Afaceri la cheie, fabricile de solarii

Schimbarea modului de viață, adoptarea și de către români a unui stil de viață și, implicit, de alimentație modern s-au reflectat și în horticultura din țara noastră. Deschiderea comercială largă de la începutul anilor ’90 a condus la creșterea consumului de legume proaspete și în sezonul rece. În locul verzelor, murate sau păstrate în depozite, al fasolei uscate și al cartofilor, precum și al conservelor, au început să fie folosite cantități din ce în ce mai mari de castraveți, roșii, ardei, vinete, aduse din Grecia, Turcia, Italia, Spania și cine mai știe de pe unde.
Din câmp în spații protejate
Legumicultorii români nu puteau rămâne pasivi în fața acestei situații. De aceea, pe măsură ce a crescut cererea, au încercat să profite de această nișă și să crească și ei oferta. Că acest fapt s-a mulat pe o realitate evidentă și că este o chestiune fezabilă o demonstrează inclusiv programul „Tomate Românești“, declanșat de Guvernul României anul acesta. Deocamdată fermierii autohtoni reușesc să ofere cantități însemnate de legume în cea mai mare parte a sezonului rece, cu excepția intervalului ianuarie-aprilie. Specialiștii spun, fără însă să fi ajuns la o concluzie definitivă, că probabil nici nu va fi posibilă o producție suficientă și eficientă în acest interval. Din cauza climei specifice țării noastre, producerea legumelor în sere pe timpul iernii ar implica costuri mult prea mari față de prețul importurilor. Dar aceasta este de-acum o altă poveste...
Ceea ce este cert e că numărul fermierilor care produc legume în solarii este în creștere, de la an la an. Fie că este vorba de produse destinate autoconsumului gospodăriei, fie că încearcă să își creeze un nou domeniu de activitate, tot mai mulți sunt cei care încep să practice agricultura în spații protejate. Pe lângă legumele deja enumerate, în solarii se cultivă, mai nou, și soiuri care până nu demult creșteau doar în câmp. Așa se întâmplă cu fasolea, cu salata, dar și cu cartofii. Rezultatul? Producții timpurii, care pot fi vândute cu preț mai bun!
Cum se naște o nouă afacere
Dar legumicultura în spații protejate implică, aprioric, existența acestor spații. Or, în acest domeniu, până de curând, în România nu au existat rețete. Marea majoritate a gospodarilor își construiau solariile pe lângă casă, folosindu-se de imaginație și de ce aveau la îndemână. Așa se face că foarte multe dintre solarii semănau cu un fel de căsuțe destul de joase – în jur de doi, până la 2,5 metri la coamă, învelite în folii de toate tipurile imaginabile, așezate pe o structură de lemn, adesea crengi nefasonate. Desigur, pentru o gospodărie făceau față destul de bine. Asta chiar dacă la aproape fiecare furtună sau ninsoare mai trebuiau cârpite, iar aerisirea era o veșnică problemă.
Odată cu creșterea suprafeței cultivate în regim protejat, s-a vădit și necesitatea apariției unor firme specializate care se ocupă de construirea solariilor. Căci una este un solar de 200-300 m.p. și alta unul de 1.000, 2.000 sau chiar 4.000 m.p. În acest din urmă caz, lucrurile nu se mai pot face „după ureche“, spun specialiștii. De aceea, pentru realizarea și, apoi, instalarea solariilor este nevoie de cunoștințe în domeniu, de un minimum de utilaje, ca și de mână de lucru specializată. Așa a apărut o nouă afacere conexă în agricultură: fabricile de solarii.
Un solar, ca o casă
Fabricile de solarii se găsesc pe tot teritoriul agricol al țării dar, cu precădere, în marile bazine legumicole. Cu toate acestea, am întâlnit o fabrică de solarii și în zona Brașovului, dar și în vecinătatea Aiudului sau a marilor orașe, inclusiv București, Cluj, Arad, Craiova etc. Și este firesc să fie așa, pentru că cererea este, așa cum am arătat, în creștere.
Dar ce presupune o fabrică de solarii? După cum am văzut în mai multe locuri, în primul rând este necesară o hală de dimensiuni cel puțin medii, respectiv 25 x 50 metri, care să adăpostească utilajele necesare realizării structurii solariilor. Pentru că vorbim despre solarii realizate de profesioniști, pentru profesioniști și făcute să dureze, structura se realizează din metal. În funcție de varianta constructivă aleasă pentru solar se utilizează fie stâlpi din profil metalic, uniți între ei cu bare în „T“, fie, în cazul solariilor tip „Buzău 77“ sau tunel, țeavă de oțel cu diametrul de 16-20 mm.
Fixarea în pământ a stâlpilor se face în fundații de beton, în general, pentru a asigura rezistența necesară.
Structura de rezistență se acoperă apoi cu diferite tipuri de folii. Și în această situație, un rol determinant îl joacă tipul de solar a cărui realizare se dorește. De regulă, pentru optimizarea costurilor, se folosesc folii de tipuri diferite pentru acoperiș și pentru pereții laterali.
Stâlpii și folia, doar partea ce se vede!
Acoperișul solarului, care este partea cea mai expusă agresiunii factorilor de mediu, trebuind să suporte atât ploaia, zăpada, eventual grindina, cât și expunerea maximă la ultraviolete, se realizează din folie mai groasă, de până la 200 microni. Pentru cei care doresc să investească într-un solar mai rezistent și mai performant, specialiștii pot utiliza și folii care conțin aditivi ce măresc rezistența la UV și la temperaturile ridicate provocate de arșiță. Este știut că acești doi factori au cel mai important rol în uzura plasticului, în general.
Pentru pereții laterali se folosește o folie ceva mai subțire, cu grosimea cuprinsă între 100 și 150 de microni. Iarăși, pentru cei care doresc să utilizeze solarul în condiții optime, specialiștii pot realiza și pereți laterali cu învelișul în două straturi. Cel din interior este, de fapt, o plasă foarte deasă, care permite aerisirea, dar păstrează totuși o circulație limitată a aerului și împiedică pătrunderea unor dăunători. În exterior se folosește folie normală, care, atunci când este cazul, se rulează pentru a permite aerisirea.
Drenajul, la fel de important ca și construcția
Dar un solar nu înseamnă numai stâlpii și folia. Deși acestea sunt cele mai vizibile (și cele mai costisitoare elemente ale solarului), ele reprezintă doar o parte. La fel de importante sunt, spun specialiștii, pregătirea terenului înainte de instalarea construcției, amenajarea sistemelor de udare, de drenare, de aerisire și de încălzire.
Așa se face că, înainte de ridicarea solarului este recomandată o prelucrare primară a solului, care, evident, după instalarea construcției și la fiecare cultură se reface în funcție de necesități. Apoi, instalarea unui sistem eficient de drenare este foarte importantă pentru acest tip de agricultură. Altfel, apa provenită din condens, care se va scurge pe pereții laterali, va provoca, probabil, inundarea unor porțiuni din suprafața protejată. Sistemul de irigare trebuie și el bine ales și instalat. Se pot folosi aproape toate sistemele utilizate și în spații deschise: cu picătura, cu pulverizatoare fixe sau mobile, pe șanțuri etc. Alegerea se face în funcție de posibilitățile de investiție, de sursele de apă și de culturile proiectate.
În fine, dacă se dorește utilizarea solarului pe o perioadă cât mai lungă în sezonul rece, atunci trebuie instalat și un sistem de încălzire. Aici intervin o multitudine de factori, legați atât de culturi, cât și de microclimatul local.
În concluzie, construcția unui solar, cu excepția unuia pentru hobby, a devenit o chestiune pentru profesioniști. Deci, adresați-vă lor!
Alexandru GRIGORIEV
solarii, afaceri, spatii protejate, fabrici de solarii, afaceri la cheie
- Articol precedent: Prelucrarea soiei, o afacere de milioane
- Articolul următor: Sărăcia bate onestitatea