Peste 850 de oieri suceveni s-au înregistrat pentru subvenţia la lână
Campania de sprijinire a crescătorilor de ovine care livrează lână în vederea valorificării se bucură de interes în judeţul Suceava. În cadrul programului privind ajutorul de minimis acordat crescătorilor de ovine pentru comercializarea lânii, la Direcţia pentru Agricultură Judeţeană Suceava au fost înregistraţi 852 de potenţiali beneficiari ai ajutorului financiar de 1 leu la kilogramul de lână vândută către unităţile care preiau respectiva materie primă, dintr-un total de 1.280 de crescători de oi din judeţ.
De acest ajutor pot avea parte crescătorii persoane fizice care au atestat de producători, persoanele fizice autorizate, întreprinderi individuale şi întreprinderi familiale, persoane juridice, alte forme asociative cu personalitate juridică. Un singur beneficiar poate primi maximum 15.000 de euro pe durata a 3 exerciţii financiare, respectiv în 2018 şi în cele două exerciţii financiare precedente, adică în 2016 şi 2017. În judeţul Suceava este un efectiv de 255.547 de ovine, iar de la un singur animal, în funcţie de rasă şi vârstă, se pot recolta, în medie, 2-3 kg de lână.
„Cei care sunt luaţi în baza de date au timp, până în august 2018, să facă dovada cantităţilor de lână comercializate. În baza acestor dovezi ei vor primi ajutorul prevăzut de Guvernul României“, ne-a spus Haralampie Duţu, directorul executiv al Direcţiei Agricole Suceava. La dosar se depune cererea-tip, declaraţie pe proprie răspundere, copie după cartea de identitate sau actul de constituire de la ONRC, după caz, dovadă de cont activ, documentul de la medicul veterinar prin care se atestă că exploataţia este identificată, precum şi o aproximare privind cantitatea de lână pentru livrare. Ulterior, la dosar se vor adăuga şi documentele doveditoare ale comercializării lânii.
Lâna prelucrată poate avea un preţ bun
De patru ani, în judeţul Suceava există un singur agent economic cu sediul în Fălticeni care preia lâna de la crescătorii de animale. Firma oferă 80 de bani pentru kilogramul de lână adus de crescător la depozit şi 50 de bani pentru lâna achiziţionată direct din fermă. Lâna este exportată în Turcia, unde este folosită la fabricarea saltelelor. Conform reprezentanţilor societăţii, preţul oferit depinde de bursa internaţională, agentul economic neefectuând nici măcar o prelucrare sumară a lânii, condiţii în care ar putea fi exportată la un preţ mai bun. „Prin adoptarea Hotărârii de Guvern, crescătorii de oi vor comercializa în număr mult mai numeros lâna. Varianta cu agentul economic din Fălticeni care preia lâna ar trebui să fie doar una de tranziţie, scopul Guvernului României fiind ca, prin acordarea subvenţiei, să fie încurajată înfiinţarea de depozite mari, în urma unor parteneriate public-private. Într-un astfel de depozit, lâna ar fi prelucrată şi comercializată mai departe la un preţ decent, inclusiv pentru crescătorul de oi care o vinde. Piaţa lânii este considerată a fi una de perspectivă, în condiţiile în care lâna este folosită ca materie primă în industria textilă, dar şi la fabricarea de materiale izolante“, a precizat Haralampie Duţu.
Anul trecut au depus în judeţ cereri de înscriere în program peste 100 de crescători de oi, dar nu au revenit toţi pentru completarea dosarelor cu documentele solicitate.
Silviu Buculei
Suceava, oierit, lana, oieri, cresterea ovinelor, subventia la lana
- Articol precedent: Creșterea bibilicilor
- Articolul următor: Gestația chinchilelor și îngrijirea după fătare