Primele roșii obținute de cercetătorii de la USAMVB Timișoara

Amintim că, pentru a salva tomata românească de la dispariţie, specialiștii de la USAMVB Timişoara au înfiinţat prima bancă de gene de roşii din Banat, coordonată de prof. univ. dr. Radu Liviu Șumălan, în urmă cu doi ani, care a ajuns la peste 300 de soiuri strânse de la gospodăriile ţărăneşti din peste 100 de sate din Timiş, Arad şi Bihor. Această bancă este în dezvoltare permanentă. Cultivatorii interesaţi de produse autentice vin la banca de gene unde primesc 10 -20 semințe din anumite soiuri cu obligativitatea ca, la sfârşitul anului, să returneze o cantitate mai mare de seminţe, pentru menţinerea şi dezvoltarea băncii.

Cercetătorii Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului au adus în fața publicului soiurile hibride obținute de ei, după o muncă de aproape 5 ani. Proiectul care vizează crearea roșiei perfecte a fost demarat în 2012. Pentru început, au fost colectate 300 de populații vechi locale din Banat și a fost creată o mică bancă de gene. Echipa de cercetători a încrucișat soiurile rezistente cu cele de calitate în privința gustului, mirosului și productivității. Au rezultat 70 de hibrizi, dintre care 5 au fost trimiși spre omologare la Institutul de Stat pentru Testarea și Înregistrarea Soiurilor din București. Pentru degustarea de roșii inovative, creatorii noilor soiuri au căutat inspirație la nivel mondial și au găsit exemple în Australia și SUA.

– Domnule profesor Șumălan, ce ne puteți spune despre degustarea organi­zată la Timișoara?

– La Timişoara am organizat prima degustare de roşii, zic eu, din România, pentru că nu am mai auzit să existe un asemenea gen de degustare. A fost o acţiune frumoasă, palpitantă pentru că nu există o abundenţă de informaţii în acest domeniu.

Am studiat informaţiile de pe Internet, unde am găsit degustări de roşii în Australia şi SUA. Noi am îmbunătăţit această tehnică a degustării de roşii utilizând: brânză telemea, pâine specială şi ulei de măsline, astfel încât să încercăm să atenuăm gusturile şi aromele rămase în gură pentru a se putea face degustarea mai departe pentru cele 12 probe de roşii de hibrizi şi soiuri. Acum, sigur tehnic, diferenţa dintre hibrizi şi soiuri este mare, noi le spunem forme, în general, pentru ca să înţeleagă toată lumea că aşa se numesc.

Pe masă, la degustare au fost noile noastre creaţii – hibrizii care se găsesc în faza de omologare, 4 la număr, o populaţie locală – Dolaț, care este şi genitor, iar la unul dintre hibrizi am pus mamă și tată. Dacă pe baza fișei de evaluare pe care au primit-o toţi participanţii au punctat tot ce au simţit în timpul degustării, ne putem da seama de acel hibrid ce a preluat de la mamă şi ce a preluat de la tată.

Probabil aspectul, culoarea, gustul să fie dintr-o direcție, iar alte caractere, printre care mirosul, să vină din altă direcţie. Pe de altă parte, pe lângă aceste degustări care sunt mai mult sau mai puţin subiective, noi facem analizele biochimice şi acolo, în chimie, practic nu mai există subiectivism, acolo totul este foarte clar. Conţinutul de licopen ca antioxidant, culoarea dată tot de licopen, conţinutul de zaharuri ne arată dulceaţa, vitamina C şi alţi acizi organici ne vor arăta gradul de aciditate a produselor pe care noi le-am prezentat. Din supermarket s-a luat doar un soi de roșii pentru că unul singur era, iar din piaţă am găsit cele mai răspândite roşii – roşiile olteneşti, puţin alungite.

La această degustare au fost invitaţi prietenii, colegii din cadrul USAMVB, oameni care ştiu să aprecieze calitatea. Pe viitor dorim multiplicarea, comercializarea către fermieri a acestor soiuri pe care urmează să la omologam. Sunt denumiri provizorii pentru cele 4 soiuri de hibrizi, nu sunt denumiri finale – USAMVB (pentru că aparţin de universitate), Sorada, Miruna şi Banato. În ceea ce priveşte Dolaț-ul, nu este hibrid, este o populaţie locală, de fapt e o populaţie locală veche.

Roşiile pe care noi le-am prezentat, cu excepţia celor două forme pe care le-am luat din supermarket și din piaţă, nu au fost tratate chimic şi nu au primit fertilizanţi (îngrăşăminte chimice), doar îngrăşăminte organice. Pe prima poziţie s-a clasat un hibrid care nu a intrat încă în omologări deoarece l-am creat anul acesta. Hibrizii care sunt la omologat au fost creați anul trecut, iar pe locul II este hibridul Miruna, care probabil aşa se va numi şi după omologare.

– Cât s-a luat de la părinţi şi duc copiii (hibrizii) mai departe?

– Am încercat să luăm doar lucrurile bune. Din păcate, nu merge întotdeauna să alegi doar lucrurile bune de la fiecare părinte, genele mai vin şi asociate şi cu gene recesive, care nu au întotdeauna caracterele pe care noi le dorim. Dar, în general, există în lumea aceasta o lege a compensaţiei – dacă vrei să ai producţie mare suferi la calitate, dacă vrei să ai calitate foarte bună, suferi la producţie. Noi încercăm să găsim o cale de mijloc în care calitatea să fie bună, cu o producţie rezonabilă. Sunt carențe, dar noi tindem, aşa cum am spus, spre roşia perfectă. Dar ea nu există. Vrem însă să ajungem cât mai aproape de ea şi să eliminăm carențele.

– Care e diferenţa dintre o roşie adevărată şi una din supermarket?

– Pentru roşiile din supermarket a rămas o singură cerinţa – producţia. Trebuie să producem mult şi cu posibilitate de păstrare îndelungată. Luăm o roşie din supermarket, o ducem acasă, nu neapărat în frigider, şi rezistă săptămâni fără să se întâmple nimic. Vă explic şi de ce, pentru că fertilizarea este una chimică; majoritatea roşiilor pe care le importăm din zone care nu au soluri fertile nu sunt cultivate pe pământ adevărat, ci pe piatră şi în sisteme hidrofonice (pe vată minerală) şi atunci sunt puternic fertilizate, la care tratamentele nu se mai fac curativ, ci preventiv, ca să nu apară boala. Acele roşii arată bine, dar în esenţă sunt bolnave.

– Cât de periculoase sunt pentru consumatorul de rând aceste substanţe din roşii?

– Substanțele sunt periculoase pentru consumatori pentru că ele depăşesc uneori normele admise. Din păcate, trebuie spus că la noi, în România, controlul calităţii produselor agricole este deficitar, plus că se face cum se face. Este o temă acum legată de calitatea produselor româneşti vs. calitatea produselor care merg în Germania etc. Adevărul este acesta: Germania, Olanda etc. inclusiv ţările nordice bogate, cu potenţial financiar, cumpără produse mai bune, îşi permit. Ceea ce vine în România este un produs de calitate îndoielnică, care are şi un preţ de producţie redus şi, evident, un preţ accesibil românilor.

– Unde găsim roşiile bune, de calitate?

– Aici trebuie să vorbim şi de o educaţie a fermierului, a micului producător, dar şi a consumatorului. Micul fermier trebuie educat şi sprijinit să producă local, iar consumatorul mai ales trebuie educat să cumpere şi să susţină agricultura tradiţională, agricultura din zonă. Şi mai e un lucru de spus: este mai bine să mâncăm murături şi gogonele iarna decât roşii aduse de la mii de kilometri, păstrate o perioadă lungă de timp şi, evident, conservate în formă… proaspătă!!!

Text și foto: Clement LUPU

Revista Lumea Satului nr. 16, 16-31 august – pag. 14-16