Adama Sultan iulie 2020
update 14 Jul 2020

Cum se obține, în gospodărie, un butaș altoit de viță-de-vie

  • Publicat în Agrotehnica

Începem așadar prin recoltarea și fasonarea coardelor portaltoi toamna, când conținutul de substanțe de rezervă este maxim, înaintea procesului de migrare a acestora spre tulpină și rădăcină. Momentul ideal ar fi la două săptămâni după căderea frunzelor, înainte de a avea temperaturi mai mici de minus 8-10 grade Celsius două zile consecutiv. Recoltarea presupune tăierea coardelor deasupra nodului al doilea de la bază, la cca 10 cm de punctul de inserție. La fasonare, se îndepărtează copilii, cârceii și vârfurile necoapte. Urmează segmentarea coardelor în butași lungi de 40 cm, aceștia trebuind să fie drepți, cu minimum două noduri, iar în secțiune transversală de culoare vie, fără eventuale pete cafenii. Ultima operațiune este împachetarea în saci de polietilenă și păstrarea în beciuri ori sub cerul liber.

altoire vita vie 1

Recoltare coardă altoi

Coardele altoi se recoltează din soiul pe care dorim să-l multiplicăm. Perioada propice este tot toamna, după căderea frunzelor, înaintea începerii circulației inverse a hidraților de carbon. O astfel de coardă trebuie să aibă grosime de 8-12 mm și cel puțin opt muguri viabili. Nu se folosesc acele porțiuni cu răni mecanice, țesuturi torsionate, afectate de grindină ori boli criptogamice. Urmează fasonarea – secționarea coardelor la 4 cm sub mugurele bazal și la 4 cm deasupra ultimului mugure, împachetarea, stratificarea provizorie sub folie de polietilenă și păstrarea în locul unde am găsit loc și portaltoilor.

Altoire și plantare

altoire vita vie 2

Primăvara foarte devreme, în martie-aprilie, se fac celelalte operațiuni, respectiv: pregătirea butașilor portaltoi și altoi prin scoaterea de la păstrare, verificarea caracteristicilor de calitate, fasonare (altoiul se secționează, în funcție de numărul mugurilor viabili, în mai multe bucăți, tăindu-se deasupra acestora), umectare și calibrare; altoirea (în uscat) mecanică la masă, dacă aveți un dispozitiv special ori manuală; parafinarea (amestec din parafină comercială – 94%, smoală – 3%, colofoniu industrial – 3% și Benlate) printr-o singură imersie a punctului de altoire, pe o lungime a butașului de 12-16 cm; stratificarea în lăzi din lemn într-un substrat de turbă și nisip; forțarea în camere speciale, bine iluminate și aerisite, timp de 18-21 de zile, cu temperaturi în primele 4-6 zile de 28-30 grade Celsius, apoi de 20-22 grade și, în final, de 18-20 grade ziua și 14-16 grade noaptea, umiditate de 85-90% în primele zece zile și apoi de 70-80%; călirea la temperaturi de 8-10 grade Celsius; fasonarea – dimensionarea lăstarilor la 3-5 cm, scurtarea rădăcinilor la 1 cm; plantarea în grădină, în locul în care menținem butașul până toamna, când îl vom duce în locul dorit.

Maria BOGDAN