Practicarea agriculturii în spații protejate a însemnat, încă de la apariția ei, un uriaș pas înainte. Horticultorii au putut să o ia cu un pas înaintea vremii și să obțină producții cu mult înainte de sezonul obișnuit. Următorul pas a fost obținerea a mai multe cicluri de producție într-un singur an. În același timp, serele și solariile au făcut posibill ca suprafețe întinse din zona de nord a Europei să devină grădini de legume. În Olanda și Belgia, de exemplu, producția din sere și solarii nu numai că acoperă cea mai mare parte a necesarului pieței interne, dar mai pleacă și în țările vecine.

Despre o seră belgiană, cu tehnologii de ultimă generație, vă invităm să citiți mai jos.

O existență câștigată din salată

Onze-Lieve-Vrouw-Waver este o localitate mult mai mică decât o arată numele. De fapt, este un sat, dar la nivel belgian, aflat la aproximativ 30 km de Bruxelles. Cea mai mare parte a locuitorilor săi se ocupă cu horticultura. Mai exact, cu sere și solarii. Doar câțiva mai cultivă lucernă, iar unul sau doi cresc cai și vaci. Peter Verschaeren și soția sa Christel sunt considerați ca unii dintre cei mai mari producători de salată din zonă. De fapt, salata reprezintă sursa lor de venit.

„Avem o experiență de peste 20 de ani în domeniul cultivării salatei“, povestește Peter. Activitatea fermei sale a început în anul 1994 și, de la început, a fost axată pe monocultură. Obiectul de activitate este, așa cum am spus deja, salata.

Încă de la început, desfacerea s-a realizat prin intermediul cooperativei din care face parte. BelOrta, despre care am povestit în paginile revistei noastre, găsește întotdeauna clienți, la cel mai bun preț. „În felul acesta noi putem să ne axăm asupra problemelor legate de producție, fără să trebuiască să ne mai risipim eforturile și în alte direcții. Preocuparea noastră principală este să obținem salată de cea mai bună calitate și exact asta facem!“, spune cu mândrie proprietarul fermei.

O seră fără pământ

Până în anul 2010, tehnologia de lucru era una clasică. Răsadurile se plantau în pământ, se săpau, se udau, se îngrijeau și se recoltau la fel ca în orice altă seră. Dar, cu timpul, pământul s-a secătuit. Recoltele deveneau din ce în ce mai slabe, iar bolile și dăunătorii din ce în ce mai virulenți. Tot câștigul, care scădea continuu, se ducea pe felurite tratamente. Nici vechile sere nu mai erau prea eficiente. Pe scurt, era clar că trebuie schimbat totul!

„Atunci am hotărât că este cazul să trecem la o nouă tehnologie“, își amintește Peter Verschaeren. Primul pas a fost construirea unei sere noi. Suprafața acesteia este de – nici mai mult, nici mai puțin – 12.000 mp. Adică 1,2 ha. O seră cât vezi cu ochii! Dar în această seră uriașă nimic nu este ca într-una clasică. Tehnologia de cultură este hidroponică. În traducere, în loc să se cultive pe un substrat de pământ, salatele cresc în apă. Iar pentru întreaga activitate sunt suficienți fermierul, soția sa și încă patru angajați. Deși pare incredibil, nu este nicio poveste SF, ci pura realitate!

Incursiune în agricultura viitorului

Pas cu pas, iată cum funcționează lucrurile: în primul rând trebuie să spunem că întreaga seră este acoperită cu uriașe benzi transportoare, aflate la o înălțime de aproximativ 75-80 cm. Pe acestea sunt așezate un fel de jgheburi metalice, dreptunghiulare, înalte de aproximativ 30 cm, tot atât de late și lungi de aproape zece metri. În partea superioară, jgeaburile sunt acoperite cu o bandă metalică și ea, în care sunt ștanțate orificii pătrate, de 20 x 20 cm, la distanțe de 10 cm între ele. În aceste spații se introduc răsadurile, aflate inițial în clasicele „cubulețe“ de substrat pentru germinare. Odată completat jgheabul, este așezat pe banda transportoare. Astfel, el devine un rând din imensa grădină. Rândurile se deplasează permanent, puțin câte puțin, spre capătul serei, pe partea dreaptă. Ajunse în capăt, un alt sistem automat le trece pe partea stângă, unde începe mișcarea în sens invers. Întreg circuitul durează aproximativ două săptămâni în timpul iernii și o săptămână vara. Când revin în dreptul zonei de plantare, răsadurile s-au transformat deja în salate numai bune de recoltat. Lucru pe care îl fac cei patru angajați care, în paranteză fie spus, sunt cu toții români.

Odată ajunse la capătul circuitului, salatele sunt recoltate, bucată cu bucată. Rădăcinile se îndepărtează manual, iar salata se ambalează fie individual, fie în lăzi. Deși nu este cazul, lăzile trec, cu tot cu salată, și printr-o instalație de clătire, apoi se încarcă pe paleți

Jgheaburile golite revin în zona de plantare și procesul se reia.

Pe tot parcursul circuitului, în jgheaburi se află apă, îmbogățită cu nutrienți. Cantitatea de apă, dozarea nutrienților, temperatura serei, ba chiar și iluminația sunt controlate de calculator.

Avantaje, dar mai e până la cultura eco!

„Întreaga investiție a costat aproximativ 2,5 milioane de euro. Suma a provenit, în cea mai mare parte,

dintr-un credit acordat de bancă. Desigur că am beneficiat și de un ajutor de la stat, dar destul de mic. Am calculat că perioada de amortizare este de 15 ani. Ne aflăm deja în cel de-al optelea an și lucrurile stau bine“, spune dl Verschaeren.

„Această tehnologie are avantajul de a face munca mult mai ușoară. Răsadurile le cumpărăm de la un vecin, specializat în această activitate. De altfel, este un mare producător, răsadurile lui fiind exportate în Franța, Germania și chiar Elveția. Sistemul hidroponic face ca salata, care nu mai este irigată, să aibă frunzele uscate în permanență. Asta face să aibă un aspect foarte frumos și, în același timp, scade riscul infestării cu dăunători. Înainte de a trece la acest sistem aveam veșnic probleme cu bremia, botridis și trips. Acum nu mai trebuie să utilizăm cantități atât de mari de pesticide și insecticide. Cu toate acestea, efectuăm tratamente împotriva bremia, botridis și a omizilor“, descrie fermierul tehnologia aplicată.

„Avantajul major este însă că toată apa folosită este recuperată. Apa provine din iazul de lângă fermă. De acolo este pompată în instalația din seră. Ceea ce rămâne în jgheaburi este recuperat, trece în instalația de filtrare și, de acolo, se întoarce în iaz. Ca avantaj suplimentar, adaug că acolo cresc pești despre care angajații mei spun că sunt delicioși“, încheie Peter prezentarea fermei.

Iar noi nu vom adăuga decât că ferma produce în jur de 15 sortimente diferite de salată, timp de 11 luni pe an. În cea de-a douăsprezecea este concediu!

Alexandru GRIGORIEV