp. După ce ați întins semințele cât mai uniform nu le acoperiți cu pământ, ci doar apăsați-le ușor cu degetul, pentru a face contact mai bine cu substratul. Apoi udați, prin pulverizare. Evitați să folosiți un jet.

În mod normal, plantele ar trebui să răsară cam după 10-12 zile, în funcție de condiții. La două săptămâni după răsărire se face prima repicare, prin răsădirea tinerelor plante în alte lădițe, astfel încât să aibă spațiu suficient. A doua repicare se face după încă trei-patru săptămâni, când se răsădesc în plăci alveolare sau ghivece mici. În sfârșit, se plantează în grădină în luna mai, cu o distanță între plante de 25-30 cm.

Proprietățile nebănuite ale Reginei nopții

Regina nopții este o altă plantă erbacee perenă din familia Solanaceae, aceeași ca și petunia, originară din America de Sud (sudul Braziliei, nordul Argentinei, Paraguay, Uruguay). Aceasta este cultivată pe scară largă ca o plantă ornamentală. Grădinarii o denumesc, de asemenea, tutun de ornament confundându-se cu un alt tutun ornamental Nicotiana sylvestris, tutun scoțian.

Florile „Reginei nopții“ se deschid seara, de unde vine și numele, și rămân deschise până dimineața, la răsărit. În tot acest timp, floarea răspândește un parfum plăcut și puternic. Înflorește începând din luna iunie și, dacă vremea permite, va rămâne așa până în octombrie. Floarea are formă de trompetă, de circa 8-10 cm, având cinci lobi. Poate avea mai multe culori. Cea mai frecventă este cea albă, dar regina nopții poate fi și galbenă, roșie, roz, mov și, uneori, aceeași plantă poate avea flori de mai multe culori. Planta trebuie udată la bază, în fiecare seară, în zilele secetoase. În celelalte zile se poate uda și la două zile.

Grațioasă și parfumată, regina nopții are nevoie de o îngrijire minimă pentru a ne bucura cu florile și, în special, cu parfumul ei îmbătător. Aceasta se înmulțește prin semințe sau tuberculi. Înainte de plantarea semințelor, dacă optăm pentru această metodă de înmulțire, este bine ca acestea să stea în apă 8-12 ore înainte. Cert este că planta este puțin pretențioasă și, de cele mai multe ori, procedeul de însămânțare este unul reușit, iar o plantă produce multe semințe. Îi este prielnic un sol umed, bine drenat, cu un pH cu valori între 6,1-7,8. Iubește soarele, dar suportă și umbra.

Nu rezistă la temperaturi sub –5ºC, de aceea se recomandă scoaterea tuberculilor din pământ și păstrarea lor în ghivece, până primăvara, urmând ca în luna aprilie aceștia să fie replantați în grădină.

Potrivit unor studii, regina nopții este bogată în alcaloide, flavonoide și triterpine, ceea ce îi conferă proprietăți antispasmodice, antioboseală, antibacteriene, antimicrobiene și antivirale. De asemenea, tuberculii negri conțin substanțe purgative, diuretice și antiparazitare. De aceea, în medicina tradițională, Regina nopții este folosită și în tratarea infecțiilor urinare, a hepatitei, a gripei, dizenteriei, a oreionului, a afecțiunilor cutanate, dar și ca vermifug, în special în Asia și în America de Sud. Locuitorii din Nepal folosesc însă frunzele pentru tratarea abcesului sub formă de cataplasme. Semințele sunt întrebuințate în industria cosmetică pentru a trata eczemele și scabia, iar sucul proaspăt de petale de regina nopții tratează herpesul. Întreaga plantă conține nicotină, fiind numită și „Tutun ornamental“, „Tutun înaripat“, sau „Tutunul iasomie“, care este folosit ca insecticid.

În Iran este cultivată pentru a oferi tutun de fumat în narghilea. Frunzele sale uscate nu sunt tăiate ca la țigările de tutun, ci sunt pur și simplu sfărâmate în mână. (va urma)

Alexandru GRIGORIEV