Agricultura românească se confruntă cu dăunători noi sau cu rezistență modificată

Din an în an, fermierii români au probleme tot mai mari cu insectele care le atacă culturile. Indiferent că este vorba despre grădini, vii sau culturi mari, controlul dăunătorilor devine o chestiune tot mai complicată. Dacă până în urmă cu câțiva ani exista un număr restrâns de dăunători, acum ei s-au înmulțit. Dar aceasta nu este singura problemă.

Vremuri noi, probleme noi

Timp de zeci de ani agricultorii știau, încă înainte de a semăna, cu cine vor avea de a face. Ba chiar de multe ori puteau să prevadă chiar și intensitatea atacurilor. Însă, în ultima decadă, lucrurile s-au schimbat fundamental. Aproape în fiecare an apar noi insecte parazite, noi boli ori cele vechi își modifică comportamentul. Sunt numeroase cazurile în care insecte monofage, specifice unei anumite culturi, au devenit polifage, atacând plante pe care până atunci le ignorau. Un exemplu în acest sens este Tanymecus dilaticollis (rățișoara-porumbului) care a început să manifeste o apetență deosebită și pentru floarea-soarelui.

Alte insecte devin imune la insecticidele utilizate în mod uzual, în multe cazuri fiind necesare concentrații mai mari ale substanțelor folosite pentru combatere ori molecule noi. Acesta este cazul tripsului californian, care, cel puțin în bazinele legumicole, reprezintă coșmarul cel mai negru al fermierilor.

Utilaje second-hand, la pachet cu insecte

Cauzele fenomenului sunt complexe. Pe de o parte, în opinia mai multor specialiști, unii dăunători care nu au existat în România au ajuns aici prin intermediul utilajelor agricole second-hand, care erau infestate cu ouă sau larve ale acestor insecte. Mulți legumicultori din Teleorman susțin că așa a ajuns tripsul în serele lor. Ei spun că a fost adus odată cu instalațiile de udat din Spania. Adevărat sau nu, la ora actuală în fiecare an ei trebuie să găsească noi soluții pentru a combate acest dăunător. Până acum, prădătorii s-au dovedit cea mai eficientă soluție.

În zona Matca însă unii fermieri nu au obținut rezultatele scontate utilizând prădătorii: „Pentru că în jur există zone puternic infestate cu tot felul de insecte, prădătorii nu au rămas în solarii, ci au migrat pe câmpurile vecine, atrași de hrana bogată“, povestea unul dintre ei.

Tripșii pot ataca legumele (tomate, ardei, castraveți, ceapă, vinete), fructele (citrice, afine, avocado, prune, caise, piersici, pepeni), florile ornamentale (gerbere, mușcate, garoafe, crizanteme, violete de Parma, trandafiri), cerealele, tutunul, arborii și arbuștii. Parazitul atacă atât frunzele, cât și florile sau, în cazul cerealelor, spicul proaspăt format. Pierderile de pro­ducție pot ajunge până la 13-20% în cazul cerealelor și până la 50% la legume.

Fără neonicotinoide, porumbul ar fi o cultură de hobby

O altă cauză a înmulțirii peste limitele normale a paraziților o reprezintă lipsa rotației culturilor sau rotația necorespunzătoare.

Peste aceasta se adaugă modificările climatice, care fac ca rata de supraviețuire în timpul sezonului rece a ouălelor ori a larvelor paraziților să fie mai mare. De asemenea, perioada de dezvoltare și înmulțire este mai lungă.

Acesta este unul dintre motivele pentru care în țara noastră folosirea substanțelor din categoria neonicotinoidelor este vitală. Din cauza Tanymecus dilaticollis, care trăiește numai în sud-estul Europei, și fără utilizarea insecticidelor din familia neonicotinoidelor nu s-ar mai cultiva porumb și floarea-soarelui. Practic, conform calculelor specialiștilor, viabilitatea porumbului în zona Bărăganului ar fi redusă cu 97%. Adică, porumbul s-ar cultiva doar ca hobby...

Dar nu numai tripsul și rățișoara creează probleme. Lor li se alătură o întreagă pleiadă de dăunători.

Păduchele verde al cerealelor atacă numeroase specii de graminee, preferate fiind grâul, orzul, porumbul şi sorgul. Adulţii şi larvele înţeapă şi sug sucul celular al plantelor. La locul înţepăturii apare, iniţial, o pată decolorată, care treptat se înroşeşte, extinzându-se ulterior pe tot limbul frunzei. Insectele elimină nişte exuvii lipicioase şi dulci, roua de miere, foarte specifice. Frunzele atacate se ofilesc, apoi se usucă. Plantele atacate întârzie în dezvoltare sau se usucă şi mor.

Gândaci și muște care dijmuiesc cerealele

Gândacul ghebos atacă culturile de cereale, atât ca larvă, cât şi ca adult, planta preferată fiind grâul şi, în mai mică măsură, orzul şi secara. Adulţii rod florile şi boabele aflate în fenofaza de coacere în lapte, iar mai târziu rod şi scutură boabele mature. Larvele rod parenchimul frunzelor tinere, lăsând intacte nervurile. În mod frecvent, ele trag frunzele în galerii, le sfâşie, apoi le împing afară, din care cauză frunzele dăunate apar sub forma unor bucle (atac caracteristic). Larvele nu consumă rădăcinile plantelor. Atacul se manifestă în vetre.

Viermele roşu al paiului atacă o gamă largă de specii de graminee, preferând grâul şi orzul, mai puţin secara şi ovăzul. Atacul se manifestă în vetre și este făcut de larvele care pătrund între teaca frunzei şi pai, ca urmare a atacului formându-se umflături alungite. Atacul determină frânarea creşterii şi înspicării, coacerea prematură, reducerea numărului de boabe în spic şi reducerea concomitentă a masei boabelor.

Musca de Hessa atacă şi produce pagube atât la cerealele de toamnă (grâul, orzul şi secara), cât şi la cele de primăvară (orzoaica şi ovăzul). Larvele înţeapă vârful de creştere a plantelor, prin secreţia salivară subţiind pereţii a 4-5 straturi de celule, cauzând astfel o scurgere de suc celular. La locul de atac apar pete de culoare brună-închisă. Frunzele plantelor atacate se îngălbenesc şi, cu timpul, se usucă. Atacurile tardive, la înspicare, determină ruperea tulpinilor la locul de instalare a larvei. Atacurile acesteia din urmă sunt potențate de musca galbenă a cerealelor. La rândul ei, aceasta atacă cerealele de toamnă (grâul, orzul şi secara), precum şi pe cele de primăvară (orzoaica şi ovăzul). Pagube mai mari se înregistrează la grâul de toamnă însămânţat devreme şi la cerealele de primăvară însămânţate târziu. Larvele generaţiei de vară atacă plantele în faza de burduf, rozând parţial spicul şi formând un jgheab descendent de la spic la primul nod. Din această cauză plantele nu mai înspică şi rămân în burduf.

Desigur că prezentarea succintă de mai sus nu are pretenția de a fi un ghid, ci doar un semnal de alarmă. Pentru toate problemele, cel mai sănătos sfat pe care îl putem da agricultorilor este acela de a consulta specialiștii Autorității Fitosanitare și pe cei ai Direcțiilor Agricole. Doar astfel vor putea avea cele mai noi date referitoare la mutațiile suferite de dăunători și la modalitățile de combatere!

Alexandru GRIGORIEV