abonament lumea satului

update 21 Nov 2017

Legumicultura eco se practică pe suprafeţe mici

  • Publicat în Agrotehnica

La mijlocul lunii septembrie, legumicultorii suceveni şi din judeţele învecinate s-au întâlnit cu specialişti în legumicultură din ţară, reprezentanţi ai Comisiei de Agricultură, Silvicultură şi Servicii Conexe din Camera Deputaţilor, Direcţiei pentru Agricultură Judeţeană, Prefecturii şi cu fostul ministru al Agriculturii, Valeriu Tabără, în ferma legumicolă administrată de Vasile (foto) şi Marius Mătrăşoaie în satul Bursuceni, în cadrul celei de-a II-a ediţii a Zilei Legumiculturii Sucevene.

Cei prezenţi au discutat în teren despre tehnologii şi multe alte probleme specifice fiecărei culturi prin analiza a peste 100 soiuri de tomate, 46 soiuri de ardei iuţi, şapte soiuri de ceapă, 32 soiuri de vinete, peste 30 de soiuri de ardei gras, 11 sortimente de capia, sfeclă galbenă, 5 soiuri de sfeclă roşie, 32 soiuri de cartofi nemţeşti, franţuzeşti şi româneşti şi cartoful mov unguresc, morcovi portocalii, galbeni, albi, mov şi roşii, cinci soiuri de pătrunjel, plus numeroase plante aromatice. Printre noutăţile prezen­tate s-au numărat şi noile soiuri, aclimatizate în judeţ, de tomate, vinete şi ardei provenite de la Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Legumicultură Buzău şi varza produsă la Staţiunea de Cercetare şi Dezvoltare pentru Agricultură Bacău.

Manopera ridică preţul produselor eco

Asul din mâneca agricultorilor este certificatul eco, dar mulţi legumicultori care practică o astfel de agricultură nu se simt protejaţi. În studiul de caz s-a precizat că sunt comercianţi care obţin docu­mente privind trasabilitatea produselor eco, dar pe care le amestecă cu cele obţinute convenţional şi le vând ca produse eco. Efectul: sucevenii nu pun preţ pe produsele agricole obţinute în sistem ecologic, care presupun un volum mult mai mare de muncă şi un preţ mai mare. Au fost date ca exemplu în influenţa preţului folosirea erbicidelor versus plivit şi minimum şase praşile manuale pentru îndepărtarea buruienilor în sistemul eco şi dezinfectarea solului cu var şi cenuşă de ciucălăi în sistem eco şi cu substanţe chimice în agricultura convenţională. Randamentul producţiei este, în medie, cu 20% mai mic decât cel din agricultura obişnuită, iar dacă adăugăm şi costurile cu forţa de muncă mult mai mari, nu sunt mulţi cetăţeni dispuşi să suporte costurile legumelor şi fructelor eco. Şi rotaţia culturilor ridică preţul produselor eco, culturile leguminoase în sistem ecologic fiind performante doar în rotaţii cu culturi trifoliene, fiind necesară şi introducerea culturilor de cânepă care curăţă câmpul de buruieni şi lasă o situaţie favorabilă în sol pentru multe culturi.

Din ferma de la Bursuceni produsele eco pleacă la câteva pensiuni din judeţ, în baza unor contracte, se vând la două tarabe pe care familia Mătrăşoaie le-a închiriat în Piaţa din Suceava şi sunt culese direct din fermă de cei care doresc astfel de produse. În judeţul Suceava legumicultura eco se practică pe suprafeţe mici din două motive: lipsa unei asocieri a fermelor legumicole eco care să asigure o producţie mare pentru export sau pentru marile lanţuri de magazine şi, în al doilea rând, judeţul din nordul ţării nu este o zonă legu­micolă consacrată, „dar în urma schimbărilor climatice, va ajunge în câţiva ani la fel de cunoscută cum sunt câteva localităţi din sudul ţării“, cum s-a precizat la întâlnirea de la Suceava.

Puncte de valorificare la poarta fermelor

Majoritatea celor care vor produse eco le cumpără direct din ferme sau pe bază de comandă, şi nu din pieţe pentru că nu au încredere în comercianţi. Valeriu Tabără, fost ministru al Agriculturii, a venit şi cu o soluţie pentru a intra în posesia produselor eco direct de la fermieri.

„Eu recomand de foarte mult timp – şi am văzut prin multe ţări prin care am umblat, inclusiv în Australia – deschiderea punctelor de valorificare la poarta fermelor. Din păcate, acest mod de valorificare a produselor obţinute în fermă nu are o reglementare la nivel naţional, având în vedere o anumită ruptură între anumite instituţii, inclusiv ANSVSA. Dar, a vinde produsele la poarta fermei, după un anumit program, este un mod de a veni direct în contact producători-comercianţi sau consumatori finali. Printr-un astfel de lanţ speculanţii şi importatorii care aduc tot felul de produse ajunse la limita expirării sau de calitate inferioară nu ar mai putea păcăli oamenii. Aşa cum se întâmplă în multe ţări, consumatorii sunt educaţi să facă diferenţa între produse şi, dacă produsele din fermele din zonă devin cunoscute şi căutate, comercianţii vor veni să cumpere direct de la poarta fermei produse garantate, pe care pot să le culeagă chiar de pe ogor“, a precizat Valeriu Tabără.

Biostimulatorii dezvoltă şi protejează planta

Deşi numărul producătorilor ecologici şi al suprafeţelor cultivate este în creştere, cea mai mare parte din producţie se exportă, România fiind printre primii 20 de exportatori ecologici la nivel mondial.

„Sunt două componente în legumicultura eco: în primul rând sămânţa şi apoi întreţinerea culturilor fără ierbicidare şi fără a infecta cu pesticide şi insecticide. Cel mai mult ajută gunoiul de grajd, care trebuie să fie putred. Pentru întreţinerea culturilor folosesc numai produse ecologice. Ca insecticid, cel mai bun este ceaiul din tutun cubanez şi cel din pelin amar, iar erbicidul cel mai bun în culturile eco este sapa. Pentru dezvoltarea şi protecţia plantelor am folosit biostimulatori care contribuie la formarea unor plante cu rădăcini puternice, cu viaţă lungă. Am putut menţine foliajul plantei neatins de dăunători până la momentul actual. Dăunătorii au atins plantele martor, asta dovedind că sunt stimulatori foarte buni pentru protecţia plantelor la dăunători şi la stresul hidric şi termic. Albinele nu mor, viaţa subterană nu dispare, iar gradul de poluare este zero, poţi să stropeşti şi apoi să mănânci legume“, a spus Vasile Mătrăşoaie.

Fostul ministru al Agriculturii, Valeriu Tabără, a precizat că şi gunoiul de grajd, îngrăşământ organic într-o anumită cantitate, pentru anumite plante, în special rădăcinoase, poate fi un poluant cu nitriţi, dacă nu se respectă tehnologiile, cantităţile etc.

Din cauza costurilor de producţie mari, varza eco se obţine pe spaţii mici

Dr. ing. Silvica Ambăruş (foto), director la Staţiunea de Cercetare şi Dezvoltare pentru Legumicultură Bacău, a apreciat încercările legumicultorului Vasile Mătrăşoaie de a obţine varză în sistem ecologic, chiar dacă rezultatele nu sunt atât de spectaculoase ca în cultura convenţională. „Eu nu pot să dau o recomandare pentru varză în agricultură ecologică, pentru că eu nu am putut să o obţin. Domnul Mătrăşoaie a obţinut-o, merită un premiu“, a spus dr. ing. Silvica Ambăruş.

La rândul său, Vasile Mătrăşoaie a precizat că obţinerea verzei în sistem eco se poate face pe terenuri mici, iar costurile sunt mari. A fost dată ca exemplu înlocuirea aracetului pentru aderenţa pe frunză a „ceaiului“ din plante folosit ca insecticid la stropire, cu un amestec de miere de albine şi zahăr. În plus, varza eco trebuie udată prin aspersare şi nu la rădăcină, procedeu care implică o repetare a tratamentelor de combatere a dăunătorilor la intervale scurte de timp. Din peste 10 soiuri de varză pentru care a încercat să obţină producţie eco, cel mai bine s-a comportat soiul Silviana, produs de Staţiunea Legumicolă Bacău, un soi foarte căutat, care se plantează la sfârşitul lunii iulie, iar după 15 octombrie poate fi recoltat, fiind adaptat la variaţiile mari de temperatură dintre zi şi noapte din lunile de toamnă.

„Este păcat că un soi nou, românesc, Silviana, rodul a 11 ani de muncă de cercetare a unei întregi echipe de specialişti, o varză de toamnă cu predilecţie pentru murat, cu frunza subţire şi foarte bună pentru sarmale, nu pătrunde pe terenurile româneşti şi preferăm hibrizii străini“, a spus dr. ing. Silvica Ambăruş, precizând că unitatea de cercetare din Bacău trimite gratuit în ţară mostre de seminţe pentru a vedea cum se adaptează în diferite zone şi la diferite tipuri de soluri.

GALERIE FOTO


Silviu BUCULEI