Imprimă această pagină
Agrotehnica 02 Octombrie 2017, 15:16

Măsuri energice pentru acumularea și conservarea apei în sol în sezonul rece

Scris de

Cultivatorii din țara noastră sunt conștienți de faptul că factorul minim care determină nivelul și calitatea recoltelor este APA.

Din acest punct de vedere teritoriul țării este împărțit în trei zone:

  1. Zona semiaridă (secetoasă), în care media precipitațiilor anuale este de 350-500 mm, iar nivelul evapotranspirației potențiale este 700-800 mm, deci un deficit de 200-450 mm.
  2. Zona subumedă, în care nivelul precipitațiilor este de 500-600 mm, iar evapotranspirația potențială 650-700 mm, cu un deficit de 50-200 mm.
  3. Zona umedă, cu 600-1.000 mm precipitații anuale și evapotranspirația potențială 550-700 mm, în care nu sunt necesare irigațiile.

În primele două zone, care cuprind cea mai mare parte a suprafețelor agricole, realizarea unei agriculturi competitive se poate asigura numai cu ajutorul irigațiilor.

Cum deocamdată suprafețele amenajate pentru irigat sunt reduse, rămâne ca preocupare de primă importanță pentru toți cultivatorii întreprinderea măsurilor care pot asigura acumularea și conservarea apei în sol, a fiecărei picături de apă din precipitații.

În acest scop solul trebuie să fie menținut afânat, mărunțit și nivelat pentru a asigura o bună permeabilitate astfel încât, în 24 de ore, apa să poată pătrunde până la 1 m adâncime.

Permeabilitatea solului este socotită insuficientă când apa pătrunde la mai puțin de 3 cm/oră, este bună la 7-10 cm/oră și este prea mare la peste 50 cm/oră deoarece apa se infiltrează la adâncime mai mare decât nivelul de înrădăcinare a plantelor. În situația când în sol se găsesc straturi imper­meabile care constituie obstacole în calea apei, sunt necesare măsuri de afânare a acestora, astfel:

- când stratul impermeabil se găsește la 25-30 cm (hardpanul) este necesară arătura cu plugul prevăzut cu scormonitori care afânează solul, sub fundul brazdei, pe adâncimea de 10-12 cm;

- când se găsește la 60-70 cm, se lucrează cu scarificatorul.

În astfel de condiții, pe 0-150 cm se pot acumula în sol 4.500 m3/ha de apă.

Capacitatea de reținere a apei în sol este socotită mică între 300 și 500 mm, mijlocie când reține 500-900 mm și mare la 900-1.200 mm.

Capacitatea maximă pentru apă este 59% în solul afânat, 46% în solul așezat și 38% în cel com­pactat.

Capacitatea de apă utilă, pe stratul 0-100 cm, este socotită insuficientă când este sub 600 m3/ha, mică la 1.100-1.400 m3/ha și mare la 1.700-2.000 m3/ha.

De menționat că materia organică din sol are capacitatea de a reține cu 20% mai multă apă, iar humusul poate reține de 4-6 ori mai multă apă, putând amâna efectele secetei cu două săptămâni.

Când pe stratul 0-90 cm solul a reținut 100-150 mm apă, poate rezista la două luni de secetă.

Este foarte importantă apa reținută în sol în sezonul rece atât pentru culturile de toamnă cât și pentru cele de primăvară.

Media precipitațiilor pe 50 ani în zona Fundulea, în sezonul rece (octombrie-martie) este de 379,5 mm, cantitate satisfăcătoare dacă este bine gestionată.

Experiențele demonstrează că într-un sol cu structură glomerulară, corect afânat, se infiltrează 85% din precipitaţii şi 15% se pierd prin scurgerea la suprafaţă, prin evaporare, pe când în solul fără structură se infiltrează 35-40%, iar restul se pierde. Este foarte important ca apa să se infiltreze în sol în cantitate cât mai mare.

Referindu-ne în primul rând la zăpadă, ar fi de dorit ca aceasta să fie susţinută în totalitate pe teren, să nu fie spulberată.

Fiecare 10 cm strat de zăpadă aduce 300 m3/ha apă. De reţinut că 1 mm de apă acumulată în sol în sezonul rece echivalează cu 3 mm din vară.

Ideal ar fi să se beneficieze de prezenţa perdelelor forestiere de protecţie care pot reţine zăpada în strat uniform şi prin topirea treptată se infiltrează în sol.

În lipsa perdelelor se pot folosi alte mijloace ca: valuri de zăpadă create cu pluguri speciale, parazăpezi din baloţi de paie sau din câte 2-3 rânduri de tulpini de porumb, sorg, floarea-soarelui etc., distanţate la 20-25 m.

În ultimul timp se practică sistemul culturilor verzi care, menținându-se peste iarnă, pot acumula peste 97% din zăpadă sau se topește treptat și pătrunde în sol.

Dacă s-au realizat aceste măsuri de acumulare a apei, tot atât de importante sunt și măsurile de conservare a apei în sol.

Să fie evitate toate acțiunile care pot duce la pierderea apei, cât mai puțin răscolit solul.

Un strat protector de mulci din materie organică sau mulci natural poate reduce pierderile de apă de 3-4 ori. De asemenea, temporizarea topirii zăpezii prin fâșii îndesate cu un tăvălug sau prin împrăștierea de paie, pleavă, rumeguș.

Pentru a avea o situație exactă a rezervei de apă din sol nu trebuie să ne ghidăm după cantitatea de precipitații căzută, ci să se facă analize de laborator după care se calculează cu formulele:

  • U = Ug x Da x H
  • Ug = % de apă rezultat la laborator
  • Da = densitatea aparentă (g/m3)
  • H = adâncimea pe care se face analiza (cm)
  • Ex. U = 21 x 1,3 x 120 = 3.276 m3/ha

Prin urmare, la intrarea în iarnă terenul să fie afânat, mărunțit și nivelat, apt să poată primi întreaga cantitate de apă din precipitații.

La desprimăvărare se va proceda astfel:

- culturile din urgența I care se însămânțează la 2-3 cm adâncime vor fi însămânțate direct pentru că brăzdarele semănătorii pot pătrunde la această adâncime;

- în cazul când au început să apară buruieni anuale, se va trece, mai întâi, cu grapa cu colți reglabili care dislocă ușor buruienile mici, în curs de răsărire;

- pentru culturile însămânțate mai târziu și la adâncime mai mare se va pregăti patul germinativ cu combinatorul care să lucreze numai până la adâncimea de semănat;

- nu se va folosi grapa cu discuri în primăvară care răscolește pământul, cu mari pierderi de apă.

Prof. dr. Ing. Vasile POPESCU


Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Articole recente - Lumea Satului

Articole înrudite