Agrotehnica 02 Mai 2018, 12:56

Căpșuna de la Rădoaia sparge gura târgului

Scris de

Căpşune autohtone produse de un fermier din Rădoaia, comuna Parava, un real succes în județul Bacău și în împrejurimi. Florin Panaite, de 48 de ani, fost operator chimist la Rafo Oneşti, cultivă de câţiva ani căpşune pe cca 10.300 mp. Toată tehnologia de cultivare a căpșunului este adusă din Italia, de la cei mai pricepuți fermieri din nordul Italiei, din Provincia de Trentino, și se pare că fermierul nostru o păstrează cu strictețe, rămânând un secret al gospodarului muncitor și chibzuit. O astfel de investiție ajunge la peste 50.000 euro/ha, dar profitul nu ezită să apară. Ultima producție obținută a fost de cca 30 t/ha, prețurile în perioada de vară au oscilat de la 8 lei/kg până la 16 lei/kg, iar toamna târziu au ajuns chiar și la 25 lei/kg.

Când o ușă se închide, o alta se deschide

– Cum a luat viață această afacere și când?

– Am absolvit școala profesională de operator chimist și am lucrat nouă ani la Rafo Onești până în anul 1997, când s-au făcut primele restructurări de posturi. În acel an am fost și eu pe acea listă, rămânând fără serviciu. Mult mai târziu, în anul 2006, mi-am luat inima în dinți și am plecat în Italia, la o soră de a mea, pentru a-mi căuta de lucru. Nu a fost foarte greu, deoarece încă din prima zi de când am ajuns acolo mi-am găsit un loc de muncă în agricultură. Astfel, am început să construiesc împreună cu noul patron solarii pentru căpșuni. În luna iunie a acelui an am rămas uimit de ce am putut face, respectiv la câtă recoltă de căpșune a avut acel patron! Așa ceva visam să am și eu, dar mă gândeam la sărăcia din țară și mă întristam din nou. Lucrând cu acel patron zi de zi, am învățat cum se fac toate lucrările. În toamna anului 2013 m-am hotărât să mă reîntorc în țară, să fac și eu o cultură de căpșun, precum cea din Italia. Am cumpărat toate materialele necesare, am încărcat două microbuze cu „fiare“ și am ajuns în țară, unde am și început lucrările. Pentru mine acest lucru a însemnat o mare bucurie deoarece știam ce fac, cu toate că „consătenii“ mei se uitau la ceea ce făceam ca la niște nave spațiale și tot vorbeau pe la colțuri despre ceea ce urma să realizez. Și... am făcut bine, pentru că într-un final au rămas toți uimiți de ce producție am avut!

capsune b

– Ce soiuri folosiți?

– Căpşunele produse de mine sunt din soiurile Capri, Ischia și Albion, care îmi permit să recoltez până toamna târziu. În anii trecuţi am avut de cules până la mijlocul lunii noiembrie.

– Cum are loc procesul de distribuție în zonă?

– Cei care îmi cunosc produsele vin direct acasă, dar mă deplasez și eu când am comenzi la magazine și depozite. Dar, cu siguranță, cine a mai cumpărat de la mine va mai cumpăra. Totul este apreciat când vinzi un produs de calitate. De altfel, am multe comenzi la Brașov și București. În Bacău produsele mele sunt cunoscute pe piață datorită calității lor. Așa am fost educat: ce nu-mi place să cumpăr, nu vând celorlalți!

– Ce sfaturi dați celor care vor să se apuce de o astfel de cultură?

– În viață trebuie să ai curaj să poți face ceva. Dar trebuie să îți și placă munca. Consider că nu poți face performanță în agricultură... fără multă dragoste, deoarece cu plantele trebuie să vorbești și să le mângâi, ca pe un copil când vrei să te asculte.

Beatrice Alexandra MODIGA


Vizualizari 5785
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Copyrights © Lumea Satului

Redacţia:

Str. Moineşti nr. 12, Bl. 204, Sc. A, Ap. 4, sector 6, Bucureşti.
Pentru corespondenţă: OP 16, CP 39.
Tel/fax.: 021.311.37.11;
ISSN 1841-5148

Marketing, abonamente, difuzare
Tel: 031.410.07.45
- Nicusor Oprea Banu – 0752.150.146, 0722.271.338;

Compartiment financiar
– dr. Niculae Simion – 0741.217.627

Editura: ALT PRESS TOUR Bucureşti